luni, 31 martie 2014

Pentru a-si pastra averile, pastorul penticostal Vladimir Pustan, din Beius, a decis sa isi intemeieze o alta “biserica”



Fundatia ciresarii, din Beius, ramane alaturi de pastor si il sustine in deciziile luate.



Conducerea administrativa a fundatiei nu vrea sa dea detalii despre felul incare au fost gestionate fondurile de la infiintare si pana in prezent.



Vladimir Pustan isi pastreaza “crezul” penticostal si relatiile cu finantatorii din strainanate.

Recent, pastorul penticostal, Vladimir Pustan, din Beius, a demisionat din cultul penticostal. Demisia a aparut la putin timp dupa ce i s-au facut publice averile personale si la cateva zile dupa ce conducerea cultului penticostal l-a suspendat temporar (vezi aici http://www.cultulpenticostal.ro/). Liderii centrali penticostali au fost sesizati de unele abateri morale si administrative ale fostului pastor si astfel au aparut discutii aprinse in interiorul cultului pe acest subiect. Pastorul se victimizeaza in fata propriilor enoriasi spunand ca “Oameni rai vor sa imi tulbure linistea si bunul mers al activitatii misionare pe care o fac cu mult devotament. Sa nu va luati dupa ce spun altii despre mine ca toate sunt minciuni”. Solutia gasita de Vladimir Pustan a fost aceea de a-si face propria biserica. Aceasta, in momentul de fata, nu are o situatie clară si nici nu este inregistrata in mod oficial. Din vechea comunitate penticostala au mai ramas fideli aproximativ 30 – 40 persoane, iar lui Pustan i-au urmat aproximativ 400, o parte dintre acestia nefiind insa siguri ca au luat decizia cea mai buna. Cei mai multi cred fara discernamant in spusele sale. Astfel o noua secta (sau o noua ramura a acesteia) apare cu numele de “Biserica Crestin Liberala”. Pentru ca enoriasii sa nu sesizeze ruperea de cultul penticostal, fostul pastor a pastrat numele fostei parohii “Sfanta Treime” si locatia acesteia, specificand ca noua sa “biserica” este de “orientare” penticostala. Apropiatii pastorului Vladimir Pustan sustin ca in curand, la noua “biserica” vor adera si alti pastori cu enoriasii lor.

Cazul nu e singular in protestantism. Multi si-au gasit un trai mai prosper in meseria de a propovadui ceva nou, dar care sa aiba un suport financiar cat mai puternic, indeosebi din afara granitelor tarii. Vladimir, sustine ca nu trebuie sa se tina seama de trecutul compromis al vietii sale “Nu mai sunt cel care eram atunci. Acum propovaduiesc cuvantul Evangheliei”. Dupa convertirea in cultul penticostal, Vladimir Pustan incepe sa duca o viata din ce in ce mai imbelsugata infiintandu-si si o fundatie in cadrul careia fondurile sunt gestionate de un grup restrans numit “conducerea administrativa a fundatiei”. Fundatia Ciresarii a fost creata astfel incat liderii centrali ai cultului penticostal sa nu poata avea controlul asupra veniturilor si cheltuielilor gestionate de pastorul Vladimir. Conducerea administrativa a fundatiei nu vrea sa dea nici o explicatie liderilor centrali ai cultului penticostal despre felul in care au fost gestionate fondurile ciresarilor de la infiintare si pana in prezent.  Intre veniturile fundatiei ciresarii se pot enumera si donatii, cotizatii, sponsorizari, colecte pentru saraci, pentru cult sau diferite nevoi in scop misionar etc.

Un credincios fidel cultului penticostal din Beius, dar care doreste sa isi pastreze anonimatul, ne spune ca cele mai mari venituri ale fundatiei ciresarii au intrat din SUA, Canada si cateva tari europene. Aceste finantari sunt de ordin banesc sau reprezentate prin bunuri materiale atingand valori foarte mari (de ordinul milardelor de dolari anual): “Asa si-a facut post de televiziune, radio, publicatii, constructii, tabere si excursii cu tinerii din oras si multe altele care, daca nu era ajutat de fratii din strainatate, nu le-ar fi putut face. Toate aceste bunuri nu le-ar fi avut daca nu era penticostal. Fratii din America nu l-au ajutat ca el sa isi insuseasca toate acestea in scopuri personale ci pentru misiunea bisericii noastre. Le-a trecut in proprietatea fundatiei, iar acum ne-a lasat si a plecat cu toate” mentioneaza interlocutorul nostru care, mahnit de cele petrecute, ne spune ca fostul lor pastor intentioneaza sa faca o alta asociatie: “Daca i-ar inscrie in fundatia ciresarii i-ar face copropietari la averea fundatiei. Pustan nu risca asta. Se teme ca in momentul in care o parte din ei isi vor da seama ca au fost mintiti vor reveni si vor cere drepturi, cota parte din fundatie”. Credinciosii ramasi fideli cultului penticostal sunt nemultumiti ca sala mare de conferinte si mai multe imobile sunt inregistrate pe numele fundatiei cu “acte in regula”, dupa cum arata si extrasele de carte funciara de la Oficiul de Cadastru Beius. Aceasta fundatie, spun penticostalii beiuseni, este administrata de oameni apropiati fostului pastor.

