sâmbătă, 27 aprilie 2013

Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan al Oradiei la duminicile si sărbătorile de peste an


Duminica Floriilor.
 Ev. Ioan XII, 1-18.
1.Pentru Mântuitorul comuniunea frăţească şi prietenia are o mare valoare.
2.Întotdeauna la Mântuitorul primează iubirea. Dragostea a fost cea care l-a dus să-l învieze din morţi.
3.Tot dragostea L-a mânat să facă cină în casa lui Lazăr. Nu era vorba de o desfătare numai cu mâncări, ci şi trăiri înalte duhovniceşti, recunoştinţe sincere ca şi obrazul Mariei care-I spală picioarele şi Le şterge cu părul capului ei.
4.În Evanghelie ar fi vorba de două Marii: păcătoasa din casa lui Simon Petru şi Maria sora lui Lazăr. S-ar părea atitudinile asemănătoare, dar se deosebesc ca personae.
5.Pentru oamenii duhovniceşti valorile spirituale primează peste cele materiale.
6.Înfăţişările exterioare trădează de multe ori cele din lăuntru, lipsă de sinceritate.
7.Atitudinea lui Iuda pare dinafară nobleţe sufletească, stăpânit de simţăminte mici legate de lucruri materiale, nu de cele înalte şi sfinte cum se părea. De fapt însăşi Evanghelia arată această diferenţă dintre iubirea lui faţă de săraci şi iubirea lui faţă de bani.
8.Atitudinea înţeleaptă a Mântuitorului chiar şi faţă de Iuda dovedeşte pedagogia sfântă cu care ştia să mustre. Toată buna înţelegere faţă de oricine.
9.De foarte multe ori noi oamenii suntem mişcaţi mai mult din curiozităţi de a vedea săvârşind minuni decât alte simţăminte mult mai presus decât orice minune.
10.Ne mirăm de lucruri care nu-s de mirare şi nu ne mirăm de lucruri care sunt vrednice de mirare.
11.Spre exemplu: ura este o realitate grozavă „ o minune rea”, „o minune primejdioasă” ce merge până la distrugerea omului. Acest fapt trebuie să ne mire că au fost în stare să ucidă un om care nu avea nici o vină.
12.Orbiţi de ură nu se bucură de binefacerile unui om.
13.Puterea credinţei despre care se vorbeşte nu este autentică atunci când numai că ai văzut o minune crezi. Adevărata putere a credinţei este o tărie duhovnicească ce nu se reduce doar la simple convingeri ocazionale. Astfel de credinţă nu este adâncă şi nu durează precum s-a dovedit a doua zi: ei care au crezut în Iisus cereau să-l omoare.
14.Este o mare taină a fiinţei omeneşti această nestatorinicie pe cărările vieţii. Este o mare plinire statornicia în lucru bun.
15.Intrarea în Ierusalim şi răstignirea sunt concludente în această privinţă. La o distanţă de timp aşa scurtă, atitudine aşa diferenţiată. De la „Osana!” la „Răstigneşte-l!”
16.De multe ori aceste diferenţieri se întâmplă în aceeaşi zi spre marea frământare  şi nefericire a fiinţei noastre.
17.Desigur statornicia şi lucrul bun cer adevărate eroisme spirituale.
18.Lucrurile sfinte, duhovniceşti se înţeleg foarte rău. Chiar în preajma Mântuitorului fiind, trăind lângă El, înţelesurile Lui erau greu de înţeles pentru ei. Fapt ce se întâmplă şi astăzi. Adevărurile sfinte se înţeleg greu de noi oamenii fiind prea încătuşaţi în unele cugetări izvorâte din patimile noastre.
19.Istoria ne stă mărturie cât de greu s-au înţeles adevărurile despre Dumnezeu, Maica Domnului, Icoane, Sfinţi, Biserică. Au fost necesare atâtea sinoade, atâta har pentru stabilirea învăţăturii Bisericii. Unii şi-au dat viaţa pentru adevăr şi au suferit. Ne gândim la Sf. Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians, Maxim Mărturisitorul, Grigorie Palama.
20.Psihologia mulţimii e foarte interesantă, cum reiese din carte lui Emile Zola –„Psihologia mulţimilor”-, cum reiese din afirmaţia lui Luther „blestemate sunt mulţimile, mai bine le lăsăm papei”, cum reiese  din evenimentul de faţă: după „Osana!” aceleaşi mulţimi strigau „Răstigneşte-l!”.
21.Pentru o întărire în dreapta credinţă, pentru o statornicire în adevăr nu este de ajuns nici chiar o minune. Exemplul Sf. Apostoli şi mai ales al Sf. Petru. Este cu adevărat o minune statornicirea pe a binelui cărare după exemplul Sf. Părinţi şi martiri ai Bisericii.
(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1999, p.191-194)

joi, 25 aprilie 2013

Răspuns al ierarhiei ortodoxe la atacul furibund din această perioadă la adresa Bisericii Ortodoxe

Deși ne aflăm în Postul Mare, ierarhii ortodocși sunt nevoiți să și-l tulbure spre a ieși să apere Biserica în fața valului de atacuri perfide apărute în ultima vreme pe mai multe canale media. Deși suntem obișnuiți cu astfel de manifestări care se înmulțesc și devin mai agresive în perioda postului, o replică din partea Bisericii poate avea rolul de a readuce lucrurile în echilibru. Apariția a trei dintre mitropoliții noștri în emisiunea "Jocuri de putere" găzduită de Realitatea TV, pe care vă invităm să o vizionați, este binevenită în încercarea de a face puțină lumină, și dreptate în același timp, în hățișul de informații în marea lor majoritate nefondate.

Partea I:





Partea II:
 

miercuri, 24 aprilie 2013

Ungaria va mai deschide doua consulate in Romania: Oradea si Targu Mures.

Ungaria va deschide mai multe consulate în România, Croaţia, Polonia, Canada şi Australia, potrivit unui anunţ publicat ieri în gazeta oficială, Magyar Kozlony, relatează MTI.

Consulate generale vor fi deschise la Osijek (Croația), Cracovia (Polonia) şi Toronto (Canada), iar consulate la Târgu Mureş, Oradea (România) și Melbourne (Australia).

Consulatul din Târgu Mureş va ține de Consulatul General din Miercurea Ciuc, iar Consulatul din Oradea de cel din Cluj-Napoca.

Guvernul condus de Viktor Orban a însărcinat Ministerul Administraţiei Publice şi Justiţiei din Ungaria să adopte unele măsuri în acest sens, relatează mediafax.ro.
Secretarul de stat de la Ministerul de Externe Zsolt Nemeth a vizitat Australia şi Noua Zeelandă în luna martie. El a apreciat că Guvernul anterior a închis o serie de reprezentanţe, inclusiv consulatele generale de la Sydney, Toronto şi Sao Paolo, în ciuda importanţei acestor centre pentru diaspora maghiară.
În prezent, în afară de Ambasada Ungariei în România, statul ungar este reprezentat pe teritoriul României prin două consulate generale (la Miercurea Ciuc și la Cluj-Napoca) și prin trei consulate onorifice (la Constanța, Iași și Timișoara).

sursa: mediafax

luni, 22 aprilie 2013

Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan la duminicile si sărbătorile de peste an



Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

 

Ev. Ioan XV, 17-27; XVI, 1-2.

 

  


1.Sfântul este întruparea posibil omenească a desăvârşirii. El ajunge la această treaptă datorită harului lui Dumnezeu şi străduinţelor sale într-o continuă hărnicie duhovnicească.
2.”Cel mai uman dintre oameni este sfântul! Spune Părintele Stăniloae şi cel mai cult dintre oameni, dacă ar fi cult însemnează a-ţi cultiva cele mai înalte şi mai nobile simţăminte din lăuntrul tău.
3.Un astfel de sfânt a fost Sf.Mare Mucenic Gheorghe(pe scurt viaţa lui).
4.E semnificativ faptul că Sf. Gheorghe e reprezentat călare pe un cal  ucigând un balaur adică un biruitor asupra răului, asupra păgânismului.
5.O icoană din nordul Rusiei îl prezintă ducând balaurul legat cu o funie, nu străpuns cu o suliţă, ceea ce însemnează că nu se urmăreşte omorârea omului păgân, ci îmblânzirea lui.
6.În legătură cu Evanghelia citită de Sf. Gheorghe se prezintă mai întâi scopul fiinţei care constă în iubire. Deci, toată înfrânarea, toată rugăciunea, tot ce se face ca trudă duhovnicească trebuie să aibă un singur scop: iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor. Nu este adevărată concepţia despre sfânt când este apreciat doar pentru postul şi rugăciunea lui sau ca mare postitor şi rugător, ci ca mare iubitor. Postul şi rugăciunea sunt doar mijloace pentru scopul înalt-iubirea.
7.Cuvântul „lume” însemnează păcatele legate de lume şi nu lumea – creaţia lui Dumnezeu. Orice păcate ale lăcomiilor legate de lume întunecă fiinţa omenească. Îi secătuieşte iubirea şi-l coboară în întunericul urii şi ca atare el nu înţelege iubirea, ci din contră urăşte chiar pe cel care iubeşte. Aşa ne explicăm ce spune Mântuitorul prezentând toate binefacerile ce le-a făcut pentru om şi primind răspunsul contrar la ceea ce a făcut El pentru om.
8.Tot ce a făcut Mântuitorul până la jertfa supremă rămâne fără valoare pentru cel ce nu iubeşte. Un non-sens la răspunsul iubirii Mântuitorului. Sfântul s-a ridicat într-o asemănare cu Mântuitorul. A reuşit să iubească pe cei ce l-au urât ca şi în cazul Sf. Mucenic Gheorghe. Sfinţii au reuşit să se roage pentru vrăjmaşii lor.
9.Ura nu ţine cont de binefăcător, fie el chiar şi Dumnezeu.
10.Istoria Bisericii ne dovedeşte răzvrătirea oamenilor contra iubirii lui Dumnezeu şi răzvrătire contra sfinţilor. Aşa ne explicăm marile persecuţii din cei 300 de ani şi până în zilele noastre când conducătorii de popoare au fost cuprinşi de ură. Ea stă şi la baza războaielor.
11.Cunoaşterea lui Dumnezeu de care se vorbeşte în Evanghelia zilei este străină celor care urăsc. Pe drept cuvânt Mântuitorul spune: ”nu L-au cunscut” – nu puteau să-L cunoască pentru că aşa cum se spune în Evanghelie, în întuneric fiind nu poţi înţelege lumina. În întunericul urii nu poţi înţelege şi vedea lumina dumnezeiască.
12.Cel ce urăşte e departe de a înţelege comuniunea de iubire dintre persoanele Sf. Treimi.
13.Desigur că această ură este nejustificată.
14.În această stare de ură nu poţi ajunge să mărturiseşti pe Dumnezeu, ci mai mult mărturiseşti pe duhul cel rău. Nu va fi capabil cel ce urăşte să mărturisească pe Dumnezeu prin jertfa vieţii sale. Este străin de duhul adevărului. Între adevăr şi ură este o mare prăpastie. Între duhul adevărului şi al urii este o diferenţă ca între lumină şi întuneric.
15.Cel ce mărturiseşte pe Dumnezeu este stăpânit de puterea lui Dumnezeu, suferă pentru puterea lui Dumnezeu, suferă pentru Dumnezeu, primeşte chiar moartea pentru Dumnezeu. Cei străini de această putere în întunecimea minţii lor socotesc că fac ce trebuie atunci când iubesc şi ucid.
16.Încheierea Sf. Evanghelii se pare că ar avea în vedere vremurile din urmă a veacului ce-l trăim când din pricina fărădelegilor va scădea iubirea şi va ajunge ura să stăpânească peste iubire pe pământ, dar nu şi peste puterea lui Dumnezeu cea mai presus de orice putere care întăreşte, încurajează pe cei stăpâniţi de ea pe cărările vieţii contra greutăţilor ce le întâmpină pe pământ.

