Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al
Banatului din februarie 1962, IPS Nicolae Corneanu urma să împlinească
91 de ani în data de 21 noiembrie.
Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, a fost externat pe 16 septembrie de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, cu o stare de sănătate stabilă şi a revenit la reşedinţa sa mitropolitană.
Întâistătătorul Mitropoliei Banatului are 90 de ani şi a mai fost internat pe 29 iulie, în urma unor complicaţii apărute ca urmare a unei viroze acute respiratorii, fiind externat după zece zile, cu tratament prescris şi sub observaţia permanentă a medicilor.
Nicolae Corneanu s-a născut pe 21 noiembrie 1923 la Caransebeş şi a fost ales în scaunul de Întâistătător al Mitropoliei Banatului în 1962, ca arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Pe 4 martie 1990, ÎPS Nicolae Corneanu l-a hirotonit ca episcop-vicar al Timişoarei pe Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În primăvara anului 2012, ÎPS Nicolae a fost omagiat cu ocazia împlinirii a jumătate de veac de la întronizare, prilej cu care s-a amintit faptul că, înainte de întronizarea sa, Timişoara avea doar cinci lăcaşuri de cult, iar în 2012 avea 28, toate cele nou apărute fiind ctitoriile sale.
În 2012, mitropolitul Nicolae s-a retras din viaţa publică, invocând motive de sănătate (coxartroză extrem de dureroasă).
Aflat la cârma Mitropoliei Banatului, ÎPS Nicolae a fost militant pentru ecumenism. E de notorietate faptul că a devenit protagonistul unui scandal imens după ce s-a împărtărșit într-o biserică greco-catolică din Timișoara, în 2008.
Nicolae Corneanu a fost primul înalt ierarh român care a recunoscut faptul că a colaborat cu Securitatea. Nu a mai fost o surpriză pentru nimeni rezoluția CNSAS, dată în 2007, care susține că Nicolae Corneanu a fost colaborator al poliției politice comuniste și că a furnizat, între 1950 și 1988, informații despre „dușmanii poporului”, iar în schimb ar fi avansat în ierarhia bisericească.
Mitropolitul Banatului a fost, de asemenea, primul ierarh al României care l-a invitat oficial, la Timișoara, pe MS Regele Mihai I al României.

romaniatv.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.