CETĂŢILE DACICE – PUNCT IMPORTANT PE HARTA NOILOR MIŞCĂRI RELIGIOASE DIN ROMÂNIA

Abstract:

Fenomenul sectar este un fenomen religios-social. Secta este periculoasă din punct de vedere moral, deoarece produce dezordine, nesupunere. Dorinţa de îmbogăţire, necunoaşterea învăţăturii Bisericii creştine, lipsa preoţilor sau decăderea lor morală sunt numai câteva din cauzele care au dus la apariţia fenomenului sectar în Biserica Ortodoxă.

Ulterior apariţiei şi constituirii lor ca organizaţii şi asociaţii religioase, sectele au tins spre expansiune. 

Zona Orăştiei a reprezentat în trecut centrul vieţii spirituale a strămoşilor noştri; astăzi reprezintă teritoriu cu importante vestigii istorice, iar pentru noile mişcări spirituale cu influenţe orientale, ea este unul din punctele lor principale pe harta României.

Preliminarii

Avertismentul Mântuitorului: „Feriţi-vă de profeţii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori”( Fapte: 7, 15-16) este mai actual ca niciodată. Actualitate care constă în faptul de a ne afla într-o perioadă a revirimentului religios. Cu toate acestea însă, principala ei trăsătură o constituie sincretismul religios. Autosuficienţa şi individualismul conduc la o presupusă „religiozitate” care se substituie adevăratei trăiri creştineşti

Noile mişcări religioase – descreştinare sau reviriment?

Abstract

Primul pas spre „New Age” este apariţia „religiilor de consum”  care fac din religie o abordare a metafizicului doar pentru problema vieţii materiale. Cerinţa omului are în vedere ideea de fericire în această viaţă, de prosperitate, de succes şi dragoste sau de protecţie de boli. Constatarea este zdrobitoare: majoritatea oamenilor merg la Biserică „să le fie bine”.

Soluţia reparatorie este trăirea lui Dumnezeu prin cultul divin ortodox: de la simpla asistenţă la cultul simbolico-ritual propus de Biserică, la autentica experienţă a harului transmis prin celebrarea comunitară.

Preliminarii

Actualmente, noile mişcări religioase se regăsesc pretutindeni în lume, contând pe aproximativ o sută de milioane de adepţi. Doar aceste date statistice deja justifică o serioasă analiză a fenomenului.

S-a pus adeseori problema în ce constă elementul nou al acestor mişcări religioase. Se pare că acesta consistă în raza de acţiune, în varietatea şi în numărul de aderenţi existenţi azi în Occident. Un alt element nou este constituit de o tot mai mare insistenţă pe experienţa directă^[1] prin intermediul tehnicilor meditative, în dauna simplei absorbții de idei din conferinţe şi cărţi.

Mişcări dizidente au existat întotdeauna, în toate religiile şi în toate timpurile^[2], dar niciodată ele nu au putut fi echivalate Bisericii celei Universale, întrucât aveau întotdeauna un caracter regional. Ceea ce este nou astăzi, este faptul că, graţie mijloacelor de comunicare socială, care propagă cu maximă rapiditate informaţiile şi ideile pe întreaga planetă, evoluţia noilor mişcări religioase nu mai cunoaşte obstacole pentru o răspândire