Duminica a unsprezecea după Pogorârea Sfântului Duh
Ev. Matei XVIII, 23-35.
1.Faptul că Mântuitorul le vorbea
în pilde denotă că era conștient de înțelegerea grea a oamenilor față de cele
sfinte.
2.Mărturisește aceasta deseori în
viața Lui. Chiar și ucenicilor le vorbea în pilde, cu toate că le spune că li
se cădea să cunoască tainele Împărăției lui Dumnezeu.
3.Pilda acestei Evanghelii vrea
să scoată în evidență responsabilitatea noastră în fața lui Dumnezeu:
chivenisirea darurilor cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, atitudinea noastră față
de Dumnezeu și mai presus de toate bunătatea lui Dumnezeu
față de noi.
4.Greu vom înțelege această
bunătate a lui Dumnezeu, totdeauna vom fi datori față de Dumnezeu mai ales pentru iertarea multor păcate pe
care le săvârșim.
5.Nu este vorba de iertarea unor
datorii de talanți ci este vorba de iertarea talanților greșelilor noastre.
Nevrednicia noastră de a fi iertați, de bunătatea lui Dumnezeu de a ne ierta
fără de măsură mulțimea păcatelor noastre.
6.Dar iertarea noastră este
strâns legată de iertarea semenilor noștri, a rămas pecetluită această
rugăciune „Tatăl nostru”: „ și ne iartă păcatele noastre precum și noi iertăm
greșiților noștri.”
7.O comparație între iertarea
păcatelor noastre de către Dumnezeu și
iertarea păcatelor semenilor de către noi este izbitoare.
8.Zece mii de talanți și o sută
de dinari este o diferență colosală.
9.Dumnezeu își arată bunătățile
Sale față de noi cu multă îndelungă răbdare; dar când noi nu ținem cont de
această bunătate a lui Dumnezeu și nu numai că nu suntem buni ci deosebit de
răi El își aplică dreptatea Sa. Niciodată nu trebuie să uităm că Dumnezeu este
bun dar drept.
10.Așa se explică faptul că și-a
aplicat dreptatea Sa față de cel ce n-a vrut să ierte pe semenul său.
11.Câtă larghețe sufletească la
Dumnezeu, câtă îngustime a răutăților noastre ale oamenilor.
12.Se poate aplica ce se spune
undeva în Sf. Scriptură: „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului
celui viu”.
13.Mustrarea pe care ne-o face
Dumnezeu pentru că suntem răi și nu ne străduim să ne asemănăm bunătății Lui se
pare a fi neînțeleasă, de aceea în dreptatea Lui el nu rămâne doar la mustrare
ci aplică și legile suferinței pentru îndreptarea noastră.
14.Sunt grele de înțeles pentru
noi suferințele iadului care nu constau într-o suferință fizică ci într-una
spirituală reprezentată prin cuvintele „scrâșnirea dinților” și „viermele care
nu doarme și focul care nu se stinge”.
15.În privința iertării se face
apel la inimă nu la rostirea cuvintelor. Deci accentul se pune „din inimă să mă
iertați” vrea să prezinte calitativul iertării, a ierta prin sentimentul adânc
al inimii este mult mai greu dar foarte folositor. Numai prin rostire e mai
ușoară iertarea și e mai neadâncită. De aceea Mântuitorul face apel la
inimă arătând valoarea iertării din
inimă și alte valori spirituale legate de inimă.
16.Faptul e mărturisit de însuși
Mântuitorul când zice: „Acest popor mă cinstește cu buzele dar cu inima este
departe de Mine”.
17.Față de oameni putem folosi
iertarea prin cuvinte dar față de
Dumnezeu care este cititorul inimii nu putem.
18.Am mai spus și repetăm că,
citind adânca umilință a inimii tâlharului de pe cruce Dumnezeu i-a dat
iertare, nu pentru cuvintele sale.
19.Să fim deosebit de atenți la
simțămintele inimii mult mai mult decât la cuvintele noastre și să credem că pe
Dumnezeu nu-L putem înșela, nici amăgi.
(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei „Idei
din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste
an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp. 85-87)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.