Botezul ortodox si botezul copiilor

-Botezul se face prin trei afundări (conform canoanelor Sfinţilor Apostoli)

-Botezul din Noul Testament înlocuieşte legământul (făgăduinţa) din Vechiul Testament care se făcea la opt zile.

-La Cinzecime, Sf. Ap. Petru îndeamnă pe cei prezenţi să-şi boteze copii

-Botezul lui Ioan nu este acelaşi cu botezul ortodox întemeiat de Iisus Hristos, cel în numele Sfintei Treimi, cu apă şi cu Duhul Sfânt

-Creştinii din primele veacuri administrau botezul şi copiilor

-Săvârşitorul botezului este Iisus Hristos, preotul este doar intermediarul

-Botezul şi credinţa sunt condiţii pentru mântuire, omul (copil sau adult) nu se poate mântui dacă nu este botezat. Girantul credinţei este naşul.

-botezul protestanţilor nu este valid.

După cum ne învaţă Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prima condiţie pusă fiecăruia dintre noi pentru a intra în Împărăţia Cerurilor este botezul creştin, adică botezul cu apă şi cu Duh Sfânt: ”De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Astfel, imediat după învierea sa, Mântuitorul instituie Taina Sfântului Botez, spunându-le ucenicilor Săi: “Datu-Mi-sa toată puterea în Cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh” (Matei 28,18-19), ceea ce Sfinţii Apostoli au amintit şi în canonul 49 al Sinodului Apostolic din anul 50 de la Ierusalim.

După Evanghelie, sfinţirea omului păcătos începe cu Taina Sfântului Botez. În lucrarea sfântă a acestei Taine primim chipul lui Iisus în sufletul nostru şi astfel ne împreunăm cu el, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel: ”Câţi în Hristos va-ţi botezat, în Hristos va-ţi îmbrăcat” (Gal. 3,27). Din clipa botezului devenim oameni noi, creştini, de atunci începem a creşte în Hristos. Pentru protestanţi, botezul nu este o sfântă Taină ci un simbol prin care individul îşi exprimă apartenenţa religioasă ceea ce contrazice condiţia pusă de însuşi Mântuitorul, că cine nu se naşte din apă şi din Duh nu se poate mântui (Ioan 3,5). Un simbol nu poate mâtui. Ei nu cred nici în iertarea păcatelor nici în botez. Dacă ar accepta adevărul, că botezul este necesar mântuirii şi iartă păcatele, ar trebui să recunoască existenţa divinităţii în Sfintele Taine ceea ce pentru ei este imposibil atât timp cât au renunţat la îndumnezeire şi primesc credinţa raţional, mărginit de intelectul uman limitat. În acest sens Sfântul Apostol Petru spune clar că, “botezul vă mântuieşte” (I Petru 3,21) deoarece se face spre “iertarea păcatelor” (Fap. 2,38; Col. 2,11-13). Dacă omul moare nebotezat, indiferent de vărstă, nu se poate mântui. Aşadar, nici copii, dacă nu primesc botezul, nu întră în Împărăţia Cerurilor.

Protestanţii au luat învăţătura din Sfânta Scriptură după literă, interpretând-o după criterii raţionale (lumeşti) şi personale, nicidecum în duh după criterii teologice. Unul dintre aceste argumente raţionale este credinţa copiilor. Condiţia mântuirii pusă de mântuitorul este a „crede si a se boteza” şi, după gândirea raţionalistă a crede nu este potrivit copiilor deoarece ei sunt mici si nu pot să creadă. Deci, această argumentare nu are fundament. Raţionamentul adus pentru justificarea ideologiei protestante contrazice îndemnul Apostolului Petru care, la cinzecime, a îndemnat pe cei prezenţi să îşi boteze şi copii. Explicaţia găsită de protestanţi este că omul la maturitate nu are de unde să ştie dacă a fost botezat. O altă justificare puerilă.

Dacă luăm ad litteram justificările protestante, pentru mântuire trebuie împlinite două condiţii: credinţa şi botezul. Ne întrebăm ce se întâmplă cu copii care mor nebotezaţi? Nu împlinesc nici una din condiţiile necesare. Copilul ortodox dacă moare nu are conştiinţa credinţei dar are măcar botezul în schimb ce, copilul nebotezat moare si fără botez, dar şi fără credinţă. Mărturia de credinţă a copilului este dată (substituită) de credinţa conştientă a naşilor astfel încât copilul care a primit botezul ortodox are ambele condiţii: o dată are botezul, dar are şi girantul credinţei în faţa lui Dumnezeu oferită prin naşii de botez. În concluzie, de ce se poate lipsi copilul mai uşor, de credinţă sau de botez? Copilul ortodox le are pe ambele şi botezul dar şi credinţa (dacă încă nu a sa proprie o are măcar pe cea garantată de naşi care până la maturitatea copilului sunt garanţi pentru sufletul său în faţa lui Dumnezeu)

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune despre un botez administrat doar adulţilor. Botezul este necesar copiilor fiind semnul văzut al naşterii a doua din apă şi din Duh. Spre deosebire de adulţi, copii nu au păcate personale făcute cu voia şi cu ştiinţa lor. Ei au doar păcatul stămoşesc. De aceea lor nu li se poate pretinde pocăinţă (spovedanie sau botezul lui Ioan), iar credinţa creştină la botezul lor, o mărturisesc părinţii şi naşii ceea ce nu încalcă Cuvântul Evangheliei. Exemple de mărturie (garanţi) impusă de oameni în faţa lui Dumnezeu găsim multe în Sfânta Scriptură: Femeia cananeancă se roagă pentru fiica ei şi e asculatată (Mt. 15,28), sutaşul pentru sluga sa şi e ascultat (Mt. 8,13), Iair pentru fiica lui şi e ascultat (Mt. 9,18,28), slujitorul regesc pentru fiul său şi e ascultat (In. 4,46-53) slăbănogul din Capernaum este vindecat pentru credinţa celor patru oameni care l-au coborât prin acoperiş (Mc. 2,5) etc.

Cei ce pot primi botezul sunt toţi oamenii nebotezaţi, indiferent de vârstă, atât cei majori cât şi pruncii, că şi ei sunt întinaţi de păcatul originar. În Sfânta Scriptură nu este condiţionată o vârstă la care să se practice botezul. Păcatul lui Adam a fost sămânţa care a rodit şi a transmis moartea duhovnicească la toţi oamenii (Rom. 5,12). Astfel proorocul David zice: “Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”(Ps. 50,6), iar prorocul Ieremia mărturiseşte: “Părinţii noştri au greşit şi nu mai sunt, dar noi purtăm fărădelegile lor”.

În Legea Veche, Dumnezeu a făcut legământ cu poporul lui Israel ca tot ce este de parte bărbătească, la a opta zi de la naştere să fie tăiat împrejur (Fac. cap. 15 şi 17). Sfântul Apostol Pavel le spune creştinilor din vremea apostolică despre botezul creştin care înlocuieşte legământul (făgăduinţa) din Vechiul Testament (Col. 2,8-14) ce se făcea la opt zile. Sfântul Apostol Petru, în ziua întemeierii Bisericii, când s-au botezat cam la 3000 de suflete, le spune primilor creştini: ”vouă vă este dată făgăduinţa (legământul-n.n.) şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fap. 2,39). Aici, la Cincizecime, cand ia fiinţă Biserica, Sf. Ap. Petru le spune celor prezenţi, când îi botează, că făgăduinţa (care în acel moment devine botezul) este a celor ce devin membrii fondatori ai Bisericii dar şi a copiilor acestora.

