Semneaza petitia: "ROSIA MONTANA - Impiedicati dezastrul Romaniei"

http://www.petitieonline.ro/petitie-p44468053.html

„Donatio Constantini“ - un fals istoric în stil catolic

Unul din motivele care au stat la baza Marii Schisme:

PRIMATUL PAPAL

Unul dintre cele mai cunoscute falsuri istorice este "Donatio Constantini" ("Dania lui Constantin cel Mare"). Timp de 600 de ani, acest act a folosit papilor pentru a-şi justifica pretenţia de conducători ai lumii creştine. Conform lui, Sfântul Împărat Constantin cel Mare ar fi acordat papei Silvestru un drept de întâietate asupra Bisericii de Răsărit şi dreptul de guvernare temporară a Occidentului, drept mulţumire că l-ar fi vindecat de lepră înainte de convertire. Caracterul apocrif al documentului a reprezentat una din cauzele Marii Schisme din 1054.

MăreşteMăreşteMăreşteM

"Donatio Constantini" a fost menţionat pentru prima dată în secolul al IX-lea, dar cercetările au confirmat că documentul a fost întocmit probabil în jurul anului 760. Biserica Catolică i-a recunoscut caracterul apocrif, în mod oficial, în secolul al XIX-lea, deşi fusese dovedit ca fals încă din secolul al XV-lea de către savanţii Lorenzo Valla (1407-1457) şi Nikolaus von Kues (1401-1464).

Documentul cuprinde în jur de 3.000 de cuvinte şi este constituit din două părţi: prima, numită "Confessio", ar data din perioada celui de-al patrulea consulat al lui Constantin (315), iar cea de-a doua, intitulată "Donatio", din perioada consulatului lui Quinius Gallicanus (317).

"Confesio" vorbeşte despre credinţa pe care papa Silvestru ar fi transmis-o lui Constantin, precum şi despre faptul că acesta l-ar fi vindecat de lepră pe împărat înainte de convertirea lui, episod ce este reluat şi în "Actus Silvestri" din secolul al V-lea.

Cea de-a doua parte a documentului, "Donatio", este de fapt o enumerare a teritoriilor şi privilegiilor pe care împăratul Constantin cel Mare le-ar fi dat papei şi urmaşilor lui, cum ar fi: primatul asupra Bisericilor din Răsărit; basilicile "Sfântul Ioan" din Lateran, "Sfântul Petru" şi "Sfântul Pavel din afara zidurilor"; bunuri din diferite provincii ale imperiului; palatul din Lateran; dreptul pentru papă de a purta însemnele imperiale, iar anturajului acestuia, pe cele senatoriale; guvernarea asupra Romei, Italiei şi Occidentului în general.

Celebrul fals se încheie cu o declaraţie de retragere a împăratului în Orient, lăsând astfel Occidentul sub puterea papei.

Şase secole, o armă falsă în lupta pentru întâietate

"Donatio Constantini" a constituit timp de 600 de ani o armă veritabilă în disputele aprinse privind întâietatea dintre Biserica Romei şi cea a Constantinopolului, iar apoi în lupta pentru învestitură între papi şi împăraţii romano-germani, nefiindu-i pusă la îndoială autenticitatea pe parcursul celor şase secole.

Conţinutul acestui act a constituit fără îndoială una din cauzele care au dus în cele din urmă la Marea Schismă a Bisericii din anul 1054.

Dania lui Constantin cel Mare este formulată ca un edict roman imperial care a fost redactat probabil între anii 750 şi 850. Scopul iniţial al acestui fals nu reiese foarte clar. Cercetătorii sunt de părere că el urmărea apărarea papei fie împotriva pretenţiilor bizantinilor, fie a francilor lui Charlemagne, care şi-au asumat continuitatea imperială în Apus. Unii spun că actul ar fi fost scris pe vremea papei Ştefan al II-lea, în jurul anului 725.

Niccolò Cusano (1401-1464), o ilustră personalitate (filosof, astronom, teolog) a Evului Mediu, dă ca dată aproximativă a elaborării acestei donaţii "vremea lui Ştefan al II-lea, poate imediat după 757, pe vremea papei Paul I (757-767). Probabil a fost scris la Roma pentru a susţine pretenţiile teritoriale ale Vaticanului faţă de greci şi longobarzi… A fost scrisă în aşa fel încât să susţină şi alte eventuale anexări teritoriale ale Vaticanului".

O legendă a fost ridicată la rang de dogmă

Concret, în "Confesio", se spune că în anul 313 un preot numit Silvestru a fost consacrat episcop al Romei. În perioada aceea, capitala imperiului ar fi fost terorizată de un balaur care mirosea atât de urât, încât cu mirosul său omora o mulţime de oameni. Într-o zi, papa Silvestru ar fi coborât în groapa în care se afla balaurul şi l-ar fi luat prizonier. Creştinii oraşului însă ar fi căzut pradă persecuţiei împăratului Constantin, însuşi papa fugind într-o peşteră din muntele Soratto. De aici ar fi aflat că împăratul ar fi fost lovit de lepră şi că ar fi convocat vestiţi vrăjitori şi ghicitori, care l-ar fi sfătuit să se scalde într-o cadă plină cu sânge de copii nou-născuţi pentru a se vindeca. Dar împăratul ar fi refuzat acest lucru şi, după ce Sfinţii Petru şi Pavel i-ar fi apărut într-un vis, l-ar fi trimis la Silvestru. Acesta l-ar fi botezat în palatul Lateran şi imediat rănile i s-ar fi vindecat. Atunci s-ar fi oprit prigoana împotriva creştinilor şi religia lor ar fi fost recunoscută de către împărat.

O altă referire este făcută la o pretinsă scrisoare din partea împărătesei Elena, trimisă din Bitinia fiului ei, prin care i-ar fi cerut să treacă la iudaism, "adevărata şi unica religie". Împăratul l-ar fi convocat la el pe papă şi pe un rabin ca să demonstreze care este credinţa adevărată. Neajungând la nici o concluzie, ar fi căzut de acord să apeleze la judecata lui Dumnezeu. Pentru aceasta, ar fi fost adus un taur, căruia rabinul i-ar fi rostit un verset din Torra, taurul căzând mort la pământ. Papa Silvestru, apropiindu-se de animal, i-ar fi rostit numele lui Hristos şi taurul s-ar fi ridicat şi ar fi luat-o la fugă.

Atunci împăratul ar fi decis să părăsească Roma şi să se mute în Orient, unde a întemeiat oraşul Constantinopol.

Înainte de a pleca, i-ar fi dat papei Silvestru toate teritoriile, privilegiile şi bunurile enumerate în "Donatio". Actul de donaţie ar fi fost pus de însuşi împăratul Constantin cel Mare pe mormântul Sfântului Petru.

Papa Ştefan al II-lea (752-757), de frică să nu ajungă un simplu episcop şi bogăţiile lui şi ale Bisericii să cadă în mâinile longobarzilor, s-a prezentat cu acest document la curtea regelui franc Pepin cel Scurt, cerând ajutor să intre în posesia teritoriilor care "îi aparţineau".

Scena acestui moment este descrisă de F. Marcora în "Storia dei Papi" şi de alţi cercetători italieni ca fiind foarte dramatică: Ştefan al II-lea s-a plecat în genunchi înaintea lui Pepin şi cu lacrimi în ochi i-a cerut "să apere cauza lui Petru şi a Republicii romane".

După spusele cronicarului Moissac, papa a venit îmbrăcat în sac, cu capul acoperit cu cenuşă şi s-a aruncat la picioarele lui Pepin spunând că nu se ridică până când acesta nu restituie posesiile romane.

După îndelungi frământări, Pepin a eliberat Roma şi a delegat pe abatele Dionigi să doneze teritoriile papei. Astfel s-a pus temelie statului Vatican.

În 1075, papa Grigore al VII-lea a emis Edictul "Dictatus Papae", prin care se afirma că drepturile şi prerogativele papalităţii sunt deasupra oricărei puteri temporale, iar de-a lungul veacurilor, cine punea la îndoială "Donaţia lui Constantin" avea să fie considerat eretic şi trimis pe rug fără nici un fel de milă.

Dramaticele consecinţe ale falsului edict împărătesc

Despre consecinţele acestui fals, Dante, în "Divina comedie", spune: "O, Constantine, de cât rău ai fost în stare, nu convertirea ta, ci zestrea ce-a luat-o de la tine primul papă".

În celebra "Aurea Roma", din 1001, împăratul german Otone al III-lea, după ce spune că Roma este capitala lumii şi mama Bisericilor, denunţă fără jenă ambiţia de putere a papilor spunând că "Donatio Constantini" este un fals făcut de Curie.

În 1433, cardinalul şi filosoful german Niccolò Cusano, în Declaraţia prezentată la Conciliul din Basilea, face public falsul.

Mai târziu, în 1440, umanistul italian Lorenzo Valla, analizând limba în care a fost redactat documentul în discuţie, arată că în conţinutul lui apar anumite formulări şi titluri imperiale care nu existau pe vremea lui Constantin cel Mare, dovedind că donaţia acestuia făcută papei Silvestru este un fals grosolan.

Ulterior, s-a demonstrat şi faptul că vindecarea împăratului Constantin cel Mare de lepră de către papa Silvestru este o legendă.

Nikolaus von Kues (1401-1464), o somitate istorică a vremii, a observat pentru prima oară că edictul "Donatio Constantini" nu fusese amintit niciodată în lucrările istorice ale episcopului Eusebiu de Cezareea, contemporanul şi biograful lui Constantin cel Mare, care l-a şi botezat pe împărat pe patul de moarte, cercetările ulterioare confirmând că este un fals istoric.

Pentru sute de ani însă, conţinutul acestui artefact fals a fost ridicat la rangul de dogmă, iar consecinţele acceptării lui au marcat istoria creştinismului timp de câteva secole.

Istoricul Vlad Protopopescu din Australia scria următoarele despre acest document în revista "Neamul românesc": "În virtutea acestui fals, papii şi-au afirmat dreptul de a decide în toate treburile bisericeşti, trecând peste toate deciziile luate prin consens de către întreaga Biserică, fabricându-şi şi un drept canonic nou, complet opus celui al Bisericii universale, cu scopul de a se consacra abuzurile papilor… În virtutea acestor falsuri, papii şi-au arogat dreptul de a numi episcopi în tot locul, de a unge regi şi împăraţi, de a trece peste orice lege, de a declara ce este dreaptă credinţă şi de a condamna pe oricine li se opunea… Dureroasa schismă a creştinătăţii, care a împărţit Biserica în Apus şi Răsărit, este opera exclusivă a nesăbuitei ambiţii a papilor de a fi stăpânii lumii, pe care şi-au justificat-o prin "Donaţia lui Constantin"…"

Astăzi, nici un teolog nu se mai îndoieşte de caracterul fals al acestui document şi al altora, precum "Decretele pseudo-isidorice", care au otrăvit secole la rând relaţiile dintre creştinii din estul şi vestul continentului european. Cu toate acestea, în baptisteriul Basilicii "Sfântul Ioan de Lateran" din Roma, este păstrată o inscripţie prin care se perpetuează memoria acestui document. Biserica a rămas însă despărţită, iar pentru unitatea ei, totul pare că trebuie luat de la început.

Dumitru Manolache, sursa: “Lumina”

Cealaltă faţă a ecumenismului

Părintele D. Stăniloae, în acord cu teologii greci, a numit ecumenismul ca fiind pan-erezia secolului nostru, Cităm câteva din ideile sale: „Ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. De ce să mai stau de vorbă cu ei, care au făcut femei preoţi, sunt de acord cu homosexualitatea...”.

Referitor la expresia „Biserici surori”. Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-catolică nu sunt Biserici surori. Nu există decât un singur Trup, adică o singură Biserică. Deci, noţiunea de Biserici surori este improprie.

Marele duhovnic Părintele Ilie Cleopa atrage atenţia asupra faptului că unirea tuturor creştinilor nu va fi posibilă fără post, rugăciune, smerenie, fără luminarea minţilor îmbunarea inimilor noastre de către puterea Sfintei Treimi.

Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa prezintă, în articolele şi conferinţele sale, pericolul pe care îl reprezintă ecumenismul pentru credinţa ortodoxă, spunând: „Totalita-rismul se exprimă tot mai mult şi în viaţa Bisericii prin organizaţii internaţionale pretins ecumenice, care impun de fapt o nouă religie..., fără taine, fără ritual...”

Alt mare duhovnic al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Teofil Părăianu, afirmă că „ortodocşii văd posibilă unirea tuturor creştinilor numai prin încadrarea acestora în Biserica Ortodoxă...” Partea negativă a ecumenismului este că, în multe cazuri, dizolvă conştiinţa apartenenţei credincioşilor la Biserica din care fac parte... „până acum nu s-a rezolvat nimic şi că sunt puţine şanse să se realizeze ceva în viitor...”

Ecumenismul reprezintă una din multiplele faţete ale fenomenului de apostazie..., eliminarea rezistenţei opusă de credinţa ortodoxă.

„Calul troian” al civilizaţiei occidentale decadentă spiritual, eretică şi ecumenistă a fost adus la poarta Bisericii Dreptmăritoare. Acest „cal troian” ecumenist, introdus între zidurile Bisericii, va fi oficializat ca normă canonică şi de trăire.

Părintele Serafim Rose spune că ideologia care inspiră ecumenismul este o erezie a căror termeni sunt deja clar definiţi, ca: „Biserica lui Hristos nu există, nimeni nu se află în posesia adevărului absolut, iar Biserica se constituie în zilele noastre”. Tot el spune că ecumenismul va sfârşi în sincretismul unei religii „mondiale”.

Părintele Placide Doseille consideră că acel Consiliu Ecumenic al Bisericilor constrânge inevitabil Bisericile Ortodoxe să figureze drept confesiuni sau dominaţiuni printre celelalte.

Cristian Ivăniţă spune că întâistătătorii Bisericii noastre au datoria să manifeste discernământ şi tărie în apărarea valorilor ortodoxiei româneşti faţă de tendinţele eretice manifestate în întâlnirile ecumenice, prin trăire în duh şi adevăr a învăţăturii lăsate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos Dumnezeu „să le descopere Evanghelia dreptăţii”, şi „să-i unească pe dânşii cu Sfânta Sa Sobornicească şi Apostolească Biserică”.

Pr. TEODOR CIOS

Vezi cartea Taina dreptei credinţe, Ed. Buna vestire Beiuş, 2005

Bibliografie:

Rev. „Rost”, Nr. 13/2004, p. 32-33;

Rev. „Rost”, Nr. 12/2004, p. 33;

Rev. Telegraful Român, Nr. 43/44/1983, p. 3;

Pr. Prof. I. Buga, Fiinţa înjunghiată, Bucureşti, 2002, p. 265;

Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Univ. Ed. II-a, Bucureşti, 1928;

F. Comte, Dicţionar de creştinism, Bucureşti, 1999, p. 132.

Icoana Kazanskaya sărbătorită între orădeni

În data de 29 august se împlinesc 2 ani de când icoana Maicii Domnului Kazanskaya a lăcrimat când se afla în curtea schitului de la Huta, lângă Beiuş. Evenimentul a fost sărbătorit la Biserica Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului din Oradea cu participarea unui sobor de preoţi condus de părintele Gherman de la manastirea Petru Vodă (jud. Neamţ) împreună cu preoţii parohi, peste 500 credincioşi din parohie şi pelerini veniţi să cinstească pe Maica Domnului la Oradea.

În seara zilei de 28 august, începând cu orele 18,00, au avut loc slujbe închinate Maicii Domnului, priveghere cu litie, sf. Maslu iar în încheiere s-au făcut rugăciuni de dezlegări şi o impresionantă procesiune de înconjurare a bisericii. Procesiunea a avut loc pe întuneric, fiecare credincios având în mâini lumânări şi câte o iconiţă cu Maica Domnului Kazanskaya. Ziua următoare s-a săvârşit acatistul, şi celelalte slujbe după rânduială, iar începând cu ora 10,00, sfânta Liturghie.

Icoana Kazanskaya este considerată ca fiind ocrotitoare împotriva ereziilor. Se spune că acolo unde este această icoană nu este erezie iar dacă apare erezie sau compromis, în ce priveşte credinţa, pleacă din acel loc.

„Au fost clipe frumoase, pline de încărcătură duhovnicească – spune pr Gherman – şi mă bucur că în zona aceasta încă mai sunt asemenea locuri”.

Icoana Kazanskaya de la Oradea se sărbătoreşte în ziua de 29 august (când a lăcrimat) şi în Duminica Ortodoxiei deoarece este protectoarea împotriva ereziilor.

Vezi si:

Ocultism sub masca crestina

Secta străjerilor în Bihor – o înşelare demonică

A apărut recent o nouă sectă numită străjerii lui Iisus Hristos. Pe lângă ereziile dogmatice ale sectei mai sunt şi altele de tip „duhovnicesc” anume de domeniul duhurilor ciudate: vindecări şi terapii prin conferinţe de post şi rugăciune etc. 

În Bihor şeful sectei e un anume Nelu Demeter care spune despre sine că a vindecat mulţi oameni, că a adus mulţi oameni spre Dumnezeu, mai ales spre secta pe care o păstoreşte, că se roagă pentru problemele oamenilor şi alte chestiuni sensibile ce prinde bine la naivi şi, uşor de atras spre secta sa. Surprinderea noastră e că domnul Demeter de când „propovăduieşte” despre sine că a vindecat oameni a început să aibă un nivel de trai mai ridicat ceea ce e în contradicţie cu smerenia şi sărăcia pe care o dă altora ca învăţătură. Cât despre modul de viaţă al pastorului Demeter pe toate le cataloghează ca fiind doar „păcatele tinereţii”.

În discursurile sale, domnul Demeter, într-un mod foarte convingător, face un amestec între cultul ortodoxşi cel sectar (mirungere, pomenirea de pomelnice etc.) ceea ce, în faţa unor necunăscători, dă impresia că predicatorul practică tradiţii vechi de creştinism, pe mulţi derutându-i. Cert este că, din istoricul sectei, nu cunoaşte nimeni mai nimic.

Despre aceşti „străjeri” vom reveni cu amănunte. Până atunci vedeţi şi:

http://apologeticum.wordpress.com/2011/08/24/%E2%80%9Cvase-alese%E2%80%9D-si-hristosi-mincinosi-%E2%80%93-inselaciunea-timpurilor-de-pe-urma-strajerii-satanei/

Cum a luat fiinţă o parohie greco-catolică în Vâlcea

Un preot caterisit se răzbună conlucrând cu Biserica Greco-Catolică. De partea cealaltă Biserica Greco-Catolică acceptă orice fel de preot decăzut din treaptă mai ales dacă aduce cu el şi credincioşi dar şi când, folosindu-se de aceştia, nu pierde nici un prilej de a calomnia şi a ponegri Biserica Ortodoxă. Aceasta a dat nastere la conflictul interconfesional din comuna Pesceana alimentat de ambiţiile unui preot caterisit care profită din plin de naivitatea sau interesele lumeşti ale unor enoriaşi care l-au urmat. Starea „duhovnicească” a credincioşilor convertiţi la catolicism dar şi a preotului care îi incită, încă răspândeşte tulburare în zonă. În cele ce urmează vom relata cum şi pe ce temei s-a reuşit înfiinţarea unei parohii greco-catolice într-o comună din judeţul Vâlcea unde nu a fost niciodată nici un catolic:

Cazul Pesceana: circ sau balamuc?

“Teroare”, “încălcarea drepturilor omului”, ”grave persecuţii”, “conflict in­ter­con­­fesional”, “brutalităţi” şi alte cuvin­te dure au devenit sinonime cu Pescea­na (jud. Vâlcea), o localitate devenită celebră astăzi, deşi până deunăzi era total necunoscută de lumea largă. Un conflict social s-a transformat într-u­nul religios. După în­de­lungi cercetări, con­cluzia este că tot conflictul a plecat de la un singur om, iar ulterior a fost alimentat de vechi răfuieli româno-româ­ne.

Preot cu două neveste şi două concubine! Victor Tudor a funcţionat ca preot paroh la Parohia Predeşti, com. Pesceana, jud. Vâlcea, din data de 1 iunie 1990. Conform Episcopiei Râmnicului, “acesta a fost căsătorit cu numita Tudor Marioara, din august 1986, în urma acestei căsătorii rezultând un fiu. După o perioadă de convieţuire, cei doi s-au despărţit în fapt, după care au divorţat în anul 1994, minorul fiind încredinţat mamei, iar tatăl obligat să plătească pensie de întreţinere. Din ­anul 1993 şi până în 1998, acesta a trăit în con­cubinaj cu numita Fi­lip Cris­tina, medic în com. Scundu, jud. Vâl­cea, după cum reiese din declaraţia fostei soţii. Începând cu anul 1998, a ur­mat o altă aventură, cu numita Căpraru Gabriela, cu care s-a căsătorit la data de 21 octombrie 1999, divorţând însă în luna mai 2004, conform sentinţei civile nr. 2362 a Judecătoriei Vâlcea, din vina preotului. A urmat, conform declaraţiei celei de-a doua soţii, un alt concubinaj, cu o tânără de 19 ani”. Tot conform dosarului de la Epis­co­pie, iubăreţul preot nu s-a ţinut departe de po­litică. Din februarie 2004 a fost ales consilier local şi nu a demisionat, încălcând decizia Sf. Sinod al BOR de neimplicare în poli­ti­că. La dosar mai exis­tă probe că preotul a ţi­nut gestiunea după capul lui şi a fost trimis, în 15 iulie 2004, ca pe­deapsă, 15 zile la Mă­năs­tirea Frăsinei, însă a refuzat să se su­pu­nă. Mai mult, pe 1 noiembrie a resfinţit biserica alături de un preot care nu aparţine de B.O.R., mai exact fostul candidat la pre­şe­dinţia Ro­mâ­niei, Aurel Rădu­les­cu. Obo­sit probabil, Victor Tu­dor a plecat din 10 noiembrie 2004 şi până pe 10 decembrie 2004 în… Italia. Epis­co­pia Râmnicului sus­ţine că a dat “dova­dă de multă înţelegere, în spiritul de toleranţă creş­tină, sperând că preotul se va îndrepta”. Însuşi P.S. Ghera­sim, Episcopul Râm­nicului, ne-a declarat: “Nu am caterisit pe nimeni în cei 30 de ani de arhierie, dar în acest caz nu s-a mai putut”.

Drumurile duc la Roma! Esenţa conflictului este simplă. Preotul Victor Tudor a trecut de la Ortodoxie la cultul greco-catolic. “Totul a început ca urmare a unor sesizări venite din partea unui grup de enoriaşi, iar la Pesceana s-a luat măsura să fie trimis preotul Mihai Popescu ca preot II, pentru a-l ajuta pe preotul paroh Tudor să-şi acopere toată activitatea. Preotul Tudor nu era de găsit tot timpul, lucru ce nu trebuia să se întâmple în cazul său, acesta trebuind să se afle permanent în mijlocul credincio­şi­lor. Preotul Tudor nu l-a acceptat pe cel de-al doilea preot şi i-a instigat pe oameni împotriva acestuia”, ne-a declarat vicarul episcopiei, Emilian Greşenoiu. O parte din credincioşi l-au sprijinit pe preotul Victor Tudor şi au ame­ninţat că, dacă îl prind pe noul preot, îl vor lega de un brad! “Imediat ce, pe 19 ianua­rie, a primit citaţia Consistoriului Eparhial, realizând că va fi pedepsit, preotul Victor Tudor a recurs la strângerea de semnături pe un tabel, prin înşelă­ciu­ne, de la un număr de enoriaşi ortodocşi din moşi-strămoşi”. Ast­­fel, Victor Tudor a adunat semnături de la 358 de credincioşi şi a anunţat că trece, alături de ei, la cultul greco-catolic!

Cu bidonul de benzină în biserică! Pentru a calma spi­ri­tele, în data de 23 ianuarie 2005 un sobor de 10 preoţi, în frun­te cu P.S. Ghera­sim, episcopul locului, s-a deplasat la biserica din Predeşti, pentru o slujbă misionară, însă Victor Tudor s-a închis în biserică, împreună cu 30 de enoriaşi, pentru aproape 5 ore (răstimp în care preoţii şi episcopul de 91 de ani au slujit Sf. Liturghie în faţa bisericii în care era închis pr. Victor Tudor, pe un frig de 4 grade Celsius). Înăuntru, Victor Tudor a slujit o altă liturghie, având alături de el un bidon cu benzină, cu care a ameninţat că îşi va da foc în cazul în care va intra cineva peste el! Pe 25 ianuarie 2005, Consistoriul Eparhial al Episcopiei Râmnicului îi pronunţa caterisirea. În aceeaşi zi, presim­ţind ce se va întâmpla, Victor Tudor s-a depla­sat la Episcopie, unde şi-a prezentat demisia din postul de paroh şi din clerul Bisericii Ortodoxe Române! “Menţionez că această decizie de demisie am luat-o pentru a-i urma pe credincioşii mei din această parohie, deoarece aceştia au trecut în marea majoritate la Biserica Română Unită cu Roma, conform procesului verbal şi adresei către Primăria Pesceana, pe care le anexez”.

Blajul ajunge în Vâlcea! Pe 30 ianuarie 2005, un număr de 14 preoţi ortodocşi au fost trimişi de Episcopia Râmicului la Pesceana, pentru a sluji o sluj­bă misionară şi a îndemna credincioşii să rămână la Ortodoxie. La faţa locului au des­co­perit că fostul preot, Tudor Victor, însoţit de protopopul greco-catolic de Blaj, Ion Făr­caş, şi de alţi 3 preoţi greco-catolici, au încercat să intre în biserica parohială la primele ore ale dimineţii, pentru a săvârşi serviciul religios, însă au fost opriţi de credincioşii ortodocşi. A izbucnit un scandal de proporţii, iar totul a degenerat într-un conflict social: de o parte adepţii fostului preot, care trecuseră la greco-catolici, de cealaltă ortodocşii. “În urma discuţiilor cu prelaţii greco-catolici şi cei câţiva susţinători, li s-a pus în vedere că biserica fiind ortodoxă, nu au nici un drept să slujească în ea, şi că nu au voie să facă prozelitism, întrucât în Pesceana nu a existat niciodată vreun greco-catolic”, povesteşte episco­pul ortodox. Scandalurile au conti­nuat lanţ, pentru că pe 6, 13 şi 20 februarie preoţi greco-catolici au încercat să intre cu forţa în Biserica Ortodoxă, lucru care nu a fost dus la îndeplinire datorită opoziţiei enoria­şi­lor. Cei 358 de credincioşi aşa-zişi “greco-catolici” nu reprezintă nici măcar 10% din totalul enoriaşilor. “Con­form rencesământului din anul 2002, comunitatea este sută la sută ortodoxă, iar în judeţul Vâlcea există numai un număr de 164 de credincioşi greco-catolici, toţi domiciliaţi în Râm­ni­cu Vâlcea”, ne informează vicarul Episco­piei ortodoxe.

Între body-guarzi şi “drepturile omului”! Totul a degenerat în violenţă, iar o firmă de body-guarzi a păzit aproape 2 luni biseri­ca şi cimitirul ortodox, pentru a nu fi ocupa­te de cei trecuţi la greco-catolicism. Partea ortodoxă a susţinut şi susţine că dacă unii din locuitorii comunei au trecut la greco-catolici, ar fi firesc să-şi facă biserică şi cimitir proprii, nu să încerce să le ocupe cu forţa pe cele ortodoxe. De cealaltă parte, greco-catolicii, în frunte cu fostul preot ortodox, susţin că la “la primărie, la farmacie, la şcoală, la locurile de muncă, creştinii greco-catolici au fost şi sunt discriminaţi pe faţă, din motive religioase”. În frunte cu preotul acum greco-catolic Victor Tudor, greco-cato­licii au protestat la Bucureşti, în faţa Senatului şi a Guvernului, acuzând “discrimi­narea religioasă” la care ar fi supuşi. Deşi Primăria şi autorităţile locale susţin că, în temeiul legii, au refuzat să accepte înfiinţarea cultului greco-catolic în Pesceana, dar mai ales funcţio­na­rea acestuia în lăcaşul ortodox, în joc a intrat şi Secretariatul de Stat pentru Culte, care, prin ministrul Adrian Lemeni, s-a gândit să facă pace, iar pe 24 mai 2005, la sediul Prefecturii Vâlcea, s-au întâlnit reprezentanţii autorităţilor statului şi ai celor două Biserici, pentru “aplanarea conflictului interconfesio­nal din Pesceana”. A fost semnat un protocol, dar a doua zi greco-catolicii au anunţat că nu îl pot respecta, iar circul a reînceput.

Cum devii greco-catolic peste noapte! “Eu unul nu pot înţelege cum Î.P.S. Lu­cian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Unite cu Roma, a putut primi un preot caterisit, cu un comportament reprobabil, care nu face cinste niciodată vreunei instituţii!”, spune P.S. Gherasim. Ortodocşii vorbesc de prozelitism, pentru că în Vâlcea greco-catolicii nu au exis­tat niciodată, iar ceea ce se întâmplă acum este catalogat drept “prozelitism agresiv”. “Am dorit tot timpul să lucrăm în spiritul păcii şi al dialogului. Reprezentanţi ai Episcopiei Râmnicului au participat la sfinţirea locului con­strucţiei bisericii greco-catolice din Râm­ni­cu-Vâlcea şi chiar ne-am oferit să ajutăm la materializarea acestei idei pentru cei 164 de greco-catolici, câţi sunt în Vâlcea, conform rencensământului din 2002. Asta cu toate că preotul Marian Stoicănescu, fost ortodox, a fost preluat de greco-catolici, fără cer­ce­tarea activităţii sale anterioare. Acesta a avut un comportament nedemn de misiunea preoţească, delapidând parohia la care a funcţio­nat şi înşelând diverse persoane. Văzându-se încolţit de datoriile acumulate, a plecat în Italia, unde a continuat acelaşi practici, în cele din urmă fiind alungat şi de comunitatea românească din Milano. Atâta timp cât aceşti doi nu au făcut cinste slujirii preoţeşti în Biserica noastră, cu siguranţă nu vor face cinste nici Bisericii Unite cu Roma”, adaugă P.S. Gherasim.

De la 358 la… 15 membri! Şi celebrele tabele, cu cei 358 de credin­cioşi care au trecut la greco-catolici, au o poveste aparte. După verificări, autorităţile au descoperit că 33 de semnături aparţineau unor militari, altele mai multor minori, unor persoane plecate din ţară, unui deţinut, unui număr de 8 decedaţi şi 2 handicapaţi. Iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, prin rezoluţia din 26 mai 2005, nota că “în tim­­pul cercetărilor penale, o mare parte din cetăţenii care au semnat tabelele nominale au revenit şi, în declaraţiile date, au precizat că nu sunt de acord să treacă la cultul greco-ca­tolic, precizând că nu au cunoscut în totali­tate că semnăturile date însemnau de fapt o trecere la alt cult religios”. “Preotul Tudor a indus oamenii în eroare şi le-a promis foarte multe lucruri: excursii în Italia, la Roma, şi altele. Avem declaraţii de la oameni care şi-au retras semnăturile. Acum fostul preot nu mai are decât 15 persoane care îl urmează. Epis­copia a câştigat toate procesele intentate acestuia, dar el incită în permanenţă credincioşii şi vrea să pescuiască în ape tulburi”, încheie vicarul Episcopiei ortodoxe.

Florian Bichir

Articol preluat din revista “Puncte Cardinale” nr.7 din iulie 2005, pg. 8-9.

Formulare tip pentru declansarea GREVEI FISCALE, prin neacceptarea semnaturii electronice si a cartii de munca electronice

• O solutie impotriva SEMNATURII ELECTRONICE si a CARTII DE MUNCA in FORMAT ELECTRONIC

Acest material nu este decat pentru persoanele care isi inteleg menirea de crestin si roman, asa cum a spus pr. Iustin, cu responsabilitatea pentru generatiile viitoare. Adica doar pentru acei curajosi care spun NU sistemului de identificare electronica a persoanelor, sub forma evidentei si controlului economic absolut.

Prin acceptarea controlului total in care persoane si afaceri devin de buna voie numere in loc de nume, cand pasul urmator al acestei crize bursiere este desfiintarea bancilor, creearea unei banci mondiale unice si introducerea monedei unice la nivel global, banul electronic, crestinul care sta in pasivitate apreciind ca nimic nu intra in contradictie cu spiritualitatea lui va da seama pentru copiii nostri, care vor fi prinsi ca intr-o menghina de acest sistem, iar cipuirea propriu zisa a persoanelor va reprezenta o consecinta fireasca a mostenirii lasate de noi.

Asadar, semnalez ca circula variante de NOTIFICARI prin care persoane juridice obligate sa preia certificatul digital sau semnatura electronica precum si angajati care sunt obligati sa semneze de preluarea Carnetelor de munca pe format de hartie, deja au somat pe angajatori si institutiile responsabile ca nu inteleg sa fie de acord cu acest abuz care le ingradeste dreptul la exercitarea propriei credinte si care reprezinta un atentat la libertatea lor de constiinta.

Judecator Carmen Elena Paduraru

FOARTE IMPORTANT DE DISTRIBUIT!!!

NOTIFICARE REFUZ SEMNATURA ELECTRONICA

NOTIFICARE REFUZ CARTE DE MUNCA

sursa: SACCSIV