luni, 3 aprilie 2017

Atitudine de "mărturisitor" sau gest disperat?



O scurtă lămurire la reacţia jignitoare şi acuzele mincinoase
aduse asociaţiei noastre de către fostul preot Ciprian Staicu 

    Deoarece fostul preot Ciprian Staicu ne-a calomniat, în articolul "Preotie, nu minciună", pe blogul său (articol şi comentarii), pentru că am folosit expresia “fostul preot”, ne vedem nevoiţi să facem câteva precizări:
  - Nu avem nimic personal cu dânsul, l-am susţinut şi îl vom susţine atâta timp cât va avea o poziţie echilibrată.

  - Am mai spus şi o vom repeata. Atâta timp cât susţine că în BOR “oficială” Sfintele Taine nu sunt valide, considerăm că acuzele de schismă, care i s-au adus, sunt justificate. 

  - Atâta timp cât consideră că după sinaxa din Grecia, primirea în “biserică” se face prin mirungere, actul caterisirii sale este valid. 

  - Faptul că şi-a rebotezat fetiţa o recunoaşte chiar el, dar într-o altă variantă. Detalii la articolul de pe blogul său, dar şi la rubrica de comentarii unde a adus justificări “teologice”.

  - Am spus si o repetăm. Dacă Ciprian Staicu se va dezice de afirmaţiile extremiste cu tendinţă schismatică, îl vom numi iarăşi “părinte”. Aceasta depinde de el.

  - Preşedinta asociaţiei noastre a scris mai multe comentarii, din care (până la momentul publicării prezentei precizări), a postat doar unul. În unul dintre comentarii, preşedinta asociaţiei, Anca Avram, i-a propus lui Ciprian Staicu să discute personal cu colegul nostru Cristian Marc, dar nu a primit nici un răspuns. Comentariile mai multor membrii şi colaboratori ai asociaţiei noastre nu au fost postate deşi au fost scrise decent şi politicos. 

   Reacţia fostului preot Ciprian Staicu e înţeleasă. A recunoscut că şi-a rebotezat fetiţa după "Sinodul" din Creta, dar spune că nu are nici o legătură cu momentul opririi pomenirii. Despre recunoaşterea validităţii Sfintelor Taine în BOR (la pomenitori sau la "preoţii oficiali") a evitat să dea răspuns. La fel, nu a amintit nimic nici despre afirmaţia făcută pe blogul personal "Prietenii Sfântului Efrem", despre reprimirea prin mirungere a celor care nu au oprit pomenirea înainte de sinaxa de mâine din Grecia. În schimb a aruncat cu denigrări şi expresii calomnioase asupra preşedintei asociaţiei noastre şi a întregii asociaţii. Asupra acestor aspecte, vom reveni.

 (Marius Pop, responsabil redactie)

14 comentarii:

  1. Am pus si eu un comentariu la articolul fostului preot Ciprian Staicu, intitulat "Preotie, nu minciuna", dar nu l-a publicat.

    In acel acomentariu i-am solicitat să publice dosarul integral de caterisire să vedem şi noi motivele reale ale caterisirii sale. Aşa cum înainte de caterisire a prezentat toate documentele primite si trimise (de) la ierarhul sau, tot aşa ar putea publica şi dosarul caterisirii. Astfel vom vedea dacă adevăratul motiv este cel de credinţă, sau ar fi cu totul altul...

    RăspundețiȘtergere
  2. Oameni buni (daca sunteti) sa mai opriti pana dupa Sfintele Pasti asemenea articole care dau stari negative cititorilor. Aici nu e judecatorie, nu-i asa? De ce va poticniti de incercarile altora de a face un lucru bun? Chiar si daca gresesc, inca au vreme sa se pocaiasca si sa indrepte greseala si sa invete si altii de la ei. Cainele moare de drum lung, nu-i asa?
    Pana una-alta se poate vedea cine si cum se implica, nu doar din spatele blestematelor de calculatoare cainite, ci si din sacrificiile pe care le face in public, fiind niste tinte clare in fata blestematilor din neamul celor ce l-au rastignit pe Domnul.
    Mai faceti o rugaciune si pentru aproapele, chiar daca in ochii vostrii pare inferior.
    (Nu fac referire in acest comentariu doar la o persoana sau la un grup de persoane sau la unii "etichetati")
    Doamne ajuta-ne si ne lumineaza!

    Alexandruandrei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem de acord cu ce spui, Alexandru.
      Nici noua nu ne place situatia, dar sunt lucruri care trebuiesc semnalate pentru a nu lua amploare. Vom incerca sa tinem seama si de propunerea ta.
      Marius Pop - responsabil redactie

      Ștergere
    2. Multumesc ca ati acordat atentie, Doamne ajuta!

      Ștergere
  3. Câtă tristeţe degajă tot acest circ al gâlcevilor, cu sau fără fundament! Îndrăznesc şi eu să vă scriu despre modul în care vă citesc ultimele articole: De multe ori, o exprimare politicoasă dar rece poate răni sau provoca mai tare decât un cuvânt rostit cu nebăgare de seamă. De unde stau eu, articolele dvs mi se par nedrepte faţă de cei ce se împotrivesc ecumenismului şi care au ales calea întreruperii pomenirii ierarhului. Şi faţă de părintele Ciprian dar mai ales faţă de părintele Sava; şi mi se pare că lipsa dragostei vă împiedică să vedeţi şi să înţelegeţi exact intenţiile lor. Admit că se poate să greşesc eu, iar dumneavoastră să aveţi dreptate în tonul pe care îl folosiţi şi mai ales în ceea ce spuneţi. Mie personal însă mi se pare o insultă deosebit de gravă pe care o adresaţi părintelui Ciprian, când recunoaşteţi pseudo-caterisirea pronunţată în mod vădit necanonic şi limpede nedrept de către preafinţitul părinte episcop Andrei. Fraţilor, dacă ajungem să închidem ochii la asemenea nedreptăţi, cu ce discernământ vom judeca altele cu mult mai subţiri! Vă îndemn smerit să revizionaţi înregistrările părintelui Sava, care nu inventează nicio teorie a tainelor invalide. Mi se pare consecvent acest drag părinte Sava când spune că a te împărtăşi din potirul unui preot cu cuget eretic te aşează în comuniune cu credinţa acestuia şi a episcopului său. Dacă sunt în comuniune cu erezia, atunci ce har vine peste mine? Dacă nu suportăm un fir de praf în ochiul trupesc, cum se face că suntem răbdători cu erezia, şi nu cu oricare, ci cu cea descrisă de sfinţii veacului noastru ca fiind cea mai vicleană şi mai periculoasă din toate câte au existat. Nu starea de har a bisericii sau a preoţilor trebuie judecată, ci credinţa celor cu care suntem în comuniune. Pentru aceasta avem binecuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur, credinţa este ceea ce putem judeca la oricine. Vă încurajez, eu fiind un nimeni vai de steaua mea de păcătos, să priviţi cu dragoste şi îngăduinţă la toţi cei care au întrerupt pomenirea, respectând canonul care arată că trebuie cinstiţi ca apărători ai credinţei. Cu cât mai mare lucru este această cinste acordată de sfinţii părinţi prin canonul cunoscut decât neajunsurile pentru care îl mustraţi dvs pe părintele Ciprian! Dacă voi da, cu smerenie, cinstea cerută de canon părintelui nepomenitor cum voi mai putea apoi imputa drept calomnii nişte simple neînţelegeri.
    Mai arăt doar că părintele Ciprian mă reprezintă şi pe mine la sinaxa din Grecia, de vreme ce unii dintre fraţi în comentariile de aici au arătat că nu sunt reprezentaţi de domnul Mihai Silviu Chirilă şi de Părintele Ciprian. Deci nu se duc acolo nici unul nici celălalt fără legitimitate, chiar dacă nu vorbesc în numele tuturor celor care se împotrivesc ereziei. Nici nu cred că ar putea cineva vreodată să o facă. Vă rog să mă iertaţi! Vă doresc să vă bucuraţi de toate binecuvântările Domnului şi să arătăm faţă de fiecare dragostea cu care suntem datori. Doamne, ajută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iata ce spun parintii nepomenitori de la Schitul Oituz:
      Mi se pare logis sa nu accepte sa fie reprezentati de cineva care nu recunoaste Impartasania valida in Biserica.
      http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/04/nepomenitorii-de-la-schitul-ortodox.html

      Ștergere
    2. Raluca Nitulescu3 aprilie 2017 la 19:19

      Utzule,
      Nu ai citit cu atentie ce s-a spus pana acum. Nimeni nu se impotriveste opririi pomenirii, ci faptului ca cei care pretind ca ne reprezinta nu recunosc valida Sfanta Impartasanie, Botezul, Cununia, Festania, Spovedania in BOR, din motivul ca sunt pomeniti ierarhii. Asta duce la rupere de Biserica in care Tainele nu sunt valide. Asta ar insemna sa facem alta "biserica"?
      Ciprian Staicu sustine ca in acea noua "biserica" vom fi primiti prin mirungere.
      Ti se pare corect?
      Pe mine acesti oamenu nu ma pot reprezenta din moment ce eu consider ca Impartasania la duhovnicul meu este valida.

      Ștergere
    3. Întreruperea pomenirii Prea Sfintitului Andrei nu este canonică. P.S. Andrei nu a fost în Creta, deci nu a semnat documentele de acolo. Pe de altă parte nu am văzut vreo semnătura a Prea Sfintiei sale care să ateste, în urma sinodului din octombrie, că acceptă acele documente. Ca presupun unii ca toți ierarhii noștri au acceptat documentele... e o presupunere. În predici nu propovăduiește ecumenismul. Deci, P.S. Andrei NU propovaduieste erezia cu capul descoperit. Părintele Ciprian a fost caterisit pentru jigniri aduse ierarhului si pentru neascultare (a refuzat transferul în altă parohie), nu pentru atitudine antiecumenista. Sunt si alti preoți antiecumenisti în Episcopia Covasnei si Harghitei si nu sunt caterisiti.
      Pe de altă parte nu e corect să îl numiți fostul preot, deoarece caterisirea nu îi anulează harul preoției, ci numai îl oprește de la cele sfinte.
      Sunt de acord cu Utzu că ar trebui să evităm cât putem de mult conflictele, să ne rugăm să ne lumineze Bunul Dumnezeu să lucrăm poruncile Sale, să le punem în practică și, împreună să ne bucurăm de El în împărăția Sa.

      Ștergere
    4. Ce spui tu Utzule drag,
      Sa sti ca mi se pare foarte frumoasa abordarea ta dar din pacate este inselatoare. Te rog sa ma ierti ca iti spun asta, dar stiu ca parerile personale nu intotdeauna potrivesc cu ale Sfintilor Parinti. O abordare foarte frumoasa si plina de "dragoste" au si ecumenistii cand incearca sa faca impresioneze pe un nestiutor. Aceeasi abordare plina de inselare gasesc si in expresia "Mi se pare consecvent acest drag părinte Sava când spune că a te împărtăşi din potirul unui preot cu cuget eretic te aşează în comuniune cu credinţa acestuia şi a episcopului său". Unde gasesti asta in Canoanele Sfintilor Parinti? Iti spun ca nicaieri.
      Extremistii pe care ii aperi pe ton mieros folosesc citate de la Sfintii Parinti scoase din context pentru a-si justifica ratacirea. Aceste teorii tocmai au fost demontate ieri pe blogul lui Teodot: https://monahulteodot.wordpress.com/2017/04/02/ispita-citatului-despre-omilia-dlui-mihai-silviu-chirila/

      Ștergere
    5. Pentru Rayvan si Utzu

      Vreau sa va precizez cateva aspecte:

      1. In eparhia de Harghita si Covasna mai este un preot care a fost caterisit pentru ca a oprit pomenirea, influentat de Ciprian Staicu. Se numeste Onisim Banu.
      2. ieromonahul Onisim Banu recunoaste valida Impartasania in BOR (la pomenitori), deci nu avem motive sa-l consideram in schisma pentru ca mentine legatura cu restul Bisericii prin Potir, prin Sfanta Impartasanie.
      3. Ciprian Staicu nu este in comuniune cu BOR pentru ca nu recunoaste valida Impartasania, deci nu are comuniune prin Potir, prin Trupul si Sangele lui Hristos.
      4. L-am rugat pe Ciprian Staicu sa renunte la conceptiile extremiste care il arunca in schisma pentru a-i putea spune in continuare "parinte", asa cum isi doreste.
      5. Suntem singurii care i-am contestat caterisirea pe cand recunostea Impartasania valida la pomenitorii despre care el spune ca sunt eretici (indiferent ca ar fi sau nu ar fi ecumenisti).
      6. Nu cred ca l-am jignit pentru ca am avut o opinie teologica si canonica corecta, din moment ce el a negat esenta ortodoxiei: Sfanta Impartasanie in BOR "oficiala".
      7. Ciprian Staicu a fost mereu razvratit impotriva PS Andrei, si inainte de "Sinodul" din Creta din motivul ca l-a schimbat din functia de consilier cultural. Pentru el, intr-o oarecare masura, oprirea pomenirii a venit pe fondul unor ambitii si razbunari personale fata de ierarh.
      8. Daca Ciprian Staicu ar fi considerat ca in BOR e valida Impartasania, asa cum considera parintele Onisim Banu, i-am spus in continuare "Parinte".
      9. Nu caterisirea pe hartie ne determina sa nu-i recunoastem preotia, ci atitudinea schismatica de care da dovada si cu incapatanare si-o mentine.
      10. Harul preotiei nu se poate lua printr-o decizie in urma unei sedinte. E clar acest lucru. Noi nu negam preotia sacramentala, ci preotia ca recunoastere de catre Biserica Ortodoxa a carei canoane le incalca prin ruperea de Biserica si caderea in schisma datorita negarii validitatii Sfintelor Taine.

      Cu respect, prof. Cristian Marc

      Ștergere
  4. este publicat pe site-ul episcopiei harghitei si covasnei : http://www.episcopiacvhr.ro/comunicat-de-presa/
    motivele nu sunt aratate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te referi la dosarul caterisirii? Stiu ca este publicat pe site-ul episcopiei. Acolo este doar sentinta, nu si continutul. Din continut reiese adevarul. De ce pr Ciprian ascunde continutul dosarului? Aceeasi intrebare o pun si PS Andrei. De ce episcopia nu face public intregul dosar?
      Cred ca adevarul e undeva la mijloc.
      Părintele Ciprian daca ar recunoaste valida Impartasania la pomenitori, nu ar avea nimeni motiv sa-i recunoasca caterisirea.

      Ștergere
  5. Nu sunt de incredere cei care simt o " energie " negativa venind de la crucea cu trei brate . Ca o folosesc in poze si masonii este la deruta . Au curaj sa o poarte tot timpul? Daca satanistii o sa poarte crucea perfect ortodoxa in timpul zilei la vedere o sa va deziceti de ea cuvioase Ciprian ?

    RăspundețiȘtergere
  6. De ce va mai bateti capul cu ei. Lasatii sa isi faca biserica lor si s-a terminat toata tarasenia asta. Nu vedeti ca ei in mod intentionat fac aceste scandaluri pentru a avea motive sa isi faca alta biserica in care ei sa fie lideri?
    Asta e fratilor. Daca aveau cugetul smerit nu faceau acest taraboi.

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.