Cuviosul Parinte Iustin Parvu 1919 - 2013

 In urma cu putin timp a trecut la cele vesnice unul din cei mai iubiti parinti duhovnici pe care i-a avut tara noastra, parintele Iustin Parvu. Urmarind parcursul existentei sale putem afirma fara sa exageram ca parintele a avut o viata de pateric si ca atare, dincolo de toate semnele minunate care s-au petrecute inainte si dupa adormire, putem considera ca avem de-a face cu un sfant.

Inmormantarea nu a fost una obisnuita, asa cum a simtit toata lumea adunata acolo, parca nici nu ar fi fost vorba de asa ceva. Daca de obicei la inmormantarile de rand avem de-a face cu multa durere si multe lacrimi, aici parca plutea peste toti o lumina blanda, o liniste sufleteasca dincolo de agitatia care inevitabil se creeaza acolo unde este adunata o mare multime de oameni. Parca fiecare dintre cei prezenti avea convingerea interioara ca un sfant s-a nascut in ceruri, unul care va putea sa mijloceasca mai bine pentru cei care ii vor cere ajutorul, mult mai usor si mai direct decat a putut-o face pana atunci. In fond despre asta este vorba, sfintii sunt praznuiti la data adormirii lor, mai bine zis, a nasterii lor in cer si ceea ce s-a intamplat la manastirea Petru-Voda cu acest prilej a fost o astfel de nastere in cer. Cine a fost prezent la acest minunat moment a putut sa simta acea atmosfera plina de har, cand biserica luptatoare praznuia impreuna cu biserica triumfatoare intrarea in imparatia cereasca a dragului nostru parinte patimitor Iustin.

S-au scris multe pe aceasta tema si intr-un fel cuvintele sunt de prisos; un bun prieten de-al meu a realizat un frumos videoclip in memoria parintelui Justin si imaginile continute spun mult mai multe decat ar putea incerca cineva sa exprime prin cuvinte, asa ca va invit sa le urmariti mai jos:

Cuviosul Parinte Iustin Parvu 1919 - 2013 from stevensportraits on Vimeo.

 

Video: Stefan Leu                    
 Text&Foto: Valentin Tabara    

sursa: PoartaspreCer.ro

PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU – Biografia unei biruinţe

Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor.

Şi-a făcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire fie a Cetăţii, fie a Mănăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele Trupului lui Hristos, Biserica.

Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care prin naturaleţea sentimentului patriotic şi prin nobleţea celui creştin aderaseră deja la Mişcarea Legionară, atunci când părintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflând atât profesorii, cât şi elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însuşi astfel s-a alăturat. A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu. Râvna sa pentru studiile teologice l-a numărat între cei mai buni elevi ai seminarului, dovadă că la sfârşitul anilor 60 părintele încă dădea meditaţii seminariştilor de la Mănăstirea Neamţ la dogmatică, greacă veche, franceză şi germană. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa. În 2012 părintele a ctitorit primul monument pentru pomenirea eroilor români căzuţi în luptele crâncene de la Codrii Paşcanilor, locul unde se afla în August 44.

Începând cu 1946 îşi continuă studiile la seminarul din Roman. Schimbarea regimului politic l-a pus în situaţia ingrată de a accepta, ca decan de vârstă al elevilor seminarului, funcţia de preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar. Faptul că nu a subscris nici uneia din iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 14 Mai 1948, şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris, în anul 2008, unui ziarist: „Legionarismul nu a fost o sectă; el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu preţul vieţii multor martiri care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. Oameni pe care i-am cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând să vadă suferinţa fraţilor lor; mai bine mureau ei, decât fraţii lor; aveau atâta forţă în mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei credinţei lor.”

Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. Folosind pentru osteneala rugăciunii clipele care par a fi fost insuportabil de grele, părintele a preferat vreme de 17 ani nevoinţa tăcerii, în timp ce iluştrii săi fraţi de suferinţă întru Hristos, elita intelectuală precum Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic, şi mulţi alţii – elită decimată sub ochii săi-, îşi dăruiau dragostea ţinând cursuri universitare celor prigoniţi. Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale, şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru nu ştie mărturisi. Perioada acelor ani i-a fost zăvorârea cu care a început arderea sa de tot pentru Dumnezeu, şi pecetluirea unei taine sufleteşti de o măreţie care s-a văzut mai ales prin minunile săvârşite de Dumnezeu prin el şi în anii libertăţii, cu oblăduirea Maicii Domnului căreia i-a închinat eforturile sale de ctitor.

Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor şi prin felurile de experienţe pe care le-a putut transforma, din teribile şi demonice, în prilejuri de desăvârşire creştină. De câte ori s-a putut, a săvârşit Sfânta Liturghie pe propriul său piept, împărtăşind cu Sfintele Taine pe mulţi dintre deţinuţi, unii aflaţi chiar pe pragul trecerii din această lume. A fost torturat şi anchetat până în August 1949 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. Aici a rămas până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie. Aici a rămas până în 1954, când a fost mutat la Gherla şi apoi în alte închisori. În închisoarea Gherla, după cuvintele sale: „Nu mai eram o persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”

În 1960, la expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat, şi a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!” Pentru acest cuvânt a primit încă 4 ani de închisoare fără condamnare, pe care i-a executat în Delta Dunării, în teribilul lagăr de la Periprava. N-ar fi putut îndura despărţirea de fraţii săi întru Hristos pe care Dumnezeu i-a chemat prin mucenicie la Sine, dacă nu i s-ar fi descoperit de la Maica Domnului că are de împlinit încă o lucrare până ce va primi şi el un sfârşit de mucenic. Această lucrare este redeşteptarea conştiinţei muceniceşti şi mărturisitoare a tuturor creştinilor, a cărei biruinţă se vede astăzi prin înrâurirea sa în întreaga lume creştină. Un aspect la fel de important al acestei lucrări este cea privitoare la monahism, în care a adus reînvierea chipului de chinovie vasiliană şi pahomiană, care îmbină laturile filantropică, catehetică şi duhovnicească.

Propovăduirea pocăinţei şi apropierea venirii Domnului şi a sfârşitului lumii sunt identic acelaşi mesaj pe care prorocii, apostolii, toţi sfinţii, şi Însuşi Mântuitorul l-a adus pe pământ, iar părintele dimpreună cu Cuvântul lui Dumnezeu a rostit neobosit, mai ales în ultimii ani, acelaşi îndemn către pocăinţă. Ortodoxia învăţăturilor părintelui, (fie cele direct adresate poporului, fie cele transmise cu binecuvântarea sa prin ucenici), este la fel de fără prihană ca şi nobleţea jertfei sale pentru neam, astfel ca mulţimea celor ce l-au vrăjmăşit să amuţească înaintea unui adevărat slujitor al lui Dumnezeu, neaflând cusur în cuvintele şi faptele sale.

La întoarcerea în casa părintească, după 14 Mai 1964 când a fost eliberat, mama părintelui, Ana, despre care el însuşi spunea că „era o sfântă”, la scurtă vreme s-a mutat la Domnul, şi este cinstită şi azi de biserica locului. Apoi, fiindcă i s-a refuzat întoarcerea în mănăstire până în 1966, părintele a lucrat ca muncitor forestier, an când chiar la iniţiativa ofiţerului de securitate care îl avea sub observaţie, a fost reprimit în monahism la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ, unde i-a avut ca duhovnici pe părintele Epifanie Acatrinei şi pe părintele Antim Găină, un preacuvios şi sfânt ce în vara anului 1974 a răposat în braţele Părintelui Justin, care mereu l-a dat pe duhovnicul său pildă de cea mai autentică şi mai înaltă viaţă monahală.

După ce în 1975 a reuşit să primească aprobarea regimului să călătorească în Sfântul Munte Athos, pentru faptul că, deşi i s-a sugerat să rămână acolo, a preferat să se întoarcă în ţară, autorităţile l-au mutat cu domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Bistriţa, lângă Piatra Neamţ. Aici, împreună cu alţi duhovnici mari ai acelei vremi, s-a îngrijit de bună-starea duhovnicească şi de educaţia creştină şi naţională a tuturor creştinilor care l-au căutat. Mulţi dintre ei au ales de atunci calea monahismului sau a preoţiei. Faima sa de bun duhovnic şi iscusit pedagog, chiar dacă i-a adus multe necazuri de la autorităţile regimului ateu, l-au făcut cunoscut în multe părţi ale ţării şi ale lumii ortodoxe, şi nu a încetat să sporească de atunci.

În toamna anului 1991, după o scurtă reîntoarcere la Mănăstirea Secu, a venit în satul natal, Petru Vodă, şi, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Daniel Ciobotea, Mitropolit pe atunci iar astăzi părinte Patriarh, să pună temelia mănăstirii de călugări, cu hramul Sfinţilor Arhangheli.

În 1992 a început rânduiala athonită la Petru Vodă, cu binecuvântarea episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, prezent la sfinţirea bisericii. Dorinţa fierbinte a părintelui stareţ a fost de a închina mănăstirea generaţiei jertfite pentru Hristos în temniţe, ale căror sfinte moaşte odihnesc şi în raclele din biserică, şi în cimitirul mănăstirii, precum părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi ceilalţi. Evocându-i pe Sfinţii închisorilor, a zis: „Mi-e atât de dor de ei şi atât de tare mă bucur la gândul că ne vom vedea, cu mult mai mult decât la gândul că mă voi vedea cu părinţii mei”.

Petru Vodă a devenit în scurtă vreme o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească. Oaza de libertate duhovnicească creştină, prin păstrarea neştirbită a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a adevărului istoric al poporului român, fac din această mănăstire testamentul limpede al Voii lui Dumnezeu propovăduite şi împlinite de părintele stareţ Justin. S-a sârguit mai presus de orice să prindă în noi chip Hristos, uniţi prin frăţietatea aceluiaşi părinte duhovnicesc. Iubirea părintelui Justin pentru noi, ucenicii, este chip al asemănării iubirii Domnului pentru sfinţia sa.

În toate ctitoriile şi slujirile sale părintele a avut o deosebită grijă să fie făcute după rânduiala şi cu binecuvântarea Bisericii. Ca finanţare a folosit numai donaţiile credincioşilor, în integralitatea lor, aşa încât la ridicarea mănăstirilor sale a participat întreaga ţară, ca un simbol al biruinţei Duhului Sfânt şi al unităţii duhovniceşti şi liturgice al cărei păstor iubitor este. Părintele s-a implicat activ atât în cele mai de detaliu, cât şi în cele mai înalt-conceptuale aspecte ale vieţii ortodoxe româneşti. Aceasta a făcut-o mai ales ca duhovnic, dar şi ca ctitor al multor schituri, mănăstiri şi biserici de mir din toată ţara. Mănăstirea Sf. Iustin Filosoful şi sfinţiţilor mucenici români, ctitorită împreună cu alţi 3 supravieţuitori ai temniţei de atunci pe locul lagărului de muncă de la Poarta Albă (Canal), unde au pierit atâţia preoţi, i-a adus cea mai înaltă mulţumire sufletească, ca astfel şi România să-şi poată cinsti cum se cuvine mucenicii.

Din anul 1999, a început să ridice Mănăstirea de maici din Paltin-Petru Vodă, mănăstire la început doar axată pe programul filantropic (găzduind un spital-azil de bătrâne, o şcoală internat de copii, un laborator de plante medicinale, cabinete medicale), iar pe măsură ce mănăstirea a devenit cea mai mare chinovie din ţară, numărând 170 de suflete, a devenit şi un centru de propovăduire a cuvântului ortodox, prin lucrul la cărţi patristice şi publicaţii apologetice, precum revista Atitudini.

S-a silit în tot chipul mărturisit de Paterice şi în fiecare clipă şi către Împărăţia Cerurilor dinlăuntrul său şi din al fiecărei persoane pe care o întâlnea, fie faţă către faţă, fie pentru care se ruga. A preţuit mai mult ca orice curăţia credinţei trăită prin curăţia inimii, nedespărţind niciodată cugetarea cea dreaptă de vieţuirea cea sfântă, astfel ca toată viaţa sa să se facă adeverire a Evangheliei lui Dumnezeu-Cuvântul. A urmărit ca Scriptura să se plinească prin faptele sale, şi ca totul în viaţa lui să slujească mântuirii oamenilor, atât prin efortul mărturisirii grăite, cât şi prin nevoinţa riguroasă şi permanentă, nevoinţă mai presus de fire pe care a sporit-o până la sfârşitul vieţii acesteia. În anii petrecuţi ca stareţ, programul zilnic al părintelui era:

- prezenţa fără lipsă de la Sfânta Liturghie,

- între 14 şi 18 ore pe zi (!) slujirea credincioşilor veniţi din toată lumea cu cea mai diversă gamă de suferinţe, pentru care găsea mereu cel mai potrivit leac

- aspra postire, şi gustarea abia noaptea târziu a puţină hrană

- citirea pravilei şi a cărţilor Sfinţilor Părinţi

- odihna 2-3 ceasuri pe noapte

Minunile dumnezeieşti arătate prin părintele Justin sunt nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate, la dezlegarea naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere şi înainte-vedere. Mărturiile acestor minuni abia de acum înainte pot fi notate şi publicate, ştiută fiind desăvârşita smerenie a părintelui, care nu suferea să audă despre sine vreun cuvânt de laudă cât era încă în trup, însă care acum cu siguranţă şi-ar dori ca prin cunoaşterea lor să fie slăvit Numele lui Dumnezeu, spre bucuria tuturor.

Viziunea creştină şi harul faptelor, cuvintelor şi existenţei părintelui Justin au demonstrat că Biserica este chivotul vieţii veşnice şi temelie a societăţii româneşti, având parte de o evlavie populară întocmai cu cea către marii sfinţi ai Bisericii, cât şi o înrâurire de unitate şi de întărire întru credinţă asupra ţării şi a neamului românesc precum marii şi drept-credincioşii voievozi. Chipul cuvios şi pătruns de Duhul Sfânt al sfinţiei sale va rămâne veşnic în inimile celor ce l-au cunoscut drept cea mai sublimă şi mai sfântă persoană cu care Dumnezeu a învrednicit acest neam.

Ca duhovnic, urmând cu mare rafinament pilda Învăţătorului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, părintele a îngrijit cu o fără cusur dreaptă-socoteală şi negrăită milostivire desăvârşita libertate a fiilor săi, nepunând pe nimeni în vreun şablon, ci a observat cu precizie ipostasul sufletului şi chemarea celui de sub patrafir şi s-a luptat să pună în sfeşnic lumina pe care Dumnezeu a aprins-o în fiecare dintre noi prin Sfântul Botez, amintind prin însăşi viaţa sa cuvântul dumnezeiesc care l-a chemat şi care şi pe noi ne cheamă:Fiţi Sfinţi, precum Eu sunt Sfânt! Sfârşitul mucenicesc prin cele 40 de zile de cumplite suferinţe (timp în care a cerut să fie tuns în Marea Schimă tot cu numele Justin), l-a trăit cu o impecabilă demnitate şi plinătate de har care au mărturisit tuturor că era purtător de Dumnezeu, precum este scris: “Cel ce a devenit un singur duh cu Dumnezeu prin darul Harului, şi cel ce pătrunde dumnezeieşti taine prin dorirea de Dumnezeu a inimii lui spre iconomia comuniunii Bisericii, unul ca acesta străluceşte şi este cinstit spre slava Treimii celei de viaţă făcătoare în vecii vecilor. Amin.” (Sfântul Symeon din Muntele Minunat)

Sfinte preacuvioase părinte Justin, bucură-te, intrând în bucuria Mirelui Tău! Şi fiindcă acum ai aflat îndrăzneală de mare mucenic – căci pentru păcatele noastre ai pătimit -, roagă-te să aflăm şi noi har înaintea lui Dumnezeu şi să nu ne părăsească milosârdia Lui, ci să primim vreme de pocăinţă înaintea venirii Sale celei prea-slăvite. Ci, o, grabnic-ascultătorule al celor sărmani, cere Domnului să nu ne lipsească de tine nici în cele ce vor fi în veacul acesta, nici în cel ce va să fie, ci să fim întru duhul dragostei sfinte cu toţii una, precum şi pe tine împreună cu Dumnezeu unit te-a făcut. Amin!

Au consemnat:

monahul Filotheu pentru obştea Mănăstirii Petru Vodă

şi rasofora Neonila pentru obştea Mănăstirii Paltin.

sursa: petruvoda.ro

Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an ale PS Ioan Mihălţan al Oradiei

A Doua zi de Rusalii

Ev. Matei XVIII, 10-20

 

1.Noţiunea de mic nu se referă numai la copil, ci se referă mai mult la o stare duhovnicească nematură. Într-o astfel de stare respectiva persoană se sminteşte mai uşor decât cea cu maturitate.

2.Curăţenia sufletească mai puţin matură este sprijinită de maturitatea îngerilor, care cete îngereşti nu sunt prilej de sminteală pentru cei mai mici, ci, din contră, de întărire prin rugăciunile lor către Dumnezeu pe care-l roagă să-l întărească prin harul Său. La aceasta se referă „pururea văd faţa lui Dumnezeu”.

3.Atitudinea Mântuitorului nu este şi n-a fost niciodată de sminteală, ci de întrajutorare indiferent de constatările ce le face asupra stării de păcătoşenie a omului. În acest sens sunt evidente textele: ”şi acesta fiul lui Avraam este” şi mai sugestiv: ”Trestia frântă n-a rupt-o şi lumânarea fumegândă n-a stins-o”, adică să sprijineşti orice slăbiciune, stare sufletească, să fie reparată pe cât e cu putinţă.

4.Neodihnita dragoste dumnezeiască pentru întoarcerea celui pierdut este semnificativă pentru întoarcerea celui pierdut în pilda cu oaia cea pierdută. Cei maturizaţi duhovniceşte sunt mai statornici, rămân în staul, nu se pierd aşa uşor, n-au aşa mare lipsă de a fi ajutaţi. Cei mai puţin maturizaţi duhovniceşte se înstrăinează şi se pierd mai repede, după exemplul oii rătăcite.

5.Totodată se evidenţiază în pilda aceasta valoarea ce o dă Dumnezeu unui singur om, chiar să-l aducă cu orice preţ la calea cea dreaptă.

6.Prin atitudinea dragostei nefăţarnice este de scos în evidenţă faptul că aflând oaia cea pierdută nu o ceartă, n-o mustră, ci o ia pe umerii săi să o ducă acasă. Ia asupra Sa povara ei. Aceasta e lucrarea dragostei; nici dispreţuire, nici mustrare ci întrajutorare, cu orice preţ tămăduire.

7.Mare şi folositoare este puterea dragostei. Nu e nici într-un caz slăbiciune, cum se crede uneori. Să ne gândim la neastâmpărata lucrare a dragostei mamei pentru ajutorarea noastra şi dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos care a mers până la jertfă.

8.Marea preocupare a lui Dumnezeu pentru fiecare în parte şi pentru toţi. Cei „mici” semnifică pe cei nematurizaţi duhovniceşte. Cunoscând cât suferă aceştia în micimea lor sufletească, Dumnezeu vrea cu orice preţ să-i ajuta, să-i întărească, să-i ridice, să-i maturizeze.

9.Este foarte diferenţiată pedagogia de îndreptare a oamenilor de către Dumnezeu cu pedagogia noastră. Nu se face publică slăbiciunea omenească. Nu se face propagandă cu ea şi despre ea, ci se păstreză acea tainică intimitate.

10.Nu se opreşte îndreptarea la o singură încercare, ci la repetate încercări. Chiar şi atunci când se prezintă îndreptarea în faţa mai multora nu este părăsit cel neîndreptat. „Să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” nu denotă să-l părăseşti, ci, din contră, să foloseşti şi alte încercări pentru îndreptarea lui. Tocmai pentru aceşti păgâni şi vameşi a venit Hristos ca să-i îndrepteze şi i-a şi îndreptat, cum prezintă Sf. Scriptură atâtea cazuri: Zaheu vameşul, Matei vameşul, tâlharul păgân, etc.

11.Dragostea mare, nefăţarnică a Mântuitorului faţă de om a mers până acolo că S-a lăsat botezat de către un om. Şi i-a înzestrat pe unii oameni, mai ales pe preoţi cu puteri nebănuite. Ce nu poate dragoste? Greu de înţeles pentru cei lipsiţi de dragoste şi care se îndoiesc de puterea dragostei.

12.Se poate ca părinţii să înţeleagă mai bine această dragoste şi dacă am fi mai maturi duhovniceşte nu ne-am îndoi de puterea dată Sf. Apostoli şi urmaşilor acestora de a ierta păcatele aş cum se mărturiseşte în vers. 19:” Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri”.

13.Dorinţele noastre ale oamenilor se împlinesc nu totdeauna după voinţa noastră, ci după voia Tatălui din cer. Nu însemnează că dacă s-au adunat doi sau trei le împlineşte Dumnezeu voia. Trebuie scos în evidenţă cuvântul „în numele Tatălui Meu”, sau cu alte cuvinte ”în dorinţa Tatălui Meu” şi când vor fi dorinţele după voia Tatălui din ceruri desigur că va fi prezent acolo şi Mântuitorul Iisus Hristos. Să nu uităm evenimentul din Ghetsimani când însuşi Mântuitorul se roagă Tatălui din ceruri şi nu cere ce vrea El, ci cere ce vrea Tatăl cel din ceruri. Aşa reiese din rugăciunea sa fierbinte din cele mai grele ceasuri „departe de la Mine paharul acesta, dar nu cum vreau eu , ci după cum vrei Tu”. Deci să primeze dorinţa şi voinţa lui Dumnezeu peste dorinţa şi voinţa noastră omenească dacă vrem să avem folos de cele vremelnice şi veşnice.

14.Fiind vorba de a doua zi de Rusalii şi ca la toate sărbătorile bisericeşti se prăznuieşte trei zile, faptul este semnificativ pentru că întreita sărbătoare închipuieşte cele trei Persoane ale Sf. Treimi şi mai ales bucuriile duhovniceşti care să nu se încheie într-o singură zi aşa cum mărturiseşte „bucuria Taborului – ce bine ne este nouă să fim aici” – ce bine ne este nouă să sărbătorim mari sărbători duhovniceşte.

Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.43-46

Ierarhia ortodoxa din Republica Moldova i-a anatemizat pe guvernanti

• Decizie uluitoare la Chişinău. Biserica i-a excomunicat pe guvernanţi

Membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova susțin că adoptarea în Parlament a Legii privind egalitatea de șanse ar duce la legalizarea căsătoriilor dintre două persoane de același sex și la autoafirmarea agresivă a minorităților sexuale, motiv pentru care au decis să îi excomunice pe guvernanţi până când aceştia schimbă legea.

În acest scop, membrii Sinodului au adoptat următoarea Declarație: „Această rațiune a lucrurilor ne face să ne declarăm oponenți și să ne depărtăm deschis de cei care prigonesc fățiș Biserica lui Hristos și să apelăm la scopuri strict terapeutice – la tradiția canonică a excomunicării lor din Biserică până la îndreptare. Acest fapt îi va lipsi dintru început pe guvernanți de accesul la Sfânta Taină a Împărtășaniei, ca mai apoi, în dependență de pocăință, să fie primiți, sau respinși definitiv, de la oricare slujire bisericească. În același timp, Biserica își rezervă dreptul să întreprindă toate măsurile canonice pentru a-și apăra majoritatea creștină de pericolul răspândirii morții spirituale în societatea noastră”.

UNIMEDIA amintește că legea privind egalitatea de șanse a fost aprobată de Parlament în mai 2012. Acesta stârnit un val de nemulțumiri printre reprezentanții societății civile, în special, printre organizațiile religioase. Ulterior, proiectul de lege care prevede combaterea discriminării în societate a fost redenumită și modificată. Sintagma „orientare sexuală” nu a fost exclusă din text, dar se regăsește doar într-un articol care stabilește că nicio persoană nu poate fi discriminată la locul de muncă în baza orientării sale sexuale.

Legea cu privire la egalitatea de șanse este o condiție a Uniunii Europene şi una dintre condiţiile pentru aprobare a regimului fără vize cu ţările UE. Scopul legii este prevenirea și combaterea discriminării tuturor persoanelor aflate pe teritoriul RM.

Citeste si:
Manuel Barroso: UE menţine obiectivul aprofundării relaţiei de asociere cu Republica Moldova
Băsescu despre căsătoriile gay: "Fiecare e liber să facă ce vrea"
Rusia NU-ŞI dă copiii cuplurilor gay. Adopţia, INTERZISĂ de lege

sursa: Realitatea

Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an ale PS Ioan Mihălţan al Oradiei

Duminica Pogorârii Sfântului Duh

Ev. Ioan VII, 37-53; VIII, 12

 

 

1.Faptul că se vorbeşte de ziua cea mare e vorba despre o zi de sărbătoare mare a evreilor.

2.Astfel de sărbători precum şi sâmbăta aduna mulţimi multe de oameni. Mântuitorul folosea prilejul pentru a-i învăţa cele sfinte.

3.Asemănarea dintre setea fizică şi cea spirituală este una dintre cele mai potrivite deoarece fără de apă omul trăieşte mult mai puţin decât fără mâncare şi atunci şi fără apa vieţii Duhului Sfânt viaţa spirituală se împuţinează.

4.Cuvântul „a strigat” (Doamne strigat-am) vrea să însemneze o trezire dintr-o amorţire sufletească, o atenţionare faţă de cele sfinte şi mari.

5.Noţiunea de credinţă prezentată aici semnifică o energie, o putere. „Râuri de apă vie” semnifică belşugul darurilor Duhului Sfânt.

6.În lucrările mântuitoare, după Sf. Părinţi, se pare că Tatăl este mai evidenţiat în Vechiul Testament, urmat de lucrările Fiului şi încununate de lucrările Duhului Sfânt. Tatăl pregăteşte venirea Fiului, Fiul pregăteşte venirea Duhului Sfânt.

7.Fără maturizarea duhovnicească, fără întărirea în puterea dumnezeiască, omul este într-o continuă nestatornicie, legându-se când de o nădejde, când de alta şi ca urmare are diferite păreri, foarte străine uneori de realitate adevărată chiar şi când e vorba de cele dumnezeieşti şi mari.

8.Omul maturizat duhovniceşte - sfântul – nu face asemenea diferenţe de suişuri şi coborâri, nici nu îmbrăţişează când o părere când alta. E destul să ne gândim la Sf. Apostol Pavel, care în categoricele sale convingeri despre Hristos mărturisea:”Cine mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos?” sau „ Dragostea lui Hristos depăşeşte orice pricepere”.

9.Noi cei de rând ne frământăm când într-o părere, când în alta fie despre Dumnezeu, fie despre Hristos, fie despre Biserică ca şi în cazul de faţă, care reiese cât de împărţite erau părerile despre Hristos.

10.Deşi părerile erau împărţite, puterea lui i-a fascinat, vorbirea Sa cu putere i-a dus la renunţarea de a-L prinde. Răspunsul lor la cei ce i-au trimis să-L prindă este concludent: „Niciodată n-a vorbit un om ca Omul Acesta.”

11.Îndemnul Bisericii de peste veacuri a rămas atunci când diaconul citeşte Evanghelia, episcopul îl binecuvântează să propovăduiască cu putere multă după pilda Mântuitorului Hristos.

12.De multe ori o mărturisire adevărată nu este acceptată şi se tinde spre a fi răstălmăcită cu argumente false şi în cazul de faţă, cînd fariseii nu s-au bucurat de răspunsul ce l-au primit. I-a socotit nişte nepricepuţi şi în pretenţia că numai ei susţin adevărul înjoseau mulţimile. Ori pentru Biserică părerea mulţimilor avea cuvânt. Sfinţii Bisericii înainte ca Biserica să-i fi proclamat ca sfinţi erau preamăriţi de poporul cel credincios ca mari sfinţi făcători de minuni.

13.Totdeauna, chiar şi în părerile greşite ale multora, se găseşte câte un susţinător al adevărului, în cazul nostru Nicodim. Preocupat de căutarea Adevărului, peocupat de întâlnirea cu Mântuitorul, căutându-l ca să-i descopere lui Adevărul.

14.Semnificativ e faptul că l-a căutat pe Iisus noaptea, ca în noaptea convingerilor să strălucească lumina adevărului.

15.Foarte greşită e părerea multora dintre oameni când trec cu vederea mulţimile din cetate sau din popoare, pretinzând că doar unele cetăţi sau naţiuni întrupează valorile autentice. Ne gândim la rasa germană care avea pretenţia că e singura rasă de pe glob cu însuşiri deosebite şi datorită acestui fapt aveau convingerea că trebuie să stăpânească toată lumea, adică o singură rasă peste toate celelalte. Concepţie falsă, străină de cea creştină, care mărturiseşte că tot omul e făptura lui Dumnezeu, toţi suntem din neamul lui Dumnezeu, peste toţi a venit Mântuitorul Hristos: „Că dintr-un sânge a făcut Dumnezeu tot neamul omenesc” aşa cum propovăduia Sf. Pavel în Areopagul din Atena.

16.Faptul că această evanghelie se citeşte în ziua Pogorârii Sf. Duh dovedeşte închinarea acestei zile celei de a treia persoane a Sf. Treimi – Duhul Sfânt despre care Crezul Bisericii mărturiseşte că e „Domnul de viaţă Făcătorul”, adică întremătorul vieţii creştine, prin energii ce străbat prin El asupra Bisericii şi omului, asemenea sângelui ce curgând prin vene dau viaţă omului şi energiile Duhului curgând din Sfânta Treime asupra mădularelor Bisericii ne înviorează.

17.Faptul că sărbătoarea se numeşte Rusalii(a rozelor, a florilor) dovedeşte şi înfrumuseţarea mădularelor Bisericii prin darurile Sfântului Duh şi totodată împrăştiind mirosul de bună mireasmă a darurilor Sfântului Duh.

Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, p.39-42.

Plecarea la Domnul a părintelui Iustin Pârvu – o pierdere sau un câștig?

   "Zis‑a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat, zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M‑a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I‑a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; şi I‑a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândirii. Nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui care M‑a trimis". (Ioan V, 24‑30)

      Toți știm cine a fost părintele Iustin Pârvu. Unii îl cunoaștem că ne-a ajutat, alții prin mărturisirea crezului său, un mare rugător, alții prin tăria de caracter ce ne-a impresionat și multe astfel de lucruri care ni se păreau peste puterile noastre omenești. Am văzut în el chipul monahului îmbunătățit. 

      S-a dus la Domnul în ziua când Biserica Ortodoxă îi sărbătorea pe Sfinții părinți de la Sinodul I Ecumenic. Părintele Iustin marturisea același crez și cu aceeași tărie ca al acestor Sfinți Părinți combătând ereziile și rătăcirile timpurilor în care se aflau.

      Copleșitoare a fost reacția credincioșilor României, și de peste hotare, care aflând de trecerea sa la cele veșnice au mers la manastirea Petru Vodă pentru a i se închina. Practic, oamenii i se închinau ca unui sfânt. Începând de duminică seara (ora 22,40) când s-a aflat de trecerea sa la Domnul și până în ziua când a fost înmormântat, zilnic, zeci de mii de credincioși veneau rând pe rând să primească binecuvântarea sa.  În acele zile drumul spre mănăstire era blocat de mașinile care nu își găseau loc de parcare. Kilometri întregi de drum blocat și pelerini care urcau și coborau pe jos pentru a i se închina măcar câteva secunde. Urcând spre mănăstire vedeai grupuri de oameni coborând cu fețele senine și plini de bucurie că au reușit să se închine unui mare sfânt al neamului nostru. Chiar dacă oficial nu a fost recunoscut ca sfânt, și, pe bună dreptate nu putea fi într-un timp atât de scurt, cei care au fost la sicriul său nu se îndoiesc de acest lucru. 

      Prezența lângă trupul neînsuflețit al părintelui îți transmitea o stare de pace și liniște duhovnicească de nu îți venea să te mai desparți de sicriul său. O mireasmă frumos mirositoare se simțea la părintele, cu preponderență în zona unde avea cancerul. Stătuse patru zile în căldură și fără a fi tratat cu formol sau alte substanțe chimice, trupul său nu dădea semne de deteriorare. Pielea era moale și avea o culoare plăcută, un gălbui frumos și chipul senin.

      Slujba înmormântării a avut loc joi (20 iunie 2013). Dimineața a avut loc Sfânta Liturghie la care au participat patru arhierei: IPS Teofan al Moldovei, IPS Teodosie al Constanței, PS Ioachim Băcăoanul și PS Longhin de Bănceni. După rânduiala bisericească a fost o slujbă de înmormântare dar cei prezenți au simțit o stare de înaltă trăire duhovnicească. Parcă nu era o înmormântare ci o Înviere. Acolo nu s-a simțit prezența morții și cei care l-au iubit au trecut mai ușor peste momentul despărțirii. Un moment de mare intensitate duhovnicească a fost ridicarea sicriului și ducerea spre mormânt. Știam că nu-l vom mai vedea, dar în același timp eram conștienți că va rămâne veșnic alături de fiecare dintre noi.

      Pentru cei care gândim lumește, plecarea dintre noi a părintelui Iustin e o mare pierdere, dar pentru un om duhovnicesc e o mângâiere deoarece Biserica Ortodoxă s-a îmbogățit cu încă un sfânt român. Nu greșim ca de acum înainte să spunem în rugăciunile noastre: “Sfinte părinte Iustin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi și neamul românesc!”.

ierom. Eftimie Mitra

Anca Avram

Detalii despre înmormântarea părintelui se pot găsii accesânt link-urile de mai jos:

 http://www.apologeticum.ro/2013/06/inmormantarea-parintelui-justin-parvu/ 

 http://www.bzi.ro/o-mare-de-lacrimi-s-a-varsat-la-inmormantarea-parintelui-justin-parvu---update-foto-video-372330

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/inmormantarea-parintelui-iustin-parvu-a-strans-20-000-de-oameni-toti-au-vorbit-despre-miracole.html  

http://www.mondonews.ro/inmormantare-parintele-iustin-parvu/

Mesajul Mitropoliei Moldovei (de peste Prut):
http://mitropolia.md/mesajul-de-condoleante-al-ips-mitropolit-vladimir-in-legatura-cu-trecerea-la-cele-vesnice-a-arhimandritului-iustin-parvu/

Mireasma duhovniceasca din trupul parintelui Iustin Parvu

Iubitul şi multpătimitorul nostru Părinte Justin a trecut la Domnul!

Vă împărtășim minunea ce are loc pe osemintele Părintelui: Încă din timpul nopții mai multe persoane, printre care și din corpul medical ce l-au îngrijit cu total devotament pe Părintele, au observat că din ochii Părintelui curg ca niște lacrimi cu bună mireasmă. La fel și pe obraji și pe mâini se vede lucind ca un ulei, mir cu mireasmă deosebită. E semn că bunul nostru Părinte vrea să ne mângâie și să ne întărească că este printre noi și va veghea mai cu osârdie la continuarea lucrării sale din mănăstiri și din locurile ce le-a ctitorit. Mulțumim, iubite Părinte, și pentru acest dar!

Vedeți și: Părintele Justin a trecut în ceata Sfinților Părinți

Update 2: La ore târzii în noapte, când Sf. Liturghie se sfârșise la Petru Vodă, IPS Teofan a venit să citească rugăciunile de dezlegare și s-a oficiat și un scurt parastas. IPS a întărit obștea cu nădejdea că Părintele Justin s-a dus acolo unde era deja, în Împărăția lui Dumnezeu ce-o pregustase încă din această viață. S-a stabilit că înmormantarea va avea loc joi, 20 iunie 2013, Sfânta și dumnezeiasca Liturghie începând cu orele 09.

Fiii duhovniceşti ai Părintelui Justin sînt chemaţi să vină să se închine începînd de astăzi, pentru a evita, pe cît va fi cu putinţă, aglomeraţia mulţimii de oameni la care ne aşteptăm pentru ziua de Joi, 20 Iunie. Vă mulţumim pentru înţelegere.

Update1: Trupul mult pătimitor al bunului nostru Părinte Justin a fost adus la mănăstirea de călugări, prima sa ctitorie, fiind condus pe parcursul celor 3 km de părinții și maicile celor două mănăstiri, cât și de credincioșii ce au început să sosească la Petru Vodă. Să ne rugăm cu toții pentru sufletul iubitului nostru Părinte, să priveghem în această noapte după puterea fiecăruia. Într-adevăr avem un mare sfânt în România cea cerească!

Prin aceeași boală (cancer) au trecut la cele veșnice Sfântul Nectarie din Eghina, vindecătorul de cancer, și Cuviosul Paisie Aghioritul.

Cuvioase Părinte Justin, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi
și neamul românesc!

La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

Vom reveni cu detalii despre înmormîntare.

Sursa: APOLOGETICUM