sâmbătă, 30 mai 2015

Idei de predici ale PS Ioan Mihaltan al Oradiei la duminicile de peste an




Idei de predici la duminicile de peste an. Texte culese din cartea episcopului Ioan Mihaltan al Oradiei: "Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an", Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999.

 










 


Duminica  prima după Rusalii:













































joi, 28 mai 2015

Creierul uman - gandurile si subconstientul. O scurta analiza a functionarii creierului si consecintele informatiei acumulate de catre acesta din mediul inconjurator.




Creierul nostru

      Creierul nostru a devenit special adaptat la a crea poveşti coerente, fără fisuri evidente. Unind fragmente de informaţie, avem capacitatea să le integrăm în poveşti pe care le credem total, ca şi cum ar reda un adevăr fără nici o breşă.
      De exemplu, când urmărim o scenă vizuală, ochii nu stau nemişcaţi. Ei tind să sară rapid de la un punct la altul. Aceste salturi se numesc sacade şi au rolul de a plasa diferite părţi ale scenei la care ne uităm, în centrul câmpului vizual, acolo unde este posibilă observarea fină a formei şi culorii. A completa o sacadă cere timp. Creierul emite comenzi care într-un final ajung la muşchii oculari, iar aceştia se contractă pentru a produce sacada. Cea mai lungă sacadă, de la o extremitate la alta a câmpului vizual, durează cam o cincime de secundă. În timpul ei nu percepem că imaginea se mişcă odată cu ochii, nici că vederea se întrerupe. Totodată retina nu se opreşte să transmită informaţii spre creier. Semnale multiple sunt trimise permanent spre creier, dar ele nu ajung să fie percepute de noi. După cum ştim, ce ajungem să vedem are un sens, e continuu, fluid, nu simţim sacadele oculare.

Creierul nostru creează poveşti
      E util de precizat că există mereu o scurtă întârziere, uşor variabilă de la un simţ la altul, între momentul în care ce se petrece în exterior ajunge la nivelul organelor noastre senzoriale (de exemplu momentul în care lumina cade pe retină şi momentul în care noi devenim conştienţi de asta). Creierul ignoră informaţia vizuală transmisă în timpul mişcării ochilor şi, în plus, ia imaginea şi o utilizează retroactiv pentru a umple spaţiile goale din percepţia noastră.
      Ca să înţelegeţi asta priviţi linia secundarului unui ceas care ticăie. Pentru un scurt timp ceasul pare să se oprească, dar ticăitul nu, deoarece creierul extinde percepţia noii locaţii înapoi în timp, exact înainte de începutul sacadei. Ca şi cum percepem trecutul, nu ceea ce este exact acum, pentru a masca o scurtă perioadă în care percepţia ar da confuzie (ca un trucaj pe care creierul îl face pentru a crea un film senzorial coerent şi util).
      Această funcţie, de a face poveşti coerente, e dificil de studiat în creierul normal, dar e evidentă şi spectaculoasă în cazurile de leziuni cerebrale. De exemplu, la pacienţii care au amnezie anterogradă, adică nu pot forma amintiri noi, dar au amintiri păstrate ale evenimentelor ce preced momentul leziunii cerebrale cauzatoare de amnezie. Ei nu ştiu ce au făcut ieri, dar îşi amintesc bine chiar şi detalii din casa în care au locuit cu zece ani în urmă. La aceşti pacienţi s-a observat un fenomen ciudat, ei unesc resturi de amintiri vechi şi fac o poveste care să ne răspundă la întrebarea „ce ai făcut ieri?“. Nu e doar o încercare de a da bine în ochii noştri sau de a ascunde faptul că nu-şi amintesc nimic, pentru că în majoritatea cazurilor ei cred total confabulaţia şi acţionează exact ca şi cum ea ar fi reală. De ce? Deoarece creierul, atunci când se confruntă cu o problemă căreia nu-i dă de cap, poate face o poveste din experienţele pe care le ştie deja.
      La fel este şi la vise, noi unim resturi de amintiri ale visului într-o continuitate narativă, povestibilă, dar per total una diferită mult de ceea ce am visat efectiv.
      La pacienţii cu emisferele despărţite prin comisurotomie (adică tăierea axonilor ce leagă ca nişte „cabluri“ emisferele cerebrale una de alta, tratament practicat pentru unele forme severe de epilepsie) se observă acest fenomen „de poveste“ într-un mod sugestiv.
      Întreruperea legăturii dintre emisfere le face pe acestea să funcţioneze independent. De necrezut, dar uneori e foarte greu să îţi dai seama într-o conversaţie obişnuită de o modificare clară la aceşti pacienţi.
      La ei s-a observat elocvent capacitatea cortexului stâng de a crea poveşti din fragmente de percepţii şi amintiri.
       Michael Gazzaniga, în cartea sa The Mindâs Past, spunea: „ce este uimitor este că emisfera stângă este perfect capabilă să spună ceva de genul: uite ce e, nu ştiu de ce am făcut acel lucru, nu-mi mai pune întrebarea asta stupidă, şi totuşi nu spune acest lucru!“
      Deci, creierul nostru creează poveşti. Are o spectaculoasă capacitate narativă, care poate să unească informaţii, într-un mod propriu fiecăruia. Un mod cu multiple influenţe de grup, mediu, credinţe personale, experienţă proprie etc., cu scopul de a ne închega bine pe noi înşine, cu identitate şi coerenţă, cu greutate egotică, într-o lume a noastră, în care să funcţionăm nestigheriţi. Oarecum… orbi şi nestingheriţi de asta. Privind aşa, de ce suntem atât de siguri că ceea ce afirmăm este chiar adevărul?

Ce ar fi de făcut?!
      Un prim gând ar fi o decizie de a pune capăt vorbăriei mentale despre orice şi de a ne abţine de la comentarii, păreri, preferinţe şi afirmaţii de valoare.
      O disciplină de a privi doar, fără să evaluăm, să investim valoare, să emitem păreri, comentarii sau să avem preferinţe legate de evenimentele la care suntem martor.
      O abandonare constantă a dorinţei de a trăi experienţa evenimentelor sau a celei de a „gusta“ din senzaţii.
      Prin renunţarea la anticipare, cramponare, la căutarea plăcerii sau la evitarea durerii, atenţia şi interesul se mută de la conţinut la observator.

Totul capătă o valoare egală.
      Nu mai există concepte de pierdere sau câştig, ci o abandonare de control, de împotrivire şi implicit de iluzie.

Adreea Hefco, Sursa: Doxologia

marți, 26 mai 2015

Discutii preliminare pentru sinodul panortodox din 2016. Homosexualitatea, mărul discordiei pentru ierarhii ortodocși de la Chambesy – Geneva.



Amănunte revelatoare despre întrunirea Comisiei inter-ortodoxe care pricinuiesc rușine unor ierarhi ortodocsi sunt date astăzi publicității.
  • Care reprezentanți ai Bisericilor au insistat să susțină homosexualitatea și puțin a lipsit să devină cauze „să se șteargă din Sfânta Scriptură capitolul despre Sodoma și Gomora”?

Dupa o sedinta tensionata de aproximativ sapte ore, ierarhii bisericilor ortodoxe a Serbiei, Bulgariei, Georgiei și României au ramas fideli invataturii lui Hristos pana la final. Datorita pozitiei lor ferme subiectul nu a intrat in temele de dezbatere la sedinta sinodului.


 
Profundă neliniște s-a creat în sânul Bisericii datorită poziției ierarhilor și străduinței de a modifica Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane ale Bisericii și învățătura Sfinților Părinți.

Culisele pe care le descoperim astăzi referitoare la întrunirea Comisiei Speciale Inter-ortodoxe dovedesc indiscutabil că unii dintre păzitorii Credinței Ortodoxe încearcă să slăbească stâlpii de sprijin ai Ortodoxiei.

PREGĂTIREA COMISIEI INTER-ORTODOXE

De la 16 până la 20 februarie a.c. la Centrul ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambesy – Geneva, sub președinția mitropolitului Pergamului, Ioannis Ziziulas, respectabil teolog și academician, s-a întrunit Comisia Specială Inter-ortodoxă pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Acest Sinod toți ortodocșii îl așteaptă de mai bine de 50 de ani și cu toate acestea pregătirile încă nu s-au încheiat. În Martie anul trecut, când întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe s-au întâlnit la Fanar în urma invitației Patriarhului ecumenic Vartolomeu, au hotărât ca Sinodul Panortodox să aibă loc în vara anului 2016 la Constantinopol.

NEVOIA ACTUALIZĂRII TEXTELOR

Însă s-a constatat că multe texte, care fuseseră pregătite pentru această întâlnire a arhiereilor ortodocși încă din anii războiului rece și mai ales în condițiile regimurilor comuniste din Europa Răsăriteană, nu mai erau actuale. De aceea patriarhii și arhiepiscopii au constituit o nouă comisie, constituită din reprezentanții tuturor cel 14 Biserici autocefale, astfel încât să se revizuiască textele învechite.

Scopul acestei Comisii a fost să actualizeze aceste texte învechite, ca să fie acceptate de către arhiereii care vor participa la Sinod. De altfel toate hotărârile sinodale, așa cum au convenit întâistătătorii în Martie trecut, trebuie să fie luate de comun acord.

Este greu să se stabilească timpul în care vor reuși să-și îndeplinească scopurile lor, de vreme ce predecesorilor lor le-a trebuit zeci de ani să pregătească textele care acum urmează să fie supuse

duminică, 24 mai 2015

Coptii sirieni boicoteaza procesiunile ortodoxe de pe muntele Eleon la sarbatoarea Inaltarii Domnului

Un scandal provocat de coptii sirieni (monofiziti) a tulburat Vecernia Inaltarii

Coptii sirieni au incercat sa boicoteze vecernia ortodoxa a Inaltarii Mantuitorului de la Ierusalim, de pe muntele Eleon (al maslinilor). Intentia coptilor era ca incepand cu anul acesta ortodocsii sa renunte la procesiunea de inconjurare a locului original, pe care o facea in fiecare an. Reprezentantii Patriarhiei Ortodoxe de Ierusalim nu au vrut sa se creeze precedent, intervenind in acest sens la proprietarul terenului.

      Pe locul original al Inaltarii, in prezent este construita o moschee musulmana, proprietarul acelui teren fiind un arab palestinian. Acesta, in fiecare an, ofera crestinilor dreptul de a oficia slujbe de ziua Inaltarii in schimbul unor sume de bani destul de mari. Astfel in curtea sa isi pun altare si ortodocsii si armenii si coptii etc.

      Conform traditiei locului, la Ierusalim, pe muntele Eleon, in locul original unde s-a inaltat Iisus Hristos la Cer, in joia Inaltarii se savarseste sfanta liturghie. In seara de miercuri, cu o zi inainte de ziua Inaltarii, la slujba vecerniei, coptii sirieni au incercat sa obstructioneze procesiunea de inconjurare a locului unde se afla piatra originala pe care a stat Mantuitorul in momentul inaltarii.

      Procesiunea consta in cadirea la "Lumina lina" in jurul locului original prin inconjurarea locului. Coptii sirieni au amplasat altarul lor tocmai lipit de peretele moscheei astfel incat sa nu poata ortodocsii inconjura acel loc, desi conform regulii pusa de proprietar, in jurul moscheei, trebuie lasat un culoar liber de 60 cm, astfel incat sa se poata circula.

     La slujba vecerniei Inaltarii a participat un arhiereu al patriarhiei Ierusalimului si un sobor de preoti. In momentul cand preotii si diaconii prezenti au inceput cadirea, coptii sirieni s-au asezat in fata acestora interzicandu-le sa treaca prin fata lor. Reprezentantii Patriarhiei Ortodoxe de Ierusalim au incercat sa ii convinga pe copti sa ii lase pe clericii ortodocsi sa cadeasca asa cum au facut in fiecare an, dar nu au reusit. Spiritele au inceput sa se incinga, iar slujba ortodocsilor s-a intrerupt. 

     Dupa mai bine de o ora de discutii aprinse, a sosit la fata locului si patriarhul Ierusalimului. Dupa o discutie avuta cu proprietarul si reprezentantii Bisericii Copte, lucrurile s-au linistit si ortodocsii au continuat slujba vecerniei conform traditiei. Au inconjurat locul original al Inaltarii si au savarsit slujba pana la final.

Filmarea de mai jos surprinde cateva secvente din timpul discutiilor dintre arhimandritul Vartolomeu, reprezentant al Patriarhiei de Ierusalim, si coptii sirieni care au blocat accesul in jurul locului original al Inaltarii Mantuitorului.

    
Secvente surprinse cu un telefon mobil
A doua zi la Liturghie, au incercat din nou sa boicoteze venind pregatiti cu bate. Vazand ca numarul ortodocsilor prezenti la Liturghie a fost mult mai mare, coptii sirieni au renuntat la alte astfel de gesturi. Ortodocsii au inceput slujba mai repede cu o ora astfel incat vohodul si procesiunea in jurul locului original au fost terminate pe cand au aparut coptii. Reprezentantii Patriarhiei de Ierusalim spun ca o solutie a evitarii unor astfel de conflicte ar fi ca proprietarul musulman sa accepte ca slujbele sa nu se savarseasca simultan, in acelasi timp. Ortodocsii spera ca aceasta procesiune sa nu fie intrerupta in viitor, motiv pentru care nu doresc sa fie creat vreun precedent.

Nu este pentru prima data cand coptii provoaca scandaluri la Ierusalim. Au fost si cazuri cand aceste tulburari s-au terminat prin ciocniri violente, atat cu ortodocsii cat si cu armenii. De aceasta data a fost un caz fericit, lucrurile s-au linistit in urma interventiei patriarhului si, in cele din urma, a fermitatii proprietarului terenului pe care, in prezent, se afla locul original al Inaltarii Mantuitorului.

Anul acesta (2015) sarbatoarea Inaltarii Domnului a cazut pe data de 21 mai.
Coptii sirieni sunt eretici deoarece sunt monofiziti.


Gabriel Nan

vineri, 22 mai 2015

Scoala Ardeleana si manipularea latinitatii de cancelarie a Vaticanului. Dacomanie si latinitate in virtutea curentelor straine deznationalizatoare - eseu



O ALTĂ CAPCANĂ ÎMPOTRIVA CONŞTIINŢEI NAŢIONALE

Este greu, pentru cei mai mulţi, să scape de şabloane şi prejudecăţi. De ce? Pentru că folosirea şabloanelor şi prejudecăţilor uşurează mult procesul de gândire. Pentru că folosirea şabloanelor şi prejudecăţilor este promovată masiv de mass-media. Pentru că aşa este obişnuinţa, pentru că aşa este mai uşor.
Da.
Şi, totodată, foarte greşit.
Simplificarea poate, de foarte multe ori, să ducă la înşelare, minciună, falsificare.
Simplificarea în domeniul istoriei cu atât mai mult.
Dar este eficientă!
Vaticanul a constatat, după sute de ani în care nu a putut depărta pe români de Ortodoxie, că prin câteva şabloane poate câştiga foarte mult. Şi a promovat aceste şabloane prin "Şcoala Ardeleană". Sau, mai bine zis, printr-o anumită latură a Şcolii Ardelene. Căci, paradoxal, în ceea ce se numeşte de obicei "Şcoala Ardeleană" au fost incluşi, la grămadă, şi uniaţii de la Blaj, dar şi oameni care erau cu hotărâre împotriva Uniaţiei. Şi oameni care erau adepţii latinomaniei filocatolice, dar şi oameni care erau împotriva acestui curent. Autorul unei scrieri ce combate latinomania - "Pierit-au dacii?" - este pus pe picior de egalitate cu cei care încercau să mutileze limba română după chipul latinei de cancelarie a Vaticanului. Şi aici se aplică şabloane, care au rostul de a-i manipula pe ardeleni, de a-i face să creadă că toţi marii oameni din Ardealul secolelor XVIII-XIX au fost uniatişti şi ultra-latinişti. Fals! La fel de fals pe cât de falsă este ideologia latinistă de la Blaj.
În Ţările Române s-a încercat

luni, 18 mai 2015

Acatistul sfintilor lavrei Pecerska din Kiev - Ucraina



     Sfintii cu sfinte moaste din marea Lavra din Pecerska apartin Bisericii Ortodoxe a Ucrainei - Mitropolia de Kiev. Aceasta mitropolie este subordonata canonic Patriarhiei de la Moscova si este singura organizatie canonica ortodoxa de pe teritoriul Ucrainei. Foarte multi romani si moldoveni care au ajuns la Kiev au avut bucuria de a se inchina sfintelor moaste ale acestor sfinti.

ACATISTUL SFINTILOR LAVREI PECERSKA DIN KIEV

CONDACUL 1 
Ca la o ostire de Dumnezeu aleasa si impodobita, preacuviosilor parinti din Pecerska, cei care ati fost indrumatorii vietii calugaresti in Rusia, si de la care izvoare de minuni se revarsa, indraznim sa aducem cantari de lauda, caci prin rugaciunile voastre suntem izbaviti din toate nevoile, pentru care va strigam cu multumire: Bucurati-va, preacuviosilor parinti ai nostri din Pecerska, luminatori ai toata lumea si preamariti facatori de minuni.

ICOSUL 1
Dorind viata ingereasca, ca niste parinti inteleptiti de Dumnezeu, ati fugit de viata cea lumeasca plina de tulburare si salasluindu-va in pesterile stramte si intunecoase, v-ati ostenit pentru Hristos in mari nevointe, pentru care noi va

sâmbătă, 16 mai 2015

Legea steagului secuiesc a trecut de Parlament. Şi PNL, şi PSD au spus: „Da!“ cererii UDMR

UPDATE
Legea steagului secuiesc a trecut de Parlament. Şi PNL, şi
PSD au spus: „Da!“ cererii UDMR


Legea care va permite arborarea steagului secuiesc a trecut de Camera Deputaţilor şi a fost adoptată cu un vot covârşitor: 275 de voturi favorabile, patru abţineri şi două "împotrivă" . Premierul Victor Ponta şi liderul UDMR Kelemen Hunor au bătut palma pentru susţinerea legii din toamna anului trecut. Nu doar Puterea a susţinut însă UDMR, ci şi Opoziţia, în condiţiile în care PNL a votat încă o dată alături de PSD.

Proiectul de lege care le va permite autorităţilor locale să arboreze steaguri judeţene sau regionale pe instituţiile publice a fost votat azi de Camera Deputaţilor şi urmează să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, în vederea promulgării. “Legea steagului secuiesc” a fost anunţată încă din toamna anului trecut, când vicepremierul Liviu Dragnea şi liderul UDMR Kelemen Hunor au anunţat că au bătut palma pentru susţinerea acestui act normativ. Mai mult, premierul Victor Ponta se numără printre cei care au semnat proiectul, deşi, în 2013, ironiza simpla posibilitate a existenţei unui astfel de act normativ.

Legea steagului secuiesc, votată pe şest de Senat

Legea steagurilor a trecut rapid de Senat în toamna anului trecut, fiind votată deşi nici măcar nu figura pe ordinea de zi. Ulterior, a fost, ca şi alte proiecte de lege controversate, “uitată” în Parlament. În urmă cu două săptămâni, legea a intrat în dezbaterea Comisiei juridice din Camera Deputaţilor care a avizat pozitiv propunerea, dovadă că înţelegerea dintre UDMR şi PSD este încă în picioare. Astfel, potrivit Articolului 1 din proiectul de lege, “fiecare unitate administrativ-teritorială poate supune aprobării Guvernului steagul propriu şi unic pe baza hotărârii autorităţii deliberative”.

Steagul secuiesc, steag publicitar

În ultimii ani, au izbucnit mai multe scandaluri după ce autorităţile locale din judeţele Mureş, Covasna şi Harghita au arborat steagul secuiesc pe sediile instituţiilor publice sau ale partidelor. Recent, Judecătoria Tg. Mureş a dat câştig de cauză Poliţiei Locale Tg. Mureş care, în decembrie 2013, a amendat o asociaţie pentru că a arborat steagul secuiesc pe o casă particulară din municipiul Tg. Mureş. Potrivit magistraţilor, steagul secuiesc reprezintă un steag publicitar şi nu poate fi arborat în spaţiile publice decât în condiţiile legii.

În 2013, premierul Victor Ponta a fost întrebat dacă Guvernul va emite un act normativ care să permită arborarea steagului secuiesc pe instituţiile publice, aşa cum a susţinut consilierul său, Gyorgy Frunda.

Ponta a răspuns: “Guvernul României, nu. Poate Guvernul Ungariei”.

Consilierul personal al premierului, Gyorgy Frunda, declarase anterior că problema arborării steagurilor comunităţilor locale pe instituţii trebuie reglementată.

sursa: adevarul.ro