miercuri, 8 aprilie 2020

Medicii de la Deva aduc lamuriri asupra unei situatii alarmante


Armata alba de la Deva aduce noi lamuriri asupra unor minciuni publice lansate de reprezentantul guvernului in teritoriu

Relatari din presa despre situatia de la Spitalul Judetean Deva:

Tinand seama de conflictele tot mai accentuate dintre halatele albe si conducerea administrativa a judetului, in cele ce urmeaza va oferim punctul de vedere al sindicatului medicilor de la Spitalul Judetean Deva:

Vă transmitem următorul
Drept la replică

în atenția Prefectului Județului Hunedoara
 – Coordonatorul CJSSU – dl. Vasilică Potecă,

Date fiind declarațiile prefectului județului Hunedoara, dl. Vasilică Potecă, privitoare la ”refuzul cadrelor medicale de a accepta planul de redeschidere a spitalului al conducerii demisionare a SJU Deva” făcute în spațiul public, în dezmințirea acestor false susțineri, vă comunicăm aceea că:
-                      Medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva își doresc să participe activ la lupta împotriva Covid-19, să muncească pentru a îngriji pacienții și pentru a salva viețile acestora;
-                      Nu a existat niciun plan de redeschidere a SJU Deva pe care medicii să îl fi refuzat, ci doar impunerea unor norme abuzive de muncă și restrictive de libertate la adresa personalului medical, care îngrădesc vădit drepturile acestora, fiindu-le interzis să părăsească incinta spitalului timp de câte 14 zile;
-                      În consecință, medicii au avertizat că vor refuza să se prezinte la muncă în astfel de condiții, care îi expun excesiv la încărcătura virală deosebită și la riscul de a dezvolta evoluții severe ale bolii; practic, prin aceste decizii arbitrare, întreg personalul medical, nu numai medicii, este aruncat în luptă ca victimă sigură.
-                      Impunerea cazării forțate a personalului medical în saloanele de spital s-a dispus contrar legii și normelor sanitare, în detrimentul pacienților, care vor avea evident nevoie de acele spații. În funcție de evoluția pandemiei, se poate ajunge la situația în care personalul medical să ocupe spațiile destinate bolnavilor, iar aceștia să rămână în stradă.
-                      Guvernul României a făcut alocări bugetare masive inclusiv pentru asigurarea cheltuielilor de cazare hotelieră (în afara spitalelor!!), la cerere, a personalului medical implicat în lupta cu Covid-19, fiind cel puțin suspectă decizia autorităților locale de a caza forțat personalul medical în spital, lăsând la o parte toate celelalte aspecte ale ilegalității unei astfel de măsuri.


Sindicatul MEDICORUM HONOREM al medicilor din cadrul SJU Deva

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.