Parintele Mihai-Andrei Aldea face in articolul de mai jos o binevenita si documentata analiza a curentului "dacist" care bantuie de cativa ani canalele media tv si online si care, ca urmare a lipsei de informare si de cunoastere a istoriei din randul marii mase de oameni, pare sa prinda teren din ce in ce mai puternic. Asa cum bine se spune in titlul articolului, aproape ca incepe sa se contureze o secta in care vedem cum se propaga un amalgam de zalmoxism cu ortodoxism, o ciorba paganeasca destul de periculoasa pentru mentalul colectiv romanesc. Va prezentam mai jos analiza pe care parintele a facut-o in mod amanuntit in ceea ce priveste aceasta problematica:
Prevenire
Atunci când o ipoteză ori o teorie istorică vine în contradicţie cu
majoritatea izvoarelor sau cu toate, ori cu o serie de fapte atestate –
de ieri sau de azi – suntem îndreptăţiţi să spunem că este, cel puţin în
parte, greşită. Atunci când, în temeiul cercetării noastre, spunem că
acea teorie sau ipoteză este greşită, nu săvârşim un atac la persoană,
ci o critică la subiect.
În rândurile ce urmează plecăm de la ideea că, dincolo de procentul
de rău-intenţionaţi existenţi în orice comunitate umană, preopinenţii
noştri sunt oameni bine-intenţionaţi. Critica noastră nu vizează o
persoană sau alta – chiar dacă menţionăm, aşa cum este firesc, numele
celor pe care îi cităm. Dimpotrivă, ideile, argumentaţiile şi celelalte
elemente ale unor ipoteze şi teorii sunt cele vizate de noi.
Dacismul în liniile sale esenţiale
Un curent istoric aproape inexistent până în Epoca Ceauşescu a fost
„Dacismul” [1]. Acesta este însă astăzi foarte puternic printre cei care
nu au studiat niciodată istoria în chip temeinic. Şi cuprinde o mulţime
de ipoteze şi idei năstruşnice amestecate cu citate trunchiate şi o
convingere fermă că „ceilalţi” – adică cei care au altă părere – sunt
„duşmanul de clasă”.
Faptul că la simpozioanele şi manifestările daciste se prezintă
ipoteze şi idei total contradictorii, se fac afirmaţii reciproc
exclusive şi se încalcă toate principiile cercetării istorice sau
lingvistice, ba chiar şi ale logicii, nu pare să îi deranjeze cu nimic
pe cei mai mulţi din adepţii acestor idei. Cel puţin atâta vreme cât
eşti de acord cu cel puţin trei puncte:
- Dacii au fost cei mai tari din lume;
- Romanii au fost nişte bestii înapoiate sau măcar nişte invadatori criminali;
- Latina era, de fapt, o formă de dacă.
De la ilogică la credinţă oarbă
Desigur, dacă latina era o formă de dacă, înseamnă că latinii erau
daci, deci romanii nu aveau cum să fie invadatorii dacilor, de vreme ce
erau acelaşi popor. Este o primă fractură logică, masivă, evidentă şi
insurmontabilă!
Dar pe dacişti nu îi deranjează.
Ceea ce, din punctul meu de vedere, transformă dacismul într-un fel
de dogmă religioasă. Lucru dovedit, de altfel, de adoptarea de către
dacişti a tot felul de manifestări religioase la fel de bine întemeiate
ca şi ideile lor istorice, de la „Ortodoxia Zalmoxiană” până la
„Extratereştrii Daci” şi alte păgânisme similare. Au ajuns chiar,
asemenea multor secte, să publice tot felul de scrieri religioase
atribuite, profund incorect, unor personaje istorice sau fanteziste –
începând cu Decebal, Zalmoxe, Deceneu etc – care nu au scris niciodată
materialele ce le sunt atribuite. Şi în care scrieri găseşti din nou tot
felul de afirmaţii contradictorii şi concepţii reciproc exclusive, de
la „îngeri căsătoriţi” până la „făpturi astrale evoluate” de pe „alte
planete” care folosesc tot felul de mijloace primitive în raporturile
lor cu pământenii. Tot ca la multe secte mai noi şi mai vechi – o
paralelă tipică fiind cu mormonii sau iehoviştii – şi la dacişti aceste
materiale sunt „pentru avansaţi”, pentru racolarea marelui public
folosindu-se materiale (zise) istorice.
