Jaful cu anomalii se tine

Liberalizarea inventată de Comisia de la Bruxelles şi FMI pe piaţa energiei nu porneşte, cum ar fi firesc, de la preţurile de producţie (căci nici n-ar fi posibil), ci de la ultima verigă a lanţului, respectiv de la preţurile de consum. Mai concret, se pretind, aşa nitam-nisam, preţuri mai mari consumatorilor! Şi anume cu cât mai mari? Iată, de pildă, la gaze: consumatoriilor li se cere să nu mai plătească un preţ legat de costurile de exploatare pe plan intern, ci preţul în caz de import, în speţă preţul gazelor importate din Rusia. Mai precis, un preţ de aproape trei ori mai mare! În folosul cui? În folosul celor ce încasează banii de la consumatori. Respectiv, distribuitorii! Cum dracu’ se face dar toţi distribuitorii, precum căpuşele, sunt străini: austriecii de la OMV şi Petrom, ungurii de la MOL, kazahii de la Rompetrol, italienii de la Agip în distribuţia de carburanţi; francezii de la GDF şi nemţii de la E.On în distribuţia de gaze; italienii de la Enel, din nou nemţii de la E.On, cehii de la CEZ în distribuţia de electricitate! Şi cum se face că mai toţi sunt nu privaţi, ci companii de stat: OMV, GDF, E.On, Enel, CEZ?! Evident, dacă liberalizarea s-ar face începând cu veriga producţiei, banii din creşterea preţurilor ar fi luaţi de producători şi, vai!, ar reieşi – blasfemie! – că statul este rentabil şi profitabil. Dacă însă liberalizarea este impusă invers, banii sunt încasaţi de capitalul străin şi statului român i se probează încă o dată ineficienţa şi lipsa de performanţă!

Nu este greu a sesiza că, prin această liberalizare impusă din afară, românului în calitate de consumator i se interzice de fapt să beneficieze cu ceva din împrejurarea că Dumnezeu le-a lăsat românilor şi nu altcuiva niscai resurse. Românul este condamnat să plătească pe gazele proprii acelaşi preţ ca şi cum le-ar importa din Rusia, şi asta numai pentru că alde Germania, căreia nu i-a lăsat Dumnezeu nişte gaze în subsol, le ia din Rusia. Scârboasă solidaritate cere Germania României! De ce nu generalizează Germania salariile sale în România, punând firmele germane să plătească şi în România salariile de acasă, ci doar preţurile sale?! Românii vor sărăci şi mai mult, iar câteva companii străine, bine ţintite, îşi vor umple buzunarele complet pe nedrept şi fără absolut vreun merit. Ceva halucinant! Fără precedent în istoria modernă. O japcă integralist de tip colonial, din cea mai neagră perioadă a colonialismului oficializat! O jefuire fără perdea!

Înţelegem bine de ce FMI şi Comisia de la Bruxelles au putut susţine aşa ceva. Pentru că, în mod jenant, au ajuns agenţi de vânzări, brokeri cum se spune astăzi, ai unor companii private din Occident, ale căror sâmbete le poartă pe aici şi pe aiurea şi ale căror interese le promovează pe spinarea unor năpăstiuţi. Românii, în mod evident, nu se aleg nici pe termen lung cu ceva din această falsă liberalizare. Nu este vreun sacrificiu pentru foloase viitoare, ci doar un simplu jaf.

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Jurnalul.ro

Petre Tutea, unul din cei mai iubiti romani, pus si el la stalpul infamiei?

Revoltă la Universitatea din Timișoara: “Petre Țuțea nu poate deveni nume de stradă!”. Ce îi reproșează filosofului

Primăria din Timișoara a luat o decizie care provoacă reacții dure. Conducerea a decis ca străduța pietonală “Fără Nume” să fie numită după filosoful Petre Țuțea. Profesorii timișoreni se revoltă. 

Foto: opiniatimisoarei.ro

Cadre didactice din cadrul Facultății de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Vest au trimis o scrisoare către Consiliul Local. Ei nu sunt de acord cu decizia luată de Comisia de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, scrie opiniatimisoarei.ro.

Profesorii spun că Petre Țuțea nu a avut nicio relație biografică cu Timișoara, ci a fost un legionar convins, “o personalitate controversată și neconsonantă cu spiritul civic și cultural al Timișoarei”.

Iată scrisoarea pe care profesorii o trimit Consiliului Local Timișoara:

“Către Consiliul Local Timișoara,

Am aflat recent din presa locala faptul că o strada din centrul Timișoarei ar putea purta numele “Petre Tuțea”. Propunerea a fost înaintată și aprobată de către Comisia de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, Parcuri, Piețe urmând să fie adusă în atenția Consiliului Local Timișoara în viitor. Considerăm că numirea unei străzi este unul din gesturile simbolice importante ale unei localități având un rol de identificare și construcție identitară. Imaginea de ansamblu a numelor străzilor orașului formează împreună cu denumirile instituțiilor publice, cu monumentele și celelalte obiecte urbane o configurație fizică, concretă a valorilor noastre. În acest context dorim să ne opunem propunerii menționate. Aducem următoarele argumente.

