vineri, 30 august 2019

Părintele Iustin Pârvu - cuvânt de învățătură despre rugăciunea lui Iisus


Să citiți mai mult Sf. Scriptură, pentru că ea e cea care sfințește. Căci în fapt viața sfântului nu este altceva decât Biblia trăită; în viața sfântului se reflectă cuvântul lui Dumnezeu, care umple de dulceață și cumințenie inimile noastre. În inimile bune trimite Dumnezeu Duhul Sfânt și avem atunci luminați ochii inimii noastre. Atunci când inima se depărtează de Dumnezeu, atunci ea devine osândă. Inima noastră trebuie să ardă de dorul lui Dumnezeu. Vom reuși dacă ne curățim inima de patimi. Rugăciunea inimii nu este decât urechea deschisă la Cuvântul lui Dumnezeu. Și mai este un lucru: rugăciunea inimii este ca o limbă străină, trebuie să ai profesor. Să o înveți. Și nu merge să te duci la un tipicar, ce îți spune ție doar teoria, cum să procedezi. Trebuie să fie exersată, că nimic nu poți preda, dacă nu ai trecut prin experiența ta, dacă tu însuți nu ai învățat ceea ce trebuie să predai. De aceea e foarte greu să găsești acești meșteri care să fi deprins rugăciunea. Ortodoxia este foarte atacată acum de învățături străine, de păgânism și ecumenismul acesta care este foarte periculos. Noi am luptat cu ateismul, care era vădit împotriva lui Dumnezeu, dar ecumenismul este mai periculos, că te tămâiază, te ia prin învăluire și lucrează cu armele tale. Important e să nu ne rupem de la rădăcina Ortodoxiei.

marți, 27 august 2019

Încă mai sunt țări care nu sunt slugarnice UE si SUA?


Justiția din Polonia acordă protecție unui cetățean rus care a fugit din Suedia cu fiicele sale din cauză că statul le încredințase cu forța unei familii musulmane
 
Curtea de Justiție din Varșovia a decis miercuri ca cetățeanul rus Denis Lisov, refugiat din Suedia, să nu fie predat autorităților scandinave, în ciuda unui mandat european de arestare emis pe numele său. Acesta părăsise regatul scandinav împreună cu cele trei fiice ale sale și intenționa să se repatrieze în Rusia, pe motiv că agenția suedeză pentru protecția copilului a încercat să îi destrame familia, plasându-le pe minore într-o familie de imigranți musulmani. Pe când se îndreaptau spre Rusia în aprilie, tatăl și cele trei fiice au fost reținuți de Poliția de Frontieră a Aeroportului din Varșovia, informează Periscop.org

vineri, 16 august 2019

Cum trebuie să fie un conducător de țară. Exemplul domnitorului Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi.


- Au avut ocazia să își păstreze funcția, dar nu au făcut-o. În loc de domnie a ales martiriu.
- Au putut trăi în desfătări lumești, dar au refuzat. Au preferat desfătările duhovnicești ale lui Hristos.
- Au putut fi slugă la puternicii zilei, dar nu au acceptat. Au murit pentru neamul lor.
- Ar fi putut subjuga țara și poporul cotropitorilor, dar nu au fost de acord. Au preferat o țară liberă prin jertfa lor.

Lumea îi ignoră, îi uită, îi disprețuiește etc... pentru că nu sunt modele potrivite pentru duhul acestei lumi. Ei vor rămâne modele doar pentru cei care caută Împărăția lui Dumnezeu și demnitatea neamului românesc.

Mai multe despre martiriul lor, vedeți aici:

marți, 13 august 2019

Pianistul #rezist Davide Martello poartă însemne anticreștine. De ce a venit la București?


Simboluri sataniste la manifestațiile de tip #rezist

Manifestațiile #rezist au fost însoțite de simboluri anti-creștine. Oare de ce? Homosexualii susțin manifestațiile de tip #rezist. Oare de ce? Cine se ascunde în spatele acestor tipuri de demonstrații? Cum se explică participarea unui pianist german la mai multe astfel de manifestații (nu doar în România), însoțit de simboluri LGBT-iste și anti-creștine. Unii spun că prin aceasta luptă împotriva corupției, iar alții spun că vor schimbarea guvernului. Se urmărește o lovitură de stat din partea unor forțe politice?

Indiferent cine ce intenții are sau cine ce recunoaște, ce putem ști cu siguranță este că manifestațiile de tip #rezist sunt clar (pe față) îndreptte împotriva Bisericii Ortodoxe. Atitudinile, simbolurile, reacțiile, declarțiile, sloganurile etc. vădesc acest lucru. Câteva lămuriri despre acest subiect ne oferă jurnalistul Silviu Alupei, printrun mesaj (trimis pe whatsapp) pe care îl redăm în cele ce u rmează:

vineri, 9 august 2019

China nu tolereaza violatorii. Pedeapsa cu condamnare la moarte.

 China a executat un violator în serie de copii. 
Beijing promite TOLERANȚĂ ZERO!

He Long, un bărbat chinez, a fost executat săptămâna aceasta după ce răpit, abuzat și violat mai mulți copii.

În iunie 2014, el a „adoptat” o fată de 8 ani, pe care a ținut-o captivă în apartamentul lui, a violat-o în mod repetat și a făcut filme cu ea, pe care le-a postat pe Internet. Copila a reușit să scape din captivitate până la urmă.

miercuri, 7 august 2019

Va cădea BOR în capcana detractorilor ortodoxiei?


Va ceda BOR presiunilor și propunerilor pro schismatice?

BOR a solicitat un vicariat românesc în Ucraina. Aceasta în contextul în care Sinodul Bisericii din România va trebui să dea un răspuns în ce privește recunoașterea schismaticilor ucraineni. În ședința sinodală din 21 februarie 2019, BOR a lansat posibilitatea recunoașterii sau nerecunoașterii sctructurilor schismatice și depinzând de un vicariat românesc sau de recunoașterea Patriarhiei Ecumenice a schismaticilor români din Europa (Bergamo, Como, Milano, Valencia etc…).

duminică, 4 august 2019

Pe facebook ar fi apărut un mesaj de la Alexandra, fata din Caracal despre care sunt ipoteze că ar fi în viață.

Isterie generală în mediul online, acolo unde milioane de români încearcă să dea de capăt cazului șocant din Caracal. În timp ce unii tratează situația ca opera unui criminal în serie, sunt mulți care speră în continuare într-o minune: că poate, totuși, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu sunt încă în viață.


sursa:  https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/mesaj-facebook-cont-fals-alexandra-macesanu-206307.html?utm_source=Website&utm_medium=antena-1-stire-in-articol&utm_campaign=RSS&fbclid=IwAR1V4eq7usXAmMyf0RmrCNjb2DJ2-Eef18dgEObXR43jDSSdbKpIMsVla5M

Nota: Menționăm că această știre nu a apărut și în presa oficială, iar sursa citată nu o cun oaștem. Am primit acest link pe adresa de email a redacției. Ne păstrăm rezervele de rigoare.

sâmbătă, 3 august 2019

VIDEO: Fetele romance trimise la export. De ce autoritatile Statului Roman nu fac nimic, iar activitatea acestora se rezuma doar la declaratii in presa?

Cazul Alexandrei din Caracal si "implicarea" Statului Roman.

Caracatita de tip mafiot s-a extins in timpul mai multor guvernari (stanga si dreapta) in timp ce, de ochii lumii romanilor li se prezenta o falsa lupta impotriva coruptiei.

Cazul crimelor traficantilor de carne vie a rasculat Romania. Aceasta se datoreaza, in primul rand coruptiei la nivel inalt, care protejeaza retelele de treficanti si descurajeaza victimele. 

S-au intamplat cazuri cand fete obligate sa se prostitueze au mers la politie sau la ambasadele Romaniei din diferite tari unde erau duse sa depuna plangeri, dar au fost "tradate" de autoritatile statului roman. Astfel, in unele situatii, seful de clan a fost instiintat de autoritati ca sunt fete care vor sa scape, au depus plangeri sau au apelat la politie sau ambasada pentru a cere ajutor. Ulterior, seful clanului respectiv a sosit la fata locului pentru a duce victima la produs.

Exista si cazuri cand politia a tratat cu indiferenta sau, stiind cine protejeaza aceste clanuri, nu a mai intervenit. Daca totul s-ar rezuma la incompetenta, lucrurile ar fi mai usor de rezolvat. In schimb, aceste clanuri protejate de autoritatile statului prezinta un pericol real pentru fetele tinere, surorile sau fiicele noastre...



Mai jos prezentam cateva detalii legate de cazul fetei din Caracal. Ramane totusi intrebarea: A fost ucisa sau e dusa la produs?

joi, 1 august 2019

Ierarhia Bisericii ar trebui sa mențină unitatea în Hristos după învățăturile lăsate de Mântuitorul prin Sfinții Apostoli, nu după interesele politice ale prezentului.

Două ortodoxii în cadrul Bisericii?

Într-un interviu recent, Mitropolitul Onufrie al Bisericii canonice din Ucraina a afirmat că „noi (BOU) suntem un fragment din lupta globală împotriva lui Hristos”. Nu doar atât, ci mai declară: „Nu vrem să plătim cu acuratețea credinței pentru locul nostru cuvenit în acest nou stat mare”. Aceasta ar trebui să fie atitudinea corectă a tuturor ierarhilor ortodocși din lume la ora actuală, dar și a credincioșilor de rând.