Noua ecleziologie papistă introdusă în Biserica Ortodoxă (II)

- Opoziția formulată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse - 

Problemele ridicate de instituirea recentă a unei structuri bisericești autocefale de către Patriarhia Ecumenică în Ucraina nu sunt noi, ci doar împinse dincolo de orice limită admisibilă. Atât statutul formațiunilor schismatice conduse de Filaret și Macarie, cât și pretențiile de supremație ale Constantinopolului au fost formulate cu mult timp în urmă și combătute la nivel sinodal de Biserica Ortodoxă Rusă încă acum 11 ani, din 2008.

Insemnătatea acelei decizii a fost remarcată de presa rusă, care a scos-o în evidență. Este importantă pentru orice creștin pentru că formulează foarte limpede erorile promovate de fanarioți. De aceea redăm și noi această hotărâre, traducând pasajele relevante.

Rezoluția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

„Despre unitatea Bisericii”

Moscova, 24-29 iunie, 2008

„În această zi a Biruinței Ortodoxiei, nădejdea și rugăciunea noastră arzătoare este ca amenințarea actuală la adresa unității ortodoxe să fie depășită repede și intrigile dușmanilor Bisericii să fie zădărnicite fără menajamente.

    

[…] Mărturisirea ortodoxă de credință în Sfânta Treime cere din partea fiecărui creștin un efort atletic-ascetic cu scopul de a păstra darul prețios al unității, care se întinde dincolo de granițele existente, separările politice și toate diferențele umane obișnuite.

Această „taină a unității” și această „unire a armoniei inseparabile”, de care vorbește Sfințitul Mucenic Ciprian al Cartaginei, trebuie păstrată cu atenție. Prin pierderea unității Bisericii este pierdută și credința adevărată. „Este posibil ca cineva care nu păstrează unitatea Bisericii să creadă că păstrează credința?” întreabă Sfințitul Mucenic. „Se poate ca cineva care se opune și acționează împotriva Bisericii să nădăjduiască să fie cumva în interiorul Bisericii?” (Despre unitatea Bisericii).”

Biserica Rusă a trecut prin multe necazuri, cele mai grele fiind aduse de perioada bolșevică și răsturnarea regimului țarist. În anul 2008, la 90 de ani de la instalarea comunismului, sunt comemorați noii mucenici din această perioadă, prin rugăciunile cărora Biserica a fost păzită de Dumnezeu.

Sunt aduse mulțumiri deosebite celor care au contribuit la refacerea unității bisericești a rușilor, în special Mitropolitului Laur al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (ROCOR), care a contribuit la restabilirea comuniunii cu Biserica Rusă. Consecințele separării care persistă vor fi abordate la un viitor Sinod plenar și deocamdată sunt chemați la comuniune cei care nu au acceptat restabilirea unității.

În anul celei de a 1020-a aniversări a botezului rușilor, Sinodul slăvește pe Dumnezeu pentru creștinarea adusă prin Prințul Vladimir, care a fost sursa culturii creștine a poporului rus. Este propusă cinstirea Prințului Vladimir de către conducerea politică a Rusiei, Ucrainei și Belaruslui prin sărbători publice.

„Cu mulțumire adusă lui Dumnezeu, Sinodul dă mărturie că Biserica Ortodoxă Ucraineană, care se auto-guvernează, înzestrată cu drepturi de autonomie largă, își duce în mod reușit slujirea sa mântuitoare, suportând condițiile dificile ale atacurilor din poziția structurilor schismatice și a puterilor politice care le sprijină. Ea rămâne adevărata Biserică a poporului ei, păstrând în același timp unitatea duhovnicească cu întreaga Biserică Rusă, fără să gândească geneza și originea ei în lipsa legăturii cu vechiul și sfântul Kiev, tronul original al Întâistătătorilor ei.

Membrii Sinodului își exprimă susținerea față de poziția curajoasă a Preafricitului Mitropolit Vladimir de Kiev și a toată Ucraina, arhiereii, preoții, monahii și mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care apără fundamentele canonice ale vieții bisericești. […]

Sinodul a lăudat eforturile depuse de Biserica Ortodoxă Ucraineană de a depăși schisma prin dialog cu cei care s-au depărtat de comuniunea cu ea. La baza acestui dialog stă credincioșia față de tradiția canonică a Bisericii și dorința de a întoarce la comuniunea bisericească pe cei care s-au rupt de unitatea mântuitoare. Interferența forțelor politice în acest proces este inacceptabilă.

Membrii Sinodului Episcopilor sprijină unanim declarația Preafericitului Mitropolit Vladimir că revizuirea statutului canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar fi neroditoare pentru viața bisericească contemporană din Ucraina. O astfel de revizuire nu ar trebui să devină un instrument de consolidare a Bisericii în condițiile în Care societatea ucraineană este polarizată între Est și Vest. O astfel de evoluție a evenimentelor ar crea o amenințare la adresa integrității statului ucrainean, a cărei bunăstare este dorită de toți fiii Sfintei Rusii.

Sinodul își exprimă solidaritatea și față de credincioșii din Moldova și Estonia, unde lumea bisericească a fost invadată (în Rep. Moldova este o situație de genul: hoțul strigă hoții!, n.n.) de acțiunile unor forțe interne și externe prin crearea unor jurisdicții paralele ale altor Biserici Locale. Facem apel la frații și surorile noastre să stea tari în credință și să păstreze legea canonică, să depășească cu răbdare disensiunile care au apărut. […]

Există amenințări la adresa unității bisericești nu doar în interiorul granițelor Bisericii Locale Ruse, ci și în viața Ortodoxiei ecumenice. Ele au venit în primul rând din tentativele neglijente de a revizui fundamentele vechi de multe secole ale relațiilor bisericești, depozitate în sfintele canoane ale Bisericii.

Prețuind unitatea cu toate Bisericile Ortodoxe Locale și în special cu Biserica Mamă din Constantinopol, cu care este legată inseparabil moștenirea Sfintei Rusii prin legături vechi de secole, Sinodul își exprimă adânca îngrijorare în legătură cu tendința de revizuire a tradiției canonice, manifestată în declarații și acțiuni ale unor reprezentanți ai Sfintei Biserici de Constantinopol.

Bazându-se pe înțelegerea canonului 28 al Sinodului IV Ecumenic, care nu este împărtășită de întreaga Biserică Ortodoxă, acești ierarhi și teologi dezvoltă un concept ecleziologic nou, care constituie o provocare la adresa unității ortodoxe generale.

Potrivit acestui concept: (A) o Biserică Locală este privită ca aparținând Ortodoxiei universale doar când rămâne în comuniune cu Tronul de Contantinopol; B) Patriarhia de Constantinopol deține dreptul exclusiv de jurisdicție bisericească în toate țările din diaspora ortodoxă; C) în acele țări, Patriarhia de Constantinopol reprezintă singură opiniile și interesele tuturor Bisericilor Locale în fața autorităților guvernamentale; D) orice ierarh sau cleric care slujește dincolo de granițele teritoriului canonic al Bisericii Locale cade în jurisdicția Constantinopolului, chiar dacă nu-și dă seama și rezultă, dacă se dorește, că poate fi primit în această jurisdicție fără nici o scrisoare canonică de eliberare (după cum s-a întâmplat în cazul fostului Episcop Vasile de Serghievo); E) Patriarhia de Constantinopol dictează granițele geografice ale Bisericilor și, dacă opinia ei nu coincide cu opinia altei Biserici pe o anumită temă, își poate stabili propria jurisdicție pe teritoriul acestei Biserici (cum s-a întâmplat în Estonia); F) Patriarhia de Constantinopol determină unilateral care Biserică Locală poate și care nu poate participa la evenimente inter-ortodoxe. […]

Având în vedere că toate aceste subiecte menționate mai înainte pot primi o rezoluție finală doar la un Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, acest Sinod [al Bisericii Ortodoxe] face apel la Sfânta Biserică de Constantinopol, fiind așteptată o considerare generală ortodoxă a acestor inovații menționate mai înainte, să fie rezervată și să se abțină de la pași care ar putea sparge unitatea ortodoxă. Aceasta privește îndeosebi tentativele de revizuire a granițelor canonice ale Bisericilor Ortodoxe Locale. […]

Impunerea opiniilor personale ale unei persoane individuale sau a unui grup de persoane asupra tuturor celorlalți membri ai Bisericii conduce la dezbinare. În acel moment, cei care sunt în dezacord sunt afurisiți pentru trădare împotriva Ortodoxiei și pentru că s-au depărtat de Adevărul mântuitor. […]

Este crucial să profităm de oportunitățile furnizate de structura sinodală a vieții bisericești – Sinoadele Episcopale și Sfintul Sinod – pentru a depăși dezacodrul și a discuta subiectele care preocupă conștiința credincioșilor. Conferințele și mesele rotunde pe subiectele bisericești interne și discuțiile în presa ortodoxă pot juca un rol important de susținere în ajutorarea lucrării acestor organe bisericești. Rezultă și că ar trebui dată atenție formării unei culturi intelectuale și unui climat moral al discuțiilor bisericești pe diferite probleme. […]

+Alexy II,

Patriarh al Moscovei și a toată Rusia

*      *      *      *      *      *      *

Membrii Prezidiului Sinodului Episcopal (15)”

Așa cum se menționează și în această decizie, doar un Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe poate discuta și rezolva problemele ridicate de criza ucraineană într-un mod care să nu fie părtinitor și care să fie liber de sentimente partizane.

Având în vedere că pretențiile Fanarului de a putea stabili granițele celorlalte Biserici Locale Ortodoxe s-au cristalizat și mai tare, discuția asupra ce înseamnă o Patriarhie și ce relații se stabilesc între Bisericile Autocefale este mai profundă și trebuie stabilită pe baza tradiției patristice. Mărturiile cele mai vechi ar trebui să aibă tărie mai mare, pe când cele mai noi sunt susceptibile de distorsionări nedorite.

Teoria centralității primei Biserici din diptice și că Pentarhia (cele 5 Patriarhii vechi: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim) este o instituție consacrată prin Sinoade Ecumenice constituie o provocare pentru ecleziologia ortodoxă. Ea merită analizată mai în detaliu în lumina mărturiilor patristice și canonice.

ieromonah Lavrentie Carp