SPOVEDANIA UNEI FOSTE PENTICOSTALE

 Pogorârea Sfântului Duh la Cincize-cime, eveniment 

de care se prevalează penticostalii în credinţa lor, 

fără însă să-i pomenească pe Sfinţii Apostoli şi 

nici pe Sfânta Sobornicească şi Apostolească

Biserică, cea în care Duhul Sfânt lucrează până

 astăzi  şi de care nu se va despărţi în veci

- M-am născut în Creta în anul 1975 şi am venit prin 1989 cu toată familia în Atena, unde m-am stabilit definitiv. Aparţin unei familii creştine ortodoxe evlavioase şi din pruncie am primit botezul ortodox. Totdeauna îmi amintesc cu drag de acei ani frumoşi ai copilăriei petrecuţi în sânul Bisericii Ortodoxe, cu slujbele de duminică şi de marile praznice.
M-am înstrăinat de dreapta credinţă în 2005, într-o şcoală particulară din Atena, unde predam (sunt profesoară). În acea şcoală am făcut cunoştinţă cu o elevă de-a mea, Anna, cu patru ani mai mică decât mine, care a fost (şi încă este) membră a „bisericii apostolice libere penticostale” (aşa cum le place să se intituleze) din Atena. Ca să intru direct în subiect, Anna, dându-mi foarte grabnic un Nou Testament, mă abordă făţiş, începând să-mi vorbească de Hristos „cel de la început”, iar mai apoi despre biserica ei penticostală.
Aproape zilnic venea la mine, iar mama nu bănuia nimic, mai ales că odată, la un Sfânt Maslu făcut la noi acasă, Anna a venit ca de obicei şi a participat – nimeni dintre noi nu a priceput ce credinţa avea ea. Cu timpul, însă, începu să-şi dezvăluie încet-încet „identitatea”. Iniţial am arătat un oarecare interes faţă de această nouă „biserică”, despre care îmi zicea că este, chipurile, prima biserică apostolică. Şi, fireşte, a urmat spălarea creierului! A reuşit în două săptămâni să mă facă să-mi schimb părerea în privinţa unor lucruri în care credeam şi faţă de care aveam o preţuire aparte. Nici nu-mi vine să cred prin ce am trecut! Mi-a schimbat radical toate convingerile despre Maica Domnului, icoane, cruce, preoţi – în cele din urmă am ajuns să-mi fac griji cu privire la calea pe care eram.

