Hristos în epoca capitalistă mai batjocorit decât în perioada comunistă.

În perioada comunistă, Biserica lui Hristos nu a fost atât de ponegrită în presă cum este acum.

Times News Roman – în slujba cui?

Ieri am publicat câteva aspecte ale "reînvierii" mentalității comuniste în această epocă a dezvoltării capitaliste. Materialul trimis la redacție de colabortoarea noastră a arătat cum se comportau torționarii comuniști, iar acum vom face referire direct la torționarii perioadei capitaliste protejați de clasa politică românească.

Despre ce am publicat ieri vedeți aici:

https://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/05/hristos-scuipat-si-batjocorit-un-brand.html

Azi vom face referire directă la torționarii moderni ai creștinismului românesc.

Sunt mai mulți, dar ne vom opri la cei de la redaacția Times News Roman:

https://www.timesnewroman.ro/monden/bor-renunta-la-lingurite-de-azi-popa-inmoaie-degetul-in-vin-si-ti-l-da-sa-l-sugi

Țurcanul vechi și nou

sau cât de cool ești dacă Îl scuipi pe Hristos în 2020 (II)

După cum spuneam în prima parte a acestui eseu, Eugen Țurcanu (Țurcanul cel vechi) n-a murit. Îi urmează îndeaproape Țurcanul cel nou al anului 2020. Este tot intelectual și dornic de reușită, ca și Țurcanul vechi. Eugen Țurcanu n-a fost dintre muncitorii de rând, n-a fost Ion cu 5 la matematică și 5 la biologie, ci a fost student la Facultatea de Drept și începuse o școală diplomatică. Deci îl ducea capul. Avea o memorie atât de bună, încât ținea minte tot ce au spus victimele sale de la Pitești și Gherla.

Cu toate că Țurcanu cel vechi a fost un om atât de deștept, nu l-a dus capul că pactul cu partidul era cea mai proastă soluție. Psihologic e explicabil: a intrat în stres sever și în blocaj. Rațiunea lui nu a mai funcționat, a acționat complet irațional, în baza emoțiilor sale. Oamenii, în proporție covârșitoare, acționează irațional, pe baza unor interpretări eronate din trecut și a unor emoții vechi. Deci și Țurcanul cel nou se încadrează în asta, de cele mai multe ori acționează  irațional, deși are impresia că e foarte rațional. Crede că e mai deștept decât Ion care a avut 5 la matematică, pentru că Țurcanul nou a făcut o facultate. Dar nu cunoaște că stresul îl face foarte irațional. Păcat! Așa se îmbolnăvește. Nu avem dreptul a-l judeca pe omul bolnav, dar avem datoria să știm simptomele bolii lui.

Țurcanul cel nou nu este criminal ca Țurcanul cel vechi, dar nici nu trăiește în condițiile și în spaima în care a trăit Țurcanul cel vechi. Ianolide recunoaște că în alte condiții de viață și dacă nu ar fi ținut atâtea resentimente, Țurcanul cel vechi nu ar fi fost un criminal.

Țurcanul cel nou este plin de resentimente, din moment ce simte nevoia să înjure ca la ușa cortului pe oricine și pe orice. Țurcanul cel nou este atât de plin de răni încât sentimentul empatiei îi lipsește cu desăvârșire. Îl sfătuim cu dragoste să își dezvolte empatia, pentru că altfel va deveni psihopat. Se va rigidiza într-atât încât nimeni și nimic nu îl va mai putea ajuta. Își va răni familia și copiii fără măcar să își dea seama. Îi va executa sistematic. Va suferi mult! Să nu sufere!

Comportamentul personajului

Țurcanul cel nou este în general ateu, sau eterodox (dar se poate întâmpla și să mimeze că e ortodox convins). Dacă e ateu are o plăcere sadică să îi ațâțe pe creștini. Desigur, nu toți ateii și eterodocșii sunt împotriva ortodocșilor, pe cei pașnici îi salut și le respect dreptul de a decide pentru viața lor. Dar Țurcanul cel nou consideră că i se încalcă libertatea de exprimare dacă este apostrofat că a întrecut orice limită a bunului simț. Dacă tot suntem într-o societate democratică ar trebui să îi fie permis orice. Dar numai lui. Pentru că dacă vii cu altă părere decât a lui s-a terminat. Te-ar împușca pe loc, doar că nu e o regulă permisă social. Dar urlă și te înjură ca la ușa cortului. Dacă nu pe tine, măcar pe cei de care spui. Pe cineva sau ceva trebuie neapărat să înjure. Este cool și cult. Este în trend. Ține de libertatea lui de exprimare care i-a fost oprimată. Îi lăsăm Țurcanului libertatea să se exprime și așa dacă, din păcate, altfel nu cunoaște. Poate va învăța și cuvinte frumoase între timp. Nu de alta, dar e un om tare fain!

Împărtășania

Țurcanul cel nou, la fel ca și Țurcanul cel vechi, nu are o problemă cu a rosti blasfemiile cele mai odioase. Doar că nu te poate pune să execuți blasfemierea Împărtășaniei (înghițind fecale). Și pentru că nu are acest drept din punct de vedere legal, atunci scrie articole satirice în care îți spune suficient de clar și de la obiect că atunci când te împărtășești cu Trupul și Sângele lui Hristos, preotul... [1]. Sigur, orice asemănare cu persoane sau organizații din realitate este întâmplătoare, el nu vorbește de BOR, chiar dacă o menționează ca atare, BOR poate fi orice. Nu vorbește de cultul ortodox și de situația de acum în care ortodocșilor le este interzis să se împărtășească. Tot ce a scris este un pamflet și trebuie luat ca atare. Astfel consideră că are dreptul să spună orice. E doar o lașitate prin care nu vrea, de fapt, să își asume propriile păreri. Dacă le-ar exprima pe față probabil că ar intra sub incidența legii. Nici noi nu îl vom supune legii, pentru că Hristos ne spune să ne iubim chiar și vrăjmașii. Or, pe omul bolnav cum îl poți considera vrăjmaș? Este doar bolnav. Trebuie să avem răbdare și îngăduință față de Țurcanul cel nou dacă atâta poate.

Actul artistic

Țurcanul cel nou nu are nici o problemă în a regiza o piesă de teatru cu niște călugări și măicuțe pe jumătate goi, tăind ceapă pe o icoană și considerând că acesta este un act artistic. Nu are o problemă să acuze pe călugări și măicuțe că sunt homofobi, fără să aibă vreun argument pentru asta. Îi dau o veste proastă. Homofobii sunt Țurcanii cei noi din variantă ortodoxă, Țurcanul cel nou ateu se vede pe sine în oglindă în varianta ortodoxă. Fără să se gândească la faptul că vorbește despre el, acuză cinul monahal fără nici un discernământ. Călugării și măicuțele nu sunt împotriva oamenilor, fie ei și homosexuali, pentru că ar desconsidera creația lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu care e în orice om. Ei sunt împotriva comportamentului homosexual, iar aici e o dispută de idei. Teoretic, într-o țară liberă, ne este permis să ne exprimăm opoziția față de o ideologie sau comportament, desigur, fără a aduce jignire cuiva. Sper că încă mai trăim într-o țară liberă. Dar din nou, e important să avem răbdare cu Țurcanul cel nou. E bolnav și din cauza bolii atât poate pricepe. Se va ridica el și va pricepe mai multe.

Cuvintele frumoase

Țurcanul cel nou face o greșeală gravă de logică printr-un mecanism numit generalizare: „Toți preoții sunt borfași” (când o fiavut timp să îi cunoască pe toți preoții, că nici măcar Patriarhul nu îi cunoaște?).  „Toată chestia asta numită BOR este doar o organizație criminală, retrogradă, retardată, coruptă. Și ortodoxia ca rit creștin a devenit un coșmar rusofon criminal. Care ne ține în afara civilizației. Și nu are NICI o legătură cu Biblia și cu credința. NICI UNA. E un ISIS. O sectă demonică”.Nu doar că generalizează, dar și proiectează. Ce nu îi convine la sine aruncă în capul altora. Nu cunoaște nimic din învățăturile de credință, dar se pretinde expertul care le știe pe toate. Dacă e ignorat se agită mai tare, vrea neapărat să fie băgat în seamă. Dacă e băgat în seamă și i se spune stop pe bună dreptate devine victima căreia i se încalcă drepturile. Nici un cuvânt despre faptul că el însuși a jignit fără nici un temei o întreagă categorie de oameni. Lui totul îi este permis. Să îi permitem. Cu omul bolnav trebuie să fim îngăduitori. Să îl iubim cu neputințele lui.

Închisoarea

Țurcanul cel vechi voia să obțină libertatea, să revină la familia și la slujba pentru care muncise. Comuniștii i le luaseră pe nedrept, dar el a văzut drept dușmani pe victimele lui, pe ele le-a considerat vinovate, din moment ce nu se putea lua în piept cu comuniștii. Țurcanul cel nou face asta în condiții de libertate. Oare ce câștigă mânjind cu noroi pe toți și pe toate? Care este durerea lui cea mai mare ce îl face să se comporte ca și cum ar fi închis?

În realitate, Țurcanul cel nou este închis. E închis în sine, iar aceasta este cea mai cumplită închisoare, pentru că asta îl face să fie singur. Singur și neiubit, fără să poată vedea ieșirea din această închisoare. Și Țurcanul cel vechi a fost singur și neiubit. De aceea avea coșmaruri atât de înfiorătoare noaptea și părea un criminal mai odios decât în timpul zilei. Țurcanul cel nou ar avea coșmaruri, dar de multe ori și le îneacă în băutură, petreceri, pornografie. Pentru că altfel l-ar face praf conștiința. Și decât să își rezolve problemele interioare mai bine proiectează în mod grosolan pe alții. Este veșnicul nemulțumit, toate sunt mizerii. Nu-i nimic, există speranță și pentru el.

Salvarea

Țurcanul cel vechi e posibil să se fi salvat. Căci Dumnezeu l-a iubit și pe el. Șocul că va suferi în cele din urmă l-a făcut să își revină. S-a acceptat pe sine, deși fugise de el însuși până atunci. I-a dat drumul lui Dumnezeu înăuntru, pentru că în închisoarea asta, cheia este la deținut. El se va elibera când va decide că vrea să dea drumul la ușa unde așteaptă Dumnezeu, răbdător și plin de dragoste.

M-aș bucura ca Țurcanul cel nou să se recunoască în descriere și conștiința lui să tresară la citirea acestor rânduri. Dacă e așa, are mari șanse să fie salvat. Are mari șanse să redevină om. Să se trezească omenitatea din el. Poate că va plânge citind aceste rânduri. Ce binecuvântare ar fi pentru el. Hristos îl așteaptă, chiar dacă până acum l-a scuipat și l-a blasfemiat în cuvintele cele mai macabre.

Mi-e teamă doar că Țurcanul cel nou nu vrea să dea drumul la ușa închisorii. Și e atât de blocat, ca avarul lui Moliere. Avarul asista la o piesă de teatru despre avari, râdea de personajul de pe scenă, dar nu își dădea seama că el făcea la fel. Dacă Țurcanul cel nou a ajuns ca avarul lui Moliere e pierdut. Nădăjduiesc însă că a mai rămas un minim de egoism sănătos și de iubire de sine sănătoasă care să nu îl ducă direct în prăpastie. Că mai are îndoieli și mustrări de conștiință. Căci dacă le are, îi voi spune exact ce i-a spus pr. Gherasim torționarului Vasilescu care l-a bătut pe preot până aproape de moarte. Pedepsit de partid, Vasilescu fusese trimis între deținuții pe care i-a torturat pentru a fi linșat. Atât Vasilescu, cât și pr. Gherasim erau pe moarte, dar cuvintele părintelui au rămas memorabile:

„- Linişteşte-te, i-a spus pe un ton consolator. Eşti tânăr. Nu ţi-ai dat seama ce faci.

Cu o zdreanţă a şters sudoarea de pefruntea tânărului.

- Te iert din toată inima şi la fel cu mine şi ceilalţi creştini. Iar dacă noi te iertăm, cu siguranţă că Domnul Hristos, Care-i mai bun decât noi, te va ierta şi El. Se va găsi şi pentru tine un loc în cer.

A primit spovedania lui Vasilescu şi i-a dat sfânta împărtăşanie, după care a fost ajutat să ajungă la patul său.

În timpul nopţii, atât stareţul, cât şi Vasilescu au murit. Cred că s-au dusîn Rai ţinându-se de mână”[2].

Ce putem face?

Eseul de față a fost scris pentru că niște Țurcani noi tocmai l-au jignit pe Hristos. Printr-o blasfemie înfricoșătoare[1]. Nu vom fi ipocriți de data aceasta și vom avea curajul să recunoaștem că am fost jigniți. Ne asumăm vulnerabilitatea și jignirea. Dar propunerea mea este să trimitem Țurcanilor celor noi o scrisoare de dragoste după modelul de mai jos. Cine știe, poate vom mai salva măcar pe unii. Nu de alta, dar deși a fost rău pentru victimele lui Eugen Țurcanu, pentru torționarul Eugen Țurcanu a fost și mai rău. Ca și creștini avem datoria să le întindem o mână de ajutor semenilor noștri să nu se dezumanizeze. Cred că nu au avut parte de cuvinte frumoase până acum, așa că potrivit ar fi să le trimitem noi unele:

Dragă Redacție Times New Roman,

Am citit articolul vostru despre BOR, linguriță și Sf. Împărtășanie. Vă mulțumesc pentru gânduri și pentru că v-ați preocupat de mine.

Unii oameni au un mod mai ciudat de a-și arăta sentimentele. Se pare că sunteți dintre ei. Dar asta arată că vă pasă, altfel ați fi rămas indiferenți. Recunosc, m-am întristat un pic, exprimarea e cam stângace. Poate că data viitoare veți reuși să scrieți ceva mai bine.

Pe moment am considerat că m-ați jignit și pe mine și pe Hristos. Dar Hristos mi-a adus aminte că nu v-ați dat seama ce faceți, că a fost doar o exprimare stângace și că, de fapt, vă pasă de mine. Înțeleg cum e, și mie mi se mai întâmplă să nu am cele mai bune exprimări.

Vă scriu aici cuvintele Ap. Pavel care descriu perfect dragostea voastră pentru mine:

„De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea și darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”.

Să mă ajute Dumnezeu să ajung și eu la aceeași mare dragoste.

Cu drag,

Sorina C.

[1]https://www.timesnewroman.ro/monden/bor-renunta-la-lingurite-de-azi-popa-inmoaie-degetul-in-vin-si-ti-l-da-sa-l-sugi

[2] https://www.fericiticeiprigoniti.net/gherasim-iscu/843-povestea-unui-staret-ortodox-spusa-de-un-pastor-luteran

Obs: Când veți trimite aceeași scrisoare sau poate alta mai frumoasă către Țurcanii cei noi (adresa de email a Țurcanilor contact@timesnewroman.ro), avem rugămintea să ne-o trimiteți și pe adresa: asociatia.astradrom@yahoo.com să o putem publica. Să fim cât mai mulți, mai puternici, mai uniți și mai plini de dragoste, așa cum ne vrea Hristos. Pentru că dacă jignirea pe față a fost, dragostea tot pe față să o arătăm.