(Text preluat din “Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor și sărbătorilor de peste an”, de PS dr. Ioan Mihălțan, ed. Episcopiei Oradiei, 1999, pag. 275 -278)

duminică, 21 aprilie 2013

Pustnici din România

Viața unui pustnic e cu totul diferită de a noastră. El se rupe de lume pentru a fi robul lui Iisus Hristos. Îl laudă neîncetat pe Dumnezeu - întâi de toate - prin curăția interioară. Vorbele sale pornesc dintr-o trăire lăuntrică în duhul smereniei și a dragostei pentru omul din lume. Ei susțin lumea duhovnicește prin rugăciune. Virtuțile, dobândite prin nevoință și dragoste de Dumnezeu și semeni, îl ajută să-L întâlnească în duh pe Creator. Această întâlnire cu Dumnezeu îl zidește dându-i puterea duhovnicească să ne întărească și pe noi prin rugăciunile și povețele lor.


sâmbătă, 20 aprilie 2013

Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan la duminicile si sărbătorile de peste an



Duminica a cincea a Sfântului  şi marelui Post

Ev. Marcu X, 32-45.





1.Faptul că erau uimiţi şi  se temeau însemnează că îşi dădeau seama de puterea Mântuitorului lisus Hristos, putere care imprima autoritate deosebită.
2.Explicabil de ce el trăia momentele ce aveau să vină: răstignirea, crucea, patimile şi moartea.
3.Trăia de fapt înainte ce urma să fie. Era preocupat de patimile Sale, dar nu descuraja, nu dez nădăjduia că trăia şi realitatea învierii sale.
4.Este uneori o mare diferenţiere între realităţile unora şi ale altora şi uneori chiar un dezinteres faţă de frământările celuilalt, dovadă a slăbirii comuniunii frăţeşti. Departe de ceea ce a spus Apostolul: ”Purtaţi-vă sarcinile unii altora”.
5.În cazul nostru aceste diferenţieri se constată în felul de a fi  al celor doi apostoli Iacov şi Ioan, străini de preocupările Mântuitorului. Preocupaţi de cu totul altceva, mult diferenţiate preocupările lor de ale Mântuitorului. Am putea zice chiar foarte neserioase.
6.Diferenţe mari între unele dorinţe şi alte dorinţe des întâlnite în viaţa noastră de toate zilele, a oamenilor.
7.În loc de dorinţa mântuirii preocupaţi de dorinţi mărunte ale lucrurilor, în loc de preocupare de comuniuni frăţeşti, cele ale egoismului îngust. S-ar părea că nu numai Iacob şi Ioan aveau aceste mărunte preocupări, ci chiar şi ceilalţi datorită faptului consemnat cum că „s-au mâniat” pe cei doi – ceea ce concludem că noi oamenii ne asemănăm şi ne pierdem prin dorinţele lucrurilor mărunte. Vai nouă!
8.Avem de multe ori pretenţii mari fără să ne dăm seama că acestea să fie plinite cer nu puţine jertfe. De fapt cei mai mulţi oameni pretenţioşi sunt slabi activi. Pe drept cuvânt Mântuitorul  le-a spus: ”Nu ştiţi ce cereţi” şi le şi prezintă jertfele care trebuie depuse pentru plinirea acestor  pretenţii ale lor.
9.Prin ceea ce le spune „puteţi  voi bea paharul pe care-l beau eu” îi răspund în necunoştinţă de cauză „putem”. Mântuitorul vrea să le descopere că nu tot ceea ce dorim noi este de voia lui Dumnezeu, chiar dacă facem jertfe, nu trebuie să fim pretenţioşi, ci trebuie să ţinem cont de voinţa lui Dumnezeu.
10.”Chiar dacă veţi lua paharul” – plinirea unor dorinţe depinde de Dumnezeu, mai ales când e vorba de măririle lui Dumnezeu.
