Viaţa Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Localizare mănăstirii:

La 34 km de Alba-Iulia şi 18 de Teiuş (localitate situată pe drumul european E81: Alba-Iulia - Turda - Cluj-Napoca - Satu Mare), pe Valea Geoagiului şi a Mănăstirii, la intrarea în Cheile Râmetului (Munţii Trascãului).

Mănăstirea Râmeţ din Munţii Apuseni, una din cele mai vechi mănăstiri româneşti, a fost întemeiată pe la începutul secolului XIII de vestiţii eremiţi care se nevoiau în peşteri pe valea pârâului cu acelaşi nume. În secolele următoare, Mănăstirea Râmeţ, a avut o obşte destul de numeroasă şi egumeni devotaţi, care au apărat cu multă putere credinţa otodoxă în satele româneşti tranilvănene.

Localizare mănăstirii:

La 34 km de Alba-Iulia şi 18 de Teiuş (localitate situată pe drumul european E81: Alba-Iulia - Turda - Cluj-Napoca - Satu Mare), pe Valea Geoagiului şi a Mănăstirii, la intrarea în Cheile Râmetului (Munţii Trascãului).

Până în anul 1978 s-au cunoscut puţine lucruri despre acest sfânt trăitor pe pământ românesc, în străvechea mănăstire de la Râmeţ (judeţul Alba), sitută pe valea Geoagiului, într-o poziţie geografică de un farmec cu totul aparte, nu departe de Cheile Râmeţului.

Biserica veche a mănăstirii, construită din piatră şi împodobită cu frumoase fresce, datează din veacul al XIV-lea, prezintă asemănări cu bisericile hunedorene din secolele XIII-XV. Sub straturile mai târzii de pictură (sec. XVIII-XIX), apar fragmente de picturi mai vechi, din secolul XIV, precum şi o inscripţie din 1376, în care sunt pomenţi argiepiscopul Ghelasie şi zugravul Mihul de la Crişul Alb[1].

Această inscripţie de mare însemnătate pentru întreaga istorie atât naţională cât şi bisericească românească, era aşezată pe un al doilea strat de zugrăveală şi care consemna numele «arhiepiscopul» Ghelasie, a zugravului cu nume românesc, Mihul de loc din arealul Crişul Alb, in anul 1376. De aici deducem că biserica datează cu mult înainte de acest an. Tot în această perioadă în fruntea Bisericii din Transilvania se afla arhiepiscopul Ghelasie, primul ierarh ortodox atestat în teritoriile transcarpatice[2].

În anul 1762, din ordinul generalului austriac Bukow, trimis de împărăteasa Maria Tereza, a distrus peste 200 de mănăstiri din temelie printre ele s-a numărat şi mănăstirea Râmeţ[3]. A fost refăcută, dar în 1785 a fost distrusă din nou. Aşa se face că mănăstirea Râmeţ a fost închisă şi a rămas aproape pustie. Din când în când mai slujeau aici preoţi din satele învecinate. Abia după realizarea unităţii noastre de stat, deci după 1918, s-au reluat tradiţiile vieţii călugăreşti. Vieţuitorii acestui sfânt lăcaş de închinare au aflat de la înaintaşii lor că aici, la Râmeţ, a trăit, cu veacuri în urmă, un monah cu viaţa îmbunătăţită, cu numele de Ghelasie, pe care credincioşii din partea locului, cunoscuţi sub numele de mocani, l-au cinstit ca sfânt, din neam în neam, până în zilele noastre. Se relatează şi azi unele din minunile săvârşite de acest Ghelasie încă pe când era în viaţă. Călugării din mănăstire – iar din anul 1955 încoace maicile, păstrează cu aleasă preţuire şi veneraţie capul sfântului canonizat de evlavia populară, ştiind că el are darul vindecării de boli şi neputinţe în popor[4].

Cuviosul Ghelasie ieromonahul a fost cel mai vestit egumen cunoscut al mănăstirii Râmeţ, cinstit ca sfânt în satele din munţii Apuseni. Era originar din partea locului. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, mai întâi s-a nevoit ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ, deprinzând de la cei mai iscusiţi eremţi meşteşugul luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns vestit egumen al Mănăstirii Râmeţ.

În tradiţia locului se spune că Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici, cu care împreună se ruga şi împreună postea, săvârşind sfânta slujbă cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptămâna, egumenul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulânu-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşind Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta şi duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.

Acest cuvios egumen era, de asemenea, mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Râmeţului şi al sătenilor din Ţara Moţilor. În posturi cerceta pe toţii sihaştrii ce se nevoiau în peşteri şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dânşii. Apoi cobora la mănăstire unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţii. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunea lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.

Odată, fiind cu uncenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi (Hopagi) şi fiind mare arşiţă, încât toţi suferea de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată au aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se numeşte „Izvorul Cuviosului Ghelasie”. Mulţi săteni iau apă din acest izvor pentru sănătate şi binecuvântare.

Altă dată, urcând cuviosul în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii poruncindu-le să trăiască în desăvârşită dragoste, să iubească biserica şi să fugă de beţie şi desfrânare. Apoi, sărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în braşele lui Hristos. Coborând de la Hopagi, înspre mănăstire, a murit călare pe asin, care l-a dus singur acasă. În faţa bisericii, unde s-a oprit, măgăruşului i-a rămas imprimată copita în piatra şi care se află până astazi în muzeu. Se povesteşte că la şapte biserici, între care şi la mănăstire, clopotelele au început să bată, singure.

Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mormântul lui. Potrivit unei însemnării de pe vechea frescă din biserică, Cuviosul Ghelasie a fost hirotonit episcop şi a păstorit, atât obştea monahilor de la Râmeţ, cât şi Arhiepiscopia Ortodoxă a românilor din Transilvania.

În vara anului 1924, venind pârâul mare, a adus în vale multe oase din cimitirul mănăstirii. Atunci şi craniul Sfântului Ghelasie, fiind scos din mormânt, s-a oprit în fereastra bisericii vechi şi se păstrează cu cinste în altar, spre mângâierea credincioşilor. Însă, sufletul său în cer este numărat în ceata Cuvioşilor Părinţi[5].

După pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, prin anul 1925, în timpul unor mari inundaţii, apele au scos la suprafaţă un craniu galben, frumos şi cu mireasmă plăcută care a ocolit biserica de trei ori pe apă, după care s-a oprit pe fereastra altarului. Tot atunci au fost găsite alte două cranii. Preotul dintr-un sat învecinat, care slujea şi la biserica mănăstirii, le-a îngropat în partea dreaptă a bisericii.

În preajma celui de-al doilea război mondial, s-a aşezat aici un călugar venit din Muntele Athos (originar, însă, din partea locului), cu gândul de a reface această străveche aşezare monahală, aducând în jurul său mai mulţi ucenici şi începând felurite lucrări de reparaţii. Dar apele vijelioase venite de la munte sau ieşite din pământ au dezgropat din nou cele trei capete, despre care nimeni nu ştia ale cui sunt.

Această minune dumnezeiască a cui era ununl dintre cele trei capete s-a descoperit, printr-o femeie cu numele Maria, din Negreşti-Oaş. Această femeie venind la Mănăstirea Râmeţ, i-a relatat stareţului că a văzut în vis un porumbel, care a îndrumat-o îşi îndrepte paşii spre acest loc (de care nu auzise până atunci şi nu ştia unde se află), ca atingându-se de capul găsit cu ani în urmă, căci acela este sfântul Ghelasie şi se va vindeca. Într-adevăr, după cum a spus femeia şi după săvârşirea slujbei maslului şi prin atingerea de capul Sfântului, femeia s-a vindecat. Aceste fapte le-a mărturisit ea însăşi – venind la mănăstire mereu – până în anii din urmă, când a trecut la cele veşnice. Iată cum s-a descoperit în chip minunat al cui era acel craniu, care de atunci este socotit ca o parte din “moaştele” acestui “sfânt” Ghelasie[6].

O altă minune s-a săvârsit cu o femeie cu numele Elisabeta, din satul Albina (jud. Timiş), care venind la mănăstire şi dându-i-se spre sărutare moaştele Sfântului Ghelasie, s-a îndoit în sufletul ei de puterea acestora. Şi îndată i s-a umplut mâna dreaptă de un miros greu şi nu o mai putea mişca nici pentru a se închina. Măsrturisindu-şi păcatul, a stat trei zile şi trei nopţi în genunchi, în rugăciuni neîncetate, rugând pe Dumnezeu să o ierte. Rugăciunile ei şi ale stareţului i-au redat sănătatea şi au înlaturat acel miros greu. Apoi femeia aceasta venea mereu la mănăstire, rugându-se la moaştele sfântului şi făcând tuturor cunoscută minunea care s-a săvârşit cu ea însăşi[7].

Tot în acest chip minunat s-a vindecat şi un sectar din satul Cacova (jud. Alba), care, fiind paralizat, a fost adus la mănăstire, într-un car cu boi. Rugăciunile lui şi ale călugărilor i-au redat sănătatea, încât a plecat la casa lui singur. S-a întors, cu toată familia lui, la dreapta credinţă[8].

Cele transmise prin tradiţie, ca şi aceste vindecări minunate, au fost înregistrate de cercetările făcute la Râmeţ de un grup de specialişti, în decembrie 1978. Cu acest prilej, s-a descoperit, în biserica mănăstirii, o inscripţie de care am amintit şi mai sus, în limba slavonă, pe un al doilea strat de zugrăveală, care consemnă numele arhiepiscopului Ghelasie, al zugravului Mihul de la Crişul Alb şi data de 2 iulie 1377[9].

Istoria artei medievale româneşti înscrie pictura lui Mihu de la Râmeţ printre primele ansambluri murale, iar pe meşterul Mihul îl socoteşte al treilea zugrav cunoscut în secolul al XIV-lea, după Teofil de la Strei Sângeorgiu şi Grozie de la Strei.

Acest arhiepiscop nu putea fi altul decât sfântul Ghelasie de la Râmeţ, pe care poporul îl cinstea ca sfânt, încă din timpul vieţii sale, probabil că el şi-a continuat viaţa aici, departe de zgomotul lumii, chiar şi după ce i s-a încredinţat conducerea românilor transilvănenii. Încă înainte de anul 1366, din ordinul regelui Ludovic cel Mare al Ungariei, cerdinţa ortodoxă a românilor transilvăneni era scoasă în afara legii. Astfel, el, aici la Râmeţ, a strâns tinerii pe care îi înavaţa, după care îi hirotonea preoţi pentru satele româneşti ale Transilvaniei[10].

Pentru viaţa sfântă pe care a avut-o, pentru minunile săvârşite de moaştele sale, dar şi de cinstea de care se bucură din partea credincioşilor din Ardeal, s-a propus canonizarea de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la data de 20 iunie 1992, iar în data de 29 iunie în acelaşi an, la mănăstirea Râmeţ, a avut loc canonizarea călugărului Ghesasie. Noi însă îl sărbătorim pe data de 30 iunie în fiecare an.

---

[1] Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol pg 312

[2] Idem, în Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, pg 286 şi Pr. dr. Cezar Petrescu, Sf neamului românesc, p 122;

[3] Diac. Petru David, Sinaxar Transilvan, p 629;

[4] Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-romani şi români, pg 72

[5] Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, pg 158-159

[6] Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-romani şi români, p 74;

[7] Ibidem, p 73;

[8] Ibidem, p 74;

[9] Idem, Sfinţi daco-romani şi români, p 73-74;

[10] Idem, în Sf români şi apărători ai legii strămoşeşti, p 207;

Extras din lucrarea de disertatie, "Sfintii romani din Ardeal", 2010, Ancuta Avram

Praznuirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Moastele Sfantului Ioan Maximovici in Covasna

Cu prilejul praznuirii Sfântuluin Ioan Maximovici (canonizat de Biserica Rusă) în județul Covasna, la Ozun, vor fi aduse părticele din moaștele arhiereului lui Hristos. Pe lângă acestea vor fi aduse și moaște ale altor sfinți ca Efrem cel Nou, Mina etc. Toate slujbele vor avea loc începând de seara (odată cu începerea zilei liturgice) si se vor termina în jurul orei 3.00, spre dimineață conform desfășurătorului primit pe adresa asociației:

Duminica seara, pe 1 iulie 2012, cu binecuvantarea IPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei si Harghitei, de la ora 19 va incepe la Ozun, judetul Covasna, privegherea inchinata Sf Ioan Maximovici. Programul va fI urmatorul:

- Vecernia Mare cu Litie

- Acatistul Sf. Ioan Maximovici

- Taina Sf. Maslu

- Utrenia

- Sf. Liturghie

- agapa crestina

Speram sa incheiem cu totul in jurul orei 3 dimineata.

Va asteptam cu drag la biserica Maicii Domnului din satul Ozun, aflat pe soseaua nationala care leaga Brasov de Tg Secuiesc.

De asemenea, in data de 15 august va fi gata o icoana de 1, 2 m x 0. 8 m, a Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou, vindecatorul celor cu probleme de dependenta de droguri. Icoana este un unicat - va avea scene din viata Sfantului si scene reprezentand minunile lui, pe margine. Ea va insoti racla in care am pus, alaturi de Sf Ioan Maximovici, si o particica din moastele Sf Efrem. Pretul icoanei este de 4.500 lei. Cine doreste sa contribuie la platirea ei va primi o copie a icoanei de marime A4 si va fi pomenit in rugaciunile pe care le vom face catre Dumnezeu si Sf Efrem, pentru izbavirea fratilor nostri cazuti intre talhari, adica in patimi cum este si dependenta de narcotice.

