Adevarata vorbire în limbi și botezul copiilor mici - Întemeierea Bisericii Ortodoxe

O scurtă prezentare a vorbirii în limbi și a botezului ortodox de  la Cincizecime. 

De ce Biserica Ortodoxă botează copii mici și, care este adevărata vorbire în limbi.

Mai multe detalii despre botezul Ortodox si botezul copiilor:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/03/botezul-ortodox-si-botezul-copiilor.html

Botezul ortodox si pomenirea copiilor avortati:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2011/07/despre-botezul-si-pomenirea-copiilor.html

Transcrierea inregistrarii:

Astăzi Biserica ortodoxă sărbătorește întemeierea ei pentru că la Cincizecime, când a coborât peste sfinții ucenici ai Mântuitorului, peste Sfinții Apostoli a avut loc și primul botez ortodox, acela despre care spune Sf. Apostol Pavel când îi îndeamnă pe credincioși să se boteze credincioșii cei de față împreună cu copiii lor spunând: ”a voastră este făgăduința și a copiilor voștri”. Iată, așa s-a întemeiat Biserica Ortodoxă. La Cincizecime s-au întâmplat două mari minuni: una este vorbirea în limbi și a doua este botezul și proorociile și semnele și minunile pe care Apostolii le făceau în numele lui Iisus Hristos. Cum a avut loc minunea vorbirii în limbi? Auzim astăzi, chiar multe secte neo-protetante vorbesc despre vorbirea în limbi, dar adevărata vorbire în limbi a fost cu totul și cu totul altceva de ceea ce se întâmplă astăzi, în protestantism.

Mântuitorul i-a trimis pe apostoli să propovăduiască la neamuri și a spus să-i boteze pe oameni în numele lui Iisus, adică cu botezul Sfintei Treimi „În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Acesta este botezul lui Iisus. Apostolii, ca să poată propovădui Evanghelia la neamuri trebuia să cunoască fiecare limbile poporului unde era trimis să propovăduiască. Ei vorbeau în limba lor ebraică, dar fiecare înțelegea în limba lui, pentru că nu puteai atunci să cunoști atâtea limbi ale lumii. În aceasta constă minunea, pentru că apostolii vorbeau în ebraică, iar în urechea celui care auzea sunetul se traducea în limba fiecăruia. Exact ca și cum astăzi noi vorbim în românește, dar turcul aude în turcește, maghiarul aude în maghiară, chinezul aude în chineză, dar noi vorbim în românește. La fel era și vorbirea în limbi. Iată ce spune Sf. Apostol Luca, cel care a scris Faptele Apostolilor : În momentul acela s-a iscat un vuiet mare și peste sfinții ucenici ai Mântuitorului au venit limbile de foc. Și iscându-se vuietul acela s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa.” Și erau uimiți, toți se minunau zicând : „Iată, nu sunt aceștia toți care vorbesc galileeni? Pentru că ei vorbeau în limba care o vorbeau galileenii. Și cum auzim noi fiecare în limba noastră? În care ne-am născut. Parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudee și în Capadocia, în Pont și în Asia, în Frigia, în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei, cea de lângă Cirene și romanii în treacăt, iudei și prozeliți, cretani și arabi îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele și minunile ale lui Dumnezeu. Și toți erau uimiți și nu se dumireau,  zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? Ei, iată chiar cei din acele timpuri, povesteau cum fiecare auzea în limba pe care o știa, ceea ce apostolii propovăduiau. Așa s-au pus bazele răspândirii creștinismului. Pentru că apostolii au mers în limba![lumea] întreagă și au vorbit în limba lor, pe care o știa, fiind oameni simpli, nu aveau atâta carte și să știe atâtea limbi. Fiecare a vorbit în limba pe care o  știa. Iar cei care au ascultat cuvântul lui Dumnezeu, l-au auzit fiecare în limba lui și l-au propovăduit mai departe. Această vorbire în limbi s-a terminat cu timpul. Pentru că apostolul Pavel spune că din moment ce propovăduirea creștinismului s-a răspândit la toate neamurile nu mai era nevoie de vorbirea în limbi. De aceea darul vorbirii în limbi s-a luat chiar din primul secol. Mă refer la adevărata vorbire în limbi, despre care povesteam mai înainte. În scrisoarea sa către Corinteni, în prima epistolă apostolul Pavel vorbește depre adevăratele și cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu care Le-a lăsat creștinismului, și anume dragostea. Spune că “dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul,  nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” Cât depre proorocii, se vor desființa, darul limbilor va înceta, știința se va sfârși. Iată, apostolul Pavel spune în Epistola I către Corinteni că și proorociile care se făceau atunci pentru că era nevoie ca omul să creadă, omul era idolatru, se închina la idoli, avea o credință păgână, și pentru ca el să creadă în minunile apostolilor și minunile lui Dumnezeu le-a dat darul proorociilor și al vorbirii în limbi. Și astfel s-a răspândit creștinismul. Dar apostolul Pavel spune că toate acestea pentru că după răspândirea creștinismului nu mai era nevoie de ele. Despre vorbirea în limbi apostolul Pavel mai spune: „așa și voi, dacă prin limbă nu veți da cuvânt lesne de înțeles cum se va cunoaște ce ați grăit veți fi niște oameni care vorbesc în vânt. Și așa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele nu este fără înțelesul ei. Deci dacă nu voi ști înțelesul cuvintelor voi fi barbar pentru cel care vorbește și cel care vorbește barbar pentru mine. Așa și voi, de vreme ce sunteți râvnitori după cele duhovnicești căutați să prisosiți în ele spre zidirea Bisericii.” Adică această vorbire în limbi Dumnezeu a dat-o spre zidirea Bisericii, ca omul să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu, iar dacă vorbim să nu înțeleagă nimeni, dar vorbim ca să vorbim, să vorbim și noi în alte limbi, cu siguranță nu este spre folosul și spre zidirea Bisericii.

Am să vă mai dau câteva, două exemple, despre acest mare dar al vorbirii în limbi pe care Dumnezeu l-a lăsat în Biserică în primele veacuri și care în cazuri de excepție mai lucrează și în timpurile noastre. Bineînțeles nu din dorința de a bolborosi sau de a scoate niște sunete prin care noi să dăm impresia că noi avem darul Duhului Sfânt, pentru că adevăratul darul Duhului Sfânt nu se află în această situație. Adevăratul dar al Duhului Sfânt se află acolo unde omul se folosește de darul Bisericii și de învățătura Bisericii, unde omul se zidește duhovnicește. Un exemplu este cel al părintelul Cleopa de la mănăstirea Sihăstria. S-a aflat într-un pelerinaj în Grecia, s-a dus pe la Sfântul Munte Athos, pe la Meteora, pe la mănăstirile din Grecia și a întâlnit un preot grec. Și stând de vorbă cu acel preot ei se înțelegeau între ei fără translator, părintele Cleopa vorbea în românește și preotul respectiv auzea în greacă. Preotul îi răspundea în grecește și părintele Cleopa auzea în românește. Părintele Cleopa nu știa greaca, dar nici grecul nu știa româna, dar totuși s-au înțeles între ei prin darul Duhului Sfânt. Acesta este un caz al vorbirii în limbi prin Duhul Sfânt în zilele noastre. Și vă mai dau un caz, al părintelui Porfirie din Grecia, un mare duhovnic al Greciei. A venit la el  o tânără profesoară franțuzoiacă, din Franța. Avea și ea un necaz și a mers să stea de vorbă cu  parintele Porfirie. Părintele Porfirie a primit-o, ea a venit cu un translator, pentru ca să se înțeleagă cu părintel Porfirie, dar efectiv translatorul a rămas ca un simplu spectator la discuția lor pentru că fata îl întreba în franceză și el îi răspundea în greacă. Fata îi vorbea în franceză și el auzea în greacă în urechea lui. Iar el îi răspundea în greacă și fata îl auzea în franceză. Iată două cazuri din zilele noastre ale  vorbirii în limbi care sunt pentru folosul și zidirea duhovnicească a credinciosului.

Cum am spus mai înainte așa ne învață și învățătura Bisericii prin teologii noștri și anume sunetul se transforma în urechea auditorului.

O altă minune care s-a săvârșit la Cincizecime, cum am spus mai înainte, era botezul creștinilor. Știm fiecare că în Vechiul Testament exista un legământ între poporul evreu și Dumnezeu, ca cel primul născut de parte bărbătească la vârsta de 8 zile să fie tăiat împrejur ca semn al făgăduinței între Dumnezeu și poporul evreu. Această făgăduință o făcea tânărul evreu la vârsta de opt zile, când nu era conștient, nu putea să vorbească, nici să înțeleagă anumite lucruri, dar o făcea prin chezășia pe care o puneau părinții lui conform acestui legământ de care spuneam mai înainte. Cei care au fost atunci la Cinzecime, cei care au ascultat  cuvântul Apostolului Petru s-au botezat. De ce ? pentru că Apostolul Petru le-a spus : “a voastră este făgăduința și a copiilor voștri.” Această făgăduință care în Vechiul Testament era tăierea împrejur în Noul Testament este Botezul lui Iisus. Botezul în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, pe care fiecare l-am primit când eram mici.  Apostolul Pavel spune că, în locul  făgăduinței Vechiului Testament, apare făgăduința Noului Testament care este botezul și odată cu botezul devenim membri ai Bisericii lui Hristos. De aceea Apostolul Petru le spune celor de față : căci vouă, tot în Faptele Apostolilor capitolul 2, versetul 39,” căci vouă vă este dată făgăduința și copiilor voștri și tuturor celor de pe departe, pe oricâți îi va chema Domnul Dumnezeul nostru la El”. Și cu alte mai multe vorbe mărturisea el și îndemna zicând : “mântuiți-vă de acest neam viclean”, adică se referea să se lepedede neamul idolatru și de idolatriile acelor timpuri, să primească botezul creștin, și să vină la Biserica lui Hristos care s-a întemeiat atunci la Cincizecime. Și spune mai departe:”mântuiți-vă de acest neam viclean, de cei ce au primit cuvântul,” deci cei ce au primit cuvântul Lui s-au botezat și în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Deci iată două mari și importante minuni care stau la întemeierea creștinismului. Noi le spunem minuni, pentru că pe atunci să se boteze trei mii de oameni, bărbați, femei, copii, care erau de față din toate neamurile adunate la Cincizecime, așa, ad-hoc, fără să-i cheme cineva anume, pentru că erau chemați de Duhul Sfânt. Pentru atunci ca trei mii de oameni dintr-un singur cuvânt al Apostolului Petru să primească botezul este o minune.

Cam acestea stau la baza întemeierii Bisericii noastre ortodoxe. Le găsim și în istoria Bisericii Universale, unde se vorbește despre întemeierea Bisericii și până în prezent vedem o continuitate a evenimentelor istorice din Biserică chiar dacă erau primele veacuri creștine, chiar dacă oamenii nu știau prea multe despre creștinism, Sfinții Apostoli l-au mărturisit mai departe, așa cum primise poruncă de la Mântuitorul după Cincezecime, după Pogorârea Duhului Sfânt. Și au înmulțit acest creștinism în întreaga lume. Și astăzi îl aflăm oriunde mergem, în orice țară există câte o biserică creștină.

Acest creștinism, iubiți credincioși, s-a răspândit la toate neamurile prin jertfelnicie, prin mucenicie, prin dragoste de Dumnezeu. Pentru că atât apostolii, cât și martirii mucenicilor, martirii mărturisitorii, propovăduitorii care au fost după aceea au avut dragoste de Dumnezeu și l-au mărturisit chiar cu prețul vieții. De multe ori li s-a pus în vedere să se lepede de Dumnezeu și vor trăi, și vor avea bunătățile lumii acesteia. Au refuzat. Și am să vă dau un exemplu care ar fi bine  să-l înțelegem, mai ales că trăim în aceste locuri aproape de cetatea asta istorică Sarmizegetusa: Traian, cel care a ocupat Dacia cu sabia a dat poruncă ca în împărăția lui creștinii să fie prigoniți și asupriți. Întâmplarea face, o altă minune a lui Dumnezeu, că fiica lui Traian a crezut în Hristos, și a devenit ortodoxă; și acest Traian a dat poruncă ca și fiica lui să fie omorâtă pentru că a trecut la creștinism. Dar înainte de a fi omorâtă, cu puțin timp, a murit singură în închisoare, din porunca tatălui său. Iată dar cât de crunt a fost păgânismul și cât de crunt au fost prigoniți cei care au mărturisit pe Hristos, cei care au răspândit creștinismul.

De aceea spun că la temelia mărturisirii lui Hristos, mai ales în acele timpuri, în primele secole creștine, a stat jertfelnicia, a stat dragostea lui Hristos până la jertfelnicie, căci mulți și-au dat viața pentru acest botez în numele al Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, în numele Sfintei Treimi, încât astăzi au devenit sfinți și-i avem și-i cinstim în calendarele Bisericii noastre.

Dumnezeu să le răsplătească jertfa, și pentru rugăciunile lor să ne mântuim și noi. Amin.

Botezul ortodox si botezul copiilor

-Botezul se face prin trei afundări (conform canoanelor Sfinţilor Apostoli)

-Botezul din Noul Testament înlocuieşte legământul (făgăduinţa) din Vechiul Testament care se făcea la opt zile.

-La Cinzecime, Sf. Ap. Petru îndeamnă pe cei prezenţi să-şi boteze copii

-Botezul lui Ioan nu este acelaşi cu botezul ortodox întemeiat de Iisus Hristos, cel în numele Sfintei Treimi, cu apă şi cu Duhul Sfânt

-Creştinii din primele veacuri administrau botezul şi copiilor

-Săvârşitorul botezului este Iisus Hristos, preotul este doar intermediarul

-Botezul şi credinţa sunt condiţii pentru mântuire, omul (copil sau adult) nu se poate mântui dacă nu este botezat. Girantul credinţei este naşul.

-botezul protestanţilor nu este valid.

După cum ne învaţă Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prima condiţie pusă fiecăruia dintre noi pentru a intra în Împărăţia Cerurilor este botezul creştin, adică botezul cu apă şi cu Duh Sfânt: ”De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Astfel, imediat după învierea sa, Mântuitorul instituie Taina Sfântului Botez, spunându-le ucenicilor Săi: “Datu-Mi-sa toată puterea în Cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh” (Matei 28,18-19), ceea ce Sfinţii Apostoli au amintit şi în canonul 49 al Sinodului Apostolic din anul 50 de la Ierusalim.

După Evanghelie, sfinţirea omului păcătos începe cu Taina Sfântului Botez. În lucrarea sfântă a acestei Taine primim chipul lui Iisus în sufletul nostru şi astfel ne împreunăm cu el, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel: ”Câţi în Hristos va-ţi botezat, în Hristos va-ţi îmbrăcat” (Gal. 3,27). Din clipa botezului devenim oameni noi, creştini, de atunci începem a creşte în Hristos. Pentru protestanţi, botezul nu este o sfântă Taină ci un simbol prin care individul îşi exprimă apartenenţa religioasă ceea ce contrazice condiţia pusă de însuşi Mântuitorul, că cine nu se naşte din apă şi din Duh nu se poate mântui (Ioan 3,5). Un simbol nu poate mâtui. Ei nu cred nici în iertarea păcatelor nici în botez. Dacă ar accepta adevărul, că botezul este necesar mântuirii şi iartă păcatele, ar trebui să recunoască existenţa divinităţii în Sfintele Taine ceea ce pentru ei este imposibil atât timp cât au renunţat la îndumnezeire şi primesc credinţa raţional, mărginit de intelectul uman limitat. În acest sens Sfântul Apostol Petru spune clar că, “botezul vă mântuieşte” (I Petru 3,21) deoarece se face spre “iertarea păcatelor” (Fap. 2,38; Col. 2,11-13). Dacă omul moare nebotezat, indiferent de vărstă, nu se poate mântui. Aşadar, nici copii, dacă nu primesc botezul, nu întră în Împărăţia Cerurilor.

Protestanţii au luat învăţătura din Sfânta Scriptură după literă, interpretând-o după criterii raţionale (lumeşti) şi personale, nicidecum în duh după criterii teologice. Unul dintre aceste argumente raţionale este credinţa copiilor. Condiţia mântuirii pusă de mântuitorul este a „crede si a se boteza” şi, după gândirea raţionalistă a crede nu este potrivit copiilor deoarece ei sunt mici si nu pot să creadă. Deci, această argumentare nu are fundament. Raţionamentul adus pentru justificarea ideologiei protestante contrazice îndemnul Apostolului Petru care, la cinzecime, a îndemnat pe cei prezenţi să îşi boteze şi copii. Explicaţia găsită de protestanţi este că omul la maturitate nu are de unde să ştie dacă a fost botezat. O altă justificare puerilă.

Dacă luăm ad litteram justificările protestante, pentru mântuire trebuie împlinite două condiţii: credinţa şi botezul. Ne întrebăm ce se întâmplă cu copii care mor nebotezaţi? Nu împlinesc nici una din condiţiile necesare. Copilul ortodox dacă moare nu are conştiinţa credinţei dar are măcar botezul în schimb ce, copilul nebotezat moare si fără botez, dar şi fără credinţă. Mărturia de credinţă a copilului este dată (substituită) de credinţa conştientă a naşilor astfel încât copilul care a primit botezul ortodox are ambele condiţii: o dată are botezul, dar are şi girantul credinţei în faţa lui Dumnezeu oferită prin naşii de botez. În concluzie, de ce se poate lipsi copilul mai uşor, de credinţă sau de botez? Copilul ortodox le are pe ambele şi botezul dar şi credinţa (dacă încă nu a sa proprie o are măcar pe cea garantată de naşi care până la maturitatea copilului sunt garanţi pentru sufletul său în faţa lui Dumnezeu)

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune despre un botez administrat doar adulţilor. Botezul este necesar copiilor fiind semnul văzut al naşterii a doua din apă şi din Duh. Spre deosebire de adulţi, copii nu au păcate personale făcute cu voia şi cu ştiinţa lor. Ei au doar păcatul stămoşesc. De aceea lor nu li se poate pretinde pocăinţă (spovedanie sau botezul lui Ioan), iar credinţa creştină la botezul lor, o mărturisesc părinţii şi naşii ceea ce nu încalcă Cuvântul Evangheliei. Exemple de mărturie (garanţi) impusă de oameni în faţa lui Dumnezeu găsim multe în Sfânta Scriptură: Femeia cananeancă se roagă pentru fiica ei şi e asculatată (Mt. 15,28), sutaşul pentru sluga sa şi e ascultat (Mt. 8,13), Iair pentru fiica lui şi e ascultat (Mt. 9,18,28), slujitorul regesc pentru fiul său şi e ascultat (In. 4,46-53) slăbănogul din Capernaum este vindecat pentru credinţa celor patru oameni care l-au coborât prin acoperiş (Mc. 2,5) etc.

Cei ce pot primi botezul sunt toţi oamenii nebotezaţi, indiferent de vârstă, atât cei majori cât şi pruncii, că şi ei sunt întinaţi de păcatul originar. În Sfânta Scriptură nu este condiţionată o vârstă la care să se practice botezul. Păcatul lui Adam a fost sămânţa care a rodit şi a transmis moartea duhovnicească la toţi oamenii (Rom. 5,12). Astfel proorocul David zice: “Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”(Ps. 50,6), iar prorocul Ieremia mărturiseşte: “Părinţii noştri au greşit şi nu mai sunt, dar noi purtăm fărădelegile lor”.

În Legea Veche, Dumnezeu a făcut legământ cu poporul lui Israel ca tot ce este de parte bărbătească, la a opta zi de la naştere să fie tăiat împrejur (Fac. cap. 15 şi 17). Sfântul Apostol Pavel le spune creştinilor din vremea apostolică despre botezul creştin care înlocuieşte legământul (făgăduinţa) din Vechiul Testament (Col. 2,8-14) ce se făcea la opt zile. Sfântul Apostol Petru, în ziua întemeierii Bisericii, când s-au botezat cam la 3000 de suflete, le spune primilor creştini: ”vouă vă este dată făgăduinţa (legământul-n.n.) şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fap. 2,39). Aici, la Cincizecime, cand ia fiinţă Biserica, Sf. Ap. Petru le spune celor prezenţi, când îi botează, că făgăduinţa (care în acel moment devine botezul) este a celor ce devin membrii fondatori ai Bisericii dar şi a copiilor acestora.

Deoarece nu au o clară noţiune despre mântuire, protestanţii nu iau în seamă condiţile puse de Mântuitorul Hristos (vezi Ioan 3,5; Marcu 16,16). Ei neagă botezul copiilor pe motiv că Iisus s-a botezat la vârsta de 30 de ani. Un motiv pueril şi nefondat teologic folosit doar pentru a-şi justifica ideologia. Într-adevăr Iisus s-a botezat la acea vârstă, dar cu botezul lui Ioan, adică botezul cu apă care nu mântuieşte pe nimeni (Fapt.19,1-5). Ioan îi îndemna pe oameni la căinţă ceea ce azi Biserica face prin Taina Spovedaniei. Însuşi Sfântul Ioan Botezătorul ne spune că botezul său este cel cu apă (un botez al căinţei păcatelor personale si nu al păcatelor strămoşeşti moştenite de omenire prin căderea lui Adam si a Evei), iar botezul lui Iisus este cel cu apă şi cu Duh Sfânt (Mt. 3,11). Ca argumentare a acestei inovaţii, ei spun că dacă moare, copilul nebotezat se poate mântui deoarece Mântuitorul zice: ”Lăsaţi copiii să vină la mine”. Aceasta nu e nicidecum o garanţie de mântuire a copiilor nebotezaţi, ci aici Mântuitorul ne îndeamnă să-i învăţăm, de mici, pe copii, Cuvântul Adevărului, să îi lăsăm să se îmbrace cu Hristos prin botez (Gal. 3,27). Mai degrabă i-ar lăsa pe copii să meargă la El, ceea ce nu se poate fără botezul creştin cel în numele Sfintei Treimi (Mt. 28,19) cu apă şi cu Duh (In. 3,5).

În Sfânta Scriptură se spune că botezul trebuie făcut prin afundare fără a se menţiona undeva numărul afundărilor. Conform învăţăturilor Sfinţilor Apostoli, botezul creştin se săvârşeşte prin afundarea de trei ori în apă a celui ce se botează: ”Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundături ale unei singure sfinţiri (a botezului) ci numai o afundare, acea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească… Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea Mea vă botezaţi, ci mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (canonul 50, Sin. Apostolic.), iar după cum e rânduit prin canonul 47 al aceluiaşi Sinod, botezul “nu e voie a se repeta”. Cufundarea nu poate fi înlocuită prin turnare, cum fac catolicii, sau prin stropire cum fac unele secte protestante. Însuşi cuvântul “Botez” ne arată aceasta (cuvântul “botez” vine din verbul grecesc a “afunda”). Singurele excepţii când botezul e voie să se facă prin turnare sau stropire sunt atunci când cineva nebotezat este grav bolnav sau pe moarte şi nu e apă suficientă. În asemenea cazuri excepţionale este admis să se facă şi azi botezul pentru ca nu cumva respectivul să moară nebotezat. Cei care săvârşesc botezul sunt episcopii şi preoţii canonic hirotoniţi, căci lor le-a încredinţat Mântuitorul administrarea Sfintelor Taine. În caz de nevoie poate boteza şi diaconul după exemplul diaconului Filip din Faptele Apostolilor şi chiar laicii (can. 44 şi 45 Sfântul Nichifor Mărturisitorul). Aceasta se permite datorită faptului că această Taină este o condiţie necesară mântuirii. Astfel spune Sfânta Scriptură: ”Cel ce va crede se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Mc. 16,16).

La afundarea de trei ori în apă a celui ce se botează, se rostesc cuvintele: ”Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, Amin şi al Fiului; Amin şi al Sfântului Duh, Amin; acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.Amin”. Romano-catolicii au schimbat primele cuvinte ale formulei de botez. Ei zic: ”Eu botez” în loc de “Se botează…” ceea ce ar însemna că săvârşitorul este om, iar nu Mântuitorul, pierzându-se astfel caracterul de Taină. În ce priveşte botezul săvârşit de protestanţi menţionăm că acesta nu e valid deoarece e în contradicţie cu ce spun Sfinţii Apostoli la Sinodul de la Ierusalim (despre care pastorii protestanţi evită să spună enoriaşilor lor). Tocmai de aceea, în molitfelnicele vechi gasim rânduiala de botez a celor ce nu s-au botezat corect. Protestanţii trebuiesc rebotezaţi din două motive: o dată pentru că botezul lor nu e valid şi a doua oară pentru că sunt căzuţi în erezie, credinţa lor mărturisită la botez nu e validă.

Sfinţii Părinţi de la Sinodul din Cartagina, anul 419 îi anatemizează pe cei ce opresc botezul copiilor (can 110). Nu pot fi botezaţi copii avortaţi şi cei ce au murit fără a li se fi administrat, încă din timpul vieţii, această Sfântă Taină. Unii dintre creştinii mai puţini cunoscători, fiind sfătuiţi de “babe” sau de alţi necunoscători pun uneori pe pomelnice la slujbele Bisericii copii avortaţi (ex. Ion- Ioana); nu este voie deoarece aceasta e erezie.

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se interzice botezul pruncilor. Când Avraam, în vârstă de 99 de ani a fost tăiat împrejur, tot atunci a fost tăiat împrejur şi fiul său în vârstă de 13 ani şi de atunci toţi pruncii de parte bărbătească ce împlineau opt zile. Sfântul Apostol Pavel a botezat pe Lidia şi toată casa ei (Fap. 16,15), pe temnicer şi toţi ai lui (Fap. 16,31-33), pe Stefana şi toată casa sa (I Cor. 1,16). Aceşti oameni când s-au botezat cu toată casa lor (adică cu toată familia) şi-au botezat şi copii.

Ţinând seamă de cele prezentate mai sus, Biserica a săvârşit botezul copiilor încă din primele veacuri a existenţei creştinismului. Nenumărate mărturii despre botezul pruncilor mai avem în scrierile istorice. Astfel, Sf. Irineu (+202 d.Hr.) spune: „Iisus a venit să mântuiască prin Sine pe toţi, adică pe cei ce renasc printr-Însul pentru Dumnezeu: pe prunci, pe copii, pe tineri şi pe bătrâni” (Contra erez. II. c. 22 n. 4), Origen (+254) spune că „Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a împărtăşii botezul pruncilor” (Cartea a V-a, la Rom. 9), Fericitul Augustin (+430): „botezul pruncilor l-a avut Biserica totdeauna, la păstrat totdeauna; ea l-a primit din credinţa înaintaşilor, ea îl păzeşte constant, până la sfârşit” (Cuv. 176 de verbis apostol. n. 2) etc. Tot în mărturiile istorice, în viaţa Sfântului Porfirie episcopul Gazei (sec IV), este menţionat ca s-au botezat dintre evreii din cetate mai multe persoane dintre care şi 14 copii.

Ieromonah Eftimie Mitra

Recomandare: Pentru mai multe detalii despre Taina Botezului, în special a botezului copiilor, aş recomanda catrea: „Călăuză în credinţa ortodoxă” de arhimandrit Cleopa Ilie, editata de Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamţ. A se vedea si „Manualul de sectologie” de pr. dr. P. Deheleanu, ed. Arad, 1948;

vedeti si:

http://www.doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/are-botezul-copiilor-temei-sfanta-scriptura

http://www.crestinortodox.ro/botez/botezul-copiilor-128091.html