Aspecte legate de dialogul dinte Patriarhia României și Patriarhia Moscovei despre Mitropolia Basarabiei
Sfârșitul secolului al XX-lea a prins spiritualitatea ortodoxă din spațiul pruto-nistrean nu doar divizată, ci și conflictuală. Cea mai mare, mai grea și mai dureroasă problemă este conflictul creat în sânul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova. Este mai grea și mai dureroasă deoarece Biserica noastră Ortodoxă, considerată un cult majoritar, este antrenată într-un conflict lăuntric de amploare, care afectează puternic atât viața bisericească (misiunea, disciplina, educația, etc), cât și întreaga societate. Când vorbim despre conflictul din cadrul Bisericii ortodoxe din Moldova avem în vedere procesele judiciare care au avut loc pentru recunoașterea de către Guvernul Republicii Moldova a Mitropoliei Basarabiei.
Mitropolia Basarabiei nu este o invenție creată ad-hoc de
patrioții basarabeni, această structură bisericească s-a constituit după Marea Unire de la
1918, prin ridicarea Arhiepiscopiei Chișinăului la rangul de mitropolie.
Decizia înființării a fost luată în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la data
de 15 noiembrie 1923, având la bază cererea Congresului Extraordinar Eparhial
de la Chișinău de ridicare a Arhiepiscopiei Chișinăului la treapta de
Mitropolie, autentificat prin semnăturile celor prezenți la data de 8 iulie
1923[1].
Organizarea propriu-zisă s-a desfășurat legal, în baza Legiuirilor de
Organizare și Funcționare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925. Arhiepiscopul
de Chișinău, ÎPS Gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de mitropolit al
Basarabiei, pe 21 aprilie 1928, tot atunci, jurisdicția Mitropoliei Basarabiei
s-a reorganizat în: Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia Hotinului și Bălțului
și Episcopia Cetății Albe – Ismail, devenind astfel o eparhie organizată la
rang de Mitropolie după standardul Bisericii Ortodoxe Române. Această
Mitropolie a activat până-n anul 1944. În timpul ocupației sovietice din
1940-1941, și mai apoi sub regim sovietic, din 1944 până în 1992, Mitropolia
Basarabiei și-a încetat activitatea, fiind înlocuită de Eparhia Chișinăului,
sub autoritatea Patriarhiei Ortodoxe a Moscovei și a
Întregii Rusii. Această încetare nu s-a făcut benevol, în acest
context, Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei
sub autoritatea canonică a Patriarhiei Ruse, iar aceasta din urmă niciodată nu
solicitat permisiunea și acceptul acestei transferări.
Unii discipoli ai Mitropoliei Moldovei au solicitat
recunoașterea Mitropoliei Basarabiei prin reactivarea celei din perioada
interbelică. Prin reactivarea ei se dorea recunoașterea
oficială drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei
Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv, încât teritoriul Mitropoliei Basarabiei solicitante este cel
al Republicii Moldova. În
plus, în calitate de Exarh
al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei cerea
jurisdicția canonică asupra diasporei ortodoxe române din răsărit (fosta Uniune
Sovietică, mai ales pentru românii din Nordul
și Sudul Basarabiei, azi în Ucraina). La
data de 14 septembrie 1992, Adunarea Eparhială constituită la
Chișinău din preoți și mireni, a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei,
numind ca locțiitor de mitropolit pe PS Episcop Petru de Bălți, și trimiterea
la București a unei delegații, alcătuită din intelectuali basarabeni, pentru a
adresa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rugămintea de a fi primiți
sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române. Pe drept cuvânt, putem considera
dorința reactivării Mitropoliei Basarabiei, drept un factor important în
trezirea conștiinței spirituale românești a basarabenilor din acea perioadă,
ținând cont și de Războiul armat pe Nistru, care a practic a minimalizat
încrederea poporului credincios față de Biserica Ortodoxă Rusă, care a sfințit
și binecuvântat instrumentele militare separatiste implicate în acest conflict
armat. Această eroare „spirituală” s-a repetat și în cazul războiului din
Crimeea, de această dată în raport cu poporul ucrainean.
Drept răspuns la cererile Adunării Eparhiale o noii
reactivate Mitropolii a Basarabiei din 14 septembrie 1992, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, în ședința plenară din 19 decembrie 1992 a hotărât
reactivarea acesteia. PS Petru Păduraru, fostul Episcop de Bălți al Mitropoliei
Chișinăului a devenit mai întâi locțiitor, iar apoi, din octombrie 1995,
Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, cu drept de jurisdicție
extrateritorială asupra românilor ortodocși din diaspora de răsărit.
