luni, 30 iulie 2018

Centrul social romanesc din Poroskovo (Ucraina) a fost jefuit


Faptasii au fost membri ai cultului baptist din Poroskovo


   In urma cu o saptamana am aflat ca in comunitatea voloha din Poroskovo a avut loc un furt organizat. Cei care se lauda pe strazile comunitatii ca respecta Biblia au fost tentati de alimentele, dulciurile si bunurile materiale existente in centrul social „Maica Domnului bucuria celor necajiti” din acea comunitate. Faptasii nu s-au multumit doar cu atat, au furat si saltelele de pe paturi, lenjeriile de pe pat si cutiile cu medicamente care trebuiau impartite unor bolnavi din comunitate. Tot ce a incaput pe fereastra sparta de hoti a fost transportat in locuri numai de ei stiute. Pe langa aceasta au murdarit peretii celor doua incaperi, au deteriorat mobilierul si au lasat murdarii pe podele. 

duminică, 29 iulie 2018

Oradenii vor avea tramvaie noi?

Primaria Oradiei va licita pentru 
cumpararea de tramvaie fabricate in Romania.

   La aproape cinci ani de la lansare, tramvaiul produs în România, la Arad, în colaborare cu gigantul german Siemens, este aproape de a primi comenzi consistente de la municipalități.

    Este singurul, potrivit SICAP (fostul SEAP) care a depus ofertă la licitațiile pentru Galați, Oradea și Cluj-Napoca și, în mod normal, le va și câștiga, din moment ce nu are competitor și a fost acceptat în a depune respectiva ofertă. Rezultatele pentru aceste licitații vor fi știute în toamnă.

Detalii vezi aici:  https://www.cotidianul.ro/tramvaiul-romanesc-facut-cu-siemens-pe-sina-contractelor-cu-primariile/

miercuri, 25 iulie 2018

Un teolog protestant american s-a convertit la Ortodoxie

Hank Hanegraaff a ales calea crestinismului autentic

Unul dintre cei mai cunoscuți realizatori de emisiuni religioase la un post de radio din SUA, Hank Hanegraaff, apologet și cunoscător al sectelor, se adaugă pe lista evanghelicilor din Statele Unite care au decis să se convertească la Ortodoxie. Cunoscut și ca „Omul care răspunde cu Biblia”, Hank Hanegraaff a trecut la Ortodoxie chiar în Duminica de Florii, pe 9 aprilie. 

sâmbătă, 21 iulie 2018

ONU a dat o rezolutie prin care nu aproba homosexualitatea


Lovitura in plin incasata de activiștii LGBT!

ONU a adoptat o rezoluție fără precedent: 
Singura familie recunoscută este cea naturală.

Consiliul pentru Drepturile Omului din Cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluția  A/HRC/29/L.25, intitulată : Protecția familiei: contribuția familiei la punerea în practică a dreptului la un standard decent de viață al membrilor săi, prin rolul său în educație și realizarea unei dezvoltări durabile.

Rezoluția, care a fost propusă de o serie de state africane, dar și Rusia și China, susține că "familia este principala responsabilă pentru creșterea, protejarea și copiilor", dar și că "pentru a se asigura dezvoltarea armonioasă a copilului, acesta trebuie să crească într-o familie".

vineri, 20 iulie 2018

Sfantul Ilie Tesviteanul - un model de credinta pentru toti crestinii

Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul este sarbatorit in fiecare an, pe 20 iulie. Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situata dincolo de Iordan. De aici avem si numele prorocului - Ilie Tesviteanul.

Potrivit traditiei, Sovac, tatal lui Ilie, a vazut oameni imbracati in vesminte albe care il inveleau pe Ilie in haine de foc si ii dadeau sa manance o flacara. Preotii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetica.

luni, 16 iulie 2018

#Rezist – o caracatita demonica creata de masonerie pentru a destabiliza România. In spatele acestor actiuni stau interesele masonului George Soros.


Mărturii uluitoare din interiorul #Rezist.
Cine are interesul sa destabilizeze România?

    Dezvăluirile despre mișcarea #Rezist sunt făcute din interior de artistul Paul Hitter care consideră că a venit timpul să se spună adevărul despre rezistenți și despre ceea ce se spune că este o mișcare civică însă în realitate este o masă de manevră folosită de forțe din afara țării, de rețele de influență care vor să mențină controlul asupra clasei politice și implicit a destinelor societății.

