joi, 21 decembrie 2023

În contextul discuțiilor despre vaccinuri, doctorul Damian Baciu este solicitat să aducă lămuriri.

Controverse în "învățătura" medicului Damian Baciu despre vaccinuri

Deoarece dr. Damian Baciu (în foto) nu a răspuns unor întrebări puse pe un grup Whatsapp din care făcea parte, câțiva membri ai grupului respectiv au trimis pe adresa redacției noastre următoarea scrisoare publică la care așteaptă răspuns. Menționăm că dr. Baciu a ieșit din grup după ce i-au fost adresate aceste întrebări. Din păcate a ieșit fără să răspundă, astfel este solicitat și prin intermediul redacției noastre.

luni, 4 decembrie 2023

Preotul Vasile Davidoiu despre Holistic Fest: Am fost păcălit. Nu am avut de gând să merg acolo. Mi s-a spus că va fi o activitate culturală. Care au fost reacțiile...

 Holistic Fest Sibiu: Diana Șoșoacă și Dorel Vișan au recționat dur la delimitarea ortodocșilor de această conferință.

 Toamna aceasta a venit cu noi dezvăluiri. Ce se ascunde de fapt în spatele acestui faimos festival, aparent cultural. Nimic altceva decât o propagandă ascunsă a unei noi religii: NEW AGE.

Pentru a da impresia că au cele mai bune intenții, organizatorii au invitat un preot ortodox care să facă deschiderea: o rugăciune la început, câteva poze publicitare și, în ochii opiniei publice, evenimentul ar fi primit girul Bisericii Ortodoxe. Pentru aceasta, Johann Müller Dragoman s-a gândit să-l invite pe preotul Vasile Davidoiu (foto) din satul Poiana, care îi este consătean și prieten. Ulterior, preotul ortodox nu a mai participat…

joi, 30 noiembrie 2023

SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei”

Predica parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la praznicul Sfantului Apostol Andrei (2013):

sfantul_andrei-DRUMUL SFANTULUI APOSTOL ANDREI si DRUMUL RELATIEI NOASTRE CU DUMNEZEU


“În numele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
În ziua Sfântului Andrei, un scurt cuvânt din partea noastră, un cuvânt care se leagă bine de viaţa noastră. Cum începe întâlnirea dintre Sfântul Apostol Andrei şi Mântuitorul? Într-un loc public, între oameni obişnuiţi, la malul Iordanului, între mii și mii de oameni care se botezau de către Ioan, care îşi punea mâinile peste ei şi le cerea să-şi schimbe viaţa şi să-şi transforme inima din inimă de piatră în inimă de carne. Printre aceştia, Ioan Botezătorul a zis:

luni, 20 noiembrie 2023

Mitropolia Sibiului în fața unor noi provocări. Fenomenul New Age macină mitropolia din interior.

Preotul Vasile Davidoiu binecuvintează o acțiune New Age -istă la Sibiu

ASTRADROM a luat la cunoștință de implicarea preotului sibian, Vasile Davidoiu, din satul Poienița, Arhiepiscopia Sibiului, în activități de domeniul New Age. Acesta, în cadrul unei întruniri New Age -iste care se va desfășura la Sibiu (perioada 24-26 noiembrie 2023), va face deschiderea evenimentului binecuvântând toate activitățile incluse.

Cu acest prilej, Consiliul de conducere al asociației, s-a întrunit azi, 20 noiembrie 2023, pentru a discuta situația. În cadrul discuțiilor s-a convenit ca ASTRADROM să înștiințeze Mitropolia Sibiului și Sinodul BOR de implicarea preotului Davidoiu în astfel de activități.

Detalii vedeți aici: https://holistic-international.com/

Menționăm că printre participanți la această activitate New Age -istă sunt membri si colaboratori ai partidului SOS, partid care se pretinde apărător al ortodoxiei și al valorilor naționale românești.

Menționăm că tot din arhiepiscopia Sibiului, la activități de tip New Age, a participat și preotul Constantin Necula. Acesta a fost oprit de la astfel de evenimente în urma unor sesizări făcute Patriarhiei Române care, ulterior a cerut note explicative conducerii mitropoliei.

În cele ce urmează, vom da publicității sesizarea asociației noastre către Mitropolia Sibiului:

joi, 14 septembrie 2023

Jocuri politice la nivel internațional care se ascund în spatele Sinodului din Creta. Ce interese se ascund în spatele acestui "Sinod" și care sunt consecințele în lumea ortodoxă?

"Sinodul" din Creta și influiențele politicii mondialiste
 

Despre implicarea SUA în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe, nu se prea vorbește nimic deși consecințele sunt foarte grave atât în ce privește învățătura de credință cât și unitatea ortodoxiei la nivel internațional. Susținerea schismaticilor ucraineni și încercarea de a scoate înafara legii Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina este cea mai vizibilă consecință a implicării SUA în treburile Bisericii Ortodoxe. O altă consecință care a stârnit controverse în lumea ortodoxă este susținerea logistică și financiară a "sinodului" din Creta, anul 2016. Câteva aspecte legate de implicarea SUA în întrunirea de la Creta sunt prezentate în cele ce urmează:

 

duminică, 10 septembrie 2023

Episcopia Oradiei pusă sub un nou scandal legat de homosexualitate. O plângere penală scoate noi detalii la iveală. Cine cui slujește?

 Cine este consilierul eparhial care i-a făcut plângere penală preotului regizor Ciprian Mega de la Oradea.

Care au fost motivele și cine se ascunde în spatele acestui act.

Conslierul episcopiei Oradiei, pr. Andi Constantin Bacter (în foto) s-a supărat pe colegul său pr. Ciprian Mega pentru că acesta a cerut patriarhului să nu participe preoți homosexuali la slujba de sfințire a bisericii cu hramul Sf. Spiridon din Oradea. Drept urmare, consilierul cu pricina nu a mai mers alături de PS Sofronie Drincec la acea slujbă, iar mai târziu a făcut o plângere penală împotriva lui Ciprian Mega. Comunitatea locală LGBT din Oradea susține demersul Episcopiei Oradiei împotriva preotului Mega.

Am aflat din presa locală ebihoreanul.ro că preotului regizor, Ciprian Mega, din cartierul Rogerius (Oradea) i s-a făcut o plângere penală după ce și-a manifestat intenția ca la slujba de sfințire a bisericii ridicată de el să nu participe preoți homosexuali. Pornind de la această informație, o echipă a redacției ASTRADROM a cules mai multe informații.

 

vineri, 8 septembrie 2023

La Nasterea Maicii Domnului - inceputul mantuirii noastre, cateva din minunile Maicii Domnului


 

 La Nasterea Maicii Domnului , inceputul mantuirii noastre sa ne bucuram de cateva din minunile facute de Maica Domnului prin icoana Glykofilousa (sarbatorita la 27 martie și în lunea din Săptămâna Luminată)


Minunile care se fac la icoana Maicii Domnului Glykofilousa sunt nenumărate.

Pe când în Mănăstirea Filoteu se afla un paraclisier cu numele Ioanichie, care avea mare evlavie la Maica Domnului, acesta de câte ori aprindea candela la icoana ei, zicea și acestea: „Pentru ce, o, Stăpână, toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, iar mănăstirea noastră duce lipsă de toate; până și grâul îl cumpărăm?”. Într-una din nopți, după ce a aprins candela a stat mult timp în fața icoanei și s-a rugat cu lacrimi.

După un timp, fiind doborât de oboseală, l-a cuprins somnul și în timpul somnului vede pe mângâietoarea celor îndurerați, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că se apropie de el și-i zice

miercuri, 16 august 2023

Un domnitor din Evul Mediu ne ofera exemplu cum trebuie să fie un lider politic

Domnia lui Constantin Brancoveanu, model pentru politicienii de azi

 Martirii Brâncoveni sărbătoriți la 16 august în fiecare an

Domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ocupă un loc aparte în istoria românilor, în primul rând din pricina sfârşitului său tragic, care a impresionat întreaga Europă, dar şi datorită activităţii culturale excepţionale pe care a desfăşurat-o în timpul unei domnii îndelungate

 

luni, 24 iulie 2023

PSD pus la zid de priministrul ungar Victor Orban. Slugărnicia lui Marcel Ciolacu duce la astfel de situații.

În data de 22 iulie 2023, La Băile Tușnad a avut loc ultima ediție de până acum a Universității de vară a maghiarilor. Victor Orban i-a arătat președintelui PSD, Marcel Ciolacu, cum trebuie să se comporte un lider. Spunem aceasta deoarece politicienii români tremură în ismene când se aduce în discuțiue prigoana românilor din Ucraina. 

În discursul premierului maghiar, liderul PSD este pus la zid si umilit profitându-se de caracterul său de cap plecat îm fața străinilor. Este trist însă că acest lucru s-a făcut umilind totodată și poporul român. 

Vă propunem să ascultați ce spune Eugen Orlando Teodorovici despe acest subiect.

  

Câteva observații:

vineri, 30 iunie 2023

Banul "ochiul dracului", ajutoarele umanitare și prozelitismul neoprotestant în comuna Mădârjac, județul Iași.

Ajutoarele din străinătate fac tulburări la Mădârjac. Acestea sunt folosite în scopul racolării de adepți.

Primarul comunei susține că totul a fost legal și nu a primit cadouri de la organizatori, în timp ce credincioșii ortodocși îl acuză de complicitate la acțiunile prozelite autorizate de primărie.

Vineri 23 iunie 2023, un grup de tineri neoprotestanți, sub organizarea asociației penticostale Miros de Cer, din localitatea Dumbrăveni, județul Suceava, au descins o acțiune religioasă pe raza comunei Mădârjac, județul Iași. Localnicii spun că de mai mulți ani, penticostalii, vin în satul lor cu ajutoare umanitare, încercând să le vorbească despre Iisus în viziunea neoprotestantă. Toate acestea se întâmplă cu acordul primăriei din Mădârjac care aprobă astfel de activități favorizând prozeliții care merg acolo din alte județe. 


O parte dintre săteni au câteva mari dileme: Cine și cum a dat aprobarea, ce conțin actele comparativ cu ce s-a făcut în realitate și de ce nu s-a vorbit despre eveniment, mulți dintre ei aflând doar în ziua cu pricina.

 Pe unii dintre localnici nu îi deranjează, spunând că ei primesc ajutoarele, dar nu vor trece niciodată la cultul penticostal. Alții nu vor să dea detalii despre subiect și nu vor să se amestece, iar câțiva cochetează deja cu ideea.

marți, 30 mai 2023

Pr Macarie Banu. Despre administrarea corecta a Tainei Sfintei Spovedanii si Euharistiei


Mai exista o problema si mai mare, mai mare!
Vine omul saracul, miscat de inger, ajutat de mana Maicii Domnului, de Acopermantul Maicii Domnului, ajutat de toti sfintii din cer si de bunul Dumnezeu vine la duhovnic si acesta: Ai barfit, ai mintit…, altul!

Nu are rabdare sa stea cu el o ora sa curate tot. Si nu numai ca n-a curatat. Ii spune asa:
“-Du-te si te impartaseste!”
Si il impartaseste cu pacate mari, iubiti credinciosi, si il da el sa manance osanda!

Eu sunt pentru Impartasirea continua, stiti lucrul acesta, dar daca il intrebi:

joi, 18 mai 2023

Pastorul calomniator Eugen Olaru refuză să discute față către față cu un preot ortodox. "Chiar nu știu unde au dispărut. Parcă i-a înghițit pământul.", spune preotul ortodox.

Demascarea diversiunilor neoprotestante legat de lăcrimarea icoanei Maicii Domnului de la Nicula.

Pastorul neoprotestant Eugen Olaru din Constanța minte spunând că a fost preot ortodox.

Deși i s-a cerut dovezi în acest sens, acesta se face că nu aude. Pe rețelele de socializare protestante din România a apărut o filmare de la o adunare sectară, din satul Roit, județul Bihor, în care un pastor neoprotestant pretindea că a fost preot ortodox și a făcut trucuri prin care să lăcrimeze icoana de la mănăstirea Nicula din județil Cluj. Într-un comunicat al mănăstirii Nicula, se arată că Eugen Olaru nu a făcut niciodată parte din rândul clerului monahal de acolo, iar afirmațiile acestuia sunt minciuni. La final vom anexa și documentul oficial emis de conducerea Mănăstirii.

De asemenea, icoana a lăcrimat în anul 1699, timp de 28 de zile, fapt confirmat de autoritățile austriece ale timpului, într-un document ce se află la arhivele din Cluj. Aceasta este singura dată când icoana a lăcrimat, dar au mai fost făcute minuni de-a lungul timpului.

sâmbătă, 15 aprilie 2023

Acesta este momentul în care Sfânta Lumină se coboară în Biserica Sfântului Mormânt de la ierusalim. 15 aprilie 2023,

Hristos a Înviat !

Ca în fiecare an, de Paști, la patriarhul ortodox al Ierusalimului, vine Sfânta Lumină, conform canoanelor lăsate de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic.

Aceasta este data corectă de sărbătorire a Paștilor la care Dumnezeu răspunde prin această minune. Cei care vor să fie o dată comună a sărbătorii Paștilor, ar trebui să țină seamă și de ceea ce au statornicit Apostolii și urmașii acestora din Biserica Primară. 

luni, 10 aprilie 2023

Cine și de ce se ascunde în spatele ideii de schimbare a datei Paștelui la Ortodocși?

Să nu uităm că Sfânta lumină de la Ierusalim vine la Paștele ortodox, după actualul calendar…

Doi laici din România, apropiați ai curentelor religioase occidentale, dar și familiari cu cercurile de influiență ale lui George Șoroș, Teodor Baconschi și Adrian Papahagi, susținuți de grupul de Dialog Social (GDS) al cărei înclinații progresiste se cunosc, au adus în discuție în scena publică din România, așa-zisa necesitate de schimbare a datei Paștilor.

În spatele acestei inițiative stă exact propaganda catolicizantă care vrea cu orice preț supremația în creștinism.

Mai multe detalii vedeți în ceea ce urmează:

 

joi, 6 aprilie 2023

Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei. Susțineri de pe mapamond. BOR încă se abține.

ONU și mai mulți prelați din țările ortodoxe, susținere față de Biserica Ortodoxă Ucraineană, persecutată de regimul Zelenski: Mitropolitul Onufrie și-a declarat întotdeauna natura sa apolitică. Se derulează o campanie de ură

Organizația Națiunilor Unite a tras un semnal de alarmă împotriva regimului Zelenski pentru că a vizat Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC) cu o discriminare nejustificată, iar prelații ortodocși din întreaga lume au fost de acord, scrie LifeSiteNews.

 UOC, care a fost, până în luna mai a anului trecut, subordonată Patriarhiei Moscovei, nu trebuie confundată cu Biserica Ortodoxă a Ucrainei (OCU), mai nouă și naționalistă, care a fost constituită oficial în decembrie 2018 și ianuarie 2019.

joi, 2 martie 2023

Dorin Cioabă atacă BOR. Ce se ascunde în spatele acestei intenții, o manevră penticostală sau imaginea etniei rrome?

Cocalarul penticostal Dorin Cioabă vrea să dea BOR în judecată pentru că nu și-a cerut scuze față de etnia rromă, dar nu vrea să schimbe atitudinile rromilor care aduc necinste imaginii României în străinătate.

Ne punem întrebarea: Ce vină are BOR pentru că rromii au fost sclavi în o anumită perioadă a istoriei? Ce urmărește pastorul Cioabă? Ce/cine se ascunde în spatele acestor intenții? 

Pastorul Penticostal, Dorin Cioabă, autodenumit regele rromilor, vrea să dea în judecată Biserica Națională a României pentru că nu și-a cerut scuze pentru perioada de sclavie a rromilor. Din păcate, cocalarul Cioabă nu este interesat de etnicii săi care pătează imaginea României prin străinătate, de faptul că marea majoritate a acestora refuză să fie educați, să meargă la școală sau să se abțină de la fapte imorale atât în țară cât și în străinătate.

Aceasta dovedește încă o dată că rromi nu vor binele națiunii române, ci chiar dimpotrivă, aduc prejudicii imaginei României, dar și a bunului mers spre o viață civilizată. În schimb, prozelitismul penticostal în România se face nu doar prin așa-zisele "ajutoare" venite din străinătate, ci și prin scandaluri la adresa BOR. Astfel se explică cum în mass-media și pe rețelele de socializare tinerii penticostali, dar și mulți dintre "misionarii" activi, nu contenesc să denigreze cu orice prilej Biserica Națională a României.

Amintim cu acest prilej că majoritatea rromilor din România s-au îndreptat spre secta penticostală, motivul principal fiind de ordin material, nu de credință.

luni, 30 ianuarie 2023

Iisus Hristos nu a fost în Tibet

Despre o eventuală călătorie în Tibet a Mântuitorului Iisus Hristos, auzim destul de frecvent în mediile ezoterice.

O lămurire asupra acestui aspect ne oferă pr. Adrian Tudorache, de la parohia Cireșani, jud. Prahova.

 

Transcrierea : 

miercuri, 25 ianuarie 2023

Au ieșit la iveală noi detalii despre cazul mănăstirii Frăsinei. Ce/cine se ascunde în spatele acestui scandal?

"Apostolii" New Age, "apără" mănăstirea Frăsinei.

Până în prezent, conducerea mănăstirii Frăsinei nu a dat nici o explicație legată de implicarea misionarilor New Age în acest subiect.

"Pomul după roade se cunoaște" – proverb popular

 

     Cei doi misionari ai curentelor religioase ezoterice din România, Diana Șoșoacă și Adrian Singurov, la 23 ianuarie 2023, au avut o descindere la mănăstirea Frăsinei, unde sunt implicați colaborând cu câțiva monahi de acolo. Din informațiile care le deținem, aflăm că monahii cu care cochetează doamna Șoșoacă sunt în strânse legături cu grupări ale nepomenitorilor, printre care și cu Grigorie Sanda, din Vâlcea, caterisit de BOR pentru "denigrare și instigare la adresa ierarhiei canonice ortodoxe" conform unor informații primite de la preoți din cadrul Arhiepiscopiei de Vâlcea. Menționăm că Grigorie Sanda a fost caterisit după oprirea pomenirii ierarhului Varsanufie in contextul Sinodului din Creta. Acesta folosește aceleași argumente, surse, citate, canoane, interpretări teologice etc., pe care le are și ezoterista Diana Șoșoacă.

     Legăturile dintre Diana Șoșoacă și nepomenitori sunt mai vechi, de când aceasta a trecut din barca progresiștilor antiortodocși pozând în așa-zisa "apărătoare" a ortodoxiei și a neamului. Prima lor acțiune comună au avut-o la Sfânta Parascheva, când la semnalul acesteia, nepomenitorii au început să îl huiduiască pe Mitropolitul Teofan în timpul predicii. Doamna Șoșoacă are concepții ezoterice de tip New Age (crezând în reînmcarnare și militând pentru întoarcerea la politeism), dar o leagă de nepomenitori faptul că aceștia duc o intensă activitate împotriva ierarhiei.

    Legăturile senatoarei cu falsul preot Adrian Singurov sunt mai vechi, acesta fiindu-i mentor spiritual și face parte din conducerea partidului SOS, pe care l-au înființat de curând. S-au cunoscut și când Diana Șoșoacă era activistă USR. De asemenea, în urmă cu câțiva ani, când BOR a refuzat să facă slujba înmormântării unui prieten al doamnei Șoșoacă, deoarece a fost incinerat (după rânduiala zamolxiană), Adrian Singurov a făcut o slujbă, îmbrăcat în veșminte preoțești. La fel ca și la Frăsinei, și la acea înmormântare, Singurov a refuzat să fie filmat pentru ca să nu existe probe cum că falsul preot a săvârșit illegal slujbe ortodoxe. Cu toate acestea, lucrurile s-au aflat și au fost prezentate în presa acelei perioade.

    Despre rătăcirea lui Adrian Singurov, ASTRADROM a mai publicat la 15 febr. 2020. Detalii vedeți aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/02/ezoterismul-evolutie-sau-decadere.html

    După scandalurile făcute de senatoarea New Age -istă la Frăsinei, mai mulți conducători de filiale din partidul SOS s-au retras, nefiind de acord cu lupta acesteia împotriva ierarhiei BOR, alături de nepomenitori. Senatoarea spune că filialele sale s-au retras datorită amenințărilor mitropolitului Irineu, ceea ce este în contradicție cu ce spun fostii membrii ai partidului SOS. De asemenea, senatoarea spune că a fost amenințată personal, dar nu a dovedit acest lucru.

      Senatoarea Diana Șoșoacă, refuză să facă public un Curriculum Vitae al activității politice dinainte de a deveni cunoscută publicului și neagă orice acuze i se aduc, spunând adepților săi că toate sunt minciuni prin care cineva vrea să o denigreze pentru că ea ar vrea binele bisericii și a poporului român. Menționăm că senatoarea Diana este singurul parlamentar român care nu este de acord să facă public CV-ul, sub pretextul că "nu e obligatoriu".

     În cele ce urmează, vom prezenta poziția preotului Claudiu Buză pe care a postat-o pe profilul personal de facebook, după ascensiunea celor doi misionari ezoterici la "biserica din vale" de la Frăsinei. Menționăm că părintele Claudiu Buză este nepomenitor, dar, până în prezent, a dat dovadă de o poziție echilibrată.

marți, 17 ianuarie 2023

Evangheliile apocrife, o fabricație a sectelor gnostice

      Evangheliile apocrife au apărut în mediile gnostice, iar autorii lor reali nu se cunosc. Numele lor au fost atribuite în mod fals unor persoane din apropierea Mântuitorului, ca de exemplu: Maria Magdalena, Apostolii Toma, Iuda etc... Despre acest subiect, părintele Mircea Cristian Pricop, din Constanța aduce câteva lămuriri. Adepții gnosticismului le numesc „Evanghelii interzise de Biserică”.

 

    Transcrierea:

sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Doru Bem: Ezoterism, New Age, iubirea și Biserica

În țările creștine, ezoterismul se prezintă a fi o practică nereligioasă. Cu toate acestea, prin curentele ezoterice se promovează doctrine ale religiilor asiatice. Astfel, adepții ezoterismului au învățături religioase legate de viața după moarte, despre Biserică și învățăturile de credință ale Bisericii, despre iubire etc... Pentru a aduce unele lămuri legat de aceste aspecte, vom prezenta un scurt dialog cu unul dintre foștii practicanți ai ezoterismului, actorul Doru Bem.
 
 

 

Transcrierea:

joi, 12 ianuarie 2023

Un nou martiraj al Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina.

13 ierarhi canonici ucraineni au fost pedepsiți fără a li se dovedi vinovăția.

     Războiul împotriva Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina este mai vechi. La momemtul respectiv ASTRADROM a dezbătut acest subiect. Acum, sub pretextul războiului ruso-american din Ucraina, fiind în vigoare legea marțială, președintele statului ucrainean, Volodimir Zelenski, are dreptul să facă "curățenie", în mass-media, politică, econimie etc…, și chiar în Biserică. Astfel, a confiscat de la Biserica Ortodoxă canonică lăcașuri de cult, pe care le-a oferit schismaticilor, și a ridicat cetățenia unor ierarhi canonici, sub pretextul că ar fi "trădători", "rusofili" și "dușmani ai poporului".

    Deocamdată, Zelenski nu a dovedit vre-o vinovăție a acestora și nu vrea să discute subiectul, iar populația nu are dreptul să își manifeste nemulțumirea sau să se revolte. Orice revoltă împotriva liderului statului ucrainean este considerată "trădare" și se pedepsește cu închisoarea sau luarea cetățeniei.

 În cele ce urmează, vom publica o știre din presa ucraineană unde sunt nominalizați toți ierarhii prigoniți:

 

duminică, 8 ianuarie 2023

Daniel Bălaș - de la fabulații ieftine la promovarea doctrinelor New Age

Un misionar ezoteric care se folosește de faptul că a purtat haină preoțească.

Oferă povești imaginare, inventate de el, pe placul grupărilor antibisericești


      Unul dintre misionarii doctrinelor ezoterice este și un fost preot din județul Constanța. Numele său este Daniel Bălaș. Se promovează singur pe rețelele de socializare, fiind susținut și de presa progresistă din România. Acesta a creat un scandal artificial cu Arhiepăiscopia de Constanța sub pretextul salariilor[1], ca mai apoi să pornească un întreg război împotriva Bisericii Ortodoxe.

     În prezentările sale oferă exemple imaginare din viața parohiei sau din viața sa privată spunând că a fost contactat de anumite persoane să i se ceară sfatul sau să își dea cu părerea despre învățăturile de credință ortodoxe și anumite situații legate de instituția Bisericii Ortodoxe. Pretinde că a fost căutat de preoți sau credincioși care i-au cerut sprijinul pentru anumite situații, și uneori susține că a fost căutat chiar de către Patriarhul României să îl roage să nu mai critice Biserica Ortodoxă. Deși fabulațiile sunt evidente, are mulți urmăritori pe rețelele de socializare, majoritatea din mediile ezoterice.

      Astradrom a mai prezentat câteva aspecte legate de acest caz, la data de 26 octombrie 2022. Detalii vedeți aici: https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/search?q=daniel+b%C4%83la%C8%99

 În cele ce urmează vom prezenta postarea de pe pagina de facebook "Adevarul despre Ezoterism", în care se relatează câteva dintre devierile religioase ale ezoteristului Daniel Bălaș.

   

marți, 3 ianuarie 2023

VIDEO: preotul beiușean Cosmin Tripon amendează manualul de egalitate de gen considerându-l periculos pentru educația viitoarei generații.

În luna august, anul 2022, a apărut un manual/ghid de egalitate de gen. Acest manual a ajuns la toate inspectoratele școlare din țară, cu acordul tacit al Ministerului Educației, fiind destinat cadrelor didactice pentru a fi aplicat la clase. Scopul acestui manual este de a promova identitatea de gen la elevii claselor V-XII. În acest manual este evidentă o propagandă pro LGBT care afectează mintea și modul de gândire al tinerilor în curs de formare. Părintele Cosmin Tripon din Beiuș, condamnă lipsa de reacție a ierarhiei BOR față de acest subiect, menționând că până în prezent Biserica Ortodoxă a reacționat prin glasul unor preoți. De asemenea, preotul beiușean recomandă părinților să nu își lase copii la școlile unde se vor preda astfel de norme educative, considerând că ideologia identității de gen este foarte periculoasă.