Idei de predici ale PS Ioan Mihăţan la duminicile şi sărbătorile de peste an

-->

Duminica a Treia a Sfântului şi Marelui Post

Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1.

1.Mântuitorul a fost foarte realist privind viaţa aceasta şi viaţa veşnică. Realismul constă în faptul că redă totdeauna esenţialul în privinţa mântuirii. Multele realităţi negative din fiinţa noastră, ca urmări ale păcatului, îl înrobesc pe om şi ca orice boală îl slăbesc din punct de vedere spiritual, îi atacă ce-i mai important pentru viaţă - curajul.

2.Orice medicament e amar. Şi cele sufleteşti sunt amare. Nu e uşor să fii atent la vorbire ce, cum şi cât vorbeşti. Nu e  uşor să potoloşti patimile legate de trup, cu atât mai greu frământările lumeşti sau stăpânirea urii, ambiţiei, răzbunării.

3.Ne trebuiesc  eroisme pentru potolirea acestora. Ori aceste eroisme ne  produc foarte grele suferinţe, care suferinţe sunt numite „cruce”. Deci luarea acesti cruci este neapărat o grea şi lungă suferinţă.

4.Neplăcut pentru noi, înclinaţi spe comoditate să ne angajăm la astfel de „cruci”, dar este cunoscut faptul că robirea în păcatele mai sus amintite ne produc şi ele grele suferinţe.

5.Dacă înfrânarea de păcate este grea, suferinţa care o aduc păcatele este chinuitoare.

6.Înfrânarea de păcate duce la viaţă, la întrămare. Este  deci o suferinţă mântuitoare, salvatoare, pe când înrobirea în păcate duce la moarte sufletească.

7.Deci o suferinţă duce spre viaţă, iar cealaltă spre moarte.

8.Se cade cu toată incurajarea să luăm suferinţa crucii, mântuitoare, despre care ne vorbeşte Iisus Hristos, de a-l urma pe El.

9.Experienţa vieţii ne dovedeşte că orice păcat începe cu plăcere, fapt pentru care uşor cădem în păcate, orice virtute începe cu o suferinţă şi mai greu mergem pe această cale strâmtă.

10.Sensul cuvântului că trebuie „să-ţi pierzi sufletul” ca să te mântuieşti este mai adânc: pentru noi ca oameni, salvarea şi mântuirea e legată de lumea aceasta o avem în nădejdea bunurilor materiale, ori este explicabil că aceste bunuri pierd sufletul. Deci cine vrea în acest sens să-şi mântuiască sufletul  îl va pierde.

11.Pierderea sufletului pentru mântuire constă în înfrînarea  de la aceste părute salvări mântuitoare: adică ridicarea sufletului din cele materiale, socotite pentru noi ca o pierdere este de fapt mântuire.

12.Versetul 36 este legat de ce am spus înainte. Dorinţa noastră de a dobândi cele materiale peste măsură pierde sufeletul, deci trebuie făcută o diferenţă între a câştiga sufletul şi a câştiga cele materiale.

13.Continuarea e clară – e o mare diferenţă între valorile sufletului şi cele materiale. Mântuitorul compară valorile unui suflet cu lumea întreagă.

14.Se întâmplă ca lipsind dreapta judecată să ajungem să ni se pară ceva înjositor a urma poruncile lui Dumnezeu. Aceasta faţă-n faţă cu cei plini de patimi şi fărădelegi.

15.Este primejdios să ţinem cont de părerile păcătoşilor şi nu de părerile Mântuitorului.

16.Slava realităţilor lucrurilor dumnezeieşti, slava îngerească nu se pot compara cu plăcerile lumii vremelnice.

17.Puse faţă în faţă diferenţa este mare şi folosul incomparabil.

18.Rostul postului este tocmai acela al luptelor duhovniceşti  prin înfrânare, deci prin suferinţă, ca să ajungi la viaţa veşnică începută în lumea aceasta.

19.De aceea biserica a aşezat această Sf. Evanghelie în una din Duminicile de la începutul Sfântului Post al Paştilor.

-->

Text preluat din :

PS Ioan Mihălţan, Episcopul Oradiei. Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1999, p.180-182