sâmbătă, 31 martie 2018

Calin Georgescu avertizeaza despre intrarea Romaniei in faliment


Țara va da faliment. Oficial ONU: 
 
În România totul este de vânzare. A fost vândut pământul, pădurile, apele, mai puțin sufletul românesc.

Invitat la Televiziunea Română, Călin Georgescu, Directorul Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității, a făcut o analiză rece și tăioasă a realității românești de după 1989.

miercuri, 28 martie 2018

Volohii din Ucraina şi „blestemul” noroaielor. Romanii de niciunde au rămas ai nimănui?

Reportaj foto:
Volohii trăiesc prin noroaie. Până când?
Unde sunt fondurile alocate pentru ei?

    Cine merge în satul Poroşkovo, raionul Perecin, în latura unde trăiesc volohii (vorbitori de limbă română), are ocazia să găsească noroaie şi bălţi pe toate srăduţele. În schimb, pe străzile unde locuiesc ucrainieni găsim un drum asfaltat (cel principal) şi restul drumurilor pietruite astfel încât, orice ploi ar fi, nu se fac noroaie. În campania electorală li s-au promis pietruirea drumurilor şi iluminatul stradal. Dar după alegeri toată lumea a uitat de promisiuni. 

    Singurul drum, din cartierul volohilor, care nu are noroaie, este cel ce duce de la drumul asfaltat spre casa de adunare baptistă nou construită. Acest drum este pietruit şi aranjat astfel încât poţi merge cu o maşină foarte joasă fără ca aceasta să se murdărească... Este si acesta un mod de a-i ajuta pe volohi, cel puţin în opinia unora.

luni, 26 martie 2018

Învăţătura părintelui Dumitru Stăniloae despre ecumenism - Opinii teologice.


Unirea Bisericilor şi "deplinătatea" acestora văzută de părintele Dumitru Stăniloae în comparaţie cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.


     Unul dintre marii teologi contemporani ai Bisericii Ortodoxe este părintele profesor Dumitru Stăniloae. A participat la mai multe întruniri interconfesionale în cadrul mişcării ecumenice, susţinând la început concepţiile acestui curent. După ce a observat că duhul acestei mişcări religioase internaţionale este în contradicţie cu învăţătura ortodoxă, şi-a corectat greşala mărturisind adevărul despre interesele ascunse ale acestei mişcări religioase internaţionale.

     Despre aceasta relatează pe scurt preotul şi dogmatistul român Matei Vulcănescu în cele ce urmează:

sâmbătă, 24 martie 2018

Unirea Basarabiei cu patria mama. Un ideal al romanilor de peste Prut sustinut de preotul Mihai Valica din jud. Suceava.


Credinţa în Unirea cu Basarabia,
întărită de părintele Mihai Valică din Vatra Dornei

Imagine din catedrala ortodoxa din Vatra Dornei
    Steagul judeţului Bistriţa-Năsăud pe care este înscris cel mai însemnat cuvânt al românilor, Unire, purtat de bistriţeanul Francisc Antal, a poposit în ziua de 15 martie în Catedrala ,,Sfânta Treime” din municipiul Vatra Dornei. Preotul paroh al aşezământului, părintele Mihai Valică, care odată cu viaţa închinată lui Dumnezeu face dovada celor mai curate şi înălţătoare fapte de demnitate naţională la toate evenimentele urbei, a dorit să întărească credinţa în Unire a membrilor delegaţiei, evidenţiind în cuvântul rostit că ardoarea cu care se doreşte Unirea este de fapt dorinţa Bunului Dumnezeu.

joi, 22 martie 2018

Omilie athonita despre dreapta credinta



Starețul Efrem Filotheitul:

Dragii mei fii,

Suntem ortodocşi şi în esenţă nu cunoaştem toată înălţimea, adâncimea şi lărgimea Ortodoxiei. Va trebui s-o vedem în toată sfinţenia ei.

Ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărul, dogma dreaptă despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ne-a predanisit-o însuşi Dumnezeu cel întrupat prin minunata Lui învă­ţătură, prin viaţa Lui Sfântă, prin jertfa Lui izbă­vitoare, aşa cum au formulat-o mai apoi cugetul si inima iluminată a Apostolului Pavel, aşa cum a trăit-o ucenicul dragostei şi ceilalţi Evanghelişti şi Apostoli prin lumina cerească a Sfântului Duh, aşa cum ne-au predat-o şi nouă Sfinţii Părinţi ai Alexandriei, ai Constantinopolului, ai Capadociei, ai Siriei, ai Palestinei şi mai târziu ai Sfântului Munte. Toţi aceştia, de la Sfântul Policarp, ucenicul Apostolilor, până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XlX-lea, prin înţelepciunea şi sfinţenia lor, prin jertfele şi nevoinţele lor, ne-au predat moştenirea dreptei credinţe şi trăiri, comoara tradiţiei ortodoxe.

marți, 20 martie 2018

Consfatuirea de la Banceni - un scut al nepomenitorilor echilibrati impotriva schismei si a ereziei

Parintele Teodor Zisis si PS Longhin Jar: 
Despre acrivie si iconomie 
in lupta impotriva ereziei ecumeniste.
In perioada 3-5 martie 2018, la manastirea Banceni, in apropierea orasului Cernauti din Ucraina, a avut loc un simpozion la care au participat si preoti din Romania care au oprit pomenirea ierarhilor sustinatori ai sinodului ecumenist din Creta (Kolimbari -iunie 2016). Printre participanti au fost pr. prof. Teodor Zisis si pr. Matei Vulcanescu din Grecia.