Odiseea recunoașterii statutului juridic și canonic al
Mitropoliei Basarabiei o caracterizează cele trei etape, care s-au desfășurat
paralel, intercalându-se:
Prima etapă este cea mai ușoară și a fost realizată cu
mult succes, dând imbold și curaj inițiatorilor. Această etapă include
următoarele evenimente: propunerea din partea clericilor și mirenilor
intelectuali dorința reactivării Mitropoliei Basarabiei și a Eparhiilor
sufragane, trecerea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova la modelul
misionar-pastoral interbelic, caracterizat prin: formarea preoților misionari,
reactivarea activităților cultural-editoriale, formarea activităților
educativ-pastorale (Facultatea de Teologie, Seminarele, Școlile de cântăreț,
etc) și a activităților filantropice. Această propunere se obiectivizează mai
întâi în „Declarația Frăției Ortodoxe „Sfântul Ștefan cel Mare”[2]
expuse prin cele patru puncte generale. Este evidentă dorința intelectualilor
și a unor preoți de a readuce în acest teritoriu suflu ortodox românesc,
silnicit de armata bolșevică în anul 1944. Primul Parlament după declararea
independenței a fost și el sensibilizat de aspirația intelectualilor de a
reactiva Mitropolia Basarabiei și la 3 aprilie 1992, a trimis un memoriu
ambelor Biserici Ortodoxe, și pentru cea Rusă și pentru cea Română. Acest scurt
memoriu a fost semnat de 52 de deputați, dar niciun cleric între semnatari,
fiind cunoscut faptul că în acel parlament au activat cinci clerici[3].
Acest memoriu nu a rămas fără impact, pe deoparte se înăspresc relațiile dintre
Federația Rusă și conducătorii tânărului stat independent, Republica Moldova,
mai târziu se reușește demiterea Parlamentului și a Guvernului, iar din alt
punct de vedere, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române prinde curaj,
și emite un comunicat la doar șase zile de la semnarea Memoriului celor 52 de
deputați. Prin acel comunicat, din 9 aprilie 1992, Sinodul Permanent al
Bisericii Ortodoxe Române își exprimă public dezideratul că dorește să
reactiveze Mitropolia Basarabiei, pentru că „niciodată nu a recunoscut
desființarea ei […] și nu a acceptat și nu poate accepta consecințele nefaste
ale pactului Ribbentrop-Molotov”[4]. Mai
mult ca atât, în acel comunicat se afirmă că reprezentații ambelor Biserici
Ortodoxe surori au discutat despre situația Bisericii Ortodoxe Basarabene la
întâlnirea din 15 martie 1992, desfășurată la Constantinopol. În vâltoarea
evenimentelor petrecute în acel moment pe teritoriul Republicii Moldova, pe
deoparte izbucnirea vulcanică a războiului pe Nistru și demiterea primului
Legislativ și Executiv, iar pe de altă parte, persecutarea PS Episcop Petru de
Bălți și a unor preoți pro români au dus la formarea unui front civic în
societate, constituit din 275 personalități, neafiliați politic structurilor
pro moscovite, care se solidarizează și emit o declarație. Comunicarea conține
cinci puncte, prin care se solicită reactivarea Mitropoliei Basarabiei și
primirea creștinilor ortodocși sub oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe
Române[5]. O
copie tradusă în limba rusă a fost trimisă și Sanctității Sale, Patriarhului
Alexei al II-lea, reprezentatul Bisericii Ortodoxe Ruse
Indiferent de Comunicatele și Declarațiile circulare pe
teritoriul Republicii Moldova, războiul armat de pe Nistru și-a continuat
traseul, iar persecutarea preoților și PS Episcop Petru de Bălți nu s-a
finalizat. Pe data de 14 septembrie 1992, un grup format din clerici și mireni
pun bazele Adunării Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei, de remarcat că în
formularea celor trei procese verbale ale ședinței de constituire[6],
membrii acesteia s-au ghidat de Legiurile Bisericii Ortodoxe Române. Pachetul
de acte constitutive privind reactivarea și funcționarea Mitropoliei Basarabiei
au fost trimise la București pentru a primi oblăduirea canonică. În acest
context, pe datat de 27 septembrie 1992, Episcopul Petru Păduraru, trimite o
solicitare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca să fie primit sub
oblăduirea canonică în care nu se evidențiază dorința PS sale de a fi
conducătorul Mitropoliei Basarabiei în procesul de reactivare, așa cum va fi
învinuit mai târziu[7].
În baza actelor de constituire și dorința credincioșilor de a reactiva
Mitropolia Basarabiei, la ședința ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române se votează propunerea de a fi reactivată Mitropolia Basarabiei,
astfel emițându-se Actul Patriarhal și Sinodal privind recunoașterea
reactivării[8].
Aceasta se întâmplă la data de 20 decembrie 1992, ședința fiind prezidată de PF
Teoctist, dar la procesul dezbaterilor au participat, pe deoparte, înalții
prelați de origine basarabeană: ÎPS Antonie Plămădeală – Mitropolitul Ardealului și ÎPS
Nestor Vornicescu - Mitropolitul Olteniei, pe de altă parte preoții și
reprezentanții Adunării Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei reactivate. Acesta a
fost pasul decisiv în procesul tuturor proiectelor anevoioase de reabilitare
istorică, dar și cel mai ușor, fiindcă de acum începe odiseea propriu-zisă de
afirmare și supraviețuire a noii structuri a Bisericii Ortodoxe Române din
Basarabia. Necesită de menționat că, în acea perioadă, majoritatea partidelor
de guvernământ au avut o înclinare specială în fața Bisericii Ortodoxe Ruse din
Republica Moldova.
A doua etapă, intercalată cu prima, se raportează la
corespondența celor două Patriarhii Ortodoxe Surori: Biserica Ortodoxă Română
și Biserica Ortodoxă Rusă. Acest aspect s-a caracterizat printr-o serie de
polemici diplomatice între Înalții Prelați ai acestor două Biserici Ortodoxe
Surori, dar tot nu s-a reușit soluționarea definitivă a conflictului nici până
azi. Fără a fi surprinși, statul recent (in)dependent, Republica Moldova, prin
acțiunile lui a ținut parte Bisericii Ortodoxe Ruse. Iată, într-o formă
cronologică corespondența celor două Patriarhii Ortodoxe Surori:
-
Chiar dacă nu se referă direct la reactivarea
Mitropoliei Basarabiei, PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a
trimis câteva scrisori de încurajarea atât a independenței Republicii Moldova,
cât și un mesaj de felicitare la deschiderea Facultății de Teologie la
Chișinău, iar la jumătatea anului 1992 s-a identificat o scrisoare a PF
Teoctist adresată Secretariatului General a Consiliului Mondial al Bisericilor,
dar și la Consiliul Ecumenic, unde solicită apărarea integrității și
securității poporului ortodox basarabean prin retragerea de pe teritoriul
tinerei republici a armatei a 14-a a Rusiei[9].
-
La 1 septembrie 1992, PF Teoctist trimite o
scrisoare Sanctității Sale Alexei al II-lea, prin care solicită încetarea
persecuțiilor Episcopului Petru de Bălți[10].
Această scrisoare prezintă informații succinte despre persecuțiile preoților
pro moscoviți față de PS Petru Păduraru, amintind de discuțiile desfășurate în
acel an la Constantinopol, unde ambii patriarhi s-au angajat la soluționarea
pașnică a conflictului. Este o scrisoare pașnică.
-
La 24 septembrie 1992, PF Teoctist primește răspuns
de la omologul Său de la Moscova, de la Sanctitatea Sa Alexei al II-lea[11]. În
această scrisoare Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse își exprimă neliniștea din
Eparhia Chișinăului și decide că e o problemă internă ce trebuie soluționată în
spațiul canonic basarabean, propunând ca PS Episcop Petru să-și rezolve
chestiunile cu ierarhul Său, iar agresiunile, chiar dacă s-a deschis o anchetă
specială nu prea sunt veridice.
-
A doua zi după emiterea Actului Sinod și
Patriarhal, privind reactivarea Mitropoliei Basarabiei, pe data de 20 decembrie
1992[12], PF
Patriarh Teoctist trimite o scrisoare Sanctității Sale Alexei al II-lea.
Această scrisoare are o semnificației deosebită, deoarece în primul rând îl
anunță pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse despre reactivarea Mitropoliei
Basarabiei, justificând canonic și juridic acest fapt, apoi îi exprimă
nemulțumirea că nu a luat act decizional privind încetarea persecuțiilor față
de PS Petru Păduraru și alți clerici, apoi îl anunță că fostul Episcop de
Bălți, PS Petru, din data de 19 decembrie 1992, este membru al Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române, și în final, această scrisoare a fost trimisă
tuturor Bisericilor Ortodoxe Surori[13],
pentru a cunoaște decizia Sfântului Sinod.
-
Răspunsul Patriarhului Moscovei a urmat imediat, pe
data de 24 decembrie 1992, la București ajunge scrisoarea-răspuns a Sanctității
Sale Alexei al II-lea[14].
Acest răspuns exprimă nu doar îngrijorarea Sanctității Sale, ci și indignarea
că PF Teoctist face public unele subiecte discutate la Istanbul
(Constantinopol) în luna martie, același an, iar în special, finalul acestei
scrisori ne duce cu gândul că Biserica
Ortodoxă Rusă nu-și onorează promisiunile „... deși, cu acel prilej, nu s-au
luat nici o măsură în legătură cu viitorul comunităților ortodoxe din Moldova”.
