Starețul Efrem Filotheitul:
Dragii
mei fii,
Suntem ortodocşi şi în esenţă nu cunoaştem toată
înălţimea, adâncimea şi lărgimea Ortodoxiei. Va trebui s-o vedem în toată
sfinţenia ei.
Ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărul, dogma
dreaptă despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ne-a predanisit-o
însuşi Dumnezeu cel întrupat prin minunata Lui învăţătură, prin viaţa Lui
Sfântă, prin jertfa Lui izbăvitoare, aşa cum au formulat-o mai apoi cugetul si
inima iluminată a Apostolului Pavel, aşa cum a trăit-o ucenicul dragostei şi
ceilalţi Evanghelişti şi Apostoli prin lumina cerească a Sfântului Duh, aşa cum
ne-au predat-o şi nouă Sfinţii Părinţi ai Alexandriei, ai Constantinopolului,
ai Capadociei, ai Siriei, ai Palestinei şi mai târziu ai Sfântului Munte. Toţi
aceştia, de la Sfântul Policarp, ucenicul Apostolilor, până la Sfântul Nicodim
Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XlX-lea, prin
înţelepciunea şi sfinţenia lor, prin jertfele şi nevoinţele lor, ne-au predat
moştenirea dreptei credinţe şi trăiri, comoara tradiţiei ortodoxe.
Ortodoxia este acea sinteză de dogmă şi morală,
de teorie şi practică. Ortodoxia
este ceea ce au formulat Sinoadele Ecumenice, acele adunări binecuvântate ale
Bisericii de pretutindeni a lui Hristos. Atunci Părinţii Purtători de
Dumnezeu „cei înzestraţi cu ştiinţa sufletului şi adumbriţi cu Duhul
dumnezeiesc” au hotărât asupra problemelor mari, care-l preocupă pe omul duhovnicesc,
şi au aşezat temeliile vieţii duhovniceşti, care sunt adevărata cultură
duhovnicească.
Ortodoxia a fost pecetluită de mucenicii tuturor
vremurilor, de toată ceata sfântă a milioane de eroi şi mărturisitori, bărbaţi,
femei şi copii, prin sângele lor. De la amfiteatrele Romei şi până la lagărele din
Rusia, au dovedit că creştinismul nu este o simplă teorie, ci adevăr şi viaţă.
Eroismul cel mai frumos, biruinţa în fata violenței crude şi a puterilor
materiale, stăpânirea şi împărăţia duhului.
A venit apoi să slăvească Ortodoxia imnografia
cea iluminată şi plină de poezie, care combină firescul cu suprafirescul, cele
lumeşti cu cele cereşti, individualismul cu socialul, familiaritatea cu adâncul
respect, profanul cu misterul.
În biserică la fiecare Liturghie, într-o atmosferă
de înviere şi sfinţenie, se săvârşeşte Jertfa Dumnezeului-om, la care participă
toţi credincioşii. Acolo, de asemenea, sunt preamărite şi lăudate izbânzile
giganţilor credinţei, având în frunte pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Acolo se deşteaptă dogma, nu doar ca adevăr, ci şi ca răspuns la cererile
omului.
O altă însuşire a Ortodoxiei a fost mereu eroismul
muceniciei, care nu s-a oprit doar la jertfa sângelui. Fiii Ortodoxiei au
arătat mereu tărie şi vitejie în faţa oricărui fel de samavolnicie, fie că
provenea de la Iulian Apostatul, fie de la arieni şi monofiziţi, fie de la
iconomahi şi monahi catolici. Această ceată de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu îi
cuprinde doar pe Antonie cel Mare, pe Vasile cel Mare, pe Sfântul Ioan Gură de
Aur, ci şi pe Sfântul Teodor Studitul, egumenul mănăstirii Studiţilor, împreună
cu toţi monahii lui, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, marele erou, pe Sfântul
Marcu Evghenicul şi o mulţime de mărturisitori şi apărători ai credinţei
noastre.
Ortodoxia a umblat mereu pe calea împărătească a
Evangheliei. A păstrat nefalsificat şi autentic duhul creştinismului împotriva
misticismului întunecat al ereziilor răsăritene, al catolicilor şi al
raţionalismului subiectiv al protestanţilor. A păstrat mereu măsura şi
armonia. N-a avut nimic greşit, fiindcă Părinţii erau luminaţi
de Dumnezeu, erau călăuziţi de Sfântul Duh.
Ortodoxia
nu l-a nesocotit pe om, nici înţelepciunea, nici natura, nici arta. N-a fost
inumană. Pe toate le-a sfinţit şi a făurit cultură.
Ortodoxia
este marşul omului integru spre Creatorul lui, spre îndumnezeire. ÎI conduce pe
om la dezvoltarea deplină întru Hristos şi pentru Hristos. Ortodoxia nu este
doar teologie, ci totodată este şi psihologie adevărată, umanism autentic şi
sociologie. Este un diamant poliedru, care pe toate feţele prezintă noi
reflecţii ale adevărului.
Să cunoaştem, aşadar, Ortodoxia noastră. Nu în
mod teoretic. S-o simţim şi s-o trăim în toată profunzimea şi lărgimea ei.
Doar aşa vom putea s-o proiectăm şi s-o valorificăm.
Ortodoxia nu este muzeu şi trecut, ci viaţă,
creaţie şi strălucire. Este marea idee a neamului nostru, este nădejdea
preţioasă a mântuirii noastre, este mândria noastră întru Hristos. S-o
propovăduim cu eroism şi vitejie, ca fii autentici ai marilor noştri eroi.
Preafrumoasă Ortodoxie, mireasă împodobită cu
sânge a lui Hristos, fie ca nicicând să nu ne lepădăm de tine noi, nevrednicii,
ci, dacă împrejurările şi vremurile o vor cere, învredniceşte-ne să vărsăm
pentru tine şi ultima picătură de sânge. Amin.
(Fragmente
din cartea „Meşteşugul mântuirii”,
voi. I, editura Sfintei Mănăstiri Filotheu, 2004)
[1] Această omilie a fost rostită în anul
1984 în America, de către părintele Efrem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.