Articolul de mai jos dă în vileag în mod remarcabil manipulările
întreprinse de Patriarhul Bartolomeu în apărarea acțiunilor sale din Ucraina.
Deși remarcasem și eu că singura sursă mai credibilă, Scrisoarea Patriarhilor
Răsăriteni din 1663/4, nu este citată de la sursă, nu credeam că este
prezentată atât de distorsionat. Practic ne confruntăm cu o avalanșă de citări
după citări până la textul original măsluit. La un astfel de nivel și pe o
problemă atât de importantă este inadmisibilă abordarea aceasta pompieristică.
Aceasta nu dovedește decât lipsa de caracter și înclinația spre fals și
scamatorie în credință din partea Patriarhiei Ecumenice, care mai are și
pretenția de lider absolut. Am ajuns ca prin reprezentanții oficiali Ortodoxia
să fie batjocorită fără limite, iar cei care îi critică să fie luați peste
picior.
Un fapt demn de semnalat este că nici Patriarhia Română nu este departe.
Numai dacă am lua în considerare decizia Sinodului nostru cu privire la schisma din Ucraina am constata impostura și trădarea fără rușine a Ortodoxiei și a
intereselor românești. În ea este adusă în discuție schisma din Bulgaria
rezolvată de curând, deși ar fi un contra-exemplu pentru că a fost soluționată
tocmai pe dos decât în Ucraina. Bătaie de joc?! Iar propunerea cu privire la
românii bucovineni din Ucraina și la înființarea unui Vicariat reprezintă, de
fapt, o abandonare definitivă a lor, o recunoaștere a jurisdicției Mitropoliei
Ucrainei asupra acestor teritorii românești, care ar trebui să aparțină
bisericește de BOR.
Este îmbucurător că mai există voci autentice, care să apere curăția
Ortodoxiei și practica ei, că avem o nădejde când ne punem întrebarea: „Când va
veni Fiul Omului, va mai găsi oare credință pe pământ?”. În continuare se poate
convinge oricine este de bună credință de graiul de balaur din gura
Patriarhului Bartolomeu și se poate poziționa corect față de intențiile lui
necinstite.
__________________________________________________________________________