Mitropolitului
Ambrozie de Kalavrita: problema Raportarii Sinodului Bisericii Greciei fata
de Sinodul din Creta (rezumat)
Patriarhia Moscovei nu a participat la “Sinodul” din Creta pentru a
evita o schisma cu Patriarhia de Constantinopol, iar Patriarhia Bulgara l-a
respins categoric.
Adunarea Sinodului ierarhiei noastre s-a tinut in Noiembrie
cu unicul scop de a aproba sau respinge Deciziile celui in mod gresit
autointitulat “Sfant si Mare Sinod" din Kolimbari – Kreta. Un lucru
este cert. Nu a fost supusa la vot aprobarea deciziilor din Kreta. Acceptare a
existat in mod tacit, adica nu au fost remarcate reactii puternice.
Comunicatul insa a cauzat bataie de cap Pliromei Bisericii
noastre. A existat o disputa asupra adevaratei prezentari a lucrurilor.
Sinodul s-a intalnit pentru doua zile sub conducerea Mitropolitului
Ieronim, Arhiepiscop al Atenei si Eladei. In viziunea noastra, Sfantul
Sinod al Bisericii Greciei nu a raspuns asteptarilor poporului nostru drept
credincios. Soborul nostru a fost convocat intr-o atmosfera de nori grei ai fricii
cauzata de o recenta epistola a Patriarhului nostru ecumenic Bartolomeu, prin
care spiritele nu trebuiau «incinse» in cadrul Sinodului.
Raportorul Sinodului nostru pe problematica Sinodului din Kreta,
mitropolitul Theologos de Serres si Nigrita nu a lasat nimic a face obiect de
poticnire in ce priveste deciziile de la Kolimbari –Kreta. Dupa prezentarea sa,
a luat cuvantul Mitropolitul de Nafpaktos si Sf. Vlasie, Ierotheos. Cand a inceput desigur sa
ajunga la punctele de «slabiciune» ale deciziilor din Kreta sau cele cu privire
la incompleta pregatire a sinodului a fost zgomotos intrerupt si contrat sub
pretextul ca «nu avem noi dreptul sa judecam deciziile din Kreta, deoarece
Sinodul a fost convocat, s-a tinut acolo si a decis sub obladuirea si luminarea
Duhului Sfant.»
Prin urmare, arhiepiscopul Ieronim a urmat linia generala de
climat a discutiilor. Cu toate acestea, din partea unora dintre membrii
sinodului au existat reactii adverse, care insa nu au dat un caracter de lupta
in sala Sinedriului nostru. Climatul general a fost unul de a nu supara
Patriarhia noastra. Bine? Rau? Voi veti judeca.
In cele din urma, parerea noastra e ca Sinodul din Kreta nu a
rezolvat probleme, dimpotriva, a creat altele noi. Constiinta bisericii noastre
nu l-a acceptat.
Dupa terminarea dezbaterilor a luat cuvantul Arhiepiscopul
nostru Ieronim care a multumit tuturor pentru propriile pozitii, referindu-se
in mod special la Raportorul problemei, mitropolitul de Serres, caruia i-a multumit pentru abordarea
cu succes a temei.
In prima zi a dezbaterilor, toti cei care nu am fost de acord,
in semn de protest, am refuzat sa luam parte la polemici, scriind insa o
Declaratie in 7 pagini care cuprinde pozitia noastra personala. Aceasta
Declaratie va fi data ulterior spre publicare.
Dupa aceste evenimente, in a doua zi, Sinodul s-a tinut
intr-o atmosfera de desavarsita liniste. Totusi, nu au lipsit criticile la
adresa Deciziilor din Kreta, venite de la o parte din membrii Sinodului. In
general insa atmosfera a fost linistita asa incat Arhiepiscopul Ieronim sa nu
fie pus intr-o pozitie dificila in relatie cu Patriarhul Bartolomeu. Patriarh
care a incalcat Dreptul Canonic prin interventie in afacerile interne ale unei
biserici locale, cerand printr-o epistola Arhiepiscopului Ieronim nu doar sa protejeze
Deciziile “Marelui Sinod” dar si sa ia masurile ce se impun
impotriva mitropolitilor Ambrozie de Kalavrita si Serafim de Pireu, pentru
comportament anticanonic si antieclezial, ce scandalizeaza si creaza probleme Bisericii
Ortodoxe.
Auzind pareri si critici asupra raportarii despre Kreta din
partea destulor arhierei, si pe Arhiepiscopul Ieronim multimind raportorului, deducem
limpede ca nu s-a luat nicio hotarare si temele au fost lasate in seama
Sinodului Permanent al Bisericii Greciei, care va evalua tot materialul,
interventiile Prea Sfintitilor Mitropoliti, iar in final concluziile se vor
adresa Pliromei bisericii Eladei. Sinodul permanent al Bisericii Greciei este
Organul Executiv al ierarhiei noastre.
Prin urmare, problema deciziilor de la Kolimbari –Kreta
ramane deschisa. Intr-adevar, la recenta adunare a ierarhiei noastre nu a fost
supusa la vot evaluarea Deciziilor din Kreta. Dupa incheierea lucrarilor
Sfantului Sinod evaluarile noastre personale asupra lucrarilor acestuia le-am
exprimat scris intr-o noua (cea de a doua) Declaratie care a fost depusa spre
inregistrare la Secretariat in data de 24 noiembrie:
…Deciziile din Kreta conduc Biserica
noastra incet dar sigur spre o noua Schisma. Manastirile si monahii nostri sunt
in marea lor majoritate exasperati. Mare parte din credinciosii nostri sunt
dezamagiti. Pe internet abunda reactiile de impotrivire. Continuu se publica
texte impotriva Deciziilor din Kreta. Biserica Bulgariei a respins in intregime
Deciziile din Kreta. Patriarhul Kiril, al Moscovei si intregii Rusii a declarat
ca Biserica Ortodoxa Rusa a respins participarea la Sinodul Panortodox pentru a
evita schisma cu Patriarhia de Konstantinopol….
Criza institutionala si personala se
face simtita acum mai puternic ca oricand. Teologia postpatristica, permisiunea
adoptiilor pentru cuplurile de homosexuali, interdictia folosirii termenilor de
«mama» si «tata» in UE, etc., sintetizeaza aceasta mare criza. Iar noi nu ne-am
ocupat cu aceste teme. Ne temem, caci vin vremuri viclene…
Scriem aceasta pentru istorie.
Sinodul nostru doar a «cocolosit» problema Marelui Sinod. Deciziile din Kreta
prin care se recunosc ca biserici romano-catolicii si protestantii a deschis
larg drumul globalizarii. Ecumenismul triumfa. Diferentele noastre dogmatice au
fost acoperite. Ortodoxia noastra sufera. Pliroma Bisericii noastre, dupa
traditia ortodoxa, condamna Deciziile sinodului, adica recunoaste fiece sinod
din istoria Bisericii noastre ca fiind fie Ecumenic, fie Talharesc. Ierarhii
cugeta si decid, dar poporul este acela care accepta sau respinge Deciziile.
Avem intuitia ca sinodul din Kreta, cu precizie matematica, conduce Biserica
spre o noua Schisma. Deja Sinodul Bisericii Bulgariei a respins in totalitate
deciziile din Kreta. Biserica Romaniei a lasat problema deschisa, adica nu a
aprobat aceste decizii[1].
Vocile Academiilor Teologice au respins cu voce puternica deciziile din Kreta.
De asemenea si manastirile noastre…
In fata pericolelor din partea
ereticilor, nu raspundem prin autosuficienta si inertie. Raspundem prin lupta
cu participare completa. Pastori si turma, impreuna pe aceeasi metereza…
Fratii mei, Domnul salveaza Ortodoxia
noastra.
+ Ambrozie, Mitropolit de Kalavrita si Eghialias
Traducere din limba greaca in romana de Radu Olah pentru ASTRADROM.
Textul
integral (in greaca) poate fi gasit aici: https://katanixis.blogspot.ro/2016/12/blog-post_44.html#more
[1] Mitropolitul
grec cunoaste doar traducerea eronata facuta de Patriarhia Romana: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/sinodul-bor-respins-sinodul-din-creta.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.