Demonizarea sufletului prin yoga- parintele Vladuca

NEW AGE “ORTODOX”. Recenzia cartii “ADEVARATA FERICIRE” de Ioan Grigoras: un amestec toxic de SPIRITISM si HIPNOZA cu MINUNI, MOASTE si personalitati duhovnicesti ale ORTODOXIEI

Am primit pe mail aceasta atentionare argumentata despre cartea lui Ioan Grigoras, Adevarata fericire, Ed. Aureo, ce este, din nefericire, popularizata si in unele biserici, profitandu-se de naivitatea unor clerici: 

V-am semnalat în urmă cu puțin timp despre lansarea în biserici ortodoxe din municipiul Beiuș a cărții prof.dr. Ioan Grigoraș intitulată “Adevărata fericire” (Editura Aureo, Oradea, 2014), după ce în urmă cu doi ani lansase “În căutarea fericirii”, o carte în care amesteca învățături ortodoxe cu cele de tip new-age, yoga, reiki etc., despre care site-ul dvs. a scris pe larg.

Din capul locului vă precizez că nu sunt teolog, doar creștin-ortodox practicant. Articolul apărut pe site-ul dvs. referitor la “În căutarea fericirii” m-a făcut circumspect în ceea ce privește această a doua carte a domniei sale, lansată, din nou, în biserici ortodoxe din municipiul nostru, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Din păcate, nu s-au putut pune întrebări la așa-zisa lansare, eu personal nu mi-am cumpărat cartea, doar am împrumutat-o ulterior de la un cunoscut pentru a face câteva observații asupra conținutului, având unele dubii mai ales asupra bibliografiei.

Domnul profesor a mai făcut și o lansare oficială la Muzeul din Beiuș, dar, datorită programului de la serviciu, nu am putut participa la acea lansare pentru a pune câteva întrebări, deși nu apucasem să citesc cartea la acea dată.

Bineînțeles că autorul a precizat că o parte din încasările provenite din vânzarea cărții le va dona pentru biserica aflată în construcție, probabil și pentru a sensibiliza credincioșii participanți la Sfânta slujbă de a cumpăra cartea domniei sale.

Interesant este că lucrarea a fost tipărită la o editură orădeană, nu la Editura “Bunavestire” a Protopopiatului Ortodox din Beiuș. Din alte surse am aflat că d-l profesor n-ar mai frecventa biserica ANL, unde slujește Părintele Protopop Ioan Nat Balint, cel care l-a sprijinit cu lansarea primei cărți (să-și fi dat seama Părintele Protopop de greșeala făcută cu prima carte ?). Nu s-a precizat dacă a avut binecuvântarea protopopului pentru a lansa cartea în bisericile ortodoxe din urbea beiușeană sau autorul a profitat de bunăvoința preoților parohi, care nici nu citiseră cartea, probabil crezând că au de a face cu o lucrare profund ortodoxă și care au presupus că d-l prof. dr. Grigoraș luase binecuvântarea protopopului.

O altă precizare pe care o fac este aceea că nu știu exact dacă domnul profesor mai practică sau nu reiki, deși este de religie ortodoxă. Nu am putut intra în dialog cu profesorul, deoarece erau în jurul său persoane care luau autografe la cumpărarea cărții, iar, în plus, se cântau pricesne la strană, fiindu-mi imposibil un dialog.

Câteva considerații asupra cărții :

1. Autorul continuă să facă trimiteri și la prima sa carte, pe care dânsul presupune că am fi citit-o, amintindu-i numele de câteva ori. Așadar se pare că d-l prof. dr. nu s-a lepădat de prima sa lucrare, dovedită clar eretică, ceea ce ar alimenta faptul că nu a renunțat nici la așa-zisele practici vindecătoare reiki…

2. Însuși titlul cărții, la fel ca și cel al primei sale cărți, pare neinspirat după părerea mea, având un iz de religii orientale, care te duce cu gândul la “nirvana”, la “iluminare”, pe când creștinul ortodox ar trebui să caute mântuirea, nu fericirea. Totuși, la un moment dat, autorul vorbește și despre mântuire în carte, dar, din nou fără a spune clar și răspicat cititorilor că nu există mântuire în afara Bisericii Ortodoxe! N-ar fi chiar un aspect negativ titlul cărții dacă ne gândim la “Jurnalul fericirii” al Părintelui Nicolae Steinhardt. Poate că sunt eu subiectiv, dar nu-mi sună deloc bine fericirea din titlu.

3. De data aceasta, probabil datorită criticilor primite la prima carte, autorul se ferește să folosească termeni specifici învățăturilor yoga (ex. chakra), încercând să îmbrace cartea într-o formă ce s-ar vrea “creștină” (ecumenistă aș zice eu [sincretista, mai bine spus - n.n.]), dar nu ortodoxă, întrucât nicăieri în carte nu ni se spune despre Ortodoxie că este singura credință mântuitoare. Sunt amintite la începutul lucrării minuni specifice doar Ortodoxiei, fără însă a se preciza deloc că acestea se petrec numai la ortodocși: pogorârea Sfintei Lumini la Ierusalim în noaptea de Înviere, arătarea pe cer a unei cruci de lumină de la Golgota până la Muntele Măslinilor la Ierusalim, prezența binefăcătoare a sfinților, a sfintelor moaște (fiind amintiți Părintele Ilie Lăcătușu și Părintele Calciu), minunea apei sfințite, schimbarea cursului râului Iordan la Bobotează, norul de pe Tabor. Repet, nicăieri nu ni se spune că acestea au loc doar în Ortodoxie.

Se vorbește și despre o minune din spațiul italian, anume preschimbarea Sfintei Euharistii în carne și sânge în Lanciano, în jurul anului 700, când Imperiul Roman de Apus era încă ortodox.

4. Bibliografia cuprinde cărți ortodoxe scrise de mari personalități ale Ortodoxiei(Ieromonah Arsenie Boca – “Cărarea împărăției”, “Ucigașa Cetate”, Arhimandrit Ioanichie Bălan – “Părintele Paisie Duhovnicul”, Arhimandit Vasilias Bocoianis – “Cum să trăiești o viață lungă și binecuvântată”, Arhimandrit Serafim Alexiev – “Ceasurile de dinaintea plecării sufletului de pe pământ”, Sfântul Nectarie din Eghina – “Cunoaște-te pe tine însuți sau despre virtuți”, Mitropolitul Irineu Mihălcescu (fost mason și apoi demascator al ei, fiind asasinat) – “Teologia luptătoare”, “Psaltirea”) , dar și cărți eretice, asupra cărora voi scrie în continuare.

5. “Cum să rezolvăm 7 forme de stres letal și să descoperim cinci cauze ale tuturor bolilor” -  Institutul pentru Principii de Bază ale vieții, Box One, Oak Brook, Illinois, 2008 este prima carte din bibliografia pe care eu o consider dăunătoare unui creștin ortodox. Căutând pe net despre acest institut, prescurtat I.B.L.P., evident non-ortodox, aflăm că a  fost fondat de Bill Gotherd. Acest așa-zis lider și fondator al acestui grup, este învinuit de hărțuire sexuală, dublu standard și control total al celor care îl urmează. Ar fi problema domniei sale, dar iată ce spune un fost membru înșelat al acestei grupări, pe care o putem numi fără a greși sectă :

- Bill Gotherd a creat un mod unic de interpretare al Bibliei, care nu lasă loc pentru alternative. Aceasta duce la spălare pe creier și condiționare psihologică a credincioșilor care își ghidează viața după aceste “principii”.

- “Teologia” lui Bill Gotherd are multe greșeli pentru că folosește o hermeneutică greșită. Nevoia sau dorința lui de a pune viața creștină în formule sau pași de urmat l-a dus la interpretări eronate și periculoase pentru sănătatea credincioșilor!

În plus, aflăm că în anii ‘80 fratele lui Bill, Steve Gotherd, care era vice-președinte al I.B.L.P.  s-a folosit de puterea și influența lui și a profitat de lipsa de apărare psihologică a fetelor tinere din Institut și a întreținut relații sexuale cu câteva dintre ele, pe o perioadă de cel putin 5 ani. 

Iată deci din ce operă citează d-l Grigoraș în mare parte a lucrării sale. Vă dați seama ce duh i-a călăuzit pe cei doi frați Gotherd în scrierea lucrării, după ce au abuzat bietele fete amăgite de secta lor!

(Sursa [de proventienta neoprotestanta - n.n.] : http://emizarnescu.wordpress.com/2014/03/14/scandalul-bill-gotherd-si-institutul-in-principii-de-viata/ )

6. Un alt autor citat de Ioan Grigoraș în bibliografia sa este C.S. Lewis – “Creștinismul redus la esență“. Despre C.S. Lewis pot spune că a aparținut de Biserica anglicană, după ce a cochetat și cu catolicismul. Din câte îmi dau seama este foarte apreciat în mediile neo-protestante. Deci nimic de a face cu ortodoxia. [nota noastra: prezenta unui autor ca C. Lewis nu ar fi daunatoare decat daca ar fi folosit in sens doctrinal-normativ. In sens literar, pilduitor, nu e spre paguba, dovada chiar Jurnalul fericirii al lui N. Steinhartd.]

7. Cireașa de pe tort este autoarea Sylvia Browne, citată de d-l Grigoraș împreună cu Lindsay Harrison – “Viața în lumea de dincolo”. Despre Sylvia Browne aflăm amănunte pe site-ul www.divin.ro ( un site care amestecă toate ereziile posibile zen, yoga, tao, șamanism, astrologie, chiromanție, numerologie, alchimie etc.), unde ni se spune că este medium renumit, maestru spiritual și autoare carismatică. În cartea citată, relatează experiențe din trecut, ședințe de hipnoză, explicând procesul de tranziție din această lume terestră în cea spirituală, dar și cel de reîntrupare pe pământ, atunci când circumstanțele o cer! Totală rătăcire! Mai mult, Sylvia Brown și-a fondat propria biserică, numită Society of Novus Spiritus, în 1986, la Campbell, California, cu o religie inventată de ea, amalgamată din creștinism, iudaism, islamism, hinduism, budism etc.!

8. Într-un capitol intitulat “Cele 49 de porunci ale Mântuitorului Iisus Hristos” (eu știam doar de 10), autorul preia masiv învățăturile lui Bill Gotherd din cartea despre care am vorbit mai sus, “Cum rezolvăm 7 probleme de stres letal”, vorbind despre “legile ce lucrează în om, legile care generează sănătatea trupului, ce este stresul, puterea gândurilor și cuvintelor și sistemul nostru imunitar, legătura dintre convingerile inimii și boală, determinarea valorii nutriționale a alimentelor consumate de gândurile și cuvintele noastre, Duhul Sfânt și puterea ce o dă cuvintelor și gândurilor noastre, rolul sistemului limbic în organismul uman, reacții negative provenite din stres, cele 7 boli sufletești și efectul lor asupra celor 7 sisteme biologice ce alcătuiesc ființa umană”. 

Autorul ne propune pentru remediu câte o rugăciune, spre deosebire de prima sa lucrare unde ne propunea poziții de meditație și respirație, nefiind clar de cine sunt scrise aceste rugăciuni. Or fi de autor sau de Bill Gotherd, rătăcitul șef al acelui pompos institut, deși pot părea ortodoxe nu le-am găsit nicăieri (cel puțin pe net, poate mă lămuriți dvs.):

- rugăciune împotriva mâniei

- rugăciune împotriva vinovăției

- rugăciune împotriva poftelor trupești

- rugăciune împotriva amărăciunii

- rugăciune împotriva lăcomiei

- rugăciune împotriva temerilor

- rugăciune împotriva invidiei

[nota noastra: neavand textele rugaciunilor, nu ne putem da seama despre provenienta lor, poate unele sunt chiar din cartile de rugaciuni ortodoxe; chiar si asa, modalitatea de a fi recomandate e profund antiortodoxa - ca un fel de invocatii magice care "rezolva" problema. Rugaciunile nu sunt mantre, nu au putere in ele insele, asa cum e in spiritualitatea orientala, ci doar in masura in care devin dialog intre persoane, intre om si Dumnezeu.]

La fel, nu am găsit “Rugăciunea fericirii”, aflată în deschiderea cărții, poate știți dvs. mai multe pe această temă!

9. În capitolul intitulat “Adevărata noastră casă”, autorul spune:

“Imaginea lumii de dincolo este întipărită în mintea noastră spirituală, o lume uimitor de frumoasă. Dorul de această lume este atât de puternic încât în timpul somnului călătorim spre ea de 2-3 ori pe săptămână, dar mintea este legată să nu ne mai amintim nimic din ce am văzut acolo. Din fericire frumusețea lumii de dincolo este reflectată adeseori și pe pământ și invers, imagini terestre sunt recreate dincolo, tocmai pentru a face legătura dintre cele două dimensiuni”.

Probabil autorul a aflat aceste lucruri din ședințele de hipnoză ale Sylviei Browne.

Tot în acest capitol, autorul nu spune clar despre existența Raiului și Iadului, dar totuși admite că

“un suflet care a trăit departe de credință în lumea aceasta, în momentul morții nu va putea percepe lumina de la capătul tunelului care ne poartă spre această lume și acest suflet va ajunge la ceea ce putem numi eufemistic cerul cel rău, unde se întinde un abis al întunericului, lipsit de Dumnezeu, deci lipsit de iubire, de bucurie, un fel de vid atotcuprinzător”.

Adică nu există Iad? Ci doar un vid atotcuprinzător? O viziune clar non-ortodoxă, inspirată probabil din filozofiile orientale.

Un alt paragraf interesant:

“În cartea anterioară, În căutarea fericirii, vă vorbeam despre puterea gândului cel care stă la baza a tot ce construim pe pământ. În viața noastră pământeană nu ne dăm seama cât de puternică este puterea gândului. În cealaltă lume totul este diferit, căci gândul proiectat va căpăta substanță și realitate. Sunt de asemenea mărturii că trupul care ne va reprezenta în lumea de dincolo este cel de la vârsta de 30 de ani”.

Care puteri ale gândului – telepatii, telekinezii? Va fi o reîncarnare cu trupul de la 30 de ani? E absolut clară influența care răzbate din acest citat.

Probabil tot din ședințele de hipnoză ale Sylviei Browne, d-l Grigoraș ne informează mai apoi că, în lumea de dincolo, vom vorbi în limba aramaică, la fel precum a vorbit Iisus Hristos în perioada petrecută pe pământ.

10. Bineînțeles că lucrarea are și părți bune, autorul îndemnându-ne la rugăciune, dar nu înțeleg de ce d-l profesor nu s-a limitat la bibliografia strict ortodoxă, amestecându-le de data aceasta cu autori străini cel puțin dubioși, după cum am amintit mai sus.

Ca o concluzie finală, impresia mea este că lansarea cărții nu ar fi trebuit să aibă loc într-o biserică ortodoxă, datorită spiritului orientalo-ecumenist [sincretist] al cărții, bibliografiei eretice și falsei impresii că lucrarea s-ar adresa creștinilor ortodocși, fără însă a se pomeni pe parcursul cărții cuvintele ortodox sau ortodoxie! Teama mea cea mare este că domnul profesor nu s-a lepădat încă de reiki sau s-a lepădat și a trecut la spiritism și hipnoză! 

Lumina Sfântă a Învierii să se pogoare asupra tuturor! Hristos a Înviat!

Cu respect,

Fratele Mihail

sursa: Razbointrucuvant

Re-înmormântarea Pr. Gheorghe Calciu sau BOR îngropându-şi (sistematic) talanţii.

Materialul de faţă aştepta de ceva vreme să fie scris şi publicat. Până la urmă, decizia a venit în ziua de Sf. Gheorghe, odată cu contemplarea, pe Facebook, a unei fotografii în care pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa apare alături de promoţia 1976 a Seminarului Teologic din Bucureşti (pentru cine nu ştie cine a fost pr. Calciu, vezi:(ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa). Peste doi ani, părintele avea să fie arestat pentru cele „Şapte cuvinte către tineri”, mărturisitoare de Hristos, într-o lume subjugată de către un regim tiranic, ateu. 

Textul meu exprimă un punct de vedere asupra unei istorii pe care o găsesc (cel puţin) halucinantă. Oricine este liber să fie de acord, după cum oricine este liber să nu fie de acord cu observaţiile şi cu concluziile mele, pe care, însă, la rândul meu, sunt liberă să le exprim. 

La sfârşitul anului trecut, trupul părintelui Gheorghe Calciu, descoperit cu aspect de sfinte moaşte (întregi), păstrat şi după citirea rugăciunilor arhiereşti de dezlegare (vezi observator.tv/social/razboi-pe-trupul-parintelui-gheorghe-calciu-114232.html ) a fost re-îngropat sub pretextul dorinţelor familiei şi mai ales sub cel al unui „testament” (datat 28 octombrie 2006, vezi Parintele Calciu. Scrisorile testament catre Parintele Justin Parvu) care ar fi aparţinut părintelui. 

Curios este că: 

„Testamentul” din 28.10 concurează un alt document (datat 12 noiembrie 2006, aşadar posterior celui din 28.10, vezi rostonline.org/rost/dec2006/pr-calciu.shtml), ambele conţinând (şi) dispoziţii privind îngroparea părintelui. O comparaţie între cele două texte poate, însă, lesne conduce la ideea că ele nu aparţin uneia şi aceleiaşi persoane. 

Dacă analiza este ajutată şi de o alăturare a „testamentelor” cu alte texte aparţinând pr. Calciu (vezi, d. ex.: Parintele Gh. Calciu: Prefer sa mor aici fara niciun compromis pagină din care se ajunge şi la alte materiale, precum şi textele disponibile la parintelecalciu.wordpress.com/) „testamentul” din 28.10 devine din ce în ce mai suspect de a aparţine mai degrabă vreunui redactor de texte protocolar-fariseice de prin vreo cancelarie, sau altcuiva cu “abilităţi” similare, decât părintelui Gheorghe. 

Cuvintele pr. Gheorghe Calciu se supun în mod constant unuia şi aceluiaşi stil, coerent, limpede, ferm, lipsit de orice falsetto curtenesc (după cum era şi omul). Testamentul din 12. 11 cadrează şi el cu acest stil. Cel din 28.10 nu, arătând mai degrabă a fabricaţie care, în încercarea de a imita stilul pr. Calciu, a eşuat izbitor într-un produs de „poetică de curte” adaptată nişei ecleziale (se poate presupune că autorul real al textului nu a avut cum să-şi iasă din propria piele).

Pentru cei care vor aduce observaţia că aceste comentarii ale mele pot fi (des)calificate ca pur subiective, adaug nişte detalii: 

Pe lângă cele enumerate mai sus, autorul „testamentului” din 28.10 a produs şi un nonsens duhovnicesc de proporţii. 

Despre ce este vorba?

 În „testamentul” din 28.10, „autorul” spune că, dacă va fi găsit întreg, la dezgropare, să i se citească rugăciunile de dezlegare şi apoi rămăşiţele să fie re-înmormântate, căci întregimea trupului său va fi fost o falsă minune, lucrare a satanei. Aşadar, subiectul şi-a profeţit…neputrezirea (care se întâmplă doar din pricini înfiorătoare), deci… profetul era un blestemat, care, însă, cu… smerenie şi cu dragoste îşi admite condiţia de blestemat, dorind să preîntâmpine posibilitatea de a fi făcut idol, spre rătăcirea fraţilor săi ortodocşi! 

?????!!!!!! 

A se observa că dispoziţia privind re-îngroparea trupului se referă la situaţia în care acesta s-ar fi risipit, în urma rugăciunilor de dezlegare, condiţie pe care Dumnezeu nu a binevoit a o îndeplini, “încăpăţânându-Se” (în continuare) să arate sfânt pe presupusul blestemat. Altfel spus, re-înmormântarea sfinţitului trup al părintelui Gheorghe nici măcar nu respectă, de fapt, o dispoziţie dietară, fie ea şi cuprinsă în zisul „testament” din 28.10, ci reprezintă, încă o dată, un „bizar” exces de zel. 

[Ca o (altă) „curiozitate”, „testamentul” din 28.10 parafrazează Evanghelia, în sprijinul ideii de a se respinge "falsa minune" a nedescompunerii trupului părintelui, dar, din toate câte se găsesc în scrierea sfântă, face aluzie tocmai la... cuvintele arhiereilor şi fariseilor, cerând pază pentru mormântul Domnului! Vezi „Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi” (“Testamentul” din 28.10) versus. „Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi” (Mt, 27, 62-64)] 

Până una, alta: 

Dincolo de orice “studiu” pe texte, şi de textele însele (chiar presupunând- din punctul meu de vedere prin reducere la absurd- că “testamentul” buclucaş, din 28.10, ar aparţine, totuşi, pr. Calciu, care l-ar fi scris- iarăşi din punctul meu de vedere- într-un moment de stranie inconsecvenţă de stil şi perspectivă) realitatea imediată, palpabilă, grăieşte singură, pentru sine. Acelea, care au fost îngropate, erau sfinte moaşte! După cum mărturisesc întâmplări, imagini, oameni. Însă totul a ajuns să arate ca un caleidoscop în care lumea s-a întors cu susul în jos şi onorabile (?!) instituţii şi persoane se joacă de-a “uite sfântul, nu e sfântul”. 

[Nu detaliez cine s-a pretat la acest spectacol nedemn, mi-e silă şi mi-e milă să fac asta. Oricum, cred că prin ceea ce au făcut şi-au deschis atare “socoteli” cumplite cu Cel de Sus încât ar fi superfluu şi chiar indecent să mai fie (re)arătaţi şi comunităţii. Dumnezeu să-i miluiască, pentru rugăciunile sfântului pe care l-au batjocorit.] 

Trebuie să spun că mă învârt în jurul acestui subiect de ceva vreme. În decembrie 2013 habar nu am avut ce se petrece. Dintr-o serie de motive mai mult sau mai puţin bizare nu am televizor şi nici timp să urmăresc decât ocazional ciudăţeniile care se mai petrec în BOR. Doar recent, odată cu înfiinţarea blog-ului şi a contului de fb am devenit mai atentă (nu se ştie pentru câtă vreme, în funcţie de înprejurări). Am aflat, aşadar, de-abia în februarie despre cum… au fost ascunse în pământ moaştele unui sfânt mărturisitor, sub neverosimile pretexte. Am vrut să scriu ceva despre această nebunie colectivă, dar pentru o vreme m-a oprit consternarea. În faţa anumitor lucruri amuţeşti. 

Istoria Bizanţului spune că, la cererea cu totul neruşinată şi neroadă a împăratului Iustinian II Rhinotmetos de a binecuvânta…dărâmarea unei biserici (pe al cărei loc bazileul dorea să ridice o construcţie pentru o demă de la Hipodrom) patriarhul Callinicos i-a răspuns că el nu ştie decât rugăciuni la întemeierea de biserici şi, silit fiind să citească, totuşi, ceva, a citit o rugăciune oarecare, pe care a încheiat-o cu “Slavă Ţie, Doamne, care ai răbdare multă, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor”. După cum comentează istoricul S. B. Daşkov, “Mulţi au considerat demolarea bisericii ca pe o manifestare a esenţei satanice a basileului”. 

Oare ce se citeşte la dosirea în pământ a unui sfânt?! Şi de ce fel de esenţă este o atare faptă? 

Personal, consider că povestea aceasta, a re-îngropării unor sfinte moaşte, sub anume pretexte, o concurează pe cea despre monahul care a copt un ou pe cheie, încât necuratul s-a recunoscut depăşit în ingeniozitatea întru răutate, zicând că el, demonul, doar l-a îndemnat să se lăcomească la oul acela, partea cu coptul pe cheie nefiind, însă, patentul întunecimii sale, ci ideea omului. Cu amendamentul că această comparaţie rezistă doar în privinţa „mărinimiei” implicate, elaborările oamenilor nefiind, în situaţia de faţă, la fel de ingenioase precum tehnologia coacerii oului pe cheie, ci mai degrabă reversul. 

Consider, de asemenea, că s-au depăşit măsuri înfricoşătoare. De mult strigă la Cer lepădarea de harul lui Dumnezeu pe care o facem refuzând înscrierea în sinaxar a noilor mărturisitori şi mucenici care au pătimit în perioada comunistă. Dar… să îngropi cu dinadinsul moaştele unui sfânt mărturisitor! 

Mai consider şi că, dacă Cel de Sus ne va lăsa pradă consecinţelor faptelor de acest fel comise în această biserică locală, onest ar fi să nu am nimic de spus, ci să-mi plec capul şi să îndur binemeritatele urgiile, oricare ar fi ele. 

Îndrăznesc însă, către mila lui Dumnezeu, pururea îmblânzind dreptatea Lui, şi Îl rog, cerând mijlocirile Preacuratei şi ale tuturor Sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori, în ale căror rânduri pomenesc zilnic şi pe Sfântul Gheorghe Calciu, să ne dea minte în capetele ameţite de iluziile lumii acesteia şi să nu pierim aşa, ca proştii, după cât sânge a curs, pentru Hristos, pe pământurile acestea, nu mai departe de veacul trecut. 

Doamne preaînalte, “bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, Căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor”, pe ce “bec” plin de lumină necreată se va mai călca, oare, şi când, şi la ce vor duce toate acestea, până la urmă?

Oana Iftime & Alexandru Iftime

sursa: Apologeticum

O tânără musulmancă, a fost CUSUTĂ la gură şi ochi

O femeie musulmancă a fost cusută la gură şi la ochi de către compatrioţii ei pentru că şi-a declarat dragostea pentru Iisus Hristos.

Știrea de mai jos e mai mult decât șocantă… Ea demonstreaza uneori cat de intolerante pot fi unele religii. In esenta, stirea a fost preluata de pe site-ul de limba araba erspress.com

Iată ce aflăm de acolo:

O fata tanara care se angajase in Palmelkh, Arabia Saudita, a avut indrazneala de a spune “Iisus Hristos este Mântuitorul meu personal”.

Acest lucru i-a infuriat pe multi superiori de la locul ei de munca, asa ca s-a ordonat sa i se coase gura, pentru a o opri sa-si mai exprime public dragostea ei pentru Hristos. In plus, au cusut-o si la ochiul stang, ca un supliment de pedeapsa. Procesul a fost nu numai inuman, dar si neigienic. Firul de plastic cu care a fost cusuta continea substante chimice periculoase, caci singurul scop a fost acela de a provoca in mod intentionat infectie.

Aceasta poveste a fost confirmata de organizatiile pentru drepturile omului, caracterizand-o drept o reflectare a sistemului “mortal” al Arabiei Saudite privind Drepturile Omului, precum si o incalcare flagranta a drepturilor femeilor.

Ceea ce se intampla in Arabia Saudita este mai mult decat scandalos. Credinta fiecaruia, chiar proclamata in gura mare, trebuie sa fie libera; nimeni nu are dreptul si nu ar trebui sa aiba vreodata in impunerea cuiva a credintei sau religiei. Unii musulmani din ziua de astazi (ma refer la cei “ultraortodocsi”) traiesc ca in Evul Mediu si nu pot intelege ce inseamna cu adevarat libertatea.

Izvorul Tamaduirii

Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada. 

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele

Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.

In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma. Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu etimologie necunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea.

Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau.

sursa: www.crestinortodox.ro

Ungaria și-a cerut scuze la ONU pentru Holocaustul din Transilvania

O VESTE EXCEPŢIONALĂ TRECUTĂ

SUB TACERE DE CONDUCEREA ROMÂNIEI!

Anton Lixandroiu, cetăţean american şi român, a obţinut după ani de procese, ca Ungaria să-şi ceară scuze pentru HOLOCAUSTUL săvârşit asupra românilor din Transilvania ca urmare a Dictatului de la Viena. Interesant este că cei de la Bruxelles au spus iniţial că "nu pot lua în considerare cele 2100 de probe trimise Tribunalului Internaţional dat fiind că aceste crime s-au petrecut înainte de înfiinţarea acestui tribunal".

După acest raspuns imbecil, Anton Lixandroiu s-a adresat ONU, cerând ca toţi criminalii judecaţi la sfârşitul celui de al 2-lea Război Mondial, inclusiv Hitler, Mussolini, Horty, să fie reabilitaţi, deoarece aceştia au făcut crime înainte de înfiinţarea Tribunalului Internaţional.

Răspunsul şi rezultatul bombă, a fost că UNGARIA ŞI-A CERUT IERTARE ÎN PLENUL ONU, PENTRU HOLOCAUSTUL DIN NORDUL ARDEALULUI ! O premieră!

În Romania ştirea trecut neobservată, iar analiştii politici au uitat foarte repede să menţioneze acest adevăr istoric.

Probabil ca nu se supere UDMR-ul.

Ungaria și-a cerut pentru prima

dată scuze la ONU pentru Holocaust

Ungaria și-a cerut scuze pentru prima dată la Organizația Națiunilor Unite pentru responsabilitatea pe care a avut-o în cadrul Holocaustului, a declarat ambasadorul ungar la ONU Csaba Korosi, citat de MTI.

"Le datorăm scuze victimelor pentru că statul ungar a fost vinovat pentru Holocaust. În primul rând, pentru că nu a reușit să-și protejeze cetățenii săi și, în al doilea rând, pentru că a ajutat și a furnizat resurse financiare pentru comiterea unei crime în masă", a declarat Csaba Korosi în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul ONU din New York. "Instituțiile statului ungar de la acea vreme au fost responsabile pentru Holocaust. Scuzele exprimate astăzi de statul ungar trebuie să devină parte a memoriei și identității naționale", a mai spus oficialul.

Surse: Dorel Haraga, HotNews.ro, cotidianul.ro

Despre ezoterism

Oamenii sunt lumina

Sfantul Mucenic Gheorghe

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.

In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat, a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.

Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.

Sfantul Gheorghe in iconografie

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

Sfantul Gheorghe ca ocrotitor

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat "Ordinul St. George", iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.


www.crestinortodox.ro

HRISTOS A INVIAT!

Lumina Sfanta

Sambata Mare

“Moartea de martir de bunăvoie a Apostolilor e cea mai bună dovadă a Învierii şi cea mai elocventă dovadă istorică. Sînt două teme care se susţin: Învierea a dat credinţa puternică a Apostolilor, tocmai după ce credinţa lor scăzuse pînă la mîhnire, iar a doua, moartea Apostolilor pentru Numele lui Hristos confirmă Învierea.
Ce a intervenit ca să schimbe frica Apostolilor în entuziasm pînă la moarte? Învierea. Învierea lui Hristos nu e numai un fapt metafizic, un fapt supranatural, învelit în nesiguranţă, în presupuneri, ci e un fapt istoric. […]
Lumea s-a transformat pentru că nişte simpli pescari din Galileea, greoi cu mintea, au văzut cu ochii lor Învierea Fiului lui Dumnezeu. Ei au avut puterea de a aduce la picioarele crucii pe filosofii păgîni, care ţineau în mîini cultura lumii, pe senatori, pe toţi oamenii mari ai zilei şi pe preoţii templelor păgîne. Ei au răsturnat pe zeii milenari de pe Muntele Olimpului tot cu simplele cuvinte: «A înviat Hristos, noi L-am văzut după Înviere…» […] Ei au propovăduit cu inima, cu entuziasmul pe care îl dă adevărul. […]
Tăria creştinismului stă pe această puternică temelie: a înviat Hristos, vom învia şi noi pentru o viaţă veşnică, deci trebuie să luptăm pentru a o cîştiga şi a nu face zadarnică ispăşirea lui Hristos, căci El a ispăşit pentru fiecare om.
Noi nu L-am văzut pe Iisus înviat, dar cînd Apostolii L-au văzut înviat şi cînd, pentru această susţinere că L-au văzut, au primit o viaţă de cerşetori prigoniţi şi moartea chinuită pe care chiar o propovăduiau, cum putem să ne mai îndoim de adevărul Învierii şi să nu strigăm, cu toată puterea sufletului nostru: «HRISTOS A ÎNVIAT!» ?
Olga Greceanu, Meditaţii la Evanghelii


 Acesta e motivul, preadulce Iisuse, pentru care magii veniţi în Betleem ţi-au adus Ţie Celui abia născut nu numai aur ca unui împărat şi tămâie ca unui Dumnezeu, ci şi smirnă ca unui mort (Mt. 2, 1-12). Acesta e motivul pentru care sabia va trece prin inima mea, cum a proorocit Simeon (Lc. 2, 35). Acesta e focul pe care ai venit să-l arunci pe pământ, cum ai învăţat Tu Însuţi (Lc. 12, 49). Căci mai arzătoare decât focul este pentru o mamă iubitoare de copii moartea Copilului ei Unul-Născut. Puţin mai lipseşte şi salutul lui Gavriil se ridică împotriva mea, căci acum Domnul nu mai este cu mine, precum mi-a vestit acela (Lc 1, 28), ci Tu acum fără suflare eşti între cei morţi şi cercetezi cele mai dinauntru ale iadului (Rm. 10, 7; 1 Ptr. 4, 6; Ap. 1, 18), iar eu respir aerul şi sunt între cei vii. Şi nu înţeleg pentru care lucru ai fost omorât. Căci virtutea Ta a acoperit cerurile, potrivit lui Avacum (3, 3) şi acum zaci fără chip, Tu Cel frumos între fiii oamenilor (Ps. 84,3) şi eşti îngropat fără slavă în pământ, Tu Cel a Cărui slavă o povestesc cerurile (Ps. 18, 1). Şi un mormânt săpat în piatră Te poartă pe Tine, pe Care Daniel Te-a văzut piatră tăiată din munte fără mână de om (Dn. 2, 34-35). Nepătimitor Te-a arătat naşterea aşa cum în rug (ul nears; Is. 3,2) se arată dumnezeiasca Ta unire cu oamenii, aşa cum în Iosif (Fc. 37,19 sq.) s-a arătat uneltirea iudeilor şi în Isaac (Fc. 22, 1 sq.) asemănarea morţii Tale. Rămâne, aşadar, semnul lui Iona (Mt. 12, 39; 16, 4), Taina Învierii Tale.
Vai mie! Că zaci mort în piatră, Cel ce ridici din pietre pe copiii lui Avraam (Mt. 3, 9). Căci şi atunci când pietrele s-au despicat din pricina patimii Tale mântuitoare (Mt. 27, 51), mulţi n-au crezut în numele Tău. Tu, Care ai spus că n-ai unde să-Ţi pleci capul (Mt. 8, 20) iudeilor pe care i-ai numit vulpi din pricina gândurilor lor viclene, Ţi l-ai plecat murind pe cruce, găsind cu recunoştinţă aşternută ca un pat credinţa tâlharului (Lc. 23, 39-43). „M-a privit soarele”, să-ţi spună cea care cântă (Cânt 1, 6); „Apus-a soarele, încă fiind miezul zilei”, să-mi spună Ieremia (15, 9)! Da, căci mâhnirea a cuprins şi soarele simţit, atunci când a lipsit soarele gândit cu mintea (spiritul). Da, pietrele au suferit despicare (Mt. 27, 51) şi împreună cu ele e în primejdie să se despice şi mintea mea. O, Trup sfânt, care te-ai închegat din sângele meu mai presus de fire; căci vechea mea datorie a fost pe deplin plătită. Pentru aceasta, Stăpâne, ai plecat cerurile şi ca o ploaie ai pogorât pe pământ (Ps. 71, 6) ca să suferi şi moarte. El va scula şi trupurie sfinţilor adormiţi (Mt. 27, 52), dar mă va omorâ pe mine, care Te-am născut. De ce acestea, Copile preadorit? Căci fără vătămare s-au amestecat cele neamestecate şi focul cel nematerial al Dumnezeirii nu a ars măruntaiele mele; dar acum alt foc mistuie înăuntrul meu toate şi vatămă miezul inimii. Peţiri de bucurie am primit odinioară prin înger şi am şters orice lacrimă de pe faţa pământului; dar această durere se îngraşă numai din lacrimile mele. Ştiu că Te-ai pogorât la iad, dezlegând sufletele încuiate acolo, dar smulge împreună cu ele şi sufletul meu de aici, netrecând pe lângă mine pentru că sunt un mort care răsuflă.
O, mortule gol şi Cuvinte al Dumnezeului Celui Viu, de bunăvoie Te-ai lăsat osândit să fii înălţat pe cruce, ca pe toţi să-i atragi la Tine Însuţi (In. 12, 32)! Care oare dintre mădularele trupului Tău a rămas scutit de pătimire?
O, creştet al meu dumnezeiesc, rănit de spini şi pe care i-ai înfipt şi în inima mea!
O, cap sfânt şi împodobit, care odinioară n-aveai unde să te pleci şi să te odihneşti, acuma te-ai plecat numai spre mormânt şi te odihneşti, cum spunea Iacob (Fc. 49, 9), ca un leu!
O, capul meu drag şi iubit, lovit cu trestie (Mt, 27, 30), ca să îndrepţi trestia stricată de cel rău şi ajunsă departe de rai!
O, obraji care aţi primit palme (Mt 26, 67)!
O, gură asemenea unui fagure de miere, deşi ai gustat amărăciunea fierii şi ai băut oţetul cel iute (Mt 27, 34-48)!
O, gură, în care nu s-a găsit vicleşug, chiar dacă un sărut viclean te-a prădat morţii (Mt. 26, 49)!
O, mâini, care l-aţi plăsmuit pe om şi acum sunteţi pironite pe cruce şi întinse-n iad, care atingeţi mâna care s-a atins odinioară de pom (Fc. 3, 1-3) şi sculaţi din cădere pe Adam întreg!
O, coastă străpunsă de suliţă (In. 19, 34), din pricina strămoaşei care a fost plăsmuită din coastă (Fc. 2, 21-25)!
O, picioare, care aţi umblat pe ape ca pe uscat şi aţi sfinţit curat firea curgătoare!
Vai mie, Fiule mai vechi decat Maica Ta! Ce tânguiri funebre şi ce imne de îngropare îţi voi cânta? Numai sunt vasul cu mană, căci mană hrănitoare de suflet s-a vărsat acum în mormânt. Nu mai sunt rugul nears, căci sunt cu totul mistuită de focul gândit cu mintea al îngropării Tale. Nu mai sunt sfeşnicul de aur, căci lumina a fost pusă sub obroc (Mt. 5, 15)! Ce multe sunt lucrurile mari pe care mi le-ai arătat (Lc. 1, 49)! Din toate generaţiile m-ai ales. Ai limpezit pentru mine glasurile prorocilor. Vrând să cobori din cer precum Însuţi ştii, ai aşteptat venirea mea în lume, neavând vas vrednic să primească Dumnezeirea Ta. Numai Ţie, chiar înainte de zămislirea mea, m-au făgăduit mireasă născătorii mei. Am fost adusă la lumina vieţii şi am rămas doar pentru foarte scurtă vreme cu părinţii mei, căci dupa ce am fost înţărcată de la sâni de lapte, am fost înţărcată şi de părinţi, şi am fost adusă întreagă Ţie întreg, şi am fost închinată la templu ca una care aveam să mă fac templu preacurat Ţie. Tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Tu m-ai luat şi m-ai hrănit printr-un înger şi, precum spune David, pâinea îngerilor a mâncat omul (Ps. 77, 25)! Am văzut înger întâi-stătător vorbind cu mine ca şi cu o Doamnă; pe care văzându-l mai înainte Zaharia a surzit şi i s-a împiedicat limba (Lc. 1, 5. 59-63; 3, 2). S-a veselit şi un prunc (Ioan) în pântec şi a răspuns săltând salutării, închinându-se Ţie Celui purtat în pântecul meu (Lc. 1, 41)! Ai dezlegat întru mine legile firii. Te-ai zămislit fără sămânţă, precum ştii, şi după naştere m-ai păzit fecioară. M-ai făcut mamă ce se veseleşte de copilul ei (Ps. 112, 9), potrivit (lui David, a) celui ce este din pricina mea părinte al lui Dumnezeu, şi mai presus decât toate fiicele, cum a proorocit Solomon (Pr. 31, 29). Deşi sunt săracă, împăraţi mi-au dat închinăciune cuvenită din partea unor robi. Mai largă decât cerurile m-ai arătat pe mine, din care a răsărit Soarele slavei. Şi ca sa las de-o parte celelalte lucruri uriaşe din jurul meu, m-ai făcut fericită în toate generaţiile (Lc. 1, 48) şi ai rânduit ca prin mine să se umple lumea de sus. Nu ştiu cum s-au amestecat acestea şi miere mi se face din pelin. Căci acum sunt împinsă să mor şi să mă îngrop împreună cu Tine, şi până la iad să cobor lacrimile. Oare nu pentru mine s-a spus mai dinainte: părăsită va fi fiica Sionului ca un cort în vie (Is. 1, 8). Căci iată zdrobit zace strugurele curat al vieţii, care şi-a golit sângele de-viaţă-purtător ca un vin veselind inimile credincioşilor (Ps. 103, 16). Vai, cum această piatră rece, lovită ca de un fier de braţul Tău tare, trimite scântei gândite cu mintea (spirituale) în inima mea! De ce nu mi se rupe şi pieptul şi să nu-Ţi sap în piatra lui un mormânt mai tainic, ca să te primesc iarăşi în măruntaiele mele şi să Te îngrop în inima mea? Scoică tainică sunt nedesprinsă de stânca care poartă mărgăritarul meu sădit în mine de un fulger luminat de Dumnezeu.
