duminică, 10 august 2014

Ierarh român mărturisitor: PS Longhin Jar. Predică împotriva ecumenismului, a actelor cu cip și a războiului fratricid dintre Rusia și Ucraina


”Toate ale tale sunt ale Mele si ale Mele sunt ale tale, da-mi pacatele tale si Eu iti dau iertarea Mea. Oare nu va cutremurati auzind cuvintele acestea. Vrea Dumnezeu  cei mai murdar de la noi, cei mai rau. Ce am strans o viata, gunoaiele acestea Dumnezeu  le cere. Nu-ti  cere nici casa ta, nici  banii tai, nici aur. Da-mi pacatele tale și eu iti dau iertarea Mea.”
: Prea Sfinţitul Longhin de la Bănceni, după rânduiala lui Dumnezeu, încă îi păstoreşte pe românii din Ţinutul Herţa şi are CUVÂNT CU PUTERE MULTĂ
Presfinţitul Longhin Jar, episcop vicar al Cernăuţiului, este ctitorul mânăstirii Bănceni din Bucovina de Nord (de fapt Ţinutul Herţa), actualmente în Ucraina. Tot el a înfiinţat şi un orfelinat de copii, ajungând sa fie efectiv tatăl adoptiv a catorva zeci dintre ei. În total mănăstirile Bănceni şi Boian pe care le păstoreşte Prea Sfinţitul, au grijă de peste 400 de copii orfani.
Reamintesc ca în luna aprilie Prea Sfinţitul a fost internat in Germania din cauza unui preinfarct. După cum se poate vedea este întreg şi slujeşte. Mulţumim lui Dumnezeu ca l-a însănătoşit! Să ne rugăm să-l ţină mult timp de aici înainte in viaţă, sănătos şi cu putere, căci românii din Ucraina au nevoie de el.

http://danielvla.wordpress.com/2014/07/31/prea-sfintitul-longhin-de-la-banceni-dupa-randuiala-lui-dumnezeu-inca-ii-pastoreste-pe-romanii-din-tinutul-herta-si-are-cuvant-cu-putere-multa-video/
Iata comentariul cititorului Copilash said, on iulie 30, 2014 at 12:44 pm de pe Saccsiv:
 CUVANT CURAJOS: Parintele Jar despre situatia din Ucraina
Am fost in Bucovina de Nord din Ucraina in weekend-ul acesta. Am aflat de “revolutia mamelor” cu putin inainte de a trece granita. Destinatia noastra era Manastirea Banceni. Ca sa ajungem la manastire am luat-o pe drumuri secundare. Duminica, la Sf. Liturghie – care s-a tinut in biserica mare – dupa citirea evangheliei, Parintele Jar a tinut predica (voi incerca mai jos sa sintetizez cele spuse de dansul):

1) a condamnat actiunile guvernamentale referitoare la incorporarea fortata a tinerilor si maturilor din Bucovina de Nord si restul tarii.
2) a denuntat minciunile din massmedia: a spus ca sunt zeci de mii de morti pe frontul din estul Ucrainei si nu cateva sute cum se zice in presa;
3) a condamnat conducrerea Ucrainei (presedinte, guvern, armata, jandarmerie, politie) cei care genereaza fraticidul din tara;
4) a condamnat pe patriarhul filimon al bisericii ucrainei (care s’a rupt de ortodoxia care tine de moscova) si care a binecuvantat razboiul;
5) a poruncit poporului sa nu mearga la razboi, sa nu traga cu arma si sa nu omoare alti semeni si a precizat ca nu da binecuvantare pentru asa ceva;
6) a indemnat poporul la rugaciune si pocainta (la citirea Sf Scripturi, Psaltire si actiste);
7) a precizat ca ceea ce se intampla sunt semne ale sfarsitului si ca Sfintii Parinti au proorocit aceste lucruri;
8) a indemnat hotarat oamenii sa nu accepte cipurile pe actele lor si mai ales in trupul lor;
9) a amintit de Parintele Justin Parvul (l’a numit “Parintele inflacarat al Poporului Roman”) si de profetia acestuia;
10) a condamnat ecumenismul si ereziile care sunt promovate in randul poporului si a indemnat la pastrarea credintei ortodoxe autentice si la implicarea activa a oamenilor in viata bisericii;
11) la adunarea de dupa Liturghie a marturisit despre Oastea Domnului si despre rolul acesteiea in devenirea lui duhovniceasca: a spus ca daca nu era Oastea Domnului el ar fi fost acum la eretici, ca aceasta la salvat de la pierzare;
12) parintele Jar se simtea foarte rau cu sanatatea, se vedea pe chipul sau suferinta fizica si durerea sufleteasca pentru cele ce se intampla;


sursa: saccsiv

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.