Câteva semnalări despre conținutul controversatului manual de îndoctrinare LGBTQ-istă.
Un nou scandal în jurul unui controversat manual alcătuit de ONG-uri progresiste din țara noastră. Manualul cu pricina este sancționat de către Alianța Părinților din România, după cum prezintă site-ul Active News. El cuprinde învățături din sfera mentalității LGBTQ și este prezentat în presă doar parțial. O parte dintre părinții nemulțumiți au scos în evidență aspecte care nu au fost prezentate publicului, în mod special părinților.
Manualul pentru egalitate de gen se află la inspectoratele școlare, în format PDF. Printre susținătorii acestuia este și doamna Daniela Luminița Ceredeev, profesor Merito, din localitatea Moldovița, jud. Suceava. Aceasta, la canalul TV local, Intermedia, din Suceava, a făcut o prezentare succintă a conținutului manualului, evitând să vorbească despre aspectele controversate din acest manual. În cadrul aceluiași reportaj a luat în derâdere sesizările părinților amintind despre alte fragmente decât cele puse în discuție de către părinții nemulțumiți.
Manualul este destinat doar pentru cadrele didactice, are 200 pagini A4, iar la final (pag. 196-197), se fac exerciții practice cu copii, pe grupuri. Unele dintre aceste exerciții i-au nemulțumit pe o parte dintre părinți.
In cele ce urmează, vom relata câteva dintre aceste exerciții, despre care autorii și susținătorii manualului evită să vorbească în public.
La grupa 2: "Sabina îl amenință pe iubitul ei, Alin, că va fi pedepsit de Dumnezeu dacă nu merge la biserică" ca și cum Sabina este o creștină habotnică ce impune altora mersul la biserică, și chiar vine cu amenințări asupra celui care nu frecventează biserica.
La grupa 3: "Laura a înjurat-o pe iubita ei atunci când aceasta a ieșit în oraș cu o altă fată" ca și cum e firesc ca Laura să aibă o iubită
Tot la grupa 3: "Mara îi aruncă iubitului său mâncarea ce conține carne, ouă, lactate, în timpul Postului Paștelui și încearcă să o oblige să respecte aceleași reguli bisericești pe care le respectă ea" ca și cum Mara este o habotnică ce dorește să impună cu forța altora să postească.
La grupa 6: "Cristi îi interzice iubitului lui să iasă în oraș cu prietenii lui sau să meargă la petreceri fără el" ca și cum ar fi normal ca Cristi să aibă un iubit.
Un alt aspect al nemulțumirii părinților este explicația sexului și a genului de la pagina 57. În manual se prezintă o diferență între sexul biologic și gen, până în prezent fiind mai multe genuri. Despre acestea, cât și despre altele de acest fel, existente în manual, vom relata în viitorul apropiat.
Până atunci, vă propunem să aflați unele detalii din videoclipul atașat mai jos.
Ec. Ioana Dobre, mamă a trei copii.
Sa fie retras acest material, nu merita consum de hârtie, o mizerie scrisa, s-o ștergem definitiv, trebuie aruncată în coșul uitării.
RăspundețiȘtergere