O, ce lucruri văr acum în locul acestora! O stea nouă luminând ca ziua a fost lucrată la naşterea Ta de măreţia Ta, şi cerul Te vestea în ascuns pe Tine Cel Născut, dar azi ai ascuns chiar şi soarele cel simţit, aducând noapte în mijlocul zilei (Mc, 15, 33) şi mustrându-i pe necredincioşi. Steaua a adus acolo nişte perşi care şi-au plecat genunchii înaintea Ta, iar aici frica de ucigaşii de Dumnezeu i-a indepărtat chiar şi pe cunoscuţi şi prieteni. Acolo a fost aducere de daruri şi închinăciune, aici împărţirea hainelor, batjocura şi cununa de ocară. Acum iudeii, care mai înainte ceruseră semn din cer (Lc. 11, 29-32; Mt. 12, 39-41), să vadă un soare întunecat şi lumina ascunsă de cei vrednici de întuneric. Acum şi acel templu neînsufleţit Te plânge după obiceiul iudaicesc; căci aşa cum, atunci când cineva hulea împotriva Lui Dumnezeu, iudeii îşi sfâşiau veşmintele, aşa şi acesta îşi sfâşie ca pe o cămaşă catapeteasma (Mt. 27, 51) văzându-Te maltratat de luptătorii împotriva Lui Dumnezeu. Se zguduie şi pământul cutremurându-se (Mt. 27, 51), pătimind şi el patima Ta. Dar unde e mulţimea de cinci mii de bărbaţi pe care ai hrănit-o în chip minunat (Mc. 6, 44), pentru că singur Iosif a îndrăznit la Pilat şi a cerut trupul Tău ca să nu rămână neîngropat (In. 19, 38). Unde sunt cetele neputincioşilor pe care i-ai vindecat de mulţime de boli sau pe care i-ai sculat chiar din iad, pentru că singur Nicodim (In. 19, 39) a scos piroanele din mâinile şi picioarele Tale şi, coborându-Te întreg de pe lemn, Te-a pus cu durere în braţele mele, care Te-au purtat odinioară cu bucurie, pe când erai Prunc. Căci aceste mâini ale mele, care Ţi-au slujit mai înainte, când erai Prunc, Îţi slujesc şi acum ca unui Îngropat. O, amară îngropare! Pentru ca Tu Cel ce dai morţilor viaţă stai mort înaintea ochilor mei. Şi eu, care odinioară ţi-am slujit cu scutecele prunceşti, acum mă tulbur făcând cele de înmormântare.
Te-am spălat cu apă blândă şi acum mă umplu de lacrimi fierbinţi. Te purtam în braţele mele de mamă săltând şi jucându-Te ca pruncii, şi acum Te port pe aceleaşi braţe, dar fără suflare şi zăcând între cei morţi. Odinioară buzele îmi erau rourate de buzele Tale dulci ca mierea şi rourate. Atunci puteam fi numită fericită pentru căm-am arătat născătoarea Făcătorului meu, acum, dimpotrivă, nu pot fi decât nenorocită pentru că mă îngrijesc de îngropăciunea Fiului meu. Acolo am scăpat de dureri la naştere, aici primesc dureri prin îngropare. În chip cuvenit pruncilor, de multe ori Te-am adormit la piept, iar acum dormi tot acolo, în chip cuvenit morţilor. Îl fericesc pe Simeon care din braţele mele Te-a primit în templu; căci dacă prorocii mi-au prorocit cele făcătoare de bucurie şi ale slavei, el singur mi-a prezis cele de mâhnire şi ale întristării (Lc. 2, 25-35)!
Cum ai îndurat să fii scuipat, Tu Care ai înnoit ochii prin scuipat (In. 9, 1-41)? Cum ai suportat palme, Tu Care ai biciuit cu funia pe cei ce vindeau cele dumnezeieşti şi ai răsturnat mesele lor (Mt. 21, 12-13)? Cum ai suportat o moarte fără vină, Fiule fără păcat? Ţi-au fost rănite mâinile şi picioarele, dar piroanele Tale le-am cunoscut trimiţând durerile lor în mijlocul sufletului meu. Ţi-a fost împunsă coasta, dar şi inima mea a fost împunsă împreună cu Tine. Am fost împreună răstignită odată cu chinurile Tale, am murit odată cu patima Ta şi mă îngrop odată cu îngroparea Ta. Căci ce mai contează pentru mine viaţa mea dacă nu mai eşti Tu, Făcătorul meu şi Fiul meu dorit?
Dar unde e ceata ucenicilor să plângă împreună cu mine, cea distrusă de suferinţă? Păstorul a fost bătut şi oile s-au risipit (In. 10, 1-30). Dormi, capul meu, şi mâinile şi picioarele Tale rămân nelucrătoare. Şi alţii când mor îşi pleacă capetele lor, dar mai înainte îşi dau duhul. Tu însă, dimpotrivă, Ţi-ai plecat mai întâi capul, apoi, poruncind morţii să vină, Ţi-ai dat duhul (Mt. 27, 50; In 19, 30). De aceea nu Ţi s-au zdrobit fluierele picioarelor (In. 19, 36), pentru că nici odinioară mielului junghiat nu i se zdrobea niciun os (Iş. 12, 46). Închinându-mă patimilor Tale, sărut şi restul trupului Tău. Iau apa care a curs din coasta Ta, prin care mi se întipăreşte baia naşterii din nou. Iau şi sângele care curge împreună, care e icoana botezului prin martiriu (Mc. 10, 38), care l-a sfinţit pe tâlharul cel recunoscător, botezându-l şi pe el prin botezul morţii Tale. O, acea amară gustare a lemnului care a făcut ca din pământ să ne întoarcem iarăşi în pământ. Tu însă deşi n-ai fost plămădit din pământ, n-ai fost creatdin ţărână, nici n-ai făcut vreo neascultare, căci Tu Însuţi eşti Plăsmuitorul, Tu Însuţi eşti Creatorul, Tu Însuţi eşti Cel ce ai dat porunca Ta drept lege făpturii, şi atunci ce este comun între Tine şi moarte? Ce unire este între mormânt şi Viaţa Însăşi? Ce părtăşie este între tronul din cer şi mormântul de pe pământ? Acolo şezi împreună cu Tatăl, aici eşti îngropat împreună cu făptuirea. Generaţia adulteră Ţi-a dat rele în locul celor bune. Acum arunci mărgăritarul înaintea porcilor; acum pui cele sfinte înaintea câinilor (Mt. 7, 6). Acum un lemn este pus în pâinea dumnezeiască (cf. Ir. 11, 19). O, turbarea iubirii de arginţi de care a bolit Iuda, căci n-a câştigat arginţi, ci ură de oameni. Căci dacă era iubitor de arginţi, de ce a mai venit la Cel ce fericeşte pe cei săraci (Mt. 5, 1)? Şi de ce s-a arătat aestecând cele de neamestecat? O, negrăită economia Ta, Stăpâne! Cine Te va lăuda după vrednicie pe Tine? Cine Te va plânge după cuviinţă ca pe un mort? Dar zideşte-Ţi în trei zile, precum ai zis (In. 2, 19), templul (trupul) pe care Tu Însuţi l-ai dărâmat. Acesta e rezumatul cuvintelor, pentru că nu am nici imne vrednice, nici tronuri cuvenite să-Ţi ofer Ţie, măresc faptele Tale, ca Unul care toate întru înţelepciune le-ai făcut (Ps. 103, 25)


 „Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine”, autori: Sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Simeon Metafrastul, Monahul Epifanie; Ed. Deisis, Sibiu 2007

 sursa: www.razboiintrucuvant

Pricesne

Prohodul Domnului

Vinerea Mare - moartea si ingroparea Domnului

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei,  afirma parintele Dumitru Staniloe. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii".

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

sursa: www.crestin.ortodox.ro

Joia din Saptamana Patimilor

Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci

Joia din Saptamana Patimilor este cunoscuta ca fiind ziua in care se citesc cele 12 Evanghelii si se scoate Sfanta Cruce in naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii are loc dupa citirea Evangheliei a V a, atunci cand preotul spune: "Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape". Sfanta Cruce ramane in mijlocul bisericii pana vineri, cand este readusa in Sfantul Altar.

La Ierusalim, incepand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfanta Cruce. Procesiunea incepe de la Pretoriu si se termina la Sfantul Mormant. Credinciosii strabat drumul pe care Mantuitorul a purtat Crucea Rastignirii.

Joia Patimilor - scoaterea Sfantului Agnet pentru impartasirea bolnavilor

In cadrul Proscomidiei din Joia Mare, pe langa Sfantul Agnet care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Joia Patimilor - sfintirea Sfantului si Marelui Mir

Joia Patimilor este si ziua in care are loc sfintirea Sfantului si Marelui Mir, materia sfintita care se foloseste la Taina Mirungerii, sfintirea bisericilor, sfintirea altarelor, a antimiselor si pentru reprimirea in Ortodoxie a celor cazuti de la dreapta credinta. Mentionam ca sfintirea Sfantului si Marelui Mir nu se savarseste in Joia Patimilor fiecarui an, ci doar atunci cand se constata ca nu mai exista Mir pentru un an de zile.

In Joia din Saptamana Sfintelor Patimi praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos, Cina cea de Taina in cadrul careia Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vanzarea Domnului.

Spalarea picioarelor ucenicilor

In amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, exista obiceiul ca in Joia din Saptamana Patimilor, in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual primeau un fel de "certificat de inchinator la Locurile Sfinte".

Spalarea picioarelor ucenicilor este o invitatie la smerenie, slujire, daruire pentru ceilalti pana la jertfa.

Cina cea de Taina si instituirea Sfintei Euharistii

In cadrul Cinei de Taina a fost instituita Sfanta Euharistie. Cina cea de Taina a avut loc dupa spalarea picioarelor de catre Mantuitorul Iisus Hristos. Facem precizarea ca pentru poporul evreu Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la libertate. In amintirea acestui eveniment, fiecare familie iudaica sacrifica un miel si-l mananca cu azima (paine nedospita, deoarece nu au avut timp sa lase aluatul sa creasca) si ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei indurate ca robi, iar ierburile amare semnifica viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene.

Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile era o prefigurare a lui Hristos, Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si Se ofera ca hrana pentru viata vesnica.

La aceasta Cina, Mantuitorul Se daruieste pe Sine sub chipul painii si al vinului. S-a daruit si continua sa Se daruiasca in cadrul fiecarei Liturghii.

Rugaciunea din gradina Ghetsimani

Dupa Cina, Hristos merge impreuna cu ucenicii Sai in gradina Ghetsimani. Se roaga inainte de Patimile Sale pentru Sine, pentru Apostoli si pentru toti credinciosii: "Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca, precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui… Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat ca sa fie una precum suntem si Noi… Dar nu numai pentru ei Ma rog, ci si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede in Mine, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis".

In gradina Ghetsimani Mantuitorul supune vointa Sa omeneasca celei dumnezeiesti. Acest lucru reiese din cuvintele: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti" (Matei 26, 39). Este momentul in care "Iisus s-a cununat in duh cu moartea", dupa cum marturiseste parintele Staniloae. Prin ambele vointe Hristos a dorit mantuirea noastra: prin cea dumnezeiasca binevoind impreuna cu Tatal si cu Duhul, iar prin cea omeneasca facandu-Se ascultator Tatalui. Asa a indreptat firea noastra in Sine si prin ea si pe cea din noi.

Ceea ce s-a petrecut in acea noapte la Ghetsimani, ramane pentru noi model si putere spre izbavire. Dupa cum Hristos a intarit vointa omeneasca in directia celor dorite de Dumnezeu, asa se intampla si cu cei care cer cu credinta "faca-Se voia Ta precum in cer asa si pe pamant".

Tot astazi ne aducem aminte si de vanzarea Domnului, pomenita si la Denia din Sfanta si Marea Miercuri. Iuda vanzatorul este pus in oglinda cu femeia pacatoasa. Aceasta, desi era o prostituata, datorita pocaintei si iubirii Sale fata de Hristos se mantuieste. In vreme ce Iuda, lipsit de pocainta, ajunge tradator.

sursa :www.crestinortodox.ro

Saptamana Patimilor - Miercurea Mare

MIERCURI este pomenirea femeii celei pacatoase, care afland ca Mantuitorul se afla in casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir inmiresmat, de mare pret, ca sa-l toarne pe capul lui Iisus Hristos, iar cu parul capului ei stergea lacrimile ce-i picau din ochi pe picioarele Domnului.

",Fiind Iisus in Betania, in casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, avand un alabastru cu mir de mare pret, si l-a turnat pe capul Lui, pe cand sedea la masa.

Si vazand ucenicii, s-au maniat si au zis: De ce risipa aceasta? Caci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii sa se dea saracilor.

Dar Iisus, cunoscand gandul lor, le-a zis: Pentru ce faceti suparare femeii? Caci lucru bun a facut ea fata de mine. Caci pe saraci totdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna. Ca ea, turnand mirul acesta pe trupul Meu, a facut-o spre ingroparea Mea.

Adevarat zic voua: Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va spune si ce-a facut ea, spre pomenirea ei.

Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducandu-se la arhierei, a zis: Ce voiti sa-mi dati si eu Il voi da in mainile voastre?

Iar ei i-au dat treizeci de arginti.”(MATEI 25,6-15)

Miercurea Mare ne apropie si mai mult de Sfintele Pasti, astfel ca Biserica a randuit sa luam aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfranate, instrainate de Dumnezeu care aducand in aceasta zi, cu mare cainta, smerenie si cu multe lacrimi, mir de mare pret si ungandu-L pe Hristos, devine mironosita si cel al lui Iuda Iscarioteanul, ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vandut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida. Vanzarea facuta de Iuda a facut ca, mai tarziu, Sfanta Traditie a Bisericii sa randuiasca ziua de miercuri ca zi de post, alaturi de vineri, ziua in care Iisus a fost rastignit, acestea fiind cele doua zile ale saptamanii in care crestinii trebuie sa posteasca de-a lungul intregului an. 

surs: www.crestinortodox.ro