1. Petre Țuțea nu a avut nici o relație biografică cu orasul Timișoara.

2. Petre Țuțea a fost, în tinereșe, membru al nomenclaturii legionare, având poziții de decizie în guvernarea legionară, a fost unul dintre autorii Manifestului Revoluției Naționale și a publicat articole de presă propagând ideile legionare, motiv pentru care considerăm că este o personalitate controversată și neconsonantă cu spiritului civic și cultural al Timișoarei.

3. Simbolul Petre Țuțea este legat de o configurație ideologică de extremă dreapta străina de identitatea orașului nostru pe care ne-o dorim legată de valori ale libertății, democrației, toleranței și progresului.

Cu stimă,
Prof.dr. Robert D. Reisz, Facultatea de știinte Politice, Filozofie și știinte ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara
Lect.dr. Constantin Pârvulescu, Facultatea de știinte Politice, Filozofie și stiinte ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara
Lect.dr. Claudiu Mesaros, Facultatea de știinte Politice, Filozofie și stiinte ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara
Conf.dr. Ciprian Panzaru, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest Timișoara”.

Scrisoarea va fi depusă săptămâna viitoare la sediul Primăriei Timișoara.

Petre Țuțea a fost filosof, eseist, economist, om politic. El s-a născut în familia unui preot ortodox, a studiat la Liceul “Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel și la Liceul “George Barițiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj și ajuns doctor în Drept administrativ, Magna cum laude. Petre Țuțea a colaborat la diverse publicații, a fost arestat de către autoritățile comuniste, în 1948, timp de cinci ani anchetat fără condamnare. În 1957 este condamnat la 10 ani de închisoare sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale. Doi ani mai târziu i se intentează un nou proces și este condamnat la 18 ani de muncă silită, din a executat 8. A fost eliberat în timpul amnistiei în 1964. Spre sfârșitul vieții a scris “Antropologie creștină”.

sursa: dcnews.ro

“Scrisoarea parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa nu are valoare testamentara” spune parintele Eftimie Mitra

In scrisoarea catre parintele Iustin Parvu, parintele Gheorghe Calciu, nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva, mentioneaza ca: “daca din diferite ratiuni voi fi dezgropat”…

Scrisoarea e un act de smerenie profunda in duhul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

   Afland de vestea neputrezirii trupului parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa nu putem spune decat ca ne-am bucurat. Martirul anticomunist a fost placut lui Dumnezeu pentru viata sa exemplara, cu caderile si urcusurile momentelor prin care a trecut. Indiferent daca, sfintele sale moaste, s-ar fi dezgropat sau nu, cei care i-au cunoscut viata stiau ca e un placut al lui Dumnezeu. Parintele Eftimie Mitra de la schitul “Sfintii Români”, cu radacini in manastirea Petru Voda, unde l-a si cunoscut pe preotul marturisitor, spune ca scrisoarea trimisa parintelui Justin Parvu e un act de smerenie fiind interpretata de mass-media in mod fortat ca fiind un act oficial testamentar.

-L-ati cunoscut pe părintele Gheorghe Calciu?

-Cu mila lui Dumnezeu l-am întâlnit de câteva ori la manastirea Petru Voda. Eram rasofor și am purtat câteva discuții cu sfintia sa. I-am luat si patru interviuri pe care le-am publicat in revista “Puncte Cardinale” si alte cateva publicatii. Nu as putea spune ca l-am cunoscut atat de aproape, dar a fost suficient cat sa imi dau seama ca nu era un om ca noi ceilalti. Avea un duh de pace care se simtea in preajma sa. In acelasi timp se vedea la sfintia sa si o fermitate pornita dintr-o convingere interioara.

-In ce consta aceasta fermitate?

-In primul rand in crezul sau si in dragostea de neam. Vorbea clar si fara ezitari despre erezia ecumenista, despre cipurile biometrice, despre neam si tot ceea ce este romanesc. Cand am fost prima data la manastire, ca pelerin, am primit de la parintele Iosif Pasca un manunchi de foi xeroxate care cuprindea cele sapte cuvinte ale parintelui Calciu. In acele cuvinte se vedea taria de caracter si puterea cuvantului parintelui Calciu. Asa am inceput sa prind drag de sfintia sa. As recomanda oricui sa le citeasca, chiar daca sunt din perioada comunista, ele sunt valabile si azi, cu atat mai mult cu cat ce se intampla atunci se repeta azi, dar sub alta forma.

-Ati aflat ca a fost dezgropat? Trupul sau a fost gasit neputrezit? Care e cauza nestricaciunii?

