miercuri, 28 martie 2018

Volohii din Ucraina şi „blestemul” noroaielor. Romanii de niciunde au rămas ai nimănui?

Reportaj foto:
Volohii trăiesc prin noroaie. Până când?
Unde sunt fondurile alocate pentru ei?

    Cine merge în satul Poroşkovo, raionul Perecin, în latura unde trăiesc volohii (vorbitori de limbă română), are ocazia să găsească noroaie şi bălţi pe toate srăduţele. În schimb, pe străzile unde locuiesc ucrainieni găsim un drum asfaltat (cel principal) şi restul drumurilor pietruite astfel încât, orice ploi ar fi, nu se fac noroaie. În campania electorală li s-au promis pietruirea drumurilor şi iluminatul stradal. Dar după alegeri toată lumea a uitat de promisiuni. 

    Singurul drum, din cartierul volohilor, care nu are noroaie, este cel ce duce de la drumul asfaltat spre casa de adunare baptistă nou construită. Acest drum este pietruit şi aranjat astfel încât poţi merge cu o maşină foarte joasă fără ca aceasta să se murdărească... Este si acesta un mod de a-i ajuta pe volohi, cel puţin în opinia unora.

    Un drum pietruit care traversează comunitatea volohă există de mai mulţi ani, dar piatra nu este suficientă, motiv pentru care noroiul iese deasupra când plouă, dar mai ales primăvara când se topesc zăpezile. „Ăsta este cel mai vechi drum de la noi din tabără”, ne spune domnul Vasilie Simociko, un voloh care ne-a arătat cu mâna spre drum. Acela părea a fi un drum principal care traversează „tabăra” volohilor.
 
    Primarul din Poroşkovo le-a promis volohilor în campania electorală că le va pietrui drumurile. Această promisiune a adus multe voturi actualului primar Kasineţi Iuri (foto), din partea volohilor. După ce a fost ales, domnul Iuri a uitat de promisiuni, iar drumurile volohilor au rămas pline de noroi. Mihai Kanaloş, un român din Poroşkpvo spune: „A promis că om avea şi lumină pe drumuri, dar numa atâta or fost aprinse becurile pâna s-or făcut alegerile”.

    După ce a fost votat, primarul Iuri Kasineţi a uitat şi de iluminatul public, dar şi de drumurile pline de noroi din cartierul numit „Tabăra volohilor”. În schimb, drumurile unde locuiesc ucrainieni sunt iluminate şi pietruite, chiar dacă mai au şi gropi. Dacă pe drumurile din cartierul volohilor sunt necesare cismele, în cea mai mare parte a anului, pe străzile unde locuiesc ucrainieni situaţia este cu mult mai bună (a se vedea imaginile de mai jos). Domnul primar susţine că toate acestea se datorează lipsei de fonduri.

    Oare ce s-a făcut cu banii publici? Volohii nu au dreptul să beneficieze de aceste fonduri? Primarul din Poroşkovo nu a pus niciodată în discuţie, în şedinţele consiliului local, această problemă. Singura dată când a discutat despre drumuri şi iluminatul public, în zona locuită de volohi, a fost doar înainte de alegerile electorale.
 
    Volohii care merg duminica la adunare primesc ajutoare în haine şi alimente, iar cei care se botează, în cultul baptist, se pot bucura de câte o sobă sau maşină de spălat. În ce priveşte drumurile publice ale volohilor, pastorul Ioan Pătraş, autodenumit „Jon(foto), spune că a folosit o parte din ajutoarele destinate volohilor pentru a le face drumuri: „În felul acesta mamele au mai puţin de spălat, pentru că copiii nu se mai murdăresc în noroiul din drum”.Volohii spun că pe alocuri, pastorul din comunitate a mai lasat câte o maşină de piatră pe drumul vechi pietruit, îndeosebi prin faţa caselor unor enoriaşi fideli cultului baptist.

    Orice vizitator al comunităţii, observă că singurul drum pietruit, fără noroaie, ce se dă impresia a fi făcut pentru volohi, este cel care vine din centrul satului, de la drumul asfaltat, până la casa de adunare protestantă nou construită. Atâta doar că acesta nu trece printre casele de volohi, ci doar pe la o margine a „taberei”, unde sunt doar câteva case locuite de români.

    În ce priveşte banii trimişi din România pentru ajutorarea volohilor, nu ne putem pronunţa. Suntem informaţi că aceşti bani sunt gestionaţi de pastorul Ioan Pătraş, care nu are nici o obligaţie să ne spună cum îşi administrează fondurile.

    Cert este că în Poroşkovo, drumurile pietruite şi fără noroaie sunt cele care trec printre casele de ucrainieni şi cel care duce la noua casă de adunare baptistă – pe la marginea comunităţii de volohi. În rest, volohii se „bucură” de noroaie aşteptând vara să poată circula cât de cât pe drumurile lor. Ce mai contează asta pentru „sefii” locali..., doar şi aşa volohii s-au obişnuit să circule în cisme de cauciuc şi cu căruţele. Ce le mai trebuie lor drumuri pietruite!... Nu?

    Despre comunitatea volohilor din Transcarpatia (Ucraina), redacţia ASTRADROM a mai scris. Detalii se pot vedea aici:
  http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/04/video-si-foto-volohii-romani-din.html

Marioara Nicoraş
Marius Pop

Detalii  în  imaginile  de  mai  jos :

1. Strazile volohilor:





2 Strazile ucrainenilor:




3 Curtea interioara si drumul spre casa de adunare:






15 comentarii:

  1. De acel primar nu ma mira, dar pastorul...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihaela Gavra (Cluj-Napoca)31 martie 2018 la 09:35

    Asa e cu romanasii nostri din diaspora. Toti se gandesc cum sa profite de ei sau cum sa-i exploateze.
    Acel primar profita ca ii foloseste la munca, iar pastorul profita ca obtine fonduri pentru ei. Oare cate din aceste fonduri sunt folosite pentru ei si cate iau alte directii?...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Primarul îi exploatează când vin alegerile electorale. E clar şi limpede.

      Ștergere
  3. Nu-i lucru nou că anumite minorități sunt ținute de autoritățile locale sub control prin sărăcie și promisiuni deșarte, insa de la a-l tine responsabil pe primar la a da vina pe pastor pentru lipsa drumurilor pietruite e... inepție, dacă-mi permiteti.
    Se vede că articolul are o agendă în spate, și asta nu-i despre starea drumurilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ Anonimule
      Oricine merge acolo vede diferenta dintre drumurile ucrainene si drumul care duce la adunerea sectarilor din acea comunitate.
      Sunt ivestitii enorme pentru volohi, dar asa cum pentru ucrainieni sau pentru sectari se pot face, de ce nu s-ar putea pentru intreaga comunitate voloha?
      Cine vorbeste ineptii? Tu sau noi?
      Mai gandeste-te.

      Marioara Nicoras

      Ștergere
    2. Georgeta Laurean1 aprilie 2018 la 19:13

      Doamna Marioara,
      Nu va necajiti. Din felul in care pune problema se pare ca "Anonimul" de mai sus face parte din aceeasi secta cu pastorul. Altfel nu inteleg de ce il apara vazandu-se clar situatia.
      Foarte bine ca ati publicat acest fotoreportaj. E bine sa stim si noi (in Romania) unde trimitem bani si ajutoare, si mai ales ce se fac cu acestea.
      Nu cred ca e corect ca ajutoarele trimise din Romania sa fie folosite in scop prozelitist si in interese personale. A face drum doar pentru el, arata ca interesul este adunarea baptista, nu comunitatea de romani de acolo.
      Eu asa inteleg, poate ca "Anonimul" are interes sa vada altfel. Banuim noi de ce...

      Ștergere
  4. Primarul si pastorul sunt prieteni foarte buni, se susţin reciproc in tot ce fac. Rezultatele se văd si în alte privinţe, nu doar în cazul drumurilor. N-ar fi fost rău dacă ati fi mentionat si acest aspect.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simion Zaharia (Sighet)4 aprilie 2018 la 17:55

      In Ucraina coruptia e mai mare decât în România. Bănuiesc că primarul a acceptat cu uşurinţă ofertele pastorului. Aşa se face şi în România, iar în Ucraina de ce nu ar merge acelaşi sistem!?
      Din banii primiţi de la protestanţii americani, se înfruptă şi primarul şi secretarul, şi care apucă.
      Nu vă daţi seama ce mânărie se face acolo...

      Ștergere
  5. Ioana din Austria4 aprilie 2018 la 15:37

    Se pare ca pastorul traieste bine din misiunea sa pe care si-a ales-o intre volohi. As dori sa am si eu salariul sau, macar pe jumatate. As fi asigurata pe toata viata. La fel si acel primar libidinos care joaca pe aceeasi carte cu pastorul.
    Doua meserii profitabile, se pare...

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce e treaba voastra cum administreaza pastorii fondurile. Ce va doare pe voi ca volohii nu au drumuri pietruite. I-a tinut pastorul de mana sa nu isi faca drumuri? Mai vedeti-va de treaba voastra. Ce faceti voi nu e placut Domnului Isus. Sunteti niste nemernici. Sa va fie rusine ca va bagati unde nu va fierbe oala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru "o crestina":
      Noi, ca organ de presă, avem dreptul să informăm cititorii cu tot ce este informaţie. Nu ne puteţi dumneavoastră interzice ce să publicam şi ce să nu publicăm. Faptul ca aveti unele nemulţumiri, va priveşte.
      Cititorii au dreptul să cunoască şi aspecte nevăzute despre comunitatea volohilor. V-am publicat comentariul pentru că prin aceasta v-aţi exprimat o opinie. Criticile pe care le aduceţi la adresa redacţiei noastre nu sunt fondate şi le respingem ca atare.

      . Marius Pop - responsabil redacţie

      Ștergere
    2. Oare "crestina" revoltata din ce secta face parte? Nu cumva este una dintre cele care beneficiaya de drumul spre casa de adunare?

      Ștergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.