Dumnezeu sa va binecuvinteze.

Pr. dr. Ciprian Staicu, consilier cultural al Episcopiei Covasnei si Harghitei. Pentru detalii - tel. 0740788876.

Muzeul parohial din Ohaba pastrează în memorie un ierarh bihorean

In județul Alba, la Ohaba, există un muzeu care ne amintește de Episcopul Ioan Mihălțan al Oradiei.

Eparhia Oradiei a avut parte de ierarhi de seamă ca: Roman Ciorogariu, Nicolae Popovici, Valerian Zaharia, Vasile Coman si Ioan Mihălțan. Toți au avut cate un rol important în istoria eparhiei bihorene. Dintre aceștia doar ultimul are un muzeu unde sunt pastrate amintiri din viata pământeasca. Merită menționat că PS Ioan a fost un om blând si înțelept, modest si iubitor, dar și un apreciat teolog.

În anul 1983, preasfințitul Ioan Mihălțan a făcut la Ohaba un mic muzeu cu obiecte din sat unde și-a lăsat și obiectele personale. Aici sunt expuse cărtile tipărite, manuscrise, obiecte care i-au apartinut, vesminte si bogata sa bibliotecă în care pot fi găsite carți teologice, de istorie, vieți de sfinți, Filocalia etc. Cele mai multe sunt din domeniul teologic, așezate pe categorii: dogmatice, patristice, ermineutică, apologetică etc. Tot în acest muzeu pot fi văzute testamentul, diplomele teologice și de studii, in original, ale ierarhului care și-a luat doctoratul în teologie dogmatică, avându-l ca îndrumător pe pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. Din felul în care sunt asezate se poate constata cu usurință modul de viață ordonat pe care il avea înca din copilărie.

Micul muzeu are trei încaperi: paraclisul, biblioteca si chilia preasfintitului. Chilia este modestă caracterizand intocmai duhul bland și smerit al octogenarului ierarh. Paraclisul de rugăciune este mic si simplu. Acolo se păstrează Sfintele Vase si vesmintele folosite în cultul liturgic. Una dintre preocupările de bază ale vieții sale duhovnicesti era îmbinarea studiului cu rugăciunea.

Muzeul se află în curtea parohiei din Ohaba, judetul Alba, satul natal al preasfintitului, si este ingrijit de pr. Vasile Mihălțan, fiul uneia dintre surori. Cei ce l-au cunoscut si apreciat pe PS Ioan sunt alături de inițiatorii acestui muzeu contribuind cu obiecte, fotografii si alte lucruri ce pot fi folosite în acest scop.

Nicolae Vidican, Sursa: CRIȘANA

Imagini inedite din muzeul de la Ohaba primite de la un colaborator:

Jurnal din pelerinaj

Am primit pe adresa noastra de mail un mic “jurnal de pelerinaj” facut de unul din pelerini. Ii multumim si il invitam sa vina cu noi in cat mai multe pelerinaje. Vom publica, in cele ce urmeaza, micul “jurnal”:

In perioada 15-17 iunie a.c., am mers intr-un pelerinaj organizat de Asociatia ASTRADROM la manastirile din judetele Hunedoara si Alba (man. Crisan, Prislop, Afteia si Gradistea de Munte).

Am plecat din Oradea comform anuntului in data de 15 iunie, ora 16:00, parcarea Centru Civic, un grup de pelerini. Inainte de plecare s-au facut rugaciunile de calatorie, de altfel pe tot parcursul pelerinajului s-au citit rugaciuni si acatiste si s-a ascultat muzica duhovniceasca. Cu sufletul plin de o bucurie nemaitraita pana atunci asteptam cu nerabdare sa poposim la prima manastire (manastirea Crisan), unde stiam de la organizatoare ca vom participa la Taina Sf. Maslu.

In urmatoarea zi ne-am indrepatat pasii spre manastirea Prilop - ctitorie a Sf. Nicodim de la Tismana, dar al treilea ctitor este pr. Arsenie Boca, unde am participat la Sf. Liturghie si ne-am inchinat la mormantul parintelui Arsenie, ingenunchind toti in jurul mormantului. Acolo am facut acatistul, cerandu-i ajutor si multumindu-i ca ne-a invrednicit de un asa pelerinaj. Dupa rugaciunea facuta la mormantul parintelui Arsenie am mers la pestera Sf. Ioan de la Prislop care e la o distanta de circa 150 m de mormantul marelui duhovnic. In drum spre pestera organizatoarea ne-a povestit pentru a doua oara viata sfantului, impresionandu-ma mai mult decat prima data. Mai ales faptul ca fiind episcop in timpul domniei lui Mihai Viteazul, a renuntat la absolut tot pentru a fi cat mai aproape de Dumnezeu, dar si moartea pe care a primit-o, fiind impus

cat accidental de un vanator care iesind la vanatoare a crezut ca e un animal salbatic a tras in sfant.

De la manastirea Prislop am mers la manastirea Afteia, in drum ne-am abatut la manastirea Sf Ioan Botezatorul (Strungari) – manastire de maici. Aici ne-am inchinat la incaltamintea Sf. Ioan Iacob Hozevitul.

La manastirea Afteia a vietuit Sf. Sofronie de la Cioara, care a aparat ORTODOXIA in timpul Mariei Tereza si unde ne-am inchinat in micul paraclis ridicat in cinstea celor 14 calugari care au fost ucisi in timp ce incercau sa fuga de prigoana. Aici am participat la frumoasa slujba de priveghere si la miezonoptica.

Duminica dimineata ne-am indreptat spre manastirea Gradistea de Munte care este la o distanta de circa 15 km (pe drum) de cetatea dacica Sarmisegetuza Regia. Manastirea este asezata intr-o mirifica poienita cu o biserica de lemn care te duce cu gandul in trecut si ati aminti de strabuni.

In acest loc parca uitat de lume dar binecuvantat de Dumnezeu au fost cinstiti toti Sfintii Romani. Liturghia a fost oficiata de un sobor de ieromonahi si preoti, avandu-l in mijlocul lor pe P.S. Gurie – episcopul Devei si Hunedoarei, care in predica de la sfarsitul sfintei Liturghii a caracterizat locul spunand: “Aici traiesc trei maici impeuna cu duhovnicul lor, parintele Eftimie, care tin aprinsa candela credintei”.

La slujba hramului acestei manastirii au participat peste 400 de persoane venite din mai multe parti ale tarii. Am avut placuta surpiza de a intalni acolo si alte grupuri de credinciosi din Oradea si Beius. Din Bihor fiindaproximativ 150 de credinciosi. La sfarsitul Liturghiei Arhieresti s-a facut un parastas pentru pomenirea ctitorilor. La cererea unor detinuti politici a fost pomenit si Mihai Eminescu.

