sâmbătă, 30 iulie 2016

Sinodul talharesc din Creta: majoritatea ierarhilor sarbi nu au semnat documentele controversate.





O majoritate covarsitoare a celor 25 episcopi sarbi care au luat parte la lucrarile Sinodului din Creta au refuzat sa semneze documentul controversat intitulat “Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine”. Informatia a fost confirmata de Mitr. Irineu de Baska intr-o scrisoare publicata de Romfea.gr.

“As vrea sa subliniez ca nu am fost singurul ierarh sarb prezent la Sinod care a refuzat sa semneze documentul. Textul nu a fost semnat de o majoritate a episcopilor nostri. Mai mult decat atat, documentul nu a fost semnat de multi alti episcopi [din alte delegatii]”, a spus Irineu.

“Drept consecinta, documentul este nevalid. Conform principiului panortodox al consensului (la care am aderat strict din 1961), daca un episcop nu semneaza un document, semnatura lui fiind necesara, atunci documentul devine nevalid”, a subliniat vladica Irineu. 

Trebuie reamintit ca documentul mentionat a aparut, pe internet, cu lista tuturor membrilor delegatiei Bisericii Sarbe, creandu-se, astfel, impresia ca episcopii sarbi au semnat unanim textul.In realitate, doar o minoritate a acestora a semnat, in care se regaseste si Patriarhul Irineu.  

Sursa:

marți, 26 iulie 2016

La Oradea preotii au fost mintiti de episcopul lor. Acesta spune bihorenilor ca documentele semnate in Creta nu au abateri de la invatatura Bisericii Ortodoxe.



   PS Sofronie si spalarea pe creier a preotilor si enoriasilor din Bihor in ce priveste contributia BOR la sinodul talharesc din Creta 2016

     In urma consultarii documentelor finale a intrunirii ierarhilor din Creta, iunie - 2016, mai multi preoti din judetul Bihor au constatat ca “Sinodul” asa-zis “Mare” si “Sfant” este eretic deoarece incearca introducere intr-o forma “oficiala” a ereziei ecumeniste. Unul dintre adeptii acestei erezii este si ierarhul nostru, PS Sofronie Drincec, Episcop al Oradiei, din anul 2009[1]. Preotii spun ca episcopul Sofronie i-a informat ca Biserica Ortodoxa Romana a avut un rol important in Creta deoarece a introdus cateva amendamente pozitive, in favoarea invataturii Sfintilor Parinti ai Bisericii lui Hristos, cea Ortodoxa. In acelasi timp preotii sustin ca PS Sofronie nu a mentionat care sunt aceste amendamente si nici care a fost contributia exacta a BOR in cadrul acestei intruniri, numita “Sinod”. 

     Mentionam ca Biserica Ortodoxa Rusa a emis un comunicat in care declara oficial ca nu recunoaste intrunirea ierarhilor din Creta ca fiind “Sinod pan-ortodox”.
     Preotii bihoreni se indoiesc de sinceritatea episcopului lor. Daca indoielile lor sunt justificate, ramane sa tragem singuri concluziile...

In urma discutiilor purtate cu acesti preoti, ASTRADROM a contactat telefonic secretariatul Episcopiei de Oradea, pentru a pune cateva intrebari. Raspunsul panicat al preotului de la secretariat a fost: “Cine sunt acei preoti!? Cum v-au contactat!?”. In 18 iulie am trimis intrebarile si pe adresa de email a episcopiei, dar pana in prezent nu am primit nici un raspuns.

