duminică, 21 ianuarie 2024

Ultima Liturghie la catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol.

Dacă ne uităm în istorie, observăm că datorită compromisurilor, cu catolicii, ortodocșii au avut de suferit.

Catolicii nu s-au întors la credința pe care au avut-o înainte de 1054, ci au profitat de puterea politică pe care o avea Roma, încercând să atragă și pe alții la căderea lor.
Constantinopolul a căzut în urma slujirii ortodocșilor cu catolicii. O liturghie comună a însemnat ultima noapte de rezistență.
Vă propun să vedeți și articolul care urmează (tradus din engleză):


HAGIA SOPHIA ȘI PUȚIN CUNOSCUTA ULTIMĂ LITURGHIE

” În urmă cu câteva săptămâni, Anna Notaras își dorise ca lumânarea de pe sfântul altar să mai ardă o ultimă dată în Hagia Sophia. Chiar dacă ea nu era acolo în acea seară, sunetul cântărilor din biserică pătrundeau prin geamul camerei ei din Palatul Trandafirilor. Ea stătea întinsă întinsă pe burtă, plângând în liniște, atât de bucurie cât și de disperare, în timp ce Zenobia îi îngrijea rănile de pe spate cu balsam. Pentru prima dată de la profanarea latină, tot poporul : greci, latini, venețieni și genovezi s-a adunat într-un gest solemn pentru a da slavă lui Dumnezeu.

 John Grant a stat printre cerșetori și domni în întunecoasa biserică, la lumina lumânărilor. El a privit  cu calm cum nici o rânduială nu era sărită, cum toate moaștele erau scoase la închinare. Toți au venit îmbrăcați în cele mai bune haine, pentru ultima dată, la mama biserică. Coloane de soldați, negustori, pescari și marinari și-au adunat vocile în armonie. Sunetul răsuna printre pereți și se ridica odată cu vaporul tămâii către cupolă.

Împăratul a condus o procesiune solemnă sub steagul vulturului cu două capete, alături de cardinalul latin Isidor, de toți clericii locali și Gennadius. În cele din urmă, părea că aici cele două jumătăți ale credinței erau unite; Marea Schismă uitată.

 Sfânta Cruce a fost scoasă la închinare, iar soldații au sărutat carcasa de argint pentru a le putea insufla putere divină pentru orele ce vor urma.

Apoi, după ce s-a împărtășit, împăratul a căzut la pământ și L-a implorat pe Dumnezeu să le ierte toate greșelile. A făcut plecăciuni înspre toate direcțiile și a plecat. Urmat fiind de Grant și de restul armatei, lăsând în urmă o priveghere care avea să continue până în zori. ”

Capitolul 32 din Porfirie și Cenușă începe cu slujba desfășurată în noaptea de 28 mai 1453, în timp ce apărătorii bizantini și latini epuizați se pregătesc să facă față asaltului final. Acea priveghere din zori se va încheia, desigur, prin izbucnirea ienicerilor în biserica mare și în câteva zile va fi transformată într-o moschee.

 În timp ce Erdogan încearcă să transforme Hagia Sophia dinttr-un muzeu înapoi într-o moschee, ar fi de înțeles să credem că liturghia la care John Grant a fost martor în noaptea de 28 mai a fost ultima săvârșită în Hagia Spohia, dar nu este așa. Există o notă istorică de subsol puțin cunoscută în istoria bisericii. Ultima slujbă bizantină a avut loc acolo în urmă cu puțin peste un secol, pe 19 ianuarie 1919.  Aceasta este povestea unui preot îndrăzneț și a unei bucle din controlul turcesc al Constantinopolului.

 Armistițiul de la Mudros, semnat pe puntea HMS Agamemnon, a încheiat implicarea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial pe 30 octombrie 1918. Două săptămâni mai târziu, trupele franceze și britanice au început ocuparea Constantinopolului. Ei au rămas timp de 5 ani, până pe 4 octombrie 1923, când forțele kemaliste au recucerit orașul în urma tratatului de la Lausanne.

 Între timp războiul civil rus era în curs de desfășurare. Ca parte a intervenției Aliaților împotriva Bolșevicilor, o armată expediționară internațională a plecat către Ucraina la începutul anului 1919, incluzând doua divizii ale armatei grecești.

 Pe drum, flota a acostat la Constantinopol și capelanul militar al diviziei a 2-a grecești împreună cu 4 ofițeri hotărâți au decis să meargă la țărm și să săvârșească Sfânta liturghie în Sfânta Sofia- la acea vreme încă o moschee funcțională.

 Capelanul era Eleftherios Noufrakis (părintele Lefteris) din Rethymo, Creta. El și cei 4 ofițeri au angajat un barcagiu grec local pentru a-i duce la țărm și a-i conduce în liniște la Hagia Sophia.

La ușă, un gardian a întrebat în turcă ce încearcă să facă, dar cum orașul era sub ocupație, el avea puțină autoritate împotriva ofițerilor Aliați.

 Părintele Eleftherios s-a mișcat repede, identificând locația sfântului altar. Găsind o măsuță mică, a pus-o la locul ei, apoi și-a deschis punga și a scos tot ce era necesar pentru sfânta liturghie. Apoi și-a pus veșmintele și a început slujbă bizantină în Hagia Sophia timp de 466 de ani.

 Pe măsură ce acestă întâmplare a continuat, o mulțime incredibilă de musulmani locali a început să vegheze în tăcere. Lefteris a așezat animisul pe masă, pentru a face proscomedia. A scos apoi din geantă un mic potir, un cuțit și o prescură, chiar și o sticlă de vin. 

Știrile despre ceea ce se întâmpla se răspândiseră în afara clădirii. Mulțimea creștea, atât turci cât și greci. Atmosfera era schimbătoare. Cu toate acestea, Sfânta Liturghie a fost finalizată fără întrerupere.

 Când cei cinci soldați au plecat, mulțimea a început să strige. Afară au fost atacați un bărbat cu un băţ, dar au reușit să ajungă înapoi la barcagiu şi au fost duşi la nava lor. Incidentul a provocat un scurt scandal diplomatic. Primul Ministru grec Eleftherios Venizelos și-a cerut scuze public, dar l-a felicitat în particular pe Lefteris.

 Părintele Lefteris a murit în 1941 în timpul ocupației naziste din Creta. Monumentul său poate fi văzut în satul Alones.  


Sursa: 
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0jRFUqnfcCZMVXUqoUNASqymYC7LDQfLm8KDunF7qxbyhyzNNgB8vD2GVWEX9bjVKl&id=100083200276927

Preluat după: http://porphyryand.blogspot.com/2020/07/hagia-sophia-and-little-known-last.html

Traducere din limba engleză: Alexandra Cotoraci




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.