marți, 5 martie 2024

Un ierarh hirotonit de patriarhul Kiril, despre slujbele făcute de clericii din Mitropolia Basarabiei (BOR). Aberațiile lui Mihai Silviu Chirilă.

PS Petru Pruteanu, ierarh al Bisericii Ruse lămurește o problemă importantă care azi se dezbate în Republica Moldova.

În urma unor diversiuni create de propaganda etnofilistă pro-rusă în republica Moldova, în detrimentul Mitropoliei Basarabiei (BOR), am decis să publicăm mărturia unui arhiereu vicar din cadrul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, care în prezent slujește în Portugalia. 
Mărturia episcopului Petru este redată mai jos:

Sunt departe de problemele bisericeşti din Republica Moldova şi în nici un fel nu vreau să mă amestec în treburile unei sau altei mitropolii, dar tot mai mulţi preoţi şi credincioşi (deja vreo 4 în ultimele luni) din Mitropolia Moldovei (în special din provincii, unde întunericul e mai mare), îmi scriu sau mă sună în legătură cu același subiect: sunt sau nu valabile botezurile săvârşite în Mitropolia Basarabiei (care ţine de Patriarhia Română)?

Respectând limita competențelor mele canonice, voi răspunde strict teologic şi diplomatic: VALIDITATEA BOTEZULUI SĂVÂRŞIT ÎN MITROPOLIA BASARABIEI NU ESTE CONTESTATĂ DE SINODUL BISERICII RUSE ŞI NICI DE PATRIARHUL CHIRIL, CARE ESTE ÎN COMUNIUNE EUHARISTICĂ CU PATRIARHUL DANIEL. Până ierarhii moldoveni nu vor prezenta o hotărâre oficială a Bisericii Ruse de a nu recunoaşte botezurile săvârşite în Mitropolia Basarabiei (iar o astfel de hotărâre eu cred că niciodată nu se va da), nu faceţi păcatul de a repeta un botez perfect valabil! Să-l repete cei care vin cu astfel de directive şi toate anatemele să cadă pe capul lor...

 P.S. Patriarhia Rusă recunoaşte botezurile şi toate celelalte taine, inclusiv hirotoniile, săvârşite de Patriarhia Ecumenică şi cea a Alexandriei, chiar dacă a rupt comuniunea cu ele! Comuniunea dintre Patriarhia Moscovei şi cea de la Bucureşti nu este ruptă şi chiar dacă s-ar rupe, evident din motive politice, asta nu ar invalida Tainele şi mai ales botezul!

 ... Dar cu totul alta este situaţia Mitropoliei Basarabiei, ierarhii cărora slujesc liber cu toţi, în afară de ruşi, deşi au fost şi cazuri de coslujire cu ruşii.

 (Text preluat de la: PS Petru Pruteanu - postat pe canal personal de Telegram la 5 martie 2024)


 Nota redacției:

Ierarhii Mitropoliei "Chișinăului și a Moldovei", care aparțin canonic de Patriarhia Moscovei, în moment de disperare au apelat la un schismatic din România care să le dea învățături religioase credincioșilor din Moldova.

Astfel, propaganda anti BOR din Republica Moldova este susținută și de unele grupări de nepomenitori din România, reprezentați de Mihai Silviu Chirilă. Acesta, în România este un răzvrătit luat în seamă doar de membrii grupării sale, iar în Moldova este prezentat de către propagandiștii rusofili ca fiind un mare teolog.

În imagine este Mihai Silviu Chirilă încercând să-i convingă pe românii de peste Prut să susțină propaganda de rusofonizare
Despre aberațiile lui Chirilă vedeți aici:

2 comentarii:

  1. Mihai Silviu Chirilă... Ha, Ha, Ha....
    Acum se află între ai lui, vorbesc rusește.
    Să o ia pe Șoșoaca lui, pe Longhin și pe Vladimir sa pupe piciorul lui Putin.
    Asta este linia reală a celor care chipurile... zic ei... s-ar fi îngrădit de erezie...
    De râsul curcilor. Un abject rusofil trădător de neam. Nimic mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Români am fost și români rămânem și putinisti sa adere la Siberia antihristi comuniști putinisti

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.