1.       Care a fost exact contributia BOR? Vrem un raspuns concret, punctual.
2.       Care a fost contributia PS Sofronie la acest sinod? In ce consta aceasta, concret, punctual?
3.       PS Sofronie a semnat documentele despre “Taina cununiei si impedimentele sale” si “Relatiile Bisericii Ortodoxe fata de restul lumii crestine”?
4.       BOR a semnat aceste documente?
5.       Care a fost criteriul dupa care a fost ales PS Sofronie Drincec sa reprezinte BOR in Creta, stiind ca a avut impedimente grave in ce priveste impartasirea ereziei ecumeniste?
6.       Au fost ierarhi din BOR care au avut taria (convingerea/curajul) sa nu semneze documentele finale, daca totusi s-au prezentat acolo?

duminică, 24 iulie 2016

Măsurile canonice de apărare împotriva ereziilor decretate în Creta pot fi întreruperea pomenirii ierarhilor apostaţi, explică Gheron Sava Lavriotul, de la Muntele Athos




 
Deoarece, încă din timpul pregătirii sinodului din Creta, părinţii din Muntele Athos au observant o alunecare spre oficializarea ereziei ecumeniste în Bisercă, au atenţionat credincioşii şi clericii despre măsurile ce se impugn în cazul apostaziei ierarhilor participanţi la acel sinod. În situaţia când se persistă în erezie canoanele artă care este modalitatea de întrerupere a pomenirii cu ierarhii apostaziaţi.


Menţionăm că Biserica Rusă nu recunoaşte sinodul tâlhăresc din Creta ca fiind „pan-ortodox”

vineri, 22 iulie 2016

De la Ferrara-Florenta (1438-1439) in Creta (2016) pe calea apostaziei

parintele Eftimie Mitra
Părintele Eftimie Mitra explică de ce sinodul din Creta este unul tâlhăresc și propune sa ne rugam pentru indreptarea lucrurilor

     Am citit documentele finale a Sinodului din Creta. Am constatat ceea ce au aratat si alti teologi ortodocsi, o cadere a ortodoxiei in sfera ecumenismului. Cine e sincer in convingerile sale e constient ca ecumenismul este o erezie si nu va accepta aceste hotarari oricat ar fi de impuse. Va trebui fiecare sa aleaga daca asculta de invatatura Bisericii sau de hotararile din Creta. Asta fiecare va face dupa cum ii spune constiinta. Atentie inainte de a lua o decizie. Trebuie sa fim constienti ca cine va avea o alta parere si se va decide sa asculte de invatatura Sfintilor Parinti sa se astepte inevitabil si la repercursiuni.

joi, 21 iulie 2016

Ce spun canoanele Bisericii despre ascultarea faţă de ierarhii care au apostaziat la sinodul tâlhăresc din Creta




     Un preot român din Grecia demontează diversiunea ereziarhilor ecumenişti care susţin că oprirea comuniunii cu ierarhii care, în Creta, au semnat documente în contradicţie cu învăţătura Bisericii Ortodoxe nu ar fi o măsură canonică de reacţionare la impunerea ereziei, ci schismă.

     Chiar dimpotrivă, canonistul ortodox din România, arhidiaconul prof. univ. dr. Ioan N. Floca de la Sibiu, în explicaţia dată canonului 15 de la sinodul I-II din Constantinopol (861) arată că aplicaţia acestui canon nu e o schismă, ci o măsură canonică necesară. Acesta spune ca în cazul în care erezia ierarhului este vădită, preotul are, nu doar dreptul, ci chiar datoria, sa ia o astfel de pozitie: “în cazul în care superiorul propovaduieşte în public, în biserică, vreo învatatură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel superior. În acest caz nu numai ca nu vor fi sanctionaţi, dar vor fi apreciaţi, pentru ca au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-a răsculat împotriva acestuia”. (prof. Marian Vanca)

miercuri, 20 iulie 2016

Presedintele Rusiei s-a impartasit pe insula Valaam

   Cand am fost intr-un pelerinaj in Rusia am surprins momentul impartasirii presedintelui Vladimir Putin la catedrala din Moscova. Nu era in timpul campaniei electorale, ci tocmai la un an dupa alegerile politice din Rusia. Am ramas surprins sa aflu ca se impartaseste aproximativ la 40 de zile, la patriarhul Alexei (din acea perioada) al Moscovei si intregii Rusii. 
    Pe internet am vazut stirea ca s-a impartasit si la manastirea Valaam. In filmare se observa chipul omului simplu care in fata lui Hristos uita ca este presedintele unei tari, care nu are pretentia sa intre in Altar si sa stea in tribuna oficiala.  (Mihai Andrei Vancu)


marți, 19 iulie 2016

Sfatul parintelui Iustin Parvu catre credinciosi in situatiile in care ierarhii iau decizii ce nu respecta invatatura Bisericii Ortodoxe.


  Parintele Iustin Parvu indeamna ca poporul sa nu recunoasca deciziile necanonice ale ierarhilor atunci cand acestea primejduiesc viitorul Bisericii si incalca invataturile Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe. Asa a fost si in cazul intrunirii ecumeniste de la Balamand.


Părintele Justin despre acordurile eretice semnate de ierarhii ortodocși: “Ne dezicem de rătăcirile şi compromisurile lor!”

luni, 18 iulie 2016

duminică, 17 iulie 2016

Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre dragostea de neam, smerenie si stapanirea politica antihrista. Cuvinte Athonite.

Unul dintre marii duhovnici romani din Sfantul Munte Athos este si parintele Dionisie Ignat (+ 11 mai 2004) care a vietuit la chilia Colciu, in apropierea manastirii Vatoped. In inregistrarea de mai jos, parintele Dionisie vorbeste despre neamul romanesc si dragostea de patrie in contextul zilelor noastre.
 

vineri, 15 iulie 2016

Interceptarea convorbirilor telefonice o poate face doar SRI. Cu ce pret si de unde bani? Cat costa supravegherea populatiei?



Cât costă un minut pentru înregistrarea unei convorbiri telefonice.

 Suntem interceptați pe bani grei.

Interceptarea comunicațiilor telefonice costă aproape 5,5 de lei pe minut. Poate depăși însă și 10 lei minutul, în funcție de complexitatea activității, adică modul de stocare, limba în care se vorbește și transcriere. Potrivit unor surse, citate de News.ro, din rațiuni de securitate, SRI nu pune la dispoziție costurile efective ale interceptărilor făcute.

joi, 14 iulie 2016

Cenzura dreptului la exprimare la sinodul talharesc din Creta a fost gandita din timp de catre organizatori. Scopul era impunerea fortata a ereziei ecumeniste pentru a fi "decretata" in mod oficial.



Un episcop sarb nu a semnat 
documentele sinodului talharesc din Creta. 
De ce?

Mitropolitul Irineu de Bashka, care a luat parte la Sinodul din Creta, membru al delegatiei Patriarhiei Serbiei, a explicat pentru agentia de stiri greceasca Romfea.gr de ce a refuzat sa semneze documentul intitulat “Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine”.

marți, 12 iulie 2016

Mesaj din Sfantul Munte Athos pentru ortodocsii din Romania referitor la sinodul talharesc din Creta prin care se legifereaza ecumenismul in Biserica Ortodoxa

Gheron Sava este una dintre cele mai rasunatoare voci ale Sfantului Munte Athos din zilele noastre. 
Vorbeste despre cateva aspecte neortodoxe pe care le-au hotarat ierarhii apostati din Creta.


Transcrierea interviului poate fi gasita mai jos:

luni, 11 iulie 2016

Parintii romani din Muntele Athos combat apostaziile ierarhilor care au tradat ortodoxia in cadrul intrunirii din Creta.

Parintele Iulian de la Schitul romanesc Prodromu din Sfantul Munte Athos 
critica deciziile neortodoxe ale ierarhilor de la "sinodul" pan-ortodox din Creta 2016. 
Marturie video a duhovnicului roman athonit.




vineri, 8 iulie 2016

Clericii si monahii din Vodos (Grecia) nu recunosc Sinodul Talharesc din Creta



Imagini pentru sinodul talharesc creta„Sinodul” din Creta nu poate fi nici Sinod, nici Mare, nici Sfant


Sinaxa Clericilor si Monahilor Ortodocsi: “Sinodul” de la Kolimbari  – Creta si impletirea lui cu ecumenismul.

