În perioada comunistă, Biserica lui Hristos nu a fost atât de ponegrită în presă cum este acum.
Times
News Roman – în slujba cui?
Ieri am
publicat câteva aspecte ale "reînvierii" mentalității comuniste în
această epocă a dezvoltării capitaliste. Materialul trimis la redacție de
colabortoarea noastră a arătat cum se comportau torționarii comuniști, iar
acum vom face referire direct la torționarii perioadei capitaliste protejați de
clasa politică românească.
Despre ce am
publicat ieri vedeți aici:
Azi vom face referire directă la torționarii
moderni ai creștinismului românesc.
Sunt mai mulți, dar ne vom opri la cei de la
redaacția Times News Roman:
Țurcanul vechi și nou
sau cât de cool ești
dacă Îl scuipi pe Hristos în 2020 (II)
După cum
spuneam în prima parte a acestui eseu, Eugen Țurcanu (Țurcanul cel vechi) n-a
murit. Îi urmează îndeaproape Țurcanul cel nou al anului 2020. Este tot
intelectual și dornic de reușită, ca și Țurcanul vechi. Eugen Țurcanu n-a fost
dintre muncitorii de rând, n-a fost Ion cu 5 la matematică și 5 la biologie, ci
a fost student la Facultatea de Drept și începuse o școală diplomatică. Deci îl
ducea capul. Avea o memorie atât de bună, încât ținea minte tot ce au spus
victimele sale de la Pitești și Gherla.
Cu toate
că Țurcanu cel vechi a fost un om atât de deștept, nu l-a dus capul că pactul
cu partidul era cea mai proastă soluție. Psihologic e explicabil: a intrat în
stres sever și în blocaj. Rațiunea lui nu a mai funcționat, a acționat complet
irațional, în baza emoțiilor sale. Oamenii, în proporție covârșitoare,
acționează irațional, pe baza unor interpretări eronate din trecut și a unor
emoții vechi. Deci și Țurcanul cel nou se încadrează în asta, de cele mai multe
ori acționează irațional, deși are
impresia că e foarte rațional. Crede că e mai deștept decât Ion care a avut 5
la matematică, pentru că Țurcanul nou a făcut o facultate. Dar nu cunoaște că
stresul îl face foarte irațional. Păcat! Așa se îmbolnăvește. Nu avem dreptul
a-l judeca pe omul bolnav, dar avem datoria să știm simptomele bolii lui.
Țurcanul cel nou nu este criminal ca Țurcanul
cel vechi, dar nici nu trăiește în condițiile și în spaima în care a trăit Țurcanul
cel vechi. Ianolide recunoaște că în alte condiții de viață și dacă nu ar fi
ținut atâtea resentimente, Țurcanul cel vechi nu ar fi fost un criminal.
Țurcanul cel nou este plin de resentimente, din
moment ce simte nevoia să înjure ca la ușa cortului pe oricine și pe orice.
Țurcanul cel nou este atât de plin de răni încât sentimentul empatiei îi
lipsește cu desăvârșire. Îl sfătuim cu dragoste să își dezvolte empatia, pentru
că altfel va deveni psihopat. Se va rigidiza într-atât încât nimeni și nimic nu
îl va mai putea ajuta. Își va răni familia și copiii fără măcar să își dea
seama. Îi va executa sistematic. Va suferi mult! Să nu sufere!
Comportamentul
personajului
Țurcanul cel nou este în general ateu, sau
eterodox (dar se poate întâmpla și să mimeze că e ortodox convins). Dacă e ateu
are o plăcere sadică să îi ațâțe pe creștini. Desigur, nu toți ateii și
eterodocșii sunt împotriva ortodocșilor, pe cei pașnici îi salut și le respect
dreptul de a decide pentru viața lor. Dar Țurcanul cel nou consideră că i se
încalcă libertatea de exprimare dacă este apostrofat că a întrecut orice limită
a bunului simț. Dacă tot suntem într-o societate democratică ar trebui să îi
fie permis orice. Dar numai lui. Pentru că dacă vii cu altă părere decât a lui
s-a terminat. Te-ar împușca pe loc, doar că nu e o regulă permisă social. Dar
urlă și te înjură ca la ușa cortului. Dacă nu pe tine, măcar pe cei de care spui.
Pe cineva sau ceva trebuie neapărat să înjure. Este cool și cult. Este în
trend. Ține de libertatea lui de exprimare care i-a fost oprimată. Îi lăsăm
Țurcanului libertatea să se exprime și așa dacă, din păcate, altfel nu
cunoaște. Poate va învăța și cuvinte frumoase între timp. Nu de alta, dar e un
om tare fain!
Împărtășania
Țurcanul cel nou, la fel ca și Țurcanul cel
vechi, nu are o problemă cu a rosti blasfemiile cele mai odioase. Doar că nu te
poate pune să execuți blasfemierea Împărtășaniei (înghițind fecale). Și pentru
că nu are acest drept din punct de vedere legal, atunci scrie articole satirice
în care îți spune suficient de clar și de la obiect că atunci când te
împărtășești cu Trupul și Sângele lui Hristos, preotul... [1]. Sigur, orice asemănare
cu persoane sau organizații din realitate este întâmplătoare, el nu vorbește de
BOR, chiar dacă o menționează ca atare, BOR poate fi orice. Nu vorbește de
cultul ortodox și de situația de acum în care ortodocșilor le este interzis să
se împărtășească. Tot ce a scris este un pamflet și trebuie luat ca atare.
Astfel consideră că are dreptul să spună orice. E doar o lașitate prin care nu
vrea, de fapt, să își asume propriile păreri. Dacă le-ar exprima pe față probabil
că ar intra sub incidența legii. Nici noi nu îl vom supune legii, pentru că
Hristos ne spune să ne iubim chiar și vrăjmașii. Or, pe omul bolnav cum îl poți
considera vrăjmaș? Este doar bolnav. Trebuie să avem răbdare și îngăduință față
de Țurcanul cel nou dacă atâta poate.
Actul
artistic
Țurcanul cel nou nu are nici o problemă în a
regiza o piesă de teatru cu niște călugări și măicuțe pe jumătate goi, tăind
ceapă pe o icoană și considerând că acesta este un act artistic. Nu are o
problemă să acuze pe călugări și măicuțe că sunt homofobi, fără să aibă vreun
argument pentru asta. Îi dau o veste proastă. Homofobii sunt Țurcanii cei noi
din variantă ortodoxă, Țurcanul cel nou ateu se vede pe sine în oglindă în
varianta ortodoxă. Fără să se gândească la faptul că vorbește despre el, acuză
cinul monahal fără nici un discernământ. Călugării și măicuțele nu sunt împotriva
oamenilor, fie ei și homosexuali, pentru că ar desconsidera creația lui
Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu care e în orice om. Ei sunt împotriva
comportamentului homosexual, iar aici e o dispută de idei. Teoretic, într-o
țară liberă, ne este permis să ne exprimăm opoziția față de o ideologie sau
comportament, desigur, fără a aduce jignire cuiva. Sper că încă mai trăim
într-o țară liberă. Dar din nou, e important să avem răbdare cu Țurcanul cel
nou. E bolnav și din cauza bolii atât poate pricepe. Se va ridica el și va
pricepe mai multe.
Cuvintele
frumoase
Țurcanul cel nou face o greșeală gravă de
logică printr-un mecanism numit generalizare: „Toți preoții sunt borfași” (când
o fiavut timp să îi cunoască pe toți preoții, că nici măcar Patriarhul nu îi
cunoaște?). „Toată chestia asta numită
BOR este doar o organizație criminală, retrogradă, retardată, coruptă. Și
ortodoxia ca rit creștin a devenit un coșmar rusofon criminal. Care ne ține în
afara civilizației. Și nu are NICI o legătură cu Biblia și cu credința. NICI
UNA. E un ISIS. O sectă demonică”.Nu doar că generalizează, dar și proiectează.
Ce nu îi convine la sine aruncă în capul altora. Nu cunoaște nimic din
învățăturile de credință, dar se pretinde expertul care le știe pe toate. Dacă
e ignorat se agită mai tare, vrea neapărat să fie băgat în seamă. Dacă e băgat
în seamă și i se spune stop pe bună dreptate devine victima căreia i se încalcă
drepturile. Nici un cuvânt despre faptul că el însuși a jignit fără nici un
temei o întreagă categorie de oameni. Lui totul îi este permis. Să îi permitem.
Cu omul bolnav trebuie să fim îngăduitori. Să îl iubim cu neputințele lui.
Închisoarea
Țurcanul cel vechi voia să obțină libertatea,
să revină la familia și la slujba pentru care muncise. Comuniștii i le luaseră
pe nedrept, dar el a văzut drept dușmani pe victimele lui, pe ele le-a
considerat vinovate, din moment ce nu se putea lua în piept cu comuniștii.
Țurcanul cel nou face asta în condiții de libertate. Oare ce câștigă mânjind cu
noroi pe toți și pe toate? Care este durerea lui cea mai mare ce îl face să se comporte
ca și cum ar fi închis?
În realitate, Țurcanul cel nou este închis. E
închis în sine, iar aceasta este cea mai cumplită închisoare, pentru că asta îl
face să fie singur. Singur și neiubit, fără să poată vedea ieșirea din această
închisoare. Și Țurcanul cel vechi a fost singur și neiubit. De aceea avea
coșmaruri atât de înfiorătoare noaptea și părea un criminal mai odios decât în
timpul zilei. Țurcanul cel nou ar avea coșmaruri, dar de multe ori și le îneacă
în băutură, petreceri, pornografie. Pentru că altfel l-ar face praf conștiința.
Și decât să își rezolve problemele interioare mai bine proiectează în mod
grosolan pe alții. Este veșnicul nemulțumit, toate sunt mizerii. Nu-i nimic,
există speranță și pentru el.
Salvarea
Țurcanul cel vechi e posibil să se fi salvat.
Căci Dumnezeu l-a iubit și pe el. Șocul că va suferi în cele din urmă l-a făcut
să își revină. S-a acceptat pe sine, deși fugise de el însuși până atunci. I-a
dat drumul lui Dumnezeu înăuntru, pentru că în închisoarea asta, cheia este la
deținut. El se va elibera când va decide că vrea să dea drumul la ușa unde așteaptă
Dumnezeu, răbdător și plin de dragoste.
M-aș bucura ca Țurcanul cel nou să se
recunoască în descriere și conștiința lui să tresară la citirea acestor
rânduri. Dacă e așa, are mari șanse să fie salvat. Are mari șanse să redevină
om. Să se trezească omenitatea din el. Poate că va plânge citind aceste
rânduri. Ce binecuvântare ar fi pentru el. Hristos îl așteaptă, chiar dacă până
acum l-a scuipat și l-a blasfemiat în cuvintele cele mai macabre.
Mi-e teamă doar că Țurcanul cel nou nu vrea să
dea drumul la ușa închisorii. Și e atât de blocat, ca avarul lui Moliere.
Avarul asista la o piesă de teatru despre avari, râdea de personajul de pe
scenă, dar nu își dădea seama că el făcea la fel. Dacă Țurcanul cel nou a ajuns
ca avarul lui Moliere e pierdut. Nădăjduiesc însă că a mai rămas un minim de
egoism sănătos și de iubire de sine sănătoasă care să nu îl ducă direct în
prăpastie. Că mai are îndoieli și mustrări de conștiință. Căci dacă le are, îi
voi spune exact ce i-a spus pr. Gherasim torționarului Vasilescu care l-a bătut
pe preot până aproape de moarte. Pedepsit de partid, Vasilescu fusese trimis
între deținuții pe care i-a torturat pentru a fi linșat. Atât Vasilescu, cât și
pr. Gherasim erau pe moarte, dar cuvintele părintelui au rămas memorabile:
„- Linişteşte-te, i-a spus pe un ton consolator.
Eşti tânăr. Nu ţi-ai dat seama ce faci.
Cu o zdreanţă a şters sudoarea de pefruntea tânărului.
- Te iert din toată inima şi la fel cu mine şi ceilalţi creştini.
Iar dacă noi te iertăm, cu siguranţă că Domnul Hristos, Care-i mai bun decât noi,
te va ierta şi El. Se va găsi şi pentru tine un loc în cer.
A primit spovedania lui Vasilescu şi i-a dat sfânta împărtăşanie,
după care a fost ajutat să ajungă la patul său.
În timpul nopţii, atât stareţul, cât şi Vasilescu au
murit. Cred că s-au dusîn Rai ţinându-se de mână”[2].
Ce putem
face?
Eseul de față a fost scris pentru că niște Țurcani
noi tocmai l-au jignit pe Hristos. Printr-o blasfemie înfricoșătoare[1]. Nu vom
fi ipocriți de data aceasta și vom avea curajul să recunoaștem că am fost
jigniți. Ne asumăm vulnerabilitatea și jignirea. Dar propunerea mea este să
trimitem Țurcanilor celor noi o scrisoare de dragoste după modelul de mai jos.
Cine știe, poate vom mai salva măcar pe unii. Nu de alta, dar deși a fost rău
pentru victimele lui Eugen Țurcanu, pentru torționarul Eugen Țurcanu a fost și
mai rău. Ca și creștini avem datoria să le întindem o mână de ajutor semenilor
noștri să nu se dezumanizeze. Cred că nu au avut parte de cuvinte frumoase până
acum, așa că potrivit ar fi să le trimitem noi unele:
Dragă Redacție Times New Roman,
Am citit articolul vostru despre BOR, linguriță
și Sf. Împărtășanie. Vă mulțumesc pentru gânduri și pentru că v-ați preocupat
de mine.
Unii oameni au un mod mai ciudat de a-și arăta
sentimentele. Se pare că sunteți dintre ei. Dar asta arată că vă pasă, altfel
ați fi rămas indiferenți. Recunosc, m-am întristat un pic, exprimarea e cam
stângace. Poate că data viitoare veți reuși să scrieți ceva mai bine.
Pe moment am considerat că m-ați jignit și pe
mine și pe Hristos. Dar Hristos mi-a adus aminte că nu v-ați dat seama ce
faceți, că a fost doar o exprimare stângace și că, de fapt, vă pasă de mine.
Înțeleg cum e, și mie mi se mai întâmplă să nu am cele mai bune exprimări.
Vă scriu aici cuvintele Ap. Pavel care descriu
perfect dragostea voastră pentru mine:
„De aș grăi în limbile oamenilor și ale
îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval
răsunător. Și de aș avea și darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și
orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar
dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da
trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea
îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se
laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale,
nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se
bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate
le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”.
Să mă ajute Dumnezeu să ajung și eu la aceeași
mare dragoste.
Cu drag,
Sorina C.
[2] https://www.fericiticeiprigoniti.net/gherasim-iscu/843-povestea-unui-staret-ortodox-spusa-de-un-pastor-luteran
Obs: Când
veți trimite aceeași scrisoare sau poate alta mai frumoasă către Țurcanii cei
noi (adresa de email a Țurcanilor contact@timesnewroman.ro),
avem rugămintea să ne-o trimiteți și pe adresa: asociatia.astradrom@yahoo.com
să o putem publica. Să fim cât mai mulți, mai puternici, mai uniți și mai plini
de dragoste, așa cum ne vrea Hristos. Pentru că dacă jignirea pe față a fost,
dragostea tot pe față să o arătăm.
Chiar că Țurcanu ar fi invidios pe metodele ăstora de acum!
RăspundețiȘtergereCel mai greu e să nu te mâhnești și chiar să ajungi să te rogi pentru astfel de oameni. Cine poate face asta, fericit este!
RăspundețiȘtergere