New
Age cu „binecuvântarea” unui fost preot militar brașovean, la Conferința de
Terapii Holistice și Metafizice Sibiu
Anul acesta, 2025, la conferința de
natură New Age de la Sibiu, Holistic Fest, organizatorii au anunțat
participarea a doi preoți ortodocși. Scopul acestei diverisuni constă în
câștigarea credibilității și atragerea credincioșilor ortodocși în capcana
ezoterismului. Adrian Singurov și Ioan Epaminond Boroș nu fac parte din
Biserica Ortodoxă Română și nici din Biserica Ortodoxă universală nefiind
recunoscuți de către nici o patriarhie Ortodoxă canonică din lume. Ambii fac
parte din structuri necanonice paralele Bisericii Ortodoxe și nu sunt acceptați
să slujească în nici o biserică ortodoxă din lume. Botezurile, cununiile, si
alte servicii religioase făcute de către aceștia nu sunt valide. Structurile
paralele din care fac parte nu sunt în comuniune cu Biserica Ortodoxă.

Un nou eveniment
de factură New Age, care a reunit ezoteriști și falși preoți ortodocși, s-a
desfășurat, la finalul lunii noiembrie, la Sibiu. Este vorba despre Conferința
internațională de „Terapii Holistice și Metafizice din România - Holistic Fest”,
desfășurată, anul acesta, sub genericul „Interfața dintre știință și
spiritualitate". Ca de obicei, evenimentul a adus în fața publicului numerologi,
iridologi, șamani, maeștri reiki, actori etc. Nu a lipsit maestrul Dorel Vișan,
cel care, la o ediție anterioară a conferinței, susținea că
Biblia a fost
falsificată, eliminându-se pasajele referitoare la reîncarnare, afirmație
lipsită, evident, de dovezi concludente.