-Da, am aflat si m-am bucurat mult cand am vazut acele imagini la televizor. Picioarele erau intacte. Din pacate doar atat s-a putut vedea. Unii spun ca acest lucru se datoreaza substantelor chimice cu care a fost tratat pentru a nu putrezi pana in tara. Trebuia adus din America pentru a fi ingropat la manastirea Petru Voda, conform dorintei sale. A vrut sa fie ingropat in acelasi loc cu parintele Justin si alti colegi de suferinta din inchisori. De asemenea si dorinta parintelui Justin a fost sa fie ingropat tot in cimitir alaturi de camarazii sai de suferinta. Nu sunt in masura sa ma pronunt, nu sunt specialist chimist. Alte motive de neputrezire a trupului pot fi pacatele sau blestemul. In acest caz ar fi trebuit sa creasca parul si unghiile, sa miroase urat, sa se innegreasca si sa se umfle, ceea ce nu s-a intamplat. Asa ca aceasta ipoteza pica din start. Consider ca neputrezirea este datorata sfinteniei vietii sale, a cugetului sau smerit si plin de pietate fata de tot ce poate fi duhovnicesc. Ca sa fie sfant nu trebuie neaparat sa aiba sfinte moaste, asta e o dovada pe langa sfintenia vietii, pe langa tot trecutul sau demn si evlavios. Daca exista si aceasta dovada, cu atat mai mult putem spune ca e sfant. M-as indoi ca aceste substante chimice sa isi faca efectul si dupa sapte ani. Indiferent care ar fi motivele neputrezirii trupului, nu gresim sa spunem ca e sfant.

-Sunt unii care spun ca parintele Teodot si cei care l-au dezgropat sunt infiltrati ai SRI-ului si au avut ca scop profanarea parintelui Calciu.

-Ma tem ca asta e o diversiune a celor ce au vrut cu orice pret sa nu se afle ca trupul parintelui a fost gasit neputrezit. E un fel de a arunca cu noroi in altcineva pentru a nu se vedea mizeria in care te afli. Cine spune acest lucru despre Teodot, ori nu-l cunoaste, ori are anumite scopuri ascunse. Il cunosc pe Teodot de cand a intrat in manastire. E un om onest si ravnitor in cele duhovnicesti si asta se vedea inca de pe vremea cand era frate incepator. Parintele Justin avea mare incredere in el, tocmai pentru ca era foarte sincer in felul in care punea problema vietii monahale si a mantuirii. De profanare nu poate fi vorba. Sunt convins ca a facut-o din evlavie. In Moldova e obiceiul ca la sapte ani dupa decesul cuiva sa se faca dezgroparea. Se intampla ca unii sunt neputreziti din cauza unor pacate grele sau a unor blesteme si in cazul acesta trebuiesc facute dezlegarile de rigoare. Teodot are evlavie la sfintii marturisitori care au patimit in inchisorile comuniste; in acest context, e de inteles ca era cumva nerabdator sa gaseasca sfintele moaste pentru a le pune la inchinare ca si altii sa se poata bucura duhovniceste de acest lucru. Aceasta din respect si nicidecum cu intentii de profanare. Cine gandeste cat de putin isi da seama de aceasta de la sine.

-Cei care sustin asta sunt tocmai din preajma parintelui Justin.

-Sa nu credeti ca toti din preajma parintelui Justin sunt sinceri. Cu durere o spun. Unii au stat pe langa parintele sa isi faca imagine, altii sa-l compromita, iar altii din dragoste sincera si curata fata de sfintia sa. Nu cred ca ar fi bine sa intru in astfel de detalii, cel putin deocamdata nu cred ca e cazul. Din pacate multi au preluat anumite stiri fara sa le verifice.

-Cine sunt aceia?

-Deocamdata nu cred ca e cazul sa dau nume, dar daca va fi nevoie nu voi ezita. Promit.

-Fiul parintelui Calciu a intervenit cerand sa fie reinhumat.

-Daca fiul parintelui Calciu ar avea cat de putina traire duhovniceasca nu ar fi procedat astfel. Din respect fata de parintele Calciu nu doresc sa discut despre acest subiect. Sunt altii mai in masura sa vorbeasca despre acest lucru. Fosti colegi ai parintelui care ii cunosc familia mai de aproape. Totusi cred ca cineva l-a pornit intr-o anume directie. Indiferent ce ar fi fost, nu a procedat corect sa ameninte manastirea cu chemarea in instanta. Cred ca lucrurile se puteau rezolva discutand cuviincios, nu cu scandaluri publice si amenintari.

-Ei spun ca parintele Calciu a lasat in testament sa nu fie dezgropat.

-Ati vazut acest testament? La vazut cineva in original?

-Nu l-am vazut, dar in presa se spune despre un testament in care se specifica acest lucru.