11.Constatarea Mântuitorului aupra faptului că „s-au mâniat” cei doi, este lipsa smereniei, de aceea le dă o lecţie a smereniei pe care se pare că ei n-au înţeles-o.
12.Fără trăirea frumuseţilor dumnezeieşti  este greu să te micşorezi pe tine plin fiind de măririle deşarte.
13.Stăpânit de frumuseţile dumnezeieşti înţelegi mai bine micşorarea ta pentru a sluji pe altul.
14.Pilda Mântuitorului e de la sine înţeleasă: stăpânit de dragoste s-a micşorat ca să slujească pe altul şi nu s-a retras de la nici o suferinţă ca să slujească pe altul, nici chiar de la moarte.
15.Plineţea de sine nu dă nici pe departe satisfacţia jertfirii pentru altul, este o îngustime această plineţe de sine faţă de larga bunăvoinţă de a ajuta pe altul. Toate acestea rămân ca teorii de multe ori, mai uşor de propovăduit dar mai greu de practicat deoarece este o mare diferenţă între a propovădui şi a practica, între ortodoxie şi ortopraxie.
16.Mântuitorul înţelegea foarte bine această realitate a jertfirii pentru altul şi-L durea această constatare a sărăciei sufleteşti a sfinţilor Apostoli. Îl durea că n-au înţeles nici exemplul vieţii sale.
17.Realităţile dumnezeieşti întunecate de mari ispite ale  duhurilor străine rămân uneori neînţelese  de cei care nu le  practică. Cum să înţelegi, plin de egoism, a te jertfi pentru altul, a-ţi da viaţa pentru altul, de aceea aceste realităţi dumnezeieşti  se par uneori a fi o nebunie.
18.În rânduielile sociale se observă această disproporţie între a sluji şi a avea pretenţia să fii slujit – rezolvarea problemelor sociale nu depinde numai  de câştigul material, nici de oarecare forţe impuse, ci de aceste slujiri întru smerenie.
19.Numai în astfel de slujiri întru smerenie se vor rezolva problemele unor dreptăţi sociale, altfel distanţarea între cei îmbelşugaţi şi cei lipsiţi se va mări pentru că greu va înţelege cel avut situaţia celui necăjit, încât rămâne mereu o prăpastie socială între belşug şi lipsă, între dreptate şi nedreptate, toate acestea le poate rezolva numai dragostea jertfelnică. Ex.: atitudinea părinţilor faţă de copii rămâne peste veacuri. Ei nu pot înţelege îmbelşugarea lor şi o lipsă a copiilor lor pentru că nu-i lasă inima într-o astfel de atitudine de sărăcie sufletească.
20.Greu se va sălăşlui în inima noastră dragostea jertfirii pentru altul. Se cade să punem jertfe serioase pentru această plinire şi se cade să le depunem nu numai pentru plinirea dreptăţii sociale, ci şi pentru bucuria şi liniştea noastră sufletească.
21.Exemplu de pocăinţă autentică: Maria Egipteanca.
(Text preluat din “Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor și sărbătorilor de peste an”, de PS dr. Ioan Mihălțan, ed. Episcopiei Oradiei, 1999, pag. 187-190)



joi, 18 aprilie 2013

marți, 16 aprilie 2013

Marturia unei maghiare din Ardeal: “Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României…”




Prezentăm mai jos o scrisoare a unei maghiare din România publicată într-un ziar din Ungaria. 



Indiferent de părerile istorice, e bine de reflectat asupra subiectului tratat, cu atât mai mult, cu cât, această prezentare a situației redă modul de gândire și poziția unei însemnate părți a maghiarilor din România. 

Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României

    Îmi pare rău, dar oricine care crede că maghiarii din Transilvania au de gând să voteze în masă la alegerile din Ungaria greşeşte profund. Respingem MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne bucurăm că ardelenii revin MASIV in România. 
    Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict nici cu românii. 
    Până acum, necunoscând situaţia de la voi, din Ungaria, ne gândeam “uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ, etc.”. Dar acum, după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să fim fericiţi că Ardealul aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut şi aici ce aţi făcut în ţara voastră, unde este considerat ungur numai cel care îi urăşte pe ceilalţi, care îi detestă pe ţigani şi pe evrei. 
    Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Daca aţi fi trăit şi în România, ţară pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de mult, după mine ar trebui să vă fie ruşine. Desigur, onoare puţinelor excepţii…
    Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă surprinde. Cunoscuţii tăi din Partium merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar nu trăiesc acolo. Eu am trăit. Patru ani acolo şi 37 de ani în România. Sunt unguroaică, dar pentru mine ungurimea din ţara-mamă este complet străină. 
    Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel puţin cea văzută din Borsod. Urlete la concertele Kárpátia şi răgete de beţivi, moarte jidanilor împuţiţi. Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi convingerea că tot ce există mai important în lume a fost inventat de unguri. Ponegrirea altor popoare, de la francezi la români şi de la ruşi la negri. Ridiculizarea ţiganilor, în glumă dar şi în serios. Afirmaţia că limba maghiară este divină. Credinţa în tot felul de tâmpenii, ca aceea că evreii vor o patrie nouă în Ungaria pentru proviziile ei de apă (notez că judeţele Békés şi Hajdú importă apă din România pentru că apa de acolo este nepotabilă).
    Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu suntem aceeaşi naţiune. Între noi sunt deosebiri atât de mari încât, după euforia începutului, ungurul din Ardeal priveşte cu groază în jurul său, încă tremurând din cauza şocului cultural, înjosirilor şi gândurilor neabordabile. Dumnezeule, unde am ajuns… 
    Atunci când stăm de vorbă cu voi, la început totul pare în ordine, dar după aceea începeţi să spuneţi nişte lucruri incredibile. În clipa aceea, ne dăm seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu putem gândi la fel ca voi. 
    Societatea maghiară este în declin. În degradare accentuată. Oamenii nu se mai căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu recunosc asta, dar totuşi aşa trăiesc. Mişcarea “Jobbik” (partid politic radical naţionalist, al 3-lea din Ungaria, considerat de unii ca fascist, rasist, antisemit – n.n.) devine tot mai popular tocmai fiindcă declară nişte ”adevăruri” pe care oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo de organizaţii paramilitare, portaluri fasciste, care îi intoxică în masă pe oameni. Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e adevărata lume maghiară, ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în scădere. Dacă acest proces nu încetează, Ungaria se va auto-falimenta. Un popor care nu este în stare să-şi recunoască greşelile şi în permanenţă îi arată cu degetul pe ceilalţi, îşi pierde posibilitatea de vindecare.
    Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu aroganţă. Ardealul nu va urma această cale.


Urmează textul original în limba maghiara:

