Cultul penticostal sau „Biserica lui Dumnezeu Apostolică” (după cum se autodenumesc) este cea mai reprezentativă organizaţie a mişcării "fundamentaliştilor" moderni. Spre deosebire de baptişti şi adventişti, penticostalii încep un ev nou, cu anul 1901, contrapunând "mişcării" harismatice, care a cuprins Biserica Apusului, concepţia lor de "chemaţi” ai Duhului şi "împărţitorii" de daruri.
Numele de penticostali vine de la cuvântul cinzecime susţinând că ei sunt botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc asemenea Sfinţilor Apostoli. Li se mai zice şi "tremurători" deoarece în momentele de pretinsă inspiraţie a Duhului, ei temură; sau "spirit" fiindcă pretind că au pe Duhul Sfânt în timpul vorbirii în limbi.
Originea acestei secte se află în America, datând abia de la începutul veacului trecut. Istoricii penticostali, fără a preciza un istoric concret, pretind că "naşterea" sectei are loc în perioada apostolică. În susţinerea acestei afirmaţii nu au nici o dovadă concretă.
Această mişcare religioasă apare din rândul baptiştilor şi a fost organizată de predicatorul Carol Parham împreună cu prietenul său Tomleson. Aceştia au "profeţit" că Sfântul Duh se va revărsa din nou cu putere, la o apropiată "pogorâre" a Sa şi că la 3 ianuarie 1901 s-a şi pogorât peste 13 persoane.
În 1906, această sectă propagată de Parham şi câţiva aderenţi ai săi începe să prindă teren, iar prima organizaţie penticostală se formează în Los Angeles - California (SUA). În acelaşi an, Carol Parham ajunge în Europa, mai întâi în Norvegia şi apoi în Germania unde a reuşit să convertească un pastor luteran, I. Paul, care ulterior devine conducătorul sectei în Germania.
Aceştia, pentru a atrage atenţia se mai autodenumesc: creştinii cinzecimii, posesorii duhului, inspiraţii, aleşii etc. Toţi laolaltă, sau individual, pretind a avea "daruri" speciale ca: vorbirea în limbi, tâlcuirea, deschizători, luminători, dascăli, profeţi, vindecători prin minuni, vizionari, harismatici şi chiar Mesia... Dintr-un asemenea amalgam sau detaşat multe secte ducând mai departe sau reactivând diferite erezii sau rătăciri ale primelor veacuri creştine. Dacă cercetăm din punct de vedere istoric în acest fenomen vom găsi o vorbire în limbi ca lucrare a Sfântului Duh numită şi "Glosolalia rusalina" diferită de falsa vorbire în limbi a penticostalilor pe care îi cunoaştem astăzi.
Având mai multe centre de formare, mişcarea penticostală, se extinde repede comparativ cu alte secte, făcându-se de altfel ca azi să existe nenumărate organizaţii penticostale dintre care amintim: "Credinţa Apostolica", "Adunarile lui Dumnezeu", "Biserica Evangheliei depline" etc.
La început nebăgată în seamă, mai apoi ponegrită din cauza unor excese de zel, mişcarea penticostală, se bucură azi de renumele uneia dintre cele mai importante mişcări religioase, din secolul XX, în sânul creştinismului occidental.
În România, această sectă pătrunde prin Pavel Budeanu din Arad. Acesta emigrează în S.U.A. înainte de 1910 unde întâlneşte propagandişti penticostali şi aderă la această "credinţă" iar după întoarcerea sa în ţară, cu ajutorul unor bogătaşi maghiari, formează primele organizaţii penticostale în Banat şi Transilvania.
Alt naiv, comerciant ambulant, Ion Bododea, din Brailisa, fost pastor baptist a "trecut" la vorbirea în limbi şi după ce şi-a adunat câţiva adepţi s-a autodenumit "Şeful Bisericii lui Dumnezeu cea Apostolica" (legat de „vorbirea în limbi” se va face o lucrare separată).
Prima casă de adunare penticostală a fost cea din casa soţilor Bradin, la 10 septembrie 1922. Nefiind încă recunoscută de stat aceasta sectă, cei 50 de membri care o formau în anul 1923 fac o petiţie prin care cer recunoaşterea legală. După 23 august 1944, penticostalii din România îşi strâng rândurile, iar la 14 noiembrie 1950, prin Decretul numarul 1203, conducerea atee a statului din acea perioadă, recunoaşte juridic Cultul Penticostal sau "Biserica lui Dumnezeu Apostolica". Biserica Ortodoxă îi consideră în continuare eretici şi schismatici, asemenea "strămoşilor" lor baptiştii.
Se deosebesc de ortodoxie în primul rând prin felul în care se manifestă în cult. Cultul penticostal nu are o traire duhovniceasca precum găsim în duhul slujbelor si trăirea Sfintilor Parinti ai Bisericii. De asemenea, nu recunosc canoanele Sfinţilor Apostoli şi a Soboarelor Bisericii limitându-se doar la pasajele din Biblie care le justifică doctrina. Neagă pururea fecioria Maicii Domnului considerând-o o femeie oarecare, neagă cinstirea Crucii şi a icoanelor pe care le consideră idoli, nu admit botezul la orice vârstă negând valabilitatea botezului copiilor, nu recunosc cele şapte Taine ale Bisericii etc. Toate acestea fac parte din învăţătura lor doctrinară pe care au modificat-o de mai multe ori de-a lungul timpului (asupra acestor abateri de la predania Bisericii din primele veacuri vom reveni).
Un scop al vieţii religioase penticostale (pe care îl întâlnim şi la alte secte) este aducerea de noi adepţi în gruparea din care fac parte. „Misiunile” lor se orientează mai mult spre a spori numărul adepţilor din rândul altor culte creştine şi chiar din ortodoxie, şi mai puţin din cele păgâne.
Mai pe larg despre această sectă puteti afla din cartea diaconului Petru I. David „Manual de sectologie” si din „Rătăcirea penticostală” de ieromonah Visarion Moldoveanu. http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/07/ratacirea-baptista.html
ierom. Eftimie Mitra
Despre adevarata vorbire in limbi si botezul copiilor vedeti si:
Despre secta iehovista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/11/secta-martorii-lui-iehova-o-scurta_07.html
Despre secta baptista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/10/secta-baptista-o-scurta-prezentare.html
Despre secta adventista: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/10/adventismul-azs-o-scurta-prezentare.html