-Despre existenta unui testament nu putem vorbi atata timp cat nu exista un document original. Daca acest document exista cu adevarat ar fi bine facut public, fotografiat sau scanat. Poate va referiti la ultima scrisoare catre parintele Justin. Juridic vorbind, aceasta scrisoare nu are valoare testamentara, e o scrisoare plina de piosenie transmisa parintelui Justin in care ii multumeste pentru primire. In scrisoarea respectiva e exprimata trairea intr-un duh profund ortodox, autentic trait. Pocainta si smerenia ca mod de viata nu ca un comportament impus. Sa reflectam putin la ceea ce spun Sfintii Parinti despre constiinta de a fi pacatos. Sfantul Marcu Ascetul spune ca sfintii nu din smerenie spuneau ca sunt pacatosi, ci din convingere. Un sfant este convins despre sine ca e cel mai mare pacatos nefiind nevoie sa recurga la exercitii de smerenie. Pe parintele Justin Parvu nu l-am auzit niciodata sa spuna despre sine „eu, smeritul” sau „eu, pacatosul” dar era convins ca e cel mai pacatos om de pe pamant fara sa exteriorizeze acest simtamant. In aceasta scrisoare parintele Calciu transmite duhul acesta autentic ortodox pentru ca a avut revelatia sfinteniei sale si si-a cautat loc de ingropare in Romania. E clar ca de aceea a fost pe la manastire, pe la parintele Justin. Dupa aceasta intalnire ii scrie o scrisoare, prin care il roaga sa ii fie primit trupul in manastire, in cimitirul manastirii, indiferent daca va pleca din aceasta viata in Romania sau in America. In aceasta scrisoare nu scrie ca nu doreste sa fie dezgropat, ci chiar dimpotriva spune ca daca din diferite ratiuni, cum ar fi de exemplu o noua cladire sau alte cauze, va fi dezgropat si i se va gasi trupul neputrezit atunci sa fie ingropat in alta parte si dat uitarii. Aceasta e o marturie cutremuratoare a parintelui Calciu care a avut revelatia propriei sfintenii, dar in acelasi timp traind profund pocainta. O revelatie asemanatoare a avut si parintele Ilie Lacatusu de la Bucuresti. Cu putin timp inaintea decesului, parintele Lacatusu, aflandu-se pe patul spitalului, a spus ca daca va pleca din aceasta lume in 22 iulie si sotia sa va muri peste 15 ani sa fie ingropata langa el. Daca parintele Calciu vroia sa nu fie descoperit ar fi ramas in America si acolo nimeni nu l-ar mai fi dezgropat. Parintele Calciu stia de acest obicei, al dezgroparii dupa sapte ani, in Moldova. Pentru a sta ascuns, un loc mai potrivit decat America nu s-ar fi gasit. E clar ca acesta e un exemplu de pocainta vie. Scrisoarea respectiva dovedeste fara tagada ca este sfant, dupa felul cum scrie. Interpretarea fortata a scrisorii parintelui Calciu catre parintele Justin este un abuz din partea celor care au vrut sa tagaduiasca neputrezirea trupului parintelui Calciu. In cazul in care am lua continutul scrisorii ad litteram am putea spune ca e o dorinta personala si nicidecum un testament. Parintele Justin a predicat la inmormantarea parintelui Calciu desi in textul scrisorii se specifica dorinta ca nici un preot sa nu rosteasca vreun cuvant despre sfintia sa. "Incalcarea" acestei dorinte dovedeste ca parintele Justin a privit scrisoarea ca pe un gest de smerenie si nicidecum ca pe un testament. Daca vedem scrisoarea in duhul profund ortodox ne dam seama, fara prea multe stradanii, ca e vorba de o inalta traire duhovniceasca pe care o intalnim si la multi dintre sfinti. Uitandu-ne putin in canonul Sfantului Andrei al Cretei de la rugaciunea de iesire cu greu a sufletului, la anumite cantari, vedem o mare asemanare cu felul in care parintele Calciu a scris aceasta scrisoare. E deosebit de frumos felul in care se expune vederea starii de pacatosenie. Desigur nu s-a inspirat de acolo, dar duhul si felul in care se pune problema trecerii din viata aceasta e acelasi. Cred ca in cantarea a sasea sau a saptea, nu imi amintesc exact, Sfantul Andrei scrie intr-un duh foarte smerit, autentic ortodox, ca omului nu-i este de folos ca trupul sa fie cantat de oameni in timp ce sufletul se chinuie in iad. Acest mod de a vedea pacatosenia, in canonul respectiv, seamana foarte mult cu duhul scrisorii parintelui Calciu. De aici se vede clar trairea sfinteniei sale. Desi stia ca trupul ii va fi gasit neputrezit, a preferat sa se considere cel mai mare pacatos spunand ca acest fapt se datoreaza pacatelor si nicidecum din motive de sfintenie. Dorinta ca descoperirea moastelor sale sa fie tainuita e un alt semn de traire profunda pe care doar un om duhovnicesc o poate percepe. O parte a presei s-a hazardat in a-si da cu parerea despre lucruri pe care, practic, nu are cum sa le perceapa in adevaratul lor inteles. Acest exemplu il avem si in Evanghelie. De multe ori, Mantuitorul Iisus Hristos, dupa ce savarseste o minune, a cerut ca aceasta sa fie tainuita.

-Atunci de ce s-au grabit sa il reingroape atat de repede? S-au temut de amenintarile fiului parintelui Calciu?

-Felul in care au decurs lucrurile dovedeste ca s-au temut de ceva. Nu as putea spune exact de ce s-a procedat astfel, dar se vede ca lucrurile au fost putin cam fortate. Cred ca in acea situatie trebuia mai mult discernamant. Cu putin inainte, un an sau doi, au fost gasite moastele parintelui Atanasie Stefanescu. A fost pentru toti o bucurie si nimeni nu s-a scandalizat. De ce a fost nevoie acum de acest circ ieftin? Nu s-a facut nici o cercetare, totul s-a facut in mare graba.  Cine a avut interesul si ce s-a castigat?

-Ce ar fi facut parintele Justin in calitate de staret al manastirii, daca era in viata, tinand cont de situatia de fata?

-Greu de spus. Cine ar putea sti ce decizie ar fi luat? Ce pot sa va spun e ca l-ar fi cinstit ca pe un sfant. Cu siguranta va pot spune ca parintele Justin nu ar fi cedat presiunilor de nici un fel. Ar fi gasit solutia cea mai potrivita. In primul rand cred ca s-ar fi rugat ca Dumnezeu sa il lumineze ce sa faca si apoi ar fi luat o decizie. Ca staret ai responsabilitati uriase. E usor de dat cu parerea, dar cand sa iei decizii trebuie sa cumpanesti bine fiecare amanunt. Chiar daca l-ar fi reingropat, tinand seama ad litteram de cele mentionate in scrisoare, cred ca ar fi facut-o cu cinstea cuvenita unui sfant. Sa presupunem ca ar fi decis sa il ingroape. In acest caz, l-ar fi asezat cu cinstea cuvenita intr-un sicriu pentru inchinare anuntand ca va fi reingropat in data cutare facandu-i si o slujba. In felul acesta, cine ar fi dorit sa se inchine trupului sfintit sa o poata face pana la acea data. Poate l-ar fi lasat mai mult la inchinare, cel putin o perioada. Nu stiu sa spun, e chiar complicat sa raspund la aceasta intrebare. Cealalta varianta ar fi aceea ca spre slava lui Dumnezeu si a sfintilor care au patimit in inchisori, sa il fi lasat pentru totdeauna la inchinare. Poate ca i-ar fi explicat fiului parintelui Calciu ca tatal sau e un sfant si ar fi bine sa ramana la inchinare. Poate l-ar fi convins sa isi schimbe anumite conceptii si sa urmeze exemplul de viata al tatalui sau. Vedem ca si alti sfinti care au patimit in inchisori au sfintele moaste la vedere. De exemplu parintele Ilie Lacatusu sau cei din osuarul de la Aiud. Aceasta e o marturie in plus prin care se dovedeste vizibil, pentru cei ce au nevoie de dovezi vizibile, ca acei „razvratiti” si „dusmani ai poporului”, cum erau catalogati de stapanitorii acelor timpuri, sunt placuti in fata lui Dumnezeu. Dar mai presus de aceste asa-zise dovezi e vorba de evlavia populara din Romania fata de sfinti. Si in alte tari ortodoxe sfintele moaste sunt puse la inchinare, tocmai pentru acest motiv, evlavia. Indiferent ce ar fi decis parintele Justin in aceasta situatie, parintele Calciu tot sfant ramane. Mai mult de atat nu stiu ce sa va spun.

-Credeti ca va fi canonizat?

-Cine credeti ca isi va asuma aceasta responsabilitate? Nu vedeti ca cei ce ar trebui sa faca primele demersuri in acest sens dau din umeri cand aud de sfintii din inchisori? Cat a fost in viata parintele Justin nu au zis prea multe impotriva, dar acum incep sa iasa la iveala. In ce priveste Sinodul nostru, nu cred ca se grabeste, cu atat mai mult ca se fac presiuni mari pe cai politice sa se ascunda trecutul legionarilor. Aceasta ca, in mod oficial, sa se dea noi interpretari, aceleasi pe care le-au dat si istoricii din perioada comunista.

-Ce interpretari?

-Din pacate istoria oficiala a Romaniei e facuta dupa cum poruncesc puternicii zilei. Cam asta e istoria oficiala. Chiar parintele Calciu spunea in acest sens: „adevarata istorie o are doar Biserica”. Crin Antonescu a incercat, sa propuna o lege prin care daca cineva vorbeste pozitiv despre legionari sa fie pedepsit cu inchisoarea. Nu stiu daca s-a reusit, dar in aceasta directie se tinde. Parintele Gheorghe Calciu, parintele Ilie Lacatusu, parintele Arsenie Papacioc, parintele Justin Parvu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide si altii care au suferit in inchisori cunoscuti sau necunoscuti au fost membri ai fratiilor de cruce. Asta asa ca sa intelegeti de ce mai marii nostri spun ca nu e cazul sa discutam inca despre canonizarea celor care au patimit in inchisori. Nu trebuie sa-i judecam, sunt si ei oameni, au greutatile lor, dar cam asta e situatia.

-Ce ati dori sa ii transmiteti parintelui Hariton?

-Ce sa ii spun? Daca am sa ii spun ceva am numarul de telefon al manastirii. Acum trece prin grele incercari. Nu e usor sa fii in pielea lui. Dumnezeu sa ii ajute sa tina flacara credintei mai departe, sa isi poata duce crucea, ca nu e usoara, sa poata mentine dragostea si unitatea in obste. Mai degraba le-as aminti parintilor din manastire ca printre ultimele cuvinte ale parintelui Justin a fost si acela catre obste in care a subliniat de cateva ori cuvantul unitate. Cine il iubeste cu adevarat pe parintele Justin sa nu nesocoteasca acest cuvant, acest indemn la dragoste si unitate, cel putin in acest caz e foarte necesar sa se tina seama de el.

Anca Budau, ASTRADROM – Bihor

Redam mai jos scrisoarea integrala a parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa catre parintele Iustin Parvu:

 Prea Cuvioase Parinte Staret Iustin,

Prea Cuviosi Parinti Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi si frati ai obstii

Sfintei Manastiri a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil,

Vine o vreme cand oamenii trebuie sa se opreasca din goana lor si sa se gandeasca macar o clipa la drumul pe care l-au facut si la ceea ce a mai ramas de implinit.

Dupa toate aparentele, Dumnezeu a hotarat sa puna capat zilelor mele pamantesti si sa ma cheme la El, sa-mi ceara socoteala pentru toate faptele pe care le-am facut in viata aceasta, bune sau rele.

Sunt speriat, ca multe sunt pacatele mele, dar nu sunt deznadajduit. Inaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrima o farama… Si El ia in seama nu numai faptele noastre, ci si stradaniile noastre. Si cred cu tarie in cuvintele Mantuitorului „mila voiesc, iar nu jertfa”. Fara mila lui Dumnezeu, cine se poate mantui?!…

Multumesc lui Dumnezeu ca inainte de a muri mi-a dat sa vin pe la Manastirea Petru-Voda, sa ma mai adap o data la duhul crestin ortodox din care ati facut telul suprem al lucrarii acestei manastiri si al traitorilor ei, ca am primit mangaierea Sfantului Maslu si podoaba binecuvantarilor.

Prea Cuvioase Parinte Staret si Prea Cuvioasa Obste, introducerea aceasta lunga a fost fàcuta in ideea de a-mi da binecuvantarea ca sa fiu inmormantat in cimitirul manastirii, printre cei smeriti si printre cei nevrednici, desi smerit n-am fost indeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinta.

Curand dupa moartea mea va veni si preoteasa Adriana, caci este in varsta ca si mine. Mi-a fost tovarasa de o viata in lupta pe care am dus-o, in suferinta prin care am trecut, in lacrimile pe care le-am varsat impreuna si niciodata nu m-a parasit in timpul vietii. Prea Cuvioase Parinte Staret, binecuvantati sa fie langa mine si-n viata eterna de dincolo!

Crucea sa fie foarte simpla, numai numele si data nasterii si a mortii, cu un indemn scurt catre tot crestinul care va trece pe acolo sa se roage pentru noi.

Daca voi muri in Romania, tot procesul inmormantarii va fi mult simplificat. Daca voi muri in America, lucrurile vor fi mai complicate, dar oricum va fi, doresc, Parinte, sa ma primiti in cimitirul manastirii.

Stiu ca inmormantarea mea va fi inconjurata de o anumita valva, pe care n-o merit in moarte, precum n-am meritat-o nici in viata.

Oamenii vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevarul de legenda si ma va arata asa cum am fost, ca un pacatos si nevrednic.

Daca la inmormantarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh si va dori sa vorbeasca, sa vorbeasca, caci Dumnezeu a dat arhiereului duhul invatarii, si daca el va tacea, cine va vorbi pentru noi in fata lui Dumnezeu?… Daca insa nu va veni nici un ierarh, nimeni sa nu vorbeasca, pentru ca mai de folos este rugaciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decat toate laudele pe care o minte omeneasca le poate constitui in fraze frumoase, dar care valoreaza mai putin decat un simplu „Dumnezeu sa-l ierte”.

Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populara care poate gresi, care poate crea false minuni. De aceea Va rog, Prea Cuvioase Parinte Staret, sa gasiti o cale prin care sa impiedicati asemenea lucruri: fie ca veti lasa la manastire un document, fie ca veti pune acest document in sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de aceasta mitologie populara spre a impiedica putrezirea trupului meu si atunci ar putea fi ratacirea din urma mai mare ca cea dintai.

Daca peste ani, din anumite nevoi de constructie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat si, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preotii sa citeasca peste el rugaciuni de desfacere a blestemului, ca trupul sa se risipeasca in cele din care fost alcatuit, ca nu de la Dumnezeu se va fi facut minunea aceasta, ci din inselarea celui rau.

Sa fie legati preotii care m-au vazut sa nu vorbeasca niciodata despre aceasta minune falsa si trupul pus intr-o alta groapa spre a fi uitat pentru totdeauna.

Prea Cuvioase Parinte Staret, pentru viata mea ati fost o mare binecuvantare, si obstea, si manastirea. Pentru toate dau slava lui Dumnezeu si-L rog sa ma ierte pe mine pacatosul ca mi-a dat dulceti duhovnicesti pentru care eu n-am miscat un deget si oameni pe care nu i-am meritat.

Va sarut dreapta cu smerenie, cu lacrimi si cu pocainta,

28 octombrie 2006 Preot Gheorghe Calciu

Spitalul Militar Bucuresti

Patriarhul Daniel al Romaniei si ecumenismul – o declaratie incompleta care lasa loc de interpretari.

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu ocazia “Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor” 18-25 ianuarie 2014, nu explică un lucru fundamental, și anume faptul că Biserica intemeiată la Cincizecime NU s-a imparțit, ci a rămas aceeași si este Biserica Ortodoxă

Citim pe siteul oficial al Patriarhiei Romane http://basilica.ro/stiri/unitatea-bisericii-dar-al-lui-dumnezeu-si-responsabilitate-a-crestinilor_13680.html mesajul Preafericitului Parinte Daniel cu ocazia “Saptamanii de rugaciune ecumenica”
Prima parte a mesajului este foarte clar. Preafericirea Sa explica foarte bine cum s-a constituit Biserica, cine este Capul Ei, si cum se raspandeste Biserica pana la marginile pamantului. Pana aici textul Preafericitului este foarte corect dogmatic.

In continuare, in al doilea paragraf se spune faptul, foarte adevarat, ca (unii din) cei ce au crezut in Hristos s-au impartit in confesiuni sau ramuri antagoniste. Intre cele doua paragrafe insa lipseste un paragraf foarte important, in care ar fi trebuit sa ne explice Preafericirea Sa Daniel cum ca, desi unii crestini s-au impartit in ramuri si confesiuni antagoniste, totusi Biserica cea Una, intemeiata de Hristos la Cincizecime nu s-a impartit in ramuri antagoniste, ci a ramas Una si Aceeasi, asa cum Capul Ei este Unul si Acelasi, si anume Hristos, si ca aceasta Biserica este Biserica Ortodoxa, si ca ramurile despartite si antagoniste, numite confesiuni, trebuie sa revina la Biserica cea Una, eliminand cauza(erezia) pentru care s-au despartit de Biserica. Biserica nu se imparte, ci putem spune ca membrii ei pot sa o paraseasca si sa devina confesiuni heterodoxe, heterobisericesti. Daca Hristos nu S-a impartit, nici Biserica Lui nu s-a impartit.
Cu toata sincera stima pentru cunostintele profunde de dogmatica ale Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, tin sa atrag atentia asupra acestui amanunt fundamental, anume ca Biserica cea Una nu s-a impartit niciodata si ea este Biserica Ortodoxa. Sunt convins ca Preafericitul cunoaste foarte bine acest lucru, dar cred ca era necesar sa il sublinieze.
Am atras atentia asupra acestui lucru in contextul in care Inaltpreasfintitul Nifon al Targovistei face afirmatii eclesiologice grave la Busan(CMB), anume ca “Unitatea Bisericii a fost pierduta”, precum si alte afirmatii pe care le puteti vedea pe http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/.
Daca evenimentul nefericit de la Busan in care Inaltpreasfintitul Nifon(ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Romane) nu ar fi afirmat erezii eclesiologice (precum teoria ramificatiilor), nu ar fi fost necesara aceasta precizare din partea Preafericitului Patriarh Daniel cu privire la Biserica neimpartita, ci am fi inteles-o ca pe o diplomatie, asa cum Sfantul Vasile cel Mare a iconomisit sa nu accentuieze anumite lucruri ca sa ii castige pe eunomieni, pentru ca am observat ca Preafericitul Parinte Patriarh Daniel este un teolog atent la detalii si nu face greseli cand e vorba de Dogma. 