Vladimir Pustan a preferat sa pastreze “crezul” penticostal, iar viitoarea sa organizatie religioasa sa fie independenta, administrativ, de orice structura eclesiastica. Prin ramanerea in “crezul” penticostal, Vladimir Pustan, isi pastreaza relatiile cu penticostalii din SUA, Canada si Europa astfel incat noua sa organizatie ramane in legaturi stranse cu finantatorii sai din strainatate. “Aceste legaturi – spune Pustan – trebuiesc pastrate in scop misionar”. De asemenea, Pustan ii indeamna pe fanii predicilor sale: “Sa nu citeasca articolele calomniatoare care apar pe internet la adresa mea. Sa urmareasca doar posturile de televiziune si radio ale fundatiei ciresarii, unde ma pot auzi, ca si pana acum”.

Vladimir Pustan este optimist, se bucura de sprijinul enoriasilor sai si le promite ca in viitor le va fi si mai devotat decat a fost pana in prezent: “Impreuna vom invinge raul. Sa ne rugam pentru Romania si pentru ca Dumnezeu sa reverse binele peste toti oamenii”.

Surse ale cultului Penticostal din Oradea ne informeaza ca liderii centrali ai cultului penticostal din Romania au deschis un dosar pe numele fostului pastor. Acest dosar contine documente si marturii care vor fi folosite ca proba in judecata lui Pustan, la nivel de cult. Unele dintre acestea ar fi si de competenta DNA.

Monica A. Buciuman

Cazul de fata seamana foarte mult cu infiintarea sectei penticostale.

Duhul lumesc ecumenist si ratacirea penticostala:

O actiune misionara a ciresarilor in Duminica Ortodoxiei: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/03/cateva-reflectii-asupra-partii.html



Redam mai jos foaia de avere a fostului pastor Vladimir Pustan:

“FOAIA DE AVERE, PATRIMONIUL FAMILEI EVANGHELISTULUI “SARAC SI CINSTIT" VLADIMIR I. PUSTAN 

(PARINTELE CATOLICO-PENTICOSTAL CE VREA UNIFICAREA TUTUROR RELIGIILOR DIN ROMANIA)
 
- in Beius, pe str. Livezii, un bloc facut, sunt si birouri amenajate in el;
- in Beius pe str. Romana, un apartament; 
- in Beius, pe str. Plopilor, un hotel, care are o cantina sociala la parter;
- in Beius, o casa mare facuta in rosu, terminata la exterior, langa Sala de Conferinte Ciresarii;
- in Beius, Sala de Conferinta si studiouri de televiziune si Radio, proprietatea fundatiei sale familiale;
- in Beius, pe str. Episcop Mihail Pavel, o casa, dar cand intri are si etaj;
- in Beius pe str. Calea Bihorului are in chirie un magazin cu haine noi;
- in Beius, pe str. Episcop M. Pavel tine o batrana ptr. casuta ei mai mica; 
- in Beius, la 5 Km , o vie si o casa de vacanta, tip vila;
- in Ghighiseni, casa sotiei sale, care este pusa la punct;
- in Pantasesti, casa mamei lui, care a fost o casa batraneasca, dar acum este modernizata, tip Necherman, conditii de 5 stele;
- in Pantasesti, o casa mare, ptr. care se judeca de 5 ani cu un pastor Baptist, cu pastorul Istoc; 
- in Cluj, o Cofetarie;
- in Cluj, un apartament; 
- in Timisoara, un apartament;
- in Mangalia, terenuri detinute cu nepotul sau, Toma, care este pastor, el provine din Saud, jud. Bihor;
- in Beius, detine 10 microbuze si masini personale; 
- in Sohodol, o localitate la 20 Km de Beius, are un teren mare cu o tabara de tineret
- conturi in banca;
- copii lui au telefoane smart phone de mii de Euro, si ei se lauda la tineret cu ele; 
- Televiziune la Cluj; 
- Radio Ciresarii;
- in Moldova si-a cumparat niste terenuri;”
sursa:  http://londraevanghelica.wordpress.com/2014/02/17/iata-postarea-facuta-de-ioan-nelu-pop-despre-averea-lui-vladimir-pustan/
 

Iata si raspunsul fostului pastor:

    De mai bine de un an de zile sunt împreună cu familia și cu Fundația Cireșarii ținta unor atacuri calomnioase, care vor să distrugă viața mea personală și a familiei mele, precum și lucrarea pe care o facem de ani de zile spre beneficiul credincioșilor români.
    Punctul culminant al acestor acuze au fost scrisorile pe care numitul Ioan Pop, cunoscut ca un om fără discernământ și care este folosit de multă vreme în a ataca slujitorii evanghelici, le-a postat pe conturile personale de socializare împrăștiindu-le în toată lumea. Deși mi-a promis drept la replică – pe care i l-am și trimis imediat – nu l-a publicat, nedându-mi posibilitatea să mă apar. Din contră, astăzi postând o falsă şi nereală situaţie a averii mele personale, continuând acelaşi scop iniţial.
    Toate acuzațiile menționate în acele articole sunt false, părtinitoare și generatoare de confuzie. Familia, colegii din Fundația Cireșarii precum și Biserica îmi sunt alături în aceste momente dificile. Vă mulțumim pentru sprijinul în rugăciune!

Președinte, Vladimir Pustan
Vicepreședinte, Florin Ianovici
Vicepreședinte, Ciprian Sabău
Secretar general, Daniel-Silviu Coste

sursa:   http://predicare.ciresarii.ro/?p=1470

OBS: 1. In comunicatul fundatiei ciresarii se mentioneaza existenta unui drept la replica. In cazul in care acesta exista cu adevarat si nici un site, blog etc. din Romania nu gaseste loc pentru gazduirea asa-zisei replici, ASTRADROM se ofera sa-l publice. Asteptam pretinsa replica pe adresa de email a asociatiei astradrom@yahoo.com. Mentionam ca superiorii ierarhici ai cultului penticostal au confirmat ca detin documente doveditoare care sustin acuzatiile facute la adresa fostului pastor, unele dintre proprietati fiind trecute pe nume personal sau al unor membrii ai familiei, iar altele pe numele fundatiei ciresarii.
          2. Acest articol a fost primit pe adresa redactiei din partea colaboratoarei noastre din Beius si se doreste a fi o infatisare a felului in care poate lua nastere inca o secta, avand ca premise, in cazul de fata, niste neintelegeri materiale intre sus-pusi. In al doilea rand, urmarind acest scandal, vedem ce fel de oameni si ce fel de interese se afla cu adevarat in culisele acestui cult, ai caror enoriasi au aratat de atatea ori cu degetul, in mod fariseic, inspre Biserica Ortodoxa. 



miercuri, 26 martie 2014

Ilie Șerbănescu, despre blestemul pământului. 50 la sută din Ardeal e deja dat străinilor

ilie-serbanescu-ghimpele1[1]
     Profesorul Ilie Șerbănescu semnează în Jurnalul Național un editorial cutremurător care arată cum dispare, zi de zi, ireversibil, România. Îl reproducem integral mai jos pentru forța curajoasă și simplă a unor argumente care detronează demagogiile politice abundente ale zilei.

”Faţă de actuala expropriere funciară, cea operată de regimul comunist a fost un biet bebeluş. Aceea avea întoarcere şi s-a dovedit că o răsturnare politică a putut repune în posesie pe proprietari. Noua deposedare este fără întoarcere. Este definitiva rupere de glie a românului. Si cu aceasta, România ca ţară are toate condiţiile să nu mai existe!
Îmbogăţiţii români ai tranziţiei i-au vândut pe nimic străinilor pe fraţii lor săraci. Ca negociatori ai documentelor de aderare la UE au acceptat incalificabila liberalizarea a vânzării terenurilor agricole, deşi liberalizarea era refuzată de condiţiile cu totul inegale de şansă pentru români. Ca dirigenţi politici ai României în perioada postaderare au admis scadenţa fără a încerca măcar să o amâne, necum să-i tundă din efectele catastrofale previzibile. În perioada de care vorbim, s-au perindat la putere absolut toate partidele parlamentare, cu ciocoii lor, fără excepţie. În bloc, clasa politică a consimţit şi participat la exproprierea săracilor români, la ruperea românului de glie, la apropiata suprimare a României.
Singurul lucru cu care ciocoimea îi blagosloveşte acum pe săracii ameninţaţi de expropriere o constituie o imensă diversiune. Li se spune că 1 ianuarie 2014 n-ar fi vreo dată-prag, pentru că, sub forma cumpărărilor de către persoane juridice române, străinii au putut şi până la această dată dobândi terenuri în România, deţinând oficial vreo 15% din terenurile agricole din ţară. Asta aşa ca să fim liniştiţi pentru că estimări neoficiale vorbesc de deţineri de 50% de către străini în Ardeal (în urma nu doar a achiziţiilor de terenuri de către persoane juridice, dar şi a retrocedărilor ilegale, cu acte false sau în speţe fără legătură cu abuzurile regimului comunist)! Păi, cum vine asta fraţilor, bagatelizăm răul ce va să vină prin răul deja făcut?! Nu este de ajuns răul deja făcut?! Nu poate servi ca învăţământ pentru a-l opri pe cel ce va să vină şi care va fi de o incomparabil mai mare amplitudine, căci de acum nu mai există limite şi restricţii?! Si apoi, ca un făcut, în preajma lui 1 ianuarie 2014 şi imediat după aceea, au apărut în scenă cazuri precum Nana şi Fuia dezbătute cu înfrigurare de întreaga clasă politică, dar de fapt cu desfătarea că se abate atenţia publică de la semnificaţia tragică a acestei zile. Si ni se mai spune, ca argument suprem, că străinii, chiar dacă ne iau pământurile, n-o să plece cu ele! Evident, nu le vor putea lua în spate, dar vor pleca cu roadele lor! Deşi s-au văzut şi cazuri, deloc izolate, în care se fac transporturi către alte ţări de straturi de sol, căci pământurilor, ca să devină soluri nutritive, le trebuie zeci, dacă nu chiar sute de ani!

Deposedarea de pământuri a săracilor nu există de azi de ieri. Cea actuală se deosebeşte de precedentele doar prin anvergură şi modalităţi. Istoria deposedărilor arată însă că niciodată nu s-a scăpat de un blestem. Este necruţătorul blestem al pământului care cade asupra celor care şi-au abandonat fraţii”.