Tot aici am avut bucuria de a ne inchina la icoana Maicii Domnului Kazanscaya care a lacrimat la Schitul Huta si din cate ni s-a spus va ramane inca o saptamana, dupa care va fi readusa la Oradea in biserica Acoperamantul Maicii Domnului, unde slijeste pr Florin Puscas. Au fost momente duhovnicesti inaltatoare pe care le-am mai trait in trecut la Schitul Huta.

Dupa agapa la care au fost invitati toti pelerinii am pornit spre Oradea, in drum ne-am oprit la manastirea Criscior – manastire de maici, unde ne-am inchinat la sfintele moaste multumind inca o data Maicii Domnului si Fiului Ei pentru toate darurile de care ne-a invrednicit.

Ne-am intors acasa incarcati duhovniceste cantand pricesne si intariti in credinta. Multumim lui Dumnezeu pentru toate.

Pelerinaj in Rusia si Ukraina

PELERINAJ IN RUSIA SI UKRAINA
din 18 august pana in 30 august 2012

TRASEU:

1.SUCEAVA, ORA 16 - MANASTIREA BANCENI UCRAINA

2. HRAMUL SCHITULUI BANCENI - MANASTIREA BOIAN - KIEV

3.LAVRA PECERSKA, MANASTIRAE KITAEV, MANASTIREA VOVIDENIA - CATEDRALA CERNIGOV - NOAPTEA PE DRUM

4.MANASTIREA OPTINA CU CEI 13 STARETI SFINTI - MORMANTUL SF.SOLDAT MUCENIC EVGHENI RODIONOV - MOSCOVA

5.KREMLINUL, CATEDRALA NASTERII DOMNULUI, SF.MATRONA, SF.ALEXIE, VASILE BLAJENAI - SERGHIEV POSAD

6.LAVRA SF.SERGHIE DE RADONEJ, SF. MAXIM GRECUL, SF.INOKENTIE, SF.FILARET - MUROM CU SF.IULIANA LAZAREVNAIA, SF.PETRU SI FEVRONIA, SF.CONSTANTIN CU FII LUI - DIVEEVO

7.MANASTIREA SF.SERAFIM DE SAROV SI CELE 7 SFINTE, IZVORUL SFANTULUI - MANASTIREA ORANKI CU CEI 11.000 DE CALUGARI MUCENICI

8.ORANKI - MANASTIREA IVANOV CU SF.VASILE SI SF.ALEXIE - NOAPTEA PE DRUM SPRE ST.PETERSBURG

9.SF.IOAN DE KRONSTADT, SF.XENIA - SF.MARIA DE GATCINA - SF.SERAFIM DE VIRITA

10.MANASTIREA PSKOV CU PESTERILE SI SFINTII EI - NOAPTEA PE DRUM

11.KIEV MANASTIREA SF.IONA, BISERICA SF.ELISABETA ROMANOV - LAVRA POCEAEV

12. HRAMUL ICOANEI ADORMIRII MAICII DOMNULUI DIN POCEAEV - MORMANTUL PARINTELUI PETRU - MANASTIREA BANCENI

13. SF.LITURGHIE MANASTIREA BANCENI, ORFELINATUL MOLNITA - SUCEAVA

PRET :600 EURO

INCLUDE INVITATIA, VIZA,ASIGURAREA MEDICALA, TRANSPORTUL, CAZAREA, O MASA PE ZI, ALTE TAXE.
Informatii la 0745.045208 - Rodica

In memoriam ANDREI VARTIC

Sâmbătă, 2 iunie 2012, Asociaţia Culturală „Pro Basarabia si Bucovina“, Filiala Bacău, a organizat comemorarea a trei ani de la moartea lui Andrei Vartic. Personalitate proeminentă a vieţii culturale şi politice de peste Prut, Andrei Vartic s-a remarcat ca unul din liderii cei mai activi ai mişcării de reunificare a Basarabiei cu România.

Născut la 21 octombrie 1948, la Dănceni, judeţul Chişinău, fizician (USM, 1971), scriitor, publicist, orator, cercetător al vechilor culturi carpato–dunărene, regizor de teatru şi film, deputat în primul parlament al Republicii Moldova (1990–1993), iniţiatorul creării Frontului Popular în Basarabia (27 mai–3 iunie 1988), fondator şi director al revistelor „Quo Vadis” şi „Fără Machiaj”, al Fundaţiei Culturale „Basarabia”, Teatrului poetic, Institutului Civilizaţiei Dacice, revistei de studii carpato–dunărene „Dava Internaţional”, autor a peste 20 de cărţi, unele apărute samizdat, cât şi a numeroase studii şi articole publicate în reviste şi ziare atât din Basarabia şi România, cât şi peste hotare. La 10 iunie 2007 a fost ales prim–vicepreşedinte al Forumului Democrat al Românilor din Basarabia.

În cursul dimineţii s-a desfăşurat slujba de pomenire la Biserica ,,Sfântul Ştefan cel Mare”, oficiată de Părintele Ioan Roncea, după care, în ambianţa de la Centrul internaţional de cultură George Apostu, din Bacău, neîncăpătoare pentru numărul mare de participanţi, s-a desfăşurat o triplă lansare de carte, un spectacol de cantece patriotice si praznicul creştinesc.

Domnul profesor Vasile Puiu, preşedintele filialei din Bacău a Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, a moderat desfăşurarea unui program dens care s-a desfăşurat pe parcursul a 6 ore şi la care au participat, pe lângă publicul băcăuan, şi invitaţi din Basarabia:

-Doamna Nina Vartic

-Vasile Şoimaru, prietenul lui Andrei Vartic si un aprig luptător pentru unirea Basarabiei cu România.

-Nicolae Dabija, preşedinte al Forumului Democrat al Românilor din Basarabia.

-Ion Iachim-scriitor din Basarabia

-Vlad Pohila-scriitor din Basarabia

-Formaţia Haiducii, din localitatea Costeşti, împreună cu o delegaţie condusă de primarul localităţii Costeşti.