Redam mai jos textul mesajului de pe Basilica.ro:

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate corintenilor „Oare s-a împărţit Hristos?” (1 Corinteni 1, 13), care constituie tema de reflecţie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, din anul 2014, au o profundă semnificaţie teologică, din perspectiva eclesiologiei creştine.

Biserica lui Hristos este Biserică slăvită, sfântă şi fără de prihană (cf. Efeseni 5, 27), curăţită şi sfinţită prin jertfa unică a Mântuitorului Iisus Hristos, Capul şi Mirele Bisericii. Sfinţenia Lui se comunică permanent Bisericii prin har, pentru ca ea să fie permanent Trupul tainic şi sfânt al lui Hristos. Aşa cum Iisus Hristos a luat trup omenesc din Fecioara Maria, prin pogorârea Sfântului Duh asupra unei persoane umane, în prezenţa lui Dumnezeu-Tatăl, tot aşa Biserica, Trupul tainic al lui Hristos, se constituie la Cincizecime prin pogorârea Sfântului Duh, trimis de Tatăl la cererea Fiului, asupra mai multor persoane umane – Apostolii, în formă de limbi de foc, iar aceștia au început să boteze pe cei ce cred în Iisus Hristos, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De aceea, Biserica lui Hristos este plină de prezenţa harului şi a iubirii Preasfintei Treimi.

Deoarece în decursul timpului, din nefericire, creştinii s-au separat şi împărţit în diferite confesiuni sau ramuri antagoniste, astăzi, când fenomenul secularizării şi al relativizării valorilor creştine atinge proporţii alarmante, lucrarea pentru refacerea unităţii creştinilor trebuie intensificată prin dialog şi cooperare misionară.

În faţa multiplelor provocări secularizante, creştinii pierd din credibilitate când se află în stare de conflict, dar câştigă în credibilitate când au credinţă vie, dialoghează şi cooperează unii cu alţii, pentru ajutorarea semenilor aflaţi în suferinţă şi sărăcie.

Mai precis, Hristos Domnul ne cheamă astăzi să ascultăm Evanghelia Lui, să cultivăm iubirea de Dumnezeu şi de semeni, sfinţenia vieţii, recunoştinţa, dărnicia şi hărnicia, valoarea unică a persoanei umane şi a familiei tradiţionale, binele comun şi frumuseţea sufletului generos. Împlinind această vocaţie profund creştină, vom înţelege mai bine legătura dintre unitatea de credinţă eclesială şi cooperarea în misiunea socială. Astfel, vom aduce mai multe semne de speranţă în timp de suferinţă şi criză.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi ! (2 Corinteni 13, 13)

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Sursa: http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/21/mesajul-preafericitului-parinte-patriarh-daniel-adresat-cu-ocazia-saptamanii-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor-18-25-ianuarie-2014-nu-explica-un-lucru-fundamental-si-anume-faptul-ca-biserica/

Idei de predici la duminica a XXXII-a după Pogorârea Sfântului Duh ale PS Ioan Mihălțan al Oradiei

Duminica a treizeci și doua după Pogorârea Sfântului Duh

Ev. Luca XIX, 1-10.

1.Există o statură fizică dar și una morală.

2.Parafrazând textul putem conclude că din punct de vedere spiritual nu poți înțelege dumnezeirea fără o ridicare dumnezeiască.

3.Semnificativ este faptul că Zaheu dorea să-L vadă pe Iisus dar conștient că a-L înțelege pe Hristos nu este posibil dacă este mic la statura duhovnicească. De aceea s-a urcat într-un dud ca să-L vadă, adică s-a ridicat pe o scară duhovnicească.

4.Urcarea duhovnicească nu e simplă. Nici ușoară, dar Mântuitorul apreciază această trudă duhovnicească de ridicare, fapt pentru care se oprește în fața lui Zaheu Vameșul.

5.Nu-i face mustrare, ci din contră se oferă să-i fie musafirul lui.

6.Există o mișcare sufletească atunci când în loc de mustrare facem o apropiere sufletească față de om.

7.Zaheu – un model de pocăință lucrătoare nu teoretică.

8.Nu începe nici cu tânguirea, nici cu cererea de iertare ci cu angajamentul duhovnicească.

9.Peste așteptări sunt angajamentele sale. Mai întâi caută să-i repare ce i-a nedreptățit și renunță chiar la strictul său necesar.

10.Dacă Mântuitorul apreciază râvna duhovnicească apreciază și dorința lui de ajutorare și renunță chiar la strictul său necesar.

11.Cât de străini suntem noi cei de rând pentru a înțelege iubirea. În loc de practicanți devenim cârtitori. Ce mare diferență este între iubire și înjosire.

12.Mântuitorul înțelege suferința păcătoșilor mai mult ca oricine pe care-l socotește ca pe un însingurat, îngrijorat, pierdut.

13.Mântuitorul apreciază valoarea oricărui om ca fiu al lui Dumnezeu, creatură dumnezeiască.

 (Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.158)