Iubirea vrajmasilor

Oare cati dintre noi avem atita dragoste sa iertam din inima pe cei ce ne urasc si ne fac rau? De ce oare nu ne impacam frate cu frate, vecin cu vecin? Cum mai pot zice "Tatal nostru" cei ce nu iarta pe fratii si vrajmasii lor? Cum putem implini porunca lui Hristos, Care zice: "Iubiti pe vrajmasii vostri", daca noi nu ne cerem iertare nici de la parintii si binefacatorii nostri si nu iertam pe cei ce ne fac rau? Cind spunem cuvintele din Tatal nostru: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", singuri ne cerem osinda daca nu iertam pe cei care ne-au suparat. Sa ne impacam deci unii cu altii si sa iertam din inima pe vrajmasii nostri daca vrem sa ne mintuim. Sa ne rugam pentru cei ce ne defaima si ne urasc si sa nu ne razbunam, pe cei ce ne fac rau. Sa ne bucuram cind sintem defaimati si osinditi pe nedrept, ca numai asa ne putem smeri mai mult si vom reusi sa fim urmatori ai lui Hristos.

Treptele iubirii vrajmasilor, potrivit Sf. Ioan Gura de Aur, sunt urmatoarele:
1. Prima treapta e de a nu face primii raul.
2. Cea de-a doua treapta e de a nu ne razbuna pe masura a chiar suferintei care ni s-a facut.
3. Cea de-a treia treapta e de a nu ne razbuna deloc, si de a lasa razbunarea in grija lui Dumnezeu. “Nu rasplatiti nimanui raul cu rau” (Rm 12,17); “nu va razbunati voi singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu; caci scris este: A mea este razbunarea, Eu voi rasplati, zice Domnul” (Rm 12, 19).
4. A patra treapta e de a nu ne impotrivi. Hristos spune: “Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau!” (Mt 5, 39).
5. A cincea treapta e de a nu ne infuria la randul nostru pentru ceea ce ne fac vrajmasii, ci de a-i suporta, de a da dovada de rabdare, de a indura tot ceea ce ne fac sa suferim, dupa exemplul Apostolului: “Prigoniti, rabdam” (1 Co 4, 12) si dupa idealul pe care il fixeaza altundeva: “caci de va robeste cineva, de va mananca cineva, de va ia ce este al vostru, de va priveste cineva cu mandrie, de va loveste cineva peste obraz – rabdati” (2 Co 11, 20).
6. A sasea treapta e de a nu ne mahni launtric pentru afronturile, injuriile, incercarile si intristarile pe care ne fac sa le suferim vrajmasii nostri, sau cum spune Sfantul Simeon Noul Teolog “de a avea neschimbat aceeasi buna simtire egala pentru cei ce ne batjocoresc in fata, ne calomniaza, ne judeca, ne osandesc, ne injura si ne scuipa in fata, si pentru cei ce iau in afara infatisarea prieteniei, dar pe ascuns fac aceleasi lucruri fara sa se poata insa ascunde de fapt”.
7. A saptea treapta e de a privi ocarile primite drept o binefacere, de a ne bucura de ele si de a multumi lui Dumnezeu. “Fericiti veti fi cand va vor ocara si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra mintind din pricina Mea” (Mt 5, 11).
“Daca cineva il tine minte pe fratele care l-a mahnit, suparat sau ocarat, trebuie sa-si aduca aminte de el ca de un doctor trimis de Hristos, sa-l priveasca drept un binefacator. Caci daca te mahnesti in asemenea imprejurari e pentru ca sufletul tau e bolnav. Caci daca n-ai fi bolnav, n-ai suferi. Trebuie insa sa multumesti acestui frate fiindca datorita lui iti cunosti boala, trebuie sa te rogi pentru el si sa primesti ce vine de la el ca pe niste leacuri trimise tie de Domnul”( Sfantul Zosima).
8. A opta treapta e de a ne oferi de bunavoie ocarilor. “De te loveste cineva peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt” (Mt 5, 39).
9. A noua treapta e de a voi sa suferim mai mult decat vor altii sa ne faca sa induram.
10. A zecea treapta e de a nu avea ura pentru cei ce ne maltrateaza.
11. A unsprezecea treapta e de a nu simti ranchiuna, de a nu avea nici manie, nici resentiment fata de vrajmasii nostri. “Iubirea – scrie Sfantul Ioan Scararul – este propriu-zis lepadarea oricarui cuget potrivnic, caci iubirea nu socoteste raul (1 Co 13, 5)”.
12. A douasprezecea treapta e de a nu-i invinui pe vrajmasii nostri, de a nu-i critica, de a nu vorbi rau drept de ei si chiar de a nu descoperi altora raul pe care ni-l fac.
13. A treisprezecea treapta e de a nu avea nici un dispret pentru ei.
14. A paisprezecea treapta e de a nu avea in noi nici o urma de aversiune sau respingere fata de ei.
15. A cincisprezecea treapta e de a nu incerca nici cea mai mica amaraciune fata de ei la gandul a ceea ce ne-au facut, nici cea mai mica intristare.
16. A saisprezecea treapta e de a nu-i judeca defel, ci de a privi la propriile noastre nedreptati. “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau si nu vezi barna din ochiul tau?” (Mt 7, 1-3).
17. A saptesprezecea treapta e de a ierta sincer“Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Mt 6, 12).“Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc greselile voastre” (Mt 6, 14).
“Cine nu pizmuieste si nu se manie pe cel ce l-a intristat si nu tine minte raul de la el, inca nu are dragoste fata de acela. Caci poate sa nu rasplateasca raul cu rau, chiar daca nu are multa dragoste, pentru ca asa e porunca”; “cine nu iubeste pe cineva, prin aceasta inca nu si-l uraste; iar cel ce nu-l uraste, inca nu-l si iubeste. Si poate sa stea la mijloc: adica nici sa-l iubeasca, nici sa-l urasca”( Sfantul Maxim Marturisitorul).
18. A optsprezecea treapta e de a ne sili sa ne impacam cu vrajmasii nostri, precum spune Hristos: “Du-te mai intai si te impaca cu fratele tau” (Mt 5, 24), “impaca-te cu parasul tau degraba, pana esti cu el pe cale” (Mt 5, 25).
19. A nouasprezecea treapta e de a avea inima si compatimire pentru ei. “Fiti milostivi, precum Tatal vostru milostiv este” (Lc 6, 36).
20. A douazecea treapta implica nu numai renuntarea la fi razbunat de Dumnezeu, dar si la dorinta ca El sa pedepseasca vreodata pe vrajmasii nostri. Sfatul Apostolului: “Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu, caci scris este: “A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati, zice Domnul”" (Rm 12,19).
21. A douazeci si una treapta e de a ne ruga lui Dumnezeu pentru ei“Rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc” (Mt 5, 44;).
22. A douazeci si doua treapta e de a avea afectiune pentru ei. “a iubi din adancul sufletului si a-i imbratisa fara patima ca pe niste prieteni adevarati, cu lacrimi de iubire sincera, fara sa se afle in acea clipa nici urma vreunei suparari in noi”(. Sfantul Simeon).
23. A douazeci si treia treapta e de le voi si a le face binele. “Binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc” (Mt 5, 44); “cautati ce este bine inaintea tuturor oamenilor” (Rm 12, 17). “daca vrajmasul tau flamanzeste, da-i sa manance; daca inseteaza, da-i sa bea” (Rm 12, 20).
24. A douazeci si patra treapta e de a-i privi pe cei ce ne fac raul deopotriva cu cei ce ne fac binele, si a-i iubi in mod egal. “A-l privi pe cel ce ne loveste ca si pe cel ce ne mangaie, pe cel ce ne dispretuieste ca si cel care ne cinsteste, pe cel ce ne ocaraste ca si pe cel ce ne cinsteste, pe cel ce ne mahneste ca si pe cel ce ne usureaza”(Sfantul Varsanufie).
25. A douazeci si cincea treapta e de a-i trata pe vrajmasii nostri ca pe prietenii nostri.
“Fata de cei ce ne-au nedreptatit trebuie sa ne purtam ca fata de niste adevarati prieteni, si sa-i iubim ca pe noi insine”(Sf. Ioan de Aur)
26. A douazeci si sasea treapta e de a-i iubi pe vrajmasii nostri un numai ca pe noi insine, dar chiar mai mult decat pe noi insine.

Si pentru ca fim si mai edificatori, mai jos, mai jos redam urmatoarea pilda:
Pe vremea domniei imparatului Tiberius, traia in localitatea Oasis un calugar cu viata aleasa dupa Dumnezeu, din Capadochia de neamul lui, cu numele Leon. Multi oameni vorbeau despre faptele cele bune si minunate ale acestui calugar si se foloseau de smerenia, de dragostea, de blindetea si de saracia lui pentru Hristos.
Acest calugar minunat avea un cuvint de taina si spunea la multi: "Credeti-ma, fratilor, ca eu o sa fiu imparat!" Oamenii ii raspundeau: "Parinte, din Capadochia nu a iesit niciodata vreun imparat". El insa le spunea mereu aceste cuvinte si nimeni nu intelegea sensul lor.
Navalind peste tinutul acela un popor barbar si salbatic, care se chema Mazichi, a pustiit toata tara. Ajungind la Oasis, paginii au omorit multi preoti crestini si monahi si au luat in robie pe monahul Ioan, care era citet in marea biserica din Constantinopole, pe monahul Mutatie Romanul si pe alt monah cu numele Teodor. Toti trei erau batrini si bolnavi. Dupa ce i-au luat in robie, monahul Ioan a zis barbarilor care il legasera: "Dati-mi voie sa merg la episcopul nostru, sa va dea pentru noi douazeci si patru de monezi de argint". Auzind aceasta, unul din barbari a dezlegat din lanturi pe monahul Ioan si l-a lasat liber sa se duca la episcop si sa-i aduca monezile de argint spre rascumpararea lor. Episcopul insa n-a putut sa gaseasca decit opt monezi de argint.
Monahul a luat cele opt monezi si s-a dus la barbar, iar barbarul a zis: "Ori imi dati douazeci si patru de monezi precum am vorbit, sau noi mergem mai departe cu cei robiti". Oamenii vazind aceasta, au inceput a plinge si a se vaita, ca stiau ca la moarte ii duc pe cei robiti.
Atunci monahul Leon care zicea ca are sa fie imparat, a venit la barbari si le-a spus: "Luati aceste monezi de argint si va rog luati-ma si pe mine in robie, ca dupa cum vedeti sint tare si sanatos si voi sluji ori unde ma veti duce, dar va rog dati drumul acestor calugari, batrini si bolnavi, care nu va pot fi de nici un folos".
Auzind aceasta, barbarii, au luat cele opt monezi de argint si pe monahul Leon cel tinar si au dat drumul celor doi monahi batrini si bolnavi. Monahul Leon a mers cu ei multa cale, iar ei l-au chinuit foarte mult cu foame, si asa a slabit, nemaiputind merge dupa ei. Ei vazind ca a slabit tare, i-au taiat capul. Si asa fericitul si sfintul monah, si-a pus sufletul sau pentru dragostea si mila aproapelui.
La el s-a aratat cea mai mare dragoste pentru binele aproapelui. La el s-a implinit Scriptura care zice: Mai mare dragoste decit aceasta nimenea nu poate avea, ca sa-si puna cineva sufletul pentru prietenii sai (Ioan 15, 13).
De abia atunci au inteles ceilalti monahi si crestini, cuvintele monahului Leon, care le zicea cu taina ca: "eu voi fi imparat...". Si intr-adevar, a ajuns imparat, punindu-si sufletul sau pentru prietenii sai!

Aceasta este cea mai inalta masura a iubirii crestine, adica sa iertam pe vrajmasi si sa ne dam viata pentru aproapele.

ASTRADROM BEIUS

Despre minuni

"Am putea spune ca e un condens dar ce s-a intamplat la fata locului nu pare a fi asta. Daca ar fi un condens s-ar fi umezit intreaga suprafata dar aici s-au umezit doar anumite parti. Mai mult decat atat, condensul nu emana miros de mir, cum a fost in cazul icoanelor de la Huta si Delani. Deocamdata stiinta nu a gasit o explicatie chimica sau stiintifica acestor fenomene." (Viorel Mudura, fizician, ASTRADROM -Cluj)

"Minunile ce se fac prin anumite icoane nu sunt intamplatoare. Ateii incearca sa combata mitul icoanelor iar credinciosii le cinstesc cu evlavie. Firesc, Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa creada in existenta Sa in timp ce minunile sunt o dovada a existentei Sale.
Daca te rogi cu credinta orice icoana e facatoare de minuni. Practic minunea nu o face materialul din care e confectionata icoana ci Maica Domnului sau sfantul al carui chip e in acea icoana. Nu cinstim materia ci pe cel reprezentat in icoana asa cum intr-o fotografie a unei persoane dragi nu indragim hartia din care e confectionata ci pe persoana din imagine.
Asa se explica minunile ce se fac cu anumite icoane.
Plansul unor icoane sau izvorarea de mir din acestea e o convorbire tacuta a Maicii Domnului (sau a sfantului din icoana) cu noi. Unii se mira, altii se impotrivesc, altii cred cu tarie, altii cauta explicatii, fiecare dupa cum ii este deschisa inima. Exaltarile lumesti trebuiesc evitate pentru ca, de multe ori,ele pot fi ispite prin care diavolul incearca sa discrediteze lucrarea lui Dumnezeu. Important este ca atunci cand credem sa si traim launtric orice minune pe care Dumnezeu o face in viata noastra, atat in viata de obste cat si in viata personala, aceasta in duhul smerit si cu dreapta cugetare al Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe." (ieromonah Eftimie Mitra, Schitul Ortodox Huta, Bihor)

Minunea de la Delani - icoanele izvorăsc mir într-un sat din Bihor

Când anul acesta la Schitul Huta se împlinea un an de la lăcrimarea icoanei Maicii Domnului, într-un sat în apropiere de schit, la Delani, o altă icoana a Maicii Domnului a izvorât mir. Atât Schitul Huta cât şi parohia Delani au multe lucruri asemănătoare în ce priveşte activitatea misionară în zona Beiuşului şi ambele au hramul sfântului Ioan Botezătorul.


In data de 29 august 2010 la Delani a inceput sa izvorasca mir din icoana Maicii Domnului pictata de ierodiaconul Siluan de la Manastirea Nicula. Icoana de la Delani este o copie fidela dupa icoana originala de la Nicula care, in urma cu trei veacuri, cand generalul Bukov a intrat in Ardeal, a lacrimat trei saptamani fara oprire. Icoana originala de la Nicula a plans cand peste 200 de biserici si manastiri din Ardeal au fost arse sau demolate de armatele imperiului Habsburgic conduse de generalul Adolf Bukov. Atunci Imparateasa Maria Tereza a impus cu sila, in zonele de sub ocupatie habsburgica, o noua religie: greco-catolicismul.
In parohia Delani prozelitismul uniat a fost stopat cu curaj si fermitate de catre preotul Ionel Tota si credinciosii din sat cu toate ca presiunile au fost foarte mari atat din punct de vedere a administratiei locale, politic, cat si din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.
Primele semne ale minunii au aparut din ajun, cand, dupa savarsirea vecerniei cu litie si inaltarea de rugaciuni sfantului Ioan Botezatorul, din piciorul stang al Mantuitorului din icoana a izvorat mir. Primul care a vazut minunea a fost un tanar participant la slujba. Credinciosii prezenti au inmarmurit "Nu pot explica in cuvinte ce am simtit atunci, Ce stare de bucurie duhovniceasca am simtit" spune o credincioasa din satul Delani care a vazut cele petrecute.
In ziua cand Biserica Ortodoxa praznuieste Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie) icoana a izvorat iarasi mir in prezenta a peste 100 crediciosi. Asemenea si in ziua praznuirii Sfintei Cruci icoana a izvorat mir din nou. La putin timp au inceput sa izvorasca picaturi de mir si din alte icoane din biserica.
Credinciosii din zona au facut fotografii si au filmat cateva din momentele in care s-a petrecut minunea, copii dupa aceste inregistrari aflandu-se la casa parohiala din Delani.
Preotul paroh Ionel Tota spune ca e un semn al Maicii Domnului pentru mangaierea credinciosilor si intarirea in dreapta credinta.


Tot in 29 august, cu un an inainte, la Schitul Huta. a lacrimat o copie a icoanei Maicii Domnului din Kazan (Ukraina) ocrotitoare impotriva ereziilor si ajutatoare in vremuri de prigoana. Despre minunile ce au avut loc in eparhia Bihorului ieromonahul Eftimie Mitra de la Huta spune ca "Orice minune trebuie marturisita cu tarie dar si cu atentie, fara a cadea in alte ispite sau capcane ce ni le poate intinde diavolul incercand sa discrediteze lucrarea lui Dumnezeu. Noi ca oameni nu am contribuit cu nimic la aceste minuni. Ne punem totusi intrebarea: De ce ambele minuni s-au petrecut tocmai in Bihor si cu icoane care au legaturi cu lupta de rezistenta a ortodoxiei? De ce la sarbatorile sfantului Ioan Botezatorul a carui cap a fost taiat deoarece s-a impotrivit dezmatului si luxului exagerat? Cred ca Maica Domnului si sfintii vorbesc intr-un mod aparte dar nu toti putem sa ii intelegem intocmai. Cine are urechi de auzit sa auda".
Credinciosii din zona Beiusului au vizitat biserica din Delani pentru a vedea minunea cu ochii lor si au participat la slujbele oficiate de preotul paroh Ionel Tota. S-au savarsit si slujbe de pomenire a martirilor neamului si taina slujbei de Maslu la care au participat preoti din imprejurimi.
Atat biserica de la Delani cat si cea de la Huta au hramul Sfantului Ioan Botezatorul iar minunile s-au petrecut in ziua cand in Biserica Ortodoxa se sarbatorea Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la un an diferenta una de alta.
Episcopia Ortodoxa a Oradiei si protopopiatul ortodox Beius refuza sa faca vre-un comentariu legat de acest subiect. Daca mai marii Bisericii tac, vorbesc icoanele. Si nu oriunde!

prof. Viorel Marculescu
- Oradea, 27 septembrie 2010

Concordatul cu Vaticanul

-Un studiu al politicii de extindere si dominare politica a Bisericii Romano-Catolice in Romania, de Nichita Runcan
Concordatele constau in intocmirea unor documente prin care Vaticanul are mai multe prioritati in teritoriul altor state. Guvernul de la Bucuresti a cedat in repetate randuri in fata diplomatiei catolice astfel incat Vaticanul a reusit sa isi creeze in Romania numeroase averi pe care sa le gestioneze dupa bunul plac fara ca Statul Roman sa aiba dreptul sa intervina. Multe dintre acestea folosindu-se de Episcopiile Greco-Catolice create intre romanii din Ardeal.
Concordatul dintre Bucuresti si Vatican ofera dreptul Bisericii Catolice sa devina stat in stat si sa se dezvolte pe baza materiala si economica a statului Roman, in multe situatii.
Prin concordat Statul Vatican devine proprietar asupra a sute de mii de hectare de paduri si pasuni in Ardeal, dar si asupra a foarte multe cladiri importante: scoli, lacasuri de cult, spitale, biblioteci, etc. - din centrele oraselor mari din Ardeal.
Datorita acestui concordat, in Romania, nu s-a putut face o lege dreapta a cultelor. Legea elaborata de Alexandru Lapedatu este incorsetata de Concordat.
Prin acest concordat nu a pierdut doar Biserica Ortodoxa ci in primul rand Statul Roman.
Amanunte puteti afla citind cartile lui Nichita Runcanu:
http://www.runcan.go.ro
http://www.runcan.go.ro/pgid1_site_RO.html
http://www.runcan.go.ro/pgid5_site_RO.html

Viorica Covaciu,
septembrie, Blaj 2010.