Scrisoarea mai include o serie de canoane, care ar fi fost încălcate de Biserica
Ortodoxă Română și o vagă justificare istorică, iar scrisoarea se încheie cu o
inteligentă afirmație privind dorința continuității comuniunii euharistice.
-
Pe data de 19 mai 1993, Prea Fericitul Patriarh
Teoctist mai adresează o scrisoare omologului Său de la Moscova[15].
Această scrisoare conține succinte, dar valoroase informații despre istoria
creștinismului ortodox basarabean, în dorința de a convinge partea ortodoxă
slavă că ea nu a respectat canoanele nici în
anul 1812 și nici în 1944. În vâltoarea evenimentelor de independență
s-a văzut limpede implicarea conducerii Eparhiei de la Chișinău în împiedicarea
obținerii independenții Republicii Moldova și a dezvoltat un curent
antiromânesc, prezent până azi. Tot aici, sunt expuse comentariile și
afirmațiile privind invocarea incorectă a canoanelor bisericești de către
partea slavă. Deci, această scrisoare bine documentată este un răspuns
justificat, de apărare la scrisoarea Sanctității Sale Alexei la II-lea din 24
decembrie 1992.
A urmat și alte replici diplomatice între cele două
Bisericii Ortodoxe Surori, toate alimentându-se din conflictul Mitropoliei
Basarabiei în raport cu Statul Republicii Moldova. Pe lângă această
corespondență, Patriarhia Ortodoxă Română a mai trimis și alte scrisori, atât
Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cât și unor Organizații Internaționale, prin
care justifica dreptul ei de a reactiva vechea Mitropolie a Basarabiei, ca act
reparator al consecinței Pactului Ribbentrop-Molotov.
A treia etapă, ce s-a desfășurat concomitent cu cele două
analizate anterior și ține de recunoașterea juridică a Statutului Mitropoliei
Basarabiei câștigând dreptul de funcționalitate. Aceasta conține una dintre
cele mai dureroase pagini ale acestui parcurs ce a durat în jur de 10 ani.
Patriarhia Ortodoxă Română s-a ocupat de procedura recunoașterii canonicității
Mitropoliei Basarabiei de către celelalte Biserici Ortodoxe Surori a
Mitropoliei Basarabiei, iar reprezentanții de la Chișinău s-au îndeletnicit de
înregistrarea juridică a noii eparhii românești, ce a durat până-n anul 2002,
când Consiliului Europei a condiționat înregistrarea Mitropoliei Basarabiei și
includerea ei în lista cultelor din Republica Moldova.
Adunarea Eparhială constituită la 14 septembrie 1992 a
început demersurile către Guvernul Republicii Moldova, astfel la data de 8
octombrie 1992, conform Legii despre Culte din 24 martie 1992, s-au prezentat
spre înregistrare Statutul de organizare și funcționare a Mitropoliei
Basarabiei, în aceeași perioadă Mitropolia Moldovei, subordonată canonic
Patriarhiei Ortodoxe Ruse trimite și ea actele ei spre înregistrare, primind
actul confirmativ la 17 noiembrie 1993, iar Mitropoliei Basarabiei neîntemeiat
i se refuză recunoașterea[16]. La
pachetul de acte constitutive prezentate de Mitropolia Basarabiei pentru
înregistrare se adaugă și scrisorile Preafericitului Patriarh Teoctist, prima
din 29 decembrie 1992, adresată Dlui Mircea Snegur, Președintele Republicii
Moldova și Dlui Andrei Sangheli, Prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova[17], și
a doua, din 17 mai 1993, adresată Prim-ministrului Andrei Sangheli[18], ca
răspuns la Scrisoarea Dlui Andrei Sangheli către Preafericitul Teoctist[19].
Această din urmă scrisoare, puțin spinoasă, relevă obediența conducerii
Republicii Moldova față de Kremlin și învinuirea Bisericii Ortodoxe Române de
implicarea în treburile interne ale unui stat străin, iar faptul că Patriarhia
Română fiind acuzată că nu a solicitat acceptul reactivării nici Mitropoliei
Moldovei, subordonată Patriarhiei Ortodoxe de la Moscova este cu totul
aberantă. Guvernul Republicii Moldova, nu a dorit recunoașterea reactivării
Mitropoliei, chiar dacă la 10 martie 1993, Comisia pentru Drepturile Omului și
Relațiilor Naționale[20], iar
la 11 martie 1933, Comisia Parlamentară pentru Problemele Culturii și Cultelor[21], dau
un aviz pozitiv proceduri de înregistrare a Mitropoliei Basarabiei.