sursa: ampress.ro

luni, 24 martie 2014

SPOVEDANIA UNEI FOSTE PENTICOSTALE

 Pogorârea Sfântului Duh la Cincize-cime, eveniment 
de care se prevalează penticostalii în credinţa lor, 
fără însă să-i pomenească pe Sfinţii Apostoli şi 
nici pe Sfânta Sobornicească şi Apostolească
Biserică, cea în care Duhul Sfânt lucrează până
 astăzi  şi de care nu se va despărţi în veci
- M-am născut în Creta în anul 1975 şi am venit prin 1989 cu toată familia în Atena, unde m-am stabilit definitiv. Aparţin unei familii creştine ortodoxe evlavioase şi din pruncie am primit botezul ortodox. Totdeauna îmi amintesc cu drag de acei ani frumoşi ai copilăriei petrecuţi în sânul Bisericii Ortodoxe, cu slujbele de duminică şi de marile praznice.
M-am înstrăinat de dreapta credinţă în 2005, într-o şcoală particulară din Atena, unde predam (sunt profesoară). În acea şcoală am făcut cunoştinţă cu o elevă de-a mea, Anna, cu patru ani mai mică decât mine, care a fost (şi încă este) membră a „bisericii apostolice libere penticostale” (aşa cum le place să se intituleze) din Atena. Ca să intru direct în subiect, Anna, dându-mi foarte grabnic un Nou Testament, mă abordă făţiş, începând să-mi vorbească de Hristos „cel de la început”, iar mai apoi despre biserica ei penticostală.
Aproape zilnic venea la mine, iar mama nu bănuia nimic, mai ales că odată, la un Sfânt Maslu făcut la noi acasă, Anna a venit ca de obicei şi a participat – nimeni dintre noi nu a priceput ce credinţa avea ea. Cu timpul, însă, începu să-şi dezvăluie încet-încet „identitatea”. Iniţial am arătat un oarecare interes faţă de această nouă „biserică”, despre care îmi zicea că este, chipurile, prima biserică apostolică. Şi, fireşte, a urmat spălarea creierului! A reuşit în două săptămâni să mă facă să-mi schimb părerea în privinţa unor lucruri în care credeam şi faţă de care aveam o preţuire aparte. Nici nu-mi vine să cred prin ce am trecut! Mi-a schimbat radical toate convingerile despre Maica Domnului, icoane, cruce, preoţi – în cele din urmă am ajuns să-mi fac griji cu privire la calea pe care eram.

- Maria, ai mers la casa de rugăciune a penticostalilor?
- Da, bineînţeles că am mers. Anna m-a luat cu ea ca să ascult „propovăduirea Evangheliei”. Am mers devreme, ca să prind şi orele de rugăciune. Când am intrat în „biserica” lor centrală din Atena, m-am simţit aşa de ciudat, că îmi venea să urlu de ceea ce vedeam! Nu numai că nu mi-a plăcut, dar găseam cele văzute atât de deplasate – mai ales două „prorociţe”, ce răcneau aşa de tare. Cei din jur credeau că, în acele clipe, ele vorbeau în limbi străine! Dar răcnetele lor nu au reuşit decât să-mi provoace silă – să-mi fie cu iertare că o spun aşa, pe şleau! Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar m-am simţit ca într-o sinagogă a iudeo-sataniştilor. Acea zi a fost pentru mine o zi neagră – Anna a început să mă convingă că, vezi Doamne, aşa era în prima biserică apostolică! Îmi petreceam zilele ascultând predici ale pastorilor penticostali de pe CD, mărturii de-ale oamenilor care „L-au cunoscut pe Hristos”, citeam Biblia. Pe zi ce trece, începusem şi eu să îngenunchez la rugăciune şi să cer „naşterea din nou”, aşa cum ziceau ei. În toate acestea ceva nu era în regulă. Nu mă puteam concentra la serviciu, pierdeam din orele de somn ca să ascult CD-urile cu predici, aşa că am început să mă întreb de ce ajunsesem în halul acela. Anna îmi spunea întruna că trebuie să plâng şi să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal al meu. Eu îi ziceam că pe Hristos L-am primit la botez şi aveam conştiinţa Lui de mic copil, pentru că întotdeauna fusesem creştină. Niciodată nu mă lepădasem de El, dar ea tot insista că nu L-am cunoscut aşa cum ar fi trebuit.
Într-o zi de noiembrie a anului 2006, Anna mi-a propus să mergem la „biserică”, să îngenunchez pe o perniţă în faţa amvonului şi să îi cer lui Hristos să mi Se descopere, să-mi mărturisesc păcatele, să plâng – şi „fraţii” se vor ruga să mă nasc din nou. Acolo, Hristoase al meu, nu se putea mai rău decât atât! Am uitat cu desăvârşire felul în care se comportau acei oameni, sila şi dezgustul pe care mi le provocau „slujbele” lor, cu răcnetele lor sălbatice, care ei pretindeau că reprezintă „vorbirea în limbi”. Îmi pierdusem minţile. Atunci a venit pastorul, şi-a pus mâinile peste baticul pe care mi-l dăduseră să-l port pe cap şi a început să zbiere ceva într-un grai care îmi părea a fi o limbă greacă cu accent şi terminaţii arăbeşti. Mă simţeam foarte rău, eram indispusă şi enervată şi îi rugam pe Iisus Hristos şi Maica Domnului să mă scape din acea experienţă dezgustătoare. Voiam să-mi fac semnul crucii, dar nu puteam, deoarece mi-era frică să nu mă dea afară. Pastorul continua să se „roage în limbi” şi, deodată, o femeie a început să răcnească de parcă era posedată. Înfricoşătoare clipe! Răcnea, repetând aceleaşi cuvinte, rupea ceva în engleză de genul „my God” („Dumnezeul meu”), iar cei din jur îmi tălmăceau ceea ce credeau că răcnea Dumnezeu pentru mine, prin gura ei: „Fiica mea, Eu te-am călăuzit în casa Mea, rămâi cu Mine, vine sfârşitul. Eu te voi păzi!” Am intrat în panică, căci mi-am dat seama că devenisem victima unor înşelători, ce-şi băteau joc de mine şi mă „prelucrau” legal. Auzi, îmi vorbea Dumnezeu prin gura acelei nebune! Doamne miluieşte! Înfricoşată foarte, am găsit puterea să mă ridic în grabă şi să mă duc la toaletă. Acolo am început să plâng de frică. O „soră” care stătea lângă mine mi-a zis că în acea clipă a avut o descoperire… cum că foarte curând o să mă nasc din nou. Hristoase al meu, ce descoperiri, ce vedenii! Iarăşi m-am speriat, m-am sculat şi am fugit de îndată din acea adunare de descreieraţi…
A doua zi, când m-a sunat Anna, i-am spus că m-am speriat foarte tare. Ea a căutat să mă liniştească, spunându-mi că o să se roage în camera ei şi o să-I ceară lui Dumnezeu să ridice frica de la mine. În acea noapte am avut coşmaruri atât de vii şi atât de intense, încât m-am sculat foarte transpirată, plângând cu sughiţuri. Atunci a fost pentru prima dată după atâtea luni când mi-am făcut din nou semnul sfintei cruci! Dimineaţă am povestit totul mamei şi fratelui meu. Ei m-au sfătuit să nu mă mai încurc cu acei oameni, iar mama a aprins candela şi am văzut-o rugându-se în ascuns pentru mine. Atunci mi s-a înmuiat inima, am început din nou să plâng şi am alergat în braţele tatălui meu, care mi-a zis că observase o schimbare majoră în comportamentul meu de când căzusem în mrejele penticostalilor. M-a mângâiat şi m-a asigurat că nu o să lase pe nimeni să-mi facă vreun rău. În aceeaşi zi, după-amiază, m-a sunat Anna şi mi-a zis că văzuse în vedenie în seara precedentă, când eu avusesem acele oribile coşmaruri, cum Iisus mă îmbrăţişa şi mă ducea la „biserica” penticostalilor. În acel moment mi-am dat seama că aveam de-a face cu oameni maniaci, periculoşi, care pot fi în stare de orice. I-am zis că nu vreau să o mai văd niciodată, i-am închis telefonul – şi, de atunci, nu m-am mai întâlnit cu ea.
M-a salvat faptul că nu m-am „botezat” la acei nebuni şi că nu m-am adâncit în credinţa lor absurdă. Ei cred că îmbrăţişează creştinismul. Dar ce fel de creştinism? Ceea ce am văzut şi am trăit pe propria-mi piele la penticostali nu seamănă a Biserică, nu are nimic dumnezeiesc. Comportamentul lor este atât de deplasat, iar vorbele de neînţeles şi răcnetele lor te fac să te simţi de parcă ai fi la o întâlnire a musulmanilor sau a iudeo-arabilor. Este foarte clar, nu au absolut nimic de-a face cu Biserica întemeiată de Hristos. Fac prietenii numai între ei, iar toţi ceilalţi sunt socotiţi pierduţi. Au convingerea că numai ei se mântuiesc. Niciodată nu mai vreau să trec prin ce-am trecut. Nu-i urăsc, dar mi-e frică de ei. Îi compătimesc şi mă rog pentru ei, ca să-şi înţeleagă rătăcirile. Am văzut pe net multe pagini web sau bloguri referitoare la acest fenomen; de aceea, m-am gândit să mărturisesc mica, dar înfricoşătoarea mea experienţă.
- Maria, sunt unii care consideră că astfel de mărturisiri, spovedanii ca ale tale sunt născociri…
- Să spună ce vor. Dar dacă vreun fost neoprotestant, mai ales penticostal, vrea să depună mărturie că aşa stau lucrurile şi că nu sunt născocirile mele şi să povestească experienţa lui, bine ar fi să nu se teamă. Iar dacă se teme, să mărturisească sub anonimat, dând mărturie despre rătăcirile lor, aşa încât să se păzească şi alţii de această organizaţie care se pretinde a fi biserică.
Traducere de Gherontie Monahul 
din periodicul Aghios Minás, nr. 42, ianuarie-martie 2010

luni, 17 martie 2014

Maicile din Siria: „Dumnezeu ne-a vrut acasă!”

  „Nu ştiam mare lucru, doar ne aduceau apă şi mâncare. Noi ne-am păstrat rânduiala de acasă, rugăciunea şi slujbele, atât cât le ştiam pe de rost, le rosteam în gând”.

Maoulla a fost prima localitate creştină din Siria devastată de către auto-intitulata Armată Siriană Liberă. Ea a reprezentat, astfel, deschiderea unei noi răni din coasta Mântuitorului Hristos. Deşi, după evenimentele din luna septembrie 2013, satul a rămas pustiu, o mână de maici ortodoxe s-a aşezat împotriva furtunii şi nu şi-a părăsit mănăstirea. În timp ce majoritatea ortodocşilor s-au refugiat în Liban, iar alţii au luat calea Europei, monahii de la mănăstirea Sfântul Apostol Pavel, din aceeaşi localitate, au fost primiţi în obştea unei mănăstiri de lângă Damasc. Doar maicile de la „Sfânta Tecla”, suflete curajoase, nu şi-au părăsit biserica şi pe ocrotitoarea lor. Au preferat să rămână într-un sat fără locuitori, fără forţe de ordine, fără electricitate şi fără mijloace de comunicare, doar cu Sfânta Tecla – prima muceniţă creştină. Au rezistat în aceste condiţii aproape patru luni când, pe 9 decembrie 2013, Agenţia de Ştiri Siriană anunţa devastarea bisericii şi răpirea maicilor de la Maoulla. Aşa a început captivitatea babilonică a unor suflete încercate…
Ştirile şi presupunerile nu au încetat să apără. Ba a existat inclusiv părerea că mica obşte a plecat de bunăvoie, aşa… într-o mică vacanţă. La începutul anului 2014, ziarul londonez Daily Star anunţa că generalul Abbas Ibrahim, şeful Serviciului de Securitate Libanez, a reuşit să aibă o convorbire telefonică cu maica stareţă de la Maoulla. Atât! Până pe 18 februarie, când jurnalistul creştin de origine siriană Raymond Ibrahim informa că, pentru câteva minute, a circulat pe internet un film care prezenta doar şapte dintre cele 12 maici răpite.
Aşezate pe o canapea modernă, maicile erau filmate discutând despre conflictul internaţional abătut asupra Siriei. Aşa cum observa jurnalistul menţionat, pelicula a fost filmată sub presiunea ameninţării armate, maicile fiind forţate să se prezinte într-o stare bună. În plus, ele nu mai purtau însemnele monahale, nici semnul Sfintei Cruci, hainele lor semănând foarte mult cu cele ale femeilor musulmane.

Eliberare sub semnul umilinţei

După trei luni de lacrimi şi rugăciune, după nenumărate intervenţii internaţionale, chiar şi din partea liderilor religioşi musulmani, cele 11 maici şi stareţa lor au fost eliberate. Mai bine zis, au fost lăsate pe câmp, la graniţa dintre Liban şi statul sirian. Luni, 10 martie 2014, în zori, maicile au fost legate la ochi şi urcate într-un microbuz care, după multe ore, a oprit în pustiu. Fără informaţii legate de locul în care se aflau, fără apă şi mâncare, maicile s-au lăsat în voia lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu le-a abandonat, ci şi le-a îndrumat spre graniţa siriană. În partea opusă se afla deşertul – câţiva zeci de kilometri de nisip fierbinte şi dogoritor.
Fără acte de identitate, măicuţele au fost din nou reţinute, de data aceasta acasă la ele, în Siria. Situaţia a durat până al sosirea oficialului de la Damasc, Hafez Makhlouf, cel care a semnat pentru eliberarea lor. Din nou, au fost urcate în maşini ale armatei, ce au luat drumul Damascului. Libertatea maicilor era încă departe. Anchetate de autorităţile siriene, intervievate de marile agenţii de presă străine, maicile au trăit o a doua parte a robiei babilonice. Ce să răspundă? Ce ştiau ele? Au spus că au fost ţinute pe teritoriul Siriei, la Yabroud, într-o vilă, sub pază, fără a se comunica prea mult cu ele: „Nu ştiam mare lucru, doar ne aduceau apă şi mâncare. Noi ne-am păstrat rânduiala de acasă, rugăciunea şi slujbele, atât cât le ştiam pe de rost, le rosteam în gând”.
Au aflat în timpul anchetei că, de fapt, au locuit în vila unui om de afaceri sirian, George Haswani, cu care preşedintele ţării, Bashar Al Assaad a purtat mai multe tratative pentru a mijloci eliberarea maicilor. Au mai aflat că răpitorii ceruseră pentru viaţa lor 50 de milioane de dolari şi că un om de afaceri din Qatar se oferise să plătească pentru ele patru milioane din suma pretinsă.
Hărţuite de către jurnalişti şi fotoreporteri, anchetate de către autorităţi, maicile erau îngrijorate doar de ceea ce urmau să găsească acasă, la mănăstirea Sfintei Tecla.
Deşi Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient le-a îndemnat să rămână la Damasc, la sediul episcopal, ele s-au întors marţi, 11 martie, acasă. Între ruine, dar acasă. Biserica este dărâmată, nu există surse de electricitate şi apă, rebelii circulă în voie prin preajma fostului oraş arameic. Cu toate acestea, maicile au insistat să nu o lase singură pe Sfânta Tecla.
Potrivit unor surse apropiate, maica stareţă Pelaghia Sayyaf a mărturisit că „faptul că ne-am întors acasă este minunea lui Dumnezeu. Nu vom povesti nimănui prin ce am trecut, pentru că iubirea lui Dumnezeu copleşeşte totul. Dumnezeu ne-a vrut acasă, nicăieri nu este mai bine ca acasă!”.

Nicolae Pintilie

duminică, 16 martie 2014

Biserica Romano-Catolica nu recunoaste sfintii ortodocsi, in special cei care condamna ratacirile dogmatice ale catolicismului.


http://str.crestin-ortodox.ro/foto/671/67057_sf-grigorie-palama.jpg




Biserica Romano-catolica, il condamna pe sfantul Grigorie Palama pentru ca a combatut cu demnitate si curaj eresul lui Varlaam. Prin combaterea lui Varlaam, sfantul Grigorie a dovedit ca invatatura catolica este eretica.

 
Sfantul Grigorie Palama, un sfant anatematizat de ”Biserica” Romano Catolica. - Un sfant antipapist si delirul filopapist al ecumenistilor.
de protopresbiter Anghelos Anghelacopulos,
parohia Agia Paraschevi, 

Cu multa indreptatire Biserica cea Una, Sfanta, Catholica (drept maritoare – ortodoxa -n.n.) si Apostolica a hotarat ca in a doua Duminica a Postului Mare sa fie pomenit Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Duminica aceasta este plasata, nu intamplator dupa Duminica Ortodoxiei, pentru ca este a doua Duminica a Ortodoxiei. Daca Biserica a luptat impotriva iconoclasmului care venea ca influenta din Rasarit, de la evrei si musulmani, acum Biserica va avea o noua provocare, de data aceasta venita din Apus. In aceasta Duminica sarbatorim anatematizarea de catre Biserica prin Sinoadele Isihaste (numite impreuna Sinodul al IX-lea Ecumenic), a ereticului Varlaam de Calabria, care venise din Vest pentru a latiniza, a rationaliza credinta ortodoxa (adica a o transforma in romano-catolicism).
Sfantul Grigorie Palama impreuna cu Sfantul Fotie cel Mare si cu Sfantul Marcu al Efesului (Cei trei noi Ierarhi) sunt supranumiti “batatorii de papi” si “surpatorii papilor”. Sfantul Grigorie Palama a condamnat cu tarie persoana lui Varlaam, panerezia papista si secularizarea adusa de rationalismul european papistas. De aceea pana astazi papistasii nu il considera sfant pe Sfantul Grigorie ci il numesc eretic si e condamnat de “Biserica” romano catolica.
In cartea “Cuvant demonstrativ despre Purcederea Duhului Sfant” Sfantul Grigorie spune ca: “din nou sarpele rautatii, diavolul, se ridica impotriva Adevarului”, apoi spune ca “acelas diavol care l-a inspirat pe Arie, pe Eunomie, pe Macedonie si pe toti ereticii, acelas a inspirat si pe latini sa introduca Filioque. Diavolul care este inceputul, mijlocul si sfarsitul raului, nu si-a uitat tehnica sa cea rea si avandu-i pe latini(romano-catolici) ca organe docile, si introduca o erezie noua despre Dumnezeu”. 2. Tot Sfantul Grigorie spune ceea ce avea sa spuna Sfantul Cosma Etolianul, si anume ca papa este un antihrist. (Pe Papa sa il anatematiati, pentru ca el este cauza tuturor relelor(noilor erezii)) Sf Cosma Etolianul,”Despre Credinta Ortodoxa”.
Sfantul Grigorie Palama, referindu-se la blasfemia “purcederii Duhului Sfant si de la Fiul ” le spune Romano-Catolicilor: ” Nu vom incepe nici un dialog cu voi pana ce nu veti scoate adaugirea ” si de la Fiul ” din invatatura voastra de credinta”. 3. “Nu vom avea nici un fel de comuniune cu voi, pana cand nu va veti opri de a mai spune ca Duhul Sfant ar avea doua Izvoare ale existentei Sale, pentru ca ati alterat invatatura lui Hristos. Pana ce nu veti reveni la invatatura Sinoadelor Ecumenice nu ne vom impartasi impreuna cu voi latinilor”. 4. Iata care este conditia Sfantului Grigorie Palama pentru a incepe dialogul cu latinii, scoaterea Filioque din Marturisirea de Credinta. (Conciliul II Vatican intareste erezia Filioque)
Sfantul Grigorie arata ca in spatele Filioque se ascunde o alta invatatura eretica si anume puterea nelimitata a papei de a judeca singur ceea ce este drept pentru Biserica, care mai taziu se va contura foarte bine in infaibilitatea papala. ( Daca Harul este creeat, el se poate depozita si papa este cel care dispune de depozitul de Har) Se legifereaza in felul acesta, impotriva invataturii Bisericii, un nou dumnezeu, un nou zeu, dupa modelul faraonic in care faraonul era si zeu, in crestinismul apusean noul zeu devine papa.
La Sinodul IX Ecumenic(Constantinopol1341, 1347, 1351) sunt condamnate invataturile papiste despre “lucrarile create” si “Lumina Taborca creeata”, invatand ca Dumnezeu are Fiinta si Lucrarile, care amandoua sunt necreeate, Fiinta fiind necomunicabila, in schimb lucrarile necreate sunt comunicabile fapturii, de aceea si Lumina lui Hristos de pe Muntele Tabor este necreeata. Papistasii creeaza o distanta intre Dumnezeu si oameni, intre care se interpune papa.
Sfantul Grigorie subliniaza in scrisoarea ” Catre evlaviosul monah Dionisie” cum ca tacerea legata de problemele credintei este al treilea tip de ateism si de aceea atunci cand e in pericol credinta TACEREA ESTE VINOVATA.
Desi ne-am astepta ca liderii Bisericii Ortodoxe sa exploateze aceasta comoara de invatatura patriastica antieretica a Sfantului Grigorie Palama, urmanad in mod smerit gandirii Sfintilor Parinti, si in felul acesta sa conduca pe eretici la pocainta si intoarcere la Adevar, un grup ateologic de patriarhi, arhiepiscopi, episcopi si “teologi” laici nu numai ca se ingrijesc de multe altele, dar sunt chiar diametal opusi a ceea ce a porncit Domnul Iisus Hristos, Apostolii, Parintii, Canoanele Bisericii, Sinoadele Ecumenice si Sfinta Traditie a Bisericii noastre.
Cu totii am devenit martori ai acestei apostazii, a vizitelor dintre ortodocsi si eretici, imbratisari, rugaciuni, recunoasterea lor ca presupuse “Biserici”, semnand documente comune antiortodoxe, si alte acctiuni similare. Delirul ecumenist a intrecut orice limita din partea patriarhului ecumenist, a episcopilor si a delegatiilor Bisericilor Ortodoxe la intronizarea noului Papa Francisc, la 19 martie 2013.