vineri, 16 martie 2018

HVIM - organizatie terorista maghiara in Transilvania sustinuta din bani publici

Video reportaj:
Autonomie maghiara in Ardeal cu sprijinul unor organizatii teroriste
HVIM este o organizatie clandestina care are activitati sovine in tarile din vecinatatea Ungariei: Serbia, Romania, Ucraina, Slovacia, Austria, Croatia. In cadrul acestei organizatii se fac antrenamente militare si intruniri cu persoane politice sustinatoare intereselor "refacerii" Ungariei mari. Unul dintre scopurile acestei organizatii in Romania este obtinerea autonomiei tinutului secuiesc.


miercuri, 14 martie 2018

Contraziceri flagrante in afirmatiile si linia rigorista Sava-Staicu, sau invartirea in jurul cozii. Pericolul extremismului si folosirea exemplelor de ingaduinta atunci cand ne convin noua. Folosirea ingaduintei pentru noi si acriviei seci si fara dragoste pentru ceilalti. Sau cum sa distrugem lupta antiecumenista din interior!



Cum este posibil ca acesti oameni sa se contrazică atât de flagrant?
 
Exemple de iconomie date de gruparea Sava-Staicu ce contrazic esafodajul teoriei vaselor comunicante susţinute de aceeaşi grupare Sava-Staicu.

Gruparea Sava-Staicu afirmă că nu există părtasie la erezie, ci există doar eretici si ortodocsi! După această logică, ar fi trebuit ca Sfântul Chiril sa fie eretic. E logic, în baza teoriei vaselor comunicante. 

luni, 12 martie 2018

Jocurile de culise si viitorul Romaniei

Marele plan:

 România încercuită și distrugerea din interior!


În urmă cu 3 ani am scris o serie de editoriale si de analize geopolitice care vizau intențiile, pașii dar și etapele pentru îngenuncherea României, singura țară mare rămasă, în afara Poloniei, din fosta URSS, în Uniunea Europeană.

Pe lângă confirmarea tuturor etapelor și teoriilor anunțate atunci, când păreau SF-uri, și pentru care am fost aspru înfierat de diversii agenți ai unor servicii străine sau române pe lânga niste simpli proști, ei bine, astăzi, la 3 ani distanță, teoriile mele devin desuete, realitatea fiind mult mai cruntă decât o prevedeam. MARELE PLAN nu numai că există dar după ce a fost confirmat de Costin Georgescu, fost șef al SRI, și de generalul cu 4 stele, Constantin Degeratu, fost șef al Statului Major General al Armatei Române, lucrurile s-au precipitat atât de tare încât amețiții de mă criticaseră au devenit brusc avocații acelor teorii fără, desigur, să aibă probleme de conștiință sau memorie în ceea ce mă privește. Le spun atât: am știut că am dreptate din momentul în care o banală analiză care prevestea toți pașii care s-au făcut deja, a avut nu mai puțin de 70.000 de distribuiri... Atunci când va ajunge vreun pârlit de analist părerolog la performanța asta, să știe că lucrurile sunt groase și reale! Vă asigur că în momentul acela nu am vorbit și scris din aminitiri, ci în baza unor informații certe.

sâmbătă, 10 martie 2018

IPS Longhin Jar - un ierarh care a marturisit fara teama credinta pe care o traieste


Noi niciodată nu vom recunoaște erezia ecumenismului și învățăturile ei.

În perioada 28.11.2017 – 05.12.2017, la Moscova s-au desfășurat lucrările Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, având pe ordinea de zi și analizarea documentelor pseudosinodului din Creta. Soborul Arhieresc este forul de conducere al Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind alcătuit din toți arhiereii din Patriarhia Rusă.

Înaltpreasfințitul Longhin, Arhiepiscop de Bănceni, vicar al Episcopiei Cernăuților și Bucovinei, stareț al Sfintei Mănăstiri “Înălțarea Domnului” din Bănceni a participat la lucrările acestui sinod, prezentând patriarhului Kiril al Moscovei și Întregii Rusii o adresă în numele Sfintei Mănăstiri “Înălțarea Domnului” din Bănceni și a obștii trăitoare acolo.

vineri, 2 martie 2018

Se anunta miscari de protest impotriva introducerii homosexualitatii in Romania

Duminica de la ora 17,00, asociatia "Sfantul Gheorghe" organizeaza o acctiune de protest impotriva introducerii homosexualitatii in institutiile culturale din Romania.

Protestul va avea loc in fata Ministerului Culturii din Romania, b-dul Unirii nr. 22 - Bucuresti.
In comunicatul sosit la redactie ni se spune ca la activitatile de promovare a homosexualitatii, prin intermediul unor instututii de cultura si educatie, sunt adusi copii din Romania fara acordul parintilor.

Protestul este intitulat "Sa aparam firescul".

Despe cazuri prin care copiii au fost dusi la astfel de evenimente fara instiintarea parintilor vedeti aici:
http://vranceamedia.ro/adevarul-despre-ce-au-fost-invatati-liceenii-din-vrancea-la-conferinta-organizata-de-ambasada-sua-dupa-ce-multi-dintre-ei-si-au-semnat-singuri-acordurile-parentale/