sâmbătă, 23 iulie 2022

Propagadă religioasă New Age în școlile de psihologie din România.

Cazul profesoarei Anca Munteanu

 de la Facultatea de Psihologie din Timișoara.

 Facultățile de psihologie au devenit instituții de propagandă religioasă a curentelor asiatice. Poate, pentru unii devine șocant ce spunem, sau de necrezut, dar acest lucru este cât se poate de real, din păcate. Școlile de psihologie din România se conformează școlilor din același domeniu din Europa și din întreaga lume, devenind școli ale instituțiilor statului prin care se promovează concepții religioase New Age -iste.

Propaganda New Age se face la nivel mondial, pornind de la dorința de a face o religie mondială care să le includă pe toate, sau să le înlocuiască – acolo unde este cazul. Ezoterismul este prezentat ca fiind o chestiune "științifică" sau "gimnastică", astfel încât omul fără educație religioasă și împovărat de grijile lumești să nu realizeze noile schimbări ce apar pe plan religios.

Așa se explică și propaganda budistă și hindusă (directă ori camuflată sub filozofii sau sfaturi psihologice) întâlnită în multe cabinete de psihologie sau psihiatrie, prin care omului i se sugerează să nu mai aibă încredere în preoți și să apeleze la diferiți "specialiști" în coaching, formatori, terapeuți, șamani, guru, parapsihologi etc.,  care să explice direct sau indirect că totul este "energie" și există o altă viață anterioară, fiecare om având alte vieți pământești. Toate acestea sub protecția "Colegiului Psihologilor din România”, care evită să dea răspunsuri despre fenomenul religios de tip New Age pătruns în școlile de psihologie de la noi din țară.

Mulți tineri cu concepții creștine, cu care am stat de vorbă, au confirmat că au întâlnit profesori sau colegi care au transmis studenților sau pacienților concepții budiste și au promovat o campanie de discreditare a creștinismului, atât în cabinete sau școli de psihologie, cât și în rețelele de socializare sau mass-media (emisiuni, știri, dezbateri etc.).

Un astfel de exemplu este cel al doamnei Anca Munteanu, profesor de "Psihologia vârstelor" la Universitatea de Vest din Timișoara, care susține la orele de curs că Biblia ar fi fost falsificată și preoții ar fi introdus învățătura despre Înviere mințind credincioșii. Același cadru didactic a îndemnat studentele să facă avort.

Iată ce se predă la facultatea de psihologie din Timișoara: "Dragii mei... Reîncarnarea, ideea aceasta, e singura care explică nedreptatea funciară între oameni. Ia gândiți-vă că sunt copii nevinovați care mor la câteva luni sau la naștere și atuncea ce zici: Asta a fost tot? Nu. Trebuie să știi ce a avut în spate. Pe urmă, unul o duce excepțional și numai porcării face, în schimb alții care sunt de o puritate și de o moralitate impecabilă  mor în cele mai cumplite feluri..." Doamna profesor de psihologie consideră că "repararea dreptății", în astfel de cazuri, se poate face doar într-o altă viață.

Manipularea viitorilor psihologi nu se limitează doar la conceptul despre reîncarnare promovat în sălile de curs, ci se recurge la încurajarea viitorilor "formatori de gândire" care ar trebui să fie mândri de învățăturile dobândite în școlile de psihologie: "Cum devine știința actuală, știința de avangardă și cum poate să vă inducă o serie de suficiențe și opacități psihologia catetică. Din păcate sunt dură în ceea ce vă spun, dar asta este realitatea. Adică, vreți să faceți o psihologie pășunistă, așa îmi place să-i spun, sau vreți să faceți o psihologie adevărată, o psihologie de adâncime."  În cadrul cursurilor sale, doama Anca Muntean spune că psihologul adevărat nu trebuie să se lase doar la limita rațiunii, existând multe alte posibilități de cunoaștere.

Implicarea factorului religios în activitatea psihologică este un ajutor și un avantaj pentru viitorul psiholog. Dar această implicare religioasă induce norme de gândire străine neamului românesc, potrivnice creștinismului, ceea ce se face în mod deliberat.

Până în prezent, doamna Anca Munteanu, nu a reușit să dovedească învățăturile sale de la orele de curs, prin care susține că Biserica ar fi crezut cândva în reîncarnare, iar apoi a falsificat Biblia introducând învățătura despre Înviere. Aceste concepții sunt întâlnite în mediile New Age prin ezoterism și prin psihologii aserviți lor. Inepției, preotul Nicolae Paicu din Suceava îi răspunde spunând că Biserica nu a avut niciodată credința în reîncarnare, ci, chiar dimpotrivă, a combătut mereu orice altă învățătură care să nege Învierea lui Iisus Hristos.

La data de 29 ianuarie 2022, redacția ASTRADROM a trimis un email Consiliului Psihologilor din România, în care a prezentat situația. Deși trebuia să primim răspuns în maxim 30 de zile, conform legislației în vigoare, această instituție a refuzat să dea un răspuns presei. De ce? În cele ce urmează, vom reda mesajul nostru către C.P.R., sperând că  vor dori să elucideze problema implicării religioase budiste și hinduiste în școlile de psihologie din România, precum și în cabinetele de psihologie unde se fac așa-zisele terapii psihologice. A trecut jumătate de an de când așteptăm un răspuns de la CPR. În caz că îl vor trimite, ceea ce ne îndoim, îl vom publica în organele noastre de informare.

 

Către Colegiul Psihologilor din România

      Vă aducem la cunoștință că profesoara de "psihologia vârstelor" de la Facultatea de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest Timișoara, doamna Anca Muntean, face propagandă religioasă în cadrul orelor de cursuri contribuind la influențarea mentalităților religioase ale viitorilor psihologi din România.

     Astfel, amintim că avem semnalări de la studenți ai facultății de psihologie din Timișoara că profesoara Anca Muntean îndeamnă studenții să nu creadă în învățăturile Bisericii Ortodoxe pe care le consideră false (falsificate) și îndeamnă studenții să adopte credința în reîncarnare, conform dogmelor doctrinei budiste, hinduiste...

      Vă rugăm să ne comunicați în ce măsura, în acest caz, sunt respectate principiile de punere în practică a profesiei de psiholog și dacă un psiholog din România are dreptul să facă propagandă religioasă la cabinete sau în sălile de cursuri influențând pacienții sau studenții. 

     Știind că studenții facultății de psihologie vor fi viitori terapeuți, și formatori de opinie, vă rugăm să luați măsuri și să răspundeți solicitărilor noastre pentru a putea informa corect cititorii noștri.

 Menționăm că intenționăm să facem public acest caz și să îl dezbatem conform principiilor jurnalisticii scrise.

 În speranța că nu veți ignora mesajul nostru, vă mulțumim.

 

Responsabil de redacție,

Marius Pop 

 


Nota redacției:

- Menționăm că acesta nu este singurul caz. Propagandă budistă și hindusă în școlile de psihologie se face și la București, Iași, Sibiu etc. Nu avem nimic cu religia cuiva, dar considerăm că aceasta nu trebuie să fie obiect de predare în sălile de cursuri, și nici "metodă terapeutică" în cabinetele de psihologie din România.

- De asemenea, în multe cabinete de psihologie se face un astfel de prozelitism religios tolerat, sau chiar protejat de Consiliul Psihologilor din România, care refuză să facă comentarii asupra subiectelor de acest fel. ASTRADROM a mai făcut și alte sesizări la C.P.R., dar au rămas fără răspuns, la fel ca și în cazul de față.

- Nu putem introduce în această categorie toți psihologii din România, dar numărul lor este destul de mare.

- Înregistrările care atestă cele prezentate mai sus, le vom păstra la sediul redacției timp de 3 ani, conform legii.

 


5 comentarii:

  1. Ce e si cu psihologii ăștia...

    RăspundețiȘtergere
  2. Psihologii sunt duhovnicii diavolului...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sf. Porfirie Kavsokalivitul spune: psihologia nu vindeca sufletul pentru ca NU poate sa ajunga la el

    RăspundețiȘtergere
  4. numele corect al doamnei de
    mai sus , este Anca Munteanu
    prof.univ. emerit la Univ. de
    Vest din Timisoara , Fac .de
    Sociologie si Psihologie
    f
    fo
    fost

    RăspundețiȘtergere
  5. cu atat mai grav ca face
    ceea ce face ...

    RăspundețiȘtergere

Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate. In cazul in care contin expresii necuviincioase sau calomnii suntem nevoiti sa-l anulam. Va multumim pentru intelegere.