Numele “Francisc” nu este un nume intamplator, la Assisi de unde era “Sfantul” Francisc se fac intalnirile interlreligioase. Papa Paul II-lea a convocat prima intalnire panreligioasa la Assisi in 1986.
In 2010 a participat si patriarhul Bartolomeu la intrunirea de la Assisi.
Papa Francisc a primit inelul petrin care il face “succesor al Sf Ap Petru” in scaunul de la Roma, pastrand(umilul, iubitorul de saraci, simplul slujitor papa Francisc I) toate prerogativele papale, insistand aspura primatului papal luciferic. (inclusiv infaibilitatea ex catedra).
Ceea ce este important de subliniat este faptul ca Biserica ortodoxa nu se bucura si nici nu ia parte impreuna cu papistasii la alegerea si intronizarea noului Papa Francisc I. Asa numitii “reprezentanti” ai Bisericii Ortodoxe se reprezinta doar pe ei insis((Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Theodoros, Patriarhul Antiohiei, Ioan Ziziulas, dl Chiril Patriarh al Moscovei, Patriarhul Irineu al Serbiei, Patriarhul din România, Daniel Arhiepiscopul Hrisostom, Arhiepiscopul Atenei și. toata Grecia, Ieronim B) [9], chiar daca au trimis scrisori de felicitare in care se exprima total ateologic ” frate iubit si sfinte episcop al Romei” sau ” sarutare a dragostei in Hristos”, iar cazuta Roma este numita ” Tron Apostolic”, iar erezia papismului a fost numita “Biserica Romanio-Catolica si biserica Sora”, care trebuie sa aduca “marturie comuna crestina in lume” La intronizarea Papei au participat aproape toata gruparea episcopilor ecumenisti nepocaiti( avandu-l in frunte pe Bartolomeu care a si dat “sarutul pacii” in “liturghia” papistasa ), care i-au adus daruri si sarutari, plecaciuni si sarutari de maini.
Cu toate aceste Biserica Ortodoxa, cea Una, Sfanta, Catholica si Apostolica nu a fost prezenta, ci a lipsit, nu s-a bucurat ci s-a intristat. E posibil ca acesta grupare sa reprezinte Biserica Ortodoxa? Bineinteles ca nu.
Cine a autorizat pe patriarhul, arhiepiscopii, episcopii acestia de a merge la Roma si a face actiunile mentionate mai sus? Ce sinod panortodox le-a dar voie? Desigur, nici unul. Credeti ca aveti consimtamantui Bisericii?
Sinoadele Locale nu pot sa sa dea consimtaminte arbitrare, fara a avea consensul Bisericii. Au renuntat papistasii la ereziile lor ca sa poata exista un astfel de consimtamant panortodox? Nu. Pentru a lua o astfel de decizie trebuie eliminate cauzele, si anume ereziile si apoi se poate lua decizia deplinei comuniuni cu Roma.
(primatul papal, Filioquie, infaibilitatea, etc)
Aceasta decizie trebuie sa fie in concordanta cu Traditia Bisericii si Sfintele Canoane.
Pleroma Bisericii este impotriva acestei tradari a credintei, ii pare rau si sangereaza datorita actiunilor nebunesti ale acestor (episcoti) ecumenisti. Sfantul Grigorie Palama le raspune acestor episcopi ecumenisti: ” Cei ce nu sunt cu Adevarul nu sunt nici cu Biserica lui Hriostos” 14. Ecumenistii nu sunt cu Adevarul si nici cu Biserica lui Hristos. Sinodiconul Ortodoxiei spune: ” Lui Varlaam si Achindin, Nikifor Greogora si urmasdilor acestora Anatema(de 3 ori)” ” Anticanonicului si ereziarhului papa si patriarh al Romei celei Vechi, Francisc I si celor ce se impartasesc cu el, Anatema (de 3 ori)!” (anatema rostita de Mitropolitul de Pireu Serafim)
Nu ne-am putea imagina sa il vedem pe Sfantul Palama felicitand pe noul papa ales, sau a participa la intronizarea lui, a-i oferi cadouri, a se ruga impreuna cu el, a se sarute, a-i sarute mana.
Sa alegem cu cine vrem sa mergem inainte, cu fiara sau cu Mielul Injunghiat? Cu ereticii ecumenisti nepocaiti sau cu sfintii?
[1] Sfântul Grigorie Palama, Logosul documentar privind purcederea Duhului Sfânt A, eds Grigorie Palama, Salonic / bb 1981, LTD 1 Prefață 3-4, p. 68.
[2] Orice. Tatăl, Prolog 20-26, p. 68.
[3] Oricare ar fi. Tată, 4, 19-24, 84 p..
[4] Oricare ar fi. de exemplu, 4, 32, p. 86.
[5] VENIZELOS CHRSTOFORIDIS, controverse atunci când quieting 14 AIO,. B. Ed Observer, vreau / bb 1993.
[6] Sfântul Grigorie Palama, Scrisoare către reverendul Sun călugăr Dionisie, LTD 4, 404.
[7] imp . GR , Comunicatul de la presvygenous ocupă scaunul de domnie al Vechii Rome, în Pireu tῇ 19ῃ martie 2013 și de presă Relatii Papei cu dictatura în Argentina , în Pireu tῇ 22 martie 2013
[Opt] http://aktines.blogspot.gr/2013/03/hanukkah.html
[Nouă] http://www.romfea.gr/patriarxeia/patriarxeia/patriarxeio-mosxas/16010-2013-03-14-19-49-26
HTTP :/ / www . romfea . GR / oikoumeniko – patriarxeio / oikoumeniko – patriarxeio / 16065-2013-03-18-14-53-03
[13] http://thriskeftika.blogspot.gr/2013/02/blog-post_7767.html
[14] Sfântul Grigorie Palama, Scrisoarea Patriarhului Ignatie al Antiohiei, Ltd.
la 01:50
Tag-uri OIKOUMENISMOS
traducere din limba greaca de preot Matei Vulcanescu
Sfantul Grigorie Palama asemana pe romano-catolici cu elefantul cazut. Elefantul care cade nu se mai poate ridica, de aceea doarme in picioare. La fel si adunarea romano-catolica a cazut si nu se mai poate ridica.