În tradiția Bisericii Ortodoxe, Postul Mare începe cu iertarea.

Conform practicii Bisericii Ortodoxe, în săptămâna de la începutul Postului Paștilor, credincioșii își cer iertare unii de la alții, se împacă dacă au avut neînțelegeri vreodată, și pornesc cu inima împăcată la lupta duhovnicească a postului care urmează.

Vecernia iertării – prima slujbă a Postului mare

La intrarea în Postul Mare, Sfinţii Părinţi au aşezat Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită şi Duminica iertării. Numele acesta vine de la rânduiala specială de slujbă ce se săvârşeşte în seara acestei zile: Vecernia iertării. Este o slujbă cu totul deosebită, la sfârşitul căreia cei prezenţi îşi cer iertare unii de la alţii într-o rânduială emoţionantă.

Această Vecernie începe ca sâmbătă seara: preoţii slujesc cu veşminte luminoase şi fac ieşirea din altar cu cădelniţa, în biserică fiind toate luminile aprinse. După imnul Lumină lină urmează prochimenul, o cântare din psalmii lui David care anunţă sfârşitul zilei şi începutul celei noi. Acest moment marchează, deci, intrarea în Postul Mare. Acum preoţii schimbă veşmintele luminoase cu cele mai întunecate de post. Tot acum se sting luminile în biserică, rămânând aprinse doar câteva candele şi lumânări. După rugăciunea Tatăl nostru, când se cântă troparele Postului Mare, se citeşte pentru prima dată rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, însoţită de metanii mari. La sfârşitul Vecerniei, preotul se închină spre credincioşi şi îşi cere iertare, iar cei prezenţi răspund: “Dumnezeu să te ierte, părinte sfinţite!”. Apoi credincioşii vin pe rând ca să sărute sfânta cruce din mâna preotului, cerând ajutor de la Dumnezeu şi binecuvântare pentru post. Cer şi ei, fiecare, iertare preotului, apoi fiecăruia din cei ce stau la rând. După primirea răspunsului: “Dumnezeu să te ierte!”, se urează “Post bun!” sau “Post cu folos!”, înţelegând prin acestea un post care să se sfârşească cu multe roade duhovniceşti.

Scopul Vecerniei iertării este acela de a ne învăţa să cerem iertare şi de a oferi iertarea celor ce ne-au greşit. Fără iertare, fără împăcarea cu semenii, nu putem intra în atmosfera de pocăinţă şi de har a postului. Postul nu este doar o faptă bună care aduce folos sufletului, ci e o jertfă, un dar personal pe care îl aduc lui Dumnezeu. De aceea, ca darul să fie primit, sunt dator să cer iertare celor pe care i-am rănit prin cuvânt sau faptă: “Dacă-ţi vei aduce darul la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul” (Matei 5, 22-23).

Postim şi pentru că vrem să dobândim harul vindecător al iertării păcatelor. Or, ca să primesc iertarea de la Dumnezeu, sunt dator să o ofer celor ce mi-au greşit, după cum ne învaţă Domnul Hristos: “De nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu vă va ierta greşelile voastre”.

Vecernia iertării este o slujbă unică prin frumuseţea şi atmosfera duhovnicească pe care o degajă. Fără acest „bagaj” al iertării nu putem pleca în călătoria Postului cu folos. Trăirea acestei slujbe ca un eveniment la nivel parohial ne permite să începem postul împăcaţi cu semenii, în relaţie de frăţietate, de solidaritate şi de unitate. Ca un toiag duhovnicesc pentru toată perioada Postului, de mare folos este cartea Părintelui Alexander Schmemann „Postul cel Mare”, un ghid care ne ajută să înţelegem semnificaţia călătoriei: „Vom rătăci patruzeci de zile prin deşertul Postului, dar la capăt străluceşte deja lumina Paştelui, lumina Împărăţiei lui Dumnezeu”.
Să aveţi un post bun!

Sursa Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 61 – februarie 2012

După https://altarulcredintei.md/vecernia-iertarii-prima-slujba-a-postului-mare/