Deoarece nu au o clară noţiune despre mântuire, protestanţii nu iau în seamă condiţile puse de Mântuitorul Hristos (vezi Ioan 3,5; Marcu 16,16). Ei neagă botezul copiilor pe motiv că Iisus s-a botezat la vârsta de 30 de ani. Un motiv pueril şi nefondat teologic folosit doar pentru a-şi justifica ideologia. Într-adevăr Iisus s-a botezat la acea vârstă, dar cu botezul lui Ioan, adică botezul cu apă care nu mântuieşte pe nimeni (Fapt.19,1-5). Ioan îi îndemna pe oameni la căinţă ceea ce azi Biserica face prin Taina Spovedaniei. Însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ne spune că botezul său este cel cu apă (un botez al căinţei păcatelor personale si nu al păcatelor strămoşeşti moştenite de omenire prin căderea lui Adam si a Evei), iar botezul lui Iisus este cel cu apă şi cu Duh Sfânt (Mt. 3,11). Ca argumentare a acestei inovaţii, ei spun că dacă moare, copilul nebotezat se poate mântui deoarece Mântuitorul zice: ”Lăsaţi copiii să vină la mine”. Aceasta nu e nicidecum o garanţie de mântuire a copiilor nebotezaţi, ci aici Mântuitorul ne îndeamnă să-i învăţăm, de mici, pe copii, Cuvântul Adevărului, să îi lăsăm să se îmbrace cu Hristos prin botez (Gal. 3,27). Mai degrabă i-ar lăsa pe copii să meargă la El, ceea ce nu se poate fără botezul creştin cel în numele Sfintei Treimi (Mt. 28,19) cu apă şi cu Duh (In. 3,5).

În Sfânta Scriptură se spune că botezul trebuie făcut prin afundare fără a se menţiona undeva numărul afundărilor. Conform învăţăturilor Sfinţilor Apostoli, botezul creştin se săvârşeşte prin afundarea de trei ori în apă a celui ce se botează: ”Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundături ale unei singure sfinţiri (a botezului) ci numai o afundare, acea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească… Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea Mea vă botezaţi, ci mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (canonul 50, Sin. Apostolic.), iar după cum e rânduit prin canonul 47 al aceluiaşi Sinod, botezul “nu e voie a se repeta”. Cufundarea nu poate fi înlocuită prin turnare, cum fac catolicii, sau prin stropire cum fac unele secte protestante. Însuşi cuvântul “Botez” ne arată aceasta (cuvântul “botez” vine din verbul grecesc a “afunda”). Singurele excepţii când botezul e voie să se facă prin turnare sau stropire sunt atunci când cineva nebotezat este grav bolnav sau pe moarte şi nu e apă suficientă. În asemenea cazuri excepţionale este admis să se facă şi azi botezul pentru ca nu cumva respectivul să moară nebotezat. Cei care săvârşesc botezul sunt episcopii şi preoţii canonic hirotoniţi, căci lor le-a încredinţat Mântuitorul administrarea Sfintelor Taine. În caz de nevoie poate boteza şi diaconul după exemplul diaconului Filip din Faptele Apostolilor şi chiar laicii (can. 44 şi 45 Sfântul Nichifor Mărturisitorul). Aceasta se permite datorită faptului că această Taină este o condiţie necesară mântuirii. Astfel spune Sfânta Scriptură: ”Cel ce va crede se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Mc. 16,16).

La afundarea de trei ori în apă a celui ce se botează, se rostesc cuvintele: ”Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, Amin şi al Fiului; Amin şi al Sfântului Duh, Amin; acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.Amin”. Romano-catolicii au schimbat primele cuvinte ale formulei de botez. Ei zic: ”Eu botez” în loc de “Se botează…” ceea ce ar însemna că săvârşitorul este om, iar nu Mântuitorul, pierzându-se astfel caracterul de Taină. În ce priveşte botezul săvârşit de protestanţi menţionăm că acesta nu e valid deoarece e în contradicţie cu ce spun Sfinţii Apostoli la Sinodul de la Ierusalim (despre care pastorii protestanţi evită să spună enoriaşilor lor). Tocmai de aceea, în molitfelnicele vechi gasim rânduiala de botez a celor ce nu s-au botezat corect. Protestanţii trebuiesc rebotezaţi din două motive: o dată pentru că botezul lor nu e valid şi a doua oară pentru că sunt căzuţi în erezie, credinţa lor mărturisită la botez nu e validă.

Sfinţii Părinţi de la Sinodul din Cartagina, anul 419 îi anatemizează pe cei ce opresc botezul copiilor (can 110). Nu pot fi botezaţi copii avortaţi şi cei ce au murit fără a li se fi administrat, încă din timpul vieţii, această Sfântă Taină. Unii dintre creştinii mai puţini cunoscători, fiind sfătuiţi de “babe” sau de alţi necunoscători pun uneori pe pomelnice la slujbele Bisericii copii avortaţi (ex. Ion- Ioana); nu este voie deoarece aceasta e erezie.

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se interzice botezul pruncilor. Când Avraam, în vârstă de 99 de ani a fost tăiat împrejur, tot atunci a fost tăiat împrejur şi fiul său în vârstă de 13 ani şi de atunci toţi pruncii de parte bărbătească ce împlineau opt zile. Sfântul Apostol Pavel a botezat pe Lidia şi toată casa ei (Fap. 16,15), pe temnicer şi toţi ai lui (Fap. 16,31-33), pe Stefana şi toată casa sa (I Cor. 1,16). Aceşti oameni când s-au botezat cu toată casa lor (adică cu toată familia) şi-au botezat şi copii.

Ţinând seamă de cele prezentate mai sus, Biserica a săvârşit botezul copiilor încă din primele veacuri a existenţei creştinismului. Nenumărate mărturii despre botezul pruncilor mai avem în scrierile istorice. Astfel, Sf. Irineu (+202 d.Hr.) spune: „Iisus a venit să mântuiască prin Sine pe toţi, adică pe cei ce renasc printr-Însul pentru Dumnezeu: pe prunci, pe copii, pe tineri şi pe bătrâni” (Contra erez. II. c. 22 n. 4), Origen (+254) spune că „Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a împărtăşii botezul pruncilor” (Cartea a V-a, la Rom. 9), Fericitul Augustin (+430): „botezul pruncilor l-a avut Biserica totdeauna, la păstrat totdeauna; ea l-a primit din credinţa înaintaşilor, ea îl păzeşte constant, până la sfârşit” (Cuv. 176 de verbis apostol. n. 2) etc. Tot în mărturiile istorice, în viaţa Sfântului Porfirie episcopul Gazei (sec IV), este menţionat ca s-au botezat dintre evreii din cetate mai multe persoane dintre care şi 14 copii.

Ieromonah Eftimie Mitra

Recomandare: Pentru mai multe detalii despre Taina Botezului, în special a botezului copiilor, aş recomanda catrea: „Călăuză în credinţa ortodoxă” de arhimandrit Cleopa Ilie, editata de Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamţ. A se vedea si „Manualul de sectologie” de pr. dr. P. Deheleanu, ed. Arad, 1948;

vedeti si:

http://www.doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/are-botezul-copiilor-temei-sfanta-scriptura

http://www.crestinortodox.ro/botez/botezul-copiilor-128091.html

Antiortodocsii de la “Pro Demo(no)cratia” cer scoaterea icoanelor din scoli

Ce duh se ascunde in spatele “Pro Democratia” (APD)?

