Omilie athonita despre dreapta credinta

Starețul Efrem Filotheitul:

Dragii mei fii,

Suntem ortodocşi şi în esenţă nu cunoaştem toată înălţimea, adâncimea şi lărgimea Ortodoxiei. Va trebui s-o vedem în toată sfinţenia ei.

Ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărul, dogma dreaptă despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ne-a predanisit-o însuşi Dumnezeu cel întrupat prin minunata Lui învă­ţătură, prin viaţa Lui Sfântă, prin jertfa Lui izbă­vitoare, aşa cum au formulat-o mai apoi cugetul si inima iluminată a Apostolului Pavel, aşa cum a trăit-o ucenicul dragostei şi ceilalţi Evanghelişti şi Apostoli prin lumina cerească a Sfântului Duh, aşa cum ne-au predat-o şi nouă Sfinţii Părinţi ai Alexandriei, ai Constantinopolului, ai Capadociei, ai Siriei, ai Palestinei şi mai târziu ai Sfântului Munte. Toţi aceştia, de la Sfântul Policarp, ucenicul Apostolilor, până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XlX-lea, prin înţelepciunea şi sfinţenia lor, prin jertfele şi nevoinţele lor, ne-au predat moştenirea dreptei credinţe şi trăiri, comoara tradiţiei ortodoxe.

Ortodoxia este acea sinteză de dogmă şi mo­rală, de teorie şi practică. Ortodoxia este ceea ce au formulat Sinoadele Ecumenice, acele adunări binecuvântate ale Bisericii de pretutindeni a lui Hristos. Atunci Părinţii Purtători de Dumnezeu „cei înzestraţi cu ştiinţa sufletului şi adumbriţi cu Duhul dumnezeiesc” au hotărât asupra pro­blemelor mari, care-l preocupă pe omul duhov­nicesc, şi au aşezat temeliile vieţii duhovniceşti, care sunt adevărata cultură duhovnicească.

Ortodoxia a fost pecetluită de mucenicii tu­turor vremurilor, de toată ceata sfântă a milioane de eroi şi mărturisitori, bărbaţi, femei şi copii, prin sângele lor. De la amfiteatrele Romei şi până la lagărele din Rusia, au dovedit că creştinismul nu este o simplă teorie, ci adevăr şi viaţă. Eroismul cel mai frumos, biruinţa în fata violenței crude şi a puterilor materiale, stăpânirea şi împărăţia du­hului.

A venit apoi să slăvească Ortodoxia imnografia cea iluminată şi plină de poezie, care com­bină firescul cu suprafirescul, cele lumeşti cu cele cereşti, individualismul cu socialul, familiaritatea cu adâncul respect, profanul cu misterul.

În biserică la fiecare Liturghie, într-o atmo­sferă de înviere şi sfinţenie, se săvârşeşte Jertfa Dumnezeului-om, la care participă toţi credin­cioşii. Acolo, de asemenea, sunt preamărite şi lăudate izbânzile giganţilor credinţei, având în frunte pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Acolo se deşteaptă dogma, nu doar ca adevăr, ci şi ca răspuns la cererile omului.

O altă însuşire a Ortodoxiei a fost mereu ero­ismul muceniciei, care nu s-a oprit doar la jertfa sângelui. Fiii Ortodoxiei au arătat mereu tărie şi vitejie în faţa oricărui fel de samavolnicie, fie că provenea de la Iulian Apostatul, fie de la arieni şi monofiziţi, fie de la iconomahi şi monahi catolici. Această ceată de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu îi cuprinde doar pe Antonie cel Mare, pe Vasile cel Mare, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, ci şi pe Sfântul Teodor Studitul, egumenul mănăstirii Studiţilor, împreună cu toţi monahii lui, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, marele erou, pe Sfântul Marcu Evghenicul şi o mulţime de mărturisitori şi apă­rători ai credinţei noastre.

Ortodoxia a umblat mereu pe calea împă­rătească a Evangheliei. A păstrat nefalsificat şi autentic duhul creştinismului împotriva misticis­mului întunecat al ereziilor răsăritene, al catolici­lor şi al raţionalismului subiectiv al protestanţi­lor. A păstrat mereu măsura şi armonia. N-a avut nimic greşit, fiindcă Părinţii erau luminaţi de Dumnezeu, erau călăuziţi de Sfântul Duh.

Ortodoxia nu l-a nesocotit pe om, nici înţe­lepciunea, nici natura, nici arta. N-a fost inuma­nă. Pe toate le-a sfinţit şi a făurit cultură.

Ortodoxia este marşul omului integru spre Creatorul lui, spre îndumnezeire. ÎI conduce pe om la dezvoltarea deplină întru Hristos şi pentru Hristos. Ortodoxia nu este doar teologie, ci toto­dată este şi psihologie adevărată, umanism auten­tic şi sociologie. Este un diamant poliedru, care pe toate feţele prezintă noi reflecţii ale adevărului.

Să cunoaştem, aşadar, Ortodoxia noastră. Nu în mod teoretic. S-o simţim şi s-o trăim în toa­tă profunzimea şi lărgimea ei. Doar aşa vom pu­tea s-o proiectăm şi s-o valorificăm.

Ortodoxia nu este muzeu şi trecut, ci viaţă, creaţie şi strălucire. Este marea idee a neamu­lui nostru, este nădejdea preţioasă a mântuirii noastre, este mândria noastră întru Hristos. S-o propovăduim cu eroism şi vitejie, ca fii autentici ai marilor noştri eroi.

Preafrumoasă Ortodoxie, mireasă împodo­bită cu sânge a lui Hristos, fie ca nicicând să nu ne lepădăm de tine noi, nevrednicii, ci, dacă împre­jurările şi vremurile o vor cere, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge. Amin.

(Fragmente din cartea „Meşteşugul mântuirii”, voi. I, editura Sfintei Mănăstiri Filotheu, 2004)

^[1] Această omilie a fost rostită în anul 1984 în America, de către părintele Efrem.

Dupa: https://marturieathonita.ro/ortodoxia-este-calea-imparateasca-a-evangheliei/