Egy erdélyi véleménye. Van kérdés?
“Hálát adunk, hogy Erdély Romániához tartozik” 
feltöltve: 2013 Március  10. 
“Ez nem magyarság. Ez egy fogyó nép pökhendi felfuvalkodottsága” – írja a határon inneniekről egy határon túli magyar. Mit gondol egy erdélyi az anyaországi magyarok pökhendi, kirekesztő, melldöngető magyarkodásáról? Kommentben megírta: 
“Már elnézést, de aki azt hiszi, hogy az erdélyi magyarok majd tömegesen mennek szavazni a magyarországi választások megrendezésekor, az súlyosan téved. Elutasítjuk TÖMEGESEN a magyarországi gondolkodásmódot és örülünk annak, hogy TÖMEGESEN visszatelepülnek az erdélyiek Romániába. 
Elegünk van az állandó civakodásból, a románozásból, a lélektelenségből, a szabályokhoz való görcsös ragaszkodásból, az emberi kapcsolatok elsivatagosodásából, a keresztyénség teljes hiányából. Mindez nekünk NEM kell Erdélyben. És nem akarunk összeveszni a románokkal sem.
Eddig, amíg nem ismertük a ti viszonyaitokat, rendre azt gondoltuk, Istenem, mit is veszítettünk… Magyarország… édenkert. De most, hogy megismertük, miként is gondolkoztok, rémülten hálálkodunk, hogy Erdély Romániához tartozik, mert ha nem, ezt is olyanná tettétek volna mint a ti országotok, ahol csak az számít magyarnak, aki gyűlöli a másikat és jól tud cigányozni meg zsidózni.
Na hát ehhez, nekünk TÖMEGESEN semmi közünk. Ennek a mentalitásnak megálljt parancsolunk Románia nyugati határán. Tudjátok, ha mindkét országban éltetek volna, igen, Romániában is, amit annyira képesek vagytok szidni, akkor szerintem nagyon szégyellnétek magatokat. Tisztelet a kevés kivételnek. [...]  
Magyar vagyok, bármilyen meglepő. A te parciumi ismerőseid csak látogatóba mennek Magyarországra, de nem élnek ott. Én éltem. Négy évet Magyarországon és 37 évet Romániában. Magyar vagyok, de nekem az a magyarság, amit az anyaországban annak értenek, teljesen idegen.  
Megmondom, nektek mi a magyarság, legalábbis Borsodban mi az. Ordítani Kárpátia koncerteken és hullarészegen üvölteni, dögölj meg büdös zsidó. Összeesküvés elméletekben hinni és azt állítani, hogy magyarok találtak fel a világon mindent ami jelentős dolog. Más népeket állandóan pocskondiázni, a franciáktól a románokig, az oroszoktól a négerekig. Állandó cigányozás. Viccben és komolyan is. Állítani, hogy a magyar isteni nyelv. Mindenféle marhaságot elhinni, hogy a zsidók Magyarországot akarják új hazájuknak, az ivóvízkészlet miatt (csak megjegyzem, Békés és Hajdú Bihar megye Romániából importálja a vizet mert az ottani ihatatlan).  
Szóval egy nyelvet beszélünk, de nem vagyunk egy nép. Közöttünk olyan hatalmas különbségek vannak, hogy a kezdeti eufória után, az erdélyi magyar rémülten néz körbe a kultúrsokk és megaláztatások meg vállalhatatlan gondolatok hatásától még reszketve: Te jó ég, hova kerültem…  
Veletek ha beszélget az ember, kezdetben úgy tűnik minden rendben van, de aztán olyanokat mondtok, hogy megáll az óra a falon. Akkor rájövünk, kegyetlenül csalódtunk és nem gondolkozhatunk ugyanígy.  
A magyar társadalomban van egy romlás. Nagy romlás. Az emberek nem házasodnak. nem vállalnak gyereket. Bár ezt nem mondják, de mégis úgy élnek. A Jobbik azért terjed mint a rákfene, mert olyanokat mond, amit az emberek nem mondanak ki, de úgy gondolnak. paramilitáris szerveződések, fasiszta portálok tömege, ismétlem tömege mérgezi az embereket.  
Ez az, ami nekünk nem kell. Ez nem magyarság. Egy fogyó nép pökhendi felfuvalkodottsága. Ha ennek nem lesz vége, Magyarország fel fogja számolni önmagát. Az a nép, amely nem képes beismerni a hibáit és állandóan másokra mutogat, elveszi magától a gyógyulás lehetőségét.  
A gyógyulás bűnbánattal kezdődik, nem pökhendiséggel. Erdély nem követi ezt az utat.” 

Pentru a vedea textul din ziarul ungar accesați link-ul: