Căderea Constantinopolului: 29 mai 1453

 În România se vorbește tot mai puțin despre căderea Constantinopolului.
Fiind în săptămâna de rugăciune ecumenică, ar trebui să ne amintim tot mai mult despre acest exemplu oferit de istorie.

Noul împărat, Constantin XI Paleologul încă spera la o alianță cu Occidentul. El l-a implorat pe Papa Nicolae V să trimită teologi la Constantinopol, pentru a convinge oamenii și clerul de acolo să accepte unirea. Papa a trimis oameni împăratului, iar rezultatul a fost că unirea dintre Bisericile Romei și Constantinopolului a fost proclamată solemn pe 12 decembrie, 1452 În catedrala Hagia Sophia -, marea biserică construită de Iustinian cu opt secole înainte.

Dar această unire, ca cea din Florența, a fost sortită eșecului. Majoritatea preoților greci, a călugărilor și a poporului (amintindu-și poate, de cotropirea Constantinopolului de către soldații celei de-a Patra Cruciade) s-a opus unirii cu “ereticii” și “schismaticii” din Occident. Delegaţii  papalității au încercat să-i convingă pe greci că unirea era necesară, dar oamenii au răspuns așa: - Mai degrabă turbanul decât mitra papală!”—mai bine să fim conduși de sultan decât papa. Din păcate, prea curând își vor vedea dorința împlinită.

După aproape patru luni după proclamarea unirii dintre Biserici, când turcii, sub noul lor sultan Mahomet II, un strănepot al lui Othman, au asediat Constantinopolul. Atât de mare a fost asediul turc, încât a înconjurat orașul pe uscat și pe mare. Mahomed, de asemenea, avea arme mult mai puternice decât Constantin — tunuri de bronz enorme care aruncau pietre către zidurile orașului, distrugând apărarea, care nu putea rezista mult timp la un astfel de atac. În oraș, grecii și puținii lor aliați venețieni au luptat curajos; dar au luptat împotriva unor cote copleșitoare.

Asediul a continuat de la începutul lunii aprilie până la sfârșitul lunii mai 1453. Zi de zi, cetățenii din Constantinopol - bărbați, femei, copii, preoți, călugări și călugărițe - au reparat zidurile care au fost distruse de tunuri. În cele din urmă, auzind zvonuri despre o flotă creștină care venea să ajute orașul, Mahomet II a planificat un atac general asupra Constantinopolului. Pe 28 mai, cu o zi înainte de asalt, Constantin a ordonat procesiuni de-a lungul zidurilor orașului pentru a cere mila lui Dumnezeu, pentru a întoarce ceea ce el a numit “pedeapsă trimisă de Dumnezeu” din cauza păcatelor oamenilor.

În seara aceleiași zile, Constantin și toată curtea sa au participat la o sfântă liturghie în catedrala Sfânta Sofia. De asemenea, au fost prezenţi patriarhul şi Cardinalul Latin Isidor, clerici reprezentând atât latinii, cât şi grecii, şi nobilimea oraşului, împreună cu veneţienii şi genovezii. Diferenţele dintre catolici şi ortodocşi au dispărut în faţa pericolului comun cu care se confruntau. În aceasta, ultima Sfântă Liturghie oferită în Hagia Sophia, Latinii şi Grecii au participat împreună la “sfintele taine”. Mulţi credincioși plângeau  şi îşi cereau iertare unul de la celălalt.

 În primele ore ale dimineții din 29 mai 1453, Mahomet a dezlănțuit atacul asupra orașului, atacându-l din trei părți. Apărătorii au respins două dintre atacuri; dar ultimul atac i-a copleșit. Mahomet și-a aruncat în mod repetat ienisarii, 12.000 dintre ei, împotriva zidurilor înalte și puternice din jurul orașului. O ușă laterală mică în perete pare să fi fost doar parțial închisă, fie din cauza unei trădari, fie prin grabă. După ce ienisarii atacatori au forțat ușa să se deschidă, turcii au pătruns prin ea în oraș. Împăratul, gărzile sale și câțiva nobili s-au apărat de ienisarii invadatori, dar au fost în curând prinși într-un nou atac al ienisarilor care a străpuns zidul orașului.

Disperat de victorie pentru orașul său, Împăratul Constantin a aruncat însemnele sale imperiale, care ar fi dezvăluit cine era el otomanilor. Împreună cu alţi şapte nobili ai oraşului, el a mers către în invadatorii zdrobitori. Nu a mai fost văzut niciodată.

Până la jumătatea dimineții, străzile orașului au fost stropite cu sânge, în timp ce turcii invadatori l-au au jefuit și l-au distrus. Bărbaţi, femei şi copii au fost măcelăriţi în marea catedrală Hagia Sophia, unde mulţi s-au refugiat. Timp de trei zile, turcii au invadat Constantinopolul, ucigându-I cetățenii, jefuind casele, profanând biserici, distrugând icoane, arzând lucrări neprețuite de teologie, filosofie și literatură.

Cândva, în timpul acestor trei zile de măcel, Mahomet II însuși a intrat în oraș. Intrând în Hagia Sophia, el a făcut o rugăciune musulmană. De atunci încolo, marea catedrală (la finalizarea căreia împăratul Iustinian a plâns spunând, “Solomon, te-am întrecut!”) ar fi o moschee musulmană, iar Constantinopolul (numit Istanbul de către turci) a devenit capitala Imperiului Otoman Musulman. Imperiul Bizantin Roman de Răsărit nu mai exista

 

O TÂNGUIRE PENTRU CONSTANTINOPOL

Căderea Constantinopolului în 1453 i-a șocat pe creștinii din vestul latin și din estul grec deopotrivă. Această piesă, Lamentatio sanctae matris ecclesiae Constantinopolitanae (tânguirea Sfintei Mame, Biserica Constantinopolului) al compozitorului francez Guillaume Dufay (1397-1474) descrie Biserica Constantinopolului plângând în fața tronului lui Dumnezeu pentru căderea orașului.

 

preluat din: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02bCz8hfvhWNDC9kyKMdG1HbcK5R9AUmBR6bxzenUzbWp6nzuxbsyS5Dm9AiwJHKVfl&id=100083200276927

sursa: https://www.catholictextbookproject.com/post/the-fall-of-constantinople-may-28-june-1-1453

Traducere din limba engleză de Alexandra Cotoraci