Legislativul și Executivul Republicii Moldova au ignorat
toate recomandările naționale și internaționale, neglijând o serie de scrisori
diplomatice, în care se solicita recunoașterea Mitropoliei Basarabiei, au
respins toate cererile trimise de ÎPS Mitropolit Petru Păduraru, din: 6
decembrie 1993, 11 septembrie 1995[22], 13
martie 1996[23],
20 august 1996[24],
4 martie 1997[25],
25 august 1998, 15 martie 1999. Într-un Comunicat de presă al Serviciului de
Stat pentru Culte, condus de Dl Gh. Armașu, publicat la 22 februarie 1994,
enumera cauzele ce împiedică recunoașterea Mitropoliei Basarabiei:
„1. Nu există o unitate teritorial-administrativă
Basarabia;
2. Mitropolia Basarabiei a fost transformată în eparhia
Chișinăului și a Moldovei. Toate parohiile ortodoxe din R. Moldova au fost
înregistrate ca părți componente ale Mitropoliei Moldovei;
3. Mitropolia Autonomă a Basarabiei (stil vechi) este
alta decât Mitropolia istorică a Basarabiei, deoarece se deosebește prin
titulatură și prin sfera de activitate;
4. Pentru înregistrarea Mitropoliei Basarabiei nu există
bază juridică, deoarece nu a fost prezentat procesul verbal de constituire a
Mitropoliei Basarabiei și nu au fost nominalizați fondatorii”[26], la
acest punct se solicita actele constitutive din perioada interbelică, lipsea să
mai ceară și prezența membrilor Centrului Eparhial Chișinău din anul 1923. Tot
Dl. Gh. Armașu, pe data de 25 februarie 1995, îi trimite PS Petru Păduraru o
scrisoare (nr. 30) mai puțin prietenoasă, prin care îl avertizează că atât PS
Sa cât și ceilalți preoți desfășoară o activitate ilegală pe teritoriul
Republicii Moldova, deoarece, doar Mitropolia Moldovei a fost înregistrată, iar
la final recomandă: „Vă propunem, repetat, să întrerupeți activitatea ilegală
și distructivă care se poate solda în viitor, spre nefericirea tuturor, cu
repercusiuni extrem de negative”[27].
După multe și anevoioase procese judiciare cu sentințe
pro și contra, conflictul dintre Guvernul Republicii Moldova și Mitropolia
Basarabiei a ajuns la expunerea jurisprudenței Curții de Apel, și la 19 august
1996[28],
această instanță a pronunțat hotărârea că „acțiunile Guvernului sunt
recunoscute ca nelegitime, astfel că Executivul este obligat să pună în
legalitate Mitropolia Basarabiei, prin înregistrarea Statutului pentru
organizarea și funcționarea ei[29].
Bucuria victoriei nu a fost atât de mare, deoarece la 9 decembrie 1997, Curtea
Supremă de Justiție, ultima instanță judecătorească, anulează hotărârea Curții
de Apel, motivând precum că a fost omis termenul de adresare în judecată și
caracterul neîntemeiat și nelegal al plângerii[30].
Administrația Mitropoliei Basarabiei, epuizând toate mijloacele juridice
interne împotriva politicii statului, privind recunoașterea Mitropoliei
Basarabiei a apelat la forurile internaționale pentru a-și face dreptate[31].
Necesită menționate și poziția diverselor comisii
internaționale, care au emis rezoluții pozitive privind recunoașterea
Mitropoliei Basarabiei. Atât Patriarhia Română, cât și reprezentanții
Mitropoliei Basarabiei au informat cele mai înalte foruri europene despre
procesul îndelungat privind discriminarea Mitropoliei Basarabiei[32]. La
14 ianuarie 1995, Dl David Atkinson, Președintele Comisiei Consiliului European
pentru Țările nemembre a avut întrevedere la Chișinău cu toate cele trei părți
prezente în conflict: Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Moldovei și Guvernul
Republicii Moldova, în urma căruia a solicitat Executivului să soluționeze
urgent problema fără nicio discriminare[33].
Drept răspuns la această intenție, Guvernul Republicii Moldova a acuzat
Consiliul Europei de greșeli de ordin principal, evitând recunoașterea de jure
a Mitropoliei Basarabiei[34].
Republica
Moldova a debutat în justiția internațională în anul 1998 prin dosarul pe
care i 1-a intentat Mitropolia Basarabiei[35].
Procesul la Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO) de la Strasbourg fusese anticipat de o întreagă odisee în
fața instanțelor naționale, acoperind ca timp
mandatul a trei șefi de stat (Snegur, Lucinschi, Voronin) și a șapte
guverne (Sangheli I, Sangheli II, Ciubuc I, Ciubuc
II, Sturza, Braghiș, Tarlev). La 22 iunie 1998, Ministerul de Justiție
din Republica Moldova informează Guvernul că, în opinia sa, Statutul
Mitropoliei Basarabiei nu încalcă legile Republicii. Guvernul Republicii
Moldova, prin instrumentul politic Serviciul de Stat pentru Culte nu a
recunoscut nici un moment Mitropolia Basarabiei, răspunzând la toate
solicitările oferite cu o evidentă înclinare rusească. Tocmai din acest motiv,
în disperare de cauză, la 3 iulie 1997, a fost întocmit proiectul de rezoluție
nr. 7871 al Consiliului Europei[36].
La 7 iunie 2001, Camera având drept sarcină examinarea cauzei, constituită de
Secția întâi a CEDO, a declarat cererea admisibilă. Audierile publice au avut
loc la data de 2 octombrie 2001, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. La originea dosarului se află o cerere (nr.
45701/99) îndreptată contra Republicii Moldova prin care Mitropolia Basarabiei și 12 cetățeni ai acestui stat, Dnii Petru Păduraru,
Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan
Eșanu, Victor Rusu, Anatol Goncear,
Valeriu Cernei, Gheorghe Ionița, Valeriu
Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici și Alexandru Magola, au sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 3 iunie 1998, în temeiul
fostului articol 25 al Convenției pentru
Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale. Petiționarii acuză în particular faptul că
refuzul autorităților Moldovei de a
recunoaște Mitropolia Basarabiei a adus atingerea libertății lor de religie și celei de asociere și că Biserica
petiționară a fost victima unei discriminări bazate pe religie, în sens diametral opus, reprezentantul Guvernului Republicii
Moldova, Dl I. Morei, ministrul Justiției a reiterat că soluționarea pozitivă
este o lovitură sigură la independența Republicii Moldova[37].
La
13 decembrie 2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
a dat câștig de cauză petiționarilor - Mitropoliei Basarabiei
și credincioșilor, persoane fizice - și a condamnat statul Republica Moldova,
obligându-1 să înregistreze și să recunoască oficial
Mitropolia Basarabiei la aproape 10 ani de la reactivare, timp
în care aceasta a activat în ilegalitate, în condiții vitrege[38].
La 27 martie 2002 CEDO
s-a pronunțat asupra cererii guvernului de la Chișinău de reexaminare a
Hotărârii sale din 13 decembrie 2001 și a respins-o ca ne fondată[39].
Astfel, la 30 iulie 2002, Dl. Serghei Iațco, directorul Serviciului de Stat
pentru Culte a înmânat oficial ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului,
Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor certificatul de înregistrare a
Mitropoliei Basarabiei Autonome de stil vechi cu nr. de înregistrare 1651[1].
Această biruință încă nu a soluționat definitiv conflictul între cele două
Mitropolii Ortodoxe, iar lupta de menținere sau aderare a preoților la
Mitropolia Basarabiei a fost permanentă. Cu siguranță, printre diversele acte
de organizare și funcționare a Mitropoliei Basarabiei există și unele care ar
forma un dosar integru: „Dosarul prigoanei”, unde să se stocheze toate
abuzurile făcute asupra slujitorilor și credincioșilor Mitropoliei românești
din Basarabia[1]. Azi,
reprezentanții diferitor parohii, care doresc benevol să adere la Mitropolia
Basarabiei întâmpină obstacole din partea statului. O implicare ilegală și
discriminatoriu realizată în timpul președintelui Vladimir Voronin ține și de
procesul ilegal de intabulare a lăcașelor de cult din partea Mitropoliei Moldovei,
astfel că unele biserici devine proprietatea acestei structuri ecleziastice,
iar comunitatea, care a construit, păstrat și reparat edificiul nu are nici un
drept de proprietate asupra lui. Întrebări enigmă: Cine a permis înstrăinarea
lăcașelor de cult de la comunitate, la Mitropolia Moldovei? De ce a fost atât
de necesară această procedură? Oare credincioșii și administrația Publică
Locală sunt la curent cu acest furt? Cum a permis Ministerul Culturii să
înstrăineze atât de ușor unele biserici care fac parte din patrimoniu național?
Cum se va proceda oare în condiția în care succesor de drept al Mitropoliei
Moldovei devine o persoană fizică (indiferent de gen) și numai dorește
biserici, cum vor proceda enoriașii comunității, când mereu particpă cu bani la
reparația locașului de cult?
Mitropolia Basarabiei dorește să-și revendice restituirea
în întregime a imenselor sale proprietăți confiscate, naționalizate, spoliate
sau ridicate în orice alt fel de către regimul sovietic de ocupație și deținute
în prezent de Guvernul Republicii Moldova sau Mitropolia Moldovei. În acest
context, Mitropolia Basarabiei a adresat o nouă plângere Curții Europene a
Drepturilor Omului[1].
Mitropolia Basarabiei și-a reactivat eparhiile istorice
sufragane, iar autoritățile Republicii Moldova le-au admis în legalitate în
perioade diferite: Arhiepiscopia Chișinăului (în 2004), Episcopia de Bălți
(fosta Episcopie a Hotinului, în 2004), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta
Episcopie a Cetății Albe - Ismail, în 2006) și Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor
și a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria, în
2006). Statutul de Exarhat al Plaiurilor este recunoscut de autoritățile
Republicii Moldova.
Odiseea Mitropoliei Basarabiei a înscris o pagină nouă în
istoria Republicii Moldova, iar angajații publici și politicienii ar fi oportun
să ne răspundă la întrebarea: De ce procesul de recunoaștere a Mitropoliei
Basarabiei a durat tocmai 10 ani?, când pe teritoriul actual al Republicii
Moldova activează șase structuri ecleziastice ortodoxe (Mitropolii sau
Episcopii).
COJOCARU
Viorel,
Preot, doctor în filosofie,
Mitropolia Basarabiei
[1] Cererea Congresului Extraordinar
Eparhial de la Chișinău de ridicare a Arhiepiscopiei Chișinăului la treapta de
Mitropolie. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1993, pp.14-16.
[2] Declarația
Frăției Ortodoxe „Sfântul Ștefan cel Mare”. În: Luminătorul, 1992, nr. 6, pp. 26-28.
[3] Memoriul
a 52 de deputați de la Chișinău adresat Sanctității Sale Alexei II, Patriarhul
Moscovei și al Întregii Rusii, și Preafericitului Teoctist, patriarhul
bisericii Ortodoxe Române. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem,
pp. 21-22.
[4] Comunicatul Cancelariei Sfântului
Sinod al bisericii Ortodoxe Române din 9 aprilie 1992. În:
Patriarhia Română, Adevărul despre
Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 23-24.
[5] Declarația
oamenilor de știință, cultură și artă din Republica Moldova. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem,
pp. 25-28.
[6] Documentele ale Adunării
Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei, prezentate Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române la 19 decembrie 1992. În: Patriarhia
Română, Adevărul despre Mitropolia
Basarabiei, Idem, pp. 44-49.
[7]Solicitarea
Prea Sfințitului Episcop Petru de Bălți, din 27 septembrie 1992, de a primi
oblăduirea canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În:
Patriarhia Română, Adevărul despre
Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 33-35.
[8] Act
Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării
Mitropoliei Basarabiei, Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. În:
Patriarhia Română, Adevărul despre
Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 50-53; Act Patriarhal și Sinodal al
Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei,
Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. În: Luminătorul, 1993, nr. 1(7), pp. 4-6.
[9] Apelul Preafericitului Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În: Luminătorul, 1992, nr. 4, pp. 32-33.
[10] Scrisoarea
Prea Fericitului Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei al II-lea. În:
Patriarhia Română, Adevărul despre
Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 29-30.
[11] Scrisoarea
Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie 1992, răspuns Prea
Fericitului Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem,
pp. 31-32.
[12] Scrisoarea
Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 20 decembrie 1992, adresată Sanctității
Sale Alexei al II-lea. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 54-57; Scrisoarea
Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 20 decembrie 1992, adresată Sanctității
Sale Alexei al II-lea. În: Luminătorul,
1993. nr. 1(7), pp.7-9.
[13] Scrisoarea
Prea Fericitului Patriarh Teoctist, adresată Întâistătătorilor Bisericilor
Ortodoxe Surori. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 68-71.
[14] Scrisoarea
Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie 1992, către Prea Fericitul
Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 58-61; Scrisoarea
Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie 1992, către Prea Fericitul
Patriarh Teoctist. În: Luminătorul,
1993, nr. 3(9), pp. 21-23.
[15]Scrisoarea
Prea Fericitului Teoctist, din 19 mai 1993, către Sanctitatea Sa Alexei II. În:
Patriarhia Română, Adevărul despre
Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 85-101; Scrisoarea Prea Fericitului
Teoctist, din 19 mai 1993, către Sanctitatea Sa Alexei II. În: Luminătorul, 1993, nr. 3(9), pp. 21-23.
[16] Romeo
Cemârtan. Cazul Mitropoliei Basarabiei: interferența politice și religioase. Chișinău:
Edit. „Alfa și Omega”, 2004, p.73.
[17] Scrisoarea
Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 29 decembrie 1992, adresată Domnului
Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova și Domnului Andrei Sangheli,
Prim-Ministru al Guvernului Republicii Moldova. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem,
pp. 62-67.
[18] Scrisoarea
Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 17 mai 1993, către Domnul Prim-Ministru
Andrei Sangheli. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 81-84.
[19] Scrisoarea
Domnului Prim-Ministru Andrei Sangheli, din 1 martie 1993, către Prea Fericitul
Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 77-78.
[20] Hotărârea
Comisiei pentru Drepturile Omului și Relațiile Naționale cu privire la demersul
unui grup de parlamentari referitor la oficializarea Mitropoliei Basarabiei. În:
Patriarhia Română, Adevărul despre
Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 72-76.
[21] Hotărârea
Comisiei Parlamentare pentru Problemelor Culturii și Cultelor cu privire la
reactivarea Mitropoliei Basarabiei. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem,
pp. 79-80.
[22] [22] Scrisoare
deschisă nr. 06-359, din 11 septembrie 1995, către Guvernul Republicii Moldova.
În: Alfa și Omega, 1996, nr.
5(27), 1-15 martie, p. 2.
[23] Scrisoare
deschisă nr. 06-458, din 13 martie 1996, către Guvernul Republicii Moldova. În:
Alfa și Omega, 1996, nr. 6(28), 16-31
martie, p. 2
[24] Scrisoare
deschisă prim-ministrului Andrei Sangheli. În: Alfa și Omega, 1996, nr. 15(37), 1-15 august, p. 2.
[25] Cererea
Mitropoliei Basarabiei nr.97/1 din 4 martie 1997 către Guvernul Republicii
Moldova, Dlui Prim-ministru ion Ciubuc, privind aprobarea și înregistrarea
Statutului de organizare și funcționare a Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 5(51), 1-15
martie, p. 2.
[26] Romeo
Cemârtan. Cazul Mitropoliei Basarabiei..., Idem, p.74.
[27] Scrisoare
Dlui Director Gheorghe Armașu către PS Episcop de Bălți, Petru Păduraru. În:
Alfa și Omega, 1995, nr. 3, 1-15
martie, p. 7.
[28] Hotărârea
Curții de Apel a Republicii Moldova din 16 august 1996. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 18(64), 16-30
septembrie, p. 2
[29] Nina
Șerban. Mitropolia obține o nouă victorie în lupta cu Guvernul. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 10(56), 16-31
mai, p. 1; Vasile Malanețchi. Va fi recunoscută oficial Mitropolia
Basarabiei? La un pas de victoria finală. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 16(62), 16-31 august, p. 5
[30]
Valeriu Cojocaru. Serviciul de Stat pentru crearea problemelor de cult. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 24(70), 16-31
decembrie, p. 8.
[31] Vlad
Cubreacov. Inchiziție a la Russe sau despre încă un soldat al interesului
imperial. În: Alfa și Omega,
1997, nr. 19(65), 1-15 octombrie, p. 2; Iurii Ababii. Regimul Lucinschi va compărea
în fața justiției europene. Problema Mitropoliei Basarabiei se
internaționalizează. În: Alfa și
Omega, 1997, nr. 24(70), 16-31 decembrie, p. 3.
[32] Scrisoare
deschisă a PS Petru, locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, adresată Excelenței
Sale, Lordului Finsberg, vicepreședinte al Adunării Parlamentare as Consiliului
Europei, membru al Comitetului Politic și al Comisiei Juridice. În: Alfa și Omega, 1995, nr. 5, 1-15 mai, p.
6; Alexandru Magola. Problema Mitropoliei Basarabiei în atenția
Ambasadei Americane. În: Alfa și
Omega, 1995, nr. 20, 16-30 noiembrie, p. 2.
[33] Iurii Ababii. Regimul Lucinschi va compărea
în fața justiției europene. Problema Mitropoliei Basarabiei se
internaționalizează. În: Alfa și
Omega, 1997, nr. 24(70), 16-31 decembrie, p. 3.
[34]Consiliul
Europei preocupat de situația Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 17(67), 1-15
septembrie, p. 3.
[35]
Silvia Manole. Moldova în atenția Curții Europene pentru drepturile omului. Cazul
Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa
și Omega, 1999, nr. 22(116), 16-30 noiembrie, p. 3.
[36] Acte
Oficiale. În: Alfa și Omega,
1997, nr. 17(67), 1-15 septembrie, p. 2.
[37] E.
Buzdugan. Ministrul Justiției a scandalizat C.E.D.O. printr-un discurs
halucinant. În: Țara, 2001, nr. 109(941), 4 octombrie,
p. 1.
[38] Decizie
CEDO. În: Țara, 2001, nr. 140(972), 14 decembrie,
p. 1.
[39] Mitropolia Basarabiei a fost
înregistrată. În: Curierul
Ortodox, 2002, nr. 8(133), 17 august, p. 2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.