miercuri, 28 februarie 2018

VIDEO: Anatemele rostire impotriva invataturilor eretice in Duminica Ortodoxiei la Pireu.

Rostirea Anatemelor in cadrul slujbei Sinodiconului din Duminica Ortodoxiei 2018

„Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este divizată în așa-numite “ramuri” ce se diferă în doctrină și în felul de viață, sau că Biserica nu există vizibil, ci va fi alcătuită în viitor când toate “ramurile”, sau sectele sau denominațiunile, și chiar și religii vor fi unite într-un singur trup; și care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucătoare pentru mântuituire; acelora care in mod constient se impartasesc cu acesti mentionati eretici, celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi, A N A T H E M A.”



joi, 22 februarie 2018

Sfaturi duhovniceşti de la cuviosul Paisie Aghioritul

Să facem ceea ce putem noi, ca să facă şi Dumnezeu ceea ce noi nu putem face. Lucrurile ce se pot face de oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu
 
– Părinte, oare cum poate înţelege cineva întotdea­una pană la ce punct trebuie să acţioneze omeneşte?

– Aceasta se vede din capul locului. Dar chiar să fi avut intentia să facă ceea ce putea să facă şi n-a făcut-o pentru că ceva l-a împiedicat, Dumnezeu îl va ajuta în clipa cea grea. Iar dacă n-a avut intenţia, deşi a avut curaj, Dumnezeu nu va ajuta. Ţi se spune, de pildă, să pui seara zăvorul la uşă şi tu nu-l pui, pentru că-ti vine greu, şi spui că va păzi Dumnezeu. Aceasta nu în­seamnă că ai încredere în Dumnezeu dacă nu pui zăvorul, ci nu-l pui pentru că îţi vine greu. Cum oare va ajuta atunci Dumnezeu? Adică să-l ajute pe leneş? Atunci când spun cuiva să pună zăvorul şi nu-l pune, numai pentru neascultarea lui trebuie pedepsit.

marți, 20 februarie 2018

duminică, 18 februarie 2018

De mâine intrăm în Postul Mare

Duminica asta ne pregătim să intrăm în Postul Mare. 
   La intrarea în Postul Mare fiecare trebuie să ne împăcăm cu aproapele, cu toţi cărora le-am greşit. În mănăstiri, dar şi în unele biserici parohiale, se mai păstrează obiceiul ca fiecare să îşi ceară iertare faţă de cei prezenţi, de apropiaţi, de comunitatea în care trăieşte. 
   Acest obicei dorim să îl împărtăşim şi noi, cerându-ne iertare faţă de toţi cititorii şi colaboratorii noştri, trăind cu speranţa că acest post să ne fie de folos sufleteşte tuturor.

    Înainte de începerea acestui post, odată cu intrarea în perioada Triodului, Biserica a adus în atenţia credincioşilor trei pericope importante: A vameşuli si fariseului, a fiului risipitor şi a Judecăţii de apoi.

   După Duminica Înfricoşatei Judecăţi, în ziua următoare, începe Postul Mare care se încheie când se sărbătoreşte Învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos.

    Acest post trebuie ţinut de fiecare creştin (excepţie bolnavi, femei însărcinate, bătrâni etc., - după recomandarea duhovnicului) în totalitate, aşa cum învaţă şi predania Bisericii.

    Referitor la Judecata de apoi, Părintele Cleopa Ilie spunea că după plecarea din această lume sufletul fiecăruia are parte de judecată. Detalii, vezi aici: 

vineri, 16 februarie 2018

Volohii - descoperirea semenilor nostri prin intermediul unui tânăr cu simţăminte româneşti

Lecţie de istorie despre românii din diaspora la şcolile bihorene

Volohii din Ucraina sunt o comunitate care vorbesc limba română. Ei trăiesc izolaţi în regiunea Transcarpatia, la o distanţă de aproximativ 150 km de Municipiul Satu Mare şi la 35 km de graniţa cu Polonia. Istoricii ucrainieni spun că această comunitate a ajuns acolo, migrând din Transilvania de Nord, în urmă cu peste 300 de ani.

miercuri, 14 februarie 2018

Cum se face corect oprirea pomenirii pentru a nu se cadea in schisma.

Un studiu pertinent facut de  
Parintele Anghelos Anghelacopulos din Mitropolia Pireului

Deoarece in ultima perioada gruparea nepomenitorilor condusa de monahul Sava Lavriotul s-a ingradit tot mai mult de Biserica Ortodoxa (sub pretextul ingradirii de erezie) multi credinciosi si preoti s-au smintit de cei care au oprit pomenirea, consideram ca trebuiesc facute cateva precizari:

1. Gruparea lui Sava nu reprezinta nepomenitorii din Grecia, Rusia si Romania.
2. Oprirea pomenirii facuta de oameni fara echilibru duhovnicesc poate deveni cu usurinta o rampa de lansare spre schisma, cum e cazul gruparii monahului Sava.
3. Monahul Sava si cei din gruparea lui sunt considerati schismatici pentru ca au oprit comuniunea cu pleroma Bisericii.
4. Clericii si credinciosii nepomenitori care au pastrat limitele cu discernamant nu trebuie confundati cu adeptii gruparii lui Sava Lavriotul.

Mai multe despre prezentarea celor de mai sus pot fi constatate dupa lecturarea studiului facut de un cleric grec despre acest subiect, dar care a fost tradus in limba romana de catre un nepomenitor:

joi, 8 februarie 2018

In amintirea parintelui Justin Parvu: Simpozionul va avea loc sambata la Manastirea Paltin - Petru Voda

Cu prilejul prăznuirii a 99 de ani de la nașterea Preacuviosului nostru Părinte Duhovnic și povățuitor de vrednică pomenire, Părinte Arhimandrit Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă invită să participați, în data de 10 Februarie 2018, la Simpozionul duhovnicesc, găzduit de mănăstirea noastră: „Părintele Justin Pârvu – simbol al unității naționale și apologet al credinței neamului românesc”.

Mai multe detalii:  https://www.paltin-petruvoda.ro/simpozion-la-manastirea-paltin-parintele-justin-parvu-simbol-al-unitatii-nationale-si-apologet-al-credintei-neamului-romanesc/

miercuri, 7 februarie 2018

Părintele Eftimie Mitra nu acceptă dialog cu nepomenitorii căzuţi în schismă până când aceştia vor face căinţă publică.

Părintele Eftimie Mitra susţine doar acei antiecumenişti, pomenitori sau nepomenitori, care nu au căzut în schismă şi avertizează asupra pericolului pe care îl constituie conturile fictive de facebook, blog-uri sau site-uri care instigă la schismă sub anonimat şi sub pseudonime.

  Ca urmare unei informaţii false oferite de site-ul ortodoxinfo, părintele Eftimie dezminte afirmaţiile nefondate si tendenţioase ale administratorilor acestuia şi aduce câteva precizări. 

   În cadrul acestor precizări, ieromonahul Eftimie spune că este alături de cei care mărturisesc cu smerenie şi discernământ adevărul despre erezia ecumenistă, iar cu cei care au creat schisme şi dezbinări nu vrea să aibă nici măcar dialog, până când aceştia nu vor face căinţă publică. 

  De asemenea, îndeamnă credincioşii Bisericii, să nu ţină seamă de opiniile unor profile facebook, site-uri sau blog-uri etc., care funcţionează sub anonimat sau sub pseudonime. Acestea pot ascunde persoane care induc în gândirea celor de bună credinţă, concepţii schismatice şi instigă la ruperea credincioşilor de Biserica Ortodoxă. 

În cele ce urmează vom publica integral textul publicat, pe pagina sa personală de facebook, la data de 05 februarie 2018:

luni, 5 februarie 2018

În România: O mărturisire de credinţă după modelul Sinaxei de la Volos.

În urmă cu aproximativ o lună, trei preoţi nepomenitori din România au semnat o mărturisire de credinţă care cuprindea aceleaşi învăţături cu cele emise, puţin timp mai târziu, de către sinaxa de la Volos din Grecia.
                                                                                                           
    Sinaxa de la Volos, din Grecia este compusă din preoţi care luptă împotriva ereziei ecumeniste. Din această sinaxă fac parte si preoţi pomenitori, dar şi preoţi nepomenitori. Faptul că nepomenitorii din această sinaxă au rămas împreună cu pomenitorii arată că nu sunt în schismă.


    Nepomenitorii care au rupt comuniunea cu preoţii pomenitori au fost excluşi din această sinaxă deoarece prin aceasta au căzut în schismă. Un exemplu în acest sens este cel al monahului Sava Lavriotul, căruia i s-a interzis să mai participe la aceste sinaxe. Cu atât mai mult că acest monah era în legături cu monahi zelotişti care îndemnau la ruperea credincioşilor de Biserica Ortodoxă.

    Deşi nu s-au adunat într-o sinaxă, la data de 10 decembrie 2017, trei preoţi nepomenitori din România au semnat o declaraţie de credinţă asemenea celor din sinaxa de la Volos. Alături de ei a semnat şi un preot pomenitor antiecumenist, ceea ce arată că cei trei nepomenitori Macarie Banu, Atanasie Parfeni şi Lavrentie Carp nu sunt căzuţi în schismă.

    Menţionam că mărturisirea de credinţă a celor trei nepomenitori din România, a fost publicată înainte de sinaxa de la Volos, dar cuprinde aceleaşi convingeri şi opinii.

În cele ce urmează, vom publica integral respectivul document:

sâmbătă, 3 februarie 2018

Cine priveste cu ochi duhovnicesti observa ca luptatorii anticomunisti au cules roade de la Dumnezeu

Dialog cu jurnalistul Vlad Herman:
Despre martirii şi minunile de credinţă din închisorile comuniste româneşti

Jurnalistul ardelean Vlad Herman a contribuit la tiparirea de cărţi şi articole despre sfinţii din Închisorile comuniste. A studiat acest subiect publicând diverse mărturii şi fapte care relatează detalii din viaţa celor care au suferit pentru credinţă şi neam în închisorile secolului trecut, dar şi minuni ale acestora săvârşite după trecerea lor în veşnicie.  Astfel a apărut in Revista Luceafarul reportajul pe care îl redăm mai jos: