Idei de predici ale PS Ioan Mihălţan la duminicile si sărbătorile de peste an

Duminica a cincea a Sfântului  şi marelui Post

Ev. Marcu X, 32-45.

1.Faptul că erau uimiţi şi  se temeau însemnează că îşi dădeau seama de puterea Mântuitorului lisus Hristos, putere care imprima autoritate deosebită.

2.Explicabil de ce el trăia momentele ce aveau să vină: răstignirea, crucea, patimile şi moartea.

3.Trăia de fapt înainte ce urma să fie. Era preocupat de patimile Sale, dar nu descuraja, nu dez nădăjduia că trăia şi realitatea învierii sale.

4.Este uneori o mare diferenţiere între realităţile unora şi ale altora şi uneori chiar un dezinteres faţă de frământările celuilalt, dovadă a slăbirii comuniunii frăţeşti. Departe de ceea ce a spus Apostolul: ”Purtaţi-vă sarcinile unii altora”.

5.În cazul nostru aceste diferenţieri se constată în felul de a fi  al celor doi apostoli Iacov şi Ioan, străini de preocupările Mântuitorului. Preocupaţi de cu totul altceva, mult diferenţiate preocupările lor de ale Mântuitorului. Am putea zice chiar foarte neserioase.

6.Diferenţe mari între unele dorinţe şi alte dorinţe des întâlnite în viaţa noastră de toate zilele, a oamenilor.

7.În loc de dorinţa mântuirii preocupaţi de dorinţi mărunte ale lucrurilor, în loc de preocupare de comuniuni frăţeşti, cele ale egoismului îngust. S-ar părea că nu numai Iacob şi Ioan aveau aceste mărunte preocupări, ci chiar şi ceilalţi datorită faptului consemnat cum că „s-au mâniat” pe cei doi – ceea ce concludem că noi oamenii ne asemănăm şi ne pierdem prin dorinţele lucrurilor mărunte. Vai nouă!

8.Avem de multe ori pretenţii mari fără să ne dăm seama că acestea să fie plinite cer nu puţine jertfe. De fapt cei mai mulţi oameni pretenţioşi sunt slabi activi. Pe drept cuvânt Mântuitorul  le-a spus: ”Nu ştiţi ce cereţi” şi le şi prezintă jertfele care trebuie depuse pentru plinirea acestor  pretenţii ale lor.

9.Prin ceea ce le spune „puteţi  voi bea paharul pe care-l beau eu” îi răspund în necunoştinţă de cauză „putem”. Mântuitorul vrea să le descopere că nu tot ceea ce dorim noi este de voia lui Dumnezeu, chiar dacă facem jertfe, nu trebuie să fim pretenţioşi, ci trebuie să ţinem cont de voinţa lui Dumnezeu.

10.”Chiar dacă veţi lua paharul” – plinirea unor dorinţe depinde de Dumnezeu, mai ales când e vorba de măririle lui Dumnezeu.

11.Constatarea Mântuitorului aupra faptului că „s-au mâniat” cei doi, este lipsa smereniei, de aceea le dă o lecţie a smereniei pe care se pare că ei n-au înţeles-o.

12.Fără trăirea frumuseţilor dumnezeieşti  este greu să te micşorezi pe tine plin fiind de măririle deşarte.

13.Stăpânit de frumuseţile dumnezeieşti înţelegi mai bine micşorarea ta pentru a sluji pe altul.

14.Pilda Mântuitorului e de la sine înţeleasă: stăpânit de dragoste s-a micşorat ca să slujească pe altul şi nu s-a retras de la nici o suferinţă ca să slujească pe altul, nici chiar de la moarte.

15.Plineţea de sine nu dă nici pe departe satisfacţia jertfirii pentru altul, este o îngustime această plineţe de sine faţă de larga bunăvoinţă de a ajuta pe altul. Toate acestea rămân ca teorii de multe ori, mai uşor de propovăduit dar mai greu de practicat deoarece este o mare diferenţă între a propovădui şi a practica, între ortodoxie şi ortopraxie.

16.Mântuitorul înţelegea foarte bine această realitate a jertfirii pentru altul şi-L durea această constatare a sărăciei sufleteşti a sfinţilor Apostoli. Îl durea că n-au înţeles nici exemplul vieţii sale.

17.Realităţile dumnezeieşti întunecate de mari ispite ale  duhurilor străine rămân uneori neînţelese  de cei care nu le  practică. Cum să înţelegi, plin de egoism, a te jertfi pentru altul, a-ţi da viaţa pentru altul, de aceea aceste realităţi dumnezeieşti  se par uneori a fi o nebunie.

18.În rânduielile sociale se observă această disproporţie între a sluji şi a avea pretenţia să fii slujit – rezolvarea problemelor sociale nu depinde numai  de câştigul material, nici de oarecare forţe impuse, ci de aceste slujiri întru smerenie.

19.Numai în astfel de slujiri întru smerenie se vor rezolva problemele unor dreptăţi sociale, altfel distanţarea între cei îmbelşugaţi şi cei lipsiţi se va mări pentru că greu va înţelege cel avut situaţia celui necăjit, încât rămâne mereu o prăpastie socială între belşug şi lipsă, între dreptate şi nedreptate, toate acestea le poate rezolva numai dragostea jertfelnică. Ex.: atitudinea părinţilor faţă de copii rămâne peste veacuri. Ei nu pot înţelege îmbelşugarea lor şi o lipsă a copiilor lor pentru că nu-i lasă inima într-o astfel de atitudine de sărăcie sufletească.

20.Greu se va sălăşlui în inima noastră dragostea jertfirii pentru altul. Se cade să punem jertfe serioase pentru această plinire şi se cade să le depunem nu numai pentru plinirea dreptăţii sociale, ci şi pentru bucuria şi liniştea noastră sufletească.

21.Exemplu de pocăinţă autentică: Maria Egipteanca.

(Text preluat din “Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor și sărbătorilor de peste an”, de PS dr. Ioan Mihălțan, ed. Episcopiei Oradiei, 1999, pag. 187-190)