“ROMÂNIA SUB ASEDIU” – disparitia Romaniei prin VANZAREA PAMANTURILOR si PADURILOR (reportaj video “In Premiera”): “E un mare pericol! Ne pierdem incet teritoriul tarii!”; “Voi aveti padure ieftina si guvern la fel de ieftin”

reportaj de: Romana Puiulet si Andrei Ciurcanu

9 martie 2014 (Antena 3)

“E aceeaşi politică pe care o întâlnim şi în cazul înstrăinării altor resurse: să se vândă totul, să se cumpere totul. La un moment dat vor veni şi vor spune: ‘Voi nu mai sunteţi proprietari aici, noi suntem proprietari. Luaţi-vă bagajul şi mutaţi-vă unde vedeţi cu ochii, că aici e proprietatea noastră!’ Se va întâmpla, probabil.”

(Bogdan Tudor)

„Nu mi-aţi putea da atâţia bani, cât să vreau să-mi văd pământul. Sunt lucruri care nu pot fi măsurate în bani. Pământul nu se poate înmulţi, îl poţi vinde doar o dată. Nu-i pentru afaceri. Nu este o bijuterie sau un business. Pământul nu e investiţie, e însăşi viaţa. Deci, cine îşi vinde pământul, îşi vinde viaţa.”

(fermier ungur de la care am avea de invatat)

Transcript: RAZBOI INTRU CUVANT

“Prinşi în scandaluri politice interminabile, liderii noştri nu par să observe că ne vindem ţara parcelă cu parcelă şi că, dacă nu suntem atenți, vom rămâne fără ea.
Ţările pot fi distruse în multe feluri. Unele pot fi fărâmiţate pe timp de război, cum nu e exclus să vedem în Ucraina. Altele se pot pierde, însă, pe timp de pace prin neatenţie, ignoranţă şi conflicte interminabile duse pentru interese individuale sau de grup.
În doar un deceniu şi jumătate, patru milioane de hectare din teritoriul naţional al României au ajuns pe mâna străinilor, iar suprafaţa se va mări considerabil. A intrat în vigoare legea europeană care ne obligă să permitem vânzarea de pământ către persoane private din Uniune. Iar ele vor veni, pentru că pe continent nu prea mai există terenuri libere. Şi astfel, nu numai că teritoriul ne va fi cumpărat de alţii, dar şi ce produc ei aici va pleca tot în Occident. Dacă nu luăm imediat măsuri, spun experţii, vom regreta amarnic“.

“Decembrie 2012, Nădlac. Sute de fermieri ies în stradă ca să protesteze față de proiectul de autostradă care leagă România de Ungaria, aşa cum a fost ea gândită de specialiştii guvernului Boc. Fără pasaje rutiere şi treceri pentru utilajele agricole, noua autostradă va izola aproape 8.000 de hectare de teren aflate la graniţa cu Ungaria, mai precis cel mai fertil teren din vestul României, dacă nu chiar din ţară. Iar proprietarii arădeni se tem că vor fi nevoiţi să vândă terenurile vecinilor de peste graniţă, pur și simplu pentru că nu vor mai avea acces la ele decât, poate, cu costuri foarte mari.

Februarie 2012. La doi ani după protest, cele mai negre gânduri ale agricultorilor din vest sunt pe cale să devină realitate; proiectul autostrăzii nu a fost schimbat, şi a mai intervenit ceva: în curând, cetăţenii străini persoane fizice vor primi, conform prevederilor UE, dreptul de a cumpăra pământ în România, fără limite şi fără oprelişti. Iar presiunile din exterior, spun oamenii, au început deja.

Ştefan Mihuţ, fermier: “De teren s-au interesat şi înainte să se înceapă cu autostrada, dar nu chiar atât de mult. Mai mult au început acum, ştiu ei că dincolo de autostradă avem cea mai mare parte a terenurilor agricole şi cele mai fertile.”

Familia lui Ştefan Mihuţ munceşte și se hrăneşte de câteva generaţii din cele câteva hectare de pământ. Până acum doar comuniştii au reuşit să le ia avuţia pentru o vreme. Capitalismul şi proasta administrare din ţară ameninţă, însă, din nou, iar familia Mihuţ şi alţi fermieri din Nădlac sunt presaţi de conjunctură să vândă tot ce au străinilor care au invadat localitatea, în special nemţi şi unguri, ajutaţi de speculanți din zonă. Peste noapte, preţurile au explodat, iar pământul din Nădlac a devenit cel mai scump din ţară – peste 5.000 de euro pentru un hectar, bani pe care străinii sunt fericiţi să-i plătească, pentru că în ţara lor ar da chiar şi de cinci ori mai mult. 

Reporter: „De unde au ei informaţii cu privire la terenurile astea?”

Ştefan Mihuţ, fermier: „Informaţia zboară. Acuma să audă că este teren de vânzare, deja ştiu chiar mai repede decât noi, localnicii. Din ăştia care mai fac un ban pe spinarea noastră sau pe spinarea lor, dau un telefon şi zic hai că ţi-am găsit. Aceştia nu se ocupă de agricultură adevărată, sunt numai aşa, mascote…”

Ştefan Mihuţ îşi iubeşte pământul și nu vrea să-l dea, dar îi e teamă că nu va avea încotro. terenul lui e, în cea mai mare parte, dincolo de autostradă. Dacă autorităţile nu se trezesc şi nu vor construi pasaje, nu va mai avea cum să ajungă la câmp. Tractoarele şi combinele cu număr românesc vor rămâne blocate în hambare. Nu acelaşi lucru se va întâmpla cu cele ungureşti, spun oamenii.
Ștefan Mihuţ: „E posibil să se extindă, asta intenţionează. Sau intenţionează statul român! Să mute graniţa aici. Şi terenul pot foarte uşor ungurii să-l cumpere sau în arendă. Şi aşa se pierde terenul nădlăcanilor şi al României. Nu ne vindem ţara, o dăm pe gratis.”
E drama tuturor fermierilor din Nădlac. Din 2000 încoace au fost asaltaţi de oferte de cumpărare din străinătate, dar ei au decis să reziste şi şi-au unit forţele. Vitregiţi de legi, au muncit pământul cu greu, dar nu l-au vândut. Acum îşi văd moştenirea amenințată pentru că oficialii sunt surzi şi orbi la nevoile lor. Nu înțeleg că dezinteresul lor poate pune în pericol însăşi integritatea teritoriului naţional și oamenii locului sunt copleşiţi de durere.
Reporter: „Ce înseamnă pentru dumneavoastră pământul?”
Porubszki Gheorghe, fermier, cu lacrimi în ochi:

„Nu cred că pot să răspuns la această întrebare, care este… Opriţi [filmarea]! Opriţi! Bunicul meu era să fie împuşcat de comunişti. Lăsaţi, nu pot. Ce înseamnă pământul?… E SACRU! Puteam să plec din ţară în ’80 liniştit. Nu plec pentru că aici m-am născut şi aici rămân. Nici nu mă mut dincolo de Carpaţi! Nici să-mi dai 7.000 de Toyote şi 10.000 de hectare, eu nu mă duc.”

Reporter: „N-am vrut să…”
Porubszki Gheorghe: „Nu, nu, n-aveţi nicio vină! Eu sunt de vină, mi-am adus aminte de bunicul.”
Balint Jaroslav, vicepreşedinte Asociaţia Ţăranului Nădlăcan:

„Tot timpul am spus că pământul pentru noi este cel mai sfânt şi o să luptăm în continuare, n-o să ne lăsăm niciodată, asta este clar. Pentru că nu vrem să ne înstrăinăm obligat, forţat. Pentru că statul român, dacă nu ne ajută, ne obligă să recurgem la ultima metodă: să înstrăinăm pământul. Nu spun că neapărat cetăţenilor din Ungaria, care sunt la doi paşi, aici. Mai ales dacă intrăm în Schengen, n-or să aibă nevoie de nimic! Statul maghiar se extinde, noi ne… Nu l-am cedat din 1918, o să-l cedăm acum! Asta e! Dureros. Dureros.”

Dar nu-i doare decât pe ei. În vâltoarea evenimentelor politice, cu toată vrajba care a cuprins această ţară, n-a avut nimeni timp să observe că în doar 14 ani România a pierdut 3.000.000 de hectare de pământ fertil, adică o treime din totalul terenurilor arabile la nivel naţional a fost preluată de italieni, nemţi, francezi, englezi, norvegieni, danezi, olandezi, unguri, libanezi, egipteni.
Oficial, companiile cu capital străin au cumpărat deja un milion de hectare de teren agricol şi lucrează în arendă alte 2.000.000, o suprafaţă echivalentă cu cea a 5 mari judeţe din România: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău însumate. Neoficial, însă, ar putea exista terenuri cumpărate de străini prin interpuşi români care, o dată cu noua lege, vor deveni proprietari la vedere. Şi, dacă o dată cu liberalizarea pieţei la cererea Europei, vor veni și alţi particulari, foarte curând străinii ar putea deveni stăpâni peste jumătate din terenurile fertile ale ţării. Potrivit agricultorilor români, acest asediu ar putea fi încurajat de guvernele multor state şi e abia la început.
Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR:

„Am fost contactat până acum de foarte mulţi din departamentele comerciale ale unor ambasade din toată Europa, ca să nu vă mai zic şi din Orientul Mijlociu, care şi-au exprimat dorinţa că vor să cumpere în România 2.000.000 de hectare, este vorba de o ţară din Orient. Au venit din Danemarca, au venit din Italia, au venit din Franţa: ‘Vrem şi noi, ştiţi, vrem şi noi de cumpărat, că ştim că aveţi, știți, să ne îndrumaţi; care ar fi mai bune? Ce zonă ne-aţi recomanda?’ Bineînțeles, le-am tăiat-o din prima şi le-am zis: ‘Voi vorbiţi de funie în casa spânzuratului. Eu sunt contra vânzării terenurilor către străini!’ Le-am tăiat-o aşa cum mă vedeţi!”

Laurenţiu Baciu spune, însă, că n-a reuşit să descurajeze vânzările. Căci străinii reuşesc să afle informaţii despre potenţiale achiziţii direct din teren.
Laurenţiu Baciu:

„Lucrează în echipe. Îşi iau avocat, notar, doi-trei trepăduşi din ăştia, le pun o maşină sub fund şi umblă din poartă în poartă, fac documente, se duc, pac! le aduc moştenitori, ia baba, o bagă în maşină, o duc la notar, o aduc, o spală, îi pun și o mie de euro și la revedere!”

Şi asta îl îngrozește pentru că, spune el, vede imaginea de ansamblu:
„E un mare pericol! Nicio ţară nu şi-a pierdut din teritoriu, noi ni-l pierdem încetul cu încetul! Noi nu realizăm acum ce facem! Reţineţi că pentru pământul ăsta, aveţi numai cruci prin Rusia şi prin Moldova! Şi noi ce facem? Îl dăm de pomană! Or să ne blesteme stră-stră-strănepoţii!”
În Europa, ca noi nu mai e nimeni. Suntem primii în topul țărilor care îşi permit să vândă teren cetăţenilor străini.Toate celelalte state au găsit diverse subterfugii pentru a opri fenomenul. Nu vor concurenţă pentru fermierii lor și nici cargouri care să le scoată hrana din ţară.
Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR:

„Ungurii au interzis cu totul! Au făcut gălăgie cei de la Comisia Europeană puţin, dar văd că le-a trecut şi nu mai spune nimeni nimic şi legea merge înainte. Dar nu numai la unguri, uitaţi-vă la francezi! Toată lumea cumpără la noi, nu-i nicio problemă. Dar dacă vii dumneata din altă ţară în afară de Franţa să cumperi [pământ în Franţa], ai atâtea condiţii de îndeplinit, încât nici nu-l mai cumperi! Noi n-am făcut nimic! Ştiţi criza mondială de alimente de care se tot vorbeşte că ne va paşte, şi atunci fiecare ţară caută să-şi facă rezerve, pentru că, cât om fi noi de mari și de tari, până la urmă tot stomacul vorbeşte.”

Într-adevăr, în timp ce statul român vinde de ani buni fără nicio problemă bucăţi din teritoriul naţional, guvernul de la Budapesta încearcă să se protejeze în faţa valului de străini. A interzis prin lege vânzarea de teren arabil către companii, de oriunde ar fi ele, şi a permis străinilor să cumpere pământ doar dacă pot face dovada că sunt agricultori de profesie. Dar chiar şi aşa, accesul la terenurile ungurilor va fi limitat, pentru că, din luna mai, toate tranzacţiile vor fi supravegheate de comisii agrare formate din fermieri locali, care vor avea ultimul cuvânt.
Gyorffy Balasz, preşedinte Camera Agricolă din Budapesta:

„Ungaria interzice din start cumpărarea de teren de către companii pentru că, în cazul persoanelor fizice, terenul poate fi urmărit. În cazul unei companii, aceasta poate fi vândută oricând, oricui, şi nimeni nu poate interzice acest lucru. Şi, o dată cu vânzarea companiei, este vândut și pământul. Consider că România a făcut o mare greşeală când a permis companiilor să cumpere teren. Îmi cer scuze dacă vă critic acum. Din punctul meu de vedere, legislaţia maghiară e foarte puternică, pentru că oferă drept de veto comunităților locale.”

În ultimii ani, la fel ca România, Ungaria a fost și ea asaltată de cumpărători străini, în special nemţi și austrieci, care au încercat să achiziționeze pe ascuns terenuri arabile. Pentru că legea nu le permitea astfel de investiţii, au folosit ca interpuşi cetăţeni maghiari, cu ajutorul cărora au luat sute de mii de hectare de pământ la graniţa de vest, urmând să le declare proprietate personală după liberalizarea pieţei, în mai 2014. Ungurii au fost, însă, atenţi şi au luat măsuri: guvernul lor a scos în afara legii contractele semnate şi ameninţă cu închisoarea pe oricine va intermedia astfel de tranzacţii. Gyorffy Balazs:

„Aceste contracte de buzunar contravin legii şi regulilor ţării, chiar dacă semnatarii sunt cetățeni ai unui stat membru UE. Mai mult decât atât, în Codul Penal din Ungaria a fost introdus un articol prin care oricine realizează astfel de contracte poate primi cinci ani de închisoare. Şi asta e valabil pentru toţi cei implicaţi: cetăţeanul maghiar care și-a folosit numele, cetăţeanul străin care a venit cu banii pentru tranzacţie și notarul care a legalizat contractul.”

Fermierii au făcut şi ei front comun, asociindu-se, ca să poată fi mai puternici în faţa eventualelor presiuni făcute de cumpărătorii din vest.
Buzek Menyhert, fermier:

„Încercăm să ne apărăm împotriva lor, ca asta să nu se întâmple. Facem front comun şi, dacă este teren agricol de vânzare, ne unim forţele şi încercăm să cumpărăm noi pământul. Pentru că, pentru numele lui Dumnezeu, cel cu banii n-are scrupule. El vrea un singur lucru: să obţină ce vrea şi să tragă foloasele. Care vor fi consecinţele, pe el nu-l mai interesează. Iar consecinţa e foametea.”

Şi par să fi înţeles, cu mult înaintea românilor, că nu e ruşine mai mare decât să-ţi vinzi moşia, după care să munceşti cu ziua la străinul pe care l-ai făcut stăpân peste pământul tău.
Buzek Menyhert, fermier:

„Dacă un străin se mută într-un sat şi vrea să cumpere pământ, atunci oamenii care-i vând rămân fără nimic şi nu vor mai avea din ce să trăiască. Pentru cei care au vândut, nu va fi mai bine. Poate că investitorul le oferă un loc de muncă, dar îi va plăti foarte puţin, deci or să lucreze ca nişte sclavi, iar asta este inadmisibil. Ţările mai sărace ar trebui să-şi unească forţele pentru că, altfel, vor fi călcate în picioare de state mai puternice. Şi ce dacă eşti membru al Uniunii Europene? Pe săraci nu-i apără nimeni, trebuie să se apere singuri.”

Asta a învățat şi Endre, care lucrează 20 de hectare de pământ și are o fermă de porci la câţiva kilometri de Budapesta. După 15 ani de muncă, şi-a dat seama ce răspuns va da primului agricultor străin care îi va bate la poartă pentru a-i face ofertă de cumpărare.
Tugyi Endre:

„Nu mi-aţi putea da atâţia bani, cât să vreau să-mi văd pământul. Sunt lucruri care nu pot fi măsurate în bani. Pământul nu se poate înmulţi, îl poţi vinde doar o dată. Nu-i pentru afaceri. Nu este o bijuterie sau un business. Pământul nu e investiţie, e însăşi viaţa. Deci, cine îşi vinde pământul, îşi vinde viaţa.”

Nu e clar cine l-a învățat asta, dar pare să aibă o mare responsabilitate faţă de ţara lui. A înţeles că de importantă e agricultura şi cât de valoros va fi pământul Ungariei într-un viitor apropiat, când criza economică, spun pesimiştii, va fi devansată de cea alimentară.

„Eu spun că nu e voie să se vândă pământul Ungariei, pentru că acest pământ înseamnă traiul nostru şi ne va asigura existenţa şi pe viitor. Populaţia pământului creşte continuu, nevoia de alimente, la fel, iar noi putem face agricultură pe 65-70% din suprafaţa Ungariei. N-avem voie să ne oprim.”

Şi ţine neapărat să ne transmită un mesaj: că va veni ziua când vom regreta dacă nu suntem atenţi la ce se întâmplă.

„Aş vrea să atrag atenţia fraţilor mei fermieri din România că îşi vând viitorul. Vând viitorul copiilor și al nepoţilor lor. Acum, străinii cu capital îşi pun bazele afacerilor la voi. Deci gândiți-vă: dacă pământul din România va fi stăpânit de 5 familii străine, ele vor impune preţul la carne, pâine, ouă, lapte. Chiar vreţi asta? Nu contează din ce ţară vin. Ideea este că vă veţi pierde definitiv autonomia.”

Avertismentul vine puţin cam târziu. La noi, o mână de firme străine a achiziţionat deja pământurile cele mai mănoase şi controlează nu doar preţurile produselor agricole, dar mai şi lucrează uneori cu reţele evazioniste internaționale prin care se scurg peste graniţă banii din agricultură.
Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR:

„Vedeţi ce s-a întâmplat cu producţia de anul ăsta [2013, n.n.]. Toată lumea a zis: Suntem în luna decembrie. Vreau să vă informez că la câteva produse, mă refer la porumb și la grâu, la porumb în două luni de zile a crescut [preţul] cu 30% şi la grâu a crescut în patru luni de zile cu 40%. Şi atunci mă întorc înapoi, la acele declaraţii din luna august şi iulie: cererea este mai mare decât oferta. Nu credeţi că vom importa cât de degrabă? Atunci să vedeţi preţuri! Şi vă fac băieţii treaba şi ne aduc grâul înapoi, probabil al nostru, nu ştiu dacă-i chiar al nostru, c-al nostru e, în general, de foarte bună calitate şi nu cred că ni l-ar mai da cineva înapoi. Şi vom mânca din vapor.”

Unui astfel de mare exportator străin aflat în România îi vinde şi Marco Chiaradia, unul dintre cei mai mari agricultori ai Banatului. Italianul cultivă orez, soia, grâu şi porumb pe mai bine de 5.000 de hectare. Chiaradia a venit în România în urmă cu mai bine de 10 ani şi de atunci şi-a construit silozuri uriaşe în care depozitează toată producţia micilor agricultori din zonă, plus ce realizează el. Are o cifră de afaceri de peste 7.000.000 de euro şi înregistrează an de an profit. A învăţat repede că, atâta timp cât produce mâncare, nu poate ieşi în pierdere. Sunt şapte miliarde de guri de hrănit pe întregul glob.
Marco Chiaradia, fermier:

„Agricultura nu este un sector care să-ţi ofere profit mare. Este un sector care, în mod normal, oferă un profit mic spre mediu, dar constant, iar în aceste momente de criză se observă că alte sectoare sunt în dificultate – imobiliar, industrial – în timp ce agricultura merge înainte. Agricultura este baza materiilor prime alimentare. Noi vorbim despre agricultură, dar, de fapt, este vorba de agroindustrie.”

Pentru că are mai multă viziune decât românii, dar şi bani de investit, întreprinzătorul din Peninsulă intenționează să se extindă. Este în plin proces de negociere pentru achiziţionarea altor suprafeţe de teren şi vrea să o facă repede, pentru că piaţa se mişcă şi ea rapid.
Marco Chiaradia:

„Terenurile agricole cresc, dar nu cu rapiditatea care să permită speculaţii imobiliare pentru cei care nu au legătură cu activitatea agricolă. Important e că terenul rămâne în România, e al vostru. Noi, momentan, îl lucrăm, nu i-am pus alt drapel şi nici nu avem intenţia să o facem. Dimpotrivă, din punctul meu de vedere şi al colegilor mei străini, avem respect maxim pentru acest teritoriu, care e al vostru.”

Şi totuşi, nu înţelege cum de n-a anticipat niciun guvern din ultimii 24 de ani că retrocedările greşite şi ignorarea micilor agricultori va duce într-o zi la înstrăinarea pământului.
Marco Chiaradia:

„Şi eu sunt uimit că au existat şi există aceste vânzări masive. Principalele motive pentru care românii îşi vând pământul sunt distanţa mare până la terenuri, care, cu siguranţă, îi împiedică să le lucreze, suprafeţele mici, pentru că parcelarea terenurilor de după ’89 face dificilă activitatea agricolă. Mulţi tineri au plecat la oraş, neputând să-şi construiască viitorul în aceste sate, au abandonat terenurile, iar părinţii, deja bătrâni, sunt constrânşi să le vândă. E trist, foarte trist, dar aceasta este realitatea întâlnită de mai toţi colegii mei străini.”

Aşa au ajuns străinii să pună stăpânire pe tot Banatul. Şi, din câte se vede, ei chiar ştiu să facă treabă. Deşi încă nu e timpul de ieşit la câmp, în ferma lui Marco Chiaradia e forfotă mare; se lucrează la noua fabrică de biodiesel pe care italianul o ridică în parteneriat cu primăria locală. Mai construieşte şi silozuri noi. Tot business-ul se extinde.

Marco Chiaradia: „Terminăm până diseară?”

Angajat: „Eu v-am promis. Sperăm să terminăm.”

Doar că nimic din ce depozitează în aceste imense silozuri nu va rămâne în ţară. Totul va merge la export.

„Aici o să vă arăt soia, e un produs care mie îmi place foarte mult. Soia nu se prea face în România. Are un conţinut proteic foarte mare şi are o proteină nobilă. Acum, toată soia pe care o producem aici o vom procesa în presa de ulei pe care o vom face.”

Dar până la faza de ulei, soia trebuie transformată în şrot, iar pentru asta e nevoie de un ocol extern. Noi n-avem unităţi de procesare. Mare păcat, spune italianul.

„E o prostie foarte mare din punctul meu de vedere, pentru că trebuie să plimbăm trenuri, o dată în Italia sau Germania, vin înapoi cu şrot de soia. Am fi procesat aici. Aveţi toată puterea, nu vă lipseşte nimic. Produsul trebuie să rămână aici. Aici sunt animale, populaţie căreia îi trebuie mâncare şi e o materie primă formidabilă. Se poate!”

Numai că la asta nu s-a gândit niciun guvern postdecembrist. Aşa am ajuns în situaţia în care pe de o parte înstrăinăm pământul, iar pe de alta le permitem celor veniţi la noi să scoată din ţară tot ce produc.
Adela Cristea, preşedinte Camera de Comerţ Româno-Italiană:

„Asta este realitatea. De-asta se duc grâul şi porumbul, că nu mâncăm grâu şi porumb cu furculiţa. Deci alea merg să intre într-un lanţ de procesare pentru ceva, că-i pâine, că-i biscuit, că-i napolitană, că-s paste.. Şi atunci el se întoarce produs finit şi-l cumpărăm. Ajunge în fabrica de paste din Italia, unde lucrează muncitorul italian, care e plătit cu 1.000 de euro, nu cu 250 de euro, da? Deci evident că preţul produsului finit va fi mai mare când se întoarce, lăsând la o parte costurile logistice, că transport marfa până în Italia, o aduc înapoi ca produs finit, se plătesc nişte taxe în Italia, că firma aia care produce acolo este subiect juridic italian, deci aia plăteşte un impozit pe profit în Italia, care-i mult mai mare decât în România…”

Adela Cristea e preşedintele filialei Camerei de Comerţ Româno-Italiene, înfiinţată anul trecut la Arad. Sunt atât de mulţi italieni în vestul României şi atât de mulţi cei care se pregătesc să vină, încât guvernul de la Roma s-a gândit că este mare nevoie de o reprezentanţă în vestul ţării.
Adela Cristea:

„A existat un adevărat fenomen de delocalizare a companiilor italiene spre vestul României. Noi estimăm ca în acest an şi în următorii trei-patru ani să existe un aflux destul de mare de investiţii italiene în România, cu accent tot spre zona de vest. Există un interes al unor grupuri care îşi doresc să facă astfel de exploatări aici, mai cu seamă că în alte zone din Europa suprafeţele de teren sunt limitate. Ultimele solicitări au fost de genul: sau .”

Aceste cifre ar trebui să fie îngrijorătoare pentru români. Statisticile Camerei de Comerţ arată că în vestul ţării aproape că nu mai există fermieri români care să lucreze suprafeţe semnificative de teren.
Adela Cristea:

„Cele mai mari suprafeţe de teren care sunt lucrate sunt lucrate de companii italiene, de companii olandeze, daneze, germane, chiar. Avem lângă Arad, la Curtici, un caz de companie mare românească, în rest fermierii români au loturi mici de teren comparativ cu investitorii străini, nu au tehnologie suficient de performantă. Există companii care au început achiziţii în toată zona de la nord de Dunăre. În final, trendul ăsta va fi: în momentul în care suprafeţele de teren aici în vest fie se vor epuiza, fie vor deveni prea scumpe raportat la alte zone din România, cu siguranţă valul va merge mai departe.”

Sesizând nevoia tot mai mare de hrană, până nu demult, guvernul italian a avut chiar o strategie interesantă, menită să-i încurajeze pe proprii agricultori să cumpere teren în Europa de Est.
Adela Cristea:

”Au existat nişte programe guvernamentale în baza cărora companiile italiene care achiziţionau proprietăţi aici, în România, primeau o anumită sumă per hectar achiziţionat, scopul statului italian fiind, la momentul respectiv, ca aceste companii, pentru că nu mai aveau suprafeţe pe care să-şi extindă producţia, să poată să producă la un preţ chiar mai mic în străinătate, în aşa fel încât să reaprovizioneze piaţa locală. Cea mai mare parte a producției companiilor italiene existente în România este exportată în Italia. Cam tot ce se face în România are ca destinaţie piaţa din Italia.”

În asta şi constă afacerea: ei ne cumpără terenul, noi le importăm produsele, iar profitul mare se impozitează tot la ei. Şi statul român se alege cu mai nimic.
Adela Cristea:

„Cazul ideal ar fi ca toţi aceşti bani să rămână în România, dar, până la urmă, între a avea un pământ nelucrat şi o rentabilitate extrem de scăzută şi a avea, totuşi, o activitate agricolă, chiar dacă bună parte din ea merge în exterior, eu cred că este, până la urmă, un avantaj.”

Problema şi mai mare, spun agricultorii, este că undeva, pe traseul oficial românesc, pare să fi existat mereu un sprijin ascuns dar susţinut pentru străinii care vin să cumpere pământ.
Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR:

„Ce informaţii au!… Mă uitam la cei din Franţa, măi, aveau informații până şi asupra actelor normative, tot! Monitorizează tot! N-aţi văzut scandalul ăsta, cum au sărit ambasadele? Ştiu tot! Nu le ştiu eu cum le ştiu ei.

Ascultaţi ce vă spun: suntem în mare, mare pericol! Noi până în anul 2050 mai bine de jumătate din România este vândută către străini.”

O perspectivă neagră, care n-ar trebui neglijată. Nu numai ungurii sau italienii şi-au luat bilet pentru România; fermierii francezi au primit şi ei semnalul că la noi e raiul pe pământ. Atât de mult se vorbeşte în Franţa de aceste terenuri ce par a fi la dispoziția străinilor, încât jurnalista Marianne Rigaux a venit să se convingă cu ochii ei.
Marianne Rigaux, jurnalistă:

„În Franţa există un fel de zvon, o fantezie privind România, cum că ar fi noul El Dorado, noul paradis pentru agricultorii francezi. Am întâlnit agricultori francezi care au ferme în România şi am întâlnit diferiţi actori din acest sector pentru a verifica dacă a avea o exploatare agricolă în România este cu adevărat paradisul.”

Zvonul, spune preşedintele agricultorilor români, ar fi pornit chiar de la unii oficiali francezi care, la o întâlnire cu fermierii străini, ar fi pomenit de mai multe ori de oportunităţile colosale pe care le oferă România şi Laurenţiu Baciu crede că acest fenomen ar fi trebuit să ţină deja de competenţa serviciilor secrete.

„Întâmplător, am fost convocat la un simpozion unde erau numai francezi şi care vreau să vă spun că puneau la cale cum să arendeze şi să cumpere teren în România. Şi în speech-ul fiecăruia de acolo, l-am urmărit, se spunea: Şi asta spuneau şi se îndemnau unul pe altul acolo. Cineva de la dânşii spunea: Atunci mi-am pus eu întrebarea: unde sunt serviciile, de se coace ceva la un hotel din Bucureşti şi serviciile nu ştiu nimic?!”

Într-adevăr, ambasadorul Franţei pare pasionat de agricultura de la noi şi de perspectivele pe care le au aici conaţionalii săi.
Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei la Bucureşti:

„Este adevărat că România este un El Dorado. Şi eu am spus asta: este un paradis agricol. Ştim că un investitor care vine în România e atras de calitatea pământului, de solul care nu a fost poluat de îngrăşăminte, de mâna de lucru disponibilă şi ieftină. Sunt suprafeţe mari de teren pe care le putem obţine mult mai uşor decât în Franţa. Dar este un paradis şi, aşa cum am mai spus, trebuie să avem grijă să nu se transforme într-un infern.”

De fapt, cuvântul-cheie e preţ. În timp ce în România hectarul costă între 1.500 şi 5.000 de euro, în Franţa şi Italia el depăşeşte 10.000 de euro, în Belgia e 25.000 de euro şi în Danemarca – 30.000. Şi, oricum, în toate aceste ţări terenul agricol deja o raritate.
Marianne Rigaux, jurnalistă:

„Agricultorii francezi sunt atraşi de posibilitățile pe care le oferă România, pentru că în Franţa nu mai există teren care să poată fi cumpărat. Totul este deja exploatat agricol. Pământul se transmite din tată în fiu. Aşadar, în prezent, agricultorii francezi care vor să se extindă trebuie să se orienteze spre alte ţări: Polonia, Ucraina sau România.”

Ei se extind pe unde pot, dar ţările lor nu vând pământ străinilor. Deşi teoretic e permis prin aceeaşi legislaţie europeană care le obligă, guvernele din Occident au găsit modalităţi inteligente de a se eschiva. În Franţa, de exemplul toate tranzacţiile cu pământ sunt supervizate de o agenţie a statului care are un rol foarte bine stabilit.
Philippe Gustin, ambasadorul Franţei:

„Această structură are posibilitatea, dacă este cazul, când există oferte de vânzare pentru terenuri agricole, să poată interveni prin dreptul de preemţiune, adică are dreptul să evite vânzarea şi să cumpere pământul în locul celuilalt ofertant, care ar vrea să facă speculă imobiliară. În Franţa, doar 1% din tranzacţiile agricole, adică vânzare-cumpărare de pământ arabil, sunt realizate de străini. Concret, pământul Franţei rămâne al Franţei.”

Pământul Franţei rămâne al Franţei; al României e al tuturor, pentru că nu pare nimeni să ţină la el.Până şi străinii care vin aici se miră de dezinvoltura cu care îl înstrăinăm. Francezul Alfred Wittmann , de exemplu, s-a instalat în anul 2000 la Buziaş, lângă Timișoara. Mai întâi, a luat în arendă 500 de hectare de la Agenţia Domeniilor Statului, apoi a început să lucreze pământul oamenilor şi, ulterior, să-l cumpere.
Alfred Wittmann, fermier:

„Prima dată am venit în România într-o excursie, în 1999. Şi, fiind fermieri, am văzut această ţară complet distrusă. Şi în sectorul unde suntem acum, în Buziaş, aproape 95% din pământ nu era lucrat absolut deloc. Noi suntem pasionaţi de agricultură şi am zis că e mare păcat, mai ales că în Franţa nu mai există pământ liber şi, dacă aici pământul era abandonat, am zis să facem ceva în sensul ăsta.”

Pârloagă; pământ nelucrat cu anii. Pentru că niciun oficial român de după ’89 n-a fost în stare să-i ajute pe ţărani să-şi păstreze şi să-şi exploateze terenurile. De aceea, nici pe ei nu i-a durut inima să le dea, uneori pe nimic.
Alfred Wittmann:

„La început au vândut un hectar pentru a-şi cumpăra un televizor. Apoi, dacă au vrut să-şi renoveze casa, au mai vândut din teren. Pentru că românii nu au aceeaşi concepţie pe care o avem noi, în Vest, unde pământul înseamnă un capital. E ceva ce păstrezi, nu vinzi niciodată. În România, voi aveţi o cu totul altă mentalitate.”

Aşa, televizor cu televizor, s-a făcut francezul cu 5.000 de hectare. Şi nu se va opri, probabil, pentru că are o strategie:

„Ideea iniţială era de a lucra 1.500 de hectare. Acum avem 5.000 de hectare, pentru a limita concurenţa. Asta înseamnă că sunt mulţi străini care vin din Olanda, din Danemarca, din Anglia, care visează un pic şi care cred că în România agricultura se face la fel ca în Vest şi oferă oricât pentru a arenda sau cumpăra un hectar de teren.”

Dar nu e chiar paradis-paradis. Condiţiile oferite de România lasă de dorit, spune francezul. Producţia e mică la hectar, iarna e prea multă apă, vara – prea puţină, guvernul întârzie cu subvenţia, dar şi cu rambursarea de TVA. Aşa se face că, deşi are o cifră de afaceri de peste 4,5 milioane de euro, pe hârtie firma lui Alfred Wittmann pare să stea foarte prost cu profitul. Ba chiar în 2012 a lucrat în pierdere. Nu poate să nu recunoască, totuşi, că acasă ar fi stat mult mai rău:

„În Franţa, dacă facem profit, îi dăm statului 70%. Sunt mulţi care muncesc din greu pentru a câştiga bani şi care se întreabă pentru ce muncesc. Şi de aceea vor să se îndrepte spre alte ţări.”

Şi, exact ca în cazul italienilor, tot ce produce el ajunge la export, de unde se întoarce în România sub formă de produse, dar mai scump. Ar putea prelucra aici, dar nu are unde. Păcat, spune el; nu va trece mult şi tot pământul nostru va fi exploatat de străini.

„Dacă românii nu vor să facă agricultură, cineva trebuie să o facă în locul lor. Acum sunt francezi, germani, suntem toţi europeni, cred. Nu suntem străini, suntem europeni. Deci, suntem o mare familie acum.”

O familie care e pe care să ne transforme în altceva, însă, crede preşedintele Ligii Agricultorilor. Laurenţiu Baciu:

„Probabil, cât de curând, devenim o enclavă. Vedem noi dup-aia. Prin sud o să fim o enclavă arăbească, prin aia italienească, prin Moldova – daneză… Deci o chestie de genul ăsta. O să auziţi şi alte limbi. Deci într-un viitor foarte apropiat… Dacă vă întoarceţi de undeva peste vreo 50 de ani, de plecaţi, nu ştiu, prin Australia sau prin altă parte, n-o să regăsiţi România, chiar dacă GPS-ul vă duce acolo unde ştiţi că ar trebui să vă ducă.”

Iar Marianne Rigaux îi dă dreptate. Din Franţa, situaţia din România se vede dramatic:

„Ceea ce este paradoxal este că înstrăinarea terenurilor din România este prea puţin studiată în afara graniţelor. Frecvent e studiată şi denunţată acapararea de pământ în Asia şi Africa. Dar nu putem admite că acest fenomen există şi în mijlocul Uniunii: ţări bogate din Vest care acaparează ţări mai sărace din Est.”

Şi aşa, în sărăcia noastră, am vândut tot. Inclusiv munţi întregi cu subsol bogat şi pământ foarte bun, peste care străinii au devenit stăpâni absoluţi. Au profitat de preţurile de nimic de la noi ca să ia cât pot. Dacă în Austria un hectar de pădure costă 10.000 de euro şi în Germania 20.000 de euro, aici se cumpără cu preţuri între 1.000 şi 3.000 de euro. Aşa au ajuns proprietari de munţi împăduriţi americanii de la Universitatea Harvard, care au cumpărat 35.000 de hectare, finlandezii de la Tornator, care deţin aproape 15.000 de hectare sau austriecii marelui concern Schweighofer care, în cele două fabrici de la noi, prelucrează anual aproape toate coniferele tăiate în România. Iar cea mai recentă tranzacţie este parafată de nemţii de la Prokon, care au fost dispuşi să cumpere 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău.

În total, am vândut munţi care se întind pe mai mult de o jumătate de milion de hectare, o suprafaţă cât a judeţului Vaslui, fără ca vreun guvernant să se gândească la consecinţe.

Bogdan Tudor, reprezentant Nostra Silva:

„Practic, şi masa lemnoasa se vinde la sfert de preţ, şi teritoriul se înstrăinează pentru totdeauna, cu toate sursele şi resursele lui, că mai sunt şi bogăţii ale subsolului. Se pot face analize şi din punct de vedere strategic, militar, sau la nivel naţional dacă este bine ca teritoriul să se înstrăineze pentru totdeauna. Mai ales că românii este evident că nu vor mai avea niciodată bani să recupereze, să reintre în posesia acestor teritorii.”

Un fenomen similar, cu înstrăinări masive de păduri, a avut loc şi acum 100 de ani, spune Bogdan Tudor. Dar liderii români de atunci s-au sesizat şi au dat o lege dură care a oprit achiziţiile de suprafeţe mari. Acum, nu numai că nu se sesizează, dar nici nu ascultă pe nimeni.

Bogdan Tudor:

„Noi am aflat, am făcut acum câțiva ani o statistică, ce proprietăţi s-au cumpărat, cine le-a cumpărat, în ce judeţ, am sesizat instituţiile statului, nimeni nu a avut nicio reacţie. Nu, aşa sunt oamenii politici, nu intervin decât când e prea târziu, poate. Sau nici atunci. E aceeaşi politică pe care o întâlnim şi în cazul înstrăinării altor resurse: să se vândă totul, să se cumpere totul. La un moment dat vor veni şi vor spune: Se va întâmpla, probabil.”

Şi proprietăţile date străinilor se vor înmulţi. Chiar acum se face lobby puternic pentru ca legislaţia să fie îndulcită, să se vândă suprafeţe cât mai mari şi să se exploateze că mai mult lemn. Şi, se pare, au găsit aliaţi printre politicienii români. Bogdan Tudor:

„În prevederile noului Cod Silvic se regăseşte mai mult influenţa firmelor austriece. Presiunea mai mult de aici vine, pentru că ei au ajuns la o limită, nu mai au de unde să cumpere suprafeţe mari, lobby-ul lor s-a văzut la modul concret în nişte iniţiative legislative ale unor parlamentari care au vrut să schimbe legislaţia şi să se poată să se vândă comunităţile istorice de proprietari, ca să aibă ei de unde să cumpere.”

Liderul Partidului Verde din Parlamentul Austriac înţelege perfect ce se întâmplă şi ne priveşte compătimitor.

Peer Pilz, politician:

„Este vorba despre bani, este vorba despre corupţie. Dacă aş fi o companie internaţională şi ar trebui să aleg între a cumpăra pământ sau pădure în Austria sau în România, cu siguranţă aş cumpăra o pădure în România. Din cauza preţului şi a guvernului. Voi aveţi pădure ieftină şi guvern la fel de ieftin.”

Peer Pilz spune că niciun occidental n-ar fi îndrăznit să vină în România, să cumpere ce vrea şi să taie cât doreşte, dacă n-ar fi ştiut cât de neatenţi suntem cu teritoriul nostru şi cât de slabă şi de uşor manipulabilă e legislația de la noi:

„În Austria, nimeni nu ar accepta ca dezastrul din pădurile voastre să se producă şi în pădurile noastre. Nimeni nu ar accepta.”

Într-adevăr, austriecii se protejează bine la ei acasă. Legislaţia privind exploatările forestiere e foarte aspră, iar taxele impuse companiilor – enorme. Aşa că statul austriac e cel mai mare proprietar de păduri din ţară, cu 4 milioane de hectare, iar restul aparţine marilor familii nobiliare sau fermierilor mici și mijlocii. Și nici unii, nici alţii nu se gândesc să vândă, aşa cum fac românii.
Michael Johann, proprietar de pădure:

„Pădurea am moştenit-o de la mama, dar vreau s-o administrez, s-o îmbunătăţesc şi să las ceva bun copiilor mei.”

Reporter: „Ai vinde-o?”

Michael Johann: „Nu, nu aş vinde-o! Cred că, dacă aş vinde-o, cel care o va cumpăra o va distruge și nu va aprecia investiţia mea, a părinţilor şi a bunicilor mei.”

Michael Johann, moştenitor a 7 milioane de hectare de pădure în sudul Austriei, spune că ştie din istoria familiei lui cât de valoroasă este pădurea şi în timp de pace şi în timp de război:

„Au fost vremuri în care viaţa era mult mai grea, în război, de exemplu, dar familia mea nu a renunţat la pădure. Au investit în ceva ce nu-şi pierde valoarea. Pădurea va rămâne mereu acolo! Lemnul, pământul, vânatul, toate vor rămâne acolo. Aşadar, pădurea nu îşi poate pierde valoarea.”

De aceea, nici nu îi înţelege pe românii care şi-au vândut ieftin teritoriul şi s-au bucurat de un profit pe termen scurt, cu riscul de a pierde însutit pe termen lung:

„România avea nişte păduri foarte vechi, bogate şi sălbatice, dar mă tem că multe dintre ele au fost deja distruse. Şi mi-e teamă că anii ce vor veni vor pune şi mai multă presiune pe pădurile existente, pentru că se construiesc fabrici imense, una după alta. Asta este o mare problemă, pentru că noii cumpărători nu au respect pentru legislaţie, nu au interesul să menţină infrastructura regională şi nu au interesul să dezvolte economia locală. Ei doar vin acolo, iau toată materia primă şi duc banii în altă parte. E altceva când proprietarii sunt oameni ai locului, au banii, îi vor cheltui în baruri sau magazine locale şi, în felul acesta, banii rămân în zonă şi vor îmbunătăți situaţia economică pe termen lung.”

Doar că, până acum, niciun guvern de la noi nu s-a gândit la o astfel de strategie. Mai grav, în anii 2005-2006 s-a dat liber la retrocedări pe suprafeţe foarte mari, dar fără un program de susţinere financiară a proprietarilor. Neavând cu ce să întreţină şi să păzească pădurile, oamenii au vândut masiv. Aşa se face că,pe lângă cele 500.000 de hectare înstrăinate, alte 400.000 au fost tăiate până la ultimul copac. Iar de lemn au profitat companiile străine. Astăzi, asistăm la dezastru şi nimeni nu ne ajută, fie pentru că nu se vrea, fie pentru că nu se ştie.
Peer Pilz, politician:

„De ce eu, ca politician verde în Parlamentul Austriei, şi nu sunt parlamentar de câteva luni, ci de 27 de ani, de ce trebuie să aştept ca o echipă de televiziune din România să-mi ofere informaţii la prima mână despre această problemă majoră privind comportamentul unor oameni de afaceri din Austria? De ce există această incredibilă lipsă de informaţie? Ce fac ONG-urile voastre? Pentru mine, asta este o situaţie foarte ciudată.”

Ciudată este şi pentru noi toţi, milioane de români atraşi fără voie în războaie duse în interes propriu sau de grup, şi care-şi văd an de an ţara devastată, sărăcită, cumpărată; oameni care nu înţeleg de ce, până acum, nu a reuşit nimeni până acum să pună la punct o strategie pe termen lung, care să ne ajute să păstrăm şi pământul, şi roadele lui, dar şi investiţiile străine. Şi, mai ales, de ce nu există o supraveghere atentă a celor care ne cumpără terenurile şi pădurile. Pentru că printre ei există personaje și companii care nu numai că demonstrează o crasă lipsă de respect pentru ce găsesc aici, dar mai şi păcălesc de ani buni această ţară care a fost atât de îngăduitoare cu străinii!”

sursa: razbointrucuvant.ro

Violenţe în stradă la Târgu Mureş. Extremişti maghiari cu feţele acoperite de cagule au provocat scandal la un miting neautorizat unde a fost prezent şi liderul Jobbik

Extremiştii maghiari si-au dat întâlnire, luni, la Târgu Mureş, pentru un marş al secuilor care se desfăşoară în acest an fără autorizaţie. Aceştia s-au îmbrâncit cu forţele de ordine si au aruncat cu petarde şi bolovani.

Extremiştii nu au fost lăsaţi să mărsăluiască decât pe trotuare fiindcă manifestaţia nu a fost autorizată. Extrem de violenţi, membrii gărzii maghiare nu au ezitat sa-i loveasca pe jandarmi cu beţele de le steaguri sau cu alte obiecte.

Cu feţele acoperite de cagule şi scandând slogane profund antiromâneşti, precum “Să piară Trianonul”, “Ţinutul Secuiesc nu este România”, “Autonomie” sau “Ţiganilor, plecaţi acasă!” extremiştii au fost ţinuţi cu greu de forţele de ordine.

Conform autoritatilor, cei peste 3000 de manifestanti prezenti au avut o autorizatie pentru comemorare, dar nu si pentru marş. Chiar şi aşa, organizatorul manifestarii, Izsak Balazs, le-a cerut manifestanţilor să pornească în coloană spre Prefectura oraşului, însoţiţi de forţele de ordine. Cei prezenţi au declarat că mărşăluiesc pentru autonomia aşa zisului ţinut secuiesc.

În acest an, Primăria Târgu Mureş, la propunerea Comisiei de avizare a evenimentelor publice, nu a mai dat autorizaţie pentru organizarea marşului, deoarece la mitingul din 2013 au participat membrii unor organizaţii din afara judetului Mures si din Ungaria, intre acestia numarandu-se reprezentanti ai partidului de extrema dreapta Jobbik, extremiştii Gărzii Maghiare şi ai Organizatiei 64 de Comitate, care au promovat sloganuri xenofobe de genul “Opincari, plecaţi acasă!”, “Să piară Trianonul!”, “ţinutul secuiesc nu e România!”, “În Bucureşti toţi sunt ţigani!” etc.

Cine e Garda Maghiară

La o simplă căutare pe internet, pe Wikipedia, aflăm despre Garda Maghiară că este o organizaţie de extremă-dreapta din Ungaria, fondată în 2007 de partidul Jobbik şi scoasă în afara legii de Tribunalul Budapesta în decembrie 2008, decizie confirmată în mod definitiv şi irevocabil de Curtea de Apel Budapesta la data de 2 iulie 2009.

Finalul nu-i aici

După ce a fost interzisă în 2009 printr-o decizie irevocabilă, Garda Maghiară nu s-a desfiinţat ci doar s-a transformat în Garda Naţională Maghiară. An de an, organizaţia primeşte noi membri care depun un jurâmănt în momentul intrării oficiale. În 2012, de 15 martie, ziua maghiarilor de pretutindeni, ca să evite o intervenţie în forţă a poliţiei, noii membri ai Gărzii Naţionale Maghiare au depus jurământul în şoaptă şi aşezaţi pe jos. După ce Garda Maghiară a fost desfiinţată în 2009 autorităţile de la Budapesta au interzis orice fel de manifestaţii paramilitare care imită evenimente militare oficiale (via Metropol.hu).

Liderii formaţiunii se remarcă prin discursuri xenofobe şi rasiste şi cer în mod repetat “Să piară Trianonul!”, în timp ce membrii flutură steaguri ungureşti dar şi steaguri arpediene. In 2011, liderul Gărzii Naţionale Maghiare, Ináncsi József, a anunţat în timpul comemorării Tratatului de Pace de la Trianon organizat la Versailles, că organizaţia sa intenţionează să adune semnături în vederea organizării unui referendum privind revizuirea Tratatului de la Trianon. Semnarea Tratatului de pace de la Trianon a fost comemorat în 4 iunie în oraşele de pe teritoriul Ungariei, dar şi în regiunile locuite de maghiari din afara graniţei.

Pe canalele oficiale, liderii mişcării susţin că militează pentru păstrarea tradiţiilor ungare însă adevăratul scop al Gărzii Maghiare este desfiinţarea Tratatului de la Trianon şi, implicit, refacerea Ungariei mari.

Csibi Barna, promotorul Gărzii Maghiare în România

Încă din 2007, mai mulţi tineri din Harghita au făcut demersuri pe lângă liderii Gărzii Maghiare pentru a înființa în România o subunitate, numită Plutonul Secuiesc. Liderul grupului care făcea demersurile era Csibi Barna, din Miercurea Ciuc, nimeni altul decât extremistul care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu. La acea vreme, Barna era funcţionar public în cadrul Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice Harghita. Plutonul secuiesc este falanga din ţara noastră a organizaţiei extremiste din Ungaria.

Provocarea de Ziua Naţională a României în Cluj-Napoca

Garda Maghiară şi-a mai făcut simţită prezenţa în ţara noastră în 2009, chiar de Ziua Naţională a României. Sosiţi la Cluj-Napoca, şase membri ai organizaţiei extremiste au fost ridicaţi de agenţi ai SPIR, după ce au încercat să pună în aplicare o manifestaţie publică, a cărei scop era cinstirea înfiinţării Batalionului Secuiesc (1 decembrie 1918), responsabil pentru uciderea a cca. 100 de români din Valea Drăganului, nota napocanews.ro la acea vreme. Unul dintre membrii Uj Magyar Garda a declarat pentru NapocaNews că se aştepta la susţinere din partea Gărzii Maghiare din Ungaria. “Din păcate acestora, aflaţi în două autocare, le-a fost interzisă de către Poliţia Română intrarea în oraş”, a adăugat acesta. Organizatorul manifestării extremiştilor Gărzii Maghiare, un tânăr din judeţul Mureş, a fost amendat cu suma de 50.000 de lei pentru încălcarea Legii 60 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Evenimentul comemorativ al celor şase membri ai Uj Magyar Garda, nu era autorizat de primarul Municipiului Cluj-Napoca.

NapocaNews

Plâng icoanele Maicii Domnului cât şi ale Domnului Iisus Hristos în Ucraina şi Rusia

Zeci de icoane… plâng toate deodată în Bisericile Ortodoxe din Rusia şi Ucraina. Conform ştirilor transmise în multe Biserici din Rusia, cât şi din Ucraina, Sfintele Icoane ale Lui Hristos şi Maicii Domnului, dar şi ale altor Sfinţi au început să lăcrimeze, după începutul crizei din Ucraina.

Destui sunt cei ce vorbesc că este transmis un “mesaj din cer”, care ar aduce a semn rău, alţii se închină la icoane şi cer ajutorul şi mila lui Dumnezeu în criza şi haosul creat.
Acest fenomen spontan al plângerii în masă a icoanelor nu s-a întâmplat de foarte mult timp, având loc mai ales pe fondul unor catastrofe mari. De exemplu, cum s-a întâmplat înainte de revoluția din 1917.
Cazuri de plângere a icoanelor au fost observate de curând în Syktyvkar, Pechora, Rostov-pe-Don, Novokuznetsk, Odesa, Rivne, Kiev, Sankt Petersburg și în alte orașe.

sursa: ortodox.md

)

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/monitorizarea-presei/plang-icoanele-maicii-domnului-cat-si-a-domnului-iisus-hristos-in-ucraina-si-rusia/
Moldova Ortodoxă

Lunetiștii din Kiev, contractați chiar de către actuala coaliție, relevă o conversație telefonică între comisarul UE pentru Afaceri Externe și ministrul de externe al Estoniei

Din câte se poate afla în urma unei conversații telefonice dată publicității pe Internet între comisarul pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton și ministrul de externe al Estoniei, lunetiștii care au tras asupra protestatarilor și asupra poliției în Kiev au fost contractați de către liderii Euromaidanului.

“Există o suspiciune care se confirmă din ce în ce mai mult asupra faptului că în spatele acțiunilor lunetiștilor nu a fost Ianukovici, ci a fost cineva din interiorul noii coaliții,” a afirmat ministrul Estonian Paet în timpul conversației telefonice. “Cred că trebuie să aflăm cu certitudine dacă e așa. Adică, nu am primit aceste informații, asta e interesant. Doamne Dumnezeule!”, a replicat Ashton.

Conversația a avut loc după ce ministrul de externe al Estoniei, Urmas Paet a vizitat Kievul pe 25 februarie, în toiul confruntărilor dintre protestatarii pro-europeni și forțele de securitate în capital ucraineană.

Paet și-a mai amintit de conversația sa cu un doctor care a i-a tratat pe cei împușcați de către lunetiștii din Kiev. Ea a afirmat că aceeași oameni au tras focuri de armă și asupra protestatarilor și asupra poliției.

“În al doilea rând, ceea ce a fost destul de deranjant, aceeași Olga [Bogomolets] ne-a mai spus că toate dovezile susțin ideea că toate victimele , indiferent de tabăra din care făceau parte, au fost ucise de către aceiași lunetiști”, a subliniat ministrul de externe estonian.

Ashton a replicat: “Ei bine, da… asta e, asta e îngrozitor.”

“Olga [Bogomolets]mi-a mai arătat și câteva fotografii, afirmând că, bazându-se pe expertiza ei medicală, este vorba de același scris de mână, același tip de gloanțe și că este deranjant faptul că acum, noua coaliție nu este interesată să afle ce s-a întâmplat cu adevărat,” a mai spus Paet.

Se crede că fișierul a fost distribuit pe Internet de către ofițeri ai Serviciului ucrainean de Securitate (SBU), loiali fostului președinte Viktor Ianukovici, care au reușit să pună sub urmărire telefoanele lui Ashton și Paet.

Sursa: Russia Today

Traducerea: Gandeste.org

Gerhard Schroeder critică Occidentul pentru poziţia faţă de criza ucraineană

Fostul cancelar german nu a menajat nici Uniunea Europeană şi nici NATO

Referitor la posibile măsuri de răspuns la acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei, Schroeder  este de părere că boicotul  economic trebuie să-l foloseşti în aşa fel, încât el să nu provoace cele mai mari prejudicii propriilor interese

Aflat în vizită la Paris, la invitaţia amabasadei germane din capitală Franţei, Gerhard Schroeder a participat la o dezbatere consacrată situaţiei actuale şi viitorului Uniunii Europene, la care au fost prezenţi oameni politici, şefi ai unor întreprinderi, oameni de cultură şi ziarişti francezi. În intervenţia sa, fostul cancelar german s-a concentrat, în mod inevitabil, asupra evenimentelor actuale legate de criză din Ucraina. Surprinzător pentru presa franceză a fost faptul că Schroeder a folosit acest prilej pentru a lansa critici severe la adresa poziţiei Franţei şi a altor puteri occidentale faţă de rolul Rusiei în recentele evoluţii din Ucraina. Potrivit lui Schroeder, a izola Rusia "nu ar avea alt efect decât agravarea riscului unei escaladări militare". "Într-o astfel de criză, orice măsură ce ne poate lipsi de posibilitatea unui dialog este o decizie eronată", a subliniat Schroeder, referindu-se la ameninţarea cu excluderea Rusiei din cercul puterilor economice membre ale G8. Susţinând cu tărie o soluţie diplomatică pentru restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, el a lansat critici severe la adresa Uniunii Europene şi a NATO. 

NATO, a reamintit Schroeder, nu are funcţii politice dar acum, această organizaţie nu acţionează pentru o mai mare încredere, ci crează doar temeri". Referitor la UE, în opinia lui Schroeder, ea a contribuit mai degrabă la dezmembrarea Ucrainei, oferind un acord de asociere incompatibil cu o uniune vamală existenţa între Kiev şi Moscova. Sub aspect cultural, a reamintit Scroeder participanţilor la dezbatere, Ucraina este de fapt divizată, iar Ununea Europeană "nu a ţinut seama îndeajuns de acest lucru". Social-democratul german, care a exclus posibilitatea de a-şi asuma rolul de mediator în criză din Ucraina, întreţine - lucru cunoscut tuturor europenilor - relaţii amicale cu Vladimir Puţin. El este, de asemenea, preşedintele Consiliului de administraţie al grupului Nord-Stream, societate controlată de Gazprom. Având în vedere această poziţie, Schroeder a fost întrebat dacă Germania şi-ar putea permite să fie mai fermă faţă de Moscova, chiar dacă depinde de gazele naturale ruseşti. Răspunsul: "Boicotul economic trebuie folosit în aşa manieră, încât el să nu-ţi provoace ţie însuţi cel mai mare prejudiciu".

Sursa: Curierul National

Gazele de sist - o escrocherie politico-economica si incercarea de a distruge a solul românesc

“Revolutia gazelor de sist”: O ESCROCHERIE ENERGETICA SI ECONOMICA – se afirma intr-un studiu citat si de Ziarul Lumina

 "Daca ne vor polua izvoarele vom fi nevoiti sa cumparam apa de la ei" - Marius P. - Un locuitor al comunei Sanmartin de Bihor (Baile Felix)

  

Cotidianul/ Calin Marchevici: O mare luptă geologică, geopolitică și bursieră. Gazele de şist în Europa, puţină escrocherie şi puţin miracol

Lobby-ul pentru si impotriva exploatarii gazelor de sist in Europa se intensifica, pe masura ce se apropie termenul adoptarii unei lșegislatii in acest sens in cadrul Comisiei Europene si a Parlamentului European.

Comisia și Parlamentul European, laissez-faire pentru gazele de șist

Pe 22 ianuarie, Comisia Europeana a prezentat un cadru legislativ pentru exploatarea gazelor de sist si, in aceeasi zi, Parlamentul European a aprobat revizuirea unei directive privind studiile de impact supra mediului si populatiei in favoarea exploatarii gazelor de sist. Potrivit noilor modificari, aceste studii de impact nu mai sunt obligatorii, ramanand la decizia guvernelor din tarile membre daca ele se vor efectua sau nu. ”Este inacceptabil. Europa nu este Vestul salbatic. Determinarea Consiliului de a-i exclude pe cetateni si autoritatile locale de la procesul de luarea a deciziilor nu va face decat sa sporeasca neincrederea in aceasta sursa de energie”, a spus eurodeputatul italian Andrea Zanoni.

ONG-urile de mediu sustin ca astfel o exploatare de gaze de sist va putea incepe fara acordul comunitatilor locale si ofera ca exemplu al consecintelor unei asemenea regklemetari protestele de la Pungesti impotriva proiectului de explorare al Chevron. De altfel, eventuala obligativitatea a acordului comunitatilor locale ar fi creat in Europa probleme mult mai mari decat in SUA, deoarece densitatea populatiei si numarul localitatilor este mult mai mare in UE, comparativ cu SUA.

Intr-o cascada de articole publicate in mediul online, diverese ONG-uri de mediu au sustinut ca noile relglementari legislative din UE sunt expresia succesului lobby-uului intens al marilor companii energetice, dar si a presiunii pusa pe Comisia Europeana de mai multe state membre UE, in primul rand Marea Britanie, Polonia, Lituania, dar si Romania. Momentul ales de premierul David Cameron pentru a face lobby industriei gazelor de sist a fost ales bine, in perioada in care presedintia rotativa a UE este asigurata de Lituania.

Chiar si Franta, tara care sub actualul guvern socialist s-a opus ferm exploatari gazelor de sist, a semnalat prin ministrul Economiei ca este in favoarea uneiexploatari a gazelor de sits, insa prin alta tehnologie decta fracturarea hidraulica. Franţa este un caz special, o ţară unde problema gazelor de sist poate fi rezolvată, dacă este voinţă politică, prin simpla intrerpretare a Constituţiei. Articolul cinci al Constituţiei franceze introduce principiul precauţiei în ce priveşte tehnologiile şi impactul lor asupra mediului. Introducerea acestui principiu s-a făcut în 2005. Rămâne de văzut cum va arăta nouă Constituţie a României la acest capitol.

Masura de a excepta exploatarile de gaze de sist de la intocmirea stuidiilor de impact asupra mediului si comunitatilor a fost adoptata in comisia pentru mediu a PE si va intra in dezbaterea in plen la mijlocul lunii martie.

”Încetați cu această escrocherie energetică și economică”

Un studiu al Institutului pentru dezvoltare durabila si relatii internationale din Paris (IDDRI) sustine ca gazele de sist nu vor produce, asa cum se sutine, un miracol economic in Europa, care sa permita reducerea importurilor de hidrocarburi conventionale. De altfel, gazele de sist nu au dus nicidecum la o revolutie a economiei nici in SUA, sustine IDDRI.

In SUA, gazele de sit au dus la o scadere dramatica a pretului gazelor in ultimii cinci ani, numai ca impactul lor a fost unul foarte sectorial, sustin autorii studiului. Au cunoscut cresteri industria petrochimica, insa la nivelul PIB-ului progresul nu a fost de cat de 1,2%. Este adevarat ca SUA au devenit astfel un exportator net de gaze naturale (in valoare de 25 de miliarde de dolari in 2012), numai ca daca comparam aceste cifre cu deficitul balantei comerciale a SUA (780 de miliarde de dolari), impactul gazelor de sist este modest. ”Nu exista nicio proba ca gazele de sist au dus la o adevarata renastere a industriei” americane, arata studiul IDDRI. Intre 2007 si 2012, cand a luat avant productia de gaze de sist, impactul asupra cresterii economice a fost foarte redus. Mai mult, pretul energiei pentru consumatorii americani a crescut in aceasta perioada mult laudata pentru scaderea pretului gazelor.

Iar studiul IDDRI sustine ca daca nu a existat un miracol al gazelor de sist peste Atlantic, cu atat mai putin el se va produce in Europa, daca lobby-ul agresiv al marilor companii energetice va avea castig de cauza.

In primul rand, datele geologice arata ca in Europa exista rezerve de gaze de sist mai reduse decat cele din America. ”Un scenariu median arata ca UE ar putea produce cateva zeci de miliarde de metri cubi de gaze de sist pe an in perioada 2030-2035, adica in jur de 3-10% din consumul anual”, scrie studiul IDDRI.

”Revolutia” promisa de marii jucatori de pe piata energiei nu va reduce, in aceste conditii, nici importurile de gaze naturale din Rusia si Qatar (54% din cererea europeana), nici pretul acestor combustibili fosili, care ”vor ramane in mare parte determinati de pietele internationale”, scrie studiul. Productia suplimentara care va proveni din gazele de sist ar putea doar sa faca acesata piata mai favorabila pentru tarile care acum depind de carbune (Polonia) sau de gazele rusesti (Bulgaria, Slovacia, Ungaria). Studiul arata ca, pentru o adevarata dezvoltare durabila, Europa ar trebui sa viseze mai putin visele marilor companii energetice si ale jucatorilor pe bursa petrolului si sa se orienteze ca eficienta energetica si inovatie.

”Consecintele pozitive pentru consumatori si economia americana sunt slabe, fata de cele 500.000 de puturi forate in ultimii ani. Spre exemplu, scaderea pretului gazelor nu a adus beneficii consumatorilor si doar industriei energofage”, scrie studiul IDDRI, care cere sa se inceteze cu ”aceasta escrocherie energetica si economica”.

Miracolul gazelor de șist

Asa cum in spatele protestelor de la Pungesti este vazuta, pe de o parte, revolta legitima a unor comunitati ce-si vede nerespectat dreptul la proprietate, iar pe de alta parte este vazuta mana lunga a Rusiei si ntereselor sale energetice in regiune, tot astfel stau lucrurile si in privinta studiilor precum cel prezentat de IDDRI.

Daca se poate specula ca in spatele IDDRI se ascund interesele energetice ale Moscovei sau ale monarhiilor salafiste din Golf, iata si o analiza in spatele careia se poate vedea mana lunga a lobby-ului companiilor occidentale.

Oxford Analytica arata ca avandul industriei gazelor de sist si a petrolului de sist din SUA conduce catre o crestere teribila a profiturilor rafinariilor si statiilor de lichefiere a gazelor naturale, cu efecte negative insa asupra acestor industrii din alte parti ale lumii. Analiza arata ca aceasta revolutie a resurselor neconventionale aduce profituri mairi rafinariilor americane (legea americana interzice exportul de hidrocarburi nerafinate), care exporta produse cu valoare adaugata mare. Pe piata globala, prin urmare, este de asteptat ca tot mai multe rafinarii europene sa falimenteze, daca politica UE nu va urma pe cea americana, de a exploata intensiv hidrocarburile neconventionale, sugereaza Oxford Analytica. Deocamdata SUA exporta doar produse rafinate, dar un studiu al spionajului german, frecvent citat in 2013 arata ca SUA ar putea deveni si exportatoare de gaze naturale pana in 2020.

Alte informatii de data recenta arata ca gazele de sist sunt viitorul Europei. Spre exemplu, compania energetica San Leon, detinuta de George Soros, a anuntat la finalul lunii ianuarie ca se apropie de un nivel comercial de extractie a gazelor de sist in Polonia. Compania a ajuns sa extrada 1.700 de metri cubi de gaze de sist pe zi in prima faza a forarii, ceea ce inseamna ca va ajunge in curand la un volum zilnic de 200.000-400.000 de metri cubi pe zi. Cat ajuta aceasta realizare pe consumatorii polonezi sau industria locala, materialul publicat de Business Week nu o spune. El arata in schimb ca succesul din Polonia a sporit cu 8% pretul actiunilor lui George Soros la bursa din Londra.

Petroliștii americani și ruși, fiecare cu presa institutele lor

Având în vedere antagonismul studiilor prezentate de companiile petroliere americane, si de presa si de institutele care le sustin, dar si de petroliştii ruşi si institutele si presa care ii sustin pe acestia, cu siguranţă una dintre cele două tabere se înşeală, cel puţin ca în cazul psihozei provocată de teoria oil peak, în anii ’90.

Exploatarea gazelor de sist va aduce cele mai mari beneficii jucatorilor pe bursa energiei si apoi sectorului industrial respectiv, beneficiile extinzandu-se cel mult pana la ”baietii destepti” din orice tara care detine industrie energofaga. La fel de sigur este si ca, dincolo de profitul licit sau ilicit, strategia gazelor de sist va cantari mult in securitatea nationala a majoritatii natiunilor europene in raport cu Federatia Rusa.

Proiectele de extractie a gazelor de sist aduc profit chiar si inainte de extractie primului metru cub: dovada sunt spagile platite in Polonia pentru acordarea concesiunilor, dar si interesantele (daca nu penalele) fluctuatii de pe bursa din Toronto a actiunilor Gabriel Resources, in cazul Rosia Montana.

Cat ii priveste pe micii consumatori, la fel ca si in cazul american, pretul energiei va creste incet si sigur. Iar in cazul Romaniei cresterea va fi accelerata (conform obligatiilor asumate prin tratatul de aderare de a ”liberaliza” (scumpi) pretul gazelor si al energiei) si potentata reglementarile tot mai dure pentru protectia mediului, de politica certificatelor verzi sau a noii ”componente de piata concurentiala”.

Din articolul publicat de Business Week citat mai sus aflam insa ca ”tari precum Polonia, Marea Britanie, Ucraina si Romania isi doresc mult sa exploateze resursele de gaze de sist ca modalitatea de scadere a costului energiei si de reducere a importurilor”.

•  Ziarul Lumina: Analiză pentru statele europene. Gazele de şist nu rezolvă dependenţa energetică

O analiză efectuată de Institutul pentru dezvoltare durabilă şi relaţii internaţionale cu sediul la Paris subliniază faptul că exploatarea gazelor de şist nu ar schimba situaţia energetică a Europei, statele europene rămânând dependente de importurile de gaze şi petrol. O soluţie ar reprezenta-o dezvoltarea politicilor de eficienţă energetică şi de inovare, susţinută şi de Parlamentul European.

Uniunea Europeană importă mai bine de jumătate din energia pe care o consumă (54% în 2010), potrivit datelor Eurostat, iar exploatarea gazelor de şist este privită ca pe o soluţie spre reducerea dependenţei de importurile de gaze şi petrol. O analiză a Institutului pentru dezvoltare durabilă şi relaţii internaţionale (IDDRI), cu sediul la Paris, combate însă această teorie, făcând trimitere directă asupra situaţiei de fapt înregistrată în SUA. „Aceste hidrocarburi neconvenţionale sunt la originea unei revoluţii energetice în SUA şi numeroase companii vizează rezervele potenţiale ale subsolului european, mai ales în Franţa“, potrivit sursei citate.

Totuşi, „avantajele economice pentru Statele Unite sunt mult mai restrânse decât se crede“, afirmă Thomas Spencer, director de program în cadrul Institutului pentru dezvoltare durabilă şi relaţii internaţionale (IDDRI) şi coautor al acestui studiu economic. Studiul sugerează că impactul economic din SUA este „foarte local“ – fiind limitat la câteva state precum Dakota de Nord sau Virginia de Vest, şi „sectorial“ – pentru că de scăderea preţului gazelor au beneficiat întreprinderi petrochimice şi producători de îngrăşăminte representând în total 1,2% din PIB-ul american, astfel că nu explică reluarea creşterii economice.

Această analiză a fost prezentată la Bruxelles, în contextul în care Comisia Europeană (CE) şi-a prezentat obiectivele în ianuarie privind politica pe 2030, cerând un singur obiectiv obligatoriu de reducere a emisiilor cu 40% până în 2030 şi un alt obiectiv la nivelul UE privind energia regenerabilă. Aceasta ar da statelor membre mai multă libertate să decidă asupra modului în care duc la îndeplinire obiectivele privind reducerea emisiilor de gaze, de exemplu, să construiască centrale nucleare fără cărbuni sau să depoziteze aceste emisii în siguranţă în subteran. În acelaşi timp, recomandarea CE este însoţită de o comunicare care analizează oportunităţile şi provocările pentru utilizarea fracturării hidraulice în scopul extragerii hidrocarburilor.

Membrii Parlamentului European au votat însă în favoarea a trei obiective energetice şi climatice pentru 2030, ce vizează reducerea emisiilor de gaze, ameliorarea eficienţei în domeniul energiei şi determinarea statelor membre să sporească volumul energiei regenerabile folosite, respingând astfel un plan al Comisiei pentru numai un singur obiectiv obligatoriu. Studiul amintit subliniază că în Europa există o mare incertitudine cu privire la rezervele potenţiale de gaze de şist, însă se sugerează că aceste hidrocarburi ar putea acoperi, în medie, între „3 şi 10%“ din cererea de energie la orizontul anilor 2030-2035. Această perspectivă nu schimbă însă situaţia în ceea ce priveşte politica energetică a Europei, întrucât aceasta va rămâne un importator de „energie scumpă“, mai ales de petrol şi gaze, adaugă cercetătorul. Potrivit acestuia, Europa trebuie mai degrabă să dezvolte politici de eficienţă energetică şi de inovare.

Sursa: Razboi intru cuvant.ro