    S-a întâlnit cu mulți care susțin hashtag rezist și a participat alături de ei la proteste. Mai mult decât atât, el a stat alături de ei în laboratoarele unde s-a născut propaganda.

sâmbătă, 14 iulie 2018

Romanii din toate colturile tarii sunt chemati la Bucuresti sa apere cauza confratilor din Harghita si Covasna.


Bătălia pentru identitatea națională.

Românii din Covasna, Harghita și Mureș îi cheamă pe frații lor din întreaga țară la București. 

 DUMINICĂ 29 iulie, în Piața Constituției, ora 17.

joi, 12 iulie 2018

O mamă cu şapte copii, refuză să se lepede de dreapta credinţă neacceptand ofertele „şarpelui salvator”.


O mărturisitoare ortodoxă a zilelor noaste.

Maria Simociko nu se leapădă de crucea lui Hristos înfruntând multe greutăţi şi necazuri. Este hotărâtă să nu se lase pradă prozelitismului protestant care a pătruns de câţiva ani în comunitatea volohă din Ucraina, unde trăieşte.


    O româncă din Ucraina, satul Poroşkovo, regiunea Transcarpatia, ne-a dat exemplul viu al mărturisirii credinţei prin fapte, aşa cum găsim la Pateric sau în multe scrieri bisericeşti din pangarele ortodoxe. Maria Simociko are o viaţă foarte grea, aşa cum au toţi românii volohi din vestul Ucrainei. Trăieşte împreună cu soţul ei şi şapte copii într-o casă de dimensiuni mici 3,5x4 metri. Casa este doar o singură cameră şi nici măcar aceea nu este a ei, ci a unei rudenii care a primit-o din milă să locuiască împreună. 

duminică, 8 iulie 2018

Sistemul corupt si presa sistemului. Cine si de ce are interesul sa amane referendumul pentru familie initiat de Biserica Romaniei.


De ce mass-media din Romania sustine homosexualitatea si pornografia in Romania? De ce mass-media din Romania vrea sa impiedice referendumul prin care sa se specifice in Constitutia Romaniei ca familia trebuie sa fie alcatuita din barbat si femeie? De ce oameni fara scrupule din societatea romaneasca sunt prezentati in mass-media ca fiind eroi si luptatori impotriva coruptiei?

joi, 5 iulie 2018

Viata unui tânăr din Constanţa a fost distrusă de medici. Speranta salvarii lui ar costa 30.000 euro.


CONSTANȚA:
Un tânăr de 18 ani are nevoie de ajutorul nostru
- Ionuț a rămas imobilizat după o operație!

 

Ionuț are nevoie de ajutorul nostru pentru a depăși o perioada critică din viața lui. Operat de mai multe ori în spitale din România, băiatul suferă de scolioză juvenilă, iar intervențiile chirurgicale nu au făcut altceva decât să-l țintuiască la pat.




marți, 3 iulie 2018

Se vinde gazul din Marea Neagra. Protestatarii impotriva coruptiei tac cu "demnitate".


Protestatarii #Rezist
Unde au dispărut protestatarii de serviciu care scandau în Piaţa Universităţii lozinci împotriva corupţiei. Acum când PSD şi opozanţii săi fură împreună s-au liniştit... Sau poate încă nu au primit poruncă să iasă „spontan” la programul de manifestaţii stradale?

Doar doi parlamentari se opun în aceste zile unui odios act de trădare nățională... Se pare că cedarea rușinoasă a resurselor naturale nu este un motiv de protest pentru „societatea civilă”, pentru rezistenții sectei Cioloș.

luni, 2 iulie 2018

Sfantul Stefan cel Mare - Un model de conducator al poporului roman


 
Sfantul voievod Stefan cel Mare va fi sarbatorit, de mii de credinciosi ortodocsi, la Manastirea Putna, judetul Suceava.

Detalii despre programul de azi: https://www.putna.ro/


Sfantul Stefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei intre anii 1457-1504 si este cunoscut ca aparator al crestinatatii. Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat la 20 iunie 1992, fiind sarbatorit la 2 iulie.