Părinţii athoniţi care au conferenţiat în România au fost o binecuvântare pentru Neamul Românesc şi Biserica Ortodoxă

   Am primit pe adresa de email a redacţiei o scrisoare de la un pelerin român care străbate Muntele Athos cu piciorul. 

   Anual, domnul Viorel Nedelcu, vizitează Sfântul Munte împreună cu pelerini din România pe care îi călăuzeşte pe cărările bătute de paşii pelerinilor care merg de la o mănăstire la alta a peninsulei. Îl cunoaşte personal pe gheronda Sava de la mănăstirea Marea Lavră şi pe cei doi monahi de la schitul Prodromu, pe care îi întâlneşte de multe ori în pelerinajele sale. În cele ce urmează vom reda scrisoarea integral:

    Pentru că am gasit pe pagina de facebook al părintelui Dragoş Bahrim (directorul Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi) un text care m-a pus pe gânduri am încercat să fac o mică investigaţie. Despre ce e vorba? Tocmai despre atitudinea sa faţă de părinţii din Muntele Athos care au venit în România pentru a vorbi despre sinodul din Creta.

    M-a surprins afirmaţia părintelui Dragoş Bahdim în care spunea că părinţii athoniţi vin în România “după cea mai curată metodă sectară”. M-am informat despre părinţii care vin şi am aflat numele acestora. Era părintele Sava de la mănăstirea Marea Lavră. În pelerinajele mele prin Sfântul Munte l-am întâlnit de câteva ori impresionându-mă în mod plăcut. Cine stă de vorbă cu acest monah observă că în modul său de viaţă este îmbinată smerenia cu demnitatea, jertfa cu rugăciunea, credinţa vie cu trăirea lăuntrică; acestea fiind lucruri pe care le întâlneşti doar la oamenii care practică rugăciunea, la trăitorii autentici în duhul patristic ortodox.

    Pe părintele Flvian nu îl cunosc şi, din înregistrările video postate pe internet nu reiese că ar fi fost la aceste conferinţe. M-a bucurat să-l văd pe părintele Efrem, economul schitului Prodromu şi pe monahul Nicodim, oameni cu râvnă şi dragoste de neam şi Biserică. De câte ori mă întâlneam cu sfinţiile lor la schitul Prodromu (dar şi cu alţi părinţi ai schitului), simţeam că sentimentul de român ortodox în Sfântul Munte se face prezent prin aceşti nevoitori care trăiesc în condiţii smerite, fără nici o pretenţie. Mereu se mulţumeau cu puţin, bucuria lor fiind aceea că Îl au mereu pe Iisus Hristos în inimile lor.

    Deşi am fost plecat din ţară pentru câteva săptămâni (fiind detaşat de la locul de muncă) eram conştient că nu puteam participa la aceste conferinţe, cu toate că mi-aş fi dorit. M-am bucurat când am văzut postările pe internet. Fenomenul “sinodul din Creta” l-am studiat de când au apărut primele mărturii ale ierarhilor greci prin care erau scoase la lumină câteva devieri teologice ale documentelor preliminare. În cele din urmă s-a constatat că documentele preliminare ale acestui sinod au fost adoptate în Creta astfel încât de acum încolo ecumenismul, este oficializat într-o formă cât se poate de ascunsă.

    Părinţii care au conferenţiat au adus un suflu patristic, ceea ce ar fi trebuit să bucure ierarhia din România, ţinând seama că marii duhovnici care menţineau aprinsă flacăra credinţei la noi în ţară nu mai sunt (Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, Adrian Făgeţeanu etc.). Surpriza cea mare a fost când am primit pe adresa de email un comunicat josnic emis de “Biroul de presă al Patriarhiei Române” prin care aceşti părinţi erau înjosiţi în cel mai urât mod posibil. Acest comunicat are aparenţa unei informări a credincioşilor, dar în realitate se recurge la o dezinformare cauzată de o disperare nestăpânită. Acesta este semnul cel mai vădit că sinodalii noştri au ceva de ascuns.

    Atât comunicatul Patriarhiei Române, cât şi mesajul părintelui Dragoş Bahrim, au unele neclarităţi. Se pune foarte mult accentul pe existenţa binecuvântării (care uneori, în Bierica Română, este folosită ca instrument de cenzură) cât şi pe existenţa unei aşa-zise schisme (nu se poate pune problema, căci astfel de cazuri nu există în realitate). Deşi până în prezent nu există cazuri de ruptură din Biserică ni se inoculează această idee în mod obsesiv. Susţinătorii ecumenismului din România se folosesc de acest prilej pentru a reduce preoţii şi credincioşii, nemulţumiţi de documentele semnate în Creta, la o tăcere de dragul “unităţii” sau de teama unei posibile “schisme”.

    Nu cred că numele acestor părinţi merită asociat cu expresii ca „schismatici”, „răzvrătiţi” etc. Am urmărit, prin intermediul internetului, câteva dintre conferinţele pe care le-au susţinut în România şi sunt convins că orice om de bună credinţă vede în expunerile lor un duh de mărturisire, de smerenie şi demnitate. Că o fi având sau nu vreo aprobare sau binecuvântare, este problema lor, nu a noastră. E un risc pe care aceşti părinţi şi l-au asumat din dragoste de Adevăr. Ceea ce am văzut noi la ei, este modelul de mărturisitori curajoşi, echilibraţi şi nepătimaşi. Acest model devine un motiv de îngrijorare pentru cei care se străduiesc să ţină în frâu mii de preoţi preocupaţi de funcţii şi salarii mai mult decât la convingerile lor religioase.

    Corectitudinea şi demnitatea lor este dovedită şi de faptul că au dorit să discute şi cu susţinători ai ecumenismului cretan. Cu regret am constatat că nimeni dintre cei care i-au blamat nu a avut „bunăvoinţa” să accepte un dialog public cu aceşti părinţi. Aceasta arată că cineva are ceva de ascuns. Din câte am aflat, când părinţii au fost la Iaşi i-au făcut propuneri insistente părintelui Bahrim să se întâlnească, dar acesta a evitat orice dialog cu părinţii athoniţi despre subiectul „sinodului din Creta”. De ce părintele Dragoş Bahrim nu a acceptat o discuţie pe acest subiect cu părinţii athoniţi?            

                                                                                             

    Îi felicit pentru curajul lor de a veni în România, pentru echilibrul şi demnitatea de care au dat dovadă şi sunt convins că jignirile şi calomniile care au fost îndreptate asupra lor nu i-au afectat cu nimic. Abia aştept să ajung în toamna aceasta în Sfântul Munte Athos, să-i reîntâlnesc şi să le spun gândul meu cel bun faţă de ei. Din discuţiile cu cei de acasă am aflat că la finalul conferinţelor, în fiecare localitate unde au conferenţiat, au fost asaltaţi de oameni. Aceşti oameni însetaţi de Adevăr s-au hrănit duhovniceşte din cuvântul lor, din exemplul lor. La fel şi eu mă hrănesc de fiecare dată când ascult cuvântările lor postate pe internet.

    Fie ca Dumnezeu să-i întărească în misiunea pe care şi-au asumat-o, iar noi păcătoşii de rând să le urmăm exemplul.

    Cu dragoste şi respect faţă de valorile autentice ortodoxe, şi faţă de aceşti părinţi mărturisitori,

ing. Viorel Nedelcu (Bucureşti)

Nota redacţiei:

Scrisoarea a ajuns pe adresa redacţiei înainte să apară înregistrările video prin care se arată că părinţii athoniţi au avut binecuvântare să vină în România pentru a vorbi despre sinodul din Creta. Acestea se pot vedea aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/video-monahii-athoniti-care-au-tinut.html

 Alte detalii:

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/cine-si-de-ce-se-teme-de-marturia.html

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/10/marturie-de-credinta-ortodoxa.html