Iar din ţară (din partea dreaptă a Prutului) au participat :

-Domnul Clenciu, preş. pe ţară al As. Pro Basarabia şi Bucovina

-Domnul Eutuşianu, preş. filialei Neamţ a As. Pro Basarabia şi Bucovina

-Domnul Rusanovschi, preş. filialei Oneşti, cu domnul avocat Enache-vicepreşedine

-prof. Anghel Nadejda, preşedinte al filialei Roman a As. Pro Basarabia şi Bucovina

-Din partea editurii Vicovia din Bacău, administratorul -Domnul Viorel Cucu şi directorul -Doamna Ioana Emilia Cucu

-Ionel Rusei-administratorul editurii Babel şi tipografiei Docuprint din Bacău

Spre deosebire de anii trecuţi, în care se lansa doar câte o carte din vasta operă culturală, ştiinţifică şi politică a marelui patriot basarabean, anul acesta, când comemorăm şi 200 de ani de la raptul Basarabiei, organizatorii s-au străduit sa lanseze, în cinstea memoriei lui Andrei Vartic, trei cărţi pe această temă:

-Ospeţele nemuririi, de Andrei Vartic

-Prutul are două maluri, de Nicolae Dabija

-Cireşe pentru mareşal, de Ion Iachim

Cartea lui Andrei Vartic, ,,Ospeţele nemuririi”, scoasă la editurile Vicovia şi Babel şi tipărită la Docuprint, s-a distribuit gratuit tuturor participanţilor.

Celelalte două cărţi, editate tot la Vicovia şi Babel, au fost prezentate de autorii lor, Nicolae Dabija şi , respectiv, Ion Iachim, care au oferit şi autografe celor prezenţi.

În final, formaţia vocal-instrumentală HAIDUCII din localitatea Costeşti (Republica Moldova), condusă de Gheorghe Matei, a susţinut un program artistic în memoria lui Andrei Vartic, reuşind, printr-o interpretare de mare ţinută artistică şi patriotică, să ridice în picioare asistenţa.

Mănăstirea Izbuc atacă pe la spate ASTRADROM

Stareţul Mihail Tărău şi monahii de la Mănăstirea Izbuc (jud. Bihor) s-au „supărat” pe ASTRADROM fiindcă a „îndrăznit” să publice fără binecuvântarea sa si a PS Sofronie scrisorile lui Dacian Bradea şi a dat în vileag abaterile canonice şi neortodoxe ale ierarhului orădean. Reacţia înaltelor feţe bisericeşti nu a fost una „pe faţă” ci una vicleană, ca „babele în târg”.

În urma publicărilor unor abateri morale, canonice şi de la învăţătura Bisericii Ortodoxe a unor înalte feţe bisericeşti din cadrul Episcopiei Oradiei au apărut şi reacţiile de „rigoare”. PS Sofronie şi exarhul de Bihor, arhimandritul Mihail Tărău, au început să trâmbiţeze pe la „colţuri” că ASTRADROM funcţionează ilegal şi „sunt cei mai mari duşmani al ortodoxiei”, „nu au binecuvântarea mea sau a preasfinţitului”, „lupi în piei de oi”, „vor să ducă oamenii la pierzare” sau „sunt securişti şi lucrează în ascuns” etc. I-am ruga pe înalţii prelaţi să dovedească cele spuse „şoptit” la urechile babelor şi, dacă au puţină coloană vertebrală, să o spună în mod oficial.

Spunem acestea deoarece tot mai multe persoane din Oradea şi Beiuş ne contactează spunându-ne ce mai aud din gurile „binecuvântate” ale înaltelor feţe bisericeşti din Bihor. „Părintele Mihail de la Izbuc mi-a spus că sunteţi duşmanii Bisericii Ortodoxe şi duceţi oamenii la rătăcire” ne-a spus ieri o altă persoană care frecventează mănăstirea Izbuc. Să râdem sau să plângem?

Le spunem diversioniştilor care scot astfel de „înţelepciuni” că ASTRADROM s-a înfiinţat printr-o hotărâre judecătorească şi funcţionează în conformitate cu legile în vigoare ale Statului Român. Stareţul Mihail e „supărat” că nu i-am cerut acordul pentru publicarea articolelor de pe blogul nostru. Îl întrebăm pe preacuviosul stareţ de la Izbuc: cum vă permiteţi să pretindeţi dreptul de cenzură asupra activităţilor ASTRADROM şi a departamentului nostru de presă?

În ce priveşte „rătăcirea” de care ne acuză preacuviosul părinte Mihail l-am ruga să ne-o spună direct şi să dovedească cele afirmate. Pentru cei care vor să se convingă cât de sincer a fost stareţul Mihail când a vorbit astfel despre noi le propunem să cerceteze activităţile asociaţiei noastre şi se vor lămuri.

Dacă tot veni vorba de „rătăcire” îi amintim părintelui exarh Mihail că din partea ASTRADROM nu a participat nimeni la „sfinţirea” aghiasmei mari de Bobotează, împreună cu greco-catolicii, în timp ce sfinţia sa a fost în primele rânduri alături de PS Sofronie. Cine e cel care duce oamenii la rătăcire părinte exarh? Aţi văzut pe cineva de la ASTRADROM huzurându-se în maşini de lux cum faceţi sfinţia voastră? Noi ducem o viaţă modestă chiar dacă nu am depus votul sărăciei... Cu toate că nu suntem monahi, nu ne permitem o viaţă aşa de „dulce” cum trăiesc monahii de la Izbuc. Ce exemplu ne oferiţi preacuvioase părinte stareţ? Ce putem învăţa noi „rătăciţii” de la sfinţiile voastre? Credeţi că un om de rând şi-ar putea permite traiul pe care îl aveţi domniile voastre la Izbuc? Şi totuşi cine e cel căzut în înşelare? Deocamdată ne oprim aici, iar dacă va fi cazul vom reveni cu mai multe... Promitem. Nu avem ce ascunde!

„Supărarea” cea mare a sfinţiei sale a început când ASTRADROM a publicat două scrisori deschise semnate de secretarul asociaţiei „Vârf de piatră seacă”, Dacian Bradea. În aceste scrisori, semnatarul se adresa preasfinţitului Sofronie informându-l de fapta „ortodoxă” a stareţului Mihail pe Piatra Petranilor. Apropoo... Cu a cui „binecuvântare” monahii de la Izbuc au săvârşit actul „măreţ” de pe Piatra Petranilor? Ne-am fi bucurat dacă preacuviosul stareţ s-ar fi căit îndreptându-şi comportamentul. De data aceasta chiar că ne-am „înşelat”! Stareţul nostru nu s-a căit ci mai degrabă „a început a lucra tot mai în ascuns”. Bârfele nu sunt pentru oameni verticali ci pentru babe, părinte stareţ.

Până una alta va-m ruga să aveţi tăria ca atunci când ne mai „binecuvântaţi” să o faceţi pe faţă. Aşa ar fi corect. Nu?

Marius Pop

În imaginile de mai jos poate fi observat părintele Mihail Tărău de la Izbuc slujind de Bobotează împreună cu PS Sofronie alături de episcopul Greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea.

Îl întrebăm pe preacuvioşia sa: cine este cel care a trădat Biserica Ortodoxă?

Duminica Pogorarii Duhului Sfant

În cea de a opta Duminica dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Pogorârea Sfântului Duh, Rusaliile sau Cinzecimea, praznic care cade la 50 de zile dupa Înviere si la 10 zile dupa Înaltarea Domnului. Este una dintre cele mai scumpe sarbatori ale Ortodoxiei, nu numai prin faptul ca, atunci, s-a întemeiat Biserica crestina, ci si prin pomenirea mortilor din Sâmbata precedenta (a mosilor de vara), de care se leaga atâtea stravechi si frumoase datini românesti.
Rusaliile sunt o straveche sarbatoare preluata din mitologia romana (Rosalia, Sarbatoarea Trandafirilor, era o zi inchinata cultului mortilor, se aduceau ofrande: alimente si trandafiri pentru imbunarea sufletelor celor disparuti). Din punct de vedere bisericesc, aceasta sarbatoare este considerata ca fiind ziua de nastere a Bisericii crestine.

Nasterea Bisericii crestine

Praznicul Rusaliilor este de o covarsitoare insemnatate, deoarece in ziua Pogorarii Sfantului Duh, Petru – cel mai in varsta dintre Apostoli – a tinut o inflacarata cuvantare, in urma careia s-au convertit la credinta crestina 3.000 de suflete ce au alcatuit prima Biserica crestina la Ierusalim, numita si Maica tuturor Bisericilor. De aceea, Duminica Rusaliilor este socotita ziua nasterii Bisericii crestine.
Conform Sfintei Scripturi si invataturii cuprinse in Sfinta Traditie, in aceasta zi, Duhul Sfint, Una din Persoanele Sfintei Treimi, s-a pogorit asupra Sfintilor Apostoli, dandu-le darurile spirituale necesare propovaduirii Evangheliei in toate colturile lumii.

“Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. Si erau in Ierusalim locuitori iudei, barbati cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Si iscandu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa“ (Fapte 2, 1-6).

Duhul Sfânt

Atunci, pentru prima data in istoria lumii, S-a aratat cu putere, in public, Sfantul Duh – Duhul Adevarului, pe Care lumea, prin simturile, prin puterile si prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede si nu-L cunoaste, pentru ca nu stie de unde vine si unde merge (Ioan 3, 8), cum spune insusi Mantuitorul Hristos.
El este Mangaietorul, Duhul Adevarului, Izvorul harului si Vistierul bunatatilor.
De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfant a grait prin Prooroci, pregatind omenirea pentru venirea Mantuitorului in lume. Noul Testament adevereste ca Sfantul Duh este mereu prezent in viata pamanteasca a Mantuitorului. Astfel, cand
Iisus Hristos se intrupeaza, Duhul Sfant ii este premergator -la Buna Vestire a Fecioarei. Cand Domnul Hristos se boteaza, Duhul ii este marturisitor.
Cand Iisus Domnul invata pe oameni si savarseste minuni, Duhul Sfant il insoteste. Dupa inviere si mai ales dupa inaltare, Duhul Sfant ii este urmas, continuand in lume lucrarea de luminare, de sfintire si de indumnezeire a oamenilor.
Pentru ca El lucreaza nedespartit de Tatal si de Fiul este numit si Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul insusi, Duhul infierii si Duhul libertatii. El inspira pe Profeti, intareste pe Apostoli, hirotoneste preotii Bisericii, lumineaza si calauzeste pe pastorii si invatatorii nostri sufletesti.
Nenumarate si nemasurate sunt darurile, puterile si influentele Sfantului Duh asupra lumii intregi si asupra fiecarui suflet in parte. Toate aceste generoase revarsari de dumnezeiasca dragoste se ofera in dar tuturor oamenilor si indeosebi crestinilor, care prin Taina Sfantului Botez s-au inscris in familia sfanta a fiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfant, desi este prezent in viata noastra pretutindeni si in orice vreme, El nu se face simtit noua decat daca il vrem, il chemam, il dorim. Daca nu vrem si nu dorim ajutorul Lui, El nu ne face sila.
Stiut este ca prin Taina Sfantului Botez si prin Taina Sfintei Mirungeri am primit fiecare, in pruncia noastra, simtul de orientare spre bine, am primit voia libera indreptata spre implinirea poruncilor dumnezeiesti. Daca in vremea incercarilor si a ispitelor ascultam de acest indemn launtric spre bine, care este glasul launtric al Sfantului Duh, si facem binele, nu raul, ferice de noi.Duhul Sfânt:
Atunci, pentru prima data in istoria lumii, S-a aratat cu putere, in public, Sfantul Duh – Duhul Adevarului, pe Care lumea, prin simturile, prin puterile si prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede si nu-L cunoaste, pentru ca nu stie de unde vine si unde merge (Ioan 3, 8), cum spune insusi Mantuitorul Hristos.
El este Mangaietorul, Duhul Adevarului, Izvorul harului si Vistierul bunatatilor.
De-a lungul istoriei zbuciumate a Vechiului Testament Duhul Sfant a grait prin Prooroci, pregatind omenirea pentru venirea Mantuitorului in lume. Noul Testament adevereste ca Sfantul Duh este mereu prezent in viata pamanteasca a Mantuitorului. Astfel, cand
Iisus Hristos se intrupeaza, Duhul Sfant ii este premergator -la Buna Vestire a Fecioarei. Cand Domnul Hristos se boteaza, Duhul ii este marturisitor.
Cand Iisus Domnul invata pe oameni si savarseste minuni, Duhul Sfant il insoteste. Dupa inviere si mai ales dupa inaltare, Duhul Sfant ii este urmas, continuand in lume lucrarea de luminare, de sfintire si de indumnezeire a oamenilor.
Pentru ca El lucreaza nedespartit de Tatal si de Fiul este numit si Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul Domnului, Domnul insusi, Duhul infierii si Duhul libertatii. El inspira pe Profeti, intareste pe Apostoli, hirotoneste preotii Bisericii, lumineaza si calauzeste pe pastorii si invatatorii nostri sufletesti.
Nenumarate si nemasurate sunt darurile, puterile si influentele Sfantului Duh asupra lumii intregi si asupra fiecarui suflet in parte. Toate aceste generoase revarsari de dumnezeiasca dragoste se ofera in dar tuturor oamenilor si indeosebi crestinilor, care prin Taina Sfantului Botez s-au inscris in familia sfanta a fiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfant, desi este prezent in viata noastra pretutindeni si in orice vreme, El nu se face simtit noua decat daca il vrem, il chemam, il dorim. Daca nu vrem si nu dorim ajutorul Lui, El nu ne face sila.
Stiut este ca prin Taina Sfantului Botez si prin Taina Sfintei Mirungeri am primit fiecare, in pruncia noastra, simtul de orientare spre bine, am primit voia libera indreptata spre implinirea poruncilor dumnezeiesti. Daca in vremea incercarilor si a ispitelor ascultam de acest indemn launtric spre bine, care este glasul launtric al Sfantului Duh, si facem binele, nu raul, ferice de noi.

Bătaia este sau nu este ruptă din Rai? Cum ne creştem copiii?

"Calul neîmblânzit ajunge nărăvaş, aşa şi un copil lăsat în voia lui ajunge rău-crescut.” (Înţelepciunea lui Isus Sirah XXX, 8)

Până în ziua de azi bătaie este ce mai controversată metodă disciplinară de (re)educare. Pe timpul regimului comunist era larg răspândită în sistemul educaţional. Pot afirma că unora dintre profesori chiar le făcea plăcere această tactică disciplinară, uneori era îndreptăţită, alte ori însă nu prea! Ca şi elev, recunosc că şi obrazul meu a absorbit nişte palme, aşa… ca să mă mai trezească din moleşeală! Nu eram un elev cu un comportament negativ, însă eram un copil care trebuia să buchisească mult pentru a înţelege anumite noţiuni, mai ales din sfera materiilor de reală, pe care nu prea le îndrăgeam la fel de mult ca pe cele de factură umană, iar unii profesori nu aveau răbdare cu unii ca mine.

În privinţa palmelor părinteşti…, acum, mare fiind şi privind în urmă, pot fi sincer cu dumneavoastră şi să recunosc că mie mi-au priit acele palmele părinteşti, care nu au fost aşa de multe şi nici date fără rost, însă fără ele poate nu eram eu cel de azi. Ţin minte că mi-am minţit părinţii de două ori, de fiecare dată şi-au dat seama şi m-au abţiguit aşa cum se cuvine; o dată eram clasa a III-a sau a IV-a când am furat o monedă de 3 lei de la o colegă de clasă, iar eu i-am spus mamei că am găsit-o, o altă colegă care mă văzuse, i-a spus mamei de fapta mea, mama m-a luat şi ne-a pus faţă în faţă; am recunoscut; iar acasă mi-am primit porţia de palme, de atunci ai mei nu au mai avut probleme cu mine în privinţa minciunii sau a furtului. Probabil, dacă nu ar fi luat măsuri atunci, poate azi aş fi devenit un cleptoman şi-un mincinos de mâna întâi!

După cum v-aţi dat seama, dragi cititori, doresc să aduc în discuţie două subiecte: despre creşterea copiilor şi pedeapsa verbală sau corporală ca şi consecinţă a faptelor rele.

Asupra bătăii ca pedeapsă corporală aplicată copiilor, s-a aplecat Consiliul Europei în anul 2009, solicitând abolirea ei din toate locurile: din şcoli, sisteme penale, structuri de îngrijire alternative şi, în particular, din familie. Această iniţiativă vine ca urmare a recomandărilor secretarului general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, care a stabilit anul 2009, ca an în care să se realizeze interzicerea universală a pedepsei corporale aplicate copiilor, adică a bătăii.

La noi în ţară atât Codul penal, cât şi Legea pentru protecţia drepturilor copilului interzic orice formă de pedeapsă fizică aplicată de părinţi copiilor. De asemenea, nu sunt permise „sub nici un motiv pedepsele fizice ori cele care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului“, potrivit legii drepturilor copiilor, care mai prevede că părinţii riscă să fie decăzuţi total sau parţial din drepturile părinteşti. În plus, Codul penal prevede o pedeapsă cu „închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă” (art.191, aliniat 1).

În anul 2008 s-a desfăşurat în Republica Moldova campania „Copilărie fără violenţă”, iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Tineretului împreună cu UNICEF. În timpul campaniei s-a împărţit copiilor din şcoli o cărţulie atrăgătoare prin imagini, în care pedeapsa părintească este prezentată ca şi violenţă. Se pare că autorii cărţuliei încercau atât prin mesaj, cât şi prin imaginile din cărţulie să-i facă pe copii şi adolescenţi să priceapă disciplinarea şi orice pedeapsă aplicată de către părinţii ca şi violenţă.

Eu întreb: oare disciplinarea este totuna cu violenţa, iar pedeapsa ar trebui înlăturată cu totul, doar pentru că nu place celor care sunt certaţi cu disciplina?

A disciplina pe cineva înseamnă a-l obişnui cu spiritul de disciplină, de ordine. Este aceasta o lucrare rea? Părerea mea este că disciplina duce la o societate sănătoasă şi bine organizată, cu un ţel benefic, bine determinat. De asemenea cred că violenţa vine din abuz, din prostie sau dintr-o proastă cutumă; iar pedeapsa este o sancţiune aplicată celui care greşeşte.

Oare în ziua de azi trebuie să acceptăm greşeala şi indisciplina, doar pentru a face pe plac unora şi altora din mai marii zilei, care încalcă şi greşesc cu bună ştiinţă împotriva legilor morale, sociale şi dumnezeieşti? Să ne creştem copiii lăsându-i să greşească, fără să le atragem atenţia şi fără să-i mustrăm, fără să sancţionăm actele lor de indisciplină? Sunt de părere că omul care acceptă şi nu îndreaptă pe cel care greşeşte la timpul potrivit, se face vinovat de toate rele şi consecinţele faptelor rele pe care le va face acesta în viitor! Un părinte cu o minte şi o morală sănătoasă niciodată nu-şi va mustra şi nu va da cu nuiaua pe copil de dragul de a o face, ci pentru a îndrepta o greşeală sau vre-un nărav.

În paginile Sfintei Scripturi avem un exemplu grăitor despre ce se întâmplă când părintele nu ia atitudine serioasă împotriva relelor purtări şi năravuri ale copiilor pe care i-a crescut. În prima carte a Regilor, în primele 4 capitole, se arată viaţa lui Eli şi a fiilor săi Ofni şi Finees. Eli era arhiereul şi conducătorul poporului evreu, care pe atunci era condus de judecători. Cei doi fii ai săi erau şi ei preoţi la templul din Şilo, însă aceştia erau „oameni netrebnici. Ei nu ştiau de Domnul” (I Regi II, 12) şi făceau multe rele în popor, pângărind cu purtarea lor templul Domnului şi dând exemplu negativ poporului. Deşi poporul îi spunea lui Eli purtarea fiilor săi, acesta se mulţumea doar să le spună că nu fac bine ceea ce fac, fără ca să-i mustre în vreun fel. Văzând Dumnezeu nepăsarea şi lipsa de autoritate părintească a lui Eli, a adus mare pedeapsă asupra lui, asupra fiilor săi şi asupra întregii sale case, după ce mai înainte îl mustrase printr-un trimis al Său. Aşa se face că cei doi fii, Ofni şi Finees, mor amândoi în aceeaşi zi, într-o luptă cu filistenii, care se războiau pe atunci cu izraeliţii; iar Eli moare la aflarea veştii morţii fiilor săi şi a pierderii Chivotului Sfânt, luat de filisteni. Cu toate că Eli fusese judecător în Israel timp de patruzeci de ani, Dumnezeu nu l-a iertat pentru că nu şi-a crescut copiii în credinţă şi în bună ascultare, lăsându-l să moară de o moarte năprasnică, rupându-şi şira spinării. Aşadar, vedem clar cum nepăsarea faţă de păcatele copiilor i-a pricinuit moartea!

Ca părinţi trebuie să înţelegem că suntem propriul medic al comportării copiilor noştri. Dacă un doctor ia atitudine ca boala pacienţilor săi să dispară şi să redea sănătatea trupească a acestora prin diferite tratamente benefice, unele amare, altele mai puţin amare, cu atât mai mult noi, părinţii, ar trebui să luăm atitudine în vindecarea purtării şi a tratării bolilor morale sau de comportament ale copiilor noştri, mai ales când avem de a face cu nişte copii mari, chiar tineri. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă ca părinţi astfel: „nimic nu trebuie să ne preocupe mai mult la tineri decât înţelepciunea şi buna-cuviinţă” pentru că „tinerii sunt uşor de ispitit” , iar înţeleptul Isus Sirah ne povăţuieşte: „nu-l lăsa în voia lui la tinereţe şi nu trece cu vederea greşelile lui” (Înţelepciunea lui Isus Sirah XXX, 11).

Să fii părinte este o „meserie” grea în ziua de azi, o „meserie” pe care dacă n-o faci din dragoste sinceră şi chiar cu anumite sacrificii din partea ta, vei ajunge mai târziu să regreţi, vei ajunge ca în loc să culegi roadele cele bune, să te afli că alegi printre buruieni; asta pentru că nu ai plivit şi nu ai ars la timp neghina din mintea, sufletul şi comportamentul copilului tău! Dacă el trebuie mustrat să nu te sfiieşti să o faci, căci spune Sfânta Scriptură: „mustră pe fiul tău şi el îţi va fi odihnă şi îţi va face plăcere sufletului tău” (Pildele lui Solomon XXIX, 17) şi „nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare” (Pildele lui Solomon XXIII, 13) şi aşa este! Acum să nu fiu înţeles greşit că aş fi adeptul bătăii sau al sancţiunii corporale, dar stau şi întreb: ce facem când copiii noştri, tinerii noştri nu vor să asculte de vorbă bună? Îi lăsăm să stăruie în greşeală? Aşteptăm să vedem ce vor mai face? Aşteptăm să facă ceva şi mai rău şi mai grav? Sau vom lua atitudine şi vom lua varga din cui, cum lua „părintele Ioan” al lui Creangă pe „Sfântul Nicolai” (zbici) spre a-i mângâia de răutăţi? Ştiu din proprie experienţă că doare să-ţi pedepseşti copilul, însă mai mult ne va durea atunci când – Doamne fereşte! – greşelile sale şi indiferenţa noastră îl vor pierde ca om şi ca suflet! Spune Sfântul Apostol Pavel: „Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii” (Evrei XII, 11), iar Sfântul Ioan Gură de Aur este de părere că pe copiii pe care nu-i pedepsesc părinţii, îi vor pedepsi până la urmă legile statului! Tot el ne deschide ochii zicând: „dacă părinţii şi-ar creşte cu atenţie copiii, n-ar mai fi nevoie de legi şi de tribunale şi nici de pedepse sau de execuţii publice, pentru că spune: „ … legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege şi răzvrătiţi…” (I Timotei I, 9), … toată răutatea vine din propria noastră indiferenţă şi din faptul că nu ne învăţăm, nu ne deprindem copiii încă de la început, mai cu seamă din pruncie, cu respectul şi cu frica de Dumnezeu”. În cuvintele Sfântului Ioan avem răspunsul la întrebarea cum să începem şi cum să facem pentru a da o trainică învăţătură copiilor noştri, răspuns întărit şi de Sfântul Apostol Pavel, care ne povăţuieşte: „şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni VI, 4), adică ar trebui ca să ne intereseze creşterea copiilor noştri sub aripa învăţăturilor Domnului şi-a Sfintei Sale Biserici, şi aceasta deoarece, după părerea mea, copiii sunt cea mai mare comoară a noastră, pe care dacă o pierdem în favoarea lumescului şi a vicleanului diavol, vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu şi nu ne vom putea dezvinovăţi cu nimic! Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea: „Copiii, sunt toţi, îngerii lui Dumnezeu”. Pentru a fi siguri de trăinicia şi reuşita unei bune învăţături, aceasta trebuie începută de mic copil, „din pruncie”, cum ne povăţuia mai înainte Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când se pun bazele unei creşteri armonioase a trupului şi a sufletului. Ştim din viaţa de zi cu zi că dacă fundamentul nu este trainic, ceea ce se va pune peste, are toate şansele ca să se prăbuşească şi va fi precum acea casă construită pe nisip, pe care ploaia, râurile şi vânturile au izbit-o şi au prăpădit-o (Matei VII, 26 - 27).

Un fundament trainic pentru o viaţă aleasă, sunt de părere că, ar trebui să fie compus din familie, Biserică şi şcoală. Aceasta este Triada pe care se zideşte viaţa omului, familia fiind cea care ne naşte şi în care (ar trebui să) primim primele noţiuni despre Dumnezeu şi de bună purtare (cei 7 ani de acasă!); Sfânta Biserică ne întăreşte credinţa şi ne modelează sufletul prin întărirea relaţiei noastre cu divinitatea, făcându-ne conştienţi de partea divină care există în noi şi care ne cere a fi într-un continuu dialog cu Creatorul şi Dumnezeul nostru, iar şcoala ne pregăteşte (sau ar trebui s-o facă) pentru ceea ce dorim să devenim în viaţă, ca şi creştini - ortodocşi activi, aplecaţi la nevoile semenilor noştri şi dornici de îmbunătăţire a condiţiei noastre umane, ţinând alături poruncile şi voia lui Dumnezeu!

Să cerem, aşadar, ajutorul şi povaţa lui Dumnezeu în viaţa noastră şi în viaţa copiilor noştri pentru o bună educaţie, o învăţătură trainică, şi o morală creştin – ortodoxă sănătoasă, fiind siguri că Dumnezeu nu rămâne indiferent şi nu îi părăseşte pe cei care cred în El şi-L cheamă prin rugăciune, iar pentru credinţa lor Dumnezeu le va da toate cele necesare, aşa cum ştim din Sfânta Evanghelie: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei VI, 33).

Dumnezeu să ne ajute tuturor şi să ne călăuzească paşii pe cărările vieţii spre aleea Mântuirii pentru a ne bucura cu copiii noştri de verdeaţa Veşniciei dumnezeieşti! Amin!

preot profesor Gabriel – Karol Iakab