Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, a murit

IPS Nicolae Corneanu a murit duminică seara la ora 23.00, la vârsta de 90 de ani, anunţă Agerpres.

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a decedat, la două săptămâni după ce a fost externat la dorinţa sa de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a anunţat TVR.

Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului din februarie 1962, IPS Nicolae Corneanu urma să împlinească 91 de ani în data de 21 noiembrie.
Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, a fost externat pe 16 septembrie de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, cu o stare de sănătate stabilă şi a revenit la reşedinţa sa mitropolitană.
Întâistătătorul Mitropoliei Banatului are 90 de ani şi a mai fost internat pe 29 iulie, în urma unor complicaţii apărute ca urmare a unei viroze acute respiratorii, fiind externat după zece zile, cu tratament prescris şi sub observaţia permanentă a medicilor.
Nicolae Corneanu s-a născut pe 21 noiembrie 1923 la Caransebeş şi a fost ales în scaunul de Întâistătător al Mitropoliei Banatului în 1962, ca arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Pe 4 martie 1990, ÎPS Nicolae Corneanu l-a hirotonit ca episcop-vicar al Timişoarei pe Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În primăvara anului 2012, ÎPS Nicolae a fost omagiat cu ocazia împlinirii a jumătate de veac de la întronizare, prilej cu care s-a amintit faptul că, înainte de întronizarea sa, Timişoara avea doar cinci lăcaşuri de cult, iar în 2012 avea 28, toate cele nou apărute fiind ctitoriile sale.
În 2012, mitropolitul Nicolae s-a retras din viaţa publică, invocând motive de sănătate (coxartroză extrem de dureroasă).
Aflat la cârma Mitropoliei Banatului, ÎPS Nicolae a fost militant pentru ecumenism. E de notorietate faptul că a devenit protagonistul unui scandal imens după ce s-a împărtărșit într-o biserică greco-catolică din Timișoara, în 2008.
Nicolae Corneanu a fost primul înalt ierarh român care a recunoscut faptul că a colaborat cu Securitatea. Nu a mai fost o surpriză pentru nimeni rezoluția CNSAS, dată în 2007, care susține că Nicolae Corneanu a fost colaborator al poliției politice comuniste și că a furnizat, între 1950 și 1988, informații despre „dușmanii poporului”, iar în schimb ar fi avansat în ierarhia bisericească.
Mitropolitul Banatului a fost, de asemenea, primul ierarh al României care l-a invitat oficial, la Timișoara, pe MS Regele Mihai I al României.

romaniatv.net

Episcop ortodox ROMÂN despre războiul din Ucraina: În ce ţară s-au băgat americanii, numai vrajbă şi sânge au adus. Vor să vadă cum se omoară ortodocşii pentru a le apăra bussines-ul lor VIDEO

PS Longhin( Mihail Jar), Episcop vicar de Bănceni, supranumit “tatăl a 400 de copii”, cu referire la cei 400 de copii înfiaţi,  a ţinut o predică extrem de dură împotriva războiului din Ucraina, precum şi a conducătorilor acestei ţări, pe care i-a numit “blestemaţi” sau “slujitorii satanei”. Mai mult, episcopul le-a cerut credincioşilor ucraineni să nu-şi trimită copiii la moarte, căci asta este împotriva credinţei ortodoxe.

PS Longhin despre mobilizarea la război a românilor din Ucraina

Atâta vă rog: să fiţi uniţi şi să nu daţi copiii la moarte. Credinţa noastră ortodoxă nu ne dă voie să ne omorâm unii pe alţii.  Pentru interesele politice, pentru cei care-şi apără bussines-ul lor, care-şi apără scaunele lor de conducere, vor să omoare lumea noastră, care trăieşte în pace şi-n Dumnezeu.
Dragii mei, nu aveţi voie să împuşcaţi, să omorâţi. Dumnezeu dă viaţă, Dumnezeu o ia. Conducătorii Ucrainei au spus: “credinţa ortodoxă este cel mai mare vrăjmaş al Ucrainei”. Aşa le-au dictat străinii, care nu pot suporta adevărul, pentru că sunt orbi.

PS Longhin despre victimele conflictului din Ucraina

Cum pot ridica arma şi împuşca făptura lui Dumnezeu? Are şi el mamă, soţie, copil, ca şi voi. De ce impun, cu de-a sila, să omorâm? Va ieşi adevărul la suprafaţă: sunt mii şi zeci de mii care au murit şi ei vorbesc de sute. Eu nu dau binecuvântare să mergeţi la război. Noi vă îndemnăm la pace.
Sunt circa 10.000 de soldaţi ucişi, de care nici mamele lor nu ştiu că nu mai sunt în viaţă. Nu fac politică, ci spun cu durere că nu-i război împotriva vrăjmaşului, ci e războiul cel dintre noi. Când blestemaţii apără Statele Unite, vor să vadă cum se omoară ortodocşii, cum se împuşcă ortodocşii, şi ei stau şi beau, mănâncă şi se veselesc, şi se bucură de sângele care se varsă pe un pământ sfânt.

PS Longhin despre implicarea Statelor Unite şi a Occidentului în conflict

Greu vor plăti sângele care curge pe mâinile şi pe hainele lor. Acestea le-a făcut o Europă blestemată, de care Sfinţii Părinţi au spus ‘să nu vă închinaţi fiarelor’ şi americanii, care în ce ţară s-au băgat, numai vrajbă şi vărsare de sânge au adus. S-au dat la o parte şi se bucură de sângele creştinilor noştri.
Simţim cu toţii, fraţilor, că suntem în pragul celui de-al treilea război mondial.  De aceea vă spuneam, pocăiţi-vă!  Vă mulţumesc tuturor satelor, poporului din Bucovina, că v-aţi ridicat şi aşa trebuie să se ridice toată lumea: noi nu dăm copii la moarte!

PS Longhin despre actualii conducători ai Ucrainei

Niciodată nu voi pomeni la Sfânta Liturghie pe aceşti conducători blestemaţi ai ţării noastre. Niciodată pe aceşti conducători necredincioşi, fără frică de Dumnezeu, care stau în fotolii şi arată cu degetul zicând: omorâţi. Doar o singură rugăciune: Dacă mai poţi Doamne, luminează-i, că i-a cuprins lumina întunericului şi iadul este peste ei. Nu vor altceva decât să curgă sânge şi asta este plăcerea lor. Satanişti! Slugile satanei sunt. Dacă nu se vor opri, îi va opri Dumnezeu, dar va fi jale mare.

sursa: activenews.ro

PELERINAJ - Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni 'Odighitria Baytalskaya' adusa spre inchinare in Romania.

 

Icoana Maicii Domnului Baytalskaya

  

Cu binecuvantarea Preafericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului si al Intregii Ucraine si a PS Gurie episcopul Devei si Hunedoarei, icoana Maicii Domnului facatoare de minuni “Odighitria Baytalskaya” (Indrumatoarea), va fi adusa la schitul “Sfintii Români”, Gradistea de Munte (jud. Hunedoara) in perioada 27-28 septembrie 2014. 

Icoana Baytali are peste 200 ani si este cunoscuta in toata Ucraina. Din 2005 pana in prezent chipul Maicii Domnului din Baytali a vizitat sute de biserici din Ucraina, Rusia, Moldova, Franta, Italia si Uzbekistan.

Prin rugaciunile credinciosilor, multi au primit ajutor de la Maica Domnului in rezolvarea diferitelor probleme cotidiene, dar si duhovnicesti. Au fost inregistrate cazuri de tamaduiri de boli canceroase, imbunatatirea vederii, nastere de prunci in familiile ce nu aveau demult copii.

Duminica, 28 septembrie 2014, dimineata vom merge la manastirea prislop, iar la ora 16.00, va avea loc taina Sfantului Maslu la schitul din Muntii Orastiei unde ne vom inchina si la icoana Maicii Domnului.

Nadajduim ca prin aceasta sfintenie vom primi o noua binecuvantare.

Detalii despre pelerinaj la 0766/868.892 si 0749/294.208 (Aurica).

Informatii preluate de pe pagina de facebook a schitului “Sfintii Români”

Miliardarul Paul Singer “ingroapa” Argentina. Cristina Kirchner: Obama poate rezolva litigiul privind datoriile tarii. Statul sud-american, in default partial

Autoritatile din Argentina considera ca SUA si presedintele Barack Obama sunt singurii in masura sa rezolve litigiul privind datoriile tarii cu un grup de fonduri de hedging, care a dus la default-ul partial al statului sud-american, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Argentina a intrat in faliment in 2001, iar de atunci a reusit sa ajunga la o intelegere cu 93% dintre investitorii care detineau obligatiuni ale tarii. Datoria a fost restructurata in doua transe, iar detinatorii de titluri de stat au acceptat sa primeasca 30 de centi pentru fiecare dolar, cu exceptia unui grup de investitori, condus de fondurile de hedging detinute de Elliott Management, companie a miliardarului Paul Singer.

O decizie castigata de acesti investitori in instanta a dus la reintrarea statului argentinian in incapacitate de plata.

Potrivit presedintelui argentinian, Cristina Kirchner, omologul sau american poate interveni in aceasta problema, invocand o clauza de separare a puterilor.

“Acest prerogativ prezidential a fost utilizat de presedintele George W. Bush, atunci cand un fond de investitii al miliardarului Paul Singer a cerut confiscarea fondurilor Republicii Congo.  Presedintele Bush a facut acest lucru chiar daca Singer era un puternic sustinator al Partidului Republican”, a aratat Kirchner.

Argentina a depus joi o plangere impotriva SUA la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, sustinand ca i-a fost incalcata suveranitatea, cu toate ca plangerea nu are nicio sansa de succes, avand in vedere ca procesul poate dura mai multi ani, iar SUA nu recunoaste competenta instantei.

“Un judecator a pus in pericol suveranitatea unei tari, blocand plata unei datorii de 539 de milioane de dolari. Retinerea acestor bani nu este legala“, a spus presedintele argentinian.

Pe 26 iunie, banca centrala a Argentinei a depus la Bank of New York suma de 539 de milioane de dolari, o transa din datoria tarii catre creditori privati.  Plata a fost blocata de catre judecatorul american Thomas Griesa, care a considerat ca autoritatile de la Buenos Aires trebuie sa respecte o decizie a sa care obliga Argentina sa plateasca 1,3 miliarde de dolari unor fonduri de hedging, inainte de a continua rambursarea datoriei.

“Este o incalcare a suveranitatii si imunitatii tarii, acesta este motivul pentru care am lansat procedura de la Haga“, a declarat seful guvernului argentinian Jorge Capitanich.  Judecatorul Griesa a cerut partilor sa continue negocierile.

Una dintre solutiile avute in vedere este ca datoria catre fondurile de hedging sa fie preluata de banci internationale.

Sursa: InCont

IPS Nicolae Corneanu, “OMORÂT” de un ziarist. Cum se simte mitropolitul Banatului

O mulțime de publicații naționale s-au grăbit, în această dimineață, să preia o știre apărută pe un site de știri din vestul țării, fără a verifica dacă informațiile sunt adevărate. Ziariștii de la caon.ro anunțau, aseară, că mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a murit, zvon infirmat de reprezentanții arhiepiscopiei Timișoara.

“Urmare informaţiilor eronate apărute în ultimele ore pe diferite canale de ştiri (surse media), Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei dezminte categoric ştirea privind decesul Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Totodată, facem precizarea că starea de sănătate a Înaltpreasfinţiei Sale este stabilă. În momentul de faţă, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae este internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara sub supraveghere de specialitate”, transmite Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Timişoarei.

Mitropolitul Banatului a fost internat, în urmă cu câteva zile, la Institutul de Booli Cardiovasculare din Timișoara, dar există posibilitatea ca mâine IPS Nicolae Corneanu să fie externat.

IPS Nicolae Corneanu este mitropolit al Banatului din anul 1962.

sursa: timisoaraonline.ro

vezi si: EVZ - Cum a fost omorât Mitropolitul Banatului de un ziarist din Caraş Severin. 

Ne apropiem de supravegherea totală? ÎNCĂ un serviciu secret în România

Guvernul României a aprobat o hotărâre prin care se angajează 50 de agenţi sub acoperire şi de filaj pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, informează stireazilei.ro.
Laura Codruţa Koveşi a întocmit, cu avizul Ministerului Justiţiei, un proiect de hotărâre de guvern, care prevede înfiinţarea a 50 de posturi de ofiţeri sub acoperire şi de filaj şi de ofiţeri specializaţi în recuperarea creanţelor, anunţă sursa citată.

Motivul pentru care Koveşi nu mai vrea să lucreze cu ofiţerii MAI este acela al dublei subordonări, procuroarea şef temându-se ca aceştia să aibă afectate priorităţile de investigaţie.

Investiţia va costa statul român 3 milioane de euro anual.

În România există deja: Serviciul Român de Informații (SRI)
Serviciul de Informații Externe (SIE)
Serviciul de Protecție și Pază (SPP)
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)
Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA)
Direcția de Informații Militare (DIM – J2)
Direcția Contrainformații și Securitate Militară (DCISM )
Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) (Ministerul Afacerilor Interne)

Autor: Mihai Somanescu

Sursa: Active News

Demolarea Pantheonului Național: Cazul Rebreanu

Marele prozator Liviu Rebreanu a fost, şi el, satanizat, imediat după ce şi-a dat obştescul sfârşit. Sacrilegiul a fost săvârşit în septembrie 1944, de către Ion Caraion, într-un articol odios intitulat „Gorila”, în care erau amestecate informaţii reale cu minciuni sfruntate şi cu injurii birjăreşti.

Iată textul care, practic, îl omora a doua oară pe unul dintre cei mai valoroşi scriitori din literatura română: „Aşadar, maestrul a murit. A murit aproape în aceeaşi zi cu «baronul» sau, în orice caz, la interval scurt, unul după celălalt, într-o camaraderie de situaţii, ce să spunem, emoţionantă. Destin? Coincidenţă? Ironie istorică? Sau simplă întâmplare? Poate fiecare în parte, cine ştie, ori toate la un loc. Sfârşitul e la fel de dezgustător şi anonim, iar concluzia rămâne aceeaşi: că Liviu Rebreanu şi-a îndeplinit până la urmă acţiunea lui de trădător. Singura dată când a fost conştiincios, căci altfel nu l-a interesat nici conştiinţa lui, nici neamul acesta, nici judecata oamenilor viitori.

Liviu Rebreanu ţinea conferinţe în străinătate, nu uita să amintească de «bunele raporturi» româno-germane. Câtă muncă pentru el, care era greoi şi delibera anevoie… A ştiut Germania hitleristă întotdeauna dintre cine să-şi aleagă oamenii şi cum să-şi bată joc de durerile popoarelor, a ştiut Gestapoul nemţesc la cine să facă apel, atunci când trebuiau să fie ascunse nemulţumirile, atunci când revoltele, urletele mulţimii trebuiau făcute inofensive, a ştiut vâscul teuton în care arbori să intre, pentru a lipsi pădurea de copacii care mai rămăseseră sănătoşi.

Pentru doctrina încârligată a naziştilor, Nichifor Crainic, Ilie Rădulescu, Pamfil Şeicaru şi alţii mai mici, ca Dragoş Protopopescu, Toma Vlădescu etc., nu mai aveau importanţă, începuseră să fie prea puţini. Din partea lor, slugi de doi lei, gata să lingă oricând unde au scuipat, nu s-ar fi sinchisit niciodată Hitler. Era sigur de ei, ca de nişte lipitori trimise să sugă, era convins, aşa cum eşti convins de picioarele scaunului, de fundul pălăriei. Trebuiau înmulţiţi, trebuiau căutate platforme proaspete pentru a îmbrobodi la ochi ţara, pentru a o face să primească dictatul vienez cu gura închisă. Şi s-au gândit la Liviu Rebreanu. Era disponibil şi i-au plăcut banii, onorurile, vizitele, fotografiile, cartierele generale, se prăpădea după civilizaţia germană, începuseră să-i amorţească ochii ca la «camarazii» lui din Prusia şi din Bavaria. Liviu Rebreanu avea în faţa ochilor prestigiul des zis al lui Cezar Petrescu, fostul director al unui cotidian de a nu ştiu câta «renaştere naţională»; avea în faţa ochilor oglinda Ardealului măcelărit şi în refugiu; Liviu Rebreanu avea în memorie miile de revoluţionari transilvăneni, peste mormântul cărora călcau acum cizmele şi trosneau bicele grofilor unguri. Şi cu toate acestea a trădat. În loc să moară lângă Apostol Bologa, a murit lângă Killinger. În loc să plece cu Titu Herdelea la Bucureşti şi să lupte cu patrioţii români în ilegalitate, pentru eliberarea Ardealului, a plecat cu ziariştii germani şi a elogiat opera de «protectorat» hitlerist. În loc să aştepte cu Ion al Glanetaşului ziua răzbunării, acolo, în Năsăud, a aşteptat – alături de Clodius – «victoria finală», postat la direcţia ziarului «Viaţa» şi la aceea, mai grasă, zisă şi generală, a Teatrelor Naţionale din România. Nici lacrimile schingiuiţilor, nici gemetele puşcăriaşilor, nici amintirea războiului trecut, când fratele lui murea împuşcat de nemţii lui Mackensen, nimic nu l-a putut impresiona şi nimic n-a putut să împiedice lacoma poftă de parvenire a maestrului. Era îndopat de orgoliu ca o namilă, curgea nepăsarea din el ca dintr-un castron spart, nu mai păstra nimic din tinereţea lui fostă sinceră, nimic decât vanitatea. O vanitate galbenă, găunoasă, gomoasă, care n-ar mai fi interesat pe nimeni. Şi-şi făcuse o echipă straşnică, o echipă a morţii personală, din băieţi tot unul şi unul, din agenţi ai Gestapoului, pe sprânceană, aleşi de el, de maestru şi retribuiţi. Pe prima pagină, în mijloc, îşi lăudau «Conducătorul» (şi cu ce clişeu lăbărţat peste coloane…), iar alături, tot pe prima pagină, sau câte o dată pe a doua, te pârau la Poliţie, ziceau să te ducă în lagăr, să te trimită pe front, pentru ca să nu le mai stai pai înaintea ochilor. Erau doi Steliani (unul Marinescu, altul Ionescu) şi-un biet Mihail Infirm, care se căznea mereu să te arate din stilou, din ochi, din picior, cât eşti de marxist. Maestrul Rebreanu trecea din când în când pe la redacţie şi-şi felicita băieţii, copiii lui, pentru că «au înţeles». Asta trei ani de zile, oră de oră, minut cu minut, ca să nu-şi supere «boierii». La Teatrul Naţional erau actori care crăpau de foame, la Cenzura Presei se umpleau birourile cu oameni «suspecţi» (atunci oricine spunea adevărul era suspect), invitaţi acolo din sugestia redactorilor de la «Viaţa», închisorile maghiare băhăiau de români, regimentele româneşti erau asasinate pentru Hitler, şi Liviu Rebreanu, senin ca o chelie, imperturbabil ca o pecingine, sătul ca un butoi, râdea. Râdea din toate fotografiile ziarelor naziste, mulţumit, intact, biruitor. Era biruinţa frumoasă a unui cadavru viu, a unui fost om al «Gorilei», ajunsă în demnităţi oficiale, remunerată, lustruită de duminică. N-a murit Liviu Rebreanu, căci el murise demult, de la apariţia romanului «Gorila». A murit un strigoi, un spectru. A murit un vânzător, aşa cum au fost în România mulţi, de la Brătescu-Voineşti până la George Drumur, aşa cum au fost în Franţa Jean Giono, Pierre Drieu la Rochelle, Jean Cocteau etc. Astăzi, când trupele româneşti se apropie de Cluj şi se apropie de Năsăud, ţăranii din Jidoviţa, ca şi cei din «Răscoala» de pe vremuri, aşteaptă să gâtuie pe grofii unguri instalaţi de regentul Horthy în comunele noastre transilvănene. Ne trăim în plină dezlănţuire istoria naţională şi n-avem timp să ne gândim prea stăruitor la cei care au încetat demult să mai merite a te gândi la ei. Dar poate mâine, din ţara aceasta întreagă, se va găsi cineva să transporte osemintele vânzătorului de ţară Rebreanu acolo, în cimitirul năsăudean… Va fi, probabil, un mormânt părăsit, umplut de pălămidă şi de bozii; ţăranii locului, cu ochii în pământ, cu buzele strânse, cu pumnii încleştaţi, îl vor ocoli de departe pe uliţele Jidoviţei; mânjit de sânge, Ion al Glanetaşului se va duce acasă să-i spună muierii lui: «Ştii ceva? Titu Herdelea a murit. Sângele de pe mine e sânge curs când mă băteau solgăbirăii şi sânge pentru care Titu Herdelea a primit bani, ca să tacă. Şi a tăcut». Iar în timp ce clopotele bisericilor vor suna peste liniştita vale a Someşului, un popă tânăr, cu mâna pe cruce, îi va blestema mormântul şi amintirea, omagiul de pe urmă al fostului agent al Gestapoului”.

Autor: Vlad Hogea

Sursa: Ziarul Natiunea

Declinul familiei, declinul societății

Tema de azi ne-a fost inspirata de un dosar publicat pe 25 iulie in ziarul britanic The Guardian: “Casatoria scade in popularitate la tinerii europeni afectati de austeritate si apatie”. Subtitlul e la fel de sumbru: expertii dau vina pe schimbarile economice si culturale pentru numarul scazut al nuntilor.

Din 2006 am atentionat mereu ca experimentele sociale moderne privind casatoria si familia promovate in numele “drepturilor omului” vor duce inevitabil la declinul institutiei casatoriei si familiei. Din nefericire, am avut dreptate. Tot mai frecvente sunt stirile, studiile si sondajele de opinie care confirma ceea ce atit noi cit si altii am prezis cu ani in urma. Incepind cu 1989, societatea a inceput sa experimenteze cu “parteneriatele civile”, in acel an Danemarca legalizind pentru prima data in istorie concubinajul – atat heterosexual cat si homosexual.

Parteneriatele civile au oferit, astfel, tinerilor oportunitatea sa opteze pentru un cadru de convietuire strain casatoriei. Incepind cu 2002, societatea a inceput sa experimenteze “casatoriile” unisex, Canada devenind prima tara din lume care sa le legalizeze si sa le declare un drept. Olanda a facut la fel, apoi Belgia, Scandinavia (cu exceptia Finlandei), iar dupa ele, si alte tari europene, ultimele fiind Marea Britanie si Franta socialista in 2013.

Si tot din 2002, oameni de buna credinta, organizatii pro-familie si pro-viata din Europa si restul lumii au inceput sa atentioneze ca legiferarea structurilor sociale paralele casatoriei si familiei naturale va avea conscinte negative si de lunga durata pentru societatea occidentala. Noi ne-am alaturat acestor voci in 2006. Argumentele noastre in favoarea prudentei au fost respinse, cei care le-au propus fiind etichetati ca “bigoti”, “intoleranti”, “depasiti”…

Iata insa ca tot mai multe articole si studii apar, atit in Europa occidentala cit si in Statele Unite care indica o tendinta foarte ingrijoratoare: numarul tinerilor care se casatoresc e in scadere, numarul copiilor nascuti si crescuti in familii monoparentale e in crestere, cheltuielile publice pentru sprijinul lor sunt in crestere – increderea tinerilor in cea mai importanta institutie sociala, familia si casatoria, a ajuns la o limita minima nemaintilnita pina acuma. Despre ce e vorba?

Apatie

Conform articolului din Guardian, apatia tinerilor europeni fata de casatorie si familie este ingrijorator de ridicata. Majoritatea tinerilor europeni nu vor sa auda de familie ori casatorie. Articolul descrie in mod special apatia fata de casatorie si familie a tinerilor din Italia, Franta, Polonia, Spania si Grecia.

In Italia anului 2013 au fost incheiate mai putin de 200.000 de casatorii, numarul cel mai scazut din ultimii 100 de ani. In ultimii zece ani numarul casatoriilor a scazut cu 24%, iar fata de 1965, cu 50%. Rata casatoriilor a fost anul trecut de 3,3/1000 de persoane, fata de 4,6/1000 in 2003. Expertii italieni atribuie declinul schimbarilor “culturale” care au avut loc in Italia ultimelor decade. Tinerii au devenit mai putin interesati in religie si traditie si multi prefera sa traiasca in concubinaj decit casatoriti. Motivatia economica insa e si ea prezenta, tinerii spunind ca nu au o situatie financiara propice pentru formarea unei familii ori sa faca copii. Din aceasta cauza, multi tineri locuiesc cu parintii lor. Statisticile europene arata ca aproape jumatate dintre tinerii europeni intre 18 si 30 de ani inca locuiesc cu parintii lor. Lipsa casatoriilor inseamna lipsa copiilor si declinul demografic al Europei.

In Spania, varsta media a barbatilor care inca se casatoresc este de 37,2 ani, cu aproape 10 ani mai ridicata decit in anii 80. Gandirea seculara devine si ea tot mai influenta la tinerii spanioli, multi respingind casatoria pentru ca ar fi o institutie “patriarhala” incompatibila cu egalitatea intre sexe si libertatea sexuala.

In Franta, indica sociologii, un factor care a cauzat scaderea numarului casatoriilor a fost legalizarea parteneriatelor civile. Numite “pax” (adica “pacte civil de solidarite”), ele sunt foarte populare la tinerii francezi. Au fost introduse in 1999, iar in 2013 tot la trei casatorii traditionale s-au incheiat doua parteneriate civile (pacs). Doar o parte a celor care formeaza “pax” se casatoresc ulterior. „Partenerii” casatoria traditionala pentru ca nu sunt interesati in obligatiile si responsabilitatile aferente casatoriei traditionale: monogamia, viata de cuplu, loialitatea. Parteneriatele civile sunt suficiente pentru scopul principal si aproape exclusiv al partenerilor: impozitele pe cuplu sunt mai mici decit ale persoanelor necasatorite.

Situatia e sinistra si in Grecia, informeaza sociologii greci. Mai mult de 60% dintre tinerii greci sunt fara slujbe, cea mai ridicata rata de somaj in rindul tinerilor din Uniunea Europeana. O alta cauza a declinului casatoriei este mentalitatea noua a tinerilor care prefera o viata fara obligatii ori responsabilitati pentru o alta persoana in viata lor, cum ar fi sotul ori sotia, ori responsabilitatea de a aduce pe lume si creste copii.

Si Polonia catolica a fost afectata de trendul european anti-casatorie. Anul trecut numarul casatoriilor in aceasta tara a fost cel mai redus din 1945 incoace. In Polonia, 43% dintre tinerii intre 25 si 34 de ani inca locuiesc cu parintii lor. Asta, remarca un sociolog, reflecta atitudinea tinerilor: “independenta fara responsabilitate”. Consecintele sunt palpabile: numarul copiilor nascuti tinerelor necasatorite a ajuns anul trecut la 21% din totalul copiilor nascuti in Polonia. Un lucru surprinzator, adauga The Guardian, intrucat 95% dintre polonezi sunt catolici. Pentru multi tineri polonezi casatoria nu mai e un “obiectiv de viata”.

La fel si in Australia…

Dezintegrarea familiei cauzeaza pierderi economiei australiene de peste 14 miliarde de dolari anual. Acestea sunt fonduri publice alocate pentru cheltuielile de judecata si asistenta sociala pentru familiile dezintegrate. Anual statul australian plateste, in medie, 1.100 de dolari fiecarei familii in criza. Suma aceasta implica consiliere ori plata chiriilor. Recent, statul australian a anuntat ca va demara o politica sociala de prevenire a crizelor in familii ori a dezintegrarii lor, inclusiv strategii pentru diminuarea ratei divortului. Fiecare divort cauzeaza o pierdere de 100.000 de dolari, o suma care creste exponential considerind ca anual 50.000 de australieni divorteaza. In plus, statul australian intentioneaza sa emita bonuri de 200 de dolari anual pentru consiliere premaritala fiecarui cuplu care intentioneaza sa se casatoreasca.

…si SUA

Ironic, tot pe 25 iulie, revista americana Time a publicat si ea un dosar privind declinul casatoriilor in America. Un sondaj de opinie efectuat la 1000 de tineri nascuti dupa 1980 reflecta confuzia privind casatoria si viata de familie, pe de o parte, cit si masura in care au fost afectati in gindirea lor privind casatoria de teoriile “moderne” privind institutia casatoriei pe care le invata in scoala:

• 43% dintre ei cred ca e potrivit ca inainte de casatorie cuplul sa primeasca o licenta de “convietuire” de 2 ani, dupa care sa decida daca vor sau nu sa se casatoreasca.
• 33% cred ca e potrivit ca licentele de casatorie sa fie emise pe perioade specifice de timp, si limitate in timp, asemenea imprumuturilor din banca: pe 5, 7, 10, sau 30 de ani, dupa care termenii casatoriei pot fi “renegociati.
• 21% cred ca solutia ar fi ca, dupa 8 ani de mariaj, sotilor sa li se permita sa-si aleaga un nou sot.
• 10% cred ca societatea ar trebui sa le acorde dreptul la “parteneri multipli” pe durata casatoriei.
• In fine, 40% cred ca e oportuna abolirea casatoriilor “pe viata”.

Consecinte

Oare stiu acesti tineri ce pericolele ii asteapta? Inteleg consecintele acestor idei, daca ele sunt puse in aplicare? Fara indoiala evolutiile recente in doctrina si gandirea sociala a Europei si Americii sunt in primul rind de blamat pentru declinul casatoriei in Europa si America. E lucrul acesta unul bun? Nicio persoana rationala nu poate spune „da”. Institutia familiei intemeiata pe casatorie creeaza si mentine ordinea sociala; fara ea, societatea degenereaza, mai devreme sau mai tarziu, in haos.

Suntem pur si simplu bombardati cu ideea ca ar exista “mai multe si variate forme de familie”. Ideea asta poate fi fluturata la nesfarsit, dar realitatea nu poate fi ignorata pentru ca e doar una: nu toate “formele de familie” sunt, in realitate, egale. „Casatoriile” intre persoane de acelasi sex nu au nicio utilitate sociala. La fel, parteneriatele civile – ele nu duc la coeziunea sociala generata de casatorie. Singura “forma de familie” dovedita utila societatii de-a lungul mileniilor a fost, este, si va ramine familia naturala constituita dintr-un barbat si o femeie, uniti prin casatorie, si copiii lor.

Sursa: Cultura Vietii

„Bătrâna doamnă” la război: NATO despre un conflict cu potențial extrem

După prăbuşirea comunismului, NATO a apărut în Europa Occidentală ca o anomalie. Alianţă strict defensivă, creată în 1949 împotriva Uniunii Sovietice şi a ţărilor comuniste din Est, peste 40 de ani nu a mai corespuns statutului şi menirii sale iniţiale. Pericolul agresiunii dispăruse, Armata Roşie nu apucase să invadeze Vestul, nici să restabilească „ordinea” în fostele ţări satelite. Mai mult, între 1989 şi 1992 s-a retras din Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria. „Maurul” NATO îşi făcuse pe deplin datoria, putea să părăsească scena. Dar, liderii organizaţiei au decis altceva. În ciuda asigurărilor date în 1990 de fostul secretar de Stat american, James Baker, lui Mihail Gorbaciov în timpul negocierilor privind reunificarea Germaniei („alianţa nu va înainta nici un inch către Est”), administraţia Clinton a abandonat politica sferelor de influenţă în favoarea unei „strategii avansate”, urmărind extinderea controlului SUA asupra statelor europene individual, şi a UE în general.

Expansiunea NATO urma să joace un rol central în această politică reevaluată a Americii faţă de Europa şi ducea la o nouă confruntare cu Rusia. Şi astfel, la o reuniune de la Bruxelles, în ianuarie 1994, s-a hotărât ca NATO să se extindă în Est şi să înglobeze ţările foste membre ale pactului de la Varşovia. Susţinătorii acestui punct de vedere au argumentat că, în timp ce pericolul comunismului, într-adevăr, dispăruse, securitatea europeană era pândită de alte primejdii, că a apărut un nou „arc de instabilitate”, de la Marea Neagră, în Orientul Mijlociu. Dar, nu au fost în stare să definească limpede care anume erau acele „alte primejdii”şi nici „arcul de instabilitate”, în fapt motivele reale pentru extinderea NATO n-au avut deloc de-a face cu vreo ameninţare militară rusească imediată, pe termen mediu ori lung.

Pentru Statele Unite, perspectiva unui NATO lărgit le asigura prezenţa şi controlul continuu în Europa. Pentru noii membri ai organizaţiei, însemna revanşa faţă de fosta opresiune, prin apartenenţa la un club occidental select. Prin extindere, acoperind toate ţările estice, şi-a asumat cumva NATO riscul de a-i proteja pe noii membri? Nici astăzi, după 20 de ani, răspunsul nu este sigur da. În cel mai bun caz, calitatea de membru al NATO avea mai degrabă o valoare psihologică, decât una militară. Totuşi, intrarea în NATO şi, de pildă, rezultatul alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului 2004 din România au însemnat pentru această ţară ieşirea din sfera de influenţă politică a Franţei, a Europei de Vest, în general, unde începuse să graviteze încă din 1990, sub administraţia Ion Iliescu, şi intrarea în cea a SUA. Rusia s-a împotrivit extinderii NATO în Est, dar nu a avut pe moment soluţii, ceea ce nu însemna că a acceptat-o. A reacţionat reluând şi întărind alianţele cu unele din fostele sale republici, prima Belarus, ţări caucaziene şi asiatice, a dovedit că oricând există posibilitatea ca extinderea NATO să se confrunte cu o altă alianţă condusă de Moscova. Extinderea în continuare a NATO, după ce Războiul Rece a luat sfârşit, a riscat să submineze pacea europeană. Ce a produs NATO, după ce est-europenii i s-au alăturat? A produs discordie între vest- şi est-europeni. La Praga, la 22 noiembrie 2002, un emisar al Washingtonului, neoconservatorul Bruce Jackson, a iniţiat şi executat operaţiunea „Big Bang” – intrarea în bloc a şase ţări est-europene (România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Slovacia), precum şi a Sloveniei în organizaţie şi, astfel, SUA au obţinut de la ele consensul faţă de viitorul război din Irak, consens refuzat de aproape toată Europa Occidentală. La 5 februarie 2003 acelaşi emisar a redactat personal textul declaraţiei „grupului de la Vilnius”, de sprijinire a planurilor americane în Irak, semnată de cele 10 state est-europene noi membre ale NATO (V-10). La vremea respectivă, vest-europenii au protestat faţă de încercarea Statelor Unite de a crea disensiuni între europeni, Vest şi Est, au spus că, născut în aprilie 1949, la Washington, NATO a decedat la 5 februarie 2003 în capitala Lituaniei. Iar alţii pur şi simplu au relevat demersul politic fără finalitate al Americii în Europa Răsăriteană după 1991-1993, astfel: „În ultimele decenii Statele Unite au investit o cantitate considerabilă de energie şi de resurse pentru a promova o Europă întregită şi liberă, care să poată acţiona ca un partener puternic, unit şi să ajute SUA să facă faţă provocărilor venite de dincolo de frontierele Europei. Dacă Europa Răsăriteană se va întoarce la vechile modele de naţionalism şi parohialism, iar procesul de integrare va eşua, o mare parte din aceste investiţii se va risipi. Este dezarmant faptul că grupul de la Vilnius, creat în 2000 pentru a promova solidaritatea şi cooperarea între viitorii membri ai NATO a rămas, totuşi, un grup divers, cu tradiţii istorice şi culturale diferite şi cu niveluri diferite de dezvoltare economică, aflat sub presiunea noii ofensive economice a Rusiei în ţările baltice, Polonia şi Ucraina, precum şi a intensificării cooperării germano-ruse” (Larrabee, F. Stephen, Danger and Opportunity in Eastern Europe, în „Foreign Affairs”, Nov.-Dec. 2006, New York, pp.117-131). Scria şi Timothy Garton Ash, directorul Centrului de Studii Europene de la Universitatea Oxford, din Anglia: „În Europa estică a existat, de la început, o opoziţie faţă de războiul din Irak şi, chiar dacă au fost unele derapaje de tipul grupului de la Vilnius, pe măsură ce aceste ţări se vor integra mai adânc în Uniunea Europeană, popoarele lor se vor identifica tot mai mult cu Europa, şi nu cu America” (autor citat, Free World: America, Europe, and the Surprising Future of the West, Vintage Books, New York, 2005, p. 77). Pe de altă parte, în anii 2000-08 ai administraţiei Bush jr., Europa Occidentală s-a îndepărtat şi mai mult de America.

Din pricina ignorării de către Washington a agendei internaţionale existente, o serie de divergenţe mai vechi, cum au fost Protocolul de la Tokyo asupra încălzirii globale, Curtea Internaţională de Justiţie, tratatul pentru limitarea rachetelor antibalistice, sau tratatul general pentru experienţele nucleare şi convenţia privind armele biologice, s-au adâncit. Mai mult, la reuniunea NATO de la Bucureşti, de la 2-4 aprilie 2008, Bush a scăpat din mâini frâiele alianţei, Germania a preluat rolul de factor decizional al organizaţiei. Toţi miniştrii de Externe ai statelor mari vest-europene s-au raliat în spatele Angelei Merkel, pentru a împiedica lărgirea alianţei în spaţiul ex-sovietic, iar când hotărârea lor a fost anunţată, Georgia şi Ucraina „portocalii” au constatat, uluite, că sprijinul Statelor Unite nu a fost suficient ca să le pună pe calea aderării. Apoi, alegerile prezidenţiale din America, din noiembrie 2008, au oferit o oportunitate pentru un nou început în relaţiile UE-SUA, dar vest-europenii au cerut insistent formularea unei noi politici externe americane în Europa, iar experţi de peste ocean au considerat, că Statele Unite nu vor mai beneficia niciodată de solidaritatea automată a aliaţilor săi occidentali, de care s-a bucurat în vremea Războiului Rece (James Rubin, profesor la departamentul pentru afaceri internaţionale şi publice al Universităţii Columbia, din New York). De asemenea, alţii au afirmat că nici 11 septembrie 2001 nu a reuşit să aducă o prietenie transatlantică reală, curând după tragicul eveniment de la turnurile gemene din New York 66% dintre vest-europeni, conform unui sondaj al Institutului Pew International, din New York, au exprimat opinia că politica Americii în lume a fost o cauză majoră a atacurilor teroriste. La vestea tragediei, europenii vestici au reacţionat cu oroare, tristeţe şi simpatie, mulţi au crezut că aceştia se vor alătura Statelor Unite în războiul contra terorii, de fapt ei nu au împărtăşit nici temerile, şi nici ideea americanilor de a face grabnic ceva. Solidaritatea lor a dispărut, credeau pe atunci specialişti de la Fundaţia Carnegie.

Dar, născută în cel mai violent secol din istorie, în care 188 milioane de oameni au pierit în conflicte organizate, şi ajunsă la senectute într-o lume a globalizării, NATO a încercat şi ea să ţină pasul cu vremurile şi să se globalizeze, din Scoţia în Afghanistan, şi până în Darfur, în Africa. Mai mult, la reuniunea organizaţiei de la Riga, din 2006, s-a propus extinderea organizaţiei dincolo de comunitatea transatlantică, un parteneriat cu Australia, Japonia şi Noua Zeelandă, s-a considerat că şi alţii – Brazilia, India, Africa de Sud şi Coreea de Sud – pot să contribuie la efortul de a răspunde urgenţelor globale. A încercat, apoi, în 2008, să se extindă la 400 de km de Moscova şi în Caucaz, dar a cunoscut un eşec sever. Astăzi, într-un „Drang nach Osten” reşapat, cu puţine ore înaintea celui de al 27-lea summit al său, de la Newport, în Marea Britanie, încearcă din nou „marea cu degetul”, Marea Neagră, către aceeaşi Ucraină şi aceeaşi Georgie, încearcă să spargă rezistenţa şi frontierele Rusiei imperiale, vechi de peste jumătate de mileniu. Declaraţiile şi gesturile belicoase împotriva Moscovei s-au înteţit. Secretarul general al alianţei, danezul Anders Rasmunssen, dă neobosit târcoale Rusiei, îl invită pe Poroşenko în Ţara Galilor, este într-o stare de agitaţie suspectă, se mişcă eratic de la Kiev în Islanda, apoi la Oslo, de acolo o clipă acasă, la Copenhaga, înapoi la Bruxelles, de unde dă interviuri la presa britanică şi cere, imperativ, „o prezenţă NATO mai vizibilă în Est”, adică cere Washingtonului, într-un ziar din Londra, o prezenţă mai vizibilă în Doneţk, pentru descurajarea Moscovei pe râul Narva, la frontiera cu Estonia, în vederea realinierii Berlinului cu districtul Columbia şi statul Virginia, de pe râul Potomac, peste Atlantic(?!) – europeanul normal la cap poate înnebuni, ce să mai spunem de americanii certaţi cu geografia… Prim-ministrul ucrainean Iaţeniuk (Iatsy, după cum îl alintă Tori, adică sponsora lui cu 5 miliarde de dolari, Victoria Nuland a Departamentului de Stat) îi ţine hangul, ba chiar plusează, că Ucraina insistă să intre în UE şi NATO, minţi înfierbântate poloneze (sună cunoscut…) şi baltice ţin şi ele aproape. Traian Băsescu încalcă grosolan documentul constitutiv al NATO, din 1949, şi cere alianţei să livreze armament Ucrainei. Nimeni de la Bruxelles şi Washington nu-l ceartă, se vede că toţi au luat în serios acolo faptul că nu reprezintă pe nimeni aici. Că este un preşedinte anulat.

În ce priveşte agenda anunţată a summitului, adevăratele probleme ale NATO 2014, ca şi în trecut, vor fi măturate sub covorul roşu, întins în UK pentru mai marii lumii. În acest punct, probabil vom reveni. Totuşi, două fapte sunt astăzi sigure faţă de anii şi summiturile trecute. Prima este că, la Newport, dezbaterea se va concentra asupra unui conflict cu potenţial extrem, un conflict intra-european – vezi primul război mondial şi al doilea război mondial. Al doilea că, după 65 de ani de înţelepciune, în care NATO a apărat pacea, iar Rusia nu a făcut război, s-ar cuveni ca următorii 65 de ani părţile să schimbe locurile, adică Rusia să apere pacea, iar NATO să nu facă război.

În sfârşit, o ştire de ultimă oră. Cu ocazia apariţiei, săptămâna viitoare, a volumului „Noua Ordine” (Penguin Press, New York), Henry Kissinger este vedeta aplaudată a Occidentului, şi nu numai. El crede că soluţia lumii de azi este aceeaşi ca şi a lumii de ieri: mai vechiul şi verificatul în timp “echilibru al terorii nucleare” ruso-americane. Şi aşa, aparent din senin, vinerea trecută, fără vreo legătură cu Ucraina, sau altceva, Putin a atras atenţia ca nimeni să nu se joace cu Rusia nucleară. Cu siguranţă că el l-a omagiat pe venerabilul secretar de Stat american, cu ocazia lansării ultimei sale cărţi, la 91 de ani.

Autor: Radu Toma

Sursa: Cotidianul

SCANDAL mondial împotriva privatizării apei

Noua ordine mondială impusă de Grupul Bilderderg a vizat până de curând privatizarea apei. În viziunea megalomană a Grupului, apa reprezintă un bun care trebuie exploatat pentru a obţine profit, cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite a menţionat apa ca un bun public. Oamenii din mai multe colţuri ale lumii au început să se revolte. Din Portugalia, până în Germania, India şi SUA. Speriaţi de o posibilă escaladare la nivel planetar a acestui scandal, autorităţile de la Bruxelles au bătut în retragere. Deocamdată.

Comisia Europeană a retras sectorul apei dintr-o propunere de lege europeană privind concesiunile. Motivul îl constituie temerile legate de o eventuală privatizare, în special în Germania, unde acest sector este gestionat de municipalităţi. “De luni de zile există informaţii referitoare la încercarea Comisiei, de privatizare a apei prin propunerea sa privind concesiunile”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier. Cetăţenii germani, revoltaţi de decizia de privatizare a sectorului apei au strâns aproape un milion de semnături pentru petiţia “Apa este un drept al omului” în cadrul “Iniţiativei cetăţenilor europeni”. Petiţia a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona şi permite unui număr de cel puţin 1.000.000 de cetăţeni ai UE să prezinte Comisiei Europene o propunere în vederea modificării legislaţiei europene într-un anumit domeniu.

Petiţia cere ca instituţiile europene şi statele membre să fie obligate să se asigure că toţi oamenii au dreptul la apă şi canalizare şi că alimentarea cu apă şi gestionarea resurselor de apă să nu facă obiectul normelor pieţei interne, iar serviciile de apă să fie excluse de la privatizare. “Este de datoria noastră să ţinem cont de îngrijorările exprimate de un număr atât de mare de oameni. Astfel, cea mai bună soluţie pare a fi eliminarea apei din domeniul de aplicare a directivei privind concesiunile”, a afirmat comisarul european Michel Barnier.

Speriat de amploarea iniţiativei cetăţeneşti europene, comisarul european a fost obligat să facă un pas în spate, deşi înainte era un susţinător înfocat al acestei măsuri. Eurodeputata ecologistă germană Heidi Ruhle a spus că legea privind concesiunile era o formă de presiune asupra statelor naţionale, astfel încât apa lor să devină un bun privatizabil ca orice marfă şi scos la vânzare. Interesul comisarului Michel Barnier a ieşit la iveală o dată cu informaţiile privind aşa-numita “troikă” (formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) care a cerut explicit guvernelor Greciei şi Portugaliei să privatizeze companiile de apă. Organizaţiile non-guvernamentale din Europa au cerut într-o scrisoare eurocraţilor de la Comisia Europeană să explice de ce, prin presiunile făcute asupra guvernelor Greciei şi Portugaliei, au încălcat tratatul de aderare care le cerea să rămână neutri în ceea ce priveşte politica de privatizare. Multă vreme, Comisia nu a dat niciun răspuns.

Surse de la Bruxelles spun că există un lobby puternic al unor companii transnaţionale făcut asupra Comisiei Europene în vederea emiterii unei directive pentru concesiunea şi privatizarea bunurilor şi serviciilor publice care erau până acum considerate vitale pentru populaţie. Una dintre aceste companii este şi Nestle. Fostul ei preşedinte, austriacul Peter Brabeck-Letmathe, a stârnit un scandal internaţional acum câţiva ani prin declaraţiile şocante pe care le făcea în faţa presei. Letmathe afirma fără ocolişuri că apa este un bun ca oricare altul, că nu este un drept al omului şi, ca orice bun, trebuie privatizat.

“Azi oamenii cred că tot ce vine din natură este bun. Asta reprezintă o mare schimbare deoarece destul de recent am învăţat că natura poate fi nemiloasă. Omul se află acum în poziţia în care să poate asigura o balanţă naturală, dar în pofida acestor lucruri avem şi o deviză… că tot ce provine din natură este bun. După 15 ani de mâncat produse modificate genetic în Statele Unite nu am întâlnit niciun caz de îmbolnăvire din cauza consumării lor în termenul de valabilitate şi totuşi în Europa suntem atât de speriaţi că ni s-ar putea întâmpla ceva şi asta este ipocrizie mai mult decât orice altceva. Apa este, desigur, cea mai importantă materie primă pe care o avem astăzi în întreaga lume. Este o întrebare dacă ar trebui să privatizăm rezerva de apă a populaţiei şi sunt opinii diferite legate de acest subiect. Este prima pe care eu o consider extremă şi este reprezentată de ONG-uri care ne bombardează cu mesaje prin care declară apa … un drept public. Asta înseamnă că orice fiinţă umană ar trebui să aibă acest drept, să aibă acces la apă, şi asta e o soluţie extremă. O a doua variantă este aceea că apa este considerată produs ca oricare altul şi ca orice alt produs ar trebui să aibă o valoare de piaţă. Personal, eu cred că este mai bine să dăm unui produs o valoare pentru a ştii cu toţii că el are o valoare şi atunci să luăm măsuri specifice pentru acea parte a populaţiei care nu are acces la apă şi aici sunt mai multe posibilităţi”, a declarat fostul CEO al Nestle.

Compania Nestle a declanşat mai multe scandaluri în lume. În Pakistan, unde a secătuit izvoarele subterane pentru a vinde marca sa de apă îmbuteliată, “Pure Life”. O poveste similară a avut loc în Nigeria, unde preţul unei singure sticle de apă îmbuteliată depăşeşte venitul zilnic al unui cetăţean nigerian. Nestle deţine sau arendează 50 de izvoare din întreaga Americă. Totodată, Nestle controlează o treime din piata internă pentru apă îmbuteliată din SUA. Un exemplu al problemelor pe care Nestle le cauzează este Colorado, unde 80% dintre cetăţenii oraşului Aurora se opuneau prezenţei companiei. Pe parcursul următorului deceniu, aceasta ar urma să extragă 2,5 miliarde de litri de apă din Raul Arkansas pentru a o vinde mai apoi sub marca “Arrowhead Springs”. Mai mult, sticlele din plastic ne-biodegradabil sunt poluanţi majori şi rămân toxice timp de un mileniu. Potrivit Watch Corporate, Nestle face un profit de 35 de miliarde de euro în fiecare an din vânzările de apă îmbuteliată la nivel mondial.

Autor: Eduard Pascu

Sursa: Ziua News

Ce ne așteaptă și pe noi?!…

Peste 10 milioane de metri cubi de apă şi 4,5 milioane de metri cubi de steril toxic s-au scurs în râurile şi lacurile regiunii canadiene British Columbia, în urma unui accident produs pe data de 4 august, la mina de exploatare a cuprului şi aurului Mount Polley, prin ruperea barajului iazului de decantare.

Sterilul de la mina canadiană, care, conform publicaţiei Vancouver Observer, ar fi suficient pentru a umple 4.000 de bazine olimpice de înot, ameninţă în continuare oraşele Quesnel şi Likely, ducând la interzicerea consumului de apă şi declararea stării de urgenţă în districtul regional Cariboo. Conform publicaţiei Vancouver Observer, sterilul ar putea să conţină cianură (cianura de sodiu este folosită pentru extragerea aurului), acid sulfuric (folosit pentru a extrage cupru), precum şi mercur.

Potrivit Alburnus Maior, organizaţie fanion în lupta împotriva avizării exploatărilor cu cianuri în Munţii Apuseni, barajul minei Mount Polley este construit din arocamente, acelaşi tip de baraj fiind preconizat şi la Roşia Montană sau Certej, iar proiectantul iazului de decantare al minei Mount Polley este firma de consultanţă Knight Piésold, aceeaşi care a realizat studiile ce au condus la decizia de a nu impermeabiliza decantorul de pe Valea Cornei, situat la doar 2 km în amonte de Abrud.

Greenpeace atrage însă atenţia că în comparaţie cu proiectul de la Roşia Montană, care prevede construirea unui iaz de decantare pe o suprafaţă de 200 de hectare, iar barajul ar urma să aibă 185 metri înălţime, iazul de decantare unde a avut loc accidentul luni are o suprafaţă de aproximativ 170 de hectare.

Analiza superficială a condiţiilor de mediu sau a stabilităţii amplasamentelor iazurilor de decantare de către companiile miniere şi atitudinea complice a autorităţilor de mediu creează, în cele mai multe cazuri, premisele producerii unor astfel de catastrofe, mai atrage atenţia Alburnus Maior, reamintind că dezastrul ecologic din Canada nu este un caz izolat, ci doar cel mai recent dintr-o listă foarte lungă de tragedii cauzate de breşe în pereţii sau barajele iazurilor de decantare. Două dintre acestea s-au produs în România, la Certej, unde, în anul 1971, 89 de oameni au murit înghiţiţi de steril, şi în Baia Mare, în anul 2000.

Autorităţile canadiene analizează cauzele cedării barajului, un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului canadian declarând că doar în luna mai operatorului minier i-au fost date cinci avertismente pentru depăşirea nivelului permis al apelor uzate în iazul de decantare. Totodată, liderul populaţiei indigene (First Nations), Bev Sellers, a declarat că semnalele lor privind siguranţa iazului au fost continuu ignorate. 10 milioane de metri cubi de apă şi 4,5 milioane de metri cubi de steril s-au deversat în Polley Lake, potrivit ministrului responsabil cu energia şi mineritul din regiune. Locuitorii au fost avertizaţi să folosească doar apă îmbuteliată pentru gătit şi spălat până vor primi notificări asupra calităţii apei; autorităţile au trimis probe de apă la laboratoare pentru testare.

Potrivit Greenpeace, care citează informaţii oficiale publicate de presă, în ultimii ani, compania Imperial Metals Corp, proprietarul minei, a depozitat la locul exploatării cantităţi din ce în ce mai mari de substanţe toxice precum arsenic, mercur şi plumb. Compania a raportat către autorităţile canadiene materialele deversate în iazul de decantare anul trecut. În raport apar 326 de tone de nichel, peste 400 de tone de arsenic, 177 de tone de plumb şi 18.400 de tone de cupru şi alţi compuşi; toate acestea au fost depozitate în iazul respectiv în 2013, scrie Greenpeace. Din analiza imaginilor cu spărtura digului, adâncimea apei şi sedimentelor a fost în jur de 25-30 de metri, ceea ce înseamnă o capacitate de 50.000.000 de metri cubi – potrivit rapoartelor, în urma accidentului au fost deversate 14.500.000 de metri cubi de apă şi sedimente.

Cariboo este o zonă unde încă o companie, Taseko Mines Ltd, a propus deschiderea minei New Prosperity, o mină de aur şi cupru. Guvernul canadian a blocat de două ori deschiderea acestei mine din cauza problemelor de mediu. Compania a contestat decizia în instanţă. Reacţii în România

Post scriptum: Foarte important ! Catastrof a avut loc pe 4 august 2014,deci in urma cu o saptamana.Toata mas-media romaneasca-ziare,televziuni, radio-pastreaza o tacere suspecta despre nefericitul eveniment.Ia ghiciti de ce!?

Sursa: I0n Coja

Gazele de șist, situaţie explozivă în Vestul ţării. Analiza apei din Beba Veche arată că ar fi contaminată cu arsenic

Vestul Timisului sta pe un butoi cu pulbere din pricina firmelor de prospectiuni pentru gazele de sist, iar localnicii se pregatesc de revolta. Ultimele analize ale apei din zona arata o crestere alarmanta a nivelului de arsen, o adevarata otrava, spun specialistii, pentru ca in timp duce la dezvoltarea cancerului.

La Beba Veche, cea mai vestica asezare a Romaniei, oamenii s-au ingrozit cand au aflat vestea ca apa ce curge la robinetele lor, din reteaua publica, e toxica, scrie opiniatimisoarei.ro.

Cel care trage semnalul de alarma este primarul comunei Beba Veche, Ioan Bohancanu.  El sustine ca, in lipsa oricaror surse de poluare in vecinatate, panza de apa freatica ar fi fost influentata de aceste explorari.

“In urma unor analize efectuate la un laborator specializat din Arad am constatat ca continutul de arsen din apa potabila de la Beba Veche in ultimele 12 luni a crescut in limite foarte mari. Daca acest continut de arsen este acceptat pana la 10 unitati, el acum, in momentul de fata este crescut la 26 de unitati. Acest lucru nu se poate explica decat prin exploatarile care au loc la un km de comuna Beba Veche, peste granita cu Serbia. Aceste exploatari au loc de doi ani in Serbia si efectele nu au intarziat sa apara si la Beba Veche. Nu am facut nicio sesizare pana in momentul de fata, dar o voi face in scurt timp pentru ca eu consider ca viata locuitorilor din Beba Veche este afectata de aceasta apa cu continut ridicat de arsen“, a spus primarul Bohancanu.

In satul Cherestur de langa Beba Veche, oamenii au iesit marti in strada! Imbracati cu tricouri galbene pe care au imprimat un mesaj anti-fracturare, localnicii s-au adunat in centrul asezarii sa-si strige furia. Protestul lor a stat sub indemnul ‘Impreuna oprim otravirea Romaniei“.

“Noi nu suntem de acord sa faca asa ceva la noi. Si asa e praf, numai praf si necaz. Ne mai trebuie sa avem si otrava pe pamant?“, a spus indignata o localnica.

“E riscant, cumparam apa de la magazin“, a spus un altul.

Oamenii au scandat “Vrem agricultura, NU fractura!” si “Salvam Campia de Vest!”

• Hotarare anti-explorari

La Beba Veche, Consiliul Local a fost si mai drastic si a dat o hotarare de interzicere a„prospectiunii seismice, explorarii-dezvoltarii-exploatarii hidrocarburilor neconventionale prin metoda fracturarii hidraulice de mare volum pe teritoriul comunei administrativ al comunei Beba Veche: in rezervatia naturala ornitologica Beba Veche, pe domeniul privat al comunei Beba Veche sau fara acordul proprietarilor”.

Problema este ca o hotarare similara a fost data la Pungesti, fiind declarata ulterior ilegala, insa alesii din Timis au avut grija la intocmirea documentului,  sa nu generalizeze, ca sa nu pateasca la fel.

• Cat este de periculos arsenul?

Arsenul gasit in apa potabila poate cauza probleme de sanatate grave, iar  in timp dezvolta cancere.

Potrivit cercetarilor medicale, expunerea pe termen lung la arsen, chiar si la un nivel scazut, este asociata unui risc crescut de cancer la vezica, plamani si cancer de piele, cat si riscului de diabet de tip 2 si de afectiuni cardiovasculare, dupa cum se arata intr-un raport al Centrului National de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, organism subordonat Guvernului.

Presa din Statele Unite, tara in care industria de profil este cea mai dezvoltata, relateaza pe larg despre studiile care s-au facut pe apa din zonele unde se extrag gazele de sist si care arata ca in aceste zone arsenul apare in concentratii mari, desi nu s-a putut stabili cu exactitate cum determina fracturarea aparitia arsenului in apa.

• Gaze de sist in Serbia, nu si in Romania

In Serbia, mai precis in Voivodina, explorarea gazelor de sist se face deja de mai multi ani, fara sa fi existat o opozitie prea mare din partea societatii civile. Inca din vara anului trecut, la granita cu Romania si-au facut aparitia niste sonde gigantice, vizibile de pe teritoriul tarii noastre de la cativa kilometri departare.

In tot acest timp, autoritatile locale din Timis au negat orice posibilitate ca si la noi sa se faca prospectiuni de acest tip, sustinand ca tot ce se intampla in ograda noastra are de a face strict cu gazele naturale conventionale. Intre timp, aceeasi companie, care in Serbia cauta gaze de sist – neconventionale -, a trecut granita in Romania si s-a apucat de cautat gaze…conventionale.

• Vestul Timisului, un nou Pungesti?

Pana acum, de partea satenilor nu s-au asezat prea multe figuri publice. Unul dintre putinii care au luat atitudine este deputatul din partea Uniunii Bulgare din Banat, Niculae Mircovici.

„Ma opun categoric oricaror demersuri menite sa transforme judetul nostru intr-o zona poluata care sa satisfaca interesele de caștig ale unor oameni care nu au nici o legatura cu Banatul. Reglementarile legale in exploatarea petrolului si minelor nu cuprind dreptul de incalcare a proprietatii pentru explorarea sau exploatarea gazelor de sist. in acest context, regret decizia Tribunalului judetului Vaslui, care a admis aceasta posibilitate”, a declarat Mircovici.

Sursa: Financiarul.ro