Nelinistea și suferința pleromei sănătoase a Bisericii pentru  rezultatul lucrarilor așa-numitului  Sfânt si Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe s-au adeverit. Aceasta Intrunire nu este nici Sinod, nici Sfânt, nici Mare.

joi, 7 iulie 2016

Teologul Mihai Silviu Chirila condamna atitudinea lumeasca blasfemiatoare fata de ierarhii traditionalisti pe care au avut-o ierarhi ecumenisti care au sustinut Sinodul Talharesc din Creta.




Biserica Ortodoxă e singura Biserică creştină
  




Daca relatările din presă sunt adevărate, atunci, cu părere de rău, la sinodul din Creta au participat şi unii episcopi vânduţi, care vorbesc direct în retorica francmasonico-new-agistă a duşmanilor Bisericii, numindu-i pe creştinii practicanţi şi pe teologii ortodocşi „fanatici şi fundamentalişti”, exact aşa cum îi numeşte presa mondialistă sau discursul ateist-secularist.

miercuri, 6 iulie 2016

Patriarhul Daniel sustine ca a avut un aport important in cadrului "sinodului" din Creta. Varianta oficiala a Patriarhiei Romane.

PF Daniel al Romaniei sustine ca impreuna cu IPS Teofan au adus "imbunatatiri" la Sinodul Talharesc din Creta. Patriarhia Antiohiei a afirmat ca intrunirea din Creta nu poate fi numita "sinod".
Urmeaza sa studiem documentele finale si sa constatam daca intr-adevar patriarhul a fost sincer, daca nu a ascuns nimic si in ce masura deciziile luate pot fi considerate valide. Cert este ca pe chipul patriarhului se observa o neliniste. De ce?



ASTRADROM propune ca teologii ortodocsi sa faca o dezbatere publica detaliata asupra documentelor din Creta.

luni, 4 iulie 2016

Dictatura in ortodoxie a fost statornicita in Sinodul din Creta de catre unii ierarhi care au "hotatat" ca sunt infailibili. Cuvantarea parintelui Mihai Aldea tinuta la manastirea Paltin din Petru Voda.

Catolicii au castigat in Creta ceea ce au castigat in urma cu cateva sute de ani la Ferrara Florenta (1438-1439): 
O decizie oficiala necanonica care a adus compromisuri in inimile unor ierarhi.

Parintele Mihai Andrei Aldea face public in Romania ceea ce spuneau teologii ortodocsi greci despre "sinodul" panortodox din Creta - 2016. Tentativa de "sinod panortodox" din Creta este finalizata intr-o sinaxa a unor ierarhi care nu are drept de decizie peste intreaga ortodoxie. Presiunile ierarhilor ecumenisti de a impune ereziile contemporane nu au putere peste intreaga Biserica.

sâmbătă, 2 iulie 2016

Reactii ale ucenicilor parintelui Iustin Parvu referitor la Sinodul Talharesc din Creta 2016.



    S-a incheiat Sinodul Talharesc din Creta. Ierarhii romani au dat dovada de ascultare fata de puternicii zilei. Pentru ei ascultarea e “sfanta”, in mod special atunci cand trebuie sa-si reduca subalternii la tacere si cand trebuie sa isi pastreze scaunele. Au dovedit-o inca o data prin presiunile facute asupra intregii ortodoxii de a accepta in mod “oficial” panerezia secolului nostru: ecumenismul.

    Sustinem intru totul ce spun ucenicii adevarati ai parintelui Iustin Parvu, aceia care nu cauta nici faima si nici confort ci doar sa slujeasca lui Hristos, chiar cu riscul de a fi catalogati de catre adeptii ereziei ecumeniste: “fanatici”, “fundamentalisti”, “inapoiati”, “retrograzi” etc.

    In cele ce urmeaza vom prezenta punctul de vedere al redactiei revistei ATITUDINI: