Credinţa
în Unirea cu Basarabia,
întărită de părintele Mihai Valică din Vatra Dornei
Imagine din catedrala ortodoxa din Vatra Dornei |
„Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei care, prin acţiunile lor hotărâte, fac din revenirea Basarbiei în fruntariile fireşti ale României sensul existenţei lor pământeşti! Să le fim aproape şi noi, în fapte, cuget şi-n simţiri!”, a fost îndemnul către cei care poartă Steagul Unirii, începând din ziua de 17 martie 2018, de la Vatra Dornei la Iaşi şi mai departe la Chişinău.
„Românii şi
secuii din inima munţilor Rodnei nu vor uita niciodată că la 1 Decembrie 1918,
Proclamaţia de unire a Transilvaniei cu Regatului României a fost citită de
bistriţeanul Iuliu Hossu. Urmaşii lor de astăzi, mai hotărâţi şi îndârjiţi,
coordonaţi de profesorul Florin Ioan Bojor, au lăsat deoparte gesturile, pe
care nu le mai consideră decât o infinită lamentare, şi strigă din răsputeri că
doresc ca Basarabia să revină acasă.
Pentru a nu
se mai încerca falsificarea istorie, 12 bistriţeni vrednici din comuna
Parva au imortalizat dorinţa, îndrăzneala şi determinarea lor pentru Unire
printr-o Declaraţie scrisă.
Puteţi face
dovada acestor virtuţi alăturându-vă ştafetei care poartă Steagul Unirii,
începând din ziua de 17 martie 2018, de la Vatra Dornei, iar marţi, 20 martie,
la statuia lui Ştefan cel Mare din capitala culturală a Moldovei.
Ne bucurăm
că un om minunat, părintele Mihai Valică, nu a rămas impasibil la dorinţa
Biroului Executiv al Filialei Suceava ,,Plăieşii” a Asociaţiei Naţionale Cultul
Eroilor „Regina Maria” de a înfiinţa o subfilială la Vatra Dornei şi a acceptat
să contribuie la cristalizarea acestei organizaţii patriotice şi în Ţara
Dornelor”, ne-a spus col. (r) Constantin Crăciun, secretar executiv al Filialei
Judeţene Suceava a Asociaţiei Naţionale Cultul
Eroilor „Regina Maria”.
Bistriţeanul
Ionuţ Gabriel Pop a preluat Ştafeta Steagului Unirii de la Catadrala „Sfânta
Treime” din Vatra Dornei spre a o duce la Gura Humorului.Ionuţ Gabriel Pop a
fost un exemplu de curaj şi patriotism, Ştafeta Steagului Unirii ajungând
sâmbătă, pe o vreme nu tocmai prielnică mersului pe jos, în Câmpulung
Moldovenesc. Aşa cum am aflat de la prof. Florin I. Bojor,vremea a fost
nepotrivită mersului pe jos pe marginea drumului, din cauza ninsorii viscolite,
iar vizibilitatea redusă punea în pericol şi siguranţa lui Ionuţ Gabriel Pop. La Câmpulung,
Steagul Unirii a fost predat patrioţilor de la CFR pentru a-l duce la Suceava,
astfel încât, pe 20 martie, acesta să fluture la statuia lui Ştefan cel Marede
la Iaşi.
Este lăudabil orice gest de unire a tuturor românilor împotriva perfidei și intensei acțiuni de dezbinare pe care o duc împotriva lor slugile evreimii și ocultei mondiale, numai că au ales-o pe ,,regina Maria” ca simbol, care a fost de fapt o curvă notorie, mama unui rege hoț și criminal, evreu de fapt (Carol al II-lea). Păcat, mare păcat!
RăspundețiȘtergereAstfel de preoti avem nevoie in Romania. Felicitari parintelui Valica.
RăspundețiȘtergere