Episcopul Vicenţiu de la Slobozia aplică canoanele după bunul plac. El consideră că enoriaşii trebuie să-l asculte necondiţionat fără să cerceteze dacă e sincer în ce le spune.

 

Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, 

decizia PS Vicenţiu Grifoni este abuzivă şi invalidă.

    Am urmărit cu atenţie lupta anti-ecumenistă dusă de câţiva clerici din România, printre care şi părintele Claudiu Buză din protopiatul Urziceni, jud. Slobozia. Mă bucur că enoriaşii săi îl susţin, ceea ce nu trebuie să ne mire. Văzând comunicatul emis de PS Vicenţiu Grifoni în data de 20.11.2016, pe site-ul oficial al Episcopiei de Slobozia şi Călăraşi, consider că trebuiesc făcute câteva observaţii canonice, teologice şi patristice.

Vezi comunicatul episcopiei: http://sf-esc.ro/comunicate-de-presa/13039-preacucernicilor-preo-i-i-dreptmaritorilor-cre-tini-din-protopopiatul-urziceni.html

    Oricine citeşte acest comunicat observă cu uşurinţă limbajul de lemn specific ziarului “Scânteia”, “Drumul Socialismului”, sau alte publicaţii din perioada dictaturii comuniste. Diferenţa este că atunci trebuiau condamnaţi “duşmanii poporului”, iar azi trebuie osândiţi “schismaticii”. O altă diferenţă este că înainte de 1989 preoţii ascultau de “superiorii” supuşi regimului comunist, iar azi trebuie să asculte de “superiorii” lor supuşi sistemului globalizant. Astfel expresia “Ascultaţi de mai marii voştri” este folosită în aceste situaţii pentru a impune o ascultare oarbă prin care enoriaşii să accepte compromisurile mai marilor ierarhici pe care îi urmează fără să cerceteze situaţiile respective. Se observă că atât cei din perioada comunistă, cât şi cei din zilele noastre, au ceva comun: frica de a nu-şi pierde imaginea şi scaunele. Nu vreau ca prin ce am menţionat aici să pătez imaginea unor persoane, vă rog să o consideraţi doar ca pe o simplă părere personală.

   În cele ce urmează voi face câteva observaţii canonice şi teologice asupra situaţiei:

1. În comunicat, PS Vicenţiu acuză pe preotul Claudiu Buză de schismă şi „îndepărtare de la dreapta învăţătură de credinţă” a Bisericii. Acest lucru, nu doar că nu este argumentat, ci este cu totul eronat.

2. Pentru a-şi justifica acuzele se foloseşte de canonul 13 de la sinodul I-II din Constantinopol (861), prezidat de către Sfântul Fotie cel Mare. Acest canon nu are nici o legătură cu cazul preotulul Claudiu Buză, fiind menţionat, în acel comunicat, cu scopul de a induce cititorului ideea existenţei unei aşa-zise schisme, dar care nu există în realitate.

3. Din felul în care este redactat, PS Vicenţiu pretinde că se află în dreapta credinţă.

    Până în prezent nu există nici o dovadă prin care cineva l-ar putea acuza pe părintele Claudiu de schismă sau îndepărtare de la credinţa Bisericii Ortodoxe. În mesajul semnat de sfinţia sa (intitulat „Expresia conştiinţei noastre”), precizează foarte clar că nu se desparte de Biserica Ortodoxă Română, pe care nu o va părăsi niciodată, iar decizia de nepomenire a ierarhului are scopul de a mărturisi dreapta credinţă de care ierarhii ecumenişti s-au depărtat în mod oficial, prin acceptarea sinodului din Creta.

Vezi aici: https://www.facebook.com/Asociatia-Astradrom-693203477459942/

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/wp-content/uploads/2016/11/comunicat-16.11.2016.pdf

    Canonul 13, menţionat în comunicatul Episcopiei de Slobozia, nu se referă la oprirea pomenirii ierarhului pentru motiv de erezie. În situaţia de faţă motivul opririi pomenirii este foarte clar şi bine explicat. Părintele Claudiu a oprit pomenirea ierarhului său pentru că, Sinodul de la Bucureşti a acceptat, în mod oficial, erezia ecumenistă decretată în Creta. Acesta este motivul real al nepomenirii. Ţinând seama de motivul care stă la baza deciziei preotului de a nu-l mai pomeni pe ierarhul său, trebuie aplicat canonul 15 al aceluiaşi sinod şi nicidecum canonul 13 sau 14. De ce PS Vicenţiu evită în comunicatul său să amintească de canonul 15? Preotul Claudiu l-a informat pe ierarhul său despre motivele reale care stau la baza deciziei sale, aşadar, nu poate spune că nu a ştiut.

    Canonul 15 al sinodului I-II din Constantinopol (anul 861) spune: “Cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea daca vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit, ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh, si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia, ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intai statatorii lor, si fac schisma si rup unitatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade, sau de Parinti, fireste adica, de comuniunea cu acela, care propovaduieste eresul in public, si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune cercetarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop (mitropolit, patriarh –n.n.) chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi, caci ei nu au osandit pe episcop (mitropolit, patriarh –n.n.), ci pe pseudoepiscopi (pseudomitropolit, pseudopatriarh –n.n.) si pe pseudo invatatori, si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si dezbinari.” [1]

    Canonul arată clar că oprirea pomenirii nu se face din motive lumeşti, pentru vre-o slăbiciune personală sau săvârşirea unui anume păcat al episcopului, ci pentru erezie. În canon se specifică situaţia în care se poate aplica oprirea pomenirii:

1)      Dacă erezia respectivă a fost condamnată de către vreun sinod canonic;

2)      Dacă a fost condamnată de către vreun Sfânt Părinte;

    Aş amintii în acest context că teoria ramificaţiilor (ecumenismul) a fost condamnată de Sinodul Bisericii Rusiei din afara Rusiei – ROCOR.

Vezi aici: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html

    Sfântul Iustin Popovici (care este canonizat) spunea că „Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru”. Aceasta este o mărturie clară a unui Sfânt Părinte prin care declară ecumenismul ca fiind erezie. Acelaşi lucru îl spune şi părintele Dumitru Stăniloae, adăugândând că prin erezia ecumenistă se încearcă relativizarea credinţei ortodoxe.[2]

    Şi dacă doar una din cele două situaţii ar fi existat, părintele Claudiu avea dreptul din punct de vedere canonic să oprească pomenirea ierarhului său care (în toamna aceasta la Bucureşti) a aprobat sinodul din Creta. Până în prezent, nu există o mărturie făcută public (predică, înregistrare, scris etc.) prin care PS Vicenţiu să se fi dezis de erezia ecumenistă.

    Sfântul Neofit, Patriarhul Constantinopolului, în tâlcuirea la canonul 15 menţionat mai sus spune că preotul nu trebuie condamnat, ci apreciat pentru că a avut curajul să se delimiteze de erezie (erezia fiind schismă faţă de Biserica Ortodoxă): „Unii ca aceştia (preoţi –n.n.) despărţindu-se de aceia (episcopi –n.n.) nu numai că nu se osândesc, ci şi de cinstea cuvenită ca nişte dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schisma şi eresul minciuno-episcopilor acelora”[3]

    Tot Sfântul Neofit, la tâlcuirea canonului 32 apostolic, exemplifică situaţii similare din primele veacuri creştine când Sfântul Ioan Gură de Aur a fost caterisit pe nedrept de către sinodul tâlhăresc din localitatea Teoria, dar nu s-a supus sancţiunilor pentru că acestea nu aveau cum să fie valide. Asemenea şi Sfântul Dionisie Areopagitul sau Sfântul Maxim Mărturisitorul.[4]

     În concluzie, ţinând seama de mărturia Sfântului Iustin Popovici şi de anatemizarea ecumenismului de către sinodul ROCOR, nu greşim să spunem că PS Vicenţiu, dar şi alţi ierarhi ecumenişti, nu se mai află în dreapta credinţă.

Cpncluzii:

1. Ca urmare a celor prezentate mai sus şi ţinând seama de învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe referitor la sancţionarea abuzivă a preoţilor care au oprit pomenirea pentru motiv de erezie, nu greşim să spunem că decizia ierarhului Vicenţiu este lovită de nulitate.

2. Abuzul făcut de PS Vicenţiu nu duce la unitate, ci la tulburare şi dezbinare.

3. Ierarhii ecumenişti mizează pe naivitatea enoriaşilor care fac ascultare orbească fără să cerceteze canoanele şi învăţătura Bisericii despre schismă şi erezie.

Vedeti si părerea enoriaşilor:
http://sinodultalharesc.tk/video-parintele-claudiu-buza-este-aparat-de-credinciosii-marturisitori-din-biserica-momentul-cand-se-anunta-oficial-oprirea-necanonica-de-la-slujire/
 

prof. Cristian Marc

---

[1] „Pidalionul – Cârma Bisericii Ortodoxe”, ed. Credinţa strămoşească, Iaşi, 2007, p. 362;

[2] “Ortodoxia şi internaţionalismul religios”, ed. Scara, Bucureşti, 1999, p.72;

[3] “Pidalion...”, op. cit.;

[4] A se vedea nota 66 la tâlcuirea canonului 32 Apostolic, în „Pidalion...”, op. cit., p. 70 ş.u.;