- Maria, ai mers la casa de rugăciune a penticostalilor?
- Da, bineînţeles că am mers. Anna m-a luat cu ea ca să ascult „propovăduirea Evangheliei”. Am mers devreme, ca să prind şi orele de rugăciune. Când am intrat în „biserica” lor centrală din Atena, m-am simţit aşa de ciudat, că îmi venea să urlu de ceea ce vedeam! Nu numai că nu mi-a plăcut, dar găseam cele văzute atât de deplasate – mai ales două „prorociţe”, ce răcneau aşa de tare. Cei din jur credeau că, în acele clipe, ele vorbeau în limbi străine! Dar răcnetele lor nu au reuşit decât să-mi provoace silă – să-mi fie cu iertare că o spun aşa, pe şleau! Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar m-am simţit ca într-o sinagogă a iudeo-sataniştilor. Acea zi a fost pentru mine o zi neagră – Anna a început să mă convingă că, vezi Doamne, aşa era în prima biserică apostolică! Îmi petreceam zilele ascultând predici ale pastorilor penticostali de pe CD, mărturii de-ale oamenilor care „L-au cunoscut pe Hristos”, citeam Biblia. Pe zi ce trece, începusem şi eu să îngenunchez la rugăciune şi să cer „naşterea din nou”, aşa cum ziceau ei. În toate acestea ceva nu era în regulă. Nu mă puteam concentra la serviciu, pierdeam din orele de somn ca să ascult CD-urile cu predici, aşa că am început să mă întreb de ce ajunsesem în halul acela. Anna îmi spunea întruna că trebuie să plâng şi să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal al meu. Eu îi ziceam că pe Hristos L-am primit la botez şi aveam conştiinţa Lui de mic copil, pentru că întotdeauna fusesem creştină. Niciodată nu mă lepădasem de El, dar ea tot insista că nu L-am cunoscut aşa cum ar fi trebuit.
Într-o zi de noiembrie a anului 2006, Anna mi-a propus să mergem la „biserică”, să îngenunchez pe o perniţă în faţa amvonului şi să îi cer lui Hristos să mi Se descopere, să-mi mărturisesc păcatele, să plâng – şi „fraţii” se vor ruga să mă nasc din nou. Acolo, Hristoase al meu, nu se putea mai rău decât atât! Am uitat cu desăvârşire felul în care se comportau acei oameni, sila şi dezgustul pe care mi le provocau „slujbele” lor, cu răcnetele lor sălbatice, care ei pretindeau că reprezintă „vorbirea în limbi”. Îmi pierdusem minţile. Atunci a venit pastorul, şi-a pus mâinile peste baticul pe care mi-l dăduseră să-l port pe cap şi a început să zbiere ceva într-un grai care îmi părea a fi o limbă greacă cu accent şi terminaţii arăbeşti. Mă simţeam foarte rău, eram indispusă şi enervată şi îi rugam pe Iisus Hristos şi Maica Domnului să mă scape din acea experienţă dezgustătoare. Voiam să-mi fac semnul crucii, dar nu puteam, deoarece mi-era frică să nu mă dea afară. Pastorul continua să se „roage în limbi” şi, deodată, o femeie a început să răcnească de parcă era posedată. Înfricoşătoare clipe! Răcnea, repetând aceleaşi cuvinte, rupea ceva în engleză de genul „my God” („Dumnezeul meu”), iar cei din jur îmi tălmăceau ceea ce credeau că răcnea Dumnezeu pentru mine, prin gura ei: „Fiica mea, Eu te-am călăuzit în casa Mea, rămâi cu Mine, vine sfârşitul. Eu te voi păzi!” Am intrat în panică, căci mi-am dat seama că devenisem victima unor înşelători, ce-şi băteau joc de mine şi mă „prelucrau” legal. Auzi, îmi vorbea Dumnezeu prin gura acelei nebune! Doamne miluieşte! Înfricoşată foarte, am găsit puterea să mă ridic în grabă şi să mă duc la toaletă. Acolo am început să plâng de frică. O „soră” care stătea lângă mine mi-a zis că în acea clipă a avut o descoperire… cum că foarte curând o să mă nasc din nou. Hristoase al meu, ce descoperiri, ce vedenii! Iarăşi m-am speriat, m-am sculat şi am fugit de îndată din acea adunare de descreieraţi…
A doua zi, când m-a sunat Anna, i-am spus că m-am speriat foarte tare. Ea a căutat să mă liniştească, spunându-mi că o să se roage în camera ei şi o să-I ceară lui Dumnezeu să ridice frica de la mine. În acea noapte am avut coşmaruri atât de vii şi atât de intense, încât m-am sculat foarte transpirată, plângând cu sughiţuri. Atunci a fost pentru prima dată după atâtea luni când mi-am făcut din nou semnul sfintei cruci! Dimineaţă am povestit totul mamei şi fratelui meu. Ei m-au sfătuit să nu mă mai încurc cu acei oameni, iar mama a aprins candela şi am văzut-o rugându-se în ascuns pentru mine. Atunci mi s-a înmuiat inima, am început din nou să plâng şi am alergat în braţele tatălui meu, care mi-a zis că observase o schimbare majoră în comportamentul meu de când căzusem în mrejele penticostalilor. M-a mângâiat şi m-a asigurat că nu o să lase pe nimeni să-mi facă vreun rău. În aceeaşi zi, după-amiază, m-a sunat Anna şi mi-a zis că văzuse în vedenie în seara precedentă, când eu avusesem acele oribile coşmaruri, cum Iisus mă îmbrăţişa şi mă ducea la „biserica” penticostalilor. În acel moment mi-am dat seama că aveam de-a face cu oameni maniaci, periculoşi, care pot fi în stare de orice. I-am zis că nu vreau să o mai văd niciodată, i-am închis telefonul – şi, de atunci, nu m-am mai întâlnit cu ea.
M-a salvat faptul că nu m-am „botezat” la acei nebuni şi că nu m-am adâncit în credinţa lor absurdă. Ei cred că îmbrăţişează creştinismul. Dar ce fel de creştinism? Ceea ce am văzut şi am trăit pe propria-mi piele la penticostali nu seamănă a Biserică, nu are nimic dumnezeiesc. Comportamentul lor este atât de deplasat, iar vorbele de neînţeles şi răcnetele lor te fac să te simţi de parcă ai fi la o întâlnire a musulmanilor sau a iudeo-arabilor. Este foarte clar, nu au absolut nimic de-a face cu Biserica întemeiată de Hristos. Fac prietenii numai între ei, iar toţi ceilalţi sunt socotiţi pierduţi. Au convingerea că numai ei se mântuiesc. Niciodată nu mai vreau să trec prin ce-am trecut. Nu-i urăsc, dar mi-e frică de ei. Îi compătimesc şi mă rog pentru ei, ca să-şi înţeleagă rătăcirile. Am văzut pe net multe pagini web sau bloguri referitoare la acest fenomen; de aceea, m-am gândit să mărturisesc mica, dar înfricoşătoarea mea experienţă.

- Maria, sunt unii care consideră că astfel de mărturisiri, spovedanii ca ale tale sunt născociri…
- Să spună ce vor. Dar dacă vreun fost neoprotestant, mai ales penticostal, vrea să depună mărturie că aşa stau lucrurile şi că nu sunt născocirile mele şi să povestească experienţa lui, bine ar fi să nu se teamă. Iar dacă se teme, să mărturisească sub anonimat, dând mărturie despre rătăcirile lor, aşa încât să se păzească şi alţii de această organizaţie care se pretinde a fi biserică.

Traducere de Gherontie Monahul 
din periodicul Aghios Minás, nr. 42, ianuarie-martie 2010

Sursa: www.familiaortodoxa.ro

Miscarea penticostala si duhul ecumenismului sincretist

În ultimele timpuri, există o tendinţă mondială de împăciuire între aşa numitele „biserici” ale lui Dumnezeu. Bisericile creştine tind să se numească „surori”, să demonstreze că se închină aceluiaşi Hristos şi că trebuie sa aibă loc o omogenizare a acestora în numele dragostei.

Dacă mulţi pretind a fi creştini, numindu-se astfel şi au adepti, nu înseamnă implicit că respectă adevărul Scripturii. Mulţi găsesc în Biblie diferite citate care să le confirme ideologia, citate pe care le scot din context şi le intrepretează după mintea lor. Altminteri, în acest fel, procedează şi adepţii cultului penticostal, cult care a luat fiinţă datorită reacţiei împotriva catolicismului decăzut (duhovniceste), făcând parte din marea familie a protestanţilor. Greşeala cea mai mare a fost că, nu au căutat unde şi când au greşit catolicii, nu au cautat adevărul apostolic, ci din contră s-au bazat pe ideile lor reformatoare, au modificat Biblia (traducerea eronata a lui Luther)[1] pentru a-şi întări convingerile. Au fugit de supremaţia papei şi şi-au creat propriul totalitarism (numai ce spunea Luther era drept); acuză iararhizarea Bisericii în schimb şi-au format propriile ierarhii şi consilii de conducere de tip democrat; au negat tot ce este sacru şi sfânt, toată istoria creştinismului (Sfânta Cruce, Maica Domnului, sfinţii, icoanele, Sfintele Taine) şi se bazează pe propriile interpretări ale Bibliei, pe propriul raţionament, care de multe ori este contradictoriu. Tocmai de aceea apar în continuu rupturi şi fărâmiţări ale cultului. Apar întrebări din partea adepţilor, sinceri şi inocenţi, care uneori chiar Îl caută pe Dumnezeu, apar dezacorduri între ceea ce spun pastorii, lucruri la care nu pot găsi răspunsuri credibile, atunci nemulţumitorii se rup facându-şi o altă „bisericuţă”, crezând că i-a scos Dumnezeu din înşelare şi că de acum sunt pe drumul cel bun. Îşi aleg un lider şi il urmează. În naivitatea lor, cred că liderii sunt aleşii lui Dumnezeu şi îi urmează orbeşte, le ascultă aşa zisele prorocii şi inovaţii, sunt fascinaţi de tot ceea ce este nou şi senzaţional, pentru că aşa este firea omului, caută să aprecieze exteriorul, ceea ce se vede şi este palpabil, caută minuni, nu îşi dau seama că unii profită de naivitatea lor pentru a se îmbogăţi. Dar dacă acesta ar fi unicul lucru rău ce s-ar produce, nu ar fi nimic. Problema cea mai mare este că sunt conduşi pe calea pierzării într-un mod sigur: unde s-a mai auzit în vremea Apostolilor ca atunci când coboara Duhul Sfânt, oamenii să înceapă a face ca animalele, să tremure, să danseze nebuneşte? Mai degrabă seamănă cu descrierile despre cei îndrăciţi. Cred că cineva care şi-ar pune în gând o rugăciune simplă către Dumnezeu: „Doamne arată-mi calea şi adevărul” ar vedea şi ar înţelege că ceea ce se intâmplă acolo (la întrunirile „vorbitorilor în limbi”), nu este altceva decât un spectacol regizat de cel necurat.

Cum poţi să fii sigur de mântuirea ta, atâta timp cât nu ai făcut nimic pentru aceasta? Doar îţi dai un acord mental pentru unirea cu Hristos şi gata, eşti mântuit, adică mântuit chiar din acea clipă, ai certitudinea că după moarte vei merge în Rai. Aşa este foarte uşor fiecăruia să „creadă”, nu mai are bătaie de cap pentru viaţa veşnică, nu mai contează cum se comportă, ce fapte are, că doar Hristos s-a răstignit şi a ştres toate păcatele cu buretele. Unde mai este înnoirea fiinţei umane? Ei zic că s-au născut din nou. Cum? S-au schimbat cu ceva? Au devenit mai buni? Iubesc mai mult pe aproapele?... eventual pe cei de la adunare, căci e un schimb de interese, nu de puţine ori materiale. Când li se pune întrebarea: de ce îi mai ţine Dumnezeu pe pământ dacă sunt mântuiti? Răspunsul lor este: ca să aducă cât mai multe suflete la El. Să aducă suflete sau adepti şi contribuabili la fonduri? – căci sunt obligaţi să dea a 10-a parte din venituri, sub pretextul că astfel Dumnezeu le binecuvintează câştigurile. Şi dacă totuşi nu este vorba despre bani, de ce nu propovăduiesc la popoarele pagâne, vestind Evanghelia lui Hristos, aşa cum au facut-o Apostolii? De ce vin tot la creştini – în special ortodocşi? Aşa zisele „biserici” devin o afacere profitabilă pentru că au oferte pentru orice fel de cerere – chiar şi pentru homosexuali!

Iconoclasmul şi şamanismul este în floare sub protecţia creştinismului penticostal. Icoanele le consideră idoli, iar practicile de invocare ale Duhului Sfânt sunt izbitor de asemănătoare cu cele ale spiritiştilor şi ale vechilor şamani de invocare a duhurilor.

Ei spun că îl urmează pe Hristos şi uită că El, Dumnezeu ne-a lăsat un model de viaţă dintre cele mai simple, că a fost blând şi smerit. La predicile penticostale nu trebuie să te miri dacă auzi cuvinte de genul: „Hristos vrea să trăiţi în prosperitate!”.

De ce adepţii penticostali refuză să vorbească despre istoria lor? Pentru că nu au o istorie care să dovedească succesiunea apostolică. Ea începe odată cu reformele, este pătată cu sânge, plină de revolte şi lupte între ei înşişi, şi totuşi propovădiuesc dragostea...

Este de ajuns să priveşti puţin cu ochii inimii la o adunare şi simţi imediat că sunt lucruri de faţadă, cuvinte deşarte, sunt doar vorbe, fără fapte. Ei afirmă că Biblia este singura autoritate „Sola Scriptura” şi mântuirea este asigurată fără fapte „Sola Fide”, trebuie doar să crezi. Iată de ce Luther a modificat cuvinte din Scriptură, cum ar fi în capitolul 3 din Romani, schimbând din: „eşti mântuit prin credinţă” în: „eşti mântuit numai prin credinţă”. Mai mult a încercat să scoată scrierea Sfântului Apostol Iacov care zice: „aşa şi cu credinţa, dacă nu are fapte este moartă în ea însăşi”[2] – pentru că îl încurca.

Între creştinismul primar propovăduit de Sfinţii Apostoli şi învăţătura de credinţă mărturisită azi de penticostali e o foarte mare diferenţă. Ei neagă canoanele lăsate de Apostoli şi de Soboarele Sfinţilor Părinţi tocmai pentru că acestea sunt în contradicţie cu reformele lor. Respectând canoanele, ar fi revenit la învăţătura primară, ar fi revenit în sânul Bisericii Ortodoxe, singura care nu a schimbat nimic.

Se pune atunci întrebarea: cum se pot omogeniza aceste biserici creştine, cine şi la ce trebuie să renunţe pentru a avea acelaşi „Crez”? De ce nu recunosc adevărul istoric? De ce refuză să urmarească cum au trăit şi propovăduit Apostolii? De ce se trage o perdea neagră peste trecut? Sunt întrebări de care, cei ce se pretind a fi creştini, se feresc. Există într-adevăr o căutare a lui Dumnezeu, sau Acesta este doar o momeală aruncată celor naivi?

Eugenia C. Filipov

---

[1] De exemplu, în unele „Biblii” protestante cuvântul „idol” este inlocuit cu „icoană”

[2] Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, cap. 2,17

Scurt istoric al sectei penticostale

Cultul penticostal sau „Biserica lui Dumnezeu Apostolică” (după cum se autodenumesc) este cea mai reprezentativă organizaţie a mişcării "fundamentaliştilor" moderni. Spre deosebire de baptişti şi adventişti, penticostalii încep un ev nou, cu anul 1901, contrapunând "mişcării" harismatice, care a cuprins Biserica Apusului, concepţia lor de "chemaţi” ai Duhului şi "împărţitorii" de daruri.

Numele de penticostali vine de la cuvântul cinzecime susţinând că ei sunt botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc asemenea Sfinţilor Apostoli. Li se mai zice şi "tremurători" deoarece în momentele de pretinsă inspiraţie a Duhului, ei temură; sau "spirit" fiindcă pretind că au pe Duhul Sfânt în timpul vorbirii în limbi.

Originea acestei secte se află în America, datând abia de la începutul veacului trecut. Istoricii penticostali, fără a preciza un istoric concret, pretind că "naşterea" sectei are loc în perioada apostolică. În susţinerea acestei afirmaţii nu au nici o dovadă concretă.

Această mişcare religioasă apare din rândul baptiştilor şi a fost organizată de predicatorul Carol Parham împreună cu prietenul său Tomleson. Aceştia au "profeţit" că Sfântul Duh se va revărsa din nou cu putere, la o apropiată "pogorâre" a Sa şi că la 3 ianuarie 1901 s-a şi pogorât peste 13 persoane.

În 1906, această sectă propagată de Parham şi câţiva aderenţi ai săi începe să prindă teren, iar prima organizaţie penticostală se formează în Los Angeles - California (SUA). În acelaşi an, Carol Parham ajunge în Europa, mai întâi în Norvegia şi apoi în Germania unde a reuşit să convertească un pastor luteran, I. Paul, care ulterior devine conducătorul sectei în Germania.

Aceştia, pentru a atrage atenţia se mai autodenumesc: creştinii cinzecimii, posesorii duhului, inspiraţii, aleşii etc. Toţi laolaltă, sau individual, pretind a avea "daruri" speciale ca: vorbirea în limbi, tâlcuirea, deschizători, luminători, dascăli, profeţi, vindecători prin minuni, vizionari, harismatici şi chiar Mesia... Dintr-un asemenea amalgam sau detaşat multe secte ducând mai departe sau reactivând diferite erezii sau rătăciri ale primelor veacuri creştine. Dacă cercetăm din punct de vedere istoric în acest fenomen vom găsi o vorbire în limbi ca lucrare a Sfântului Duh numită şi "Glosolalia rusalina" diferită de falsa vorbire în limbi a penticostalilor pe care îi cunoaştem astăzi. 

Având mai multe centre de formare, mişcarea penticostală, se extinde repede comparativ cu alte secte, făcându-se de altfel ca azi să existe nenumărate organizaţii penticostale dintre care amintim: "Credinţa Apostolica", "Adunarile lui Dumnezeu", "Biserica Evangheliei depline" etc.

La început nebăgată în seamă, mai apoi ponegrită din cauza unor excese de zel, mişcarea penticostală, se bucură azi de renumele uneia dintre cele mai importante mişcări religioase, din secolul XX, în sânul creştinismului occidental.

În România, această sectă pătrunde prin Pavel Budeanu din Arad. Acesta emigrează în S.U.A. înainte de 1910 unde întâlneşte propagandişti penticostali şi aderă la această "credinţă" iar după întoarcerea sa în ţară, cu ajutorul unor bogătaşi maghiari, formează primele organizaţii penticostale în Banat şi Transilvania.