Pe cine mai deranjeaza icoanele, crucea si tamaia?

Marii voievozi români au folosit in pecetile si emblemele voievodatelor lor insemne ortodoxe si icoane.

Problema icoanelor in scoli e o chestiune care de mult ii framanta pe liderii unor loje masonice din Europa. In tarile catolice aceasta a fost usor de aplicat deoarece duhul scolastic apusean a usurat orice incercare de secularizare a ateismului si paganismului occidental. Acest lucru a fost mai greu de aplicat in tarile ortodoxe unde, datorita traditiilor Bisericii Romanesti si practicilor cultului ortodox, s-a reusit, cat de putin, impamantenirea in sufletele fiecaruia dintre noi (pacatosi cum suntem) o gandire crestina si romaneasca.

Nu de mult (vineri), Cristian Parvulescu, membru activ in “lucrarea” de distrugere a valorilor romanesti si ortodoxe a fundatiilor Soros[1], si presedinte a asociatiei “Pro Democratia” a cerut in mod insistent scoaterea icoanelor din scoli, in Romania, motivand ca icoanele nu sunt in conformitate cu traditiile poporului român, acestea fiind intalnite in trecutul românilor “doar in biserici”. O alta motivatie adusa de “Pro Democratia” este aceea ca icoanele sunt: “un semn de înstăpânire a unei anumite filosofii asupra celorlalţi”. Nu ne mira aberatia stiind ca vine de la vechi dusmani ai Bisericii Ortodoxe si ai neamului românesc.

Am vrea sa amintim domnilor iconoclasti ca insemnele ortodoxe fac parte directa din traditia poporului roman. Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brancoveanu si alti voievozi români au avut in stemele voievodatelor lor insemne crestine si au purtat la pieptul lor icoane, pe care le pretuiau cu mare cinste. Pe steagurile de lupta ale acestor voievozi erau insemne crestine, iar la resedintele voievodale, de asemenea, aveau icoane si insemne crestine. Daca stam sa analizam mai profund observam ca cei ce se impotrivesc icoanelor ortodoxe sunt aceiasi care incearca sa stearga din istoria Romaniei orice urma a existentei din trecutul nostru ai marilor voievozi cu frica de Dumnezeu, aceste pilde de morala si demnitate nationala.

In ceea ce priveste modul de gandire crestin, tinem sa le amintim domnilor pro demonocrati ca Ortodoxia nu e o “filosofie” ci un mod de viata care, de ce sa nu recunoasteti, va deranjeaza la culme. Aceasta dovedeste clar si limpede ce duh sta in spatele acestor organizatii pro democratice, un duh ce se simte deranjat cand il vede pe Mantuitorul Hristos, pe Maica Domnului sau pe sfintii reprezentati in icoanele ortodoxe.

Tinand seama de actiunile si persoanele care activeaza in “Pro Democratia” putem deduce cu usurinta ca aceasta asociatie nu e doar antiortodoxa ci si antiromaneasca.

prof. Cristian Marc

Vedeti si afirmatiile liderilor “Pro Democratia”: http://www.evz.ro/detalii/stiri/cristian-parvulescu-icoanele-in-scoli-o-discriminare-973231.html

---

[1] Cristian Parvulescu are o bogata activitate in Consiliul National al Fundatiei pentru o Societate Deschisa George Soros.

Cateva reflectii asupra partii cenzurate din conferinta parintelui Constantin Necula la penticostali in Beius

“Sfintii Parinti nu sunt de acord cu ideea asta. Cum adica ortodocsii si ereticii sunt “frati”? Biserica Ortodoxa si cea penticostala nu au fost si nu vor fi niciodata “Biserici surori”. Aceasta e o minciuna pornita din globalismul pe plan religios. De aceasta lozinca profita protestantii si catolicii sa faca prozelitism in tarile ortodoxe din rasaritul Europei. Puternicii lumii vor sa globalizeze totul. Aceasta globalizare nu va putea fi facuta daca nu se vor desfiinta granitele, daca nu se vor desfiinta traditiile, daca nu va fi o moneda unica si o religie unica controlata de ei, de acesti stapani ai lumii. Ecumenismul acesta nu are nimic duhovnicesc in el, totul e politic, e incercarea diavolului de a face o religie sincretista care sa fie controlata de un guvern mondial. Nu avem voie sa amestecam Adevarul cu minciuna. Nu trebuie sa ne certam cu nimeni pe acest subiect, dar nici nu avem voie sa facem concesii. Sfintii Parinti si-au aparat Adevarul de credinta cu dragoste fata de Biserica dar si cu compatimire fata de cel cazut, iar daca el vrea sa ramana cazut e problema lui. Nu vom da noi socoteala pentru incapatanarea aceluia. Afirmatia pastorului Pustan este o calomnie la adresa Bisericii Ortodoxe. Adica sa intelegem ca dreapta credinta sa fie “infratita” cu o erezie? Trist e ca pana acum nici un teolog nu a raspuns acestor blasfemii, cu atat mai mult ar fi trebuit sa o faca cei direct implicati. Dar inca nu e tarziu…” (ieromonah Eftimie Mitra – fragment dintr-o discutie telefonica)

Am avut ocazia sa vedem inregistrarea video oferita de penticostali prin intermediul internetului (vezi si filmarile de pe Razboi intru Cuvant) si am constatat ca lipsesc multe aspecte importante legate de conferinta de la Beius. Lucruri despre care s-a evitat sa se mentioneze. O parte dintre ele au fost publicate de ASTRADROM in articolul “Misiunea ciresarii si diversiunea Duminica Ortodoxiei”. Alte detalii le vom reda in cele ce urmeaza folosindu-ne de o inregistrare primita de la o persoana care a fost acolo[1]. Dupa ce au vazut intrebarile din sala, organizatorii au limitat timpul de a le raspunde la 10 minute, lucru acceptat si de pr. Necula, desi initial se anuntase ca timpul era stabilit la trei ore, iar la cererea auditoriului fiind posibil a se prelungi nelimitat.

In transmisiunea directa, realizata de organizatori, partea cu intrebari a fost cenzurata din ordinul pastorului Vladimir Pustan, timpul atribuit pana la sfarsitul conferintei a fost completat cu muzica “religioasa” orchestrala. Realizatorul transmisiunii directe a promis ca raspunsurile la intrebari vor fi transmise ulterior ceea ce nu s-a mai intamplat.

In continuare vom reda prima parte a inregistrarii dupa care vom face o scurta analiza (vezi aici: partea intai a sectiunii de intrebari).

Vladimir Pustan: “Am adus intre noi un om care sa ne vorbeasca despre ceea ce crede el…” dand impresia ca e doar un crez personal (o parere personala) si nu un adevar de credinta.

