Duminica a zecea după Pogorârea Sfântului Duh

Ev. Matei XVII, 14-23.

1.Este îndeobște cunoscut faptul că în necazuri sau chiar în nenorociri omul este mai aproape de Dumnezeu. Românul a lăsat o idee spunând că: „dacă n-am mai trece și prin necazuri n-am mai zice Doamne.”
2.Cu toate acestea noi oamenii nu dorim necazurile, nu vrem să trecem prin necazuri. Le socotim chiar nenorociri nedorite. Aici putem da seama de marea diferență dintre felul cum lucrează Dumnezeu și cum înțelegem noi aceste lucrări ale lui Dumnezeu. Toți dorim sănătate, toți dorim belșug fără să fim convinși că de cele mai multe ori atât belșugul cât și sănătatea ne înstrăinează de Dumnezeu. Ambele sunt prilejuri de a cădea în păcate și ispite. De aceea Biserica a rânduit posturile, de aceea mănăstririle au ca sfat sărăcia de bună voie, de aceea pustnicii s-au îndreptat în pustie asemenea Sf. Ioan Botezătorul, mulțumindu-se doar cu strictul necesar de hrană și îmbrăcăminte.

3.Totuși Dumnezeu croiește viața fiecărui om și o rânduiește după înțelepciunea Sa dumnezeiască, după pedagogia Sa asupra fiecăruia dintre noi dorind mai presus de orice dorință mântuirea noastră. De fapt exemplul Mântuitorului Iisus Hristos când a fost printre noi mărturiște aceasta, adică n-a avut o viață îmbelșugată ci de cele mai multe ori a fost în lipsuri și nelipsită de suferințe de la nașterea Sa și până la răstignire. Este o mare diferență între bucuriile duhovnicești aduse de învierea Mântuitorului și satisfacțiile ușoar ale belșugului material.
4.Se poate întâmpla ca noi să cunoaștem mai puțin aceste bucurii duhovnicești și de aceea să ne legăm mai mult de cele materiale și dorim sănătate și lipsă de boli și suferințe.
5.În suferință de multe ori cârtim contra lui Dumnezeu, socotind că ne-a părăsit Dumnezeu, socotind că ne pedepsește pe nedrept. Toate acestea sunt legate de micimile noastre omenești, de puțina noastră credință.
6.Dacă vrem totuși să-L înțelegem pe Dumnezeu atunci neaparat trebuie să facem o analogie între noi ca părinți și Dumnezeu  ca Părintele nostru. Niciodată nu dorim rău copiilor noștri ca părinți și toate metodele le folosim pentru îndreptarea lor nu pentru pieirea lor. De aceea folosind acastă metodă îl înțelegem mai bine pe Dumnezeu în purtarea Lui asupra noastră.
7.Niciodată Dumnezeu n-a fost nepăsător de suferințele noatre. Întreaga Sf. Scriptură ne stă mărturie în această privință : a vindecat orbi, bolnavi, a înmulțit pâinile, a liniștiti tulburările, un adevărat Părinte în putere.
8.Și în această Evanghelie se dovedește atitudinea Mântuitorului față de cei în suferințe sufletești și trupești. Incearcă unele probe cu credința noastră, înțelegea puținătatea credinței noaste și nu lucra după vredniciile noastre, nici după probele credinței noaste. Este foarte conștient de lucrare diavolului asupra noastră, mult mai mult decât suntem noi conștienți. Știa câtă suferință a adus diavolul neamului omenesc, de aceea însăși rostul venirii Sale în lume a fost acela de a ne scăpa de ispitele și amăgirile lui. Ne-a înzestrat cu puteri dumnezeiești prin Biserică, prin darurile Sfintelor Taine de a ieși de sub puterea lu, de a scăpa din primejdia lui. Acesta e un ajutor până la sfârșitul veacurilor nu numai în timpul vieții Sale pământești.
9.Ne-a întărit în nădejdea puterii Lui prin cuvintele : „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” încât putem avea mereu nădejdea în puterea Sa mi presus de orice   putere și niciodată neavând credința că puterea diavolului e mai presus de puterea lui Dumnezeu.
10.Cu această nădejde să călătorim pe cărările vieții sub ocrotirea puterii lui Dumnezeu  așa precum ne învață rugăciunea din Sf. Post al Paștelui : Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ție.
(Text preluat din PS Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei  „Idei din Sfintele Evanghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an”, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1999, pp. 82-84)