Alt naiv, comerciant ambulant, Ion Bododea, din Brailisa, fost pastor baptist a "trecut" la vorbirea în limbi şi după ce şi-a adunat câţiva adepţi s-a autodenumit "Şeful Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolica" (legat de „vorbirea în limbi” se va face o lucrare separată).

Prima casă de adunare penticostală a fost cea din casa soţilor Bradin, la 10 septembrie 1922. Nefiind încă recunoscută de stat aceasta sectă, cei 50 de membri care o formau în anul 1923 fac o petiţie prin care cer recunoaşterea legală. După 23 august 1944, penticostalii din România îşi strâng rândurile, iar la 14 noiembrie 1950, prin Decretul numarul 1203, conducerea atee a statului din acea perioadă, recunoaşte juridic Cultul Penticostal sau "Biserica lui Dumnezeu Apostolica". Biserica Ortodoxă îi consideră în continuare eretici şi schismatici, asemenea "strămoşilor" lor baptiştii.

Se deosebesc de ortodoxie în primul rând prin felul în care se manifestă în cult. Cultul penticostal nu are o traire duhovniceasca precum găsim în duhul slujbelor si trăirea Sfintilor Parinti ai Bisericii. De asemenea, nu recunosc canoanele Sfinţilor Apostoli şi a Soboarelor Bisericii limitându-se doar la pasajele din Biblie care le justifică doctrina. Neagă pururea fecioria Maicii Domnului considerând-o o femeie oarecare, neagă cinstirea Crucii şi a icoanelor pe care le consideră idoli, nu admit botezul la orice vârstă negând valabilitatea botezului copiilor, nu recunosc cele şapte Taine ale Bisericii etc. Toate acestea fac parte din învăţătura lor doctrinară pe care au modificat-o de mai multe ori de-a lungul timpului (asupra acestor abateri de la predania Bisericii din primele veacuri vom reveni).

Un scop al vieţii religioase penticostale (pe care îl întâlnim şi la alte secte) este aducerea de noi adepţi în gruparea din care fac parte. „Misiunile” lor se orientează mai mult spre a spori numărul adepţilor din rândul altor culte creştine şi chiar din ortodoxie, şi mai puţin din cele păgâne.

Mai pe larg despre această sectă puteti afla din cartea diaconului Petru I. David „Manual de sectologie” si din „Rătăcirea penticostală” de ieromonah Visarion Moldoveanu. http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/07/ratacirea-baptista.html

ierom. Eftimie Mitra

Despre adevarata vorbire in limbi si botezul copiilor vedeti si: 

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2013/12/adevarata-vorbire-in-limbi-si-botezul.html?showComment=1389425277173#c9094027941179857581

Despre secta iehovista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/11/secta-martorii-lui-iehova-o-scurta_07.html

Despre secta baptista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/10/secta-baptista-o-scurta-prezentare.html

Despre secta adventista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/10/adventismul-azs-o-scurta-prezentare.html

O marturie a unei foste penticostale

In urma tulburarilor create de prozelitismul penticostal in Beius, j. Bihor, ASTRADROM a decis sa relateze cateva detalii despre aceasta secta, cu atat mai mult caci si in alte zone din Bihor se petrec lucruri similare.
Dupa cum am promis, vom venii in viitor cu informatii legate despre aceasta secta. Pana atunci va recomandam sa vedeti ce spune o fosta penticostala care ofera detalii despre cum au loc dialogurile cu acestia.
Pentru detalii accesati linkul de mai jos:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/03/06/marturia-unei-foste-penticostale-convertita-la-ortodoxie-cel-ce-accepta-dialogul-cu-sectarul-care-ispiteste-se-impartaseste-de-viclenia-acestuia/

Pr Constantin Necula si pr Cristian Pomohaci au pactizat cu sectarii?

Motto: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.” (Sf Ap Pavel, - Tit 3,10-11)

Duminica seara (4 martie 2012) pr. Constantin Necula si pr. Cristian Pomohaci vor conferentia in sala mare a complexului penticostal “Ciresarii” din Beius. In program este prevazut si un concert de cantece interpretat de “Oastea Domnului”.