“…Vreau sa le spun fratilor mei adunati aici ca Dumnezeu sa ne ajute sa vorbim cu pasiune despre ceea ce credem NOI asa cum parintele vorbea despre ceea ce crede EL. Dumnezeu sa ne ajute sa ne rugam unii pentru altii pentru ca in Cer n-o sa mai fie garduri. Aicea mai sunt pentru ca le-au pus oamenii si ma rog lui Dumnezeu, ca si in seara aceasta (la fel ca in aceasta seara –n.n.), sa le ia de o parte” Ii spunem pastorului penticostal ca aceste “garduri” nu le-au pus oamenii ci sfintii prin canoane (vezi aici: importanta canoanelor in Biserica Ortodoxa). Aceste canoane au fost lasate pentru a se pastra o buna randuiala si pentru a nu da loc posibilitatii “haosului religios” sa tulbure viata Bisericii. Primele astfel de “garduri” au fost puse de insusi Mantuitorul Iisus Hristos cand a spus ucenicilor sa nu se amestece cu aluatul fariseilor, iar Sf. Apostol Pavel oprea categoric comuniunea cu ereticii. Daca cei ce le-au incalcat se simt “jigniti” e problema lor, n-au decat sa se indrepte.

Dupa terminarea discursului a urmat sectiunea de intrebari. In momentul cand s-a pus o intrebare cu voce tare (cerandu-se sa se vorbeasca despre pururea fecioria Maicii Domnului) pastorul a intervenit spunand: “sa se cante o cantare si apoi se va raspunde la intrebari”. Biletele au fost triate de organizator care a spus: “dati hartia ca ma descurc eu”. Cele care au fost citite cu voce tare din sala au primit un raspuns (vom vedea si raspunsul) dar sunt si intrebari care nu s-au citit, spun cativa participanti. De altfel, pastorul a mai mentionat ca se va raspunde doar la intrebarile care merita un raspuns.

Din sala au fost puse un set de sapte intrebari in care se cerea sa se vorbeasca despre pururea fecioria Maicii Domnului, botezul copiilor, intemeierea Bisericii ortodoxe si intemeierea cultului penticostal, vorbirea in limbi practicata de Sfintii Apostoli (glosolalia) si vorbirea in limbi practicata de penticostali, cinstirea icoanelor (despre cinstirea icoanelor si a Maicii Domnului s-a punctat cateva idei in discurs), importanta traditiei si alte puncte doctrinare care au indepartat protestantismul de invatatura Bisericii primare. Dupa ce, pe fundalul muzical, au fost cercetate intrebarile cei doi s-au decis sa treaca si de aceasta etapa. Desi timpul oferit conferintei era nelimitat, organizatorul i-a anuntat pe cei prezenti ca mai sunt doar 10 minute pentru intrebari.

Intrebarile referitoare la diferentele doctrinare l-au tulburat pe pastorul penticostal care inainte de a da cuvantul parintelui Necula a spus celor de fata: “Vreau sa intelegeti un lucru foarte important pe care vreau sa vi-l spun. Nu mi-a fost frica si nici nu imi este frica sa imi sustin credinta. Vreau sa va spun un lucru care poate ca o sa va socheze. Biserica Penticostala[2] are mai multe puncte comune cu Biserica Ortodoxa decat cu Biserica Baptista, ma refer la punctele de vedere doctrinare sau dogmatice. Suntem foarte diferiti. Daca vreti sa mergem pe ideea diferentei dintre noi vom gasi timp la nesfarsit. Eu cred din toata inima ca Dumnezeu ne va lumina pe fiecare dintre noi, asa cum spunea parintele mai inainte, si as dori sa intelegeti ca Dumnezeu ne vrea sa fim mai aproape de el”.

Parintele Necula a citit intrebarile respective dar nu a raspuns la ele justificand ca pentru a vorbi despre acestea ar trebui “sapte teze de doctorat” si ca “nu vreau sa ma iau cu fratele Vladimir de putinele noastre barbi”. Raspunsul s-a limitat la lucruri generale ale invataturii ortodoxe fara a combate diferentele doctrinare, trecand la intrebarea despre mantuire prin Biserica. Aici invitatul a dat un raspuns ecumenist (conform teoriei ramificatiilor) in care spunea ca: “Biserica este corabia, este cam greu sa ne departam de capul Bisericii care este Iisus Hristos, ca de aici ni se trage noua ca ne-am facut noi barcute, canoe, fiecare am luat-o dupa capul nostru si am incercat sa facem altceva decat corabie, dar la baza sa stiti ca Hristos este parte integrala a corabiei care este Biserica”. Banuim ca s-a referit la Biserica Ortodoxa.

Aceasta teorie sta la baza ideologiei ecumeniste spunand ca: “toate bisericile au harul Duhului Sfant si toate fac parte dintr-un intreg” si anume: si “corabia”, si “canoe”, si “barcuta” au posibilitatea mantuirii dar fiecare in felul lor. Parintele Necula sustine ca “Hristos este parte intergala” in Biserica (Ortodoxa-n.n.), dar lasa loc interpretarii teoriei ramificatiilor prin care fiecare detine cel putin o parte dintr-un adevar. Aceasta este in contradictie cu ceea ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre adevarul de credinta la schismatici si eretici[3]: “Daca cineva ar schimba un insemn cat de mic la moneda regala ar falsifica intreaga moneda. Asa e si cu credinta. Daca cineva ar aduce o modificare cat de mica a invataturii de credinta ar schimba toata credinta”. Sfintii Parinti, (pe care parintele Necula ii numeste prieteni ai sai) spun ca “cei ce s-au despartit de Biserica si au schimbat credinta sunt anatema” iar in Noul Testament se spune clar: “orice mladita care nu aduce roada si se usuca, se taie si se arunca in foc”. De asemenea e bine sa se stie ca erezia este hula impotriva Duhului Sfant despre care Evanghelia spune ca “nu se va ierta niciodata”. Penticostalii, asemenea baptistilor, iehovistilor, adventistilor etc., sunt eretici pentru ca au schimbat dreapta credinta si schismatici pentru ca s-au despartit de Biserica lui Hristos intemeiata la Cinzecime.

Sectarii se justifica spunand ca “Sfintii Parinti sunt rai” ca au spus acestea, dar le spunem ca nu din rautate le-au marturisit ci din dragoste, sa ne previna sa nu ajungem in astfel de situatii, pentru a nu ne pierde sufletul. Mai degraba, rai sunt aceia care au schimbat credinta si au rupt Biserica prin schisme. Daca Sfintii Parinti ar fi rai nu ar mai fi sfinti.

A urmat o intrebare despre diavoli la care a avut timp suficient sa raspunda. Probabil in acest caz toti aveau pareri comune. In continuare s-au pus si alte intrebari la care invitatul a avut o perioada suficienta de timp pentru a replica. Parintele Necula a sustinut necesitatea “ridicarii barierelor interconfesionale” dar nu a vrut sa spuna nimic despre cauzele crearii acestor “bariere”.

In incheiere organizatorii au oferit flori doamnelor din sala invitandu-i pe toti la slujbele din zilele urmatoare. Evenimentul a avut loc cu binecuvantarea a doi ierarhi ecumenisti (Sofronie Drincec si Laurentiu Streza). Dupa parerea protopopului ortodox de Beius, parintele Ioan Balint: “intrunirea a fost o victorie a ortodocsilor asupra penticostalilor”. Chiar asa!? Am vrea sa ne spuna parintele protopop in ce a constat aceasta victorie.

Cateva observatii esentiale

Parintele Necula nu a avut erezii, nu a “apostaziat”, a marturisit crezul sau personal fara sa il argumenteze doctrinar astfel incat sa nu-i deranjeze pe organizatori. Merita mentionat ca, prin cuvantarea sa, s-a a aratat ca e cu mult peste nivelul duhovnicesc al acelor preoti din Beius preocupati mai mult de interese personale si practicanti a unei ortodoxii babesti; dar asta nu e de ajuns. Invitatul nu a contrazis afirmatiile organizatorilor care sustineau ca “Biserica ortodoxa si cea penticostala sunt Biserici surori”. Cand au fost puse intrebari directe referitoare la diferentele doctrinare le-a ocolit diplomat. Parintele Necula a mentionat ca Biserica Ortodoxa detine adevarul lasand loc sa se inteleaga ca si alte culte au posibilitatea mantuirii, conform teoriei ramificatiilor care sta la baza ecumenismului mondial.

Marii apologeti ortodocsi nu au lasat niciodata loc interpretarilor. In cele ce urmeaza vom relata marturia parintelui Dumitru Staniloae[4] care ne spune cum trebuie abordata o intrunire de acest fel: „…Sfinţii Părinţi nu au vrut să ţină sinoade ecumenice cu arienii şi nestorienii. Ecumenismul este rău înţeles. Trebuie să observi imediat ce-i lipseşte unei învăţături, unde este erezia în învăţătura despre Hristos – şi să o combaţi. Trebuie să spui nu numai ce este adevărat în învăţătura ta, ci şi ceea ce este greşit în învăţătura altora… Totdeauna adevărul învăţăturii să rămână. Eu am fost pe la diferite universităţi, mai ales protestante, şi am expus învăţătura ortodoxă. Protestanţii au multe lipsuri, n-au Biserica, preoţia, dar, sunt, aşa, mai largi, nu m-au contrazis. Cu catolicii este mai greu; dacă le spui că le lipseşte ceva, atunci se supără şi refuză să mai discute…” In toata conferinta parintele Necula nu a combatut cu nimic ratacirile protestante ci doar a punctat cateva aspecte ale invataturii ortodoxe. Cu siguranta o astfel de discutie ar fi putut avea loc, in mod pasnic, fara a se trage cineva “de putinele barbi”. A spune adevarul de credinta si a atrage un semnal de alarma asupra greselilor existente in protestantism ar fi fost binevenit. Cine cauta adevarul nu se tulbura cand il afla. Cei ce se cearta cand li se spune adevarul sunt aceia care nu il cauta ci doar se folosesc de citate din Biblie pentru a-si justifica ratacirea. Un cautator de adevar cand il gaseste se bucura si nicidecum nu se tulbura si se “trage de barbi”. Altfel, care ar fi scopul acelei intalniri de la Beius?

Referitor la afirmatia pastorului penticostal cum ca “Biserica Ortodoxa si cea penticostala sunt surori” parintele Staniloae spune: “Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa nu sunt doua surori. Nu exista decat un cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decat un singur trup, adica o singura Biserica. Deci notiunea de biserici surori este improprie”. Marturia parintelui Staniloae se refera la catolicism dar e valabila si pentru sectele protestante, rupte din romano-catolicism.

Inca din anunturile organizatorilor se mentiona: “sa depasim barierele interconfesionale” care defapt era o tinta clara a conferintei, iar preotul chemat in acest scop era ales cu dibacie. Dupa cum se vede, penticostalii au ramas cu ale lor, atata doar ca prin prezenta unui preot ortodox au primit mai multa importanta ramanand cu convingerea ca penticostalii si ortodocsii sunt “frati”, iar Biserica Ortodoxa e “sora” cu cea penticostala. Tocmai ceea ce s-a urmarit. In rest toata organizarea a fost in duhul protestant (lumesc): muzica, orchestra, cuvinte mari, gesturi impresionante etc., cu alte cuvinte, un spectacol in toata regula, si toate astea “in numele lui Iisus”. Oare!? Chiar credeti, oameni buni, ca Iisus e de acord cu o astfel de marturisire? Oare Iisus a avut o atitudine asemenatoare fata de saducheii si fariseii acelor timpuri? Sau si Iisus a fost rau cand le-a spus acelora “morminte varuite” sau “pui de vipere”? In astfel de situatii Iisus a fost ferm, ba chiar spunand: “inapoia Mea satano!”. Apropopo de barierele interconfesionale, de ce sa nu amintim de ceea ce Apostolul Pavel spunea destul de clar: “De omul eretic, dupa prima si a doua mustrare, departeaza-te, stiind ca unul ca acesta s-a abatut si a cazut in pacat, fiind singur de sine osandit” (Tit 3,10-11). Dupa opinia ecumenistilor si a protestantilor Sfintii Parinti au gresit cand au urmat exemplul fermitatii oferit de Mantuitorul si Sfintii Apostoli. Dar iata ca asa “rai” cum erau, Dumnezeu i-a rasplatit cu sfintenia si azi au sfinte moaste.

Prof. Cristian Marc

Vedeti si:

"Pr Necula si gandirea nemteasca", de Gigel Chiazna: http://www.chiazna.ro/3368/pr-necula-si-gandirea-nemteasca

Cateva reflectii despre canoanele Bisericii Ortodoxe: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/03/canoanele-bisericii-ortodoxe-si.html

Duhul lumesc sincretist al miscarii penticostale: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/03/miscarea-penticostala-si-duhul.html

Scurt istoric al sectei penticostale: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2012/03/scurt-istoric-al-sectei-penticostale.html

 Despre adevarata vorbire in limbi si botezul copiilor vedeti si: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/12/adevarata-vorbire-in-limbi-si-botezul.html?showComment=1389425277173#c9094027941179857581

---

[1] Am fost in sala la acea conferinta dar, din pacate, nu m-am gandit sa inregistrez. Ulterior cineva m-a contactat telefonic pentru a-mi oferi o inregistrare (facuta cu telefonul) pe care am impartit-o in doua parti. Din aceste inregistrari am scos fragmentele unde era muzica, considerandu-le inutile. Voi posta deocamdata partea I, iar daca se va solicita o voi posta si pe a doua (cea de a doua fiind mai lunga e mai greu de postat - dar la nevoie se poate imparti). Am lasat si la ASTRADROM o copie dupa intreaga inregistrare cu telefonul.

[2] Insasi expresia de “Biserica Penticostala” sau “Biserica Baptista” este eronata deoarece Biserica e una singura. Hristos la Cinzecime nu a facut mai multe biserici. Cei ce s-au separat (scindat) de Biserica Ortodoxa, intemeiata la Rusalii, sunt secte si se numesc schismatici.

[3] Schismaticii sunt cei ce s-au rupt de Biserica si ereticii sunt cei care au adus inovatii in doctrina crestinismului primar propovaduit de Sfintii Apostoli. Penticostalii sunt si schismatici si eretici. Normele internationale ecumeniste, bazate pe o politica mondialista, sub pretextul “dragostei” si a “unitatii” au impus o ideologie conform careia toate bisericile detin macar o parte din adevar si toate au posibilitatea de a mantui. Acestei ideologii subscriu si unii clerici ortodocsi care ori sunt convinsi (si atunci nu cunosc invataturile Bisericii despre acest subiect) ori se conformeaza de buna voie sistemului globalist (ingnorand invataturile Sfintilor parinti).

[4] fost professor la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu si unul dintre cei mai mari teologi ortodocsi la nivel international.

Canoanele Bisericii Ortodoxe si importanta lor in viata duhovniceasca

Canoanele sunt carma Bisericii.

Primele canoane in Biserica Ortodoxa au fost statornicite de catre Sfintii Apostoli la Sinodul Apostolic de la Ierusalim din Anul 50. Acest sinod a fost prezidat de Sf. Ap. Iacov.

Canoanele au rolul de a pastra o randuiala echilibrata a fiecaruia in parte si a intregii Biserici. Ele sunt randuite in perfecta concordanta cu invatatura Sfintei Scripturi.

Cei care le-au respectat, au avut o viata duhovniceasca imbunatatita, iar care le-au ignorat sau denigrat, au cazut in hulirea celor sfinte. Nerespectarea canoanelor bisericesti au avut urmari grele ca: schisma, erezia, obisnuinta cu pacatul, neoranduiala (haosul), imixtiuni interne, apostazie etc.

Au fost create pentru vindecarea sufletelor noastre si pentru pastrarea bunei randuieli a Bisericii. Aplicarea lor se stabileste de duhovnic in functie de cainta fiecaruia in parte. Ele nu se aplica dupa sablon, ci in functie de puterea fiecaruia de a le putea duce duhovniceste.

Canoanele admistritative si cele dogmatice nu sunt discutabile (modificabile), ele se aplica asa cum au fost statornicite.

Ceea ce Sfintii Parinti au hotarat la Sinoade, Dumnezeu a confirmat in mod concret cum a fost si in cazul datei Pastilor si a venirii Sfintei Lumini de la Mormantul Mantuitorului.

Toti sfintii au respectat canoanele Bisericii. Noi trebuie sa-i luam ca model de viata pe sfinti.

Adrian Coman

Accesand linkul de mai jos puteti audia o predica despre importanta canoanelor in viata duhovniceasca din Postul Pastilor anul 2012.

http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/parintele-eftimie-canoanele-bisericii-si-randuiala

Canoanele Bisericii Ortodoxe (on line):

http://www.resurse-ortodoxe.ro/ortodox/canoanele-bisericii-ortodoxe/

http://comptepv.typepad.fr/canonice/2009/07/canoanele-bisericii-ortodoxe-1.html

Carti scanate:

Canoanele Bisericii Ortodoxe (Ioan Floca): http://www.scribd.com/doc/54891954/Canoanele-Bisericii-Ortodoxe

Pidalionul: http://www.scribd.com/doc/2122526/1-Pidalionul-Canoanele-Bisericii-Ortodoxe-Romane

Miscarea penticostala si duhul ecumenismului sincretist

În ultimele timpuri, există o tendinţă mondială de împăciuire între aşa numitele „biserici” ale lui Dumnezeu. Bisericile creştine tind să se numească „surori”, să demonstreze că se închină aceluiaşi Hristos şi că trebuie sa aibă loc o omogenizare a acestora în numele dragostei.

Dacă mulţi pretind a fi creştini, numindu-se astfel şi au adepti, nu înseamnă implicit că respectă adevărul Scripturii. Mulţi găsesc în Biblie diferite citate care să le confirme ideologia, citate pe care le scot din context şi le intrepretează după mintea lor. Altminteri, în acest fel, procedează şi adepţii cultului penticostal, cult care a luat fiinţă datorită reacţiei împotriva catolicismului decăzut (duhovniceste), făcând parte din marea familie a protestanţilor. Greşeala cea mai mare a fost că, nu au căutat unde şi când au greşit catolicii, nu au cautat adevărul apostolic, ci din contră s-au bazat pe ideile lor reformatoare, au modificat Biblia (traducerea eronata a lui Luther)[1] pentru a-şi întări convingerile. Au fugit de supremaţia papei şi şi-au creat propriul totalitarism (numai ce spunea Luther era drept); acuză iararhizarea Bisericii în schimb şi-au format propriile ierarhii şi consilii de conducere de tip democrat; au negat tot ce este sacru şi sfânt, toată istoria creştinismului (Sfânta Cruce, Maica Domnului, sfinţii, icoanele, Sfintele Taine) şi se bazează pe propriile interpretări ale Bibliei, pe propriul raţionament, care de multe ori este contradictoriu. Tocmai de aceea apar în continuu rupturi şi fărâmiţări ale cultului. Apar întrebări din partea adepţilor, sinceri şi inocenţi, care uneori chiar Îl caută pe Dumnezeu, apar dezacorduri între ceea ce spun pastorii, lucruri la care nu pot găsi răspunsuri credibile, atunci nemulţumitorii se rup facându-şi o altă „bisericuţă”, crezând că i-a scos Dumnezeu din înşelare şi că de acum sunt pe drumul cel bun. Îşi aleg un lider şi il urmează. În naivitatea lor, cred că liderii sunt aleşii lui Dumnezeu şi îi urmează orbeşte, le ascultă aşa zisele prorocii şi inovaţii, sunt fascinaţi de tot ceea ce este nou şi senzaţional, pentru că aşa este firea omului, caută să aprecieze exteriorul, ceea ce se vede şi este palpabil, caută minuni, nu îşi dau seama că unii profită de naivitatea lor pentru a se îmbogăţi. Dar dacă acesta ar fi unicul lucru rău ce s-ar produce, nu ar fi nimic. Problema cea mai mare este că sunt conduşi pe calea pierzării într-un mod sigur: unde s-a mai auzit în vremea Apostolilor ca atunci când coboara Duhul Sfânt, oamenii să înceapă a face ca animalele, să tremure, să danseze nebuneşte? Mai degrabă seamănă cu descrierile despre cei îndrăciţi. Cred că cineva care şi-ar pune în gând o rugăciune simplă către Dumnezeu: „Doamne arată-mi calea şi adevărul” ar vedea şi ar înţelege că ceea ce se intâmplă acolo (la întrunirile „vorbitorilor în limbi”), nu este altceva decât un spectacol regizat de cel necurat.

Cum poţi să fii sigur de mântuirea ta, atâta timp cât nu ai făcut nimic pentru aceasta? Doar îţi dai un acord mental pentru unirea cu Hristos şi gata, eşti mântuit, adică mântuit chiar din acea clipă, ai certitudinea că după moarte vei merge în Rai. Aşa este foarte uşor fiecăruia să „creadă”, nu mai are bătaie de cap pentru viaţa veşnică, nu mai contează cum se comportă, ce fapte are, că doar Hristos s-a răstignit şi a ştres toate păcatele cu buretele. Unde mai este înnoirea fiinţei umane? Ei zic că s-au născut din nou. Cum? S-au schimbat cu ceva? Au devenit mai buni? Iubesc mai mult pe aproapele?... eventual pe cei de la adunare, căci e un schimb de interese, nu de puţine ori materiale. Când li se pune întrebarea: de ce îi mai ţine Dumnezeu pe pământ dacă sunt mântuiti? Răspunsul lor este: ca să aducă cât mai multe suflete la El. Să aducă suflete sau adepti şi contribuabili la fonduri? – căci sunt obligaţi să dea a 10-a parte din venituri, sub pretextul că astfel Dumnezeu le binecuvintează câştigurile. Şi dacă totuşi nu este vorba despre bani, de ce nu propovăduiesc la popoarele pagâne, vestind Evanghelia lui Hristos, aşa cum au facut-o Apostolii? De ce vin tot la creştini – în special ortodocşi? Aşa zisele „biserici” devin o afacere profitabilă pentru că au oferte pentru orice fel de cerere – chiar şi pentru homosexuali!

Iconoclasmul şi şamanismul este în floare sub protecţia creştinismului penticostal. Icoanele le consideră idoli, iar practicile de invocare ale Duhului Sfânt sunt izbitor de asemănătoare cu cele ale spiritiştilor şi ale vechilor şamani de invocare a duhurilor.

Ei spun că îl urmează pe Hristos şi uită că El, Dumnezeu ne-a lăsat un model de viaţă dintre cele mai simple, că a fost blând şi smerit. La predicile penticostale nu trebuie să te miri dacă auzi cuvinte de genul: „Hristos vrea să trăiţi în prosperitate!”.

De ce adepţii penticostali refuză să vorbească despre istoria lor? Pentru că nu au o istorie care să dovedească succesiunea apostolică. Ea începe odată cu reformele, este pătată cu sânge, plină de revolte şi lupte între ei înşişi, şi totuşi propovădiuesc dragostea...

Este de ajuns să priveşti puţin cu ochii inimii la o adunare şi simţi imediat că sunt lucruri de faţadă, cuvinte deşarte, sunt doar vorbe, fără fapte. Ei afirmă că Biblia este singura autoritate „Sola Scriptura” şi mântuirea este asigurată fără fapte „Sola Fide”, trebuie doar să crezi. Iată de ce Luther a modificat cuvinte din Scriptură, cum ar fi în capitolul 3 din Romani, schimbând din: „eşti mântuit prin credinţă” în: „eşti mântuit numai prin credinţă”. Mai mult a încercat să scoată scrierea Sfântului Apostol Iacov care zice: „aşa şi cu credinţa, dacă nu are fapte este moartă în ea însăşi”[2] – pentru că îl încurca.

Între creştinismul primar propovăduit de Sfinţii Apostoli şi învăţătura de credinţă mărturisită azi de penticostali e o foarte mare diferenţă. Ei neagă canoanele lăsate de Apostoli şi de Soboarele Sfinţilor Părinţi tocmai pentru că acestea sunt în contradicţie cu reformele lor. Respectând canoanele, ar fi revenit la învăţătura primară, ar fi revenit în sânul Bisericii Ortodoxe, singura care nu a schimbat nimic.

Se pune atunci întrebarea: cum se pot omogeniza aceste biserici creştine, cine şi la ce trebuie să renunţe pentru a avea acelaşi „Crez”? De ce nu recunosc adevărul istoric? De ce refuză să urmarească cum au trăit şi propovăduit Apostolii? De ce se trage o perdea neagră peste trecut? Sunt întrebări de care, cei ce se pretind a fi creştini, se feresc. Există într-adevăr o căutare a lui Dumnezeu, sau Acesta este doar o momeală aruncată celor naivi?

Eugenia C. Filipov

---

[1] De exemplu, în unele „Biblii” protestante cuvântul „idol” este inlocuit cu „icoană”

[2] Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, cap. 2,17

Pepsi foloseşte celule prelevate de la copii avortaţi pentru a îmbunătăţi aroma

Comisia pentru Securitate şi Schimb (SEC) aparţinând Preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, a catalogat folosirea celulelor din foetuşii avortaţi în băuturile Pepsi, ca fiind „afaceri normale”.

Compania Pepsi, care va lansa un nou produs numit Pepsi Next, în următoarele săptămâni, a declarat că foloseşte foetuşi avortaţi pentru a întări savoarea şi aroma băuturilor sale.

Această recunoaştere a stârnit valuri de indignare printre americani, sute de organizaţii începând o campanie de boicot al produselor Pepsi. Comisia prezidenţială pentru Securitate şi Schimb a declarat că această politică este firească şi face parte din „afacerile normale” (ordinary business).

Într-o decizie din 28 februarie Comisia a aprobat folosirea rămăşiţelor fetuşilor avortaţi din clinicile americane de avorturi pentru cercetări şi pentru dezvoltarea unei substanţe care întăreşte aroma băuturilor Pepsi. Agenţiile umanitare, creştine sau de apărare a valorilor umane au ripostat catalogând această decizie ca o legalizare a canibalismului în Statele Unite.

Scrisoarea semnată de Avocatul Brian Pitko de la Biroul SEC a fost trimisă companiei şi în ea se aprobă folosirea rămăşiţelor umane provenite din avorturi pentru cercetare sau dezvoltare. Aceşti doi termeni permit deja folosirea pe scară largă a substanţelor din cadavrele de copii avortaţi pentru fabricarea băuturilor răcoritoare.

Debi Vinnedge, Director Executiv a organizaţiei Children of God for Life (Copiii lui Dumnezeu pentru Viaţă), organizaţia care a deconspirat colaborarea dintre Pepsi şi Senomyx în folosirea fetuşilor avortaţi, a spus că a fost „îngrozită şi dezgustată de apatia şi nesimţirea companiei Pepsi şi a comisiei prezidenţiale a lui Obama”.

Sute de organizaţii din Statele Unite au chemat cetăţenii americani, în special creştini, să boicoteze total produsele Pepsi. Folosirea rinichiului embrionic uman (HEK-293) pentru producerea aromelor pentru băuturi nu trebuie să devină o rutină pentru Pepsi.
Senatorul de Oklahoma, Ralph Shortey a propus o lege prin care produsele fetale să fie interzise în orice activitate care produce profit.

Boicotul băuturillor de acest fel s-a extins deja în Canada, Germania, Polonia, Anglia, Irlanda, Scoţia, Spania, Portugalia, Australia şi New Zeelandă.

sursa: CuvantOrtodox

Cum s-a sarbatorit Duminica Ortodoxiei in Pireu

După sinodul de la Constantinopol din anul 843 toată creştinătatea (catolicismul si protestantismul încă nu apăruse) sărbătorea prima Duminică din Postul Mare ca zi a ortodoxiei. În Duminica Ortodoxiei se proslăveşte victoria asupra ereticilor iconoclaşti. Cu acest prilej, în fiecare an, se citesc anatemele asupra tuturor ereticilor.

Mai multe detalii puteţi obţine de pe blogul "Pelerin Ortodox". Vedeţi şi linkul:

http://acvila30.wordpress.com/2012/03/09/protopresbiter-teodoros-zissis-in-pireu-duminica-ortodoxiei-s-a-praznuit-la-modul-autentic/

Cum s-a format canonul Sfintei Scripturi.

Canonul Bibliei a fost stabilit in primele veacuri de crestinism si azi este pastrat neschimbat in ortodoxie.

In cele ce urmeaza vom relata o marturie a unui evreu convertit la ortodoxie dupa lungi cautari a adevarului de credinta. In cautarea s-a de a-L gasi pe adevaratul Dumnezeu, James A. Berstein, a trecut prin protestantism si neoprotestantism culminand in ortodoxie. Iata ce marturiseste el despre cum a luat fiinta canonul Sfintei Scripturi si cand a avut loc aceasta:

Biblia Apostolilor

Atitudinea mea initiala a fost ca orice era bine pentru Apostoli era bine si pentru mine. Aici am avut prima surpriza. Desi stiam ca Apostolul Pavel considera ca Scriptura este inspirata de Dumnezeu (2 Timotei 3,16), am presupus dintotdeauna ca Scriptura despre care vorbea acest pasaj era, de fapt, intreaga Biblie – Vechiul si Noul Testament. In realitate, nu exista Noul Testament cand aceasta afirmatie a fost facuta. Chiar si Vechiul Testament era inca in process de formulare [a canonului], fiidca evreii nu se decisesera inca in privinta unei liste sau unui canon definitiv al cartilor Vechiului Testament decat dupa nasterea Crestinismului.

Pe masura ce studiam mai departe, am descoperit ca primii crestini foloseau traducerea greceasca a Vechiului Testament, numita Septuaginta. Traducerea, inceputa in Alexandria (Egipt) la inceputul secolului al III- lea i.d.Hr., continea un canon extins ce reunea mai multe carti, cele asa numite “deuterocanonice” (sau “apocrife”). Desi la inceput a existat o oarecare discutie in privinta acestora, pana la urma, ele au fost incluse de crestini in canonul Vechiului Testament.

Ca reactie la aparitia crestinismului, evreii si-au ingustat canoanele si chiar au exclus cartile deuterocanonice – desi ei inca le considerau sacre. Canonul evreiesc modern nu a fost fixat definitiv pana in secolul al treilea d.Hr. Interesant este faptul ca majoritatea protestantilor urmeaza aceasta ultima versiune evreiesca al Vechiului Testament in loc sa foloseasca pe cel al primilor crestini.

Nu exista Noul Testament in vremea in care Apostolii traiau si scriau, iar Vechiul Testament nu fusese finalizat. Conceptual de “Scriptura” era mult mai putin binedefinit decat ma asteptam.

Primele scrieri crestine

Cea de a doua mare surpriza a venit cand am inteles ca lista completa a cartilor Noului Testament, asa cum le avem astazi, nu a aparut decat dupa 300 de ani de la moartea si Invierea lui Hristos. (Prima lista completa a fost data de Sfantul Atanasie in Epistola sa Pascala in anul 367 d.Hr.). Imaginati-va: daca scrierea Noului Testament ar fi inceput in acelasi timp cu Constitutia Statelor Unite, nu am mai fi avut un produs final pana in anul 2076.

Cele patru Evanghelii au fost scrise intre anii 30 si 60 dupa moartea si Invierea lui Iisus Hristos. In aceasta perioada Biserica s-a sprijinit pe traditia orala – relatarile martorilor oculari – ca simple documente razlete pregnostice, precum cele citate in 1 Timotei 3,16 si 2 Timotei 2,11-13, si, de asemenea, pe traditia scrisa. Majoritatea Bisericilor nu aveau decat parti din ceea ce avea sa fie Noul Testament. Pe masura ce martorii oculari ai vietii si invataturilor lui Hristos se stingeau din viata, apostolii au scris, inspirati de Duhul Sfant, pentru a pastra si intari traditia dispersata scrisa si orala. Fiindca Apostolii Il asteptau pe Hristos ca sa Se intoarca in curand, se pare ca ei s-au gandit ca aceste relatari evanghelice si scrisori apostolice, cu timpul, vor fi reunite intr-o noua Biblie.

Am descoperit ca in timpul primelor patru secole dupa Hristos, a existat un dezacord major asupra caror carti ar trebui sa fie incluse in canonul Scripturii. Prima persoana mentionata in documentele vremii, care a incercat sa stabileasca un canon al Noului Testament, a fost Marcion, in secolul al II- lea. Biserica l-a respins din comuniune datorita conceptiilor sale eretice. El dorea ca Biserica sa-si respinga mostenirea iudaica si, prin urmare, a renuntat cu totul la Vechiul Testament. Canonul lui Marcion includea o singura Evanghelie, pe care o editase singur, si zece din epistolele Sfantului Pavel. Am fost socat sa aflu ca prima incercare de stabilire a canonului Noului Testament a fost a unui eretic.

Multi cercetatori cred ca Biserica primara a luat hotararea de a crea un canon propriu clar definit, ca reactie la acest deformat a lui Marcion. Distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.Hr., imprastierea comunitatii iudeo-crestine de aici si amenintarea pierderii continuitatii in traditia orala a contribuit, probabil, la sentimentul unei nevoi urgente pentru Biserica de a standardiza lista de carti pe care sa se poata baza crestinii.

In timpul acestei perioade a evolutiei canonului, majoritatea bisericilor nu aveau decat cateva, daca le aveau si pe acestea, din scrierile apostolice disponibile pentru ei. Cartile Bibliei au trebuit sa fie minutios copiate de mana cu mare pierdere de timp si munca. De asemenea, dat fiind ca majoritatea oamenilor erau analfabeti, aceste carti puteau fi citite doar de oameni putini, privilegiati. Relatia marii majoritati a crestinilor cu Scripturile se marginea doar la ceea ce auzeau in biserici – Legea si Profetii, Psalmii, si o parte din amintirile Apostolilor. Persecutia crestinilor de catre Imperiul roman si existenta a multor documente de origine nonapostolica au complicat si mai mult problema.

Aceasta a fost cea de a treia surpriza pentru mine. Cumva, imi inchipuisem in naivitatea mea ca inca de la inceputurile Bisericii fiecare casa si fiecare biserica avea cate un exemplar complet al Vechiului si Noului Testament. Imi era greu sa-mi imaginez o comunitate care sa supravietuiasca si sa prospere fara un Nou Testament complect. Dar fara indoiala au facut-o. Acest fapt pare sa fi fost pentru mine primul indiciu inafara cuvantului scris al Scripturii, viata deplina a Bisericii cuprindea mult mai mult.

Cine a decis?

Sinoadele Ecumenice din primele secole ale Bisericii s-au intrunit pentru a discerne si confirma ceea ce fusese déjà general acceptat de Biserica in mare parte. Sinoadele nu au elaborat canoanele cat au statuat ceea ce devenise deja adevar si practica de necontestat in bisericile lui Dumnezeu. Sinoadele au cautat sa proclame cugetul comun al Bisericii si sa reflecte unanimitatea de credinta, practica si traditie dupa cum exista deja in bisericile locale reprezentate. Cu toate acestea cartile Noului Testament nu s-au ales singure. Conducatorii crestini le-au ales.

Sinoadele ne ofera acte specifice in care Biserica a vorbit limpede si la unison cu privire la ceea ce trebuie sa fie continutul Scripturii. Printre numeroasele sinoade care s-au intrunit in primele patru secole, doua sunt in special mai importante tinand cont de subiectul nostru:

1. Sinodul de la Laodiceea intrunit in Asia Mica in jurul anului 363 d.Hr. Acesta este primul sinod care a stabilit clar o lista cu cartile canonice ale Vechiului si Noului Testament de astazi, cu exceptia Apocalipsei Sfantului Ioan. Sinodul din Laodiceea a stabilit ca doar cartile canonice care se aflau pe lista trebuiau citite in Biserica. Hotararile sale au fost acceptate pe scara larga in Biserica Rasariteana.

2. Al III- lea Sinod de la Cartagina intrunit in Africa de Nord in jurul anului 397 d.Hr. Acest sinod, la care a participat si Fericitul Augustin, a oferit o lista completa a cartilor canonice ale Vechiului si Noului Testament. Cele 27 de carti ale Noului Testament din zilele noastre au fost acceptate drept canonice. De asemenea, sinodul a mai sustinut ca aceste carti trebuie sa fie citite in Biserica in calitate de Scriptura dumnezeiasca iar celelalte sa fie excluse.

(text preluat din “Uimit de Hristos, calatoria mea de la Iudaism la Ortodoxie” de pr. James A. Berstein, ed. Ecclesiast, Sibiu, 2010, pg. 104-107;)