Organizatorii se asteapta, ca la aceasta conferinta, sa participle cat mai multi ortodocsi, spune pastoral penticostal Vladimir Pustan, din Beius (jud. Bihor):“Vor fi foarte multi auditori, am invitat pastori din toata tara, care vor veni cu altii la randul lor. Am invitat oficialitatile locale si multi ortodocsi din zona pe care ii asteptam cu drag. Sper ca cei invitati sa aduca la randul lor si alti prieteni cu ei. Vom face astfel incat ortodocsii care vor venii, sa se simta bine la noi, caci suntem biserici surori. Toti suntem crestini si avem acelasi Dumnezeu”. De asemenea pastorul penticostal ii invita pe credinciosii ortodocsi si la alte evenimente ale cultului penticostal care vor avea loc in viitor.

In discutii purtate cu credinciosii ortodocsi din Beius, pastorul penticostal spunea ca “cei doi preoti care vor conferentia in Beius, sunt fani ai predicilor mele”. De asemenea credinciosilor ortodocsi li se interzice sa distribuie carti ortodoxe (cu pr. Cleopa Ilie, pr Iustin Parvu, Catehism ortodox, Vietile Sfintilor, carti de rugaciuni etc) la aceasta conferinta. Singurele carti admise spre vanzare sunt cele care poarta semnatura celor doi invitati sau cele ale cultului penticostal.

Ortodocsii din Beius considera participarea celor doi preoti la astfel de evenimente neoprotestante, tocmai in Duminica Ortodoxiei, ca fiind o sfidare a canoanelor si invataturilor Sfintilor Parinti, martiri si marturisitori, care au murit pentru dreapta credinta de-a lungul istoriei Bisericii. Nu stim daca cei doi preoti au binecuvantarea ierarhilor lor, sau macar a ierarhului locului, dar daca s-ar respecta canoanele Bisericii Ortodoxe, acestia ar fi trebuit depusi din treapta preotiei sau macar sanctionati (conform Constitutiilor Apostolice VI, 18).

Anunturile facute de organizatori spun ca se va vorbi despre ortodoxie. Ne intrebam care ortodoxie va fi marturisita de catre cei doi preoti, fara a se discuta despre pururea fecioria Maicii Domnului, cinstirea icoanelor si a Sfintei Cruci, importanta traditiei, botezul copiilor si alte chestiuni de credinta, de care secta penticostala s-a lepadat prin reformele sale religioase. Sau, marturisirea ortodoxiei celor doi, se va limita doar la un impresionant discurs protocolar in care “toate adevarurile sunt adevarate” astfel incat toata lumea sa fie incantata, iar participantii sa se bucure de aplauze in timp ce organizatorii se vor folosi din plin de popularitatea acestora.

Le amintim celor doi preoti ca ne aflam in postul Sfintelor Pasti, culminat de sarbatoarea Invierii Domnului cand, la Ierusalim, la Mormantul Mantuitorului va veni Sfanta Lumina ca in fiecare an doar la patriarhul ortodox.

Multi beiuseni sustin ca dupa convertirea lui Vladimir Pustan la penticostali, acesta a avut o situatie materiala tot mai ridicata. Pastorul Pustan infirma acestea spunand ca e sarac si pe numele sau nu are o avere insemnata. Tinem sa mentionam ca sala in care va avea loc conferinta are 1400 locuri, si a necesitat o investitie foarte mare. Cladirea respectiva este imensa (avand si o “scoala de predicatori”) si a fost terminata in doar sase ani. Penticostalii in Beius sunt putini, de unde fonduri???

Observatie: Pr Cristian Pomohaci nu apare pe afise si nici in anunturile conferintei. Despre participarea sa am fost informati verbal de catre organizatori.

Cateva consideratii canonice

Pe afisul de prezentare al conferintei se anunta: “Depasind barierele confesionale ne vom ruga impreuna si vom canta din cantarile Oastei Domnului”. Amintim preotului profesor dr. Constantin Necula ca prin canonul 45 al Sfintilor Apostoli este interzisa comuniunea cu ereticii: “Episcopul sau preotul daca numai s-a rugat impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca…” iar canonul 64 Apostolic spune: “Daca vreun cleric sau laic ar intra in sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, sa se si cateriseasca sis a se si afuriseasca”. A se vedea in acest sens mai pe larg “Canoanele Bisericii Ortodoxe” de parintele prof. dr. Ioan N. Floca de la facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu.

De asemenea “Pravila Bisericeasca” a lui Nicodim Sachelarie, recunoscuta de Biserica Ortodoxa spune: “Pe ereticii cei nelegiuiti, care nu se pocaiesc, afurisiti-i si-i lepadati de ceilalti credinciosi, aducand la cunostinta publica indepartarea lor din Biserica lui Dumnezeu si porunciti credinciosilor sa se fereasca cu desavarsire de ei, sis a nu se intovaraseasca cu ei nici la vorba, nici la rugaciune, caci ei sunt potrivnici si dusmani ai Bisericii, strica turma lui Hristos si batjocoresc mostenirea credintei. Acestia sunt despre care Domnul a spus cu amaraciune si cu asprime, zicand ca sunt Hristosi mincinosi si invatatori vicleni, care hulesc duhul harului si dispretuiesc darul cel oferit gratis, carora nu li se iarta nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa vie.” – 717.

Adrian Coman (teolog)

Despre partea nevazuta a conferintei de la Beius: 

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/03/misiunea-ciresarii-si-diversiunea.html

Cateva reflectii asupra partii cenzurate din conferința pr Constantin Necula la penticostali in Beius:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/03/cateva-reflectii-asupra-partii.html

Alte legaturi:

Pr Constantin Necula, promotorul agresiv al “circarului” duhovnicesc Klaus Kenneth si autorul unor servicii de propaganda, alaturi de… stilistul Florian Bichir:

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/wp-content/uploads/2011/06/milano.jpg 

mai pe larg in: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/06/27/ex-preotul-stilisto-ecumenist-florian-bichir-face-lobby-in-evenimentul-zilei-fratiorilor-sai-de-la-sinodul-talharesc-din-milano/

Despre alte alunecari ale pr. Constantin Necula vedeti si:

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2008/10/31/cum-manipuleaza-si-cum-ne-monitorizeaza-vedetele-ecleziale/

http://apologeticum.wordpress.com/2010/05/15/asociatia-ortodoxa-pentru-o-lume-noua-facultatea-de-teologie-ortodoxa-din-sibiu-l-au-elogiat-pe-ereticul-frere-rogers-fondatorul-comunitatii-taize/

Despre alte alunecari ale pr. Cristian Pomohaci vedeti si:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/03/20/reportaj-romania-te-iubesc-despre-ratacirile-preotului-cristian-pomohaci-de-la-mosuni-si-alte-fenomene-sectare-de-psihoza-in-masa-si-marketing-religios

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2009/05/comunicat-astradrom-cainta-sau_25.html

Despre Ratacirea penticostala puteti afla accesand linkul:
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/07/ratacirea-baptista.html

Comunicat ASTRADROM: Căinţă sau caterisire

Comitetul Director a Asociatiei Pentru Pastrarea si Promovarea Valorilor Culturale si Nationale ale Poporului Roman - ASTRADROM, intrunit in sedinta din 25 mai 2009, condamna gestul preotului Cristian Pomohaci de a face propaganda protestanta in sanul Bisericii Ortodoxe cu atat mai mult cu cat nu e la prima abatere de la canoanele si invatatura Bisericii.
Muzica populara face parte din folclorul si traditia neamului, un neam ce are la origini imbinarea dintre ortodoxie si romanism. Prin acest gest domnul Pomohaci tradeaza simtamintele neamului si a Bisericii transformand biserica satului intr-un loc de scenarii gratuite de tip sectar.
Ca preot, domnul Pomohaci, ar fi trebuit sa stie ca secta penticostala nu a adus nici un beneficiu istoriei si culturii romanesti ci chiar dimpotriva a contribuit intens la raspandirea unui mod de gandire scolastic si secularizant.
Propunem domnului Pomohaci sa isi ceara iertare public fata de enoriasi. In cazul in care nu se va cai cerem autoritatilor bisericesti competente (mai exact comisiei de doctrina a Sinodului BOR) sa ia masurile necesare pentru indreptarea sa. Daca s-ar respecta canoanele, preotul Pomohaci, ar putea fi depus din treapta preotiei (caterisire).
Pravila Bisericeasca a lui Nicodim Sachelarie spune: "Nu este ingaduit ereticilor sa intre in casa lui Dumnezeu, daca staruie in eres" - 722

Ancuta Avram,
presedinte ASTRADROM
25 mai 2009

Pentru detalii accesati linkul de mai jos:
Cristian Pomohaci - preotul cantaret de muzica populara si
neoprotestant in duh...
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/02/lupii-chemati-paznici-la-oile-ortodoxe-nu-se-impune-caterisirea-preotului